Glasul Bucovinei, iunie 1922 (Anul 5, nr. 1000-1020)

1922-06-24 / nr. 1015

Pag. 2. CIMILITURI BUCOVINENE culese de LECA MORARIU I Cinel-cinel, O pădure Şi-o prescure (Ceapa) * * 2. Nueluşă lunga Lungă ca s’ajungă, Mi-am făcut din ea zăhată !) Şi-a mai rămas o bucată (Ana­dela opincă) 1 * * * , 3 Lăzărică lungu’, Ii spânzură bumbu’ (Cârligul fântânii şi ciutura) * * * 4 Furculiţă cu cinci dinţi Căpătată din părinţi (Mâna) * * * 5 Cinel-cinel, Stă pe tine Şi nu-l vede nime / ' (Numele) * * * 6 Lăurică-laură îmi iese din gaură Şi se bagă în cinie2­­i Şi se-apucă de hoţie (Şoarecele)­­ * * * 7 Lopăţică ’ncărcăţică Ciuşti cu tine ’n poetică! (Lingura, în gură) ♦ * * 8 Ce te uiţi la mine ? Vezi-te pe tine ! (Oglinda) * * * 9 Pe valea lui Berbeluş Un curcan cu două guşi (Desagii) * * * 10 Bat cânni cum bat Dar când bat căţelele Pică toate stelele (Melitoiul şi meliţa) *­­ * * N­ lo-te-o3­, nu-i! Ce să-ţi mai spuiu ! (Scânteia) * * * 12 Bagă mâna printre frunze late Şi-l prinde pe badea de spate ') = îngrăditură. 2) = cămară. 3) = la uită-te-o. 4 Variantă în Calendarul «Glasul Bucovinei» 1920: Domnii beau şi butea geme Du-te, fată, mi te teme! ') corupt din germ Schwanz? cf. Varianta: Mihaiu stanţoc I Şede lângă ’foc etc-----la T. Pamfile, Ci- i milituri româneşti 26. e) cf. Iradie Porumbescu, Scrieri 1898 pag. 64: «la căi-­­ cătul acelor stânci» şi «la talpa stâncilor»! (Pepenele, crastavetele)* * * 13 Oştean oţen­t De războiu gătit (Peştele) ♦ ♦ * 14 Sade moşul în cămară Numai capu-i vine-afară (Cuiul) ! • * * 15 Domnii beau şi butea geme Hai, Măriucă, nu te teme!. TLASUL BUCOVINEI D­URERE Toată nădejdea ce se pusese în aflarea leacului în potriva tuberculozei (oftigei) s’a spulberat. Consi­liul cel mare de doctori face cunoscut, că leacul (șe­ful D-rului Puțureanu) nu-i de nici un folos ! Păcat! Rămâne dar ca să ne folosim tot de cele știute până acum împotriva grozavei boli — oftiga — şi anume: Să ne păzim bine de răceli; să nu stăm în atingere cu oameni cari tuşesc rău, cari scuipă copturi sau crunt; să nu mâncăm cu lingura altora, nici din bli­dul altuia; să nu bem din acelaş vas cu altul, nici din acelaş pahar, nici din aceeaş sticlă sau ploscă; să nu ne ştergem cu şervetul altuia, nici cu ştergarul lui nici cu batista lui; să nu ne sărutăm in gură cu ni­meni, că putem lua boala foarte degrabă; şi strănu­­tatul şi tuşitul oftigoşilor este primejdios, căci aruncă sămânţa boalei până la 2—3 metri departe de ei. Să deprindem pe oricine să nu scuipe nicăiri ci numai în batistă; căci dacă scuipă pe jos, scuipatul se usucă, se preface în colb şi colbul se ridică în aer şi-l răsuflăm, trăgând în pieptul nostru şi sămân­ţa boalei odată cu aerul plin de colb. Să mâncăm bine: ouă moi, lăptarii de toate fe­­lurile, carne proaspătă. Să ne ferim de patima beţiei şi a ... Să nu ne supărăm niciodată, căci supărarea, ner­vozitatea, întărtările, oftatul, aduc grozava boală ; de aceea norodul zice că oftiga vine din oftat. Să avem aer curat în odaia de dormit, în ate­lierul unde lucrăm, in cancelaria unde ne petrecem viaţa şi să nu mocnim numai pe loc, dar să facem numai­decât în toată ziua plimbare la aer curat. Să fim totdeauna veseli. Ion al lui Toderică Din «Soarele». —----------------••••-------------------­ Scrisori dela ţărani Domnilor dela gazetă, Săptămâna trecută a plouat cam mult pela noi.­­ Din pricina udelii n’am putut prâştii. Unii gospodari­ au scăpat popuşoiul în burlan. Vara aceasta avem o vreme cam schimbătoare. Dimineaţa îi senin şi cald , de te topeşti, după amiazi plouă şi se face aşa de rece, că nu poţi eşi din casă fără suman pe umeri.­ Dar, ce să zicem! Câmpul s’arată cu roadă bogată. Să ferească Dumnezeu de piatră, (grindină). Dumneavoastră, domnilor, cum o mai duceţi? Socot că acuma v’ar plăcea să petreceţi undeva în­­tr’un sat, că la târg nu-i îndămână din pricina căl­durilor. Apoi v£d că au venit pe la noi domnişori, care nu se mai satu­ra­­utreepând­ meleagurile, li tare fru­mos la noi, spun ei. Au dreptate. La noi sunt multe frumuseţi. Munţii împăduriţi, cântecul paserilor, sgo­­motul păreelor şi câte altele nu te îndeamnă să tot rămâi la ţară. Le place domnilor veniţi de pe la oraşe să asculte, când se îngână ziua cu noaptea, glasul trăgănat al buciumului de la stână. Şi i-am mai văzut pe domni oprindu-se în loc, ca să audă pe înserat gemătul fluerului, când ciobanii a eşit cu turma în porneală. De bună seamă că acestea nu se pot ve­dea, nici auzi pe la târguri. Acolo larma negoţului îi stăpână. Dar , în schimb sunt la oraş alte rosturi bune, pe care nu le găseşti în sat. Domnii care vin pe la noi ne aduc noutăţi felu­rite, ne povestesc lucruri multe de prin lume, aşa că suntem şi n­oi câştigaţi. Unii din noi cetim gazeta, dar tot nu ştim de toate câte se petrec pe lume. De aceea bucuria noastră îi mare când domnii se dau cu noi în vorbă. Mai zilele trecute s’o întâmplat să grăesc şi eu cu un domn de aceştia. Nu era fudul, că tre­­bue să ştiţi că mulţi domni dela târguri sunt fudui, şi i s’o deschis repede vorba despre gospodăria ţării. E drept că-i cam greu acuma, o zis ei, dar să avem numai răbdare şi încredere în stăpânii de acum ai ţării, că ne-a ajuta Dumnezeu să scăpăm de a­­ceastă greutate. In alte ţări îi îndoit mai rău ca la noi. Mulţi din cei ce au plecat din Bucovina, când au venit Românii, ar vrea să vie înapoi. Scriu de pe unde se găsesc, că nu-i de-a trăitului pe acolo. Le pare tare râu că au părăsit Bucovina, dar acum îi prea târziu. Aşa că la noi ii frunte de cum îi traiul prin ţările de împrejurul nostru. E greu la noi, dar pe acolo îi şi mai greu. Să nu ne plângem, să nu cârtim cu mânile în şolduri, ci să lucrăm din răsputeri. Numai aşa vom urni carul din glod (noroi). Stăpânii de as­tăzi sunt oameni care îşi iubesc ţara. Să nu dăm crezământ vorbelor mincinoase spuse de puzderia de pelivani, pe care îi întâlneşti la orice răscruce. Oa­menii aceştia prefăcuţi n’au altă ţintă decât să tulbure minţire celor lesne crezători. Oamenii aceştia nu fac nici o treabă, dar în schimb cârtesc mereu ca o soacră împotriva stăpânirii. Când vom întâlni oameni de a­­ceştia, să le întoarcem spatele. Aşa soi­de , oameni sunt şi ţărăniştii, cari vântură fel de fel de vorbe goale. Cei ce stau astăzi în fruntea ţării lucrează zi şi noapte să ne aducă îmbunătăţiri. Ţăranii să ia aminte lucrul acesta. Domnul Nistor este omul care se îngrijeşte de nevoile ţăranilor pentru că îi cunoaşte pe ţărani foarte bine. Numai el este stăpânul acela bun şi cu dreptate, de la care ţăranii se vor alege cu păsurile uşurate. Cei ce scriu la »Glasul Bucovinei« No. 1015 sunt cărturari cu tragere de inimă pentru ţăran. Să credem în slovele acestei gazete. Să nu ne lăsăm amăgiţi de vorbele pelivanilor. Cam aşa mi-a vorbit domnul acela, pe care îl ştiu om tare de treabă. 11 văd hojma în mijlocul ţăranilor, dând învăţături şi îndemnuri bune. Cât va mai sta pe la noi, am să merg des la el. Când îmi vorbește el, parcă mi se duce un greu de pe inimă. Cu sănătate G. Dumbravă. ----------------------------------------------------• C • . ............................ ■ Moartea mamei Frunză verde iarbă lată Am să scriu şi eu odată Să se mire lumea toată C’am avut şi noi o mumă Şi-am pierdut-o ca o brumă Inima-mi arde ca’n ger Şi de jele stau să pier, Ca şi gerul cel din Faur C’am avut mamă de aur Şi-a căzut la pat cam greu, Ştie bunul Dumnezeu. N’a rămas doctor pe Iunie Să n’o cat’ cu leacuri bune Dar degeab’ am alergat Moartea toate le-a stricat Ca să n’aibă’n lume leac- —­lacă-odată într’o noapte Ea şi-a strâns neamurile toate, Şi din graiu la toţi ne zice Şi-a ’nceput şi ea a plânge: Dragii mamii copilaşi, Pregătiţi-mi un sălaş; Rămâneţi toţi sănătoşi Să fiţi pururea voioşi. Şi din cele munce mari Să ziceţi cătră gropari Să nu toarne lutu iut’ C’am muncit pe lume mult, Să mi-l toarne ’ncetişor . Că eu mor cu mare dor După cuibu cu copii, Cum mă duc eu dintre ii. Aţi fost doi şi la război Şi v’am plâns eu pe-amândoi Şi-aţi venit iar’ înapoi, Mă ertaţi voi azi pe mine Că moartea iato-i că vine, Şi-i amară, ’nfioroasă Şi mă scoate ea din casă Şi cu voi nu mă mai lasă. Dară voi copiii mei, Cum rămân ca vai de ei; Decât fără mamă casă Mai bine să fie arsă, Casa ’ndată o zideşti Dară mamă nu găseşti. Noi am vrut să tot vorbim Ea a zis să ne grăbim, Draga mea, cea scumpă gloată Iacă moartea-i pe la poartă. Maica strigă: Doamne-odată / Şi se uită pe fereastă. Dragă lună şi tu soare, Voi mi-aţi fost veselitoare, Dar’ sunteţi şi ’nşelătoare, Mă lăsaţi ’n ’ntunecime Să nu pot vedea pe nime. Sufletu când mi-a eşi, Eu pe voi voiu prăpădi Şi cu mine nu-ţi mai fi. Şi rămâi frumoasă lume, Eu mă duc la putrejune, Rămâi dragă grădiniţă,­­ Magherian şi tămăiţă, Plânge-mă a mea grădină, Căci ţi-am fost o gospodină. Când era la Sfântu Gheorghe Şi cânta cucu prin codrii, Vă grijiam ca pe copii, Tot pe voi întâi şi’ntâi. De-acum de veţi înflori, Eu ’n pământ voiu putrezi, Mie nu mi-ţi folosi. Constantin Sasu, din Vama. Gât păiîn­ ii Mie un om? Vestitul scriitor rus, Leo Tolstoi, a scris o poveste, aşa cum numai el ştia să scrie, al cărei cuprins este acesta: Unui ţăran i-au eşit din gură vorbele ne­chibzuite . Dacă aş avea eu pământ mai mult, nici de dracul nu mi-ar păsa­ Dracul auzind vorbele, s’a ho­­tărît să se răzbune. Şi i-a dat ţăranului în gând că pă­mântul ii este neîndestulător şi că ar fi bine să mai cumpere. A cumpărat, dar oamenii din satul lui au început să-l pismuiască, să-i strice sămănăturile, să-i taie copacii. Ţăranul amărît de toate acestea şi în­demnat mai ales de diavolul, a găsit cu cale să se mute cu gospodăria în altă parte, unde era pământ mai mult și mai roditor. Peste câtăva vreme nici acolo nu i-a fost toc­mai la îndemână — și s’a mutat în altă parte.

Next