Gazeta Transilvaniei, octombrie 1917 (Anul 80, nr. 27-37)
1917-10-28 / nr. 36
Nr. 36 Ky . Brașov, Sâmbătă 28 Octomvrie (18 Noemvrie) ISI7. ABONAMENTUL: Pe un an.............................24 Coroane. » ’/ a »...........................12 » » Vi » z » . i lună . . 256 cor. Numărul 12 bani. ZIAR POLITIC NATIONAL.Qg Redactor responsabil: G. Crainic. Editura: Tipografia „Gazeta Transilvaniei", Strada Prundului Nr. 15. Redacţia şi administraţia: Strada Prundului Nr. 15. Inseratele se primesc la administraţie. Preţul după tarif şi învoială. Manuscrisele nu se înapoiază. Testamentul politic al Regelui Carol. D-l Virgil Arion face importante declaraţiuni cu privire la audienţa, pe care a avut-o la Regele Carol cu câteva ore înaintea morţei Suveranului. Bucureşti, 4 octombre 1997. Intr’un interview pe care la dat unui reprezentant al lui „Le Temps", după Ocuparea Olteniei, Munteniei şi Dobrogei, Regele Ferdinand a declarat că: „Orice Hohenzollern ar fi fost în asemenea împrejurări pe Tronul României, n’ar fi făcut decât acelaşi gest“, adică ar fi întrat în acţiune împotriva Puterilor Centrale şi în alianţă cu Ruşii. Cum regele Carol era un Hohenzollern pe Tronul României înaintea Regelui Ferdinand, găsim că e de cel mai mare interes să redăm aci o convorbire pe care cu câteva ore numai înainte de a închide ochii, Regele Carol a avut-o cu d-l Virgil Arion, actualul girant al Ministerului cultelor şi instrucţiunei publice, pe atunci preşedinte al „Ligei Culturale". D. Virgil Arion a declarat următoarele : „Am fost primit de Regele Carol în seara de Vineri,‘26 Septemvrie 1916, la orele 6 jumătate. „Regele părea foarte animat şi mi-a explicat aceasta prin faptul, că înaintea mea primise pe cunoscuţii propagandişti englezi fraţii Buxton, cari aveau mandatul de a asigura pe Rege de dragostea Engliterei. Regele persiflase aceste asigurări de dragoste, relevând că dragostea Angliei e o surpriză pentru România, care abia cu un an în urmă avusese dovada sentimentelor de dispreţ şi ură din partea Angliei. „Fraţii Buxton ţinuseră să asigure şi pe Rege că războiul actual ar fi purtat de către unele mari Puteri pentru binele şi folosul popoarelor mici. La care Regele răspunse: — „Eu ştiu totuşi că Rusia vrea să ia Constantinopolul. „După ce m’a întrebat — spune d. Arion — despre starea opiniei publice, asupra căreia se revărsase atunci aţâţarea războinică, Regele Carol mi-a spus : — „Regele are, mai mult decât oricine, dreptul să dicteze hotărârea, de care atârnă soarta ţarei sale. „Poporul la rege se uită, pe el îl acuză în caz de dezastru, după cum a lui e gloria în caz de izbândă. Cei pentru mine mai multă libertate !" Continuând, tot mai viu mişcat, Regele adăugă : — „România — trebue să se ştie — — nu poate să imprime ea direcţii politicei europene şi să provoace, ea, evenimentele care-i plac. „Va fi o fericire pentru ţară, când evenimentele se vor desfăşura în direcţiunea, în care s'a realizat dezvoltarea ei istorică“. Regele Carol a insistat apoi asupra dezvlotărei istorice a ţărilor române şi într-o expunere admirabilă, în care iesau în evidenţă vastele Sale cunoştinţe istorice, a subliniat cu dovezi nevoia pentru viitorul României şi al neamului românesc, ca Rusia să fie biruită. Cu acest prilej, Regele a făcut două sugestive portrete istorice: pe al lui Mircea cel Bătrân şi pe al lui Ştefan cel Mare. — Noi avem — zicea Regele — un interes în conflictul european: acela este, ca Puterile Centrale să iasă biruitoare. Numai astfel poporul Român va fi garantat, aci unde se găseşte“. Revelând făgăduelile Rusiei, Regele Carol adaugă : A —„ Sunt numai făgădueli şi ştiţi valoarea făgăduelilor ruseşti. Eu am avut prilejul să cunosc corectitudinea Rusească, alţii de asemeni. Purtarea Rusiei faţă de Finlanda e de asemeni edificatoare“. „Convorbirea mea cu Regele Carol, — continuă d. Virgil Arion, — a atins apoi, în legătură cu agitaţia războinică, toate laturile chestiunei cu privire la o acţiune din partea României. „Suveranul a accentuat, cu o strălucită argumentaţie, că singurul şi capitalul interes al României* este ca Rusia să fie bătută, zdrobită chiar. — „învinsă ea, va fi, spunea convins Regele Carol. Aceasta nu depinde de noi. Dar o îndoită datorie — de aliaţi şi de interesaţi — ne impune ca noi să fim neapărat alături de Puterile Centrale, care vor fi învingătoare*. Regele a trecut apoi la campania pornită împotriva Reginei Elisabeta, protestând cu toată indignarea împotriva defăimătorilor, cari afirmau că Regina n’ar iubi România. Dureros emoţionat, bătrânul şi înţeleptul Suveran zise : „Nimeni nu iubeşte România ca Regina !“ Suveranul mi-a făcut apoi alte declaraţiuni, asupra cărora voiu reveni mai târziu. La sfârşitul audienţei, Regele care mă reţinuse un ceas şi jumătate şi care se simţea bolnav, mi-arătat dorinţa de a mă revedea a treia, zi, Duminecă. In noaptea de Vineri însă, câteva ore după convorbirea, ce am avut-o, marele Rege muri".* D. Virgil Arion a fost, aşadar, fruntaşul politic căruia, în ultimele momente ale vieţei sale, Regele Carol i-a arătat părerile în chestiunea externe. Declaraţiile pe care i le-a făcut marele Rege, capătă însemnătatea unui adevărat testament politic. Spre nenorocirea ţărei, nici urmaşul Regelui Carol, nici guvernul său, n’au voit să respecte testamentul aceluia care a condus ţara, timp de aproape o jumătate de veac, cu dragoste şi înţelepciune. Un ordin de zi al monarhului către armatele noastre din Italia. Cu prilejul strălucitelor biruinţe din Halta regele a dat următorul ordin de zi către armată : „Acum doi ani şi jumătate Italienii au trimes oştirea lor de milioane să atace în spate monarhia noastră. Era menită să ne aplice lovitura de moarte. Luptătorii mei eroici de le Isonzo au ţinut piept cu isbândă oricărui asalt în unsprezece bătălii grele şi sângeroase. Cu putere, am putut trei veri de-a rândul să purtăm lupte uriaşe la răsărit, fără grije pentru frontul nostru de la sudvest. Cu putere am putut pregăti — întemeiaţi pe condiţiunile create de o rezistenţă incomparabilă, — acea lovitură decisivă care a dus la a 12-a bătălie dela Isonzo.. Cu drag mă gândesc in aceste zile de eliberare a provinciilor mele de pe coastă, la toate prestaţiunile strălucite, săvârşite dela Rusalii 1915, de comandanţi şi trupe contra Italiei. O amintire plină de recunoştinţă păstrez pentru totdeauna eroilor fără număr, cari au trebuit s’răscumpere cu preţul vieţii lor — biruinţa. Mulţumită* atotputernicului, sângele acestor bravi n’a curs în zadar. Forţele mele şi ale aliaţilor mei devotaţi stau adânc în ţara duşmană. La Friaul, reînvie pentru armata mea mândre amintiri, amintiri din epoci glorioase de mult apuse, legate de tinereţea militară a unchiului meu neuitat, împăratul-rege Francisc Iosif, şi nedeslipite de străbunii mei Karol şi Albrecht şi de amintirea lui Radetzki. Duhul acestor oameni mari, care trăieşte pentru totdeuna în armata mea, să ne călăuzească mai departe pe drumul succesului, şi numai pe acest drum pot popoarele mele să dobândească pacea dorită de toată lumea. Dumnezeu cu noi. Baden lângă Viena. CAROL m. p.