Gazeta Transilvaniei, aprilie 1915 (Anul 78, nr. 69-93)

1915-04-08 / nr. 75

Nr. 75 1 ABONAMENTUL Pe or an • . .24 O*?. Ps o j’nm. fle «n 12 „ P® trei lard. . . 6 „ Pantru Român!« $1 străinătate: P« tn u . . . 40 lei. Pe o joia. de an 20 „ 8flL«rOH 226, ZIAR POLITIC NAŢIONAL. Anul LXXVm Braşov, Miercuri 8 3(21) Aprilie n. 1915 REDACŢIA Şl ADMINISTRAŢIA Str. Prundului Nr. 15 INSERATELE n« primesc la administraţie. Preţul dupb tarii fi învoială. »«0*1330 Manuscrisele nu se înnapoiaib. Din năcazurile noastre. O pildă de urmat. Ni se scrie: Ia Întreaga ţară s’au pornit mari mişcări şi s’au luat numeroase disposiţii, pentruca pământurile — In lipsa numărului mare de braţe muncitoare, cari sunt pe câmpul de luptă — să nu rămână necultivate. In toate comitatele, cercurile şi comunele s’au înfiinţat comisii agrare, a căror menire este, ca în adunările lor, să cerce şi să afle, cari ar fi mijloacele mai potrivite spre ajungerea acestui scop. O astfel de adunare a convocat şi zelosul nostru protopretere Carol Ujváry din cercul Ciachi-Gârbău pe ziua 30/111 a. c. S-au prezentat aproape toţi preoţii, învăţătorii, primarii comunali şi notarii cercului precum şi multe alte persoane, cari sunt îngrijorate de soarta poporului. După mai multe desbateri s’au adus următoarele hotărâri: 1. Fiindcă superiorităţile bisericeşti au binevoit a da deslegarea de sărbători şi Dumineci pe timpul războiului — în aceste zile după s. Slujbă, şi în zilele de peste săptămână, fieştecare proprietar, care are jug să facă gratuit o zi de lucru unuia care n’are jug adecă în clacă şi o zi tot aceluia pentru un preţ cinstit, a măsurat stărei materiale acelui lipsit şi — viceversa —acest din urmă e obligat tot în modul amintit a ajuta cu lucru de mână pe cel cu jug. Toţi au să împlinească aceste zile de lucru acolo, unde comisia agrară a respectivei comune va afla mai mare lipsa. 2. Bucatele recvirate să se împartă între cei lipsiţi comunei, de unde s’au recvirat. 3. Şi cea mai salutară hotărâre e, ca crâşmele în Dumeneci şi sărbători să se închidă. S’a adus aceasta din motivul, că ţăranii mai ales în zilele aceste cercetează crâşmele mai mult şi astfel ca membrii comisiei să nu ajungă în situaţia, ca pe lucrătorii de lipsă să-i scoată din crâşmă beţi la lucru de câmp, fiindcă aceştia numai pagubă ar face — ba absolut nu s’ar putea folosi la lucru. Acesta este cel mai bun mijloc pentru a înfrâna poporul dela alcool cu deoeebre în timpul prezent. E ştiut doar, că bieţii noştri ţărani atât în clipe de veselie, cât şi la prilejuri triste — de care au avut şi au destulă parte — tot punga jidanului o îndeasă. Ca acuma — pot zice — nici odată n’a avut Herşcu aşa de bun deşert. Toţi sunt întristaţi, unii pentru că şi-au perdut pe scumpul lor fiu şi susţinător al casei, alţii pentrucă se despart de vatra părintească ş. a.ra. Plâng cu toţii, varsă lacrimi amare cu sticla în mână, consumând beutura jidanului şi plătind-o cu bănişorii câştigaţi în sudoarea feţei lor. ■ crâşmele sunt pline... de bătrâni bărbaţi rămaşi acasă şi de femei, cari adeseori dau ajutorul de stat ce-i primesc pentru acoperirea năcazurilor ce le au în lipsa soţului lor, dacă nu tot, jumătate desigur pa vinars. Ba cunosc un caz, unde o femeie lipsită a împărţit o micuţă de cucuruz, ce l-a primit din cucuruzul recvltat, cu lipitoarea satului. Dar câte cazuri de acestea sunt, despre cari numai jidanul ştie şi sărmanii prunci râmaşi goii şi flămânzi pe uliţă, din cauza alcoolului! »Pentru aceea sunt preoţi şi învăţători — va zice cineva — ca să lumineze poporul.« Da, pentru aceea sunt puşi in fruntea poporului şi clerul e la chemarea sa. Superiorii noştri bisericeşti, cari văd că alcoolul sapă la rădăcina neamului nostru şi pe cari îi doare de soartea lui — precum e în dieceza noastră muit iubitul nostru Părinte P. S. S. Dr. Vasile Hossu — şi in cauza aceasta să interesează de fii săi, prin pastorale se dă îndemnuri părinteşti ca pentru delăturarea diferitelor morburi şi a sărăciei să se abţie dela băuturile spirtoasa ce le foloesc la boteze, cununii, îngropăciuni, sfeştanii etc. — îndemnând şi fierul, să ducă în deplinire această dorinţă. Cred, că puţini preoţi şi învăţători vor fi, cari şi până acuma să nu să fi luptat împotriva alcoolului prin predici, prelegeri poporale şi înfiinţări de reuniuni de temperanţă. Şi poporul te ascultă cu drag. Când cugeţi însă că i-ai câştigat iacă te trezeşti, poate încă în ziua aceea sau în cealată, că badea, care te-a aplaudat poate mai mult, de abea se ţine pe picioare. Acesta e adeseori rodul ostenelelor celor ce să luptă în contra alcoolului. Bărbaţi înţelepţi, cari întreaga lor viaţă şi au jertfit pentru realizarea acestei idei, de a stârpi alcoolul, au observat însă, că e zadărnică ori şi ce osteneală, predică, prelegeri etc, până când statul nu va veni în ajutor şi nu va restringe consumarea şi producţia alcoolului ori cel puţin nu va opri vinderea, lui în Dumineci şi sărbători. A sosit timpul, ca statul să prevadă, că ce mare dezastru îl aşteaptă de cumva nu va pune pedecă lăţirei alcoolului. Acasă ne-au rămas numai bătrânii gârboviţi, femeile şi pruncii. Din bărbaţi tineri au mai rămas numai aceia, pe cari nu i-au aflat apţi spre serviciu militar Aceştia au rămas pentru a produce generaţia nouă ! Aceştia apoi, în loc să reducă suferinţele lor trupeşti, le mai măresc, pun paie pe foc, prin consumarea necumpătată a alcoolului. Ce generaţie aşteaptă statul de la aceştia ? Adevărat, câ statul are mari venite din alcool, dar statistica arată, că de zeci de ori mai mari pierderi are din cauza lui. Venitele acele mari s’ar putea câştiga pe alte căi, în urma cărora, deşi s’ar micşora averea cetăţenilor, dar nu li s’ar distruge sănătatea. Astfel apoi ar ajunge statul în stare cu mult mai înfloritoare, ar fi mai mic numărul ucigaşilor, omorurilor şi tuturor fărădelegilor, ar fi mai mare numărul celor apţi spre serviciu militar, nu cum e în ziua de azi. Cu un cuvânt ar ajunge statul puternic, căci statul acela e mai puternic, în care starea sanitară a locuitorilor e mai bună. In cercul nostru cu ajutoriul lui Dzeu deja s’a şi pus în praesă hotărârea noastră. In sărbători toate crâşmele au fost închise. Şi cât de frumos a fost, când sătenii pe cari bunul Dzeu i-a învrednicit de această mare bucurie — au petrecut Prasnicul sfânt în mijlocul familiilor lor — și nu în biserica diavolului, în crâșmă, cum aveau datină altădată. Cât de salutar ar fi, dacă acest exemplu l’ar urma cât de multe cercuri! Huzmezeu 12/IV 915 I. Câmpean, preot. Popa din Sânmihai. — Fine. — Eram de 14 ani, când am rămas orfan și de tată. A fost o lovitură grea a sorţii risipirea în vânt a celui mai scump locaş, a căsii părinteşti. Cu fratele meu mai mic ne-am adăpostit atunci în casa parohială, primitivă dar prietinoasă, din Sânmihai. Moşu a luat asupra-şi sarcina grea a creşterii noastre. Omul acesta simplu, cu puţină carte, a înţeles numaidecât, că spre-a putea deveni oameni întregi aveam trebuinţă de cunoaşterea limbei germane. îndată ce am absolvat a patra gimnazială, m’a dus la Sibiiu şi m’a înscris la gimnaziul săsesc. Cât oi trăi ii voi fi recunoscător bătrânului meu moş pentru această hotărâre. Prin însuşirea limbei germane mi s’a deschis putinţa de-a ceti în original sau în traducere orice carte de seamă din literatura universală. Vacanţele de vară le petreceam în Sânmihai. Deja dela început bătrânul şi-a dat pe faţă gândul de-a face barem din unul dintre nepoţi preot, care să-i fie urmaş în parohia Sânmihai. Şi fiindcă fratele meu era mai tânăr, şi-a pus ochii pe mine. Nădăjduia, că îi va fi dat să trăiască barem atât, până voi fi absolvat eu teologia. Văzând însă aversiunea mea deatunci faţă de cariera preoţească, cu o stăruinţă şi cu un sistem vrednic de admiraţie a încercat totul, ca să’mi înfrângă împotrivirea şi să mă câştige pentru planurile sale. Mai întâi de toate s’a nizuit să mă împrietenească cu afacerile gospodăriei sale întinse. Mă lua cu sine la câmp şi cu graiul lui blând şi convingător îmi descria plăcerile vieţii câmpeneşti. Vâzând, că vorbele bune nu prind şi că eu în loc să ajut la adunat de fân, mă retrăgeam sub o căpiţă de fân şi ceteam cât e ziulica, m’a luat şi mai aspru. Odată m’a pus aproape cu sila, ca să ajut la descărcatul unui car de grâu. M’am suit câne câneşte în vârful carului şi am început să arunc snopii pe stog. Din cauza neîndemânării mele pripite sau poate şi din pricina constituţiei mele trupeşti mai delicate, dara o vreme au început a mă lua căldurile. Am simţit neşte junghiuri prin stomac. M’am dat jos din car galben şi istovit. Sărmana maica buna m’a luat numai decât sub aripile sale ocrotitoare. — »Vai de mine părinte ! — a zis cătră moşu — nu vezi, că nu-i pentru el lucrul aceste greu de slugă ? Doar nu vrei să mi-l bolnăveşti cu de-a sila !» Moşu a suspinat una din adâncul inimii, şi din ziua aceea mi-a dat pace. Dar încă tot nu s’a dat învins. A încercat pe altă cale, bizuindu-se să mă obicinuiască cu însăşi meseria de preot. La biserică mergeam bucuros. Era o adevărată plăcere să asculţi frumoasa slujbă Dumnezeiască, ce se făcea în biserica din Sânmihai. Părintele avea o grijă deosebită petru cântările bisericeşti. Cântăreţi de strană ca în Sânmihai, nu unu doi ci zece, nu găsiai in tot ţinutul, întreg tineretul trebuia să cânte în cor. Dar nu cântau numai ei ci şi bărbaţii in vârstă. Era o desfătare să auzi cum se încingeau cântările peste întreg poporul încât marea biserică se umplea de melodiile frumoase aie liturghiei noastre. Aşi fi cântat şi eu bucuros, dar n’aveam glas. Atâta a stăruit moşu, până m’am hotărât să cetesc Apostolul într’o zi de Duminecă, îmi aduc bine aminte cum mi s’a făcut inima cât un purice, când m’am văzut în faţa altarului cu Apostolul în mână. La ameszi bătrânul m’a lăudat şi m’a cinstit cu un florin. Parte din lăcomie de bani parte din ambiţie am început a mă interesa de cele bisericeşti. Intr’o Duminecă am cetit o predică din o veche colecţie de predici scrisă încă cu litere cirilice. La anul am învăţat de-a rostul o astfel de predică şi am rostit’o liber de pe amvon. Ce mândru eram, când m’am văzut deasupra atâtor capete, cari toate se aţinteau spre mine. Când am fost pe a opta gimnazială mi-am alcătuit eu o predică pentru sf. sărbători ale învierii. Pe atunci deja mă obişnuisem cu vorbitul în faţa poporului. Iar faptul că veneam de la şcolile cele mari din Braşov îmi împrumuta în faţa poporului un nimb de om cu carte multă. Bătrânul asculta cu lacrimi de bucurie în ochi şi la ameazi m’a cinstit cu 5 florini. In vacanţele de vară în toată dimineaţa mergeam cu moşu la biserică şi ceteam cei şapte Apostoli de la sf. Maslu. Tot eu făceam şi slujba de cântăreţ la liturghia de peste săptămână când in biserică nu erau decât cu vreo câţiva bolnavi veniţi din streini. In biserica goală şi glasul meu avea o resonanţă mai mare, încât de multe ori mă miram de mine, că ce cântăreţ straniîc mă făcusem. Apoi slujbele aceste erau împreunate şi cu oarecare venit. Pentru fiecare maslu şi pentru liturghie căpătăm câte-o piţulă. Astfel mai ales Vinerea când erau masie multe râştigam câte 70—80 cruceri. Bătrânul era îndestulit cu prestaţiunile mele şi mă credea pe calea cea mai bună de-a îndrăgi preoţia. Cu toate aceste nu mă slăbia cu laudele asupra carierei de preot. Când auzia, că laud alte cariere şi in special advocatura,îmi arăta cu mândrie sacii de prescuri şi colaci şi îşi număra ostentativ banii de argint din ulcele. Şi când vedea cu câtă lăcomie urmăream eu procedura aceasta îmi zicea : — Vezi tu cu „hacmusa« Iţi sufli buza Daieu cu condacu Umplu sacul Şi râdea Îndestulit. A venit însă şi vremea, când trebuia să luăm o hotărâre definitivă în privinţa carierei mele. Luasem bacalaureatu din Braşov şi i-am arătat moşului cu mândrie atestatul bun ca’i dobândisem. Atunci apoi s’a început între noi doi lupta decisivă. Eu insistam să mă duc la drept. Bătrânul voia cu orice preţ să mă vâre în seminarul teologic din Sibiiu. Văzând că nu ne putem birui unul pe altul, am încheiat un compromis. Era cea din urmă nădejde a bătrânului. Anume căzusem de acord, că de voi putea dobândi un stipendiu dela Proptsnef*ea Greciei cătră Somânia. Zarul »Kairi« din Atena comunică următoarele: »Aflăm din sursă autorizată că d-l Venizelos a însărcinat în luna ianuarie pe ministrul nostru la Bucureşti să facă guvernului român propuneri clare şi precise cu privire la atitudinea pe care o va avea România faţă de statele balcanice. Insuşi d-l Venizelos redactase textul acestor propuneri concrete greceşti şi reprezentantul nostru s’a grăbit să le transmită preşedintelui consiliului de miniştri români. Acesta, profund surprins de demersul guvernului grec, a declarat ca România perseverează în politica sa de neutralitate şi de păstrare a relaţiunilor amicale cu toate statele. România, a adăugat preşedintele de consiliu român, simpatizează fireşte cu poporul etnic sârb, dar rămâne în întregime indiferentă în ce priveşte lupta pe care acesta o duce. Ea nu se interesează de această luptă decât din punct de vedere omenesc şi întru atâta, întrucât unele peripeţii ale acestei lupte pot să aducă atingere intereselor româneşti. România se găseşte în relaţiuni sincere şi cu Bulgaria şi n’are motive să determine de mai înainte purtarea pe care o va adopta în caz când Bulgaria ar întra în război“. Prelungirea serviciului «le glotaşi. Cu privire la prelungirea terminului de servicii la gloate se comunică din Viena în mod oficial următoarele : Lupta care ne-a fost impusă de nişte duşmani superiori ca populaţie ne sileşte să Întrebuinţăm toate forţele noastre spre a putea continua acest răsboiu, la caz de nevoie încă mult timp până la succes definitiv. Această convingere, din fericire, s’a înrădăcinat în toate popoarele monarhiei. Toţi au alergat sub drapel fără şovăială şi au desăvârşit, în lupte violente, sforţări supra-omeneşti şi care au impus lumei întregi ,admiraţiune şi respect. Ca să poată fi armata austro-ungară complectată în viitor, trebue prelungit termenul de serviciu la gloate deoarece în privinţa acestei durate rămăsesem în ultimul timp in urma celorlalte state europene. Prin urmare după exemplul altor state s’a studiat necesesitatea de a începe obligaţia serviciului în landsturm, în cele două state ale monarhiei, la vârsta de 10 ani până la 50 de ani. Prima clasă a landsturm-ului va cuprinde clasele până la vârsta de 42 de ani şi se vor putea întrebuinţa în cazurile escepţionale, oameni aparţinând categoriei a doua spre a complecta armata şi landwehrul. înfiinţarea acestor două categorii de gloate nu însemnează că toate aceste categorii vor fi toate convocate pentru serviciu în mod simultan, sau în momentul de faţă şi nici chiar într'un timp apropiat. La chestiunea centralei institutelor de bani, Memoriul „Solidarităţii“ cătră guvern Excelenţa Voastră ! Domnule Ministru! La ancheta ţinută în 25. crt. la ministeriul de finanţe în chestiunea centralei institutelor de bani, la care anchetă aţi avut bunăvoinţa a invita şi reuniunea noastră de bănci, secretarul nostru a cerut şi a obţinut permisiunea să ne expunem şi noi modestele noastre păreri cu privire la proiectul înaltului guvern. Când Vă exprimăm deci sincera noastră recunoştinţă pentru consideraţiunea de care ne-aţi împărtăşit, Vă rugăm să primiţi şi să apreciaţi expunerile ce ne luăm voie a Vă înainta prin rândurile de faţă cu aceeaş bunăvoinţă, cu care ni-aţi îngăduit a vi le prezenta. * După cum s’a exprimat în ancheta numită mai sus secretarul nostru, reuniunea băncilor noastre a luat act cu mulţumire de faptul, că înaltul guvern — chiar şi în aceste vremuri grele — a binevoit a-şi extinde atenţiunea şi asupra intereselor de ordin material şi moral ale băncilor „din patrie. Căci aceleaşi tendinţe au dat viaţă şi reri. noastre, care şi-a luat fiinţă încă înainte de aceasta cu 15 ani şi care îşi continuă activitatea de prezent, sub numirea »Solidaritatea«, în scopul îngrijirii intereselor morale ale băncilor noastre şi îndeosebi în scopul realizării controlului raţional al acestora. Această reuniune, în afară de îngrijirile sale pentru problemele de ordin moral ale băncilor noastre, s’a ocupat şi cu chestiunea sprijinului reciproc material între membrii ei, la care scop a şi plănuit înfiinţarea unui concordat financiar. Chemarea acestui concordat este să sprijinească pe membrii săi în cazuri de greutăţi şi crize financiare şi anume cu ajutorul unui stoc mai considerabil de efecte publice lombardabile, stoc la alcătuirea căruia fiecare bancă ar avea să contribue cu efecte în o valoare, ce să corespundă