Gazeta Transilvaniei, martie 1913 (Anul 76, nr. 48-73)

1913-03-01 / nr. 48

„Asociaţia generală a presei române“. De­ci, Cioflec. Bucureşti, 26 Febr. 1813. Dumineca trecută, peste 90 gaze­tari din Bucureşti şi vre-o 2­3 din pro­vincie, au ţinut, la teatrul »Comedia«, prima adunare pentru constituirea »Aso­ciaţiei gat­erate a presei române«. Asupra proiectului de statuie dis­cuţia a fost restrânsă de astă-dată. S-a căutat numai a se justifica necesitatea noii societăţi, şi la sfârşit, adunarea a ales o comisiune de 12 —• propusă de d-l C. Miile — care urmează să cerce­teze titlurile celor ce doresc să facă parte din­­Asociaţie* şi să dea formă definitivă proiectului de statute. Dumineca viitoare (3 Martie st. v.) această comisii se va avea să-şi facă raportul; cei selecţionaţi de dânsa vor vota statutele şi vor alege primul co­mitet. Sunt speranţe că parlamentul în­suşi va acorda votul său noii corporaţii gazetăreşti, recunoscându-i calitatea de persoană morală. * Ce se urmăreşte prin această nouă societate a presei? De unde a plecat şi spre ce limanuri nizuieşte?.. Ori­ce orientare nouă, ori­ce mo­ment, ori­ce mişcare nouă în evoluţia presei unui popor ca şi a corpului ga­zetăresc sunt fapte, cărora marele pu­blic, sub nici un cuvânt, nu le poate refuza interesul. De aceea, mi-am luat sarcina să mă ocup, mai pe larg, de această chestiune ca şi de problemele pe care ea le impune acum cu o nouă putere interesului public. Nu cred că greşesc afirmând că onoarea iniţiativei pentru a întemeia „Asociaţia generală a presei române“ cade în sarcina redacţiilor : Adevărul*,­­Dimineaţa* şi­­Facla*. E adevărat că, convocarea e semnată numai de 4 re­dactori ai celor trei publicaţii, nu e mai puţin adevărat însă, că din ceilalţi 3 semnatari ai convocării niciunul n-a ve­nit la adunare, iar unul singur şi-a scu­zat absenţa. * Socotesc utile, îndeosebi pentru cetitorii din Ungaria, următoarele date din trecutul recent al presei bucureş­­tene. Există, de mai multă vreme, în Bucureşti „Sindicatul ziariştilor*, care are a fi o frumoasă avere şi va ridica în curând un palat. Serbările organi­zate în Maiu 1912, la care fusese invi­tată şi presa din afară de hotarele Ro­mâniei, au urmărit acest scop. Acum câţi­va ani parlamentul Ro­mâniei a recunoscut »Sindicatului« ca­litatea de persoană morală. Dar pentru ca să poată fii investit cu noile atri­buţii, conducătorii »Sindicatului« de pe vremuri au fost obligaţi să-i modifice statutele, în sensul că nu pot fi admişi membrii decât gazetarii de naţionali­tate română. In afară de acest act al Parla­mentului, le-a mai procurat nemulţu­miri unor redactori ai »Adevărului« un conflict avut cu »Sindicatul« — şi de atunci între Sindicat şi Adevărul nu mai e pace ; ori, mai bine, »Adevărul* adânc nemulţumit de »Sindicat«. Porţile »Sindicatului* sunt, deci, închise pentru ziariştii evrei. Nu, însă şi porţile redacţiilor. Iar dovada ne-a făcut-o numărul frumos de ziarişti evrei de toate vârstele — chiar pui de gazetari — cari au onorat, cu prezenţa lor, adunarea de la »Comedia«. Ast­fel din numărul de 90 gazetari pre­zenţi, 41 au fost evrei,­­între cari 2 reprezentanţi ai ziarelor evreeşti de­clarate »Egalitatea« şi »Curierul Isra­elits). Datele acestea le culeg din »A­­devărul« şi »Dimineaţa«, cari, singure, au avut informaţii complete de la a­­dunare. Interesant de amintit, pentru a a­­vea fizionomia completă a acestei adu­nări mari, este că din numărul de 48 ziarişti români, 18 erau din redacţiile »Adevărului«, »Dimineţei« şi »Faclei« ; 9, din restul de 30, erau diletanţi ori literati­v şi, în sfârşit, între ceilalţi 21 unii participau din complezanţă ori necunoştinţă a lucrurilor, alţii din su­părare pe »Sindicat«, şi, în sfârşit, alţii mai mult tineri, din dorinţa de a fi admişi — pe aceasta cale şi cu a­­ceastă ocazie pe care o apuci la 10 ani odată — şi dânşii în rândul ziariş­tilor recunoscuţi. Trebue să recunosc adevărul că »Sindicatul« s a bucurat în sânul adu­nării de toate menajamentele posibile ! Numai singură observaţia că nu admite şi pe ziariştii streini a făcut-o, în trea­căt şi fără gând duşman, preşedintele adunării, d. Al. Ciurcu originar din Bra­şov, pe cât ştiu şi d. Costaforu — cel dintâi redactor intern, cel de al doilea­­colaborator« la »Adevărul*. La rândul lor şi gazetele cari sunt bine reprezentate în Sindicat au adop­tat faţă de noua iniţiativă o îngădu­inţă completă... * Toate elementele mai sus înşirate pun, pentru fiece minte nepreocupată, temelie nestrămutată convingerii, că azi evreimea întărită prin număr — şi prin poziţiile câştigate — încearcă un asalt în regulă pentru cucerirea presei româneşti. Va birui? F­ără îndoială, da ! Va birui în în­­ţelesul, că în fiecare zi va face câte un pas înainte, iar în acelaşi timp ceilalţi vor face în fiecare zi câte unul înapoi. D. Miile, fără îndoială, nu va da înapoi, nici urmaşul său, nici d-l Ciurcu, dar vor bate în retragere şi se vor împu­ţina mereu urmaşii noştrii! Dar poate va fi părând unor ga­zetari români cu vederi mai moderne, că ne am impune o prea grea sarcină purtând grija urmaşilor — ori în ca­zul cel mai bun, un rol prea preten­ţios,... O asemenea sarcină, în condiţiile în care a ajuns presa din România, este în adevăr destul de greu; rolul însă nu pare de loc pretenţios... S-ar putea observa de ziaristul ro­mân, mai tolerant, cu concepţii mai eu­ropene, că ziarul modern trebuie să plutească deasupra preocupărilor locale, prea mărunte, pentru ca el să poată lua un caracter mai­­european, să capete un prestigiu, aşa zicând, mondial. Iar ziaristul evreu, — care, în scurtă vreme, a trebuit să se simtă acasă într’o ţară aşa de frumoasă ca România, şi care a trebuit să îndrăgească pe Români, cari dovedesc o nobilă îngăduinţă de la ţă­ran şi până la ministru, ziaristul evreu e cel mai indicat să realizeze, în presa românească, această notă europeană, întru­cât el vorbeşte cu uşurinţă chiar mai multe dialecte germane, une­ori chiar mai bine decât româneşte, a voia­jat une­ori dincolo de ocean, a vorbit cu Bi­low, cunoaşte mersul trenurilor din Europa întreagă, are amici la „Neue Freie Fresse«, la »Berliner Tag­blatt«, la „Pester Lloyd* — în sfârşit el oferă atâtea avantagii, pe cari tre­buie să le utilizeze acei, cari poartă grija viitorului ziaristicei române. Cred, că e de prisos să mai afirm, că între ziariştii evrei din Bucureşti se găsesc elemente de-o valoare incontes­tabilă şi în câteva cazuri chiar supe­rioară, şi-mi place să cred, că se vor fi găsind chiar şi dintre aceia, cari, prin lungă obişnuinţă, vor fi început să-şi iubească România. Dar, fără îndoială, nu numai România, ori, în cel mai bun caz, nu România pe care o cinstesc şi o doresc adevăraţii gazetari români. * Care este, deci, datoria gazetari­lor români din Bucureşti?...­­ Răspunsul reiese din cele arătate mai sus şi el este scurt: să-şi apere steagurile încredinţate lor. Sentimentalism. .—se va zice. Datoriei — răspund. Presa este chemată să apare in­teresele publice, să lumineze, să orien­teze și să organizeze masele populare spre realizarea binelui public. Dar, fără îndoială, nu »binele«, pe care-l vrea ca­priciul fiecărui gazetar, ci binele, care poate fi util poporului. Acesta este a­­postolat, şi îndată ce încetează de a fi apostolat, e aberaţie­. Se spune adesea — cu intenţia de a face o figură retorică — că presa este a 4-a putere în stat. Îmi permit să adaog, că ea este cu adevărat o putere în rând cu cele­lalte trei (legislativă, executivă și jude­cătorească), dar mai adaog că ea este ce­a mai mare putere în stat prin re­zultatele ei ulterioare, fie bune, fie rele. Și atunci, când în ultima analiză, vedul zilnic al gazetarului are un rol mai hotărâtor decât votul parlamenta­rului, care votează rar, şi nu ori­ce şi ori-când, şi care adese­ ori se poate te­me da gazetari,—mă întreb poate fi alt­ceva ziaristul decât ori un apostol ori un mişel?­. Cum spuneam, 2 voci — din re­dacţia »Adevărului« — s’ au ridicat la adunarea de Duminecă Împotriva res­­tricţiunii, care împiedică pe ovrei să în­tre în Sindicat. Să-l întrebăm pe dl Ciurcu, care, nu mă îndoiesc este, ca mulţi alţii de acord cu mine în ceea ce priveşte rostul ziaristului — să­­ întrebăm, cum se poate ca un om, care ţine la naţionalitatea şi religia lui cu atâta tărie încât — picătură într’o mare — el îşi menţine individualitatea, cum se poate ca un asemenea om ,ci se indentifice cu interesele superioare ale statului şi poporului român?... Ori, avem de a face cu două po­poare ce-şi împart teritoriul cu drep­turi istorice egale ?­­ ... Dar atunci ar fi presa noastră şi presa lor — iar în aceasta din urmă dl Ciurcu, chiar să vrea, n’ar putea să pătrundă ... Aşa­dar gazetarul evreu nu ne face, mai dinainte, onoarea de a primi religia şi naţionalitatea noastră pentru ca să se poată împărtăşi cu noi de cinstea de a fa­ce apostolat pentru cau­zele mari ale României şi poporului ei Nu i-o cerem ! Dar cu atât mai puţin i-am cere să ne îmbrăţişeze naţionalitatea din calcul!... Chiar între conaţionalii noştri avem destui oameni cu calcule! Ca gazetar român deci mă ridic, cu toată energia împotriva înfiinţării unei noui asociaţii gazetăreşti, care ex­ploatând neorientarea şi bunăvoinţa unora, ambiţia şi patimile altora, are menirea să pregătească lovitura hotărâtoare caracterului încă românesc al presei din România . A7i fac parte din * Sindicat* — şi nu ţin să fac parte — nu ştiu ce face el şi ce nu face, şi n’am venit să-l apăr. Toţi ziariştii români, însă, fie ai­­Sindicatului*, fie cei în a­­fară de * Sindic­at*, cari nu s’au făcut încă vrednici de recunoaşterea lui ori chiar şi cei 2— 3 cari se simt nedrep­tăţiţi, au prima datorie de a sta departe de încercările, ce se fac prin plănuita corporaţie, de a se da expresie legală şi avânt cosmopolitismului în presa Ro­mâniei 1 a fi* Nr. 48. Braşov, Vineri în 1 (14) Martie 1913. Anul LXXVI, ABONAMENTUL: Pe un an . . .24 Cor. Pe o tram. de an 12 „ Pe trei luni. . . 6 „ Pentru România şi străinătate . Pe un an ... 40 iei. Pe o jum. de an 20 „ TELEFON 006. ZIAR POLITIC NAŢIONAL. REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA Târgul anului Nr. 30. INSERATELE se primesc la adminis­traţie. Preţul după tarif şi Învoială. Manuscrisele nu se la­­napoiase. Aceasta este cea dintâi datorie a adevăraţilor ziarişti români ! Fără gând de ură, eu mi-am împlinit-o şi pe această cale. Camera. In şedinţa de eri s’au vo­tat câteva proiecte de legi de mai pu­ţină importanţă. Prezidentul a prezen­tat o propunere, iscălită de contele Khuen-Héderváry şi soţi, în care se cer a se ţinea din 14 i. c. înainte câte două şedinţe la zi, anume după prânz de la 4—8. Asupra propunerii se va face azi votare, fără discuţie. întrebat Kimen, că ce scop are propunerea? — a zis, că propunătorii nu urmăresc alt scop, decât să se ter­mine desbaterile pe Sâmbătă. Aceasta a confirmat-o şi Lukács, că nu a fost lipsă de şedinţele paralele, decât din cauză, ca să se rezolve chestiile pen­dente înainte de vacanţele Paştilor. Pentru şedinţa de azi s-a pus la ordinea zilei proiectul de revizuire al regulamentului camerei. Budgetul militar. Conducerea supremă a armatei a Axat budge­tul militar pe anul viitor. Iată unele cifre. Pentru spese în plus și chel­tuieli extraordinare se cer 34,­ mi­lioane coroane. Din aceste, con­form cvotei, revin pentru Austria 2194 milioane, pentru Ungaria 12­06 milioane. La marină, ca spese regulate, se recer 70 milioane, cu spesele extraordinare aceasta sumă se urcă la 160—170 milioane de coroane. întreg budgetul militar al Austro-Ungariei pe 1914 este de 570—600 milioane cor. Uelegaflund­e. Referitor la ştirea, c& sesiunea deligaţiunilor, proiectată pe pri­măvară, a’a amânat pa toamnă, din­cercările ▼ieneie bine informate se anunţă, că locu­rile competente nu s’au ocupat cu termenul convocării delegaţiunilor. Vacanţe de Paşti. Ziarele din Budapesta anunţă, că guvernul intenţionează, ca vacanţele de Paşti ale camerei să înceapă acum Sâmbătă. Ele vor ţinea probabil vre­o şase săptămâni. Diferendul imigars-român. În decursul acestei săptămâni se vor începe în fine la Petersburg tra­tativele pentru rezolvirea diferen­dului bulgaroromân, în vederea cărora au sosit aci delegaţii Da­­netv şi Ghica pentru a servi ca informatori. Prinţul Ghica a ple­cat Luni la Petersburg din Viena, unde a avut convorbiri cu câţi­va membrii ai corpului diplomatic. Telegrama Ţarului cătră regele Carol. Ţarul Rusiei a adresat Regelui Carol al României, următoarea tele­gramă ca răspuns la felicitarea pe care Suveranul român a trimes-o cu prilejul tricentenarului dinastiei Romanovilor . Cuvintele atât de afectuoase, pe care iii. Voastră a binevoit să mi-l­e adreseze cu prilejul tricentenarului Di­nastiei, împresionându-mă profund, Im­părăteas­a se uneşte cu mine, ca să ex­prime Majestăţei Voastre mulţumirile noastre călduroase pentru această do­vadă de prietenie, pe care am apre­ciat o în­destul, şi căreia îi răspundem prin sincere urări pentru fericirea M. Voastre, a Maiestăţei Sale Reginei şi a familiei regale, ca şi pentru prosper Ha­le­a României, pe care o unesc cu Ru­sia atâtea comune amintiri. — Nicolae. Demobilizarea Austro- Ungariei şi Rusiei. Din înălţimea norilor negri şi ameninţători, cami luni de zile au apăsat cu o greutate de plumb su­fletele amărîte ale popoarelor con­tinentului european, s-a desprins ori o rază luminoasă, prevestitoare de zile mai senine : ştirea despre mult dorita demobilizare a trupelor aus­tro-ungare şi ruse, concentrate la graniţa austro-rusă. După lungi trăgănări, cari ne făceau adeseori impresia prelungirei artificiale a unei stări bolnăvicioase, care pre­­merge desfăşurărea unor evenimente din cele mai sângeroase şi chiar catastrofale, a învins în fine raţiu­nea calmă, judecata omenească pre­văzătoare şi cele două mari im­perii, cari se aflau în centrul ten­­ziunei generale, şi-au întins mâna frăţeşte şi printr-o hotărâre co­mună de-a demobiliza miile de sol­daţi concentraţi la graniţele lor — au făcut să încolţească în sufletele milioanelor de cetăţeni, turburaţi la gândul zilei de mâne, speranţa într-un viitor mai senin. Comunicatele oficiale apărute în acelaş timp la Petersburg şi Viena ne spun, că evenimentele din Balcani n-au putut tulbura sentimentele amicale ale celor doi împăraţi doritori de pace şi în consecinţă, guvernele ambelor im­perii au căzut de acord ca să re­ducă trupele concentrate la gra­niţa austro-rusă la numărul lor normal ca în timp de pace. Comunicatul acesta are în zi­lele de grea cumpănă prin care trecem o îndoită importanţă. El ne arată, cu toate desminţirile din trecut, cari probabil au avut sco­pul de­ a linişti opinia publică, că ambele imperii s-au pregătit şi au stat gata pentru luptă. Ele ne a­­rată, că ştirile despre numeroasele transporturi de trupe şi chemări sub arme, cari s-au efeptuit în tot secretul în ultimele luni în monarhia noastră, au fost adevă­rate şi că au fost clipe, în care izbucnirea unui războiu sângeros european a fost numai o chestie de câteva oare. Astăzi pericolul unui războiu iminent este delătu­­rat şi dacă diplomaţia europeană a putut să înregistreze un succes în numeroasele demersuri zădarnice, pe cari le a făcut în timpul din urmă în legătură cu războiul balcanic, —demobilizarea parţială a armatelor austro-ungare şi ruse este un suc­ces, care trebue recunoscut. Că fi-va în stare această de­mobilizare să delăture pentru timp mai îndelungat o complicaţie eu­ropeană, aceasta rămâne deocam­dată o chestiune deschisă, căci situaţia balcanică, orice faţă ar lua ea în viitor, va cuprinde în sine încă pentru mult timp ele­mentele unui material latent explo­siv, care, dacă nu va fi păzit cu cea mai mare îngrijire de cei che­maţi, poate să ia în fiecare mo­ment foc. Cu toate aceste însă — şi aici găsim al doilea moment im­portant al comunicatului despre demobilizare — hotărârea celor două state va avea o înrâurire bi­nefăcătoare de ordin economic-fi­­nanciar, cu deosebire în criza ac­tuală, care bântue cu deosebire monarhia noastră şi în acelaş timp demobilizarea ne oferă garanţia, că şi celelalte chestiuni, cari au stat în legătură cu încordarea relaţiunilor

Next