Gazeta Transilvaniei, iulie 1911 (Anul 74, nr. 142-167)

1911-07-22 / nr. 159

» * FOILETONUL «GAZ. TRANS.» ovw.wx. -x x\'wnv: v: v. wnvnW'V'.v 'V'V'V: x \x .'x\-x\\x,vx\>x\\x'-x: x. vx>x' Noi trei, — pentru un cas, — așa ni se cade. » — Poveste. — ' Acu ori c’a fost odată, ori c’o fi poate și azi, — de bună seamă mai că nu v’aș putea spune, dar așa merge povestea: c’a fost odată un om sărac-sărac, lipit pămân­tului de sărac. Săracului la Dumnezeu i-i nădejdea, că doar-doar s’o îndura Dumne­­zeu-Sfântul să-l miluiască cu ceva. Şi bun îi Tătucu-Ceresc, că se îndură şi-l dăru­ieşte cu copii; că ce socoate Sfântul — copiii s’or face mari şi or fi mână de a­­jutor tătâne­lor. Da’ plodurile ca să crea­scă mari, strigă : mămăligăă! — şi-apoi ţine-te aţă să nu te rupi!... Şi iac’aşa se pomenise omul nostru cu casă grea’, c’avea la copii de toată mâna, şi mai mari şi mai mici şi mai plinuţi şi mai ticăiţi, destul că fel şi formă la stat, dar toţi de o potrivă la mâncat. Cât des­pre partea mâncării, numai aşa merge vorba, că, la dreptul vorbind, nici nu prea avea ei pricină să ducă mâna la gură ; dar, mi-te şi când o porneau, năzdrăvan să fi fost ca să astupi atâtea borţi! Ce-i drept, Românul nostru nu se da nici el aşa cu una cu două: muncia, bietul om, cât un cal - ştiţi cum e ţăranul: »mun­ceşte ca o vită« —, muncia el, nu-i vorbă, dar ce folos, că, de ce lucra mai mult, de ce mai puţin se procopsea. Pare­ că era un făcut: îi mergeau tre­­buie ca din piatră. Vorba aceea : aţa, unde-i mai supţire, acolo se tot rupe. Noa! De la o vreme, dacă vede şi vede el aşa o treabă, apoi într’o bună zi numai ce ţipă cât colo şi coasă, şi greblă şi furcă şi zice : »Of, Doamne, de-a’cum mă duc în lume, mă duc, hotărât că mă duc, că altmintre­lea nu-i chip !... Să ştiu c’oiu ajunge şi la dracu, — să împrumut nişte bani...«. Şi aşa pe vorba asta: »Mai rămâneţi cu să­nătate«, şi dus a fost, încotro? In lumea mare. Că se gândea el : »Bre, din câte drumuri sunt pe lumea asta, unul tot tre­buie să ducă la bine«. Acum că mergea el de-a dreptul la bine, ori că la cine mai ştie ce, — treaba lui! Bine că locului nu sta şi că noi po­vestea o putem mişca. Şi s’a dus el, s’a tot dus, cale lungă să-i ajungă —, şi nu scurtă, că aceia mai rău încurcată —, şi-apoi iarăşi a mai mers cât a mers, zi de vară până-n seară şi tot aşa cu haida-hai şi haida-hai, iacă a­­junge la o cruce de drum şi întâlneşte un om . — Bună­ ziua .— Mulţămesc dumitale. — De unde calea şi cărarea ? — Hei! de unde nu-i, unde îi, de la traistă goală, la viaţă uşoară. — Hm ! Şi depărcior să fie, aceia ? — întreabă omul nostru. — Apoi şi la dracu’ să fie, c’oiu ni­­me, eu ! Trebuie să nemeresc, — dacă-mi mor de foame nevastă şi copii..— răs­punde cela. — Arrra! Cum văd eu, noi un drum avem ! — Om fi având. — Hai să fim tovarăşi. — Hai. — Şi, când dau ei să por­nească mai departe, hop ! că cine-o face pe celălat drum ? Un om ! — Noroc să dea Dumnezeu ! — Noroc şi bani! răspunde cela. — De unde şi până unde? — De la jug la bielşug, din sărăcie la bogăţie. — Cum? Ce fel? — Iac’aşa, cum vă spun! Ori poate să fi rămas acasă pe cuptor, dacă-mi mor cu zile nevasta şi copiii ?! Mare li-a fost lor mirarea : — Bree ! Cum ne-am nimerit noi, pare c’a tunat de ne-a adunat ! — Haidem dar tustrei. — Haidem. Tovărăşia la drum mult plăteşte, că ţi-i slobodă limba şi nu te mai năcăjesc gândurile ! Şi, dacă’mergeau acum oamenii noştri, apoi se chiamă că nici vremea nu stă pe loc. Şi iac’aşa, din vorbă ’n vorbă şi din pas în pas, se văd de-odată ajunşi la o gârlă. Când la gura prăpastiei, să se pogoare înăuntru, hop! că cine li iese înainte? Un nemţud­! Aşa de fercheş, îm­brăcat în străiţe negre, — şi ţanţoş şi nou-nouţ, pare că acu’ era scos din cutie. — Da ’ncotro, măi oameni buni ? — Ia şi noi, păcatele noastre, unde ne-or duce ochii, dacă ne-or ţinea picioarele. — Cum aşa? Poate la lucru, undeva? — La lucru ca la lucru, da’ la câştig, maică-maică ! — Hm! Cum s’ar zice, vreţi să vă năimiţi ?­­ — Apoi cam aşa. — Haideţi dar la mine. II măsoară pe şanţ din ochi : — Da cum ? Pe ce plată ? — Pe plată bună, de fiecare o pă­­reche de galbeni pe an! Şi anul la mine, numai trei zile ţine. — Apoi, dacă-i aşa se poate. Şi-s buni­ bucuroşi oamenii că şi-au găsit aşa de iute stăpân ; stăpânul ca stăpânul, dar mai ales plata, că o păreche de desagi de galbeni, vă întreb: şagă-i? Buun ! Şi hai la drum. Dar nici n’apucă ei bine a face doi paşi, că-i şi opreşte ’n drum minună­ţia ceia de domnişor şi se face a-i între­ba: — Ian staţi, bre, o­leacă, zice, să ştiu adecă cine sunteţi d-voastră? Cum, cu ce gând v’aţi pornit de acasă? — Cu ce gând? Cu nici unul! Ia ne-am pornit după câştig, după bani, — să ştim bine c’om ajunge şi la cel corno­­rat, ca să ni-i scoatem !...’— răspund ei. — Aha! Haideţi dar cu mine. Şi se slobod ei cu şoacătul cela în gârlă. Când dau de fund, parcă-s pe alte tărâmuri: o pustietate şi o întunecime de ziua ’n a­­miaza mare să treci cu ghiaţa ’n spate pe aşa nişte locuri! Acu, — cruce de aur cu noi şi ducă-se pe pustii —v­or fi ştiind nu­mai ei săracii cât au dus-o aşa, când de­odată iacă dau de o casă. Da’ ce casă! Congresul rasselor. Zilele aceste s’a întrunit la Lon­dra congresul internaţional al rasse­lor sau cu alte cuvinte adunarea tu­turor soiurilor de oameni, prin tri­mişi de-ai lor de pe întreagă supra­faţa pământului. Erau de faţă la con­gres reprezentanţii tuturor rasselor (soiuri de oameni) de pe pământ, precum Albi, Negri, Galbeni (Malaiezi), Roşii (Indieni) etc. în costumele lor originale, apoi din sânul rasselor po­poarele cari le alcătuesc, precum toate naţiunile europene, apoi Chine­zii, Japonezii, Arabii, Inzii etc. Repre­zentanţii popoarelor au fost trimişi de cele mai înalte aşezăminte de cultură, precum de către universităţi, academii de ştiinţă etc. prin urmare vedem, că la congres au luat parte cei mai învăţaţi şi distinşi bărbaţi ai popoarelor. Scopul congresului, care se în­truneşte din an în an este să fixeze drepturile naturale şi inalienabile ale­­ fie­cărui popor şi să proclame şi­­ propage adevărata iubire, frăţietate­­ şi egalitate între popoare, cum şi­ libertatea tuturor popoarelor. Ast-­ fel congresul lucră pentru ajunge­rea celor mai scumpe tezaure ale po­poarelor din lumea întreagă şi pen­tru înfrângerea cătuşelor de supunere, de apăsare şi de prigoniri a unui po­­­­por contra altuia. Aceasta a accentuat-o şi prezi­dentul congresului, lordul Weardale, în şedinţa de deschidere a congresu­lui, care s-a ţinut în 26 iulie a. c. Lordul Weardale salută în cu­vinte calde congresul, apoi vorbeşte despre ideia de frăţietate pentru toate rassele şi pentru toate naţiunile, cari formează omenimea şi se pronunţă pentru respectarea drepturilor naţio­nale ale fiecărui popor, cari nu pot fi nici restrânse, nici micşorate prin nici un fel de consideraţiuni politice, fie de stat, fie de altă natură şi con­damnă cu energia convingerei orice heghemonie sau supremaţie a unei rasse faţă de altă rassă, a unui popor faţă de alt popor. Politica nu poate să răpească drepturile inaliena­bile ale popoarelor, isvorâte din le­gile eterne ale firei, care a dat fiinţă tuturor popoarelor. Cuvintele prezidentului au fost primite cu aprobare şi vii aplauze din­­ partea congresului. Tot în acest înţeles au vorbit şi­­­i alţi oratori ai congresului. Aşa între alţii profesorul de la universitatea din Roma, Sergi a zbi­­ciuit opresiunea ce se face din mo­tive politice din partea unui popor faţă de celalalt, cum este şi la noi. Vestitul bărbat italian, Angelo de Gubernatis asemenea a arătat în cadrul unei vorbiri, că politicianismul istorit din vederi de interese de stat sau de rassă nu dă drept de heghe­monie sau de supremaţie unui popor asupra altuia. Aceste stări monstru­oase trebue să dispară din viaţa po­poarelor. Un alt bărbat de nume mare, preşedintele congresului internaţional pentru pace şi libertate a popoarelor, d-l Emil Arn­aud, din Berna, a ţinut o vorbire minunată despre libertatea politică a popoarelor şi în care a zis între altele: „Să nu creadă cineva, că e des­tul să se spună, că într-un stat există libertate individuală, pentru ca să fie rezolvată chestia libertăţii popoarelor. Nu numai indivizii, ci popoarele, complexul indivizilor, trebuie să fie libere, căci e absurd să zici, că omul ca individ e liber, iar ca fiul unui popor e supus altui popor. Noi cerem libertate deplină pentru toate popoa­rele, libertate pentru viaţa lor cul­turală, economică şi politică“. In lelul acesta au răsunat vorbi­rile şi în celelalte şedinţe ale congre­sului şi preste tot la congres a dom­nit un spirit liberal şi un mare inte­res pentru libertatea popoarelor. La congres România n’a fost re­prezentată oficios, dar a fost din Ro­mânia de faţă d-nul A. D. Florescu, prinţul Bibescu ş. a. iar pe Românii din Ungaria­­ a reprezentat cu vrednicie părintele Dr. Vasile Lu­­caciu. Comitetul nostru naţional s-a îngrijit ca să fie reprezentată la a­­cest mare congres cauza Românilor din Ardeal şi Ungaria şi spre acest scop a trimis la Londra pe părintele Dr. V. Lucaciu. Foarte bine a făcut şi în privinţa aceasta comitetul na­ţional merită toată lauda. Părintele Lucaciu, om cu mare învăţătură şi cu iubire nesfârşită pentru poporul său românesc, — cum îl ştim cu toţii — a lucrat mult în Londra, la congres, pentru cauza românească, pentru a o face cunoscută în cercuri largi şi a-i câş­tiga noi prietini şi sprijinitori, pe lângă cei cari sunt deja în număr însemnat între învăţaţii şi politicia­­nii lumii. In fine d-nul Dr. Lucaciu a ros­tit în şedinţa de la 28 iulie c. în limba franceză o splendidă vorbire, în care a arătat, cu dovezi, că po­porul român este de origină latină, că este o naţiune de 12 milioane şi a arătat marea însemnătate a ele­mentului român în Orientul eu­ropean. Vorbirea a avut o primire en­tuziastă şi binevoitoare în sânul con­gresului. Cu deosebire s-au bucurat mult de constatările d-lui Lucaciu reprezentanţii gintei latine la congres. Cauza noastră la congresul ra­selor din Londra a fost foarte bine reprezentată, a câştigat mult în ochii lumii culte și civilizate, iar me­ritul pentru aceste succese este în locul prim al eroului Dr. Vasile Lucaciu. și" 13 11 U ' " -te. 158. Anui LXXIV. Apare în fiecare zi de lucru. Abonsmentul: pentru Austro-Ungaria pe an 24 cor., pe ■/, an 12 cor., pe ’/« an 6 cor. Pentru România și străinătate pe an 40 franci, pe */, en 20 franci., pe '/« an 10 franci; Număr de Duminecă 8 franci pe an. poporul 30) Brașov, Joi-Vineri în 22 Iulie (4 August) 191­. Redacţia, Tipografia şi Administraţia: BRAŞOV, PIAŢA MARE Nr. 30. Telefon: Nr. 226. Pentru Braşov cu dusul acasă pe an 24 cor., Fără dus acasă pe an 20 cor. pe */a­­n 10 cor., pe */, an 5 cor. Un număr 10 bani. In­serate: un şir petit 20 bani pentru o publicare. Publicări mai dese după tarif şi învoială. — Reclame pe pagina a 3-a un şir 20 bani. Politica de colonizare a guvernului. Un vechiu şi mult apreciat colabo­rator al ziarului nostru ne trimite reflexi­­unde de mai jos, cari se referă la re­centa adunare a însoţirei economilor un­guri, ţinută în Kecskemét şi din cari re­iese lămurit politica duşmănoasă, pe care au inaugurate stăpânitorii acestei ţări faţă de interesele economice ale naţiona­lităţilor şi cu deosebire ale Românilor. Cu poşta din zilele acestea am primit o broşură întitulată: „A ma­gyar gazdaszövetség kecskeméti nagy­gyűlése“. După cum se spune în acea broşură, la acea adunare, ţi­nută în 21 Iun. a. c., au participat 6.000 proprietari agricultori mari şi mici. In această adunare s’au luat hotărâri, în cari se combate şi mer­cantilismul, dar scopul principal al adunării a fost manifestarea dorinţei acelei adunări de­ a se aduce şi pune în prabă o lege de colonizare şi parcelare, anume spre ruinarea naţionalităţilor şi în special spre ruinarea elementului românesc. Discursurile ţinute acolo ar fi bine să se traducă în câteva limbi europene şi să se împartă, ca să vadă lumea cum doresc feudalii pa­cea cu naţionalităţile. In deosebi.

Next