Gazeta Transilvaniei, octombrie 1903 (Anul 66, nr. 217-242)

1903-10-26 / nr. 238

BEDA OTIDREA, I Aimi iustraţiun­ea şi­­Tipegrafis Braşov, piaţa mare nr. 30-Scrisori aofrancate nuau se­­ primesc. Manuscripte nu se retrimit.­ INSERATE se primesc la Administretiune în Braşov şi la următor©!©­­ BIROURI­­i© ANUNŢURI:­­ In Viena: la M. Dukes ’Naeiri-, Nux. Augenfeld & EmeiicLeS’ ner., Heinrich Sckalek, A. O.p-ţ pelik Nacht'., Anton Qu.pelik; In Budapesta la A. V. Gold-* berger, Ekstein Bemat, Iuliu Leopold (VII Er&s^bet-k&rut) ; PREŢUL INSERȚIUMILOR : o se­­­rie garmond pe o colona 10­ bani pentru o publicare. Pu­blicări mai dese după tavită' și învoială. — B.KCLAMIK per pagina 3-a o seriă 20 bani Nr. 238—Anul LXVI. Braşov, Duminecă 26 Octomvrie (8 ioemvrie). umăr de Duminecă 43). „GAZETA“ iese în fie­care iei. Abonamente pentru iAustro-Dngatia Pe un an 24 cor., pe şase luni 12 cor., pe trei luni 6 cor. N-rii de Duminecă 4 cor. pe an. Pentru Mânia şi străinătate: Pe un an 40 franci, pe şase luni 20 fr., pe trei luni 10 fr. N-rii de Duminecă 8 fr. pe an. Se prenumeră la toate ofi­­ciele poştale din întru şi din afară şi la d-nii colectori. Abonamentul pentru Braşov Administrciţiunea, Piaţa mare, Târgul Inului Nr. 80, Stagiu I.: Pe un an 20 cor., pe şase luni 10 cor., pe trei luni 5 cor. Cu dusul în casă: Pe un an 24 cor., pe şase luni 12 cor., pe trei luni 6 cor. — Un esem­­plar 10 bani. — Atât abona­mentele cât şi inserţiunile sunt a se plăti înainte. „Naţiunea“ şi Demnitarul. (S) „Naţiunea“, adecă .elementul .maghiar, —căci ei sunt aşa numita­­naţiune, noi numai „triburi“ — dela Împăciuire încoce s’a întocmit ca stăpână absolută în ţâră, face şi strică ■ce şi cum îi place, ca şi­­cum n’ar r­ai fi şi alţii mn ţâră afară de ea. Domnii Maghiari nu sunt de loc şovăitori în alegerea m­ijloacelor, nici lrfi­cioşî în aplicarea lor. Mult au învăţat de la fraţii lor jidovi. La împăciuire s’au pus pe basa „continuităţii de drept“, va­se fiică pe continuarea nedreptăţilor faţă de majoritatea locuitorilor ţării. Cu acesta basa, ei, minoritatea, şî-au asigurat majoritatea covîrşitore în dietă, cu alte cuvinte, au eschis na­ţionalităţile din ea. Cu acestă dietă apoi şi au făcut legi după plac: le­gea electorală, virilismul, aşa nu­mita arondare a comitatelor, orga­­nisarea justiţiei, administraţiunei, în­văţământului ş. c. l., tot aşa în­cât „naţiunea“, va se fiică elementul maghiar, de-odată s’a înfrerit şi însu­tit, chiar şi în cele mai nemaghiare comitate el forméza majoritatea — aşa­dar, 6 milioane de omeni maiori­­seză pe celelalte 11 milioane. Acum se începu maghiarisarea ţerei. Tot pe cale constituţională, prin parlament şi comitate, căci ei erau şi sunt şi afi î: parlament şi comitate. Celelalte elemente din ţară nu mai puteau nici măcar figura, necum se potă împedeca ceva. Treaba maghiarisării mergea stru­nă şi nimeni nu le mai punea pie­­dect maghiarisatorilor în calea vol­­niciei lor. „Apetitul vine însă mâncând“, zice Francesul. La şoviniştii noştri le veni în minte a­ se apuca de ar­mată; de-o parte ca se dee naţiona­lităţilor o dovadă eclatantă despre omnipotenţa lor şi se le ia totă spe­ranţa de a scăpa din mâna lor, de altă parte, ca se nu mai rămână nici o instituţiune, unde Maghiarul cu Nemaghiarul este egal tractat şi apreciat şi unde nu rasa, ci însuşi­rile şi meritele personale decid la înaintare. Marele strugar de frase, archi­­şovinistul Apponyi, se făcu tata aşa numitelor „nemzeti követelések“ (postu­late, cereri naţionale). 48 iştiî setoşî de a arăta ceva nou pe stegul lor, pe lângă vechiturile din 48, se apu­cară de fătul lui Apponyi şi-l pur­­tară prin ţară, ca pe un Mesia, care are să mântuască „naţiunea“, îmbucătura înse fu prea mare şi li­ se opri şoviniştilor noştri în gât. Domnitorul îşi luă pe semă, că şo­viniştiî noştri nici habar n’au de bi­nele şi siguranţa ţerei, ci numai de utopiile lor, cărora sunt gata a jertfi tot. Pronunţă un „veto“ la aceea, ca şoviniştiî se jertfescă şi armata, ca alte multe, fantasmagoriilor lor. Acum se fi vefitt prin „Magyar­­ország“ şi alte foi „patriotice“ es­­presiuni omagiale adresate cătră „leg­alkotmányosabb király“ (cel mai consti­tuţional rege) şi casa domnitoare. Aderinţa cea mare cătră domnitor şi casa domnitoare că fi fi în fân­tână, îndată­ ce domnitorul a aflat cu cale a pune puţin frâu poftelor şoviniste şi a nu lăsa ca arborii se crescu pănă ’n ceriu. Se începu cea mai febrilă agi­taţiune prin comitate şi oraşe, şi aceste se întreceau în fapte „patrio­tice“, adecă nu numai a nu plăti darea şi a nu aduna feciorii pentru armată, ci a opri şi pe aceia, cari voiau se şi facă datorinţa de bună voie. Uitate fură toate acele conce­siuni, cari de dragul păcii şi sub mari presiuni le-a făcut domnitorul molohului şovinist, precum căsătoria civilă ş. a. Numai la aceea se mai gândeau şoviniştii, la ce nu voia domnitorul se le arunce pradă, la armata comună. 48-iştii luară un ton şi o ţinută revoluţionară, vociferau şi amenin­ţau, de gândeai că piere lumea. Tot în numele „naţiunei“ şi fă­când aşa, ca şi cum cele 11 milioane de Nemaghiari din ţară sau n’ar esista de loc, seu ar fi una cu ei. Chiar şi prin foile plătite din străi­nătate îşi purtau causa, trudindu-se a amăgi lumea cu fierberea cea mare, ce este în totă ţara. Aderinţe şi sa­lutări de ale Polonilor şi altor fraţi de ai lor şi-au comandat patrioţii noştri, numai ca să se producă efect şi spaimă în Viena. Eră cât plătesce „bizalmam az ősi erényben“ (încrederea mea în virtutea strămoşască), îndată ce domnitorul nu este de o părere cu Apponyi şi fraţii lui de cruce în cele şoviniste cu 48-iştii! De n’ar fi lucrul aşa de trist, ţî-ar veni să rîfii de politica găinei orbe, ce o fac la noi atât patrioţii bătrâni, cât şi tineretul necopt de pe la şcoli. Aceştia n’au nimic de dorit mai urgent pentru bietul Ardeal şi Ţara ungurască, decât limba de comandă maghiară in armata comună. De greutăţile cele enorme, ce le portă poporul, nimeni în ţară nu stie sigur, ci numai câtă dare trebue să plătască bietul contribuabil sta­tului, de justiţia nostră, care spre gloria veacului în care trăim, lucră cu tălmaci faţă de cetă­ţenii ţărei, cari o susţin şi o plă­tesc ; de instrucţiunea poporului, care culminază în „a învăţa unguresce, sau rămâi butuc“ ; de libertatea pres­­sei cu cauţiunile enorme şi cu mul­ţimea de cetăţeni nemaghiari închişi, pentru­ că scriu adevărul, de virilism şi de eschiderea majorităţii covârşi­­toare a cetăţenilor de la alegeri prin legi asupritoare şi de două feluri: — nici habar n’au şoviniştii noştri ti­neri şi bătrâni, lor numai comandă maghiară le trebue, cu acesta vreau să fericască ţăra. Să fac că nu sciu ce scie forte bine Viena şi cu ea totă lumea, că cele 11 milioane de Nemaghiari, aşa­­dera majoritatea adevăratei naţiuni, de loc nu doresc comandă ma­ghiară în armata comuna, nici cres­cerea maghiară a ofiţerilor, fiind ei peste cap sătui de maghiarisare şi volnicii şovinistice pe toate te­­rriar­el­e. Nu le pasă patrioţilor noştri patentaţi nici de aceea, că tată lupta şi vociferarea lor pentru comanda maghiară lasă forţe rece atât pe ţă­ranul lor, cât şi pe al naţionalităţilor, şi că acestora li­ este forte indiferent, că are sub comanda de „vigyáz!“ său „habt acht“! îşi vor pierde câte 3 ani pe la cătănie, şi că are sub „vidult“ său „Marsch!“ îşi vor bate picioarele prin plaie şi ninsori, prin frig sau năduşală pe la manevre. Dreptate, echitate şi uşurare de sub enorma sarcină, ce-l apasă, aşteptă poporul cu neastâmpăr, or nu concesiuni militare de ale 48-iştilor şi apponyiştilor, precum ar vre şoviniştii a face să creda şi pe dom­nitor. Aceste apoi le aştaptă cu sete adevărata naţiune, adecă tot poporul ţării, şi nu „naţiunea“ obstrucţioniş­­tilor. Par’că domnitorul nu şi-ar cu­­nosce omenii şi n’ar sti prea bine, că ce este a­ se înţelege sub „na­ţiunea“ cea eşasperată a şoviniştilor. Avem speranţă însă, că ma­nevra cea cu căsătoria civilă nu le va succede nesăbuiţilor noştri şovi­ni­şti şi a doua­ oră. Un dar generos — al domnilor Mocsonyi. Toţi Românii sunt mândri, că pot să aibă în mijlocul lor o fami­lie atât de distinsă, cum e familia Mocsonyeștilor, care în toate timpu­rile a mers în frunte la toate faptele mărețe naționale și culturale româ­nesce. Cine ar putea număra toate bine­facerile, ce s’au revărsat asupra mul­tor tineri lipsiți de mijloace din partea familiei Mocsonyi? Câte lacrămî au fost şterse, câte dureri alinate şi câte esistenţe asigurate prin sprijinirea studenţilor sîrguincioşî de cătră acăstă nobilă familie! Românii, pentru a-şi arăta re­­cunoscinţa faţă de unul din cei­ mai aleşi membri ai acestei alese familii, înainte de asta cu doi ani l’au ridi­,­cat la cel mai frumos şi mai înalt post, pe care îl poate acorda acest popor. L’au ales adecă în unanimitate preşedinte al Asociaţiunei pentru litera­tura română şi cultura poporului român. Starea sănătăţii ilustrului bărbat însă fiind sdruncinată, în timpul din urmă d-l Dr. Alesandru Mocsonyi n’a putut să participe la şedinţele comitetului şi nici adunarea generală a Asociaţiunei ţinută la Baia-mare n’a putut’o presida. D-sa se afla a­­tunci la băi în streinătate, de unde şi-a trimis pe cale telegrafica salu­tul său. Acuma cu regret trebue să ve­dem, că starea sănătăţii ilustrului nostru bărbat neîmbunătăţindu-se, s’a văfiut silit a-şi da dimisia din pre­şedinţie. D-l Dr­. Alesandru Mocsonyi aduce la cunoscinţa comitetului central din Sibiiu hotărîrea sa şi comunică tot­odată, că dânsul împreună cu vărul d-sale Zeno Mocsonyi donâză pentru Casa naţională, ce se va zidi în Sibiiu, suma de 24.000 coroane. încă nu s’a împlinit anul, de când am semnalat soirea despre prin­ciara donaţiune, ce a făcut’o fami­lia Mocsonyi, când a dăruit pentru zidirea catedralei gr. or. române ce se zidesce acuma in Sibiiu, suma de 60.000 coroane, şi ată, că vedem o altă prea însemnată donaţiune fă­cută de domnii Mocsonyi pentru Casa naţională. Biserica şi cultura naţională — aceste două lucruri au fost în­­totdauna principalele preocupaţiuni ale Mocsonyeştilor, şi de aceea cre­dem că ne facem interpreţii tuturor Românilor, când esprimăm adânca recunoscintă faţă cu nobila familie şi dorinţa, ca Dumnefieu să-i răsplă­­tesca cu abundanţa darurilor sale, pentru marinimoasele lor fapte. Revistă politică. Situaţiunea politică în ţară, şi după numirea noului guvern Tisza, e tot încurcată. Nici nu este nădejde de des­curcare şi limpeziire în curând. Noul guvern e aspru combătut de opoziţie, care de-o parte nu e mul­ţumită cu concesiunile militare ce le-a adus Tisza din Viena, de altă parte se tem de el şi prevestesc, că sub regimul lui are să reînvieze ve­chiul sistem tiszaist, clădit pe abu­­suri şi ilegalităţi. Miercuri noul ministeriu era să se presente camerei deputaţilor din Pesta, unde contele Tisza avea să-şi rostescă programul de guvernare. Opoziţia însă a aranjat în cinstea grofului Tisza un tărăboiu aşa de mare, încât d-l prim ministru n’a putut să-şi desfăşore programul, a fost formal huiduit, aşa că, din cele ce s’au petrecut în şedinţa po­menită a dietei lasă să se întrevadă, că nici noului ministeriu nu-i e re­­servată o serte mai bună, decât gu­vernelor Szell şi Khuen-Hedei­vary. Ciocnirea între liberali şi oposiţio­­nişti a fost o ciocnire violentă, toc­mai ca în fidele faimoaselor scanda­luri obstrucţioniste, cari au măturat deja două ministerii. Când Tisza vru să vorbască, de­putaţii din stânga şi stânga extremă i-au strigat: „Taci“, „Nu vrem să te ascultăm“, „Placă de aici la Viena“, „Jos trădătorii de patrie“, şi altele de acestea. Şi, cum am fu­s, s-a în­­tîmplat ceea ce mai rar se întîmplă în parlamentele din alte ţări, minis­trul preşedinte Tisza nu şi-a putut desfăşura programul. Nici în şedinţa de joi nu i-a fost dat să potă să-şi spună progra­mul de guvernare, abia eri, Vi­neri, i-a succes să-şi facă datoria în privinţa acesta, după­ ce adecă dieta a încheiat discuţia asupra demisiu­­nei contelui Apponyi din postul de president al camerei, demisiune, ce cu păreri de rău a fost primită.

Next