Gazeta Transilvaniei, octombrie 1915 (Anul 78, nr. 211-235)
1915-10-28 / nr. 232
r. Brasov? Miercuri 28 Octomvrie10 Noemvrie in 1915 Anul LlXVIfi. Abonamentul: pentru Austro-Ungaria pe im an 24 cor.; pe Vs aîl *2 cor.; Ps 3 luni 6 cor., pentru România şi streinătate pe un an 40 lei; pe l/2 an 20 lei. ZIAR POLITIC NAŢIONAL. Apare seara, în fiecare zi de lucru. Redacţia şi administraţia: Strada Prundului Nr. 15. Inseratele se primesc la administraţie. Preţul după tarif şi învoială Manuscrisele nu se înapoiază. TELEFON Nr. 226. încredere. Bucureşti 7 Noi. 1915 Sunt semne îmbucurătoare, că în opinia publică a ţării româneşti se produce o schimbare de cugetare şi atitudine. Agitaţiei şi enervărei generale, produse de aţîţările şi întrunirile diferitelor ligi şi ziare „patriotice“, ii face loc o judecată mai calmă şi mai reală a împrejurărilor, în care a ajuns România in urma răsboiului mondial, care şi-a transpus câmpul de luptă atât de aproape de graniţele ţării. Şefii de partide şi massele supuse lor încep a-şi da seamă, că nu prin meetinguri zgomotoase şi turbulente şi nici prin aţîţările unei prese oculte se poate face faţă împrejurărilor critice de la ordinea zilei. Ei încep se recunoască, că nu aceasta este calea, pe care se pot menţinea şi realiza aspiraţiunile îndreptăţire ale unui neam cu drept de viaţă şi mărire. împrejurările sunt atât de critice, încât alte căi trebuie căutate, pentru a cârmui destinele unei ţări în mijlocul valurilor furtunoase produse de măcelul sângeros al popoarelor. * Iată câteva din acele semne îmbucurătoare semnalate mai sus. După faimosul meeting din sala »Dacia« de-acum două săptămâni, în care a fost supusa unei extrem de aspre critice atitudinea guvernului şi a Coroanei, mulţi erau de părere, că această întrunire, urmată de demonstraţii turbulente şi sângeroase, va fi semnalul unei serii de demonstraţii din ce în ce mai primejdioase şi sângeroase. Spre satisfacţia multora, n-a urmat ce se credea. Audienţa, pe care au avut o a doua zi după meetingul de la „Dacia« şefii „Federaţiei unioniste“ la regele, pare a fi schimbat cursul acţiunei »Federaţiei«. Se svonesc multe în jurul acestei audienţe, dar nimeni nu ştie, nici chiar intimii d-lor Filipescu şi T. Ionescu, despre cele petrecute între rege şi şefii „Federaţiei«. Fapt este, că meetingurile »Federaţiei« ţinute Dumineca trecută în diferite oraşe ale ţării, au perdut mult din ascuţişul lor. Atatacurile contra suveranului şi coroanei au mai slăbit, iar celor întruniţi li s’a spus de cătră însuşi şefii întrunirilor, să se abţină dela orice manifestaţie turbulentă.. Dumineca aceasta era să se ţină un meeting al »Federaţiei« la Iaşi, în a doua capitală a ţării. Convocătorii au renunţat însă în ultimul moment la ţinerea meetingului.... Paralel cu atenuarea acţiunei „Federaţiei unioniste«, guvernul a ţinut să inaugureze o acţiune, cu scop de a cimenta încrederea ţării în deţinătorii puterii de stat. Prim-ministrul Brătianu a hotărât să cheme la sine rând pe rând pe membrii majorităţii parlamentare, ca să le esplice rostul politicei sale. Prima consfătuire de felul acesta a avut loc Vineri seara acasă la d-l Brătianu, luând parte parlamentarii liberali din cinci judeţe. D-l Ion Brătianu a făcut celor întruniţi o espriire a situaţiei arătând cauzele, care au determinat guvernul să nu facă altă politică decât aceea pe care o urmează. Parlamentarii întruniţi şi au exprimat deplina încredere în politica urmată până acum şi în aceea pe care guvernul va crede că e necesar să o urmeze în viitor. In aceiaşi zi ceara profesorul IV. Iorga a ţinut la Ateneu o conferinţă în legătură cu actualul răsboiu, apelând la asistenţa imensă, care a umplut până la ultimul loc sala Ateneului, să aibă deplină încredere In factorii răspunzători ai ţării. Expunerile d-lui Iorga au găsit unanima aprobare a asistenţei. Slovedeze. Ea, mândră ca un revărsat De zori fermecătoare, Să fi umblat în lung şi'n lat, Păreche nu i-ai fi aflat In lumea asta mare. El, un voinic cu gene lungi, Cu plete resfirată ... — S'au îndrăgit la fân munei Şi nu ştiu cum a fost, de-atunci S'au înţeles la toate. Şi patru veri şi-au petrecut De-a dragul împreună... Pe malul Oltului tăcut, De-atătea ori ei au trecut, In nopţile ca lună... Der cerul ţării s'a'nnorat, Duşmenu-i sare'n coaste ... Cu cei mai bravi ei a plecat, Şi lupte pentru împărat Ei a plecat la oaste. Opt luni de zile s'a luptat Şi fost-a tot în frunte Dar la Przemsi un granat Shenunohin i-a fărâmat, Pe-un țițef pornit da manta, * După atâtea frământări şi sbuciumări interne,-ţi cad atât de bine sforţările îndreptate spre liniştirea spiritelor şi spre o închegare a rândurilor. In faţa unei situaţiuni externe, care poate să aducă din moment in moment surprinderi noui, trebuie să dispară preocupările de ordin secundar. Veleităţile politice de ordin intern şi-au trăit azi traiul. Urmând pilda altor state aflătoare în războiu, în cari în timp de pace luptele de partide erau poate şi mai îndârjite ca în România, opinia publică de la noi trebuie să-şi dea seamă, că numai încrederea în noi înşine, numai strângerea rondurilor în jurul Coroanei şi a sfetnicilor ei, pot să aducă ţării un bine Mai mult ca oricând se impune deci încrederea în factorii răspunzători ai ţării, despre cari nu se poate doar presupune, că ar voi să ducă ţara la mezat. Iată dar pentru ce trebuie să se bucure orice Român de bine de manifestaţiile recente din capitala României. .. Sărmanul om câte-a răbdat, Da numai el te ştie... Din când în când fa mângâiat Odorul lui rămas în sat, Cu inimă pustie... Ea'ntr’un amurg înseninat S'a dus acolo, unde Adeseori s'a’nbrățişat, Cu dragul ei pe însărat Privind tăcuţi la unde. Dar arucându-şi nu ştiu cum Privirea spre o paşte Ea vede-un om venind pe drum De cârje sprijinit, şi cum Că omul o cunoaşte. Şi ca Un puiu plăpând de vânt Spre ei aleargă'ndată... — Când l'a văzut drept la pământ Căzut-a fără vre un cuvânt, De-ai fi gândit că-i moartă. Cu sufletul înduioşat S’a pus atuncia lângă Odorul lui nevinovat, Care zăcea îndurerat Şi-a început să plângă. Vasile Stoicattea. Napoleon despre Huşi. Cetind istoria lui Napoleon, de multe ori ne întâlnim cu critica interesantă, făcută de cel mai mare general al lumii la adresa poporului rus. Poporul, pe a cărui câmpii de zăpadă i-a îngheţat şi i s-a distrus, puterea revenia în conţinu Înaintea ochilor sufleteşti ai lui Napoleon, ca o umbră îngrozitoare şi ca şi când ar fi simţit, că această naţiune va fi ursita distrugerii sale. Napoleon a plănuit subjugarea Rusiei in interesul liberării Europei. Probabil însă, că cu aceasta era voit numai să mascheze scopurile sale egoiste de potestare. Colosul lacom din nord i-a sugerat lui Napoleon pe insula S-ta Elena cuvintele: »Europa, după 50 de ani, va fi sau o republică, sau un imperiu al Cazacilor.« După părerea lui, această mare putere trebuia nimicită, ca astfel Europa să fie salvată de Nordul ameninţător. Odată, preumblându-se în jos şi in sus prin odaia sa, o ameninţa pe Rusia, nu numai cu cuvântul, ci şi cu puterile lui armate, fredonând acest pasagiu din cântecul revoluţionar. »Et du Nord au Midi la trompette guerrière A sonne l’heure des combats, Tremblez, ennemis de la France!« (Şi de la Nord la Sud goarna a sunat ora bătăliilor; tremuraţi, inamicii Franţei!«) »Inchipuie-ţi — zise el într-o zi lui Narbonne — pe Suvarow şi pe Tătarii săi in Italia ! Ei trebue aruncaţi dincolo de Moscva. Şi când ar putea-o face Europa mai bine aceasta, decât acum şi prin mine ? Despre barbarismul Ruşilor vorbia cu dispreţ. Astfel cu ocazia incendierii Moscvei el a zis următoarele: »Aşa dară astfel poartă răsboiu Ruşii! Ne-am Înşelat în ce priveşte cultura de St. Petersburg. Ei sunt şi acum tot vechii Schiţi !« In ordinul de zi dat după lupta dela Lützen, îi biciuieşte astfel pe »barbarii nordului«. Din decursul campaniei din anul ultim, contrarul nostru nu a avut alt refugiu în faţa armelor noastre, decât folosirea metodului setos de sânge al barbarilor sai strămoşi. Armatele de Tătari au incendiat tot, până şi oraşul sfânt al Moscovei. Deunăzi ei veniră pe teritoriul nostru trimiţând înaintea lor tot ceea-ce Germania, Francia şi Italia putea numai să ne înfăţişeze în nemernici şi dezertori, pentru ca să semene aici răscoala, ei, cari propagă anarhia, crima şi răsboiul civil. Ei au devenit răspânditori la tot felul de crime.... »In o singură zi am zădărnicit toata planurile lor mârşave ! Pe aceşti Tătari să-i alungăm In clima lor milo răcoare, pe care nici-când nu le-ar fi fost permis să o părăsiască. Să rămână în câmpiile lor de gheaţă, în patria lor de sclăvie, barbarie şi de corumpere, unde omul e asemenea viţei proastei Soldaţii voi v-aţi câştigat merite la faţa Europei cultele Reamintindu-şi pe insula Sata Elena de luptele lui uriaşe cu această massă îngrozitoare de popor, el zice următoarele despre Ruşi: »Această mare putere numai lu trei luni, adecă numai în un pătrar de an poate fi atacată, în timp ce ea ne poate ataca în decursul anului întreg; aşa dară în curs de douăsprezese luni Pe cei ca atacă li aşteaptă o ţară moartă, rigidă, ii aşteaptă lipsurile, suferinţele şi asperităţile unei ţări pusti. Dacă însă popoarele acestea ne-ar ataca, ele ar afla aici frumsaţile şi plăcerii« lume! dala aud«. ii ii ii nnmmm i i Dezastrul Serbiei. Desperarea în Serbia. — Luptele cu duşmanul jrevăzut. — Ce spun ‘‘wceTÎÎ ~3îrbi. Ziaristul italian Magrini, martor ocular »l suferinţeior şi dea i&cUjdii cu care se luptă S&rbii pentru apărarea patriei lor, publică în , Secolou câteva rapoarte interesante despre cale văzute şi auzite de dânsul. Deşi aceste rapoarte sunt o icoană a situaţiei din luna trecută a armatelor sârbeşti—ele nu şi au pierdut actualitatea, aflându-se luptătorii regelui Petru în aceeaşi gravă situaţie — ba, azi încă mai critică,—decât atunci. Va interesa, deci, şi pe cetitorii noştri următoarea spicuire a celor scrise de ziaristul italian In 18 a lunii trecute — scria Magrini din Kraguavac — în acest oraş, unde sa afla ca atunci cvartierul general al armata sârba, domina o mare îngrijorare din cauza întârzierii ajutorului promis de aliaţi. Ingrijorarea însă a luat proporţii mai mari şi mulţi începeau a-şi pierde orice nădejde, când văzură mulţimea de răniţi aduşi în oraş. Toate spitalele de campanie fură tixite cu răniţi. Ba, la acel moment mai sosi şi vestea că Vranja a căzut şi că Bulgarii distruseră două poduri mari. Întrerupând astfel orice legătură cu Ssibla nouă. Situaţia devenise extrem de serioasă, iar Statul-major se afla în o completă imposibilitate da orientare. Trupele sârbeşti plasate pentru apărarea hotarelor, nedispunând de noi o reserva," farosaia " înfrânte şi alungate de duşman. Germanii şi austroungarîi înaintau mereu sub scutul tunurilor lor, cari inundau tot terenul cu foc şi în acelaşi timp armatele bulgăreşti pătrundeau pe opt puncte în teritorul sârbesc. Tot atât de tristă era situaţia şi în Albania, unde, din cauza agitaţiei provocată de agenţi, Serbia să văzu silită să lase o armată de semii. Cererile Serbiei cătră aliaţi ca aceştia să trimită in Serbia-vechie un corp de armată francez şi unul englez erau zadarnice; fuseseră respinse de cătră aliaţi pa motivul că forţele nu pot fi împrăştiate şi că nu poate fi trimisă armată intr-un astfel de ţinut, unde alimentarea e aproape imposibilă. Când se păru apoi că Kraljevo nu mai poate fi în siguranţă pentru a servi ca a doua capitală, guvernul recomandă ambasadelor să-şi schimbe reşedinţa in Monastic. Atât guvernul sârb cât şi reprezentanţii dferitelor state plecară. Passici însă a declarat, că dânsul va rămânea pânâ’n ultimul moment în Niş. Voevodul Putnic, chinuit de o boală grea — de astma — găsea bolnav in pat, tot bolnav era şi Favlovici, şeful statului major, iar bătrânul rege Petra era atât de istovit de bătrâneţe şi de boală Incât 11 era imposibil să părăsească Topola pentru a merge în front. Pretutindeni domiia părerea generală că totul se prăbuşeşte. Când ziaristul Magrini i-a făcut o vizită bolnavului şef al statului-major, acesta i se plânse amar de Întârzierile Antantei. I-a mai spus Pavlovici că puterea de rezistenţă a Serbiei e pe sfârşie, aşa că după ce Quadrupia — pe semne — nu te poate sări mai curând în ajutor, se impune întrebarea dacă:urai e rentabilă continuarea fără nici un scop a răsboiului sau dacă n-ar fi mai cuminte ca să fie mântuit acel popor atât de istovit acum după lupte continue de trei ani de zile ? In 19 Octombrie scria Magrini din Bela-Palanca, că din cauza ploilor continue, totul e numai noroi, care e singurul aliat credincios al Sârbilor, împiedecând o înaintare prea repede a dușmanului. Noroiul e pentru Sârbi ceeaca pentru Ruși zăpada. Am mers cu automobilul — continuă ziaristul italian — până aproape de prima linie de apărare. Poziţia principală se afla la regiunea muntoasă Budul, la douăzeci de chilometrii de Dunăre, unde colonelul Tersici, sub a cărui comandă se afla o divizie, era însărcinat cu respingerea atacurilor duşmane. Patru zile bătuseră neîntrerupt tunurile duşmane, până când Sârbii, fără aă fi văzut măcar ce duşman le stă în faţă şi fără să fi avut putinţa de a ajunge în luptă mai de aproape, au trebuit să înceapă retragerea. Şoselele erau inundate da puroiul de refugiaţi, in a cărui învălmăşala forfoteau trupe şi civili cari alergau îngroziţi spre Interiorul ţării, mânând din urmă şi dând de-a vaima peste vite şi alte animale de casă, cari le însuma drumul. Situaţia era grozavă. Passici fiind luat la’ întrebări de ofiţer!! superiori cari îi cereau lămuriri, cu ie putea răspunde deciît că trebue să se supună ordinelor primite de la aliaţi, că orice nesupunere va fi pedepsită ca trădare de patrie şi că fiecare comandant care nu se conformează ordinelor, va fi împuşcat. Apărarea contra ofenzivei garmino-auiatro-ungare Sârbia ar fi luat-o singură asupr®-$i, dacă Antanta i-ar fi trimes imediat ajutor contra năvălirii bulgare. In ioc de ajutor însă Antanta se mulţumea să.Intrebe pe Sârbii până când mai sunt capabili de a rezistal decât ajutor au lipăi? Soldaţii se plângeau ci deja două poziţii au fost nevoiţi ai le părăsească şi să le lase în mânile duşmanului, fără să fi văzut măcar un singur soldat german. Iar colonelul Tersici, cu care Margrini se întâlnise în front, îi spuse următoarele : Ce foloseşte tot curajul şi vitejia soldaţilor, când artileria duşmani, pe care nu o putem vedea, ne răreşte mereu rândurile cu potop de şrapnele. In ultimele patru zile numai divizia mea a avut o miie de răniţi. Iar azi am primit vestea despre alţi două sute douăzeci şi cinci de răniţi. Şi din toţi aceştia nici măcar unul singur nu a rănit de foc de puşcă ci toţi, fără escepţie, de şrapnale. Aproape toţi au rănile la cap. Sub scutul unul astfel de foc de artilerie duşmanul poate Înainta uşor iar noi rămânem In imposibilitate da a face ceva. In întreg oraşul — scria Magrint în 21 Octomvrie din Niş — domneşte o cumplită desperare, suflul morţii s-a înstăpânit pretutindeni. Aspectul oraşului s-a schimbat cu totul: cela mai multe prăvălii stau închisa iar ca cela sunt goale şi părăsite. Prin strada principală mai fârfăe facă , trist,steagurile arborate, în zadar, pentru primirea sărbătorească a trupelor de ajutor pe cari straţii nu le-au trimis. In schimbul acestora se strecoară, desperată, ca sub steaguri mulţimea tristă a refugiaţilor sârbi. Peste tot e numai murdărie, numai apă şi noroi. In clădirea guvernului n’au mai rămas decât miniştrii cu câte trei secretari; automobilele li aşteaptă lasă gata de plecare, ca să se poată salva cât mai la grabă. Şi ştirile ce sosesc sunt tot mai triste, tot mai dureroase. Căci — după cum li spunea ministrul hvanovii ziaristului Magrii — între aliaţi nu e înţelegere, Gadrupla crezuse până la ultimul moment că mobilizarea Bulgariei e îndreptată contra Turciei, iar telegramele din Londra şi Paris îi făceau pe Sârbi responsabili de eventualele urmări grave ale atacului bulgăresc şi Serbia trebuia să se supună Antantei. Din Niş Magarini a placet spre Ferizovici, unde a fost strămutat, din Uskirb, şi cartierul general al armatei de sud, că ea era sub comanda generalului Bijovici. Aici colonelul Zvetcovici şeful statului-major, îi povesti ziaristului Magriti, următoarele : O mare parte a Serbiei e ocupată şi cu toate că fiacare soldat luptă cu cea mai amară şi ultima desperare, trebue totuşi se ne retragem dinaintea puterii covârşitoare aduşmanului. In