Gazeta Transilvaniei, aprilie 1909 (Anul 72, nr. 71-93)
1909-04-02 / nr. 71
Pagina 2, relativ la banca independentăungară, deoarece se teme, că aceasta va avea urmări păgubitoare pentru Ungaria. Se mai crede, că dacă Majestatea Sa va aduce la cunoştinţă guvernului unguresc hotărârea aceasta a sa, acesta îşi va da demisiunea, deoarece partea cea mai mare dintre miniştri unguri sunt de părerea Monarchului, şi nu voiesc să accepteze punctul de vedere al lui Kossuth şi Apponyi. In asemeni împrejurări se crede, nu numai la Viena, ci şi la Pesta, că Coroana va primi dimisiunea cabinetului ungar, însărcinându-l cu girarea mai departe a afacerilor. In intervalul acesta Kossuth va chema partidul său la o conferenţă hotărâtoare, în care se va safeva cestiunea, dacă partidul vrea să între în opoziţie sau să rămână la putere sub o nouă firmă a fuziunii. Dacă se va face compromisul şi se va pune în fiinţă fuziunea, guvernul, primind în programul său numai puncte, a căror rezolvare i se va părea momentan posibilă, se va procede şi la rezolvarea cestiunilor militare. Noua fuziune va lua numirea de »partidul constituţional 48-ist«. Pentru cazul acesta cei mai mulţi prevestesc, că Justh cu cei 40—50 ai săi vor protesta, vor trece în opoziţie, dar pentru cazul, când ar face obstrucţie, dieta va fi, se zice, dizolvată şi nouăle alegeri vor aviza mai departe. * De sărbătorile Paştilor şi-au ţinut de datorinţă diferiţii şefi politici maghiari să-şi spună cuvântul asupra crizei, care bate la uşă. In fruntea acestora stă Princise Kossuth, care se tângue amar, pentru că guvernul naţional trebue să predea conducerea ţării unor puteri eventual necunoscute, tocmai acum când corabia ţării a ajuns între stânci primejdioase, intre caria şi iizuinţa, ca cu formarea unui stat al Slavilor de sud dualismul să se schimbe, în trialism. Kossuth recomandă aderenţilor săi bună înţelegere şi unire pe baza programului de guvernare, pe care l-a amintit în epistola lui din Martie, deşi nu poate şti, dacă acesta va fi sancţionat. Mai mulţi politiciani din partidul independist, constituţional şi poporal se ocupă de asemenea cu cauzele crizei. Dintre aceştia mai multă atenţiune merită Szivak Imre, după care criza coaliţiei nu e atât de aproape, precum se crede pentru că mai întâi va trebui să înceteze criza în ce priveşte afacerea băncii şi pe urma acesteia criza partidului îndependist. In partidul poporal sunt mai multe păreri. Una dintre acestea e aceea a contelui Kaas Ivor, pe care o desvoltă în organul partidului poporal, în care se pronunţă cu toată hotărârea în contra fuziunei, pe care o crede posibilă numai prin tradarea principiilor partidului poporal. A doua părere e a deputatului Giesstwein Sándor, care doreşte fuziunea pe baza asociării forţelor homogene sociale. Intre aceste două păreri stă aceea a lui Rakowsky Béla, care voieşte să aducă la îndeplinire fuziunea fără partidul poporal. Prea multe moaşe ! La patriei dulci plaiuri, la câmpii râzători. Şi inima aceea, ce geme de durere, i sufletul acela, ce cântă amorţit, inima mea tristă ce n’are mângăere, E sufletu-mi ce arde de dor nemărginit.“ Iar dragostea nemărginită, care o avea Eminescu »ca un prietin pasionat al poporului« (L. P. VII.) pentru mult cercatul său neam, care dragoste transpiră din scrierile sale, mai cu seamă din cele politice, şi care ne-o dovedesc călătoriile sale prin toate colţurile locuite de Români şi colecţiunea de cântece populare, a dat naştere pesimismului său naţional. Gând se gândeşte la viitorul neamului românesc ,vede o primejdie din cele mai grele în ruperea legăturilor prezentului cu toate tradiţiile istorice, îl înspăimântă... invazia elementelor străine şi preponderanţa lor în stat, exploatarea ţărănimii şi degenerarea ei fizică şi morală, subt apăsarea tot mai năbuşitoare a păturilor suprapuse, în sfârşit superficialitatea şi demagogia presei, datoria căreia ar fi să contribue a îndrepta situaţia rea a ţării«. (Scurte, Scrieri pol. şi lit. XXIV.) Nouă ne trebue să vedem sânge ca cel ce încă nu s’a uscat bine pe câmpiile bogate ale României, pentru a ne deschide ochii asupra nenorocirii neamului, rezultate din Tratarea neomenească a ţărănimii din partea celor dintr’un neam cu ea şi mai cu seamă din partea străinilor, pe când Eminescu simţea de pe atunci când paharul amărăciune) încă nu era plin, urmarea nenorocoasă a unui astfel de tratament pentru ţară. La întunecarea vederilor lor au contribuit apoi decepţiunile, de cari au avut parte amândoi poeţii. Din nepotriveala visurilor lor de idealişti cu realitatea îşi iau naştere cele dintâiu decepţii. La 20 de ani Eminescu scrie : „Visuri trecute, uscate flori, Ce-aţi fost viaţa vieţii mele... V-aţi dus cu anii, ducu-vă dorul, Precum cu toamna frunzele trec“. („Visuri trecute“.) Am văzut, cum se plânge în poezia »Melancolia«, că sbuciumările vieţii i-au secat sufletul. Aceeaşi plângere o aflăm în poezia »Trecut-au anii«. Iar mai târziu în »Odă« zice : „De-al meu propriu vis mistuit mă vaiet, Pe-al meu propriu rug mă topesc în flăcări“. In alt loc zice : Şi lungi iluzii, ca un înţelept, Naintea mea le văd căzând pe toate“. („Alte terţine p. 82.) De altă parte dragostea încă i-a procurat multe decepţii. Sufere pentru că iubeşte pe o femee »cu inima stearpă, rece, şi cu suflet de venin«, şi suferinţa lui e cu atât mai amară, cu cât e conştiu de aceea, că ea e un »demon« şi totuşi nu I poate să nu o iubească, şi o iartă, pen- I truca e »sfântă prin iubire«. (»Venere şi Madona«) In poezia: »Nu mă înţelegi« zice : »Când eşti enigma însăşi a vieţei mele ’ntregi : Azi văd din a ta vorbă, că nu mă înţelegi“. Decepţiile îl fac să exclame următoarea judecată de loc măgulitoare despre femei : „Azi adeseori femeea, ca şi lumea e o şcoală, Unde ’nveţi numai durere, înjosire şi spoeală“. (»Scrisoarea II“.) Iar într’alt loc : „Şi în farmecul vieţii-mi Nu ştiam că-i tot aceea De te razimi de o umbră Sau de crezi ce-a zis femeea“. („Pe aceeaşi ulicioară«.) Şi totuşi câte odată îi pare rău după timpul când dragostea îl făcea să sufere Şi cât de mult îmi pare rău Că nu mai sufăr încă“, zice în poezia »S’a dus amorul«. Asemenea îi pare rău după timpul, când afla mângăere în mijlocul naturii . »Astăzi chiar de m’aş întoarce (în pădure) A’nţelege n’o mai pot... Unde eşti copilărie, Cu pădurea ta cu tot?« (»O rămâi«.) Altă-datâ se revoltă că o conştiu de nimicnicia vieţii. Fiecare om e părtaş acestei nimicnicii, dar nu sufer toţi la fel, pentru că unii n’au conştiinţa rostului acesta îngrozitor al vieţii. La el— durere— prea a fost desvoltată această conştiinţă. »0 Demiurg,... De ce mi-ai dat ştiinţa nimicniciei mele ? De ce ’n al vieţii mijloc de gânduri negre un stol Potrivit programului ce’l anunţase actuala direcţie a Teatrului Naţional, s’a orânduit, de câteva săptămâni în foyer cea dintâi expoziţie de pictură, formată în mare parte din lucrări de ale pictorilor binecunoscuţi, cei mai mulţi membrii ai »Tinerimei artistice«. Cele mai multe sunt colţuri de natură, peisagii, în cari e prea mărită natura cu lumina ei, cu verdeaţa, cu singurătatea cu farmecul tuturor bogăţiilor ei, cari se văd, sau pe cari le gâceşte ochiul. Astfel, e un colţ restrâns de natură cu un stejar în mijloc (Stejar bătrâne), lucrare a d-luî Săuiescu, în care se simte singurătatea, câmpului pustiu, cu verdeaţa, cu liniştea, cu stejarul lui — se simte în singurătate ochiul, care priveşte.. Mă fac să simt în minte şi ’n inimă un gol De ce de pe vederea-mi tu vălul ai rănit Să văd cum că în suflet nu am decât urât?« (»O! şteargă-se.« Post. 84). Afară de acestea mult l-a mâhnit că n’a putut să-şi stabilească un credeu şi că mintea omenească nu e în stare a deslega enigma existenţei : De-a vieţii grea enigmă ţie acuma nu-ţi mai pasă (zice unui prieten mort) Pe când nouă ’ncă viaţa ni-e o cifră ne’nţeleasă. Şi ’n zădar cătăm răspunsul la’ntrebarea ce ne-am pus In zădar ne batem capul, triste firi vizionare, Să citim din cartea lumei semne ce noi nu le-am scris, Potrivim şirul de gânduri pe-o sistemă oarecare Măsurăm maşina lumei cu aşa măsurătoare Şi gândirile ’s fantome şi viaţa este vis«.»La moartea lui Neamţu«. Şi toată înţelepciunea »cărţilor roase« nu poate micşora de loc mizeria vieţii. »A gândului lucire, a inimei bătae Ridică un grăunte din sarcina greoaie Mizeriei comune ?« (O ! strigă-se« Post. 84.) (Va urma) GAZET A||T R A NSIL V A N I E I. Nr. 71.—1909 Convenţia comercială austro-română Din Viena se anunţă că tratativele în privinţa convenţiei comerciale cu România s’au terminat. Guvernele din Viena şi Bucureşti s’au înţeles să nu se încheie o convenţie nouă, ci să se prelungească cea veche, urmând ca pentru condiţiunile stabilite în ultimul timp să se redacteze un supliment de convenţie. Condiţiunile stabilite în privinţa exportului de vite, se vor confirma printr’un schimb de note între cele două guverne. In baza înţelegerei ce a intervenit, România nu va putea exporta vite vii, ci numai o anumită cantitate de carne de vite cornute, porci şi oi. In privinţa cantităţei de carne încă nu se ştie nimic precis, se crede, însă, că se va acorda României aceeaşi cantitate, care fusese acordată Serbiei prin vechia convenţie, adecă carnea tăiată a 35.000 de vite cornute şi 70000 de porci. Noua convenţie va fi valabilă până la 1917 şi va expira odată cu celelalte convenţii ale Austro- Ungariei. Din Bucureşti se anunţă că deşi tratativele pentru încheierea convenţiei comerciale cu Austro-Ungaria au fost terminate asupra părţilor importante, se vor mai face totuşi unele discuţiuni asupra formelor în cursul acestei săptămâni. Astăzi, miercuri, delegaţii celor două state se vor întruni din nou la ministerul de externe. Congresul social-democraţilor din Austro-Ungaria. Congresul anual al partidului social-democrat a fost convocat pe Dumineca Paştilor. La acest congres care va dura patru zile, s-au prezentat 215 delegaţi, făcând parte din 159 organizaţii social-democrate. Partidul social-democrat din Austria a delegat pe d-l L. Vinarsld ca să participe la congres. Social-democraţii din Bosnia şi Herţegovina au trimis congresului o telegramă de felicitare, anunţând în acelaşi timp că şi dânşii vor lua parte. Protestări contra alegerilor sinodale dela Caransebeş. »Keleti Értesítő« anunţă că »Românii moderaţi« au protestat la ministerul cultelor contra abuzurilor ce s'ar fi comis după dânşii la ultimele alegeri conzistoriale din dieceza Caransebeşului. Partizanii domnului Burdia au contestat în special alegerile de la Şosea şi Sgribeşti. Ministrul cultelor a şi delegat — zice »Rel. Krt.« — pe comisarul Petru Ionescu ca să »ancheteze« în această privinţă. Adoptarea protocolului austro-turc Senatul turcesc a adoptat protocolul acordului austro-turc fără modificări, întâlnirea dintre miniştri Billow şi Tittoni. Din Veneţia se anunţă că ministrul de externe italian, Tittoni, a sosit aci Luni la 930 a. m. însoţit de secretarul său particular, don Livio Caetani. La amiazi s-a dus la hotelul Britania, unde-l aştepta principele Biilow. La ora 1 s’a dat la’hotel Britania un prânz de 13 tacâmuri, la care au luat parte principele și principesa de Biilow, donna Laura Minghetti, d. Tittoni, Flotow, secretarul principelui de Biilow, senatorul Blaserna, amiralul Viotti, primarul, prefectul, d. Caetani, conzulul german Rechsteiner cu soţia şi fata lui. La ora 3, într’o şalupă a amiralităţii, toţi invitaţii au făcut o escursiune în oraş. La ora 8 seara d-l Tittoni a oferit un prânz, la care au luat parte invitaţii cancelarului german. Seara Tittoni s-a întors la Roma. Ziarul »Tribuna« comentând întrevederea dintre d-nii Tittoni şi Biilow, scrie: Precum era uşor de prevăzut, d. Tittoni a îndeplinit o plăcută datorie de curtoazie mergând la Venezia spre a saluta pe principele de Biilow în Italia spre a-şi petrece scurtele sale vacanţe, întrevederea dintre cei doi bărbaţi de stat a avut un caracter cu totul intim şi nu poate fi decât indiciul bunelor legături personale intre dânşii ca şi a bunelor legături unind Italia cu Germania ; această întâlnire însă nu a fost determinată de motive politice şi nu este destinată a avea urmări politice. Aceasta esclude ştirile fantastice publicate de anumite ziare cu privire la întărirea sau reînoirea anticipată a triplei alianţe. Tripla alianţă nu are de fel nevoie de a fi întărită şi nimeni nu s’a gândit a reînoi alianţa înainte de vreme. »Pitersbursky Wladomosti« şi »Minerva « Marele ziar oficios al Prinţului Uhtomski S. »Petersburski Wiedomosti« în numărul său de 21 Martie tipăreşte în întregime revista ziarului »Minerva« în care se omite părererea cu privire la curentele nouă în opinia publică a Românilor privitoare la politica din afară a României. Această traducere este urmată apoi de următoarea părere ce o emite dl N. Durnovo, autorul articolului: »Nici Grecii, nici Sârbii, nici Românii niciodată nu vor uita pe Bulgaria de la San Stefano a lui Ignatieff, cum niciodată nu vor uita Românii răpirea (zachvat) Basarabiei şi cedarea cătră Austria a Bosniei şi Herzegovinei. Până la Alexandru al Il lea politica rusească in orientul apropriat se încerca de a uni popoarele balcanice sub drapelul ortodoxiei şi mână în mână cu această politică panslavismul sămăna ura între popoare învrăjbind pe Bulgari în contra Grecilor şi Sârbilor, Sirienilor dându-le nume de Arabi i-a făcut duşmanii Grecilor, iar pe Moldoveni, poporul paşnic până atunci şi devotat Rusiei i-a persecutat într’un mod cu totul odios. »încă pe când trăia pe pământ Mântuitorul lamei în erbia şi Palestina limba greacă a fost foarte răspândită, inscripţiunile de pe cruci se făceau pe atunci în trei limbi: greacă, ebrea şi latină. Creştinii aborigeni ai Palestinei şi Serbiei cari se numiau greco-siriani trăiau în armonie cu Grecii, cari nici cutezau măcar a greciza pe Sirieni, ci chiar serviciul divin la acest popor biruit se făcea in limba arabă în bisericile lor creştine. In momentul de faţă, mulţumită panslaviştilor, s’a semănat vrajba nu numai în Macedonia, Serbia şi Palestina, dar şi la Muntele Athos am învrăjbit toate popoarele; în Georgiea şi Basarabia poporul georgian şi moldovan mulţumită panslavismului cu forţata lui rusoficare au pierdut orice credinţă. Este vă I dit dar cum că pe când Rusia duce în Orientul apropiat, Grecilor, Românilor, Sârbilor, Bulgarilor şi Sirienilor, dragostea creştinească, Rusia panslavistă e duşmană neîmpăcată a creştinismului ortodox, duşmană neîmpăcată a tuturor popoarelor ortodoxe şi amică sinceră a schismaticilor bulgari.« »Aşadar, dacă nu vom părăsi această politică panslavistă în Orientul apropiat, apoi trebue să închidem ochii asupra a tot ce face Austria, căci la 1878 această politică panslavistă a silit pe Muntenegru a transmite Austriei acea parte a Herzegovinei, pe care, ei Muntenegrenii au ocupat-o; a silit pe Serbia de a curaţi ocolurile Tamnski şi Branski locuite de Sârbi şi pe cari panslavismul le-a făcut cadou Bulgariei; tot mulţumită politicei panslaviste pentru a doua oră am căpătat basarabia de Sud, ţară niciodată cucerită de noi de la aliata noastră România.« »Odată că noi nu permitem popoarelor înrudite prin religiune cu noi precum sunt georgienii şi moldovenii de a desvoltă in ţările locuite de ei şi alipite la Rusia limba şi literatura lor, nu permitem ca ei în şcoalele lor să aibă dascălii lor proprii, dacă nu le dăm acestor popoare păstori şi archipăstori aleşi din neamul lor şi cari cunosc limba lor, atunci »Minerva« are dreptate şi trebue ca sa uităm despre popoarele pravoslavnice ale apropiatului orient, pe care grobianul panslavism e mult mai ameninţător decât presiunea germană asupra Slavilor de cari ne văităm atâta.« »Dacă diplomaţia rusă va şti, încheed-l Durnovo, şi va voi să se folosească de actualul moment psihologic, dacă ea va avea putere morală să rupă toate legăturile ei cu panslavismul, ea va putea să ajungă la acele rezultate, de care nici a visa nu s’a putut până acum când politica iezuită a Austriei a turnat atât venin în cupa ce o întinde popoarelor de la apropiatul orient. Dar fără această despărţire radicală a Rusiei de politica panslavistă atât în politica ei internă cât şi in politica ei externă nu se mai poate face un pas înainte şi este în zadar a protesta în contra tendinţelor şi aspiraţiunilor Austriei în peninsula Balcanică.« »Minerva“. Expoziţiuni de pictură la Teatrul Naţional şi la Ateneu. Bucureşti, 27 Martie .