Gazeta Transilvaniei, septembrie 1918 (Anul 81, nr. 100-111)
1918-09-01 / nr. 100
Pagina. 2 GAZETA TRANSILVANIEI Nr. 100-1918. ale poporului sunt despărţite prin prăpăs- tii de cătră clasa muncitoare şi d’aci să , naşte neîncrederea din partea lor. Durere, poporul se află încă pe treap- ta culturală de jos, împrejurările higienice o arată asta într’un mod înspăimântător. O pată vecinică va rămânea pe regimele de odinioară, sub cari milioane şi milioane de oameni fură siliţi a emigra spre America şi pentru aceaste au plătit încă premii societăţilor de navigaţiune. Emigrarea a fost uşor motivată cu râvna după bani motivată, dar adevărata cauză a fost şi este nepriceperea din partea conducătorilor a spiritului timpului şi incapabiliatea lor pentru o politica raţională a pământului. In fine, în interesul unui viitor mai bun, vorbitorul cere urgenta reformă agricolă, o ocrotire şi scut sănătos pentru popor şi o politică agrară, prin, care să fie posibil, că cele mai largi cercuri din popor să ajungă în posesiune de pământ. Răsboil mondial și comerciul mondial De Eduard Bernstein.*) Efectele răsboiului mondial asupra comerciului universal se manifestează în formă tot mai hotărîtă. Dacă atât aici, cât şi tabăra de dincolo s’au cam ignorat ameninţările sgomotoase, că după răsboi nu vom mai continua comercial cu grupul beligeranţilor contrari , dăcă le-am considerat ca erupţii nebune ale patimei agitate sau drept aţâţări intenţionate ale minorităţilor interesate, dacă am crezut, că aceste dispoziţii ostile vor trece, precum au venit, simptoame precise, ivite în timpul din urmă arată, că în chestiunea aceasta nu mai stăm în faţa unor ameninţări goale, ci în faţa unor tendinţe, ce se manifestează în fapte, cari pot eventual aduce cu sine echimbări radicale în relaţiile comerciale de după răsboiu. Fiecare răsboiu în mod natural aduce cu sine ruperea relaţiilor comerciale între naţiunile înduşmănite şi niciodată nu s’a putut aştepta reluarea imediată după răsboiu a firelor comerciale întrerupte. Chiar şi în cazul cel mai favorabil, trebue să treacă un oarecare timp de transite până când circulaţia îşi reia iarăşi cursul vechiu. In cazuri mai puţin favorabile restimpul necesar pentru reluarea relaţiilor comerciale va fi mai lung, în alte cazuri va fi lipsă de un lung şir de ani. Acum însă e vorba de mai mult. Răsboiul mondial este de durată mai lungă, decât oricare alt răsboiu dintre naţiunile culte de la răsboaiele napoleonice încoace, iar răsboaiele acestea au fost în măsură mult mai mică, răsboaie ale naţiunilor,, decât răsboaiele prezente. Răsboiul prezent a izbucnit întrun timp când comerciul a fost cu mult mai desvoltat şi mai fin ramificat, — efectele lui sunt deci cu mult mai simţite. Pe timpul lui Napoleon comerciul internaţional a avut însă în vieaţa economică a popoarelor — cu excepţia Angliei — un rol de tot neînsemnat, de o diviziune internaţională a muncii pe atunci abia putea fi vorbă. Naţiunile îşi produceau ele însele partea cea mai mare a necesităţilor lor, de articlii, ce-i importau din străinătate uşor se puteau lipsi. In aceasta îşi află explicarea faptul, că la începutul secolului al XIX-lea marele filosof Fichte, în excursiile sale de domeniul economiei naţionale, preconiza cu cea mai mare seriozitate, drept politică economică conştie, limitarea severă a consumului, la acei articlii, pe cari îi produce ţara. » E cunoscut marele avânt, ce a luat comerciul internaţional în secolul al 19-lea şi mai târziu, până la isbucnirea răsboiului mondial. După anuarul comercial al imperiului german în anul 1912 — sunt ultimele date ce stau la dispoziţie —* valoarea întregului comerciu exterior al lumii se cifra cu 169 de miliarde. Afară de schimbul acelor bunuri, în a cărora producţie o ţară sau alta, un continent sau altul, mulţămită particularităţilor sale naturale, (climă, comori naturale etc.) a fost în superioritate, a avut în urma specializării pur tehnice a singuratielor romi idustriali, rol din ce în ce mai important, schimbul de fabricate şi semifabricate. Această specializare a trecut graniţele ţării şi putea fi considerată, în sens mai înalt, deja ca o diviziune internaţională a muncii. Aşa de, pe lângă comerciul ei exterior în valoare de 27 miliarde Maree, Germania a cumpărat din 1909—1,913 de la state străine, mărfuri fabricate în valoare de 7,8 miliarde — în butul înaltelor vămuri protecţioniste în vigoare pentru fabricate şi a desvoltării măiestrite a exportului. Semifabricate a importat în ace- laş timp în valoare de 55 tiparde şi a exportat în valoare de 4,7 miliarde, iar importul de materii brute s’a cifrat cu 23 miliarde şi exportul cu 7,1 miliarde. Desvoltarea comerciului internaţional l-au privit anţeluptătorii ştiinţei economiei naţionale liberale drept un factor puternic al păcii, internaţionale. Ei erau de părere, că acesta va aduce cu sine pendenţa economică reciprocă a naţiunilor, care va învăţa omenimea să evite răsboiul ca ciuma. In acest sens a numit Herbert Spencer epoca industrializării de epocă a păcii mondiale, iar dacă o şcoală, care vânează după lozince marxiste, dar care nu a pătruns deajuns spiritul ideilor marxiste, declară pe Spencer de antiguat şi voind a spune un lucru cuminte zice că răsboiul e product al cauzelor economice, părerea aceasta din urmă,cercetată mai cu deamănuntul, nu poate fi susţinută. Cauzele răsboiului nu sunt numai de natură economică. Natural că Spencer încă nu a spus întregul adevăr, dar cuvintele lui cuprind o mare parte din adevăr. Dacă în zilele hotărâtoare ar fi fost întrebaţi numai conducătorii industriei, fără îndoială, că lucrătorii cu unanimitate, iar antreprenorii chiar şi în ţările unde agitaţiile au avut mai mult teren, ar fi votat mare parte contra răsboiului. Tocmai aceasta a fost catastrofal, că glasul I claselor industriale nu a căzut cu greutate decisivă în cumpănă. Acum când suntem în răsboiu, natural că totul s'a schimbat. Cuvintele, că ,răsboiul se nutreşte din sine însuşi" sunt adevărate şi în psichologie, deoarece răsboiul dă naştere sau sporeşte cauzele răsboiului. Pe de o parte necesităţii aproviizionării în răsteam, pe de altă toanatţa ca beligeranţii să rămână şi după răsboiu independenţi de comerciul cu statele duşmane, au produs pe teren economic ace‘ţiuni, pe carie consult să le considere în mod serios aceia, cari doresc să vadă popoarele cât mai repede iarăşi în legături intime unele cu altele. Sunt cunoscute hotărârile aduse de antantă în 1916 în Paris, pentru boicotarea Germaniei după răsboiu. Multă vreme nici nu a fost necesar a atribui acestor hotărâri o însemnătate mai mare. Se părea că aceste hotărâri sunt mai mult dorinţe sau bluff şi nu rezultanta unor planuri serioase şi practic executabile. Cum au voit ţările antantei să farmece din pământ întregi romi industriali, cari în Germania au ajuns la nivel tehnic atât de înalt, — da d. e. fabricarea văpselii de arrilin, — încât producţia germană aproviziona lumea întreagă? Cum au vrut ei să-şi procure unele materii brute, cari în Germania se află în cantităţi atât de mari şi cari se produc aici mai ieftin în mine construite cu îngrijire, precum e d. e. ca- liul şi sarea de caliu? Şi invers: Fi-vorele într’adevăr dispuse ca să renunţe pentru articlii lor de producţie în massă — Anglia pentru bumbacul său şi Franţa ce priveşte producţia sa de vin — la marea piaţă germană? Lucrul se părea cu atât mai dubios, cu cât îl examinăm cu mai mare atenţiune. Intre acestea ne-a mai venit vestea şi despre încercări, cari aveau scopul să înlocuiască articlii aduşi până aci din ţările duşmane cu surogate de aceiaşi calitate şi cantitat, cari încercări însă, cum s’a auzit, nu au succes. „Revista economica(Va urma). *) re febru «erikor Breisl-democrat şi politician german, conducător al soeiei-democraţilor din Germania. Reorganizarea bisericei din Bucovina. Ziarul Viaţa nouă din Suceava scrie: Prin prea înaltă resoluţiune împărătească mitropolitul Repta, consilierul intim al Majestăţii Sale, e desridicat din conducerea diecezei, încredinţându-se totodată administrarea ei nou numitului vicar general, arhimanditrul Ipolit Vorobchevici. Cuvântul împărătesc a făcut deci capăt — pentru totdeauna — afacerii Repta, şi respectul ce se cuvine deriziunilor Coroanei nu îngădue nici un fel de critică. El însă nu descarcă pe sfetnicii responsabili ai Coroanei de răspunderea ce au faţă de poporul românesc din Bucovina şi faţă de istorie, care va şti să aprecieze fără părtinire întrucât stăpânirea actuală a înţeles să respecteze dreptul şi prestigiul bisericii noastre naţionale. Cât pentru mitropolitul Repta, sântem încredinţaţi, că va purta cu virtute creştinească martiriul, cu care soartea împovărează anii bătrâneţelor sale. Ceea ce trebue să ne preocupe pentru moment, este soartea ce se pregăteşte bisericii noastre. Prin rezoluţiunea împărătească din 14 iulie a. c. se mai creiază în ierarhia bisericii jr.-pr. un al doilea post de arhimandrit consistorial şi un post de protosbiter la biserica sf. Nicrlae, rămânând ca aceste din urmă amândouă dignitățile să fie rezervate ucrainilor, pe lângă cele două respective trei locuri, deja sistemizate de cfisîntri consistoriali ucraini.