Gazeta Transilvaniei, iulie 1915 (Anul 78, nr. 141-164)
1915-07-22 / nr. 157
Nr. 157 Anul LXXVffl. Brașov Miercuri 22 Iulie 14 August n. 1915 ABONAMENTUL i?e as ta . . „ 2TM Ow. Pa o jttHu. de aB 12 „ Ps trai Imii. . . 6 „ Pen?.ra Români» și fttrăinAîats. P* S3? o* , , , i.D isi. Pa © ram. fi» sa? SO î Wimm a«-, sas, ZlĂd POLITIC-’naȚIONAL. W E D A O T I A 3! ADMINISTRAȚIA Str. Prundului Mr. ÎS masaiATJSL« iO JUlSDffl*« la i&fiîMiSits»Oraţia. ProitaS fiapA Sacii pi iavoi&LV Msaisraarisel» sabs iosssjoiaaâ. Regina Maria a României. Braşov, 3 August. Este una dintre suveranele rare al căror suflet este înzestrat cu aptitudini pentru înţelegerea desăvârşită a frumosului, cu strălucitoare talente de artist. Ca principesă moştenitoare deja ştiuse să se facă populară, coboră cât de des între fii naţiei româneşti ascultându-le de aproape păsurile, identificându-se cu ele, câştigându-şi încredere şi admiraţie nemărginită. Activitatea sa ca principesă moştenitoare şi ca regină este atât de intensă, de stăruitoare şi ramificată pe atâtea domenii ale culturii româneşti. Astăzi, de ziua numelui, presa românească îşi va împlini o datorie făcând elogiile acestei activităţi binecuvântate pentru consolidarea regatului mândru dunărean şi pentru întărirea culturii naţionale româneşti de pretutindeni. Nu este cătun pe teritor locuit de popolaţie românească, unde să nu se întâlnească chiar în cele mai obidite bordee portretele soţilor suverani şi ale prea frumoşilor lor vlăstari în port naţional. La carte s’a început acţiunea aceasta pentru regenerarea portului românesc, pentru alungarea modei streine şi pentru îndrăgirea modei româneşti, care se poate înfiripa aşa deuşor prin o alegere isteaţă a motivelor genuine şi trainice. Dela curtea regală română a pornit o fructuoasă acţiune de caritate, de ajutorarea a neputincioşilor, bolnavilor, orbilor. Reginele Elisaveta şi Maria s’au făcut patroanele instituţiilor de salvare de acest fel. Când molimele au bântuit poporaţia ori armata, le vedem pe Ele alergând în şirurile dintâi de ajutor încurajând şi trezind îndemnuri în toată pătura de sus a regatului pentru o astfel de activitate menită să păstreze vigurozitatea rasei. Tot dela tron s’au făcut iniţiative pentru cinstirea şi salvarea edificiilor monumentele ale Ţării Româneşti. Sufletul cărui Român n’a tresărit, zilele trecute când Maiestatea Sa regina Maria a dat înalta satisfacţie îndelungatei propagande în acelaş sens a dlui profesor N. Iorga, vizitând câteva biserici şi mănăstiri de seamă de pe valea Teleajenului, unde dsa a dat explicaţiile istorice ?... Actuala suverană a României este şi o distinsă scriitoare. După cum se ştie a început să scrie şi româneşte. După ce a dat câteva contribuţii de seamă la literaturile streine, împodobind în urmă şi paginile unei reviste mondiale ca Revue des Deux-Mondes cu minunata poveste fantastică Minola din care dăm fragmente la foileton după L-Indépendance roumaine, începe să dea contribuţii şi scrisului românesc într’o limbă neaoşe, variată, subtilă. Merite nepieritoare pentru consolidarea culturei naţionale româneşti! Şi augusta suverană are merite neperitoare pentru consolidarea dinastică a României. Pe de-o parte prin încrederea neclintită ce se ridică în jurul tronului pe urma popularităţii ce a câştigat’o Maj. Sa regina prin variile calităţi de muncă pentru binele obştesc, pe de alta prin viguroşii vlăstari pe care-i are familia Sa se pun temeliile acestei consolidări. Avantajiile stabilităţii tronului în orice ţară se preţuiesc de mult pentru orientarea vieţii publice, a civilizaţiei. In numele sfintelor legături sufleteşti pe cari le păstrează Românii de pretutindeni aducem şi noi cu prilejul onomasticei de azi smeritul nostru prinos de recunoştinţă prin rândurile de sus pentru activitatea rodnică a Majestăţii Sale reginei Maria pe terenele culturii româneşti. „Un dar regal“ Din coperile Reginei Maria a României, Majestatea Sa Regina României a publicat în franţuzeşte Minola, istoria unei regine mici nefericită, adică, dupăcum spune subtitlul, o istorie fantastică. învăţaţii francezi de renume cari conduc publicaţia Revue des Deux- Mondes demult aşteaptă cinstea de a oferi cetitorilor avizaţi ai marelui periodic literar una din operele reginei noastre, unde adevărul se oglindeşte în mintea unui artist cum natura se reflectează în apele lacurilor şi în lutul pietrilor preţioase Solicitată, Majestatea Sa Regina Maria, cu graţia cunoscută, a cules în grădina imaginaţiei sale un trandafir preţios şi cu un gest de femee, de artstă şi regină a îmbogăţit literatura Franţei... Minola este una din operele de sinteză de artă, in care sentimentele, culorile, parfumurile şi melodiile se contopesc într’un tot armonios şi viu — căci viaţa visului este mai intensă decât viaţa realului. Nu vom analiza Minola, căci ea este o reţea luminoasă şi ticluită din fraze vii cari se unesc, ce îngemănează într’un echilibru totodată simfonic şi sincronic. Autoarea, expune în literatură teme picturale şi muzicale cu un simţ foarte personal de legătură între expresiunile de artă. Este un poem care a trecut peste marginile strâmte ale vers.fixaţiei, pentru a se răspândi asemeni razelor luminoase şi undelor sonore ori ritmurilor multiple perfect solidara întreolaltă şi al căror efect este o emoţiune, care desfătează în acelaş timp inima, urechea şi orhul. Minola este o legendă cu îndoit sens: legenda unei mici regine al cărei suflet pe jumătate caisa unui dincolo de feeric, o transportă uneori în ţări misterioase de fericiri imateriale şi a cărei sensibilitate pământească, în singurătatea somptuoasă a unei regalităţi unde nimeni n’o poate înţelege, acum că toţi o iubesc sufere toate suferinţele acelora cari par a spune de tot ce-i poate face fericiţi şi cac nu sunt pentrucă visul lor nu este din această lume. Şi cu toate aceste, reflisie acestei fericiri ideale Minola se caută desperată în viaţă. Ea face capodopere de artă,apartamentele sale se amătă grădinilor feerice dintr'o dimineaţă de iarnă când taterii acoper fiecare arbore şi fiecare tufiş cu o manta strălucitoare.*. Pentru a visa pe marginea marii ea are un tron tăiat în marmură albă, la fiecare uaghie a acestui tron mare sunt aşezate imense bcinuri de marmură albă veşnic umplute cu flori albe ca zăpa marilor enni palizi şi parfumaţi, trandafiri veştezi de un alb lăptos, clopoţei gingaşi, ai căror caiduri de ceară freamătă agitaţi de lovitură ca şi cum o ceată de drăcuşori ar fi pornit dins la mijlocul tulpinii svelte...« Predilecţia aceasta a micei regine pintru alb este un apel al ţării misterioase de unda ea este ex lată îa splendida sa regalitate. Ea visează un cal alb fără peret, pe care un vechiu curtezan devotat sa străduieşte zadarnic, ea-1 caute pa întreg pământul ; şi iată, că pe marea albastră smeul magic I« apare, îi lesa în paie, în lumina unei raze de lună. »Cu mătasa şi albii rochiei sale, strălucirea zăpezei, razei soarei, lumina turtei, soipirea uimitoare a crinilor par a se confunda intr’un in şi mai desăvârşit, molatic, care atât de dulce atinge privirea• Nici o măta-'ă toarsă de iele chiar nu au egalat fineţea coanei sale, nici o marmura albă strălucirea pintenilor săi de fideş; mărginite papitante ale noul or aveau mreazma fiorilor de măr....* Şi pentru acest cal regina dispuse să se construiască un stat încântător într’adevăr în mozaic alb strălucitor ca ghiaţa.... întoarsă in capitală cu calul său magic mica regină dispune să se construiască pentru el o nouă locuinţă tot aşa de frumoasa, nu întru toate la LI, insă în armonia albului. Iată acum una dintre podoabele Minai: »o rochie de culoare turcească palidă bătând în verde şi auriu, care la cea mai mică mişcare răspândeşte mii de reflexe. O superbi diademă de briiante schinteră pe fruntea sa înconjurăridu i figura sa mică de o aureolă de lumină C ele salbe şi perle îi acoper pieptul...* Ar trebui să o citezî întreagă, căci numai astfel mai presus decât prin orice glosă s’ar putea evidenţia, că vîinola nu este numai o legendă în seazul fantastic al cuvântului, ci o legenda cu o vastă compoziţie de srtă decorativă, da un firesc dintre cele mai perfect stilizate, în care variază la infinit nenumăratele motive, revenind tema simbolică a albului Dar sunt multe alte frumuseţi în Munoia. (Din L'lndépendance roumaine dela 25 Iulie v.). Compromisul titrea-bulg&s* s’ar fi sesmnul. Ziarul »Times« primeşte ştirea că s’i a r fi semnat la Sofia compromisul intre Bulgaria şi Turcia, prin care aceasta cedează linia ferată Mustria-Dedeagsci, inclusiv districtul Demotion, întinzând astfel graniţa Bulgariei până aproape de Adrianopol. Legaciunea Bulgariei din Londra declară însă că nu ştie nimic despre semnarea acestui compromis. Este adevărat însă — a afirmat Legaţiunea, că cesiunea aceasta nu ar putea schimba întru nimic politica guvernului din Sofia. Ne trebuie un mare spital românesc. Binele obştesc este idea superbă a generosităţii desinteresate. Este traducerea în practica vieţii a principiului etern şi sublim, care constitue temelia moralei purilice şi care tinde la fericirea genului omenesc: iubirea de-aproapelui. Este datoria fiecărui om faţă cu societatea, din care face parte, faţă cu interesele de ordin general. Această datorie a noastră, în aceste zile de grea încercare, e formulată în următoarele cuvinte: »Iar când va veni Fiul omului întru mărire... e! va zice celor de-a dreapta Sa : »Veniţi binecuvântaţii Părintelui meu, de moşteniţi împărăţia care este gătită vouă dela întemeierea lumii. Căci... bolnav am fost şi m'afi îngrijit. Atunci vor răspunde Lui drepţii zicând: Doamne! Când te-am văzut bolnav şi am venit la Tine? Şi răspunzând împăratul va zice lor: Amin z'c vouă; de câte ori afi făcut aceasta unuia dintre aceşti fraţi ai mei mei mici, mie mi-au făcut-o«. (S. Mateiu v. XXV, v. 31-40). Din aceste frumoase cuvinte au răsărit spitalele, aşăzat fiinte, în cari bolnavii, şi-acum vom zice— şi răniţii găsesc îngrijirile medicale, de cari au trebuinţă, precum şi tot ce le este necesar pentru întreţinerea vieţii în timpul boalei lor. »Spitalele sunt o inspiraţie a carităţii creştine*). »Iacă de pe la jumătatea secolului al lll-lea şi mai ales în secolul al IV-lea începură, atât în Orient cât şi In Occident, să se ridice azile unde erau adăpostiţi şi nutriţi infirmi săraci. »Dar primul spital pentru bolnavi a fost fundat la Roma în anul 380 sau 381 de o pioasă femeie creştină, Fabiola, ale cărei fapte bune ne-au fost transmise prin scrierile sfântului Ieronim. »Pe 1a aceeaşi epocă (anul 372) Sfântul Vasie, episcopul Cisareei Carpadociei, zidi la porţile acestei cetăţi un azil celebru, unde se primeau şi să lugrjeau bolnavi. »îndată ce ieşi din cetate — zice sfântul Grigore din Vitziariza — vezi un oraş nou, care este sanctuarul porţii. Acolo boala indurată fără murmur, pare a fi o încercare binecuvântată; acolo caritatea străluceşte in operile sale. Sub împăratul Justinian şi sub *) Boisseau; Dictoaeaciaopedique des sciences medicates; Art. Hopifaux. Vezi lecţia de deschidere a d. Dr. N.Paulescu de la aţăzământul spitalicesc „Betleem“ din Bucureşti urmaşii săi, asemenea azile să înmulţiră în Orient şi pe la sfârşitul secolului al VI-lea apărură spitale şi în Occident, mai întâiu ca anexe ale bisericilor şi mănăstirilor, apoi ca stabilimente de sine stătătoare. Din acestea să vede clar, că spitalele sunt efectele carităţii, apărând ele în primii secoli ai Erei creştine. Şi într’adevăr numeroase cercetări istorice şi arheologice arată, că în vechime n’au existat spitale. Iată ce spune cu toată coiupetinţa Boisseau în această privinţă : »Nici un stabiliment public, destinat în mod special şi alte bolnavilor, cu pare să fi existat în anticul Egipt. »Deasenoenea nu se găseşte nici o urmă de Instituţii ospitaliere la Evrei... bolnavii erau transportaţi la răspândi sau sub portice, pentru a primi sfaturi de la trecători, caii au suferit ei înşişi sau au văzut pe alţii suferind de o asemenea boală. »Aceleaşi mituri se petreceau la alte popoare vechi, bunăoară la Mezi, la Persi. »In India spitale!© erau cu totul recunoscute. In Ch'ao, nu numai că în scolii trecuţi eu sa găseau spitale, dar nu există nici astăzi. »Oraşele Greciei posedau mai toate sub numele da Geroniae, de Garusia©, edificii publice, unde bătrânii, cari aduseseră servicii eminente patriei, ♦■rau întreţinuţi pe socoteala Statului. Cvaossargul era locul unde erau adunaţi copii abandonaţi, iar Xenodochul, deschis tuturor străinilor, nu primea decât oameni sănătoşi. Dar nicăiri nu e făcută vreo menţiune despre edificii destinate în mod special bolnavilor. »Până în primii secoli al Erei creştine, Romanii ca şi Grecii, n’au avut spitale. »Mai târziu, atunci când religia lui Cristos veni să spuie omului, că o fiinţă omenească care suferă, este un frate ce trebuie alinat, atunci numai fu posibil să se creieze adevărate spitale.« In România, suflete mari din trecut au pus prin o princiară munificenţă temelii solide unor instituţii de caritate şi umanitate, cari fac vina ţării şi cari o scot din rândul multor state europene cu un escedent in plus, creând instituţii cum sunt de pildă spitalele Brâncovenesc, (care perpetuează numele acelui Constantin, boieriu vechiu şi bun creştin), Filantropia, Colentina, Colţea, Grigore Alexandrescu etc. La noi, cari am trebuit să luptăm pentru viaţa noastră ca neam, nu putem vorbi de o acţiune în acest înţeles. In luptele şi năcazurile noastre zilnice nu am avut timp să ne gândim la aceste instituţii de mare însemnătate, căci alte erau preocupările noastre. Dar a venit înfricoşatul războii al popoarelor, în care neamul românesc dn această ţară are partea leului, căci feciorii noştri în năvalnica lor vitejie şi neînduplecata lor statornicie, „luptând cu adevărat în şirele prime“ au pus lumea în uimire şi au fost numiţi din cel mai competent joc : „mândria armatei Noi, cei rămaşi acasă, doborâţi de jalea pentru cei căzuţi şi ridicaţi de mila pentru cei răniţi, vom desfăşura toată energia şi conştii de chemarea noastră ne vom face datoria. Spitalele monarchiei noastre sunt pline de răniţi români, o ştim aceasta din nenumăratele cereri, ce ni s’au adresat pentru cărţi şi gazete româneşti. Ei au fost primiţi şi îngrijiţi cu multă dragoste din partea străinilor şi noi am fost aceia, cari nu ne am prea îngrijit de ei. Pentru cei, cari au sosit acasă ne-am îngrijit în parte, ba din sărăcia noastră am înjghebat şi două spitale: „Ambulanţa Petrana din Cluj şi „Sfântul Gheorghe“ din Blaj. Am vizitat mai de multe ori „ Ambulanţa Petrana din Cluj şi sunt în măsură să dau o descriere complectă a acestui spital, care prin mulţimea serviciilor gratuite ne dă în zilele de astăzi dreptul să spunem, că e o curată şi ideală binefacere, ba mai mult e un indemn viu pentru marele spital românesc a cărui necesitate inexorabilă nu să mai poate discută. Situat în frumoasa grădină în estensiune de câteva jughere donată de fericitul Ion Petran „ Asociaţiunei“ pentru editarea unui internat al studenţilor români de la universitatea din acest oraş, în cea mai ridicată regiune din jurul oraşului, priveliştea ce să desfăşoară de aci asupra întregului oraş este încântătoare. Această pozţiune, favorabilă din punct de vedere estetic, este nespus mai preţioasă şi mai favorabilă din Scrisoare de pe câmpul de luptă. — In tabăra prizonierilor Ruşi. — Valoarea ziarelor personale şi a epistolelor. — Poate, ca interesează descrierea în câteva cuvinte s unei tabere de prizonieri, cu atât mult, cu cât prin ea o să putem vedea mai clar viaţa prizonierilor noştri în Rusia. Într’un altfel de lagăr sunt 10-12000 de prizonieri, încunjiraţi în barace în grupe da câte 200 — sub comanda subofiţerilor ior. 8e vede însâ, că respectul faţă de superiori e puţin desvoltat intra soldaţii însă, căci aceşti subofiţeri, dară n’ar fi şi garda noastră, nu sunt în stare nici când să ţină disciplina. Ofiţerii locuise cu totul separat în satul din apropiere, bine înţeles sub escortă, având vor să facă mişcare şi plimbări mai mici. Pentru bolnavi e o baracă separată, aranjată ca un spital de tabără. Pentru bolnavii de comeră, care se vede e o boală stabilă a prizonierilor ruşi, deasamenea e la o depărtare de 200 m, o baracă izolată. Fiecare bolnav suspect e examinat, și hactenolgiceşte și în general se exo-