Gazeta Transilvaniei, iulie 1911 (Anul 74, nr. 142-167)
1911-07-22 / nr. 159
» * FOILETONUL «GAZ. TRANS.» ovw.wx. -x x\'wnv: v: v. wnvnW'V'.v 'V'V'V: x \x .'x\-x\\x,vx\>x\\x'-x: x. vx>x' Noi trei, — pentru un cas, — așa ni se cade. » — Poveste. — ' Acu ori c’a fost odată, ori c’o fi poate și azi, — de bună seamă mai că nu v’aș putea spune, dar așa merge povestea: c’a fost odată un om sărac-sărac, lipit pământului de sărac. Săracului la Dumnezeu i-i nădejdea, că doar-doar s’o îndura Dumnezeu-Sfântul să-l miluiască cu ceva. Şi bun îi Tătucu-Ceresc, că se îndură şi-l dăruieşte cu copii; că ce socoate Sfântul — copiii s’or face mari şi or fi mână de ajutor tătânelor. Da’ plodurile ca să crească mari, strigă : mămăligăă! — şi-apoi ţine-te aţă să nu te rupi!... Şi iac’aşa se pomenise omul nostru cu casă grea’, c’avea la copii de toată mâna, şi mai mari şi mai mici şi mai plinuţi şi mai ticăiţi, destul că fel şi formă la stat, dar toţi de o potrivă la mâncat. Cât despre partea mâncării, numai aşa merge vorba, că, la dreptul vorbind, nici nu prea avea ei pricină să ducă mâna la gură ; dar, mi-te şi când o porneau, năzdrăvan să fi fost ca să astupi atâtea borţi! Ce-i drept, Românul nostru nu se da nici el aşa cu una cu două: muncia, bietul om, cât un cal - ştiţi cum e ţăranul: »munceşte ca o vită« —, muncia el, nu-i vorbă, dar ce folos, că, de ce lucra mai mult, de ce mai puţin se procopsea. Pare că era un făcut: îi mergeau trebuie ca din piatră. Vorba aceea : aţa, unde-i mai supţire, acolo se tot rupe. Noa! De la o vreme, dacă vede şi vede el aşa o treabă, apoi într’o bună zi numai ce ţipă cât colo şi coasă, şi greblă şi furcă şi zice : »Of, Doamne, de-a’cum mă duc în lume, mă duc, hotărât că mă duc, că altmintrelea nu-i chip !... Să ştiu c’oiu ajunge şi la dracu, — să împrumut nişte bani...«. Şi aşa pe vorba asta: »Mai rămâneţi cu sănătate«, şi dus a fost, încotro? In lumea mare. Că se gândea el : »Bre, din câte drumuri sunt pe lumea asta, unul tot trebuie să ducă la bine«. Acum că mergea el de-a dreptul la bine, ori că la cine mai ştie ce, — treaba lui! Bine că locului nu sta şi că noi povestea o putem mişca. Şi s’a dus el, s’a tot dus, cale lungă să-i ajungă —, şi nu scurtă, că aceia mai rău încurcată —, şi-apoi iarăşi a mai mers cât a mers, zi de vară până-n seară şi tot aşa cu haida-hai şi haida-hai, iacă ajunge la o cruce de drum şi întâlneşte un om . — Bună ziua .— Mulţămesc dumitale. — De unde calea şi cărarea ? — Hei! de unde nu-i, unde îi, de la traistă goală, la viaţă uşoară. — Hm ! Şi depărcior să fie, aceia ? — întreabă omul nostru. — Apoi şi la dracu’ să fie, c’oiu nime, eu ! Trebuie să nemeresc, — dacă-mi mor de foame nevastă şi copii..— răspunde cela. — Arrra! Cum văd eu, noi un drum avem ! — Om fi având. — Hai să fim tovarăşi. — Hai. — Şi, când dau ei să pornească mai departe, hop ! că cine-o face pe celălat drum ? Un om ! — Noroc să dea Dumnezeu ! — Noroc şi bani! răspunde cela. — De unde şi până unde? — De la jug la bielşug, din sărăcie la bogăţie. — Cum? Ce fel? — Iac’aşa, cum vă spun! Ori poate să fi rămas acasă pe cuptor, dacă-mi mor cu zile nevasta şi copiii ?! Mare li-a fost lor mirarea : — Bree ! Cum ne-am nimerit noi, pare c’a tunat de ne-a adunat ! — Haidem dar tustrei. — Haidem. Tovărăşia la drum mult plăteşte, că ţi-i slobodă limba şi nu te mai năcăjesc gândurile ! Şi, dacă’mergeau acum oamenii noştri, apoi se chiamă că nici vremea nu stă pe loc. Şi iac’aşa, din vorbă ’n vorbă şi din pas în pas, se văd de-odată ajunşi la o gârlă. Când la gura prăpastiei, să se pogoare înăuntru, hop! că cine li iese înainte? Un nemţud! Aşa de fercheş, îmbrăcat în străiţe negre, — şi ţanţoş şi nou-nouţ, pare că acu’ era scos din cutie. — Da ’ncotro, măi oameni buni ? — Ia şi noi, păcatele noastre, unde ne-or duce ochii, dacă ne-or ţinea picioarele. — Cum aşa? Poate la lucru, undeva? — La lucru ca la lucru, da’ la câştig, maică-maică ! — Hm! Cum s’ar zice, vreţi să vă năimiţi ? — Apoi cam aşa. — Haideţi dar la mine. II măsoară pe şanţ din ochi : — Da cum ? Pe ce plată ? — Pe plată bună, de fiecare o păreche de galbeni pe an! Şi anul la mine, numai trei zile ţine. — Apoi, dacă-i aşa se poate. Şi-s buni bucuroşi oamenii că şi-au găsit aşa de iute stăpân ; stăpânul ca stăpânul, dar mai ales plata, că o păreche de desagi de galbeni, vă întreb: şagă-i? Buun ! Şi hai la drum. Dar nici n’apucă ei bine a face doi paşi, că-i şi opreşte ’n drum minunăţia ceia de domnişor şi se face a-i întreba: — Ian staţi, bre, oleacă, zice, să ştiu adecă cine sunteţi d-voastră? Cum, cu ce gând v’aţi pornit de acasă? — Cu ce gând? Cu nici unul! Ia ne-am pornit după câştig, după bani, — să ştim bine c’om ajunge şi la cel cornorat, ca să ni-i scoatem !...’— răspund ei. — Aha! Haideţi dar cu mine. Şi se slobod ei cu şoacătul cela în gârlă. Când dau de fund, parcă-s pe alte tărâmuri: o pustietate şi o întunecime de ziua ’n amiaza mare să treci cu ghiaţa ’n spate pe aşa nişte locuri! Acu, — cruce de aur cu noi şi ducă-se pe pustii —vor fi ştiind numai ei săracii cât au dus-o aşa, când deodată iacă dau de o casă. Da’ ce casă! Congresul rasselor. Zilele aceste s’a întrunit la Londra congresul internaţional al rasselor sau cu alte cuvinte adunarea tuturor soiurilor de oameni, prin trimişi de-ai lor de pe întreagă suprafaţa pământului. Erau de faţă la congres reprezentanţii tuturor rasselor (soiuri de oameni) de pe pământ, precum Albi, Negri, Galbeni (Malaiezi), Roşii (Indieni) etc. în costumele lor originale, apoi din sânul rasselor popoarele cari le alcătuesc, precum toate naţiunile europene, apoi Chinezii, Japonezii, Arabii, Inzii etc. Reprezentanţii popoarelor au fost trimişi de cele mai înalte aşezăminte de cultură, precum de către universităţi, academii de ştiinţă etc. prin urmare vedem, că la congres au luat parte cei mai învăţaţi şi distinşi bărbaţi ai popoarelor. Scopul congresului, care se întruneşte din an în an este să fixeze drepturile naturale şi inalienabile ale fiecărui popor şi să proclame şi propage adevărata iubire, frăţietate şi egalitate între popoare, cum şi libertatea tuturor popoarelor. Ast- fel congresul lucră pentru ajungerea celor mai scumpe tezaure ale popoarelor din lumea întreagă şi pentru înfrângerea cătuşelor de supunere, de apăsare şi de prigoniri a unui popor contra altuia. Aceasta a accentuat-o şi prezidentul congresului, lordul Weardale, în şedinţa de deschidere a congresului, care s-a ţinut în 26 iulie a. c. Lordul Weardale salută în cuvinte calde congresul, apoi vorbeşte despre ideia de frăţietate pentru toate rassele şi pentru toate naţiunile, cari formează omenimea şi se pronunţă pentru respectarea drepturilor naţionale ale fiecărui popor, cari nu pot fi nici restrânse, nici micşorate prin nici un fel de consideraţiuni politice, fie de stat, fie de altă natură şi condamnă cu energia convingerei orice heghemonie sau supremaţie a unei rasse faţă de altă rassă, a unui popor faţă de alt popor. Politica nu poate să răpească drepturile inalienabile ale popoarelor, isvorâte din legile eterne ale firei, care a dat fiinţă tuturor popoarelor. Cuvintele prezidentului au fost primite cu aprobare şi vii aplauze din partea congresului. Tot în acest înţeles au vorbit şii alţi oratori ai congresului. Aşa între alţii profesorul de la universitatea din Roma, Sergi a zbiciuit opresiunea ce se face din motive politice din partea unui popor faţă de celalalt, cum este şi la noi. Vestitul bărbat italian, Angelo de Gubernatis asemenea a arătat în cadrul unei vorbiri, că politicianismul istorit din vederi de interese de stat sau de rassă nu dă drept de heghemonie sau de supremaţie unui popor asupra altuia. Aceste stări monstruoase trebue să dispară din viaţa popoarelor. Un alt bărbat de nume mare, preşedintele congresului internaţional pentru pace şi libertate a popoarelor, d-l Emil Arnaud, din Berna, a ţinut o vorbire minunată despre libertatea politică a popoarelor şi în care a zis între altele: „Să nu creadă cineva, că e destul să se spună, că într-un stat există libertate individuală, pentru ca să fie rezolvată chestia libertăţii popoarelor. Nu numai indivizii, ci popoarele, complexul indivizilor, trebuie să fie libere, căci e absurd să zici, că omul ca individ e liber, iar ca fiul unui popor e supus altui popor. Noi cerem libertate deplină pentru toate popoarele, libertate pentru viaţa lor culturală, economică şi politică“. In lelul acesta au răsunat vorbirile şi în celelalte şedinţe ale congresului şi preste tot la congres a domnit un spirit liberal şi un mare interes pentru libertatea popoarelor. La congres România n’a fost reprezentată oficios, dar a fost din România de faţă d-nul A. D. Florescu, prinţul Bibescu ş. a. iar pe Românii din Ungaria a reprezentat cu vrednicie părintele Dr. Vasile Lucaciu. Comitetul nostru naţional s-a îngrijit ca să fie reprezentată la acest mare congres cauza Românilor din Ardeal şi Ungaria şi spre acest scop a trimis la Londra pe părintele Dr. V. Lucaciu. Foarte bine a făcut şi în privinţa aceasta comitetul naţional merită toată lauda. Părintele Lucaciu, om cu mare învăţătură şi cu iubire nesfârşită pentru poporul său românesc, — cum îl ştim cu toţii — a lucrat mult în Londra, la congres, pentru cauza românească, pentru a o face cunoscută în cercuri largi şi a-i câştiga noi prietini şi sprijinitori, pe lângă cei cari sunt deja în număr însemnat între învăţaţii şi politicianii lumii. In fine d-nul Dr. Lucaciu a rostit în şedinţa de la 28 iulie c. în limba franceză o splendidă vorbire, în care a arătat, cu dovezi, că poporul român este de origină latină, că este o naţiune de 12 milioane şi a arătat marea însemnătate a elementului român în Orientul european. Vorbirea a avut o primire entuziastă şi binevoitoare în sânul congresului. Cu deosebire s-au bucurat mult de constatările d-lui Lucaciu reprezentanţii gintei latine la congres. Cauza noastră la congresul raselor din Londra a fost foarte bine reprezentată, a câştigat mult în ochii lumii culte și civilizate, iar meritul pentru aceste succese este în locul prim al eroului Dr. Vasile Lucaciu. și" 13 11 U ' " -te. 158. Anui LXXIV. Apare în fiecare zi de lucru. Abonsmentul: pentru Austro-Ungaria pe an 24 cor., pe ■/, an 12 cor., pe ’/« an 6 cor. Pentru România și străinătate pe an 40 franci, pe */, en 20 franci., pe '/« an 10 franci; Număr de Duminecă 8 franci pe an. poporul 30) Brașov, Joi-Vineri în 22 Iulie (4 August) 191. Redacţia, Tipografia şi Administraţia: BRAŞOV, PIAŢA MARE Nr. 30. Telefon: Nr. 226. Pentru Braşov cu dusul acasă pe an 24 cor., Fără dus acasă pe an 20 cor. pe */an 10 cor., pe */, an 5 cor. Un număr 10 bani. Inserate: un şir petit 20 bani pentru o publicare. Publicări mai dese după tarif şi învoială. — Reclame pe pagina a 3-a un şir 20 bani. Politica de colonizare a guvernului. Un vechiu şi mult apreciat colaborator al ziarului nostru ne trimite reflexiunde de mai jos, cari se referă la recenta adunare a însoţirei economilor unguri, ţinută în Kecskemét şi din cari reiese lămurit politica duşmănoasă, pe care au inaugurate stăpânitorii acestei ţări faţă de interesele economice ale naţionalităţilor şi cu deosebire ale Românilor. Cu poşta din zilele acestea am primit o broşură întitulată: „A magyar gazdaszövetség kecskeméti nagygyűlése“. După cum se spune în acea broşură, la acea adunare, ţinută în 21 Iun. a. c., au participat 6.000 proprietari agricultori mari şi mici. In această adunare s’au luat hotărâri, în cari se combate şi mercantilismul, dar scopul principal al adunării a fost manifestarea dorinţei acelei adunări de a se aduce şi pune în prabă o lege de colonizare şi parcelare, anume spre ruinarea naţionalităţilor şi în special spre ruinarea elementului românesc. Discursurile ţinute acolo ar fi bine să se traducă în câteva limbi europene şi să se împartă, ca să vadă lumea cum doresc feudalii pacea cu naţionalităţile. In deosebi.