Glasul Bucovinei, iulie 1919 (Anul 2, nr. 180-205)
1919-07-22 / nr. 197
cu evlavie, soborul de preoți în odăjdii scumpe și maestre ceruri se roagă pentru pacea celui mai viteaz și mai blând suflet de voevod. Clipe scumpe, clipe rare, ce ne înaripează sufletele și ne dau flori de sublim. * * * Incheindu-se serviciul divin, mai mulți cărturari luminați se urcă la tribună pentru a evoca figura și faptele mari ala marelui Domn. Vorbește mai întâiu dl. Ministru-delegat 1. Nistor. Cu o rară nuanțare de dicțiune, cu izbucniri de temperament ce zguduie mulțimea, oratorul arată însemnătatea istorică a zilei acesteia, însemnătatea acestei sărbători a mândriei românești. La tribună își face apoi apariția dl. A. C. Cuza, savantul profesor de la universitatea din Iași, pentru a reliefa în cuvinte clare, lapidare și semnificative strălucirea augustului „scut al creștinătății“ : Ștefan Vodă Ministrul și crainicul Ardealului dl. V. Goldiș, care vine din Turda, de la mormântul altui măreț Domnitor, încheagă în vorbe avântate tot sublimul uriașelor figuri ale lui Ștefan și Mihaiu. Se mai succedează la tribună: dl. prof. Urau, dl. general Zadik, d-nii miniștrii Pop, Buzdugan și Constantinescu, eminentul orator Zelea Codreanu, un veteran de la 1877 etc. pentru a agrementa solemnitatea cu înaripatele și frumoasele cuvinte ale elanului lor. Entuziaste aclamațiuni și lungi ropote de aplauze răsplătesc cu prisosință pe oratori... în sfârșit trupele defilează în ritm energic și sonor — și mulțimea se risipește pentru a se odihni o oră... După prânz — horă în curtea mănăstirii (ceea ce ar fi fost mai corect să se facă pe toloacă d. ex.) — și excursii pe dealurile Putnei. Seara, la gară, înainte de a pleca trenul de Iași societ. muzicală „Armonia“ din Cernăuți face o impunătoare manifestațiune de simpatie marcanților membri ai soc. „Frăția Moldovei unite“. Cu acest prilej d. A. C. Cuza, mulțumind printr’un magistral discurs, ne dă luminoase îndemnări, ne dă sfaturi și norme de înaltă valoare morală și politică. * * * * Adaogăm că la reușita serbării a contribuit mult disciplinatul coral soc. „Armonia“ de subt conducerea maestrului C. Șandru și „Corul mitropolitan“ din Iași dirigent de d. Dimitriu,e. vd. Din Cârtipaalairag» Școlare. La examenele de admitere în clasa I-a liceală, cari s’au ținut în termenul de vară numai cu elevi români s’au anunțat numai un elev și o elevă. E un rezultat îngrozitor pentru un popor cu necesități culturale atât de mari. Un popor poate concura cu altele numai în urma superiorității sale culturale, iar lipsindu-i aceasta va rămânea rob, cu toate că împrejurările sânt astăzi pentru noi mai prielnice decât altă dată. Avem însă speranță că golul de astăzi se va umplea în termenul de toamnă. La examenele de maturitate s’au anunțat pentru termenul de vară 14 candidați români, cari toți au fost aflați maturi pentru a se înscrie la universitate. Șapte au trecut examenele cu distincție și anume : Braica Adrian, Buliga Grigorie, Forfotă Aurelian, Luția Vasile, Porcilescul Amfilophie, Rotar Ilie și Siretean Modest. Polța, Emilian Slușanschi. Era în primăvara anului 1899, când pe bazele tuturor elevilor de la liceul din Suceava, flutura numele unui tânăr student de la Universitatea din Cernăuți, devenit dintr’ odată o figură măreață in ochii noștri. Era numele care până mai era împodobia viața de simțire românească a lui Emilian Slușanschi, iar acuma a rămas o simplă iscălitură sub nenumăratele articole, în cari avocatul bucovinean și-a ridicat glasul pentru durerile țerii sale. Exclus în anul 1899 dela Universitatea din Cernăuți pentru ținuta sa românească față de crima națională a mitropolitului de trista memorie Arcadie Ciupercovici, care, sub presiunea guvernorului Bourguignon, cedase Rutenilor o parte din drepturile bisericii române din Bucovina — tânărul student de atunci, Emilian Slușanschi, luă pentru prima oară în viață drumul pribegiei spre universitățile din vest. Artistice. Festivalul pentru Eminescu, aranjat la 4 iulie cu concursul prețios al doamnei Giurgea a avut o reușită frumoasă. Au plăcut cu deosebire fragmentul din „înșiră te, mărgărite“ și unele recitări din Eminescu și Coșbuc. Bucăți, ca „Scânteia“, ori cât de bine ar fi jucate, nu sânt pentru publicul unui orășel de provincie. Diverse In timpul din urmă, Câmpulungul a fost vizitat de o serie întreagă de oaspeți distinși, dintre care amintim pe șeful Cartierului General, dl. General Prezan, , dnii generali Zadik și Grigorescu, dl. colonel Rovinaru, elevii școalei militare din Iași sub conducerea d lui colonel Gurău și a profesorilor școalei respective, d-nii profesori universitari Petrovici și Popovici din Iași și alții. Toți oaspeții au luat cu sine impresia că Câmpulungul e un oraș cu adevărat românesc. Impresia ar fi și mai bună, dacă administrația orașului ar avea mai mult sens pentru curățenie și ordine și dacă ar căuta să ridice frumusețile naturii și prin o îngrijire cât de modestă măcar a drumurilor, cari duc în pitoreștile împrejurimi ale orașului. Cor. Teatrul Național. Aseară, Duminică, s’a început, seria de cinci reprezentații teatrale anunțate de trupa Braborescu de la Teatrul Național din Iași. Poate nu a fost cea mai fericită alegere „Fântâna Blanduziei“ de V. Alecsandri. Ar fi trebuit alt decor, mai mult fast^ și, în parte, și altă îmbrăcăminte. Getta avea veștmânt prea elegant pentru o sclavă, fie și de neam nobil. Ne era prea imdern, și la ambele pantofii albi cu tocuri de 1 dom, nu-ți prea aduceau aminte de antichitate, ca și mobilele din actul al treilea. S’a remarcat dela început însă ca mare talent dl. Braborescu. D-sa ne-a dat un Horațiu mândru, liniștit, ești de bună voie din mediul sgomotos și nebunește de luxos al Romei lui August. In sexagenarul Horațiu nu mai vedeai pe veselul poet vioiu, epicurean și nepăsător. Nu mai era poetul slăvit, încunjurat de multele sale adorate și aderente . Horațiu d-lui Braborescu avea ceva din seninătatea și liniștea resemnată a începutului de bătrânețe. Totuși, Horațiu acesta știa să se și încălzească în momente ca acelea, când frumoasa Getta îi dă o simplă cunună de flori sau când Scaur îi pune la încercare talentul. Ajunge la înălțimi dramatice în ultimul act, când el, poetul care privia acum cu un ușor zâmbet iertător și resemnat la lumea dornică de petreceri, simte și află mai apoi chiar din gura Gettei, sclava răscumpărată de el, că iubirea lui, un rod târziu al sufletului său, veșnic tânăr, de poet, nu este răsplătită tot prin iubire din partea Gettei. Liniștit și blând ce un părinte în aotul întâiu, Unde abia tresare când Getta, plină de adorare pentru poetul vestit, se apropie de el, elegant, mândru, cu aces dispreț de poet roman față de oamenii neînțelegători ai divinei sale arte, în aotul al doilea, vibrând de sentimentul iubirei care-l sgudue și-l mână aproape la crimă, ca să se reculeagă intr’un moment de generozitate, înăbușind flacăra ce amenința să-l mistue, în actul al treilea. Așa a fost Horațiu , figura, graiul, gestul, demnitatea, căldura și uneori, energia conținută, ne-au arătat talentul d-lui Șt. Braborescu într’o lumină vie și-au făcut ca d-sa să domine scena. Se ducea feciorul învățătorului din comuna Ceahor petrecut de admirațiunea noastră, a tineretului, și , de durerea părinților săi, cari de multe ori, în locul unui mandat poștal, îi vor fi trimis scrisori acoperite de lacrimi, ca un simbol al țării, unde singura comoară, care n’a secat niciodată, au fost ele lacrimile. Se ducea tânărul pribeag să lupte pintre străini cu mizeria, să simtă, să cunoască și mai mult toată amărăciunea soartei neamului său din Bucovina, lăsând, în urma sa, în sufletele noastre, ale elevilor de la liceul din Suceava un îndemn frumos. o pildă fecundă în acele vremi ,terpe de inimi pilduitoare, întors acasă doctor în drept, se destină magistraturei. Dar prea curând a trebuit să se convingă că uniforma chesaro-crăiască e prea strâmtă pentru o inimă românească, Emilian Slușanschi s’a făcut avocat. Om al hotărîrilor îndrăznețe și imediate, cum trebue să fie toți câți au o credință, Emilian Slușanschi, îndată ce a isbucnit războiul austriac, nu a stat o singură clipă pe gânduri, care e drumul ce trebue să-l urmeze. Înaintea ochilor săi scânteia, luminat de puter-Doamna Braborescu ne-a dat o Getta foarte vioaie și plăcută. Rolul sale nu este însă dintre cele mai fericite, cum și iubirea ei față de Gallus apare foarte nemotivată. Așteptăm să o vedem în alte roluri, unde fără îndoială va avea ocazia să ne arate talentul d-sale în toată plenitudinea. Gallus a fost o figură prea palidă (dl. Baraesky). D-șoara Jeana Popovici (de ce „Lana“ ?) n’a isbutit să ne evoce timpurile lui Horațiu ; era în întreaga ei înfățișare și în atitudine prea modernă. Mecena (dl. Luca) în scurtul său rol vine cu o înfățișare care aduce a Mefisto cu atitudini schopenhaueriane. Zeli, foarte pesimist, Glutto și ceilalți au roluri prea mici, decât să le putem aprecia talentul. O figură marcantă și pe scenă a fost Scaur al d-lui O. Momuleanu. Libertus Scaur acest parvenit bogat, acest burtă verde îmbrăcat în togă romană, împodobit cu „ornamente“, închinător al stomacului, din care parcă și vorbia cu graiul său răgușit, acest sfidător al bunului simț cu banii lui și adânc disprețuitor al „fleacului de poezie“, de care habar n’are, a aflat un minunat interpret în dl. Momuleanu. D-sa în mai multe rânduri ne a adus aminte de marele talent al lui nenea Iancu Brezeanu. Pretorul Postum al d-lui C. Vernescu-Vâlcea a fost foarte bine : un berbant bătrân, alergător după iubiri nepotrivite cu vârsta lui, un Roman de rând, care nu mai este decât o caricatură a vechilor pretori ai Romei republicane. Din piesa aceasta firește nu ne putem face o părere definitivă. Impresia generală a fost bună; publicul a și răsplătit actorii cu aplauze foarte vii. Sala plină, căldură mare, public sgomotos și cu poftă de a râde și când nu trebuia începutul exact „la orele 872 fix“ conform programei — plus 30 minute adaus de scumpete... R. Cândaa. ----------------------------------------------- Informațiuni. Oaspeți bucureșteni la Cernăuți. Duminică la orele 372 d. m. au sosit la Cernăuți vre-o 60 de studenți și studente de la facultatea de medicină din București. La gară s-au întimpinat delegați ai tuturor societăților, în numele studențimii cernăuțene i-a salutat dl. I. Dominte. Distinșii oaspeți studenți au fost găzduiți la spitalul de alienați, unde corpul medicilor din localitate i-au primit foarte cordial. Domnișoarele studente au fost găzduite la internatul de fetițe. a La masa, ce s’a dat la spitalul de alienați, în onoarea distinșilor noștri oaspeți au fost de față dl. director al spitalului Dr. Cobilanschi, d-na Dr. Țurcan, dl. Dr. Salamovici, dl. Dr. Rainier, d-șoara Dr. H. Scalat, d-na Dr. Marcus, dl. medic, col. Grafenco și dl. Dr. Burla. Studenții bucureșteni vor aranja azi Marți la orele 4 p. m. în sala polonă un mare festival artistic și literar cu următoarea programă : Diferite cântece în cor, solo de violoncel, solo de pian, solo de voce, recitări de cuprins patriotic și comic apoi dansuri naționale. Studențimea bucovineană învită toată suflarea românească din Cernăuți să ia parte la acest festival. Intmn sa credință un singur drum , prin București la desrobirea Bucovinei. Pe când alții, cari i-au urmat mai târziu, de altmintrelea tot așa de buni români ca și el, ezitau încă, sbuciumându-se în căutarea unui răspuns la marea întrebare ce-o coborîse în sufletul lor de Români cele dintâiu bubuituri ale tunului rusesc, avocatul din Storojineț a găsit din primul moment răspunsul pentru toți. Și-a părăsit rosturile sale bine întemeiate, luând pentru a doua oară în viața sa drumul pribegiei, dar de astă dată nu spre apusul german, ci spre răsăritul românesc, ca să spue aici tot ce a îndurat neamul său din Bucovina. Dragostea de neam l-a făcut în Bucovina din magistrat avocat, iar aoi din avocat ziarist, punându-i condeiul în mână, ca să spue fraților săi dureri de la frați. Nu a căzut cu arma în mână pentru eliberarea țărei sale, dar a căzut ținând în mână un condeiu în slujba aceluiaș vis măreț. N’a țișnit sângele său din pieptul găurit de glonte dușman, dar picătură cu picătură s’a scurs sufletul său în vârful peniței, care numai odată cu cea din urmă respirare a acestui suflet a încetat și ea de a scrie despre durerile nesfârșite ale Bucovinei noastre. Din Ziarul „Naționalul“ 1916. G. Rotică.