Gazeta Transilvaniei, octombrie 1905 (Anul 68, nr. 216-239)

1905-10-28 / nr. 237

a SiDAC TIONEA, lamistrafls Bea şi Tipogna Braşov, piaţa mare nr. 30. Scrisori nefrancate nu s® primesc. Manuscripte nu se retrieit. INSERATE se primesc la Adminiatraţiune în Braşov şi la următorele BIROURI de ANUNŢURI: în Viena, la M. Dukes Nacht., Nux. Augenfeld & Emeric Leaner., Heinrich Schalek, A. Opfelik Nacfef., Anton Oppelik. n Budapesta ]a A. Y.Goldberger, Ekstein Bernat, Iuliu Leopold (Vil Erzsébet-körút). PREŢUL ÎNSERŢIUNILOR : o serie garmond pe o colonă 10 bani pentru o publicare. Publicări mai dese după tarifă şi învoială. —UECLAME pe pagina 3-a o seria 20 bani „GAZETA“ iese în Becare biandamente pentru Ausno-Uagarn Pe un an 24 cor., pe şese luni 12 cor., pe trei luni 6 cor. N-rli de Duminecă 4 cor. pe an. Pentru romania şi străinătate : Pe un an 40 franci, pe şase luni 20 fr., pe trei luni 10 fr. N-rli de Duminecă 8 fr. pe an. Se prenumeră la toate oficiile poştale din întru şi din afară şi la d-nii colectori. Anocamentul pentru Braşov Administraţiunea, Piaţa mare, Târgul Inului Nr. 30, Stagiu I.: Pe un an 20 cor., pe şase luni 10 cor., pe trei luni 5 cor. Cu dusul în casă: Pe un an 24 cor., pe şăse luni 12 cor., pe trei luni 6 cor. • Un esemplar 10 bani. — Atât abonamentele cât şi inserţiunile sunt a se plăti înainte. Nr. 237.—anul LXVIII. Braşov, Joi-Vineri 23 Octomvrie (10 Noemvrie). 1005. (Numer de Duminecă 44.) Palmă după palmă. Braşov, 9 Noemvrie n. Am zis, că datoria nostră de publicişti conscienţioşi ne poruncesce, se e dăm tóta silinţa de a lămuri merul încurcat al trebilor nóastre politice omânescî. Continuăm deci articolii oştri privitori la purtarea naţională deputaţilor râ^şr.ânî din clubul naţinalist dieta!. Astădî ne vine întru câtva în autor ceea ce s’a petrecut la adunaea de popor din Lugoşin, Dumieca trecută. Acesta adunare, la care a luat parte mult popor românesc in Caras-Severin, a fost întitulată conferenţă, deosebindu-se astfel şi în e privesce forma conchemării de celelalte adunări de popor, ce le-au us la cale amintiţii deputaţi, în scop e a se demonstra pentru votul universal, adus în discuţie de ministrul ristoffy. înainte de a arăta întru cât ne vin în ajutor hotărîrile luate de conerenţa publică din Lugoşiti, vom urnări mai departe declarările făcutenaintea alegătorilor lor de cătră deutaţii Dr. Teodor Mihali şi Dr. Auel Vlad, declarări ce nu se pot trece vederea, întrucât cel dintâiu dinte numiţii deputaţi figurază adl ca president al clubului naţionalist nemaghiar din parlament, or cel din urmă este acela, care mai întâiu, prin deserţiunea sa din partidul naţional şi prin călcarea din parte-i a programului naţional de la 1881, a spart ghiaţa la Dobra în favorul „noului curent“, ale căruia isprăvi slabe ne preocupă astăzi. Cât de puţin sunt pătrunşi Mihali şi Vlad de ceea ce numim noi spirit naţional, curat şi neatennator, se vede din păcătosa, ca să nudicem, nemernica lor pornire de a lua în zeflemea, în rîs, „politica fantezistă“, care luptă pentru „chimere“, vrînd să reclame autonomia Transilvaniei, ori chiar un „principat român sub sceptrul Majestăţii Sale“ ]) şi alergănd după „visuri de autonomii naţionale.“* 2) Nu! Pentru aceşti domni „naţionalişti nemaghiari“ politica Românului n’are să mai umble prin nori şi să aspire la independenţa naţiunei române; nu, pentru denşii Românul e mult mai necult, mai degenerat, şi mai fără putere, decât să-i fie ertat a se însufleţi cu astfel de „postulate extravagante politice“ 3) visate sub căciula lui de aic. Se vede, că T. Mihali şi A. Vlad cred, că aspiraţiunile naţionale ale unui popor, cum este cel românesc, se pot cântări cum cântăresce micul băcan piperul său, ce-l vinde odată cu un ban mai scump, de altădată cu un ban mai ieftin. Dar orice ar crede pe noi ne intereseaza acuma numai faptul, că de bine ce declară pe Români incapabili şi neputincioşi de a mai aspira şi reclama aceea, la ce au aspirat şi ce au reclamat moşii şi strămoşii lor, numiţii dedeputaţi ne sfâtuesc să ne mulţumim deocamdată cu legea naţionalităţilor şi să primim „unitatea naţională un') Aceste cuvinte le-a folosit Mihali în discursul seu de la Ileanda-mare. 2) Ioi fie folosite de Dr. A. Vlad în adunarea de la Romos. 3) Vorbele proprii ale lui T. Mihali. Red. gurescu“, aşa cum au primit’o ei în proiectul lor de adresă, ca „basă a esistenţei noastre naţionale“. Domne cât a mai sucit’o şi răsucit’o Dr. Aurel Vlad în vorbirea sa de la Romos, pentru ca să le dovedască bieţilor omeni din popor, că atunci când au adus legea naţionalităţilor, Francisc Deak şi Eötvös au fost conduşi de dorinţa, ca noi Românii să ne bucurăm aievea sub ocârmuirea naţiunei politice maghiare de „egală îndreptăţire naţională“ (?) da că ei erau chiar de părere, că în „cadrul principiului general“ stabilit în lege „drepturile naţionalităţilor să fie încă în unele privinţe lărgite“. Cine şi ar mai pierde astăziî vremea să cerceteze de-ar fi dorit sau nu aceşti apostoli ai maghiarismului să ne vadă egal îndreptăţiţi cu ei. Noi ştim numai, că acea egală îndreptăţire nici pe departe nu s’a împlinit în cei 40 de ani din urmă ; că Deak şi Eötvös, după ce au adus legea naționalităților, care ce dă c’o mână ia cu alta, n’au făcut nimic, ca să se implineascâ, esecutându-se cel puțin aceasta lege ; că urmaşii lor au făcut din ea un sbiciu plin de urgie, cu care ne-au lovit după plac şi trebuință; că poporul nu s’a ales cu nimic alta din aceasta lege, decât că se vede maltratat pe la cele judecătorii, fiindca nu se poate înţelege în limba lui cu judecătorii şi i se dau ca tălmaci adeseori nisce ajutori şi chiar servitori mărginiţi; or de altă parte se vede din toate părţile înghesuit şi strâmtorat cu limba şi cu învăţătura maghiară, de-iese sufletul, păn’ ce ajunge şi el să-şi vadă resolvate un interes al lui, o causă urgentă a lui. Şi acesta lege ungurescu cu limba ei de stat şi cu unitatea ei naţională maghiară, ni-o îmbie Mihali-Vlad drept basă pe care să luptăm pentru existenţa noastra naţională!! Ei ne desmentă să n’alergăm după chimere şi visuri înselatoare şi Vlad, înaintemergătorul noului curent, merge pănă adice, că „instinţa nostră de a realisa un ideal naţional, nici că este îndreptăţită, păn’ ce nu vom avea destule puteri, de a urmări împlinirea lui.“ Cu alte cuvinte, înghite Române găluşca ce ţi s’a fiert şi veiiî să nu te ardi cu ea, căci doră cu timpul ajungând şi tu la câţiva bănuţi, vei pută să-ţi fierbi şi tu odată ce-ţi place mai bine. Numai un lucru uită Mihali şi soţi, că pănă când va ajunge Românul la acea putere (Mihali îi dice „putinţă“), despre care ne vorbesc ei, el nu va mai avea nici dinţi în gură, înghiţind mereu la găluşcile fierbinţi şi mâncând la papricaşuri înlătărîte, cu care îl vor înfunda conducătorii „naţiunei politice unitare maghiare“, şi că atunci nu îi vor mai putea ajuta nici 999 de deputaţi aleşi, ca să lupte pentru „executarea strictă şi conscienţiosă“ a aşezămintelor amintite ale naţiunei politice unitare. Toate acestea declaraţii s-au făcut, cum stim, cu scop de a se apără faţă cu observările şi dojenile „Gazetei“. Adversarii noştri de la „noul curent“ se folosesc de o apucătură forte urâtă, vrând a amăgi lumea despre ceea ce este şi representă „Gazeta“. Aşa de pildă, pe când alţii vorbesc despre ea ca despre o foaie învechită, de care numai câţiva ascultă adl. Dr. A. Vlad o numesce cu intenţiune „organul pasivităţii românesc!“, vrând a spune prin asta, că era acest organ chiar prin chemarea lui ne este dușman, chiar de am face o activitate cu sabia arhanghelului Gavriil și cu spada sf. George! Este aceasta o apucătură foarte urîtă, ca să nu cricem mai mult, de a voi să amăgesci lumea cu tot adinsul despre însemnătatea unei gazete ca a nostră. Scie forte bine Dr. Vlad, că nici odată diarul nostru n’a fost un diar de clică şi de tovărăşie, buna era cum sunt diarele, în cari scriu Vlad şi soţi, ci totdeauna „Gazeta“ a fost şi a rămas organul Românilor şi al intereselor naţionale române, or de când s’a înfiinţat mai întâii partidul naţional român la 1848, şi s’a reorganisat în zilele noastre la 1881, „Gazeta“ a fost organul partidului naţional român. Când partidul a decis pasivitate în Ardeal şi activitate în Bănat şi în ţinuturile ungurene, „Gazeta“ a sprijinit tocmai aşa luptele politice ale deputaţilor noştri din Banat şi Ungaria, precum a veghiat şi a stăruit, ca Românii ardeleni să observe cât mai strict atitudinea pasivă. Mai târziu când partidul a decretat pasivitatea generală a Românilor din Transilvania şi Ungaria, spre A. Vlad prea bine, că cra şi nu „Gazeta“ a fost-,care a luat în deşert acestă hotărâre, propagând totodată un spirit contrar aceluia al programului partidului nostru naţional. Ore A. Vlad, atunci când a subscris manifestul electoral pasivist, dat de Dr. Raţiu şi soţi, ce a fost: omul pasivităţii românesc!, ori omul gata a-şi schimba convingerile şi principiile cu uşurătatea, cu care îşi schimbă o haină? Să trecem însă peste aceste linte apucături, cari numai în favorul celor ce le întrebuinţăz, nu sunt, şi să ne întorcem la adunarea din Lugoşin, despre care am făcut amintire la început. Ei bine, dacă este să credem ce cetim negru pe alb, trebue să constatăm, că o palmă mai mare şi mai usturătore nu li s’a putut da deputaţilor români din clubul naţionalist, cari au subscris faimosul proiect de adresă al acestuia, decât li-a dat-o proiectul de resoluţie al conferenţei publice din Lugoş. Publicăm mai la vale acest proiect, care se poat convinge şi cetitorii noştri despre ceea ce afirmăm. Pe câtă vreme de-alde Mihali, Vlad şi Suciu se căznesc a esplica alegătorilor lor câte bunătăţi şi fericiri îi aşteptă în sânul naţiunei politice unitare şi indivisibile maghiare, deci vor alege de aci încolo tot „bărbaţi naţionalişti“ din tovărăşia lor; pe câtă vreme se opintesc a le dovedi, că o grămadă de drepturi li se dă prin legea de naţionalitate, şi că n’au decât să ceră şi să pretindă esecutarea ei; pe câtă vreme aceştia dau sfaturi poporului să nu alerge după visuri şi idealuri naţionale, căci nu-i dă mâna Românului, neputincios şi amărît ca vai de el, să iasă cu asemenea postulate — pe atunci Românii Severineni adunaţi în număr mare la Lugosln, au cerut în resoluţiunea lor, ca mai întâii să se şteargă toate ordinaţiunile şi legile civile şi şcolare, prin cari se atacă şi se neîndreptăţesc limba şi naţionalitatea română, şi apoi să se facă legi fundamentale, prin cari să se recunoscă naţionalitatea română şi drepturile limbei române pe toate terenele vieţii publice. Deci este să se realizeze aceasta cerinţă a conferenţei lugoşene, atunci trebue să dispară şi să se facă praf şi cenuşe şi legea naţionalităţilor de al cărei paragraf se acaţă deputaţii din club ca nişte naufragiaţi, trebue să dispară şi să se cufunde în abisul nimiciniciei de-a rândul tóte legile şi ordinaţiunile, ce au urmat după acel făt al lui Deak şi Eötvös, căci töte, dér töte atacă şi neîndreptăţesc limba şi naţionalitatea română, trebue să fie desfiinţate şi nimicite, cum au fost desfiinţate şi nimicite dilele acestea ucazurile şi legile rusesc, aduse în anii din urmă spre asuprirea Finlandesilor. Românii cari s’au întrunit Duminecă în Lugoş resping, deci, cu dispreţ politica de sinucidere, ce o fac Mihali şi soţi în proiectul lor de adresă şi înfiereza cu cuvinte însufleţite naţionale slugărnicia ce resuflă din acea adresă. Drept urmare resoluţia dela Lugoşi şi stătue, ca Severinenii să ţină la unul şi acelaşi program naţional dela 1881, program, pe care deputaţii noştri activişti l’au sfîrticat şi terfelit prin noroiu. Palmă după palmă! Şi ce e mai ciudat, toţi cei opt deputaţi erau de faţă în adunare când li s’a aplicat. Oare n’a roşit nici unul? Nu ştim ce vor fi simţit şi la ce se vor fi gândit ei în faţa resoluţiunei amintite. Pote că şi-or fi gândit, că, fiind primiţi cu alaia de aranjatori şi popor, sunt eo ipso dispensaţi de ori ce remuşcare, ori răspundere. Se pare chiar, că primirea cea frumosă, ce li s’a făcut, li s’a suit la cap, căci ni se scrie, că în vorbirile ţinute la conferenţă doi deputaţi ar fi avut trista plăcere de a cleveti „Gazeta“ nostră înaintea poporului adunat. Deci se va adeveri acesta, atunci fapta acestor deputaţi este cea mai mare laşitate ce s’a comis în veacul de faţă în mijlocul poporului nostru. Căci ce poate fi alta a ataca un diar românesc ca „Gazeta“ într’o adunare de popor, care nu stie să-şî dea seama despre cele ce i se spun şi in care cei atacaţi nu se puteau apăra? Să aşteptăm însă amănuntele şi să sperăm, că ceea ce s’a hotărît la Lugosin Duminecă, cum a rjis preşedintele adunărei, protopopul Dr. G. Popovicî, n’a fost numai foc de paie, şi că „întîmplările de apoi nu vor justifica temerile şi îngrijirile acelor buni fraţi ai noştri, cari stau acum la o parte cu mai puţină încredere în reuşita causei noastre“ (adecă a curentului de faţă activist). Dorim, ca se fie aşa, şi dorim mai ales ca palma morală, ce au primit ce deputaţii noştri activişti, să-şi aibă urmările sale binecuvântate de îndreptare şi ispăşire.