Gazeta Transilvaniei, octombrie 1905 (Anul 68, nr. 216-239)
1905-10-26 / nr. 236
BEDAGŢIUÎTEA, Mministraţii mea ţi Tiyocnb Braşov, piaţa ware nr. 30. Scrisori nefrancate nuo primesc. Manuscripte nu le retrimit. INSERATE 00 primesc la Administraţliune în Braşov şi la următorele BIROURI de ARUNŢURI: In Vlan&, la M. Dukes Nacht., Nux. Angenfeld & Emeric Leaner., Heinrich Schalek, A. Oppelik Nackf., Anton Oppelik. In Budapesta la A. Y.Goldberger, Ekstein Bernat, Iuliu Leopold (VII Erzsébet-körút). PREŢUL INSERŢIUNILOR : o serie garmond pe o colonă 10 bani pentru o publicare. Publicări mai dese după tarifa și învoială. — RECLAME pe pagina 8-a o seria 20 bani ANUL LXVIII „GAZETA“ iese în fiecare mi Aionarate pentru Austro-uagari. Pe un an 24 cor., pe şese luni 12 cor., pe trei luni 6 cor. N-nil de Dumlneo£ 4 cor. pe an. Pentru România şi străinătate: Pe un an 40 franci, pe şase luni 20 fir., pe trei luni 10 fr. Eiril de Duminecă 8 fr. pe ar.. Se prenumeră la tote oficiele poştale din întru şi din afară şi la d-mi colectori. Araamentul pentru Braşov Administraţiunea, Piaţa mare, Târgul Inului Nr. 80, Stagiu I. Pe un an 20 cor., pe şase luni 10 cor., pe trei luni 5 cor. Cu dusul în casă. Pe un an 24 cor., pe şase luni 12 cor.,, pe trei luni 6 cor.» Un esemplar 10 bani. — Atât abonamentele cât şi inserţiunile sunt a se plăti înainte. Nr. 236. Braşov, Miercuri 28 Octomvrie (8 Noemvrie). 1905. Din causa sfintei serbâtori (re mâne, Miercuri,fiaiul nu va apără până Joi sera. Fierbe şi în Austria. Era în ajunul faimoasei audienţe din 23 Septemvrie a. c., ce au avut-o la palatul din Viena cunoscuţii şefi ai coaliţiunei, când împăratul se adresase, cu ocasiunea primirilor la manevre, cătră un deputat german austriac, dicându-i că crisa din Ungaria îi face mari griji şi că aşteptă ca deputaţii germani din „Reichsrath“ să-i dea mână de ajutor la soluţiunea ei. De atunci au trecut două luni aproape. Crisa s-a înăsprit, cr urmările ei au început a se resimţi tot mai mult şi în Austria. După audienţa de la 23 Septemvrie întrunindu-se parlamentul, se părea că deputaţii austriaci sunt gata a urma apelului ce li l’a adresat indirect monarchul. Declarările ministrului preşedinte Gautsch şi discuţiunea ce a urmat asupra acestor declarări, au deşteptat speranţa, că deputaţii camerei austriace, şi în deosebi Germanii dintre ei, sunt gata de a concurge din parte-le la soluţiunea crisei, prin aceea, că din punctul de vedere al intereselor austriace vor da împăratului tot sprijinul posibil. S’a vorbit mult cu ocasiunea desbaterilor din „Reichsrath“ despre crisa ungară şi refrenul a fost, că Austriacii nu pot se remână indiferenţi şi trebue să ia posiţie hotărită pentru orîce eventualitate. Curând insă, după ce lucrurile luaseră o pornire ce părea a corespunde dorinţei mai sus amintite a monarchului, s’au turburat bunele prospecte şi încă din momentul când din partea slavă şi a radicalilor şi socialiştilor s’a pus la ordinea zilei în cameră cestiunea întroducerei votului universal. îndată s’a deşteptat antagonismul dintre Germani şi Slavi. Cei din urmă doresc votul universal, aplicat cât mai radical, pe când Germanii se tem că prin eventuala introducere a votului universal ei vor perde mult din poziţiunea lor naţională, ce-o ocupă astăzi şi care este asigurată prin considerarea deosebitelor interese ale Germanilor la compunerea representanţei imperiului. La început se părea, că şansele votului universal sunt rele nu numai pentru Ungaria, ci mai vârtos pentru Austria. Socialiştii învinuiau chiar pe Gautsch, că a fost contribuit la dimisionarea cabinetului Fejervary prin aceea, că a combătut planul sau de a introduce votul universal în Ungaria. Intr’aceea, după 23 Septemvrie s’a schimbat situaţiunea. In Octomvrie cabinetul Fejervary a fost reactivat, primindu-i-se propunerile relative la votul universal. Vrând nevrând guvernul Gautsch a trebuit să reîncepă studiul privitor la modalităţile întroducerei eventuale a votului universal şi în Austria, or săptămâna trecută a fost cam neplăcut surprins prin cunoscuta demonstraţie socialistă din Viena în favorul votului universal şi prin emoţiunea, ce-au produs-o ciocnirile sângerose dintre poliţie şi lucrători din acest incident. Se mai iviseră nu cu mult înainte şi scenele turbulente din capitala Moraviei, unde Germanii protestând solemnei în contra înfîinţărei linei universităţi cehe în Brünn, au provocat o contra-demonstraţiune din partea Cehilor. Tot ce pănă atunci se presenta într’o lumină favorabilă intenţiunilor monarchului, s’a sguduit dintr’odată prin isbucnirea vehementă a duşmăniei între aceste două naţiuni, şi nu se poate nega că acâstă duşmănie e o piedecă forte mare pentru realisarea dorinţei, ca toate naţiunile din Austria se proceda solidar, sprijinind programul coronei de a susţină vada şi unitatea monarchiei. Mai este a se adauge la aceasta că, pe când Cehii au declarat, că, daca li se vor împlini postulatele naţionale, ei sunt gata a da tot sprijinul pentru susţinerea monarchiei în poziţia sa (de mare putere, pe atunci cele mai multe din partidele naţionale germane cocheteaza cu ideia de a se despărţi cu totul de Ungaria prin uniunea personală. Germanii mai moderaţi sunt la rândul lor aceia, cari fără a se folosi de lozinca uniunei personale lucrază în direcţia aceasta, lansând propunerea de a se încerca soluţiunea crimei şi a cestiunei pactului prin alegerea de deputaţiuni din partea celor două parlamente, cam apoi se între în înţelegere directă întreolaltă. Era iniţiată deja de cătră ziarul „Neue Freie Presse“ o apropiere în cestiunea aceasta între representanţii cercurilor parlamentare din Viena, şi Budapesta, când era că o altă întâmplare veni se turbure din nou situaţiunea, înţelegem demonstraţiunea studenţilor naţionali-germani dela universitatea din Viena în contra Slavilor şi a celorlalte naţionalităţi. Lozinca demonstraţiei era de a sili pe I negermani să-şi descopere capul în faţa întânărei din partea Germanilor a imnului naţional „Die Wacht am Rhein“. Astfel simt aţâţaţi tinerii germani universitari să dea nou intremânt antagonismului de rassă. Demonstraţia aceasta şi-a găsit vise foarte curând rivalul cel tare în demonstraţiile socialiste pentru votul universal, cari iau dimensiuni tot mai mari în Austria. Ce-o să mai iasă din aceste divergenţe ale curentelor opuse, cine poate sei. Trăim în vremuri extraordinare şi nimeni nu poate astăzi prevede străformările prin cari va trece încă monarchia austro-ungară. Braşov, 7 Noemvrie n. Confiscareaparelor, intr’unul din numerile trecute am făcut amintire de o declaraţie caracteristică a lui Iosif Vészi, noul şef al biuroului de pressă în partidul ministrului Fejervary. Declaraţia a făcut’o Vészi într’un interview ce l’a publicat oficiosul »Magyar Nemzet« în legătură cu confiscarea mai nouă a ziarului independist »Független Magyarorszag«, în decursul nopţii, de cătră procuratura din Budapesta. Era în resumat, ce a declarat Vészi : — »Aderenţii însufleţiţi ai instituţiei procurorilor nocturni şi ai confiscării stau adî pănă la unul seu în fruntea, sau în graţia coaliţiunei. Proiectul acesta de lege l’a presentat însuşi baronul Banffy şi l’a apărat în cameră din fotoliul ministrului preşedinte. In politica procurorilor nocturni şi a confiscării s’au solidarisat cu Banffy înşişi Wlassics şi Daranyi, amândoi şefi ai coaliţiunei. Cu însufleţire a lucrat pentru acest proiect contele Iuliu Andrassy, ministrul preşedinte in petto al cabinetului coaliţionist. Era, deci, că Banffy, Wlassics, Daranyi şi Andrassy au inarticulat în lege instituţia procurorilor nocturni şi a conconfiscărilor.... Numiţilor domni n-a stat în voie, la timpul său a susţind măsura veche a libertăţii de pressă. Ceea ce însă n’a stat în libertatea guvernului actual şi a nici unui guvern este a orice, că este aici o lege, pe care nu o voia esecuta. Legea e lege, or guvernul este dator a esecuta legea...“ Vészi a nimerit cuiul în cap şi zadarnic ţipă cei din coaliţie, că acum când în Rusia se desfiinţăză consula şi se dă libertatea pressei, în Ungaria se aplică măsurile reacţionare de pe vremile epocei absolutismului. Au ajuns şi gazetarii maghiari să se plângă de absolutism şi să le cadă atât de rău aplicarea unor disposiţiunî legale luate pe când se aflau la cârmă chiar aceia, cari aciî fac gură mai mare în contra guvernului »nelegal« şi »neconstitutional«. Intr’adevăr ciudată situaţie. Limba maghiară în casărmi. »Kuituregylet«-ul din comitatul Torontal, car© şî-a pus de ţintă maghiarisarea naţionalităţilor, a luat asupră-şi o nouă problemă de deslegat. Voesce adecă să organiseze un curs gratuit de limba maghiară în casărmile din Becicherechul-mare, cu scop, ca feciorii garnisonaţî acolo, esclusiv nemaghiari, să fie instruiţi în limba ma-== ! W//M//J//JT//AFOILETONUL »GAZ. TRANS.« Amintiri din 1848—1849. — Fine. — Nu se poate pune la îndoială, că mulţi Unguri, mai ales din pătura superioară, s’au alăturat cu însufleţire mişcării naţionale, unii fără să bănuiescă la ce capăt vor ajunge, alţii din contră având conscienţa deplină a ţintei. Nu este vnse mai puţin adevărat, că un număr foarte mare de ofiţeri au fost mânaţi de curentul revoluţionar iară a cei ce fac, şi fără a şei, că prin acesta întră în conflict cu împăratul şi cu Austria. Mulţi dintre cei mai bogaţi şi mai bine orientaţi, cum a fost de exemplu şi contele Kolowrat, şi-au părăsit regimen- teie pierdute, refugiându-se in tabăra im- j părătescă; majoritatea însă nu a avut po- j sibilitatea de a scăpa. Nu au putut toţi se amăgescă pe stăpânitorii Ungariei, cum a făcut Kolowrat, cu pretextul că se duce să cumpere remonte, şi nu aveau mijloacele a străbate prin ţara uşurpată la drapelurile împărătesei, rămaseră deci şi credend că servesc pe împăratul, deveniră culpabili de înalta trădare. Omul simplu fu câştigat prin bani, prin vin şi prin femei frumoase, şi adus acolo, încât urma pe ofiţerii maghiari în bine şi în rău fără scrupule. Nu încape îndoială, că în lunile de primăvară şi vară ale anului 1848, s’ar fi putut împedeca defecţionarea armatei împărătesei din Ungaria. De trei ori a scris contele Kolowrat ministrului de răsboiu din Viena, contele Latour, şi i-a deschis ochii asupra pericolului ameninţător, propunându-i a trece regimentul său şi încă câteva regimente, cărora atunci te mai puteai încrede, peste Dunăre. Latour însă n’a respins nimica. Atât de încâlcite erau atunci împrejurările şi concepţiile, încât bătrânul general din Viena nu şciea ce reclamă serviciul împărătesc faţă cu lelachi, să-l combată, ori să-l sprijinescă ? Astfel armata împărătescă dislocată în Ungaria rămase pradă sorţii sale. Honvedimea o atrase din ce în ce mai mult în cursă, pănă ce-a urmat sfârşitul grozav, execuţiile de la Arad. Kolowrat zugrăvesce în colori întunecate societatea mixtă, care în Pesta şi în provincie deveni purtatoarea mişcării naţionale. El susţine, şi aici trebue să i se * ‘ î dea credămînt, că ţăranii au luat parte în proporţie neînsemnată la acăstă mişcare. Un ţăran bătrân, căruia Kolowrat îi comunică mirarea sa, că tinerii se avântă peste capetele bătrânilor respinse: »Se vedî, d-le colonel, noi bătrânii am nimerit-o rău în lume. Când eram tîner şi voiam să vorbesc şi eu, bătrânii diceau: Taci din gură, eşti incă prea tânăr; or acum, când sunt bătrân, îmi die tinerii: Taci din gură, eşti prea bătrân. Spre a asigura aceste elemente, s’a aţîţat ura naţională a Maghiarilor contra celorlalte popoare. Kolowrat raporteză grozăvenii vădute cu propriii ochi despre bestialităţile săvîrşite între Unguri şi Sârbi. Copii pironiţi la uşile bisericelor, femei desonorate şi trase în ţâpă, bărbaţi pârliţi în frigare — a vădut el. Intr’o după amedi, povestesce Kolowrat, sosită la Verbasz 20 căruţe cu prisonerî Sârbi. Comisarul ungur Eduard Beöthy se pregătea să-i primăscă. »Ce au făcut aceşti oameni?« întreb eu. »Sunt Sârbi« răspunse ei. »Bine, dar de ce s’au făcut culpabili ?« urmez eu cu întrebarea. »Cum? Nu e de ajuns, că sunt Sârbi ?« z zise el. »Şi ce aveţi de gând să faceţi cu ei ?« întreb eu mai departe. »Am să-i spânzur pe toţi«, respunse apăsat. »Dar gândiţi-vă ce faceţi, bieţii omeni n’au săvîrşit nimica!« replicai eu. »N’au săvîrşit nimica? Ei sunt Sârbi şi atâta este suficient, pentru ca să fie buni de furci; trebue să stîrpim intrega rassă!« Şi mereu se repetă grozăveniile şî omorul. Comisarul împărătesc contele Lamberg fu ucis; contele Zichy, care voia să aducă în ţară o proclamaţie împărătescă, a fost împuşcat; un nenorocit medic militar,, care a îndrăznit să zimbeasc, pe când Kossuth pronunţa un discurs, a fost condamnat la mórt©. Şi fiindcă coruperea soldaţilor împărătesei nu se făcea destul de grabnic, ministrul de răsboin Mészáros, care se credea ministru regesc şi general împărătesc în acelaşi timp, dădu un ordin,, conform căruia fiecare soldat trebuia să treacă în armata naţională, putându-şî aleg© corpul şi garnisoana. Pressă se dedase la un desfrâu nemaipomenit. Familia împărătăscă era acoperită de oprobriu, ofiţerii credincioşi fură trataţî ca mişei şi trădători. Majoritatea fortăreţelor din Ungaria. .. !