Gazeta Transilvaniei, octombrie 1913 (Anul 76, nr. 214-238)

1913-10-01 / nr. 214

Pagina 2 Viena, în lupta ei cu oligarhii din Un­garia, a promovat cultura Românilor, ca să câştige simpatia acestora. Aşa a fost, până la 1867, de atunci încoace in opinia publică românească a prins tot mai multă putere credinţa, că po­litica ungurească a zădărnicit intenţiu­­nile bune ale coroanei. E o greşală a guvernelor maghiare că au înconjurat a încadra românismul în mod organic în corpul Ungariei. Atitudinea guver­nelor maghiare a mărit însă amărăciu­nea. Interpretarea artificială a legei de naţionalitate a întărit numai bănu­ielile poporului român, şi avizul dintre el şi guvernul ungar a devenit tot mai mare. Situaţia astfel croiată a provocat încordări şi ori­ce validitare a simţă­mântului naţional român e declarată de iredentism. Simţământul naţional al Românilor din Ardeal nu e un im­port, ci e un product propriu şi a exis­tat cu mult înainte de înfiinţarea re­gatului român. Politica perversă a gu­vernelor ungare a potenţat mereu ne­­mulţămirea Românilor, aşa că­­aceasta a trebuit să isbucnească la 1892 cu o violenţă elementară. Conducătorii ro­mâni de atuncia, au dus la Viena, cu­noscutul memorand. D­l Vaida desminte ştirea, că a­­cest pas s ar fi făcut la îndemnuri, venite din România, ci conducătorii de atunci l-au făcut mai mult presionaţi­­de opinia publică românească de aici. Cercurile politice româneşti nu doresc în privinţa naţională stări simi­lare cu cele din Austria, ci ele doresc numai atitudinea imparţială a statului şi a puterii de stat faţă cu problema de naţionalitate. Intr’un stat cu mai multe naţionalităţi nu se poate ca pu­terea de stat să fie numai în mâna unei naţionalităţi, desconsiderând inte­resele­­celorlalte popoare. In ce priveşte tratativele de acum, cari s-ar fi iniţiat între conducătorii Românilor şi guvern, dacă ele au eşuat, cauza este atitudinea guvernului, care n-a putut inspira încredere cu inten­ţiile ce le are. Nicolae Ivan. D-l asesor Nicolae Ivan declară de la început, că nu va discuta partea politică a chestiunii, lăsându-o aceasta în sarcina acelor membrii ai partidu­lui, cari se ocupă ex professo cu ches­tia aceasta. Un lucru însă voesc să-l clarific — continuă d-l asesor. Noi nu aspirăm la avantagii personale de la nimenea. Noi suntem mulţumiţi dacă guvernul va aplica faţă de conaţionalii noştri în privinţa culturală şi econo­mică măsura dreaptă şi se va îngriji de prosperitatea noastră, ca cetăţeni loiali ai patriei întocmai aşa cum o face aceasta faţă de ceialalţi cetăţeni de stat. Ar fi timpul suprem, ca să se execute legea de naţionalităţi, dacă şi nu în întregime, dar cel puţin în parte şi să se validiteze îndreptăţirea limbei române în comune şi municipii. Ca o urmare a executării acestei legi, va trebui să se dea posibilitatea elevilor români, de­ a fi instruiţi în limba lor maternă nu numai în şcoa­­lele poporale, ci în mod corespunzător şi în licee şi la universitate, aplicân­­du-se la aceste institute astfel de pro­fesori, cari cunosc temeinic limba şi literatura română şi nu de aceia, cari au prestat servicii politice. Să scoatem politica din şcoala, căci altcum instruc­ţia se degradează a ajunge în serviciul politicei. D-l Ivan cere mai ’nainte de toate, ca şcoala poporală să he eliberată de cătuşele legii lui Apponyi şi să se in­troducă din nou legea dela 1868 a ba­ronului Eötvös. In special pretinde, că instrucţia religiunii să se facă exclu­siv în limba română. Arată apoi gra­vaminele, ce le avem faţă de legea şcolară a lui Apponyi, cari s’au înşirat de atâtea­ ori. Aduce exemple, unde au fost închise şcoale de-ale noastre, — în comitatul Hunedoarei 80 de şcoale — find­că statul nu a voit să le dea ajutor. Cere ajutor dela stat pentru susţinerea de gimnazii româneşti. Pe terenul economic — zice dl Ivan — stă şi mai rău poporul român. E fapt şi nu se poate nega, că în cur­sul timpului Românii au cumpărat pă­­mânt de la domnii de unguri, dar mij­loacele spre acest scop şi le-au câşti­gat în mare parte prin o muncă grea în America şi prin împrumuturi, cari nu sunt încă achitate. Aceste stări se referă numai la populaţiunea dela ţară. Locuitorii din munţi sunt aşa de strâmtoraţi de cătră erar şi marii proprietari,­­ cât aproape n’au ce mânca. In privinţa aceasta organele adminis­trative ar putea produce date grozave, dacă ar voi şi dacă ar avea interes faţă de chestiune. Locuitorii sunt pă­gubiţi prin segregaţiuni. Sunt lipsiţi de dreptul de păşunat şi de dreptul de lemnării, care-l aveau mai nainte şi se afla în o stare desperată, aproape de-a lua toiagul de cerşitor sau a emigra. Cum să împlinească ei in chipul acesta o misiune culturală, de unde să plă­tească dările cătră stat, şi cele rece­­rute pentru comună şi municipiu ? Este imposibil. Dl Ivan aduce drept dovadă stă­rile din comunele de munte Vidra, Albac, Mogoş, Ponor, din ţinutul Zlatnei până la Mada şi Baia de Criş, apoi din Măgura şi Mărişel. Pe aici să meargă domnii, dar nu în cupee de clasa primă ci din comună în comună şi să vază mizeria. La colonizări ar fi mai bine să se îngrijească de soarta acestor oa­meni, decât de Ciangăi, cărora le merge des­igur mai bine în Bucovina. Dacă contele Tisza vrea să creeze o nouă eră, trebue să ţină seamă de toate aceste, să le saneze. Atunci pa­cea vine de sine. Noi dorim pacea, am dorit-o de mult, dar guvernul trebue să dea şi el dovezi că o doreşte. Cu prefecţi şi deputaţi, cum se află azi în partidul guvernului, nu suntem ajutaţi. Prăpastia se face tot mai adâncă, pa­timile tot mai mari şi apropierea e tot mai grea In fine dl Ivan accentuiază peri­colul slav, ce ne ameninţă şi pe noi şi pe Unguri. Dr. Al. Vaida. D-l Dr. Alexandru Vaida-Voevod accentuiază, că Românii au căutat în­­totdauna baza unei posibilităţi necesare atât pentru stat în întregime, cât şi pentru singuraticele popoare, de­ a trăi şi a conlucra pacinic împreună, apoi continuă : Alternativa este atât de simplă , sau o înţelegere cu Maghiarii sau ire­dentism. Dacă am fi avut o altă mentali­tate ca popor, iredentismul ar fi pă­truns de mult în păturile largi ale românismului. Ca Români însă avem o judecată cu mult mai trezvie şi cum­pănim cu sânge rene şansele viitoare ale poporului nostru, decât­­să fim ire­den­tişti. Elementul român, considerat ca un element etnic în întregime, nu poate e­­xista decât singur cu presupunerea şi nu poate spera în susţinerea existenţei sale decât cu încrederea, că monarhia austro-ungară are în destul forţa nece­sară, pentru a se­ opune tendenţelor in­terne de dismembrare, întocmai ca şi pericolelor ce o ameninţă din afară cu nimicire. Cât timp noi, cei cari purtăm res­ponsabilitatea pentru soarta poporului nostru, avem încă o influenţă politică şi cât timp elementele mai bune ale poporului nostru dau ceva pe cuvântul nostru, ne vom ridica întotdeauna con­tra naşterii unei mişcări iredentiste în sinul românismului. Noi speram încă, că cu timpul chiar în urma luptei noastre împotriva politicei şovine imposibile şi a cores­­cenţelor ei, se vor ivi şi între Ma­ghiari bărbaţi cuminţi şi energici, cari singuri vor căuta posibilităţile de îm­păcare cu naţ­onalităţile nemaghiare şi în primul rând cu Românii. Părerea deputatului Schuller e greşită. La Saşi lucrurile stau cu totul altcum, şi astfel politica Saşilor nu pot s’o urmeze Românii. Contele Tisza e un om integru şi poate are convingerea că pentru binele naţiunii lui e necesară pacea cu Ro­mânii, dar nici el nu are curajul de lipsă pentru rezolvirea cinstită a pro­blemei de naţionalitate. Chiar din cauza aceasta preferă să compromită total ideia împăciuirii în faţa opiniei publice româneşti, câştigându-şi oameni, pe care nu voiesc să-i caracterizez aici. Cel mai tare trebuie să facă începutul ca cel mai slab să nu se simtă înjosit în caz de nesucces. Dr. Iuliu Maniu. • D 1 Dr. Maniu se scuză, că nu poate să se ocupe mai pe larg cu chestiunea pusă în discuție. De aceea răspunsul lui e mai scurt. Regretă că factorii puterii de stat nici acum nu vor să recunoască că rezolvirea problemei româneşti, nu nu­mai că e actuală, dar e chiar ardentă ! Fiecare act al guvernului dovedeşte că nu vrea pacea. Din contră, din fiecare act al guvernului răsare nu numai tendinţa ca prin un tratament şovinist şi energic al chestiei de naţionalitate să-şi poată repara popularitatea ce şi-a pierdut-o prin chipul în care a tratat celelalte chesti. Faţă cu acest fapt declaraţiile generale referitoare la re­­gularea chestiei de naţionalităţi au o importanţă aproape de tot minimă şi ele nu pot să ne seducă pe noi, cam­ în privinţa aceasta avem oare­care ex­perienţă. Interesele generale vor suferi din cauza, că Ungaria se află încă în timpul luptelor interne. E de regretat, dar se pare totuşi că pentru guvern e o necesitate ca problema de naţionali­tăţi să rămână nerezolvită, sau poate el nu are puterea şi hotărârea pentru o soluţie justă şi acceptabilă şi din punc­tul nostru de vedere. Intre astfel de împrejurări, când pe noi ne aşteaptă lupte grele şi mari, nu ne aflăm în si­tuaţia de a atinge acorduri lirice, contemplând asupra condiţiunilor de pace. Preţuieşte personalitatea şi capa­­bilitatea contelui Tisza, dar trage la îndoială bunăvoinţa lui pentru reme­­diarea doleanţelor noastre şi că ar exista posibilitatea politică pentru aceasta. Aceasta însă nu va să zică, că articolul lui Schuller nu-şi are însem­nătatea sa. Cele cuprinse în el clarifică mult situaţia, deşi faţă de aceste­a ! Dr. I. Maniu îşi exprimă regretul, că referitor la rezolvirea chestiunii ro­mâne nu poate aproba principiile şi modalităţile depuse în el. Dr. Teodor Mihali. D-l Mihali cerându-şi scuze pentru întârzierea răspunsului, fiind dus în străinătate, îşi spune convingerea, că politicii naţionalităţilor ori­cât de obiec­tivi ar fi. r­u vor fi în stare să aducă la o cale reală opinia publică maghiară, atât de cuprinsă este ea de curentul şovinist. Ea rămâne surdă la ori­ce ar­gumentaţii, fie cât de clare. Şovinismul aleargă pe un drum periculos pentru ţară, având un scop utopic, care e con­topirea naţionalităţilor în rasa maghiară. O dovedesc­ aceasta lămurit decla­raţiile zilnice ale bărbaţilor maghiari şi cele ale presei maghiare. Cei mai mulţi dintre bărbaţii politici, cari se schimbă la guvern, recunosc între patru ochi îndreptăţirea doleanţelor naţiunilor ne­maghiare, dar nici unul nu cearcă să le remedieze, căci se tem de opinia pu­blică. Dar se ştie şi aceea că opinia publică maghiară e condusă direct sau indirect de bărbaţii de la putere. Cu opinia publică maghiară şovi­­nistă stă în faţă opinia publică a na­ţionalităţilor care s’a desvoltat pe cale naturală şi e atât de clară. Şi noi suntem locuitorii băştinaşi ai acestei ţări, şi noi voim aici să trăim şi să murim, dar naţionalitatea noastră şi rasa noastră moştenită dela străbunii noştri, limba noastră, credinţa noastră, individualitatea noastră naţională nu ni le dăm şi aceste bunuri le apărăm chiar şi cu viaţa noastră. E clar că contrast­ul între aceste două opinii publice e enorm. Dacă considerăm că binele şi tăria acestei ţări, desvoltarea materială şi spirituală a cetăţenilor atârnă de la îm­păcarea acestor două puncte de vedere, vom putea înţelege cât de mare e da­toria şi răspunderea guvernului ungar, a cărui cea dintâi şi cea mai impor­tantă datorie ar fi să ducă ţara şi po­poarele ei pe drumul progresului şi în acest scop ar trebui să creieze buna­­înţelegere şi o colaborare armonică între toate popoarele acestei patrii. Dar eu întreb, că în situaţia po­litică de azi unde sunt bărbaţii politici ungari, cari să rezolve această chestiune atât de însemnată şi care va avea o influenţă hotărâtoare pentru viitorul ţării ? Pentru rezolvirea problemelor mari şi istorice se nasc şi bărbaţii de stat chemaţi. Dacă există astfel de bărbaţi şi va fi posibil să ne convingem despre existenţa lor, despre puterea de voinţă şi capabilitatea lor, sunt sigur că toate naţionaliţile din această ţară vor saluta cu bucurie steagul desfăşurat pentru libertatea, egalitatea şi frăţietatea ade­vărată. Dacă nu există astfel de băr­baţi de stat şi nu vor exista nici în a­­propiatul viitor, atunci ţara va trebui să tânjească mai departe în această stare nenorocită şi desperată. Fiere possumus, sed juvare non.­­ ______ Cartea verde a României­ Din Bucureşti ni se scrie: Prim-ministrul Maiorescu pregă­teşte o »carte verde« a României a­­supra războaielor din Balcani în legă­tură cu atitudinea României. Această scriere oficială, va conţine toate actele diplomatice primite şi trimise de mi­nisterul de externe al României, state­lor aliate, Turciei şi celor şase mari puteri. La ea va­m anexat protocoli­l păcei de la Bucureşti şi patru hărţi pri­vitoare la noua situaţiune politico-geo­­grafică din Peninsula Balcanică. Toate actele vor fi comentate şi explicate de d. Maiorescu, iar hărţile au fost lucrate la institutul geografic ro­mân, după indicaţiile stat-majorului ge­neral al armatei. Preţioasa lucrare va fi tipărită în trei mii exemplare şi va fi trimeasă guvernelor străine, miniştrilor români din ţară şi străinătate, membrilor cor­purilor legiuitoare şi pressei. D. Titu Maiorescu pleacă Luni (azi) în concediu de 25 zile la Mün­chen şi Heidelberg şi va pregăti în a­­cest timp materialul diplomatic pentru „ Cartea verde«. D. Al. Marghiloman, ministru de finanţe, a fost însărcinat cu interimatul preşedenţiei consiliului de miniştri şi interimatul ministrului de externe. Cor. In­terne. S’a constatat în mod oficial că muntenegrenii nu au trecut graniţa Albaniei autonomă. Poziţiunile ocupate de trupele muntenegrene se găsesc dincoace de această graniţă. — Ministrul de război al Turciei a dispus ca deocamdată să si de­mobilizeze numai trupele dela gra­niţa Bulgariei. Celelalte trupe vor fi demobilizate mai târziu și in mod succesiv, aceasta din cauza conflictului cu Grecia. — Așa i-i dat femeii.­, zice al treilea. — Bine, urmează Ieruncă, eu îi zic așa: Măi fumeie, eu încă n’am pie­rit. De ce mă boceşti ? Ea începe şi mai tare. Cât mi-i ea de dragă, şi cât mi-era de jale, da’tuncea tot m’am su­părat. Ii zic aşa: Ia ascultă, mai soţie ‘ de ce mă jeleşti ca la moarte şi-mi strici tu mie inima me? Că eu ţie de toate ţi-aui lăsat. Vacă şi făină ai. Cop­­chii ţi-am făcut. Lasă-mă să mă duc eu la treaba me, că altfel te cârpăsc. — Aşa, am sărutat eu copii, am sărutat-o şi pe dânsa ş’am încălecat pe cal. De­­acu m’am dus. Apoi, măi fraţilor, să ne vedem cu bine. Căutaţi şi câştigaţi şi voi nişte cocorăţii, ca boerii...« Râzând, Ieruncă îşi porneşte ca­lul in trap şi se depar­teazâ prin inte­­­ns­iune. Ceilalţi doi rămân în urmă şi-şi urmează mai domol sfatul. Trec alţii. Sunt patru ori cinci. Au cism­e grele şi răsunătoare. Sunt cam cu chef şi grăesc tare. Unul strigă c’un glas neobişnuit la sătenii noştri. «Măi dac’ora cădea într’o campa­nie, cum am mai fost să ne ţinem tare, ca să nu ne facem satul de râs !...» Drept răspuns, ceilalţi chiuie ca nişte nebuni. «Măi! strigă iar cel întâi, noi suntem infanteri. La noi e puterea! Cel cu tunul bate de pe dealuri cel cu calul fuge pe şesuri. Numai noi, sireacii, mergem cu puterea pă­mântului şi răzbim. — Pe cine? pe Bulgari ? întrebă cineva. — Cum? răspunde cu dispreţ o­­ratorul. Pe om­ şi care ! Parcă ce ne pasă nouă? Noi îi fărmăm şi pace !... Trec ş’aceştia. Vine apoi un cârd foarte vesel, cu femei care suspină pe de lături şi’n urmă. Apoi trec alţii, şi alţii, tot mai mulţi, prin întuneric. Numărul lor creşte necontenit; se amestecă tropote de cai cu huruiri de căruţe. Mă simt din ce în ce mai aţâţat şi mai mişcat. lini iau pelerina in spate, îmi îndes chipiul pe frunte şi ies pe uliţă. Umblu încet şi rătăcesc printr’o mişcare ce creşte necontenit. Clopotele iar au prins să sune, şi flă­căii răspund de pe toate porţile târgu­lui cu chiote. Incet-incet întunericul scade şi se înflăcărează zarea răsăritului. Oraşul forfoteşte. Un călăreţ trece pe lângă mine şi-mi aruncă două vorba cu o prietenie deosebită: «Vin Muntenii!» Mă îndrept spre marginea târgu­lui, pe drumul muntelui. Şi când ajung în deal la marginea oraşului, lângă ţintirimul cel vechiu şi lângă biserica cea singuratică, mă opresc înfricoşat. Căruţe multe, într’o îmbulzeală enormă s’au oprit în lungul şoselei. Femei cu catrinţe şi cămăşi înflorite, copii, bă­trâni umplu căruţele. Iar bărbaţii oş­teni grămădiţi pe muchea dealului, de­asupra târgului, deodată dau drumul dintre ei preoţilor; şi buciumaşii întind surle lungi spre răsărit şi ’ncep a suna prelung... S’a înfăţişat la datorie tot plaiul Muntelui, cu preoţii şi cu buciumele, ca pe vremea Voevozilor celor vechi. Când am văzut icoană aceasta, cu îm­bulzeala oamenilor, a cailor, cu mur­murul greu al vocilor şi tunetul buciu­mului , am simţit că se desăvârşeşte în mine simţirea aceea grozavă şi fur­tunoasă care trebuia să mă deslege de t­oate. Răsărea soarele în straturi sânge­roase de nouri şi mulţimea se revărsa de pa toate dealurile. Atunci, în cea dintâiu lumină a zilei, par’că mi s’au deschis ochii, s’am văzut cu uimire că trăiam de ani în mijlocul unui popor pe care nu-l cunoşteam în deajuns. Venea ca talazurile nebiruite ale mării. Aşa, că în marginea oraşului meu, curgea pe toate drumurile ţării. Erau oştenii cei vechi, tari şi nebiruiţi ai lui Ştefan-Vodă, — erau ţăranii noştri cei năcăjiţi, cari veneau la jertfă, având înaintea ochilor lumina unei soarte mai bune. GAZETA TRAI« SILVANII I. Nr. 214—1913. .Proiectul legii «le pressA. Ziarele din Budapesta sunt informate, că proiectul nonei legi de pressă e în­­naintat M. Sale spre aprobare preala­bilă. ^îndată ce M. Sa îl va aproba, va fi depus pe biroul camerei, spre re­­zolvire. Nona politică balcanică. Se pare că pericolul unui nou războiu balcanic a dispărut— de­ocamdată. Statele balcanice sunt cu mult prea mult preocupate de mizeriile pricinuite de războaiele anterioare și de organizarea noui­­lor teritorii cucerite, încât să se mai arunce într-o noua aventură. Statelor le trebuie bani, iar popoa­relor linişte, pentru ca să se poată reculege după atâtea rasboiri crân­cene. Din toate părţile sosesc ştiri despre ameliorarea­ situaţiunei bal­canice. „Revanşele“ s-au amânat deocamdată pe timp nedeterminat. Declaraţiile lui Pasid. Primul ministru Passici a rostit Vineri seara la întrunirea partidului ra­dical un expozeu asupra situaţiei ex­terne, spunând că Serbia nu vrea să se isoleze cu nici un preţ de statele vecine. Tendinţa Serbiei este de a încheia strânse relaţii de prietenie şi speră că în curând vor fi restabilite relaţiile nor­male şi cu Bulgaria. Pasici se sileşte să aranjeze cât mai grabnic şi chestiunile pendinte cu Austro-Ungaria, în aşa fel ca să satis­facă interesele amândurora. Conflictul cu Albania va fi tranşat conform intenţiilor manifestate de al­banezi, dar cu condiţia ca Serbia să ra­mâie în stăpânirea câtorva puncte strate­gice importante de la graniţă. Serbia priveşte cu mult optimism conflictul între Grecia şi Turcia, care nu va lua în nici un caz o formă gravă. Repet — a încheiat d-l Passici — că vom căuta să fim în cele mai ami­cale relaţii cu România, păstrând alianţa cu Grecia şi Muntenegru. Declaraţiunile lui Passici, că Serbia va ocupa câteva puncte de mare importanţă strategică pe te­ritoriul albanez, au produs în cercu­rile vieneze mari nedumeriri. „Neue Freie Presse“ de eri constată că declaraţiunile lui Passici sunt în contrazicere cu acelea făcute de dânsul la Viena, când a avut în­trevederea cu contele Berchtold. Aceste declaraţiuni sunt în contra­zicere şi cu acelea făcute de Spa­­lak­ovici in faţa corpului diploma­tic de la Belgrad. Cercurile diplo­­matice din Viena speră totuşi, că Serbia nu-şi va pune planul în a­­plicare.

Next