Glasul Bucovinei, noiembrie 1921 (Anul 4, nr. 836-859)

1921-11-26 / nr. 856

P»*, 2 Congresul partidului nostru Limi în 2. crt. s’au adunat la Cernăuţi­­.Mem sute de fruntaşi cărturari şi ţărani din ţara dreagă pentru a discuta asupra nevoilor şi du­ruţilor ce ne apasă Ştirea publicată în gazeta noastră a fost de acum, ca sute de oameni cinstiţi şi doritori de vremuri mai bune să vie din mari depărtări şi pe cheltuiala lor la Cernăuţi. Noi am spus’o din capul locului, că n’avem nici trenuri gratuite şi nici băuturi, ca Aperes­tonii. Dar lumea a venit, căci voia să audă un sfat bun şi folositor, care să-i mai uşureze chi­nurile şi necazurile. Şi au venit aşa de mulţi, în­cât marea sală, unde s-a ţinut congresul nu-i putea cuprinde pe toţi. (Redactorii de la „Drep­tatea11 spun însă că au fost numai 50 de oameni. Părinţii acestor redactori ar face bine, să-i mai trimeată încă la şcoală, ca să înveţe măcar a nu­măra până la una mie). Congresul a fost deschis de către d. senator Dr. landă Nîstor, şeful parti­dului nostru, care a mătat Situaţia tristă în care se găseşte ţara Cenzura! A spus apoi că a fost la Bucureşti, unde a retopit legă­turile de prietenie cu partidul naţional din Ar­deal, cu partidul naţionalist-democrat al d-lui Ior­ga şi cu partidul ţărănesc din Basarabia şi a făcut în nouă legătură cu partidul liberal, care a făcut războiul de desrobire şi întregire a neamului. Aceste legături politice vor înlesni alcătuirea unei stăpâniri bune şi cinstite, care va aduce ţara pe drumul propăşirii. Vestea aceasta a fost pri­mită cu bucurie de către cei de faţă. A urmat apoi la cuvânt­­ Iorgu G­ Toma, fost deputat şi fost secretar general, care a arătat cate nenorociri şi nevoi a adus guvernul averescan asupra ţarii. Cenzurat dar d. Averescu se face intr o veche şi spune M. I. Regelui că trebile merg cnt. C­enzurat ţârii, D. Dr. Reuţ, fost deputat a vorbit des fire marile biruri, cari sânt menite să nimicească pe toţi cetăţenii deopotrivă. Au luat apoi cuvântul delegaţii tuturor ju­deţelor, asigurând pe conducătorii partidului nos­tim de nemărgenita încredere a poporului. La sfârşit s’a votat cu mare însufleţire noţiune, care cuprindea hotărârile luate în congres cei de faţă au plecat dela congres cu nădejdea că în­ oral cel mai apropiat va aduce o schimbare în gospodăria ţării. R­us­ta congresului nostru e în ciuda contrarilor noștri cea mai bună dovadă că țara întreagă e cu partidul nostru. CITIRI »GLASUL BUCOVINEI«! ■ . 1 OLASUL BUCOVINEI Cenzura, şi încă averescana Este o vorbă înţeleaptă din bătrâni care spune: râu cu râu, dar e mai râu fârâ de rău, întocmai aşa e şi cu censura. In ţara noastră România în care toţi cetăţenii ei sânt cu adevărat liberi, vorba şi sorisul omului e încâ slobod şi ne'ngrâdit nici printr’o lege. Fiecare om cinstit şi cuminte poate să spuie într’o adumre sau poate sâ sprie Intr’o gazetă cum crede el că ăr fi mai bine şi mai frumos sâ fie In ţara noastră, fârâ să-l poată împiedeca cineva. Dar vine vorba a ceea câ e mai r­âu fârâ de râu. Şi astfel atunci când dau războaie ori primejdii grele sânt în apropierea ţârii, guvernul poate pentru oareoftre vreme ,sâ ia cetăţenilor acest drept şi a­­ceastă slobozenie de a vorbi în adunări şi de a scrie în gazete dupâ toată voia lui. Opreliştea aceasta se chiamâ: censură. Fiindcă noi sântem aproape de hotarele Rusiei, unde bântue nebunia bolşevică şi fiindcă ar putea fi primejdie ca oameni de ai bolşevicilor sâ se stre­­care şi la noi şi sâ îndemne cu vorba şi cu scrisul la nebunii bolşevice, guvernul a introdus pentru Bucovina cenzura. Dar cenzura in mâna averescanilor noştri, a ca şi bota în mâna prostului. Dă cu ea în baltă, fârâ sâ vadâ câ­­se împroaşcâ întâiu pe el. Cenzorul averescan şi cu stâpânii lui în ioc sâ se râzboeascâ cu bolşevicii, stă numai de pândeşte Glasul Bucovinei, ca nu cumva sâ scrie câ lumea s’a săturat de administraţia averescanâ şi câ ar fi vremea sâ plece din fruntea trebilor obşteşti ale ţârii. Cenzurat Astfel in fiecare cuvânt din gazeta noastră, a spus despre ei, văd o primejdie şi tot cenzurează, par’că am vorbi despre bolşevici şi nu despre ave­­rescani.­­ Nu e număr al gazetei noastre să nu apară cu­­perdele albe, par’că cetitorii noştri cuminţi, n’ar pu­tea găsi ce-i după ele, precum ne scria mai daunâzi un ţăran. I Ba ei cenzurează din „Glasul Bucovinei“ şi­­ ştiri cărora in gazetele nemţeşti şi jidoveşti din Cer­năuţi le dapvdnjrzal.­Oao, vedeţi d-voastră, averes­­canilor noştri le pare mai bine ca nemţii şi jidanii să ştie mai multe şi să fie mai­ cuminţi decât Ro­mânul. Dar Dumnezeu când vrea să-l doboare pe om, apoi îi ia mintea! Aşa s’a întâmplat şi cu cenzura noastră averescanâ. După congres al nostru atât de frumos şi mă­reţ, Dori înspâmântat şi cu cenzorul încurcat, neştiind ce să mai facă, au şters între altele şi din telegrama către M. S. Regele, pe care congresul îl înştiinţa des­pre adevărata stare de lucruri din ţară. În lucrul acesta cenzura averescanâ a dat de-a dreptul cu oiş­tea în gard şi noi vom purta de grijă să n’o mai scoată întreagă. Se găsesc ele şi alte căi, că dorinţa poporului să fie cunoscută de toată lumea şi ca ne­voile lui să ajungă şi la cunoştinţa Majestăţii Sale Regelui. Cenzurat Vede bine ­ne­ No. 856 Averescanii Cenzurat­e C­enzurat Du­minica trecutâ a fost in Storojîneţ o nuntă care s’a serbat în sala casei naţionale „Unirea“ din oraşul numit. Şi când nunta era în toiul ei şi lumea adunată era mai cu voe bună, iată câ d. prefect averescan Patanţiu Goian trimite poruncă câ nu-i voie sâ se faefl nunta în casa naţională şi câ trebue arestat birtaşul Slemco fiindcă acolo, în casa societâţii „Uni­rea“, se face „politică glasistâ“. Toatâ petrecerea şi voia bună a poporului a fost stingherită prin aceastâ ciudată poruncă a d-lui prefect averescan şi toţi se întrebau oare de când şi de ce d. prefect­ Goian sâ­­ teme atât de cumplit de „politica glasistâ* a popo­rului din Storojineţ ? Dar iatâ şi altâ ispravâ averescanâ ? înainte de câteva zile Românii din Gura­ Humorului s’au adu­nat într’o şedinţă a Clubului românesc din acel o­­raş. Până acum părintele averesoan Gribovici, care în viaţa lui n’a vâzut nici vin, nici bere şi nici ho­lercă (! !)­ a condus acel Club cum a voit d sa. Cetă­ţenii adunaţi au cerut sâ se ţie o adunare generală pentru ca să se vadă ce-i cu societatea, ce avere are, unde-i sunt banii şi ce socoteli are vechiul co­mitet condus de părintele Gribovici. Acesta văzându-se strâns cu uşa s'a înfuriat şi a început a râcni şi a striga câ el nu cheamă nici o adunare. Câ dacă va vrea va face cire Va crede’d-sa oâ trebue să facă, rostind fel de fel de cuvinte nu tocmai preoţeşti către cei de faţă. Oamenii adunaţi s’au minunat de straşnica mânie a sfinţiei sale Şi mulţi se întrebau: Oare de ce-i atât de tulburat pă­rintele averesean Gribovici, câ doar chemarea şi ţi­nerea unei şedinţe la o societate nu-i cea straşnică nenorocire ? ? Ba la avereseani lumina e mare nestorocire! Şi Clubul din Gura­ Humoru­lui are mulţi bani la banca părintelui Gribovici, de cari ce trebue sâ ştie toată lumea! ? Doar părintele averescan Gribovici purta de grijă de averea acestei societăţi, iar după pravila ciocoilor şi eiocoiţilor averescani mulţimea n’are drept să se amestece în treburile „domnilor“ ! Cenzurai ­•»­ ţrisicra scigasBlni lela Senat Am arătat­ ca după cercetări îndelungate poliţia şi siguranţe a reuşit să prindă înainte de vreo trei săptămâni banda care a săvârşit atentatul de la Senat. Am spus atunci că doi din cei mai periculoşi şi mai vinovaţi răufăcători au putut străbate în străinătate. Dar o vorbă veche zice: „Pe cine D-zeu vrea să-l pedepsească, îi ia minţile“. Aşa s-a întâmplat şi cu Evreul Max Goldstein, fiorosul atentator de la Senat. Acesta se gâsia în Bulgaria şi se străduia de mai lungă vreme să treacă în ţară. Siguranţa având cunoştinţă de acest lucru, a înştiinţat toate pichetele noastre de grăniceri. Şi întradevâr Duminică, în 20, pe la orele 0 seara Max Goldstein a venit la pontonul român de la Ramadan aducând cu el şi o taşcuţă. Santinela de gardă, un Român ardelean, l-a oprit şi i- a cerut documen­tele de legitimaţie. La această cerere Max Goldstein, ca­ruia îi lipseşte mâna dreaptă a pus jos răşcuţa şi scoţind bani din buzunar a încercat să mituiască pe bravul soldat.­ Acesta a respins banii şi i-a spus lui Max G­oldstein să-i urmeze la parchet. In acest moment Max Goldstein a scos un revolver şi 1- a descărcat în FOITA Cum a fost ucis Milaiu Viteazul Uciderea mişeleascâ a lui Mihaiu Viteazul, în imnul 1601, într’acest chip s’a Întâmplat. Certat de mai înainte cu Mihaiu Viteazul, gene­­ralul împăratului, George Basta s’a aprins și mai mult de mânie în contra lui, când Mihaiu, dupâ lupta dela Boroslâu, n’a voit sâ-i dea lui steagurile şi armele cucerite dela duşmanul comun, Sigismund Báthory, ci le-a trimis el însuşi prin Petrea Armeanul, la îm­păratul Rudolf în Praga. Aici a fost mare bucurie la curte şi un ofiţer al regelui Saxoniei, care tocmai era de faţă, a luat forme dupâ cele mai frumoase trofee, care şi astăzi se păstrează în muzeul bibliotecii din Brescia. Basta, cuprins de invidie, anume cerea prilej sâ-l petardă cât mai curând pe Mihaiu, căci ştia, câ, până când trăieşte el, nu poate­ fi vorca sâ stăpâ­nească Ardealul.­­Prilejul­­ a şi venit, când cei doi coman­danţi, venind din Cluj la Turda, s’au aşezat, cu taberile lor, pe câmpul Cristişului, lângă Turda, pe malul Arieşu­­lui. Nişte năimiţi din armata lui Mihai ar fi ucis pe Gáspár Kornis, care voia sâ vină dela Gorghiu la Turda în tabăra lui Başca. Acesta auzind de cele întâmplate, porunci lui Mihaiu sâ estradeze pe ucigaşi, ca sâ-i pedepsească. Mihaiu a răspuns, că el nu poate primi porunci dela unul mai mic decât el, dar va câuta să afle pe cel vinovat şi poate fi încredinţat, că-şi va lua pedeapsa. Intr’aceea, voind Mihaiu să se ducă la Făgăraş, să-şi vadă de familie, care se afla acolo în mare strâmtoare, a fost chiemat de Basta, să se sfă­tuiască în tabăra sa cu privire la cele viitoare. Mi­haiu a înţeles pericolul şi nu s’a dus.­Văzând aceasta Basta, chiema pe ofiţerii săi Valoni şi le spuse pla­nul sau de a ucide pe Mihaiu. Doi inşi (Beauri şi Mor­­tagne) se Smbiarâ să-i fie călăi. Şi în noaptea de 18 spre 19 August, intr'o zi de Sâmbătă spre Duminecă 1601, cei doi ofiţeri intrară în cortul lui Mihaiu, care nici nu bănuia ce se va întâmpla, şi­­ spuseră vestea îmbucurătoare,, că ei şi o ceata întreagă de Valoni, vreau să între în slujba lui, deoarece ştiu că el vrea să întreprindă o noua campanie. Când vorbia Mihaiu cu cei doi ofiţeri, sosiră şi cele două roate de călă­reţi, cari înconjurară cortul voevodului şi, rupând pe neaşteptate pânzele năvăliră din toate părţile asupra lui. Beauri porunci Domnului să se dea prins. Nu! striga Mihaiu, repezindu-se la paloş. Dar ucigaşii nu-i dădură timp să se mişte. Beauri îi aruncă cu putere barda în piept şi douâ gloanţe de puşcă îl doboriră fârâ suflare la pământ. .­­ „Şi căzu — zice Cronica — trupul lui cel frumos ca un copac nu, pentrucâ nu ştiuse, nici se îm­­preligise sabia lui cea iute în mâna lui cea vitează. Şi-i rămase trupul gol în pulbere aruncat. Gâ aşa a lucrat pisma încă din începutul hunii, *că pisma a pierdut pe mulţi bărbaţi fără vină, ca şi a­cesta. Căci era ajutor creştinlor şi sta tare ca un viteaz bun pentru el, cât făcuse pe Turci de tremură de frica lui. Iar diavolul cel ce nu va bi­nele creştinesc, nu l-au lăsat. Şi iată, că meşte­­şugirile lui au intrat prin inimile celor răi,­­ hic­­leni, până-i detera şi morţii. Şi rămaseră creştinii, mai vârtos Ţara Românească, săraci de dânsul. Pentru aceea dar cade-se să blestemăm pe Basta Giurgiu, căci a­ ucis pe Mihaiu Vodă fârâ de nici o vină, linii ca aceia să fie de trei ori anatema!“ Aşa povesteşte cronica românească pieirea lui Mihaiu, despre care măi ştim, că a fost decapitat şi capul i-a fost purtat prin toată tabăra, ca să vadă toată armata lui, că acel ce-i purtase a pierit, până când credinciosul său boer Radul Buzescul l-a­ luat şi l-a aşezat spre veşnica odihna la mănăstirea Dea­lului din Târgovişte la picioarele tatălui său Pătraşcu Vodă cel Bun, iar trupul, i-a fost aruncat într’nn şanţ din marginea drumului de nişte Sâcui­ipai omenoşi. In acest loc vrea „Asociaţiunea“ din Sibi­u să ridice o bisericuţă de veşnică pomenire, unde să nu fie blestemat nimeni, ci să fie binecuvântat după’cu­viinţă marele voevod Mihaiu, cel dintâiu înfâptuitor al idealului nostru naţional.­ E deci, o datorie naţio­nală şi patriotică de întâiul rang, să cumpărăm , cât mai multe bilete dela loteria „Asociaţiunei* din­­Si­,­biu, strada Şaguna 6 şi dela băncile mai de seamă din toate centrele, fiindcă această loterie are între-­ altele, şi acest nobil scop, n ■ a h I ■ f . . 1 i i 1 . * ■ . « 4 e­I 1 C

Next