Glasul Bucovinei, septembrie 1923 (Anul 6, nr. 1348-1370)

1923-09-01 / nr. 1348

Pag. 2 proces verbal și împărțește celor împroprietăriți liri­cele de proprietate. După aceasta, d. ministru, a tras, în nesfârșitele urale și strigăte de „să trăiască“ ale țărănimii, o brazdă pe ogorul dat țăranilor spre muncă. La urmă s’a încins o frumoasă horă frățească, în care s’au prins d. ministru și d-nii deputați în rând cu țăranii și țărancele din județul Homorului. La orele 1 și jum. d. m. a avut loc masa sala Primăriei. S’au ținut multe cuvântări despre în­în­semnătatea zilei și s’au adus călduroase mulțumiri M. S. Regelui, guvernului și d-lui ministru I. Nistor de către d-nii director Nosec, părintele Mercheș, înv. Vasilovici, primarul Ardeleanu, gospodarul Axentie Beloiu, ș. a. Tuturora le-a răspuns d. ministru I. Nistor în numele guvernului, arătând însemnătatea muncii ce­ este chemată biserica și școala să o depuie pentru ca roadele împroprietăririi țăranilor să fie depline. D. ministru închină apoi paharul său pentru uni­rea și înflorirea poporului din Homor, care a arătat întotdeauna multă dragoste pentru ogorul strămoșesc. Această măreață serbare va rămâne neuitată de acei ce au avut fericirea să trăiască și să vadă îm­proprietărirea din 28 August 1923, săvârșită pe ho­tarul târgușorului Homor. Pentru cooperativele de păduri în ocoalele silvice Argel și Rușii Moldovi­­ței sunt de dat de la fond cam 35.000 (trei­zeci și cinci mii) metri cubi de lemn de con­strucție (de lucru). Aflăm că de acest lemn se interesează un îmbogățit de războiu din Cer­năuți, pentru a face speculă cu el. Ușa d-lui director general de la fond cam cârță e mult de umblaturile acestui speculant și nu știm de va sfârși treaba aceasta cu bine. Noi credem că lemnul acesta trebue să fie dat cooperativelor țărănești, căci nu ne vine a crede că ar fi adevărate vorbele cu cari se laudă speculantul amintit, care zice că Direcția fondului ar fi bătut palma cu d-sa. Cooperativele sătești (forestiere) de la noi au deci cel mai bun prilej să ceară fiecare să li se dea lor câte o parte din lemnul acesta și nu ne îndoim că Ministerul de Agricultură va împlini cererea cooperativelor iar nu a spe­culanților și îmbogățiților de războiu. ■­ii— — * • 9 * ■ [UNK] " «OLASUL BUCOVINEI» --------------------------aac No, 1348 Vești din lume Franța Guvernul din Paris a dat răspunsul cu­venit scrisorii guvernului englez, spunând că nu poate lasă nimic din drepturile sale, Anglia să facă ce va crede ea că-i bine, să știe în­să că poporul francez nu urmărește nimică alta ceva, decât ca Germania să plătească ceea ce a stricat. Și, Doamne! multe stricăciuni a făcut ea în cursul răsboiului. Câte biserici de pe pământul francez ocupat de germani, n’au fost prefăcute în ruină de furia nesocotită a soldaților fostului împărat Wilhelm I Dacă Ger­manii au pustiit multe sate de-ale Franței, dacă mulți gospodari francezi au rămas cu copiii pe drumuri din pricina sălbătăciei Ger­manilor, norodul francez, care nu a dorit răz­boiul și nici nu l-a adus, are tot dreptul să ceară dela Germani despăgubiri. Și guvernul din Paris cere cu putere aceasta dela Ger­mania. Este dreptul lui, din care nu lasă nici un fir de par. Germanii să plătească! Anglia Luni Anglia a primit și răspunsul Belgiei privitor la datoriile pe care trebue să le plă­tească Germania. Belgia dă pe de-a întregul dreptate Franței și spune pe șleau că nici ea, Belgia, nu va ierta nimic Germaniei. Anglia are acum răspunsurile amândouă și s'a apu­cat să le drămuiască bine cu mintea, ca să găsească un drum de eșire la larg. Norodul englez a fost totdeauna de partea Franței, în buclucul acesta. Gazetele din Londra, cele mai multe din ele, au scris în folosul Fran­cezilor. De aceea stăpânirea engleză, dacă până acum a tot stat la răscruci, începe să pără­­­sească această conduită. Vede și ea că Ger­mania n’are drept la nici o păsuială, pentru­­că anume, și-a făcut de barocură banul. Cu gândul acesta conducătorii Germaniei au so­cotit că vor putea scăpa de plată, sau că măcar o vor micșora. Anglia a oblicit aceasta și, atunci, s-a hotărît să apuce pe alte cărări,­ alături de Franța, cu care a stat umăr la umăr în cursul marelui războiu. Germania Noul cârmuitor Stresemann a mai adus­ rânduială în Germania. In toate părțile aces­tei țări erau numai buclucuri și buntații până la venirea lui Stresemann ca stăpân. Acum s’au mai liniștit treburile, dar banul a ajuns să nu mai aibă nici un preț Banii (marca) germani scad pe zi ce merge. Acolo se târgu­­ește cu milionul cum târguim noi cu 50 de Lei. Trăesc greu, mai cu seamă, aceia cari au lefuri, pentru că valoarea mărcii scade din ceas în ceas. Iar prețurile mărfurilor se urcă în aceeaș măsură. Stăpânirea germană își dă socoteală că dacă va merge mult așa, se pră­pădește țara. Virea să îndrepte rosturile, ca­­ să poată trăi omenește cetățenii germani. Ea îndeamnă norodul din sate și orașe să lucre­­ze, să producă în măsură cât mai mare, că numai din muncă poate veni mântuirea. Stresemann văzând că în Anglia nu poate găsi nici un sprijin, începe a mai slăbi sîru­­­nele. La un banchet al industriașilor, și ne­guțătorilor germani a spus niște vorbe, din­­­are se poate cunoaște că dorește să se a­­jungă la o înțelegere cu Franța. Aceasta vrea să spue că își mai moare îndărătnicia și, pe încetul, poate se va hotărî să plătească. Acea­sta ar fi fapta cea mai bine socotită. America Lumea știa că Harding, fostul președinte al Statelor Unite din America, era de părere că America nu trebue să se amestece în socotelile pe cari le au între ele statele din Europa. Acum dintr'o scrisoare a lui Harding s-a aflat că el se purta cu gândul să se amestece în treburile din Europa. Iși făcuse planul să întreze norodul asupra acestei chestiuni, ca să fie pe deplin lămurit ce gândesc Americanii despre lucrul acesta. Este aproape de mintea omului ca și America să o amestece în gospodăria Europei, deoarece acesteia i-a dat cu împrumut sume mari de bani. Noul președinte al Statelor Unite a de­clarat că nu se va amesteca în treburile europene. Vom vedea dacă va rămânea până la urmă cu acest gând. . Grecia Regele Greciei încă n’a fost recunoscut de către toate statele. Zilele acestea Franța a adus la cunoștință că recunoaște pe Regele Greciei- Cu acest prilej ziarele din întreaga­­ Grecie au adus mulțumiri călduroase și laude mari Francezilor, cari prin această faptă au adus atâta bucurie în Grecia. Sfatul miniștri­lor a întărit pacea de la Lausanne și din ziua de 25 August și-a trecut armata pe picior de pace. Turcia și adunarea națională din Angora a în­tărit pacea de la Lausanne. Astfel s-a pus capăt stării de războiu, în care se găseau Grecia și Turcia. La Constantinopol armatele aliate se pregătesc de plecare. Cu prilejul întăririi păcii de­ către Turci, Ungurii i-au firi­­tisit pe aceștia cu mare căldură. Ungurii și Turcii, mă rog, sunt prieteni, pentru că-s de aceeaș obârșie. Bulgaria . Intre Bulgaria și guvernul sovietelor ru­sești a început o sfadă, pentru că Bulgarii au­­ aruncat peste graniță pe niște bolșevici neastâmpărați. Stăpânirea sovietelor îi supă­rată foc că i s’a făcut această rușine. Dar guvernul bulgar nu se prea sperie de mânia bolșevicilor, pentru că, zice el, are drept să-și păzească ordinea din țară. Reprezentanții sovietelor voiau tocmai să tulbure această ordine, lucru cu care Bulgarii nu s’au putut împăca, de aceea i-au și scos din Bulgaria fără multe pofteli. La Praga un tânăr bulgar I l-a împușcat cu 4 focui de revolver pe fostul­­ ministru Rai­u Dascaloff, care sub guvernul l­­ui Stamboliischi a reprezentat Bulgaria la­­ Praga Țărăniștii lui Stamboliischi nu sunt suferiți de loc în Bulgaria, pentru că mult jaf au făcut ei acolo și tare își bătură joc de oamenii de la orașe. Plătiți Abonamentul FORȚA Blestemul Faraonilor Vechii Egipteni de acum mii de ani, ca multe popoare din vremea aceia, credeau că sufletul omului, după moarte, călătorește, dar se întoarce iar cândva în trupul ce i-a mai fost locuință. Credincioși acestei datini, preoții egipteni și faraonii (sau regii) Egiptului de demult, îmbălsămau morții cu fel de fel de mirosuri tari și burueni mirositoare (rămase necunoscute până azi) care să împiedice putrezirea corpului. Lângă sicriu așezau în taină lucruri de preț, podoabele cele mai scumpe, vase, unelte, bani de cheltuială... astfel ca "atunci când sufletul se va întoarce iar în trup și omul va învia la loc, cum a fost în viața dintâiu..., să aibă îndată cele trebuincioase. Niște blesteme strașnice se așezau pe pieptul mortului împotriva acelor nelegiuiți cari îi vor tulbura somnul în lăcașul său, ca să-i fure bogățiile. Nu era groapă, ci un adevărat palat subpămân­­tean, la care robii și meșterii cei mari lucrau de când se năștea faraonul, sau de când se urca pe tron și până murea. De mii de ani, învățații setoși să știe cum trăia lumea veche, au scormonit în pământ și au dat peste acele mumii înțepenite în sicriile lor pline de zugrăveli minunate. Carnea de pe oasele faraonului e uscată și­­ înegrită, ba păstrează încă din trăsăturile feții mortului de acum 3—4000 de ani! S’au umplut muzeele cele­i mari cu mumii de ale Egiptenilor vechi. Și noi avem una la muzeul de antichități din București! De câteva luni s’a întâmplat unui englez ceia ce s’a întâmplat și altora cari au căutat mumii de faraoni.­­ A murit într-un chip tainic. Englezul Carnavon a căutat să desgroape un faraon ce­ a fost bogat și luxos în viața lui, cu nu­mele Tutank­hamon. Găsindu-i mumia, învățatul en­glez s’a îmbolnăvit și în trei zile a murit, dar s’a îmbolnăvit de aceiași boală și ajutorul său. (Se zice că ar fi fost mușcați de un fel de muscă). Ce să fie ? Lumea s’a pus pe gânduri, căci au mai fost și alți căutători de mumii cari au murit de moartea scrisă în blestemul de pe pieptul faraonului. Mai de­mult, alt englez isbutise să desgroape o mumie împărătească pe care a trimis-o la Londra El a plecat după asta la o vânătoare unde a fost ucis de un elefant. A fost îngropat pe malul unei ape. Au venit niște prieteni de la Londra să-i caute mor­mântul ca să­­ ducă trupul acasă. Mare le-a fost mi­rarea când n’aflarâ nimic, căci trupul a fost luat de apa revărsată. Învățații cercetând mumia adusă de el, găsiră pe ea acest blestem. „Cine îmi va tulbura somnul meu, acela va fi­­ ucis de fiare și apa răsbunâtoare îi va lua trupul“. întocmai așa s’a întâmplat. Altă pildă, împăratul Franței, Napoleon III-lea a poruncit să se desgroape o mumie egipteană care să fie adusă la Paris. Mumia aceasta avea acest blestem: «împăratul care va încerca să-mi turbure mor­mântul, va muri fără biruință, iar ce va face, va fi fără izbândă»... Așa s’a întâmplat și cu Napoleon al III-lea. Au fost unii învățați slabi de îngeri cari au sfă­tuit pe Carnavon să nu încerce săpătura. Carnavon, la început s’a codit câtăva vreme, gândindu-se poate la blestemele faraonilor. Când a prins însă curaj, s’a apucat de lucru­­ până l­a cuprins moartea fulgerătoare. Lumea se întreabă mereu nedumerită . Să fie oare din pricina blestemelor cari însoțesc de obicei fiecare mumie? Să fie o întâmplare? Cine ar putea­­ da răspunsul întreg care sa împace pe toată lumea ? ! Nu credem în descântecele și legămintele preoților egipteni, dar trebuie să fie ceva la mijloc. Poate că mirezmele cele tari cu cari se îmbăl­sămau mumiile, lasă un miros otrăvitor; și învățații cari intră cei dintâi în acele morminte, îl respiră cu aerul. O fi și asta o părere. Dar cum se face că unele blesteme s’au cam împlinit ? Din revista „Albina“. V. Constantinescu

Next