Gazeta Transilvaniei, septembrie 1910 (Anul 73, nr. 191-214)
1910-09-19 / nr. 205
PREŢUL INSERATELOR ! Un şir petit 20 bani pentru o publicare. Publicări REDACŢIUNEA, Tipografia şi Admlnistra■****• ţianea ____ BRAŞOV, Fiaţa-mare SO. B«iseri nafrane«t« na se prtasss«. M. Manaeeripte na se retrimit — INSERATE: ao primesc la Administraţiune Braşov şi la birourile următoare: Vlenk 1» M. Duke. Nuohf., Holnrick guhul.k, Rudolf Mo»«. In Budapesta la Eckatein Bernit, Inline Leopold, Blockner I. mai dese după tarift și învoiala. Beelgine pe pag. a 3-a 1 Bir 20 baui. ANUL LXXIII. Telefon: Nr.1?226. ir"*’1-Abonamente pentru Austro-Unoar —«ÎL., pe un an : —TM74 cor. pe 6 luni 12 cor. pe trei luni 6 cor. —N-rii de Dumineci : patru cor. pe an. Pentru România şi străinătate: un an 40 franci, pe ţese luni 10 franci, pe trei luni 10 franci. N-rii de Dumineca 8 fr an. Se poate prenumăra la toate oficiile poştale precum şi la d-nii colectori. Abonamentul pentru Braşov. La Administraţia „GAZETEI“, pa 1 an 20 C. Pe 6 Iuni 10 C. pe trei luni 5 C. Cu dusul acasâ . Pe un an 24 Cor. Pe 6 Iuni 12 Cor. Pe trei luni 6 Cor. Un exemplar 1fi ban!. — Atât abonamentele cât şi innertiunile se plătesc nainte. Nr. 205. Braşov, Duminecă, 19 Septemvrie [2 octomvrie) 1910. a Tricolorul românesc. Pentru cel ce se va ocupa vreodată cu istoria suferinţelor Românilor, va fi de interes să cunoască şi persecuţiunile îndurate pentru „tricolorul românesc“. N’ara să mă ocup eu la acest loc cu enumerarea faptelor singuratice, scandalul produs formează în ziaristica română, de ani de zile o rubrică permanentă. Ţărani şi ţărance au fost maltrataţi pentru colorile naţionale, fără ca dânşii se înţeleagă rostul brutalităţilor suferite, pentru că poporul nostru a purtat aceste colori, pe care le-au purtat moşi şi strămoşi, precum zice poporul : „de când e lumea“. Românii însă au fost maltrataţi pentru acele colori pe motiv, că dânşii poartă colorile unui stat străin: colorile regatului român. Şi tocma aci este partea supărătoare a lucrului. Colonie roşu, galban, vânăt în mod obligator numai principele Cuza le-a decretat, ca colori a principatelor unite, în la Septemvrie 1863; pân’ atunci steagul Munteniei era vânăt galbăn, iar al Moldovei vânăt şi roşu. In Ardeal poporul nu purta grija steagurilor; poporul purta colorile naţionale pe îmbrăcăminte, mai ales femeile ie purtau ca parte întregitoare şi ca decoraţiune a frumosului şi cochetului costum românesc, fără d’a ţinea samă de ordinea colorilor, ceea ce din punct de vedere al gustului e şi indiferent, mai ales pentru ţărani, cari n’au de-a face cu heraldica. Frumosul, tot frumos rămâne în orice ordine ar fi. Astfel le-a apreciat şi un corespondent din Germania, care venise anume la Sibiiu în a. 1876, să vadă şi să descrie primirea Majestăţii Sale a regelui Francisc Iosif. Intre altele a zis: „Am văzut fete de Român într’un admirabil costum naţional, atât de frumoase, încât trei astfel de frumseţi ar fi în stare să facă renumită o cetate germană“. In 15 Maiu 1848 în adunarea de pe „Câmpul libertăţii“ fu purtat un steag roşu, alb, vânăt, în credinţă, că ar fi steagul cu colorile Ardealului. Ungurii in dietă au interpelat guvernul pentru acel steag „muscălesc“. Se vede, că nici Ungurii, nici Românii n’aveau cunoştinţă despre culorile deosebitelor ţări şi naţiuni. Nici o mirare. Până la a. 1848 alaiuri şi demonstraţiuni cu „steaguri“, era un ce necunoscut; nici chiar la ziua naşterii domnitorului nu se puneau steaguri pe edificiile publice. Demonstraţiunile cu steagurile au devenit la modă în a. 1848. In timpul din urmă m-au întrebat mai mulţi inşi, cu graiu viu şi prin epistole, să spun: „Ce fel de steaguri au purtat soţii lui Iancu la a. 1848—9?“ Respund: absolut nici un fel de steag; i-am văzut pe toţi plecând şi întorcându-se de la bătae; i-am văzut cu deosebite ocasiuni, sub conducerea tribunilor şi prefecţilor, pe cari i - am cunoscut în persoană pe toţi, steag însă n’am văzut niciodată. Şi ca să fiu şi mai sigur, am întrebat pe tribunul Andreica, care a luat parte la toate luptele mai însemnate. Dânsul în epistola sa din 17 Maiu 1901, tot aşa î mi scrie. Tatăl meu a fost tribun peste întreg teritoriul, unde dânsul a fost funcţionar cameral regesc; fratele meu Dionisie era căpitan şi comandant al gardei naţionale din Abrud şi Abrud-sat, pe care el a organisat-o. Casa părinţilor mei a fost centrul de întrunire al fruntaşilor din munţii apuseni şi al exilaţilor din România,Golescu, Bălcescu, Racoviţa, Adrian, Ionescu ş. a. Golescu a stat la casa părinţilor mei şease luni, până la întrarea Muscalilor în ţară, când apoi s’a refugiat la Paris) dar’ despre steaguri n’am auzit vorbindu-se nici odată. Steagul poporului din acei munţi au fost tribanii şi prefecţii, cari luptau în fruntea poporului. Steagul din biografia lui Avram Iancu e fantasia pictorului, care nu-şi putea înfăţişa armată fără steag. Acestea în interesul adevărului istoric. Se face provocare la, diploma împărătesei Maria Theresia, spre a dovedi că Ardealul prin acea diplomă ar fi primit colori în scutul ţării. Eu am tradus aceea diplomă—până acum nepublicată în limba română, — pentru că e foarte interesantă şi instructivă de mai multe puncte de vedere, şi las să urmeze aici, împreună cu alte documente ce am mai putut găsi. * Noi, Maria Theresia din graţia lui D-zeu văduvă împărăteasă romană, regina Ungariei, Bohemiei, Dalmaţiei, Croaţiei şi Slavoniei etc. etc., mare principesă a Ardealului etc. Prin documentul acesta facem cunoscut tuturor, pe cari îl priveşte, şi transmitem memoriei. Precum între provinciile aceluiaşi Domnitor, emulaţiunea e de lăudat, e fericitoare şi folositoare, ca fieştecare în proporţiunea puterilor şi după dignitatea numelui său, se poată concurge la mărirea întregului imperiu şi la întărirea aceluia, în măsură cât se poate mai mare, astfel şi domnitorul acelui imperiu ,şi ţine de a sa datorinţă, să fie cu aceea considerare la singuraticile provincii, care nu numai emulează cu zel şi voinţă cu altele, pentru a’şi câştiga merite, dar sa văd a întrece pe celelalte cu merite şi capacitate, să se prevadă cu mai mare şi mai strălucit titlu şi dignitate. Considerând starea şi teritoriul regatelor şi posesiunilor, pe care providenţa Dumnezeiască cu drept de succesiune ne-a încredinţat o şi că Ardealul, care odinioară a fost Dacia-Mediterana, intre celelalte provincii e cea mai nobilă, şi prin mărimea şi avuţia sa, pe cele mai multe le întrece, totuşi are titlu mai mic, şi stă înapoia acelora. Intr’adevăr credem, că Ardealul e demn de o soarte mai bună, şi de oare şicare prerogative. Ardealul, aceasta parte însemnată a Daciei, care sub regele său Decebal, timp îndelungat a resistat armatelor romane, care şi azi e renumit, e locuit de deosebite popoare, e împărţit în comitate, districte şi judeţe şi diacelea zi, prin salubritatea aerului, prin mulţimea cetăţilor, prin înbucurătoarele venite din tot felul de mine, şi prin productivitatea solului. Dar, de o importanţă şi mai mare e poziţia geografică, prin care este eminamente apărată, se mărgineşte cu regatul ungar, polon şi cu marele imperiu otoman, răzâmat pe puterea poporului, care de repeţite ori, apărând ţara de fărădelegile inimicilor externi, a dat dovezi de un strălucit eroism, astfel încât cu drept cuvânt se numeşte citadela creştinătăţii contra Turcilor. După alungarea Turcilor şi a partisanilor acelora, s’a refugiat (Ardealul) sub puternicul şi părintescul scut al fericitului şi nemuritorului nostru Moş, împăratul Leopold; astfel ajunse sub puterea maestatică a Casei noastre, iar’ credinţa cătră domnitorii săi şi-a păstrat’o neştirbită, apoi ordinea de succesiune a Casei noastre, în înţelesul Sancţiunei Pragmatice a primit’o şi de bună voe s’a supus aceleia. La strălucirea provinciei şi a poporului se mai adauge starea deosebită şi excepţională a provinciei, căci nefiind supusă nici unui regat, sau monarchic, se guvernează prin Noi pe baza supremului drept de potestare; de altă parte însuşi (Ardealul) se bucură de eminente privilegii: se administrează prin legile, municipiile şi instituţiunile sale,şi se guvernează, prin guvernatorul, consilierul nostru sub suprema Noastră potestare. Drept aceea, şi că strălucirea şi pompa acestui principat să nu sufere vre-o lipsă, de care strălucire şi pompă se bucură alte provincii ale imperiului am constituit anul trecut, în acest principal (Ardeal) funcţionari permanenţi superiori de curte, cari la serbările mai însemnate ale principelui, şi de câte ori ar cere interesul instituţiunei, să-şi împlinească funcţiunea lor cu publicitate. Toate aceste astfel precugetate, şi cu matură precumpenire apreciate, din deosebita noastră bunăvoinţă voind a înzestra principatul Ardealului cu mai mare distingere şi titlu, cu conştiinţă sigură din propria decisiune, cu autoritatea, care o avem din bunătatea nemuritorului Dumnezeu, ca suprema doamnă a monarchiei noastre, ce e compusă din atâtea regate şi provincii şi din plenitudinea potestăţii noastre, am cugetat să-l ridicăm deasupra altor provincii ale imperiului nostru, pe acela (Ardealul) în numele lui Dumnezeu, de la care toată onoarea şi gloria purcede prin diploma aceasta î l înălţăm la titlu şi dignitatea de Mare principat. Totodată am decis şi prin diploma aceasta statuim că de acum înainte pentru toate timpurile, numitul Mareprincipat, cu toate comitatele, districtele, cercurile, comunele, cetăţile bunurile, drepturile universale şi speciale, aparţinătoare acelora să se considere ca atare, să se onoreze cu titlurile şi privilegiile, care compet Marelui principat; tot astfel vrem, ca aceea, cari îl vor reprezenta legalminte, oriunde, la festivităţi, în adunările provinciale, la serbări şi alte acte publice, să se bucure de onorurile, titlurile şi privilegiile, care le compet, nefiind nici instituţiuni, nici legi, nici drepturi, sau datine, cari ar fi în contrazicere cu aceasta a noastră diplomă. Şi ca să fie acest Mare principat prevăzutcu insigniile corespunzătoare dignităţii sale, voim şi concedem, ca pălăria (pileus) care se aplică pe armele ţărei la acel foc, unde insigniile se deping, care până acum fu acomodată pălăriilor ce compet principilor, deacum înainte sa se încingă cu coroană de aur, care să se termine parte în raze ascuţite, parte în flori, fără diademă regală; în vârful pălăriei, la mijloc, să se aşeze un glob pus cruciş, precum arată forma de faţă. De acest scut astfel ornat se va bucura Ardealul deacum înainte, şi prin acesta îşi va arăta înaintea tuturor dignitatea sa înmulţită cu noui , privilegiuri. Şi ca să fie mai evident, mai documentat, că aceasta ţară (Ardealul) nu este supusă, afară de principelui său, nimărui, fie sub titlul de protecţiune, fie sub alt titlu de subordinaţiune, concedem, ca la serbări mai mari, la ceremonii, sau inaugurări, unde vor fi reprezentate prin Heralzii săi, alta provincii, care nu sunt supuse altor stăpânitori, ci se bucură de legile şi instituţiunile lor proprii, să aibă (Ardealul) pe Heraldul său, care va purta pe costumul său insigniile Marelui principat, şi astfel va prezenta în public pe marele său principe, analog celorlalţi reprezentanţi. Mai departe cu siguranţă sperăm, că staturile, fruntaşii, cetăţenii şi supuşii, aducându-şi aminte deatâta bunătate, care atâta onoare revarsă asupra Marelui principat înaintea posterităţii, se vor insul a o merita prin ascultare, şi precum până acuma s’au arătat credincioşi cătră noi şi cătră cassa noastră, să dee spre binele patriei, zi de zi şi mai mari probe despre credinţa, despre activitatea şi despre strămoşeştile lor virtuţi. Spre documentarea acestui lucru şi spre eterna memorie, dăm aceasta diplomă, prevăzută cu sigilul de aur al Majestăţii noaste şi întărită cu propria noastră subscriere în cetatea Viena, Austria, în 2 Novembre anul una mie şepte sute şesezeci şi cinci. A stăpânirii noastre al douăzeci şi şeselea. Maria Terezia m. p. prinţul W. Kaunitz Kittberg m. p. La mandatul prea înalt al Maiestăţii Sale etc. Friederich baron de Binder m. p. * Iosif Benkő în cronica sa »Transilvania«, scrisă la a. 1778 în limba latină, de unde am tradus și diploma împărătesei Maria Therezia, în partea l-a la pag. 38 ne spune, că: »Ardealul înainte de a. 1612 n’avuse scut propriu, ci că s’a folosit cu Ungaria de scut comun, și că în acel an i-a dat principele Gabriel Báthori insigniile ce se văd pe banii numiţi Greschel: adecă vulturul, soarele, luna şi şepte cetăţi. Despre vultur zice că a fost al comitatelor (adecă al nobilimei — naţio nobilium), soarele şi luna ale Secuilor, iar’ cele şepte cetăţi ale Saşilor«). Despre colori nu vorbeşte nici Beako, nici diploma Măriei Thereziei nimic. Ca să mă conving despre adevărul celor spuse de Benkő, m’am dus în palatul baronului Bruckenthal și am cercetat în cabinetul numismatic banii, cari s’au bătut sub domnia principilor ardeleni. De la loan Zápolya (1538) până la Emeric Tököli (1690), va să zică până când oştirile împăratului Leopold l’au alungat pe acest rebel, întors din exil şi pus în stăpânirea Ardealului prin Poarta otomană. In museul lui Bruckenthal se găsesc bani de argint şi de aur destui, din epoca amintită. Greşeşte însă Benkő când zice în cronica sa, că Gabriel Báthory la a. 1612 i a dat Ardealului insigniile ce se văd pe »greschel«, și că înainte de acest an Ardealul s’a folosit de scut comun cu Ungaria. Greschel e un ban de argint cam în mărimea unui ban de 20 fileri din ziua de azi. Unele monete au pe avers scutul familiei Báthori, iar, pe revers, scutul Ardealului. Banii bătuţi prin municipii au pe avers vulturul Ardealului, pe revers, scutul municipiului respectiv , căci municipiile încă aveau privilegiu de a bate monete. Astfel sună inscripţia: „Moneta civitatis Coronensis. (Braşov) etc.« Sunt monete de pe timpul lui Ștefan Bocskay (1604) cu (’3) trei scuturi, în mijloc e scutul familiar, la dreapta scutul Ungariei, iar la stânga al Ardealului. Motivul e, că Bocskay era domn și peste o parte însemnată din Ungaria; el convocase chiar dieta la Cașovia pe 13 Decemvre 1606. Din anii de mai ’nainte banii poartă scutul domnitorului pe o parte, pe