Gazeta Transilvaniei, septembrie 1913 (Anul 76, nr. 190-213)
1913-09-01 / nr. 190
Pagina lor economice şi guvernului care să intervină de urgenţă. E caracteristic salutul adresat acestui congres de baronul Victor Thoroczkay care zice: „Mai bine să murim în luptă, decât să ajungem servitorii slugilor noastre de odinioară.* Precum să vede porediţele celor cari înainte cu 50 de ani strigau în reduta din Cluj: „Uniune sau moarte“! au ajuns să strige In teatrul de vară din acelaşi Cluj: „Pământul Ardealului — sau moarte!“ Oare vom şti să le răspundem şi noi la timp: „Noi vrem pământ“ . . . Obrăznicie la culme Obrăznicia jidovească şi-a ajuns culmea. In numărul de ori „Pesti Hirl.“ anunţând că „vestita Astra“ îşi are adunarea la Orăştie, zice că adunarea era să nu se ţină, dar în urmă, după ce România a câştigat cadrilaterul s’a hotărât ţinerea ei necondiţionată, „pentru că în cadrele adunării Românii voiesc să serbeze şi glorifice politica înţeleaptă a cercurilor oficiale din România.11 Aceasta e prima obrăznicie, ştiut fiind, că „Asociaţiunea“ nu are de-a face n nimic cu politica în general şi în special cu politica României. A doua obrăznicie tot atât de mârşavă este, că „Asociaţiunea“ va ţinea la Orăştie o şedinţă secretă. E vorba de consfătuirea confidenţială a directorilor şi delegaţilor din despărţăminte, care conform programului, se va ţinea după şedinţa primă. „P. Hil.“ denunţă aceasta „şedinţă secretă“, atrăgând asupra ei atenţia autorităţilor maghiare, în deosebi a ministrului de interne şi ca obrăznicia să fie completă, spune, că comitetul va ţinea şedinţa secretă cu agitatorii trimişi direct din România. „P. Hil.“ reproşează prefectului poliţiei din Orăştie, că a admis adunarea, căci acum Românii sgită ca mai mare cutezanţă. Drept dovadă face cunoscut cuprinsul articolului publicat în „Gazetă“, „Pe drumul cel adevărat“, scris de Dr. V. Moldovan, din care însă nu reiese nici o tendenţă politică sau agitatorică. In fine a treia obrăznicie o comite ziarul atacând pe prezidentul „Asociaţiunii“, pe dl Andrei Bârseanu, pentru că deşi e profesor, stă în fruntea unei asociaţii, care urmăreşte astfel de planuri secrete , înfierăm aceste denunţări fără nici o bază, dar de o obrăznicie nemăsurată, de care nu poate fi capabil decât un suflet negru, pervers şi fără conştienţi. Atmosfera celui mai înalt şi mai pronunţat lux te înconjoară ca aerul ce-l respiri. Forme frumoase, trăsături regulate, cele mai rare flori, cele mai preţioase nestimate, miracolul artei antice şi moderne, regiunile cereşti sunt pentru d-ta, gingaşă fiinţă, în ochii şi sufletul căreia se resfrânge cerul ! Şi eu am fost cuprins şi aruncat în acest vârtej ! Eram avut, dar mai puţin decât d-ta; eram avut pentru mine, pentru o viaţă fericită, eleganta, dar pe o bază solidă. Eram avut şi m’am lăsat răpit de acel torent, în care triumfau veniturile milioanelor d-tale şi se mistuiau sutele mele de mii. Orice făceai şi voiai, făceam şi eu, cedam capriciilor d-tale poetice; învăluindu n că în farmecul iubirii şi vieţii am trăit cea mai deplină viaţă între muritori. Ai întreprins vre o călătorie, ca eu să nu te însoţesc ? Şi ai călătorit destul în aceşti trei anii N-am fost împreună în India ? N am admirat amândoi soarele la miezul nopţii ? Nil ne cunosc toate trenurile da lux şi nu ne-au adăpostit cele mai elegante hoteluri ? Ai avut vr’o dorinţă pe care n’aş fi împlinit-o? Ai voit să cumpăr o vilă pe Lago Maggiore şi n’ai voit să pleci încolo. Am vândut o pentru o nefrică. Iţi aminteşti că de trei ori am trebuit să schimb nobila scumpei şi sărăcuţei noastre căsuţe? Pentru prima oară în stilul lui Louis XVI cu frumoase pasteluri, statuete şi mobile veritabile? Apoi în stil empiric, încât abia în trei luni am putut afla materiile, mobilele, uşele şi tapetele potrivite? Şi ’n sfârşit înainte de trei luni totul în stil modern, comandând lucrurile direct din Londra? Nu te-am ascultat totdeauna? La dorinţa d-tale n’am dat acelei tinere părechi zece mii lire, să se poată căsători? N'am contribuit c’o Însemnată sumă pentru înfiinţarea unui cimitir de câini ? Mă crezi că nu mai am credit şi nu te mai pot iubi ? De aceea n’am plecat la Veneţia, n’am închiriat căsuţa, de aceia nu pot pleca la Beaulieu, fiindcă îmi lipsesc şapte-opt mii lire, ca să pot trăi după placul tale. Şi când mă gândesc că in aceşti trei ani nu ţi-am oferit decât flori şi un inel cu numele nostru! O, dragă Mily, eşti un înger şi inima mă doare, când mă gândesc că trebue să te părăsesc şi că aceasta e ultima scrisoare ce ţi-o scriu. D-ta dispari din viaţa mea şi eu nu te pot însoţi, căci eu nu-mi pot plăti măcar un loc în clasa a treia, unde nici servitorii d-tale nu pleacă. Iubirea noastră trebue să sfârşească, căci tară bani e greu să iubeşti o femeie; o femeie nobilă, aleasă ca d-ta. Rămâi cu bine, Emilio; te-am reţinut prea lung timp pe pământ? Te vei reîntoarce iarăşi în acele sfere înalte, căci averea-ţi permite. Pentru d ta sunt stelele, gingaşă finţă, căreia D zeu i-a dat un suflet de înger şi nenumărate milioane. Francesco Pisorane. tr adu ere de Liviu C Silvescu. a Â2ST A Tf RAN8ILTAH1BL R*. 190 --191.8. Acţiunea partidului poporal german. Adunarea de la Vârşeţ. De un timp încoace se manifestă în mod tot mai pronunţat o mişcare sănătoasă de regenerare politică în şirele Germanilor din sudul Ungariei, părtaşi de aceiaşi soarte tristă din partea guvernelor maştere ca şi celelalte naţionalităţi nemaghiare din patrie. Bărbaţi germani ca Dr. Kremling, Edmund Steinacker, scriitorul cu renume Müller Guttenbrunn şi alţii nu încetează ca prin cuvântul şi scrisul lor să deştepte masacre, atrofiate de şovinismul maghiar, ale Şvabilor din sudul Ungariei şi să se ducă în tabăra popoarelor nemaghiare cam azi mai mult ca oricând pretind egalitate şi dreptate pe toate terenele publice. Emanciparea poporului şvab! — Iată lozinca care străbate astăzi cu putere dintr’un colţ până în celălalt al teritoriilor din sudul Ungariei şi avem o mare satisfacţie când vedem că şvabii noştri combat şi blamează atitudinea politică a Saşilor din Ardeal, cari de dragul oaselor de jos ce li se aruncă din partea guvernelor vremelnice, au devenit atât de miopi şi lipsiţi de demnite naţională încât prin scrisul deputatului lor Neugeboren ridică în slavă pe contele Tisza, fiindcă a împiedecat realizarea votului universal. Adunarea de Luni a Germanilor din sudul Ungariei, ţinută în oraşul Vârşeţ, a fost un solemn protest în contra acestei politici de căpătuială şi în acelaşi timp ea ne a dat dovezi, că poporul şvab e pătruns de dorinţa de a merge mână’n mână cu celelalte popoare oprimate ale ţării in lupta pentru regenerarea vieţii publice şi politice din Ungaria. In următoarele diminsumat după ziarul „Budapester Tageblatt“ decursul acestei adunări politice germane. Decursul adunării. Luni la orele 9 dimineaţa preşedintele partidului poporal german din Sudul Ungariei Dr. Ludwig Kimling a deschis impozanta adunare salutând în mod cordial pe membrii şi amicii partidului sosiţi din toate părţile ţării. Germanii din Ungaria, a zis oratorul, nu mai sunt o cantitate neglijabilă. Ei au ajuns la convingerea nestrămutată, că Germanul va numai atunci respectat, când va face parte dîntr’o puternică organizaţiune. Că astăzi Germanii din Ungaria n-au încă reprezentanţi în parlamentul ţării, vina o poartă împrejurările corupte din această ţară nenorocită. Programul nostru să fie : alegeri curate, Germanilor şcoli germane şi posibilitatea de a ne putea cultiva în limba noastră maternă! De încheiere preşedintele a cetit scrisorile de salutare sosite de la scriitorii germani din Ungaria Adam Müller-Guttenbrunn şi Otto Alscher. D-l Müller-Guttenbrunn, care prin scrierile sale a contribuit în măsură atât de mare la deşteptarea Şvabilor, aduce la cunoştinţa adunării că a terminat noua sa operă »Der grosse Schwabenzug«, o importantă scriere istorică politică care se ocupă cu imigrarea Şvabilor în Ungaria. Ştirea aceasta a produs în sânul adunării o însufleţire de nedescris. Al doilea orator a fost nestorul conducătorilor Germanilor din Ungaria, fostul deputat Edmund Steinacker, care a vorbit cu multă vervă despre atitudinea Germanilor faţă de guvernul lui Tisza. Statul nostru, a zis oratorul, este un stat constituţional cu o constituţie milenară, prin urmare toţi cetăţeni ar trebui să aibă dreptul să se organizeze pe o bază economică, confesională sau de altă natură, prin urmare pot forma partide, cari să-şi trimită reprezentanţi în parlamentul ţării. Aşa ar trebui să fie! Că în Ungaria stau altfel lucrurile, o ştim cu toţii. Fiecare cetăţean al unui stat legal are dreptul firesc să conlucre la schimbarea sau cassarea legilor dăunătoare. De acest drept se şi folosesc unii cetăţeni. Pactul lui Francisc Deac dela 1867 de pildă e combătut pe faţă de partide mari. Ei pot face aceasta în dragă voie, fără a fi împedecaţi de cineva. Germanii din Ungaria insă, cari nici nu tind la schimbări de legi, ci cari ar dori să schimbe împrejurările pe baza unor legi existente, cerând de pildă esecutarea legii de naţionalităţi — sunt împedecaţi cu forţa in alegerea liberă a reprezentanţilor lor politici. Votul universal e cerut tot cu mai multă insistenţă şi energie. Că spiritul de rassă şi classă maghiar a isbucnit pe faţă, aceasta este înainte de toate a se mulţumi atitudinea lui Tisza. Tisza s-a declarat pe faţă contra votului universal şi egal. Procederea sa faţă de opoziţie n-a fost constituţională. Românilor, cu care Tisza a intrat în tratative, nu le-a făcut nici o concesiune. Cu Germanii Tisza nici n a mai tratat. El crede despre noi, că nici nu existăm, deoarece n-avem nici un reprezentant în parlament. Se impune deci, ca cât mai des şi mai puternic să susţinem postulatele noastre. Cine nu este pentru noi, e contra noastră! După Steinacker a luat cuvântul cunoscutul fruntaş german Reinhold Heegn, care a expus luptele Germanilor din Vârşeţ. Ca un mare succes al acestor lupte energice se poate considera admiterea adunării actuale politice la Vârşeţ. De aici urmează, că Germanii vor putea reporta succese reale numai printr’o luptă energică îndreptată spre conservarea intereselor lor proprii. Ceea ce s’a făcut la Vârşeţ trebuie să se facă în toate oraşele şi comunele cu popolaţie germană. Deputatul Rudolf Brandsch a pledat pentru învăţământul în limba maternă. Dr. Eduard Riemger a vorbit despre chestia teatrului german în Ungaria şi a cerut consensul adunării pentru înfiinţarea unei societăţi teatrale. Adunarea a satisfăcut cu însufleţire această cerere. De încheiere a mai vorbit redactorul ziarului »Deutschungaricher Volksfreund« del Victor Orendi Ilommenau rugând pe Germani, ca acolo unde o recer interesele naţionalităţilor, alegătorii germani să voteze pentru candidaţii români sau sârbi. Al doilea patron. Un corespondent al nostru ne scrie, că pe lângă P. S. Sa episcopul Hossu, al doilea patron al adunării regiicolare catolice este şi episcopul nostru dela Lugoj, P. S. Sa Frenţiu. Ii s’a oferit, ca şi episcopului Hossu, patronatul adunării şi P. S. Sa s’a grăbit să-l primească cu plăcere. Susţinem deci şi faţă de P. S. Sa Frenţiu tot ce s’a scris în chestia aceasta în ziarul nostru, osândind acest pas nesocotit şi fără rost al P. S. Sale. Cire e adevărul? Am dat ori ştirea după »Wildgr, că teologii noştri gr. cat. nu s’au prezentat în seminarul central din Budapesta şi nu sunt înscrişi la facultatea teologică. Aceasta ştire a avut-o şi ziarul *As Ujidiji. Acum ziarul *iUkotmânya anunţă contrarul. Spune, că s’a informat la loc competent şi constată, că s'au prezentat în seminar toţi teologii româra, şi-au ocupat locurile şi s'au înscris la facultatea teologică. Întrebăm: care e adevărul? Dacă teologii sunt în seminar, au iscăuit condiţiile de denaţionalizare ? întrebăm Blajul şi Blajul tace ... Maiorescu la Viena Din Viena se anunţă, că dl Take Ionescu, după consfătuirea ce a avut-o cu contele Berchtold, a plecat în Italia, de unde se va înapoia peste o lună la Bucureşti. D-sa a declarat că d. Maiorescu, care pleacă peste 10 zile în concediu, se va stabili pentru câteva săptămâni în munţii Taunus. La înapoiere d. Maiorescu se va întâlni la Viena cu contele Berchtold, urmând ca să confere cu dânsul atât asupra rezultatului crizei balcanice, cât şi asupra relaţiunilor dintre România şi Austro-Ugaria Vizita regelui Petru. Regele Petru al Sârbiei va face vizită familiei regale române la Sinaia, în 2 Noemvrie. Regele va merge până la Turnu Severin pe un vapor, de acolo va călători, trecând pe la Bucureşti, cu un tren regal, in Sinaia regele Petru va rămânea trei zile. Va fi ministru gnerulpotenţiar rus la IBucureşti. Din Petersburg, Se anunţă, că noul ministru plenipotenţiar rus la Bucureşti, d. Kozelo Poklewsky, îşi va lua postul în primire la începutul lunei Noemvrie. După expirarea concediului său d. Shebeko se va reîntoarce la Bucureşti, pentru a prezenta regelui Carol o scrisoare de rechemare. Tot în primele zile ale lunei Noemvrie, după o şedere de 15 zile la Bucureşti, d. Shebeko va pleca la Viena, pentru a-şi lua în primire postul de ambasador, fin epilog al războiului balcanic. Urmările unui discurs regal. După încheierea păcii de la Bucureşti regele Constantin al Greciei a plecat, precum ştim, la Bornin ca să exprime cumnatului său, atotputernicului împărat al Germaniei, mulţumitele pentru sprijinul acordat cu deosebire în chesti Cavaller şi în acelaşi timp pentru a lua în primire bastonul de mareşal, cu care a fost distins de Împăratul Germaniei. Cu acest prilej s’a întâmplat, precum ştim, ca împăratul Wilhelm să rostească unul din discursurile sale tipice, relevând calităţile înalte militare ale academiei militare prusiene, din cari s’au înfruptat şi conducătorii armatei greceşti, iar regele Constantin, capnotizat de vorbele marelui împărat, s’a grăbit să aproabe întru toate cele spuse de cumnatul său şi să declare că conducerea armatei greceşti are să mulţumească victoriile repurtate principiilor strategice, pe cari el, regele, şi ofiţerii săi şi le-au însuşit in serviciul armatei germane, împăratul Wilhelm şi pressa germană a rămas încântată de cuvintele elogioase şi pline de recunoştinţă ale regelui Greciei, nu tot aşa însă Francezii şi poporul Greciei. Francezii au sărit ca împunşi de un ac veninos şi a doua zi după rostirea discursului ominos pressa franceză vorbea în lungi coloane despre celebra »graeca Ades« şi despre totala lipsă de recunoştinţă a regelui grec faţă de poporul francez, care în ultimi ani şi a trimis în Grecia pe unii dintre cei mai distinşi octori francezi în frunte cu generalul Eydoux, ca să reorganizeze armata grecească şi cari au marele merit să fi contribuit tocmai în actualul războiu balcanic la succesele Grecilor, cari prin graiul regelui Constantin au fost puse însă în cârca împăratului Wilhelm. Extrem de penibil se prezintă situaţia îndeosebi pentru membrii guvernului grec, cari, conştii de marea nedreptate făcută francezilor prin cuvintele neprecugetate ale regelui Constantin rostite la Berlin, caută în ruptul capului să mulcumească pe Francezi, tocmai în momentele când regele Greciei să pregăteşte a face o vizită şi presidentului republicei franceze. Agenţia ateniană a telegrafiat alaltaeri tuturor ziarelor din streinătate că pressa şi opiniunea publică grecească a fost viu impresionată de neînţelegerea(?i pricinuită în urma discursului regelui răspunzând cuvântărei împăratului Wilhelm. Grecia nu va uita niciodată marile servicii, bunăvoinţa şi concursul nepreţuit pe care Franţa la dat oricând Grecei, precum şi serviciile date armatei de generalul Eydoux şi de misiunea miltară franceză. Presa grecească stărueşte ca să nu se atribue cuvintelor regelui înţelesul, care li s’a atribuit în Franţa. Regele Constantin a vorbit numai de valoarea armatei elenice şi de cartierul general, care aaproape în întregime şi-a făcut educaţia militară în Germania. Opinia publică doreşte, in modul cel mai viu, să risipească reaua impresie pricinuită de o regretabilă neînţelegere, care nu vizează nicidecum Franţa etc. etc. Agenţia Hawai află din Atena că d. Panaş, ministrul de externe, a făcut declaraţiuni analoge reprezentantului acelei agenţii cu privire la cuvintele rostite la Berlin de regele Constantin. »înţeleg, a zis ministrul, sentimentul care animă actualmente o parte a opiniunei franceze din cauza unei rele interpretări care ne mâhneşte şi ar fi pentru noi o uşurare să aflăm că greşita interpretare a dispărut. Regele, vorbind în mijlocul generalilor şi într’o atmosferă specială, a rostit un discurs militar fără nici o legătură cu politica. O intenţiune măcar, îndreptată împotriva Franţei, ar avea desaprobarea naţinei greceşti, care este unanim recunoscătoare aceste mari puteri pentru serviciile aduse Greciei mai ales în ultimul timp. Prim-ministru! Venindos de altă parte a trimis o telegramă ziarului »Matin«, care conţine aproape o desavuare a regelui Greciei. Vorbirea regelui Constantin, zice Venizelos, nu poate fi considerată de altceva decât de o expresiune personală a mulţumitei sale pentru studiile făcute in academia germană. Tot Venizelos s-a prezentat alaltaeri la ambasadorul Franţei din Atena declarând că regretă interpretarea greşită, la care au dat prilej cuvintele regelui Greciei. Cuvintele regelui sunt lipsite de orice ascuţiş in contra misiunei militare franceze, care a făcut Greciei preţioase servicii atât în ajunul cât şi în decursul războiului. După ştirile mai nouă pressa franceză pare satisfăcută de declaraţiunile membrilor guvernului grec şi se crede că neînţelegerile provocate între Franţa şi Grecia vor dispare. Naivităţi diplomatice. (np.) Nu arareori am avut nenorocitul prilej a ne plânge împotriva declaraţiunilor nefaste, dacă nu de-a dreptul idioate, făcute de unul sau altul dintre membrii aristocraţi mnor române, cari în călătoria lor prin ticăloasa noastră Hungária felix se lăsău ademeniţi de şiretenia măgulitoare a scribilor jidanaşi de pe la fiţuicile patriotice ungureşti. De multe ori peroraţiile aceste naive, spuse cu o măestrie de causeuri, caracteristică celor din ţară, cari ne cunosc numai din iuţeala ameţitoare a automobilului, jignesc atât de mult simţul nostru românesc, şi aruncă atâta otravă în inimile noastre chinuite de plaga ungurească, încât —, dacă am confunda întreagă credinţa fraţilor noştri din regat cu aberaţiile aceste cronice — am închina providenţei toate destinele neamului nostru oropsit. Din fericire colile inconştiente, cari vorbesc în numele unui popor întreg, pentru a-şi face numai o reclamă personală, se anunţă rar; cuvântul lor propagă însă în massele opresorilor un ecou destul de puternic pentru a încuraja noianul ilegalităţilor sub scutul nevrednicei lor atitudini. Ni sunt proaspete în memorie călduroasele afecţiuni ale unuia dintre membrii societăţii agrare din Bucureşti la adresa guvernelor ungureşti şi slavele trâmbiţate în pressa ungurească din Arad pentru părinteasca îngrijire, cu care aceste guverne ne învăluie. Încă n-am putut nici ţi până astăzi înlătura durerea pricinuită de felicitările inadmisibiledebitate de un român la adresa usurpătorilor noştri de veacuri. Termenii în cari au fost redate declaraţiile preşedintelui »Societăţii Agrare« din Bucureşti îşi puteau avea locul într’o simplă convorbire personală, unde curtoazia putea oareşi cum admite o formă mai comunicativă, nicidecum însă nu puteau fi lăsaţi pradă condeelor jidoveşti şi aşa destul de fanteziste. * Dar iată că o nouă nesocotinţa— de astădată debitată de o personalitate oficială—vine să aţâţe iaraş orgoliul opresorilor noştri şi să reducă la o importanţă iluzorie tendinţele noastre fireşti şi plângerile noastre atât de justificate. E vorba de o convorbire a ambasadorului român la Viena, d-l G. Mavrocordat cu corespondentul ziarului »Az Est« din Budapesta, asupra proiectelor României şi a relaţiilor ei viitoare cu statele vecine. D. Mavrocordat — spre bucuria scribilor, cari pot pune în circulaţie o nouă şi valoroasă senzaţie — vorbeşte de situaţia poporului român din Ungaria, ca şi când ar pleda cauza unui proces pierdut Zice: Moartea românilor din Ungaria, pe noi cei de la Viena nu ne priveşte. Din punct