Gazeta Transilvaniei, iunie 1915 (Anul 78, nr. 117-140)
1915-06-02 / nr. 117
Nr. 117. ! I « ABONAMENTUL P« bou . . .24 Coz. Pa o inna. da an 12 „ Pa teai Inni. . . 8 * Pentru Rominia ţi străinătate: Pa an es. . . . 40 UI ?a o roia. da an 10 „ tULVVQM 9, 226. ZIAR POLITIC NAŢIONAL. Brasov Luni-Marţi 2 (15) Iunie 1915 Anul LXXVIII, REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA Str. Prundului Nr. 16 INSERATKL« sa pffimoua ia admlnleirxţi®. Praful dupi tarii şi Învoială. lisaBiomael« na sa însapoiasA Şedinţa solemnă a Academiei Române Decernarea premiilor. — Cuvântările regelui Ferdinand şi a preşedintelui Academiei. — Comemorarea marelui rege Carol. — Elogiile aduse Reginei Maria. Bucueşti 30 Mai v. Mişcarea culturală a României se află, de bună seamă, într’un stadiu destul de Înaintat al evoluţiunei sale, ale cărei Începuturi au Înflorit — sunt de abia câteva decenii — sub fericita domnie a Marelui Rege Carol I. Comoara sufletească a poporului nostru se manifestă astăzi, in toate laturile de activitate, tot mai abundent. Expresiunea ei variată şi puternică ne legitimează marile speranţe Intr’un viitor strălucit croit prin propriile noastre puteri printre greutăţile vremurilor. La noi se munceşte cu drag şi spor şi munca spornică şi valoroasă este recunoscută şi sărbătorită, este stimulată şi răsplătită pentru că ea crează noul izvoare de viaţă şi de fericire. In adevărata sărbătoare — sărbătoare a acestei munci — a fost ori Academia Română, cu prilejul decernărei premiilor pentru cele mai valoroase lucrări ale scriitorilor noştri. Sărbătoarea a fost cu atât mai înălţătoare cu cât a fost onorată cu prezenţa M. S. Regelui preşedintele de onoare al Academiei, M. S. Regina Maria membru de onoare şi A. S. Regală Principele Carol. Şedinţa s-a deschis la ora 2 şi jura. d. a. sub Înalta prezidenţie a M. S. Regelui. Din strălucita asistenţă fac parte ministrul Duca, Mitropolitul Moldovei şi aproape toţi membrii activi şi corespondenţi ai Academiei. După ce Maj. Sa Regele ocupă fotoliul presidenţial, având la stânga pe M. Sa regina iar la dreapta pe principele Carol, preşedintele Academiei, d-l Dr. Chireti rosteşte următorul discurs: Discursul d-lui dr. Istrati Sire, Doamna. Fiţi bine veniţi In mijlocul nostru! Facă-se, ca această zi la care pentru Intâiaşi dată, al doilea nostru Rege, cu Augusta Sa soţie, trece pragul Întâiului aşezământ de cultură a neamului, să fie crestată pe răbojul timpului şi al faptelor româneşti, ca Începutul unei nouă ere de Înaintare şi lumină. Născutu-s’a această Academie sub fericită, şi la Începutul Îndelungatei domnii, a marelui Rege, sub care ajuns-a ea, cu încetul dar necurmat şi fără meteahnă, la starea sa de faţă. Primul Rege, neuitatul nostru întâiu protector şi Preşedinte de onoare, pus-a adesea umărul, cu aleasă pornire sufletească şi cu Îndelungată şi largă dărnicie, pentru ca, ceea ce se născuse odată cu Începutul Domniei lui, să fie In lumină vie, când va Închide El ochii. Aşa s’a şi Întâmplat, fie-i ţărâna uşoară ! Astăzi, Maiestatea Voastră, urmaşul său, crescut In aceleaşi sănătoase idei de muncă, de cinste, de regulă In Îndeplinirea datoriei, de Înălţare prin cultură şi de ridicare a poporului pe toate căile, astăzi, când cu fericire avem pe Maiestatea Voastră ca Preşedinte de onoare şi ca Membru Protector, suntem convinşi, că opera bătrânului şi Marelui Rege, va f ajutată de puteri mai tinere şi că Academia va căpăta hotărâta ei aşezare şi vază sub domnia Maiestăţei Voastre. Instituţiunea noastră, din prima zi a sesiunei sale generale, a ţinut să Înceapă lucrările ei, aclamând ca ai săi pe Maiestăţile Voastre. Astăzi când se răsplăteşte, de ea, munca celor ce fac parte din mănunchiul dela care aşteptăm să se reverse faţă asupra neamului, Maiestăţile Voastre aţi găsit cu cale, şi foarte nimerit aţi cugetat, a ne face cinstea de a lua parte în această solemnă şedinţă. Nu iau aceasta ca o Întâmplare, dar văd în făptui ei, din contră, o arătare pentru viitor, a legăturilor, tot mai strânse, dintre Academie, în rostul ei cel mai ales, de îndrumătoare a muncei intelectuale de la noi, şi caldul interes pe care Maiestăţile Voastre îi purtaţi acestei ramuri a activităţei noastre naţionale. Prin litere şi ştiinţe, prin cultivarea adevărului şi iubirea frumosului, prin pătrunderea necontenită a necunoscutului şi prin făurirea de noui izvoare de fericire — de orice fel — omenirei, căutăm şi noi, in mod modest încă, de sigur, dar hotărât, să intrăm în falanga acelora care fac ca lumea să meargă tot înainte. Academie Naţională?! Da, dar în înţelesul de a căuta ca neamul nostru să se ridice cât mai mult, nu numai pentru el, dar şi pentru omenirea din care face parte. Adevărata civilizaţiune nici nu poate face deosebire între aceste două activităţi şi directive. A lucra numai pentru una şi împotriva celeilalte ea nu cunoaşte nici firea lucrurilor omeneşti nici rostul popoarelor ce alcătuesc omenirea. Sire: Un neam întreg vă priveşte şi urmează cu încredere, inimile tuturor bat împreună şi din gândul şi fapta comună, a neamului şi a conducătorilor de tot felul, în fruntea cărora se află Maiestatea Voastră, va isvorâ, nădăjduim, o epocă nouă spre cinstea şi mărirea Dinastiei şi fericirea României. Academia, prima noastră instituţiune culturală a semănat şi ea de mult seminţe, care au încolţit sub marele Rege şi a căror roade le va culege Majestatea Voastră, înainte din Sire pe terenul cultural, căci pe această cale se ridică omul, se întăreşte familia, se înalţă neamul şi se face viaţa mai plăcută şi mult mai rodnică, prin munca cât mai împărtăşită de toți laolaltă. Mur, ea numai în astfel de condiţiuni încetează de a fi o obidă şi devine o fericire înainte dar prin cultură, căci numai ea oţeteşte cu adevărat caracterele, întăreşte credinţele, duce la sacrificii, până la propria moarte, sălăşluita cu voie bună pentru nenim şi adevăr, şi ajunge a constitui astfel adevărata putere a onoarelor în primejdii şi vultoarea luptelor de tot felul Doamnă, Majestatea Voastră sunteţi a doua noastră Membru de onoare, înzestrată cu adevărate însuşiri artistice, d ubind frumosul şi adevărul, înţelegând rostul vremurilor şi datoria Coroanei, ce acopere frumoasa Voastră frunte, a-ţi căutat a produce opere de artă, a-ţi scris pentru copii, cum a ţi avut bunătatea a’mi-o spune, ceea ce vă înalţă şi cinsteşte şi mai mult încă, nu pregetaţi a încuraja, prin toate mijloacele, artele şi pe artişti şi ia nevoie, învingând teama molimei ucigătoare, a-ţi îmbrăcat haina de sacrificiu, pentru căutarea nenorociţilor atinşi de holeră. Ţara, Bună Regină, V’a urmat şi V’a admirat. Aţi dat necontenit dovezi de înţelepciune şi de iubire a artelor frumoase. Cei vechi, bătrânii omenirei, şi ştiau ei ceea ce făceau, au luat chipul frumos al unei feme’, şi din el au creat pe M nerva, Zeiţa înţelepciunei şi a artelor frumoase şi utile. Fiţi, mărită Regină, Minerva noastră ! Fie, ca inima Mnjestăţii Voastre, să bată cât mai mult, cât mai tare şi cât mai cald, alături cu aceea a femeii române, aşa de bine înzestrată de Dumnezeu, după zilele da îngrijorare, in ziua mare şi atât de aşteptată a fericire a neamului. Ca atâtea femei de-ala noastre, dupe vremuri, ca Elena cea înţeleaptă şi învăţată a marelui Voevod Matei Basarab, sora lui Adriste Năsturel, fiţi sfetnica luminată şi cumpănită a ilustrului vostru soţ, fiţi Zâna care să urzească fericirea zilei de mâine a neamului îndurerat şi atât de dornic de zile bune şi înălţătoare. Academia română, urând Dinastiei I întregi sănătate şi fericire, vă primeştem astăzi cu braţele deschise, plină de respect, de iubire şi încredere! Să trăiţi!* După d. Dr. C. I. Istrati a luat cuvântul M. S. Rege’?, oare a ţinut următorul discurs, pe care publicul l-a ascultat în picioare : Discursul M. S. Regelui. D-le Preşedinte, Scumpi colegi! A trecut câtva timp de când n’am călcat pragul acestui aşezământ de înaltă cultură, am primit deci cu o adevărată şi netăgăduită plăcere invitaţia d voastră, de a lua parte la şedinţa de azi şi de a prezida la distribuirea premiilor, prin care se încoronează munca şi talentul. Dacă iau acuma locul de onoare ocupat un lung şir de ani de augustul meu predecesor, vă mărturisesc că sunt două sentimente opuse, ce se luptă în inima mea. Cu jale, mă gândesc la aceia a căror trecere într’o lume mai fericită, a lăsat goluri dureroase în rândurile acestei societăţi de învăţaţi, şi cari cu toate fibrele inimei lor, caldă şi patriotică, închinaseră o mare parte a muncei lor academiei române, contribuind ,astfel nu puţin a-i face un nume de onoare între societăţile ştiinţifice. Cu cuvinte calde aţi reamintit, d-le preşedinte, pe marele rege, care fusese sufletul acestui institut cultural, şi care ca protector mărinimos luase parte activă la lucrările ei, cu graiu şi cu pană. Să-mi fie îngăduit mie succesorul lui de a-mi opri pentru o clipă gândul meu în faţa unui alt fiu al ţărei, care ca om de stat fusese un suflet înţelept şi un prieten credincios al marelui rege. In activitatea sa politică el a avut drept devict: „Salus reipublicae suprema lex“, principiul călăuzitor în lunga lui şedere pe pământ îi fusese convingerea, că adevărata valoare a vieţii constă în muncă încordată, că numai acela merită cinstea oamenilor care pune cunoştinţele şi puterile sale în serviciul obştesc. Pentru dânsul cea mai mare satisfacţie era de a munci şi a produce, cu sufletul înalt, cu inima curată, cu conştiinţă nepătată. Mie regelui său să-mi fie permis să profit de întâia ocazie pentru a închina aceste cuvinte de recunoştinţă vechiului şi credinciosului prieten, D. Sturdza, care fusese atâta timp secretarul general al Academiei, sunt convins că prin aceasta tălmăcesc şi sentimentele onoraţilor mei colegi. Insă nu este momentul de a plânge pe aceia care nu mai sunt: munca lor, activitatea lor, firea lor să ne fie nouă generaţiei de azi şi celei de mâine un imbold pentru nouă muncă, nouă activitate. Mă găsesc dar şi cu sentimentul de bucurie plină de nădejde în mijlocul d-voastră, pentru intâia dată ca protector şi preşedinte de onoare, şi vă aduc cu acest prilej mulţumirile mele călduroase pentru demnitatea ce mi-aţi oferit. 5 In aceste zile de grele griji şi uriaşii răspundere mi-a fost o adâncă mângâiere sufletească, când am aflat că sesiunea anuală de ăst timp a fost inagurată prin proclamarea mea de protector şi preşedinte de onoare, şi încă prin o rezoluţiune cu totul gingaşă, aceea de a primi pe regina, prea iubita mea soţie, între membrii de onoare. Mândră de această nouă demnitate, ea asistă azi pentru prima oară de drept la şedinţa acestui învăţat corp, şi prin mine ea vă aduce vouă noilor ei colegi adânc simţită sa recunoştinţă. Una din cele mai înalte podoabe a unei femei este netăgăduit cultul frumosului, el înalţă sufletul şi purifică mintea, şi blagoslovită este fiinţa care a primit de la natură darul de a tălmăci altora concepţia frumosului prin pensulă sau prin pană. Poeta pe tronul ţărei, pe care cu fală academia o numără între membrii ei de onoare, regina Carmen Sylva a călăuzit pe nepoată cu dragostea unei mame pe potecile înflorite ale gândului poetic şi a frumosului, şi ea a îndemnat-o să dea la lumină ceea ce de mult luase forma în sufletul şi în mintea soţiei mele. Ultimul imbold însă pentru a picta şi cu pana, i-a dat-o dragostea, ce-i umple inima pentru frumseţile scumpei noastre ţări. Ea a înţeles farmecul iernei când giulgiul tainic al zăpezei acoperă munţii şi şesurile noastre; ea s’a înveselit cu natura întreagă când primăvara îmbracă câmpiile noastre cu haina lor cea înflorită de mireasă. Apusul soarelui al serilor de vară, când scaldă holdele cu razele lui aurii, face să vibreze şi în inima ei, acorduri calde. Pacea toamnei când Cel de sus revarsă purpura pe frunzele codrului îi vorbeşte de dor împlinit, şi de linişte sufletească. Mai sunt şi cântecele noastre populare, este sufletul plin şi sănătos şi plin de viaţă ce găsim în poezia şi filozofia poporului nostru ce a împins-o a înlocui pensula cu pana; şi de aceea am salutat cu atâta plăcere numirea reginei ca membru onorar al Academiei. In anul 1890 când am fost primit în sânul academiei, bătrânul Cogălniceanu, atunci preşedintele ei, mi a adresat următoarele cuvinte: „Noi bătrânii ne ducem , dar salutăm pe junele principe ale cărui forţe ne vor întineri în restul zilelor noastre şi vor îmbărbăta la muncă pe cei care râmân în urma noastră“. Eu unul nu am uitat cuvintele acestui mare om de stat şi de litere, şi dacă interesul viu şi necurmat ce port şi voi purta mereu acestui institut de înaltă cultură poate contribui a vă îndemna la o activitate necontenită şi o muncă încordată, a-şi saluta cu mare mulţumire, dacă ţinerile elemente, cari închină forţele lor studiului ştiinţific, ar deveni demnii urmaşi a generaţiunilor cari au pus temelia academiei şi cari au clădit-o până a ajuns locaşul frumos sub a cărui acoperiş se întrunesc bărbaţii de ştiinţă din toate colţurile unde răsună frumoasa şi mult duioasa limbă românească. Să lucrăm deci necontenit cu gând curat pentru desvoltarea tot mai largă a culturei, neamului; să nu cruţăm nici timp nici muncă pentru a cunoaşte cât mai amănunţit istoria lui — călăuză nepreţuită pentru a ne cunoaşte pe noi înşine, — să cultivăm, să păstrăm cu sfinţenie şi gelozie Umba noastră, să ne îndeletnicim a-i da în scrierile noastre şi în vorbire chipul cel mai curat; să ne ferim de străinisme pentru cari vom găsi în bogata comoară a limbei vorbe româneşti; lucrând astfel nu numai că facem opera culturală, împlinim şi un act de patriotism. Academia are frumoasa menire de a da pilda cea bună în această privinţă. Dar şi ştiinţa adevărată, ştiinţa de care deja Confuciu spunea în una din maximele lui, „că nu cunoaşte hotare», ştiinţa care nu cunoaşte etate nici numără ani, căci trăeşte fără sfârşit, găsi-va sunt sigur ca totdeauna aşa şi în viitor, limanul ei sfânt sub aripile materne ale academiei. Ca instituţia noastră să propăşească mereu înainte şi pe câmpul acesta atât de vast , să ajungă a fi un adevărat focar ştiinţific, care să răspândească razele lui binefăcătoare şi departe peste hotarele noastre, aceasta este una din cele mai dulci urări ale mele. Ca fiecare om, ca fiecare popor, aşa şi fiecare instituţie trebue să aibă înaintea ochilor şi înaintea minţei un ideal. Ştiu bine idealul când e vorbă de ştiinţă rămâne totdeauna o dorinţă, dar prin munca încordată tot vom putea ajunge la un înalt grad de perfecţie, şi mi se pare, că tocmai faptul că invenţiunile noui, descoperirile noui ne deschid noui orizonte, ne arată căi noui de cercetare, face ştiinţa atât de atrăgătoare şi ne împinge mereu înainte, ne permiţându ne să ne oprim la jumătate de drum. Publicaţiunile Academiei pe cari le urmez cu mult şi viu interes şi din cari un număr important are o valoare reală, îmi sunt cea mai sigură chezăşie, că ne găsim pe o cale bună şi că bunăvoinţă nu lipseşte, totuşi nu vă zic astăzi ca Proporţiu: „in maquis et voluisse sat est“; cine urmează această maximă a prietenului lui Ovidiu, se opreşte pe drum, şi noi a ne opri nu voim; deci mereu înainte în opera noastră şi atuncea rodul muncei nu va întârzia să se arate într’o lumină strălucitoare, sprijinul meu vă este asigurat. încă odată vă mulţumesc, scumpi colegi, pentru primirea călduroasă ce ne-aţi făcut reginei şi mie şi felicit din inimă pe nouii premiaţi, sfătuindu-i să nu se odihnească pe lauri culeşi, ci din contră să considere succesul câştigat ca un puternic îndemn pentru noua activitate tot mai rodnică. * După discursul Regelui care a produs o profundă impresiune, s’au cetit rapoartele relative la scrierile premiate. S’au acordat premii următorilor autori: Premiul Elade Rădulescu (5000 Iei) d-lui G. Galaction pentru scrierea sa »Bisericuţa din răzoare«, nuvele şi schiţe. Premiul Năsturel (4000 lei) d-lui Mihail Codreanu pentru scrierea sa »Statuii, (sonete). Premiul Demostene Constandinide (4000 lei) d-lui Mihai Șerban pentru scrierea sa :Problemele noastre socialagrare*. Din premiul Adamache (lei 2000) d-lui Const. Cane pentru scrierea sa : Amintirile unui fost holeric. D lui I. Dragoslav (lei 1500) pentru scrierea sa »Povestea trăsnetului* (poveste de Crăciun). Lei 1500 d-lui M.Lungianu pentru scrierile sale »Zile senine* și »Însăilări*. Premiul Năsturel de 5000 lei d-lu S. Pascu pentru lucrarea sa »Sufixele de formare a cuvintelor în limba românească*. Din premiul Neuschatz de 1000 lei învăţătorului Fentelimon Diaconescu pentru scrierea sa „Despre industriile casnice ţărăneşti*. Şedinţa se ridică la ora 4 şi juni. După ridicarea şedinţei MM. U. RR. au binevoit a se întreţine câtva timp cu membrii înaltei Instituţiuni culturale.