Gazeta Transilvaniei, octombrie 1911 (Anul 74, nr. 215-238)
1911-10-01 / nr. 215
Pagina 2, în meritul chestiunei, căci ei ar da jurnalele lor pentru numitul fond. Noi, durere, deocamdată, numai atâta le-am putut comunica, că comitetul partidului nostru naţional a luat în discuţie chestiunea, dar că ce hotărâri anume a adus, noi nu ştim. Bineînţeles, ne-am bucura, dacă chestiunea s-ar rezolva, luând cât mai curând forme concrete, ca fiecare om să se poată acomoda. Prin urmare şi cei ce ar dori să mai trimită bani ca abonamente, ori cari doresc să-şi cedeze gazetele proprii, să binevoiască a aştepta rezoluţia comitetului naţional. Credem, că aceasta nu va zăbovi. Adunare poporală la Seini. Comitetul central comitatens, a decis ţinerea unei mari adunări poporale, la Seini, în ziua de 26 Oct. st. n. îndemnăm dar pe toţi Românii din împrejurimi şi pe cât mai mulţi din depărtări, să ia parte la această adunăre, la care vor veni numeroşi fruntaşi ai noştri. Programul adunărei îl vom anunţa la timp. In congregaţia comitatului Albei inferioare, ţinută alaltăeri, d-nul Dr. Iuliu Maniu a prezentat în legătură cu cunoscutele adrese ale municipiului Vârşeţ, un proiect de rezoluţie-model, în care se esprimă guvernului neîncredere, şi se cere luarea de la ordinea zilei a proiectelor militare şi înfăptuirea fără amânare a votului universal, egal, secret. Deşi membrii români s-au prezentat un număr frumos la şedinţă şi deşi propunătorul a susţinut cu mult temei moţiunea propusă, majoritatea mamelucilor a respins-o. Nici că se putea altfel. Textul rezoluţiunei şi amănunte despre adunare vom aduce în norul de mâne. Budgetul pro 1912. In şedinţa de ori a camerei ungare ministrul de finanţe Lukács a prezentat budgetul pentru anul 1912 însoţindu-l cu un lung şi amănunţit expozeu, din care reţinem declaraţia ministrului, că cheltuielile care stau în legătură cu reformele militare nu conturbă de loc echilibrul financiar al ţării. Conform budgetului prezentat, esitele totale se cifrează cu 1.852.694.998 cor., iar intratele cu 1.852.747.661 cor. Rămâne deci un excedent de 52.663 cor. In budgetul pe 1912 se prevăd 4 milioane pentru regularea salarelor funcţionarlor şi ifi milion pentru ameliorarea banilor de cvartir a profesorilor de stat. Pe baza noului budget se vor sistemiza 500 posturi noui de învăţători şi 150 posturi de învăţătoare pentru şcoalele froebeliane. Pentru viitoarea a treia universitate s-a luat în budget suma de 2 milioane ca — Pân’ aci, domnule, Myron a închinat ceva, dar nu văz de ce statuea asta. — Cum? strigă el, Myron n’a fost sculptor grec ? Talentul s’a moștenit în familie ; unul din urmașii lui a făcut statuea. Neapărat. — Dar, răspunsei, văz la braţ o găurice. Crez c’a atârnat ceva, de pildă o brățară, pe care Myron o va fi dat Venerei ca mulțumire. Myron era nenorocit în dragoste. Venus era supărată pe el. A îmblânzit’o dându-i o brăţară de aur. Bagă de seamă că fecii se ia foarte adeseori în loc de consacravii. Sunt synonyme. Ţi-aşi arăta mai multe pilde, dac’aşi avea la îndemână pe Gruterus sau pe Orellius. E firesc ca înamoratul să vază pe Venus în vis, să-şi închipue că-i porunceşte să dea o brăţară de aur statuei sale. Myron i-a dat-o... Apoi barbarii sau vreun hoţ fără de lege... — Aha! se vede c’ai făcut romane! zise gazda, ajutându-mă să mă cobor. Nu, domnule, e o lucrare din şcoala lui Myron. Priveşte lucrul şi vezi. Fiindcă mă jurasem să nu supăr niciodată pe anticarii prea încăpăţânaţi, plecai capul bătut şi zisei: — Lucrarea e admirabilă. (Va urma) GAZETA TRANSILVANIEI Nr. 215—1911. rata primă, iar pentru ajutorarea economilor săcui suma de 600.000 coroane. Asupra expozeului lui Lukács vom reveni în numărul de mâne mai pe larg. Războiul Italo-turc. Din Tripolis se anunţă, că primul transport de trupe italiene a sosit eri în portul de la Tripolis şi a debarcat între ovaţiunile poporaţiunei indigene. O altă telegramă anunţă, că într’o oază din apropierea Tripolisului a avut loc o ciocnire între trupe italiene şi turceşti. Turcii au fost respinşi cu mari pierderi. 200 dintre ei au fost făcuţi prizonieri. Sultanul, după ştiri din Constantinopol, înclină tot mai mult pentru încheierea păcii, cu toate ameninţările din partea Turcilor tineri. . ■> (ili'.s. De la ordinea zilei. f — O nouă volnicie. — Acţiunea de pace.— Tisza şi socialiştii. — Frimpretorele din Ciacova a oprit adunarea poporală a aderenţilor partidului nostru naţional român, convocată acolo pe Duminecă în 2 (15) Oct. şi întemeindu-se pe ordinaţiunea ilegală a fostului ministru Hieronymi ameninţă cu amende administrative pe convocătorii acelei adunări, dacă în Ciacova s’ar ţinea orice întrunire în ziua aceea. Convocatorii adunării au avizat telegrafic pe ministrul de interne despre acest act de volnicie, totodată au apelat decisul referitor la oprelişte. Trăim încă tot în era de volnicii a slujbaşilor ? * Acţiunea de pace s-a pornit. Nu acţiunea lui Khuen sau Tisza cu d-nul Dr. Mihu, nici a lui Iusth cu nu mai ştim cine, ci acţiunea de pace între patrioţi. E vorba să se facă un compromis între guvern şi obstrucţie pentru a urni din foc carul statului. De aci fierberea, ce se observă de câteva zile în cercurile politicianilor patrioţi. Se înţelege, că iniţiativa porneşte de la guvern şi cu tratativele a fost încredinţat prezidentul camerei, Berzeviczy. Acesta a şi început întrevederile cu şefii opoziţionali. A conferat întâiu cu Iusth, cam o jumătate de oară. Va conferă apoi cu Kossuth şi cu alţii. întrevederi şi tratative se fac şi între alţi politiciani, cum e Apponyi, Andrássy cu Iusth şi Kossuth etc. Toate convorbirile se ţin în cel mai mare secret. Dar cu toate acestea se afirmă, că condiţiile compromisului ar fi următoarele: 1. Suspendarea desbaterii proiectelor militare până în Decemvrie, când opoziţia se angajează a le lăsa calea deschisă fără obstrucţie. 2. Punerea la ordinea zilei a bugetului pro 1912 şi votarea lui fără obstrucţie. 3. Realizarea sufragiului universal în decursul anului 1912 şi 4. Votarea unanimă a unei adrese cătră Coroană, în care se cere împlinirea programului comisiei de 9 în chestiunile militare. * Tisza şi socialiştii sunt prietini, ca mâţa cu canele. Ţinând cont de aceasta, comitetul aranjator al adunării de la Arad, in care Tisza îşi va rosti darea de samă, a fixat pentru adunare o zi de lucru, Joi, în 19 i. c. în nădejde, că socialiştii, fiind ocupaţi, vor absenta. Partidul socialist din Arad însă a decis, că muncitorimea ţine Joi d. a. repaus de muncă şi se va prezenta în masă, atât la gară, la sosirea lui Tisza, cât şi la adunare, —dornică de demonstraţie. Bietul Tisza! Scrisoare din Cluj. — Sala de cunoştinţă a studenţilor universitari români. — »Copiii nimănui«. — Oaspeţii obştii româneşti. — — 9 Octomvrie. Obicinuita sală de cunoştinţă de la începutul anului şcolastic au ţinut-o studenţii universitari români de aici Marţi în 3 Octomvrie n. c. Clipele cele mai duioase, emoţiile cele mai senine sunt pentru tineretul nostru dus »prin străini«, la învăţătură cele câteva ceasuri de petrecere împreună lângă un pahar cu vin. Iţi cade atât de bine, ţi se înveseleşte sufletul la vederea atâtor Românaşi neatinşi încă în rumeneala feţii lor de miasmele atmosferei unui oraş atât de strein pentru ei, cum e acest Cluj — Kolozsvár de astăzi. Stau înşiruiţi la masa lungă băieţandri eşiţi mai deunăzi de sub ocrotirea liceului, timizi, cu sfiala buneicuviinţe aduse de la casa părintească. La masa aceasta a primei întâlniri se leagă prietiniile, cad barierile convenţionale, se încheagă iubirea colegială ocrotită de însufleţirea, ce face să erumpă puternicul cântec, de ale cărui acorduri tremură tavanul bătrânei sale de la »Biazini«, care nu ne mai încape şi de unde ar trebui să ieşim odată, să ne mai încape şi de unde ar trebui să ne căutăm un loc mai larg... Par neobicinuiţi păreţii aceştia cu tunetul unor glasuri atât de sănătoase, ale căror accente nedisciplinate tâlcuesc un entuziasm atât de curat... Şi cântă băieţii estasiaţi, iar la potolirea cântului, în tăcerea de catedrală sălăşluită pe câteva clipe — stau băieţii visători, răzimaţi pe coate... Prezidentul, d-l Oct. Russu, salută pe cei prezenţi, mulţumindu le, că au venit în număr destul de frumos şi adresându-se cătră »noii veniţi«, le ţine o călduroasă cuvântare, în care îi îndeamnă să se silească, ca pe lângă apostoli ai ştiinţii să devină şi apostoli ai poporului, să se intereseze de aproape de tot ce-i al nostru, de tot ce-i referitor la poporul nostru şi mai presus de toate să trăiască în bună armonie şi în cea mai deplină colegialitate şi frăţietate. Răspunde unul dintre nouii universitari. Au urmat apoi trei toaste al unui domn, care — cum aud — toastează regulat la fiecare »sală de cunoştinţă« a a studenţilor de aici, fără ca să spue ceva deosebit, decât fraze ca »lipsă de posesiune ştiinţifică«, »aculturaţiune«, »colectivităţi« şi »individualităţi« etc. Şi s-a aflat un tânăr oţelit, care cu mai multă dreptate decât bun simţ le-a spus acestor »eterni tonstanţi«, că le mulţumeşte pentru bunăvoinţă şi roagă să ne cruţe de atâta vorbărie. După încheierea acestui mic incident frumosul bariton al d-lui med. Solomon tremură începutul unei doine, care se avântă plângător şi de acum să începe farmecul »serii de cunoştinţă«. Cântece, discuţii, ilustrate. Mintea ţi se perde într-o reverie dulceagă... Astfel a fost sala de cunoştinţă a studenţilor universitari din Cluj. Un mic prilej de desfătare duioasă, senină, după care o luăm îngânduraţi cătră casă. Şi aşa se trec zilele noastre »între străini« una bună, zece rele... * * * Şi acum, că au apărut preţioasele »însemnări ale unui trecător«, vom reproduce câteva şire, cari vor fi încă multă vreme de actualitate şi-l rugăm pe d-nul Goga să mai »treacă« pe la noi!... »Copii ai nimănui e poate numele cel mai potrivit, ce s-ar putea da tinerilor noştri, cari după opt ani de liceu, petrecuţi în sărăcie neagră şi in cătuşile unui spirit pedagogic întru toate înrudit cu normele pepinierelor de ieniceri ale sultanilor de odinioară, se văd in sfârşit ieşiţi în largul vieţii. Cele dintâiu sbucniri ale libertăţii în sufletul bieţilor băieţi sunt înăbuşite grabnic de gânduri negre. Ca la marginea unei prăpăstii se opreşte tânărul palid, neputincios in faţa vieţii, se vede singur şi părăsit şi fără nici o putere. Când vine toamna, împrumută cincizeci coroane şi pleacă la Cluj. Ce era să facă? Să înscrie la drept... Şi de aici viaţa e o înlănţuire de mizerii, cari îi îngenunchează demnitatea, îi frâng orice putere de revoltă, şi în câţiva ani fac din băieţandrul cu profil senin şi îndrăzneţ, un omuleţ acru, stăpânit de dorul de a parveni şi de a-şi găsi cu orice preţ un adăpost. Noi cu toţii, cari am trecut prin acest Calvar şi, ajutoraţi de generozitatea măsurată a vreunui stipendiu, am petrecut aceşti ani trişti, noi ştim întreagă povestea asta nespus de jalnică. O ştiu şi, dacă în colţul sufletului viaţa vulgară ne-a mai lăsat o rază de lumină, putem chiar să-i plângem pe sărmanii copii ai nimănui, dar din toate aceste accente răzleţe de compătimire nu s a închegat încă un gând serios de a le sări în ajutor. Nimeni n-are grija lor. Tinerii noştri la universitate sunt aruncaţi într-un trai, care după vreo patru cinci ani de zile le dă o diplomă, luându-le în schimb un suflet. E destul să stai două zile la Cluj, acest cuib tipic al spiritului de îngâmfare a nemeşilor scăpătaţi, copleşiţi de obrăznicia jidovească, ca să înţelegi că cu o astfel de educaţie clasa noastră intelectuală ajunge pe povârniş. Trei sute de tineri se strecoară an de an prin acest oraş atât de străin de sufletul nostru. Toate atributele fireşti ale culturii raţionale le lipsesc şi toată moştenirea sănătoasă, adusă de acasă in sufletul lor de ţărani, e spulberată de acest vârtej ameţitor. N-ai decât să te învârteşti pe stradă, ori să te aşezi într-un colţ de cafenea, să vezi cum defilează înaintea ta lumea din acest »centru« de cultură ungurească, ca să-ţi întorci cu sila privirea şi să te cuprindă dorul de o atmosferă mai limpede. Iată de pildă cele trei sute de studenţi din Cluj. Ei îşi petrec anii de studiu fără a avea vreun teren de întâlnire cu cele mai elementare manifestaţiuni de cultură românească. In toată fermentarea lor intelectuală, mintea le colindă pe un tărâm strein şi toate problemele de gândire le primesc printr-o prizmă cu desăvârşire izolată de mentalitatea lor. Săraci cum sunt, ei nu pot să-şi cumpere măcar o carte, din care să vadă culmile de gândire ale neamului din care au ieşit. Nu pot să citească barem un ziar, să su sgite pieptul lor tânăr de durerile şi bucuriile zilnice, n-au nici un drum spre templul de unitate sufletească cu marele corp naţional. Trăesc aşa închişi în acest cuib de viespi, nu aud, nu văd nimic şi, când se întorc acasă, ne vin zăpăciţi, cu credinţe false şi cu aspiraţii streine de mintea noastră. Cu aceşti bieţi naufragiaţi, cari spun glume ungureşti şi sunt perfect încredinţaţi de inferioritatea neamului lor, cu aceşti tineri advocaţi, cari n-au cetit două pagini din poeziile lui Coşbuc, cu ceata asta de înfrânţi, cărora o educaţie falsă le-a omorât în suflet rădăcinile conştiinţei naţionale, — să ducem noi marele războiu de apărare a neamului? Nu putem! Vom avea în societate cu câţiva domni mai mulţi, cari îşi scriu numele româneşte şi într-o limbă ridicolă ţin toasturi pe la adunările «Asociaţiei», vom avea o seamă de cititori pentru «Budapesti Hirlap», care joacă după masă «Calabrias» într’un colţ de cafenea şi, în suflet cu un strat de cinism şi laşitate, spun că nu te poţi pune cu Tisza; vom avea în cel mai bun caz o seamă de oameni cinstiţi şi inculţi, cari îşi înţeleg neputinţa şi se dau frumuşel la o parte, dar luptători conştienţi ai unui ideal naţional nu pot ieşi din aceste fabrici de analfabeţi. Marea nenorocire e că nici barem societatea românească din Cluj nu le dă mână de ajutor. Era acolo până mai deunăzi o «casină», în care veneau domnii noştri după masă să tragă ţigări şi să joace câte o preferanţă. Dar domnii s-au certat, s-au băgat în judecăţi, nu-şi mai spun azi bună ziua pe uliţă şi joacă preferanţă acum la cafeneaua «Kikaker». Erau şi trei jurnale, mi să pare, într-un colţ al acestei «casine» în care să mătura foarte rar. Acum s-a isprăvit şi cu casina şi cu cele trei gazete şi tinerii noştri sunt lăsaţi «in plata domnului». * * * Şi aşa trei sute de tineri români, cari azi-mâine sunt meniţi a lua în mână destinele poporului nostru, luptă, urmând studiile lor la universitatea de aici şi cu cele mai mari neajunsuri materiale, pentru a căror descriere nici o culoare nu este destul de neagră. Numai acel ce cunoaşte mai de aproape viaţa universitarilor, acel ce a îndurat însuşi neajunsuri, alături de alţi colegi tot atât de sărmani, va crede cât este de mare mizeria universitarilor şi cât este de amară. De aceea credem, că trebue să ne dăm seamă cât preţ are ajutorul dat pentru mântuirea generaţiei noastre de la şcoalele superioare, viitorii factori ai vieţii noastre etnice. De aceea credem că ar fi vremea să ne gândim, că aceşti «copii ai nimănui» trebue să fie «oaspeţii obştii româneşti !»... Să nu-i lăsăm să se piardă în marea străinilor, căci sunt ai noştri, ai tuturora !...