Împreună, 1996 (Anul 6, nr. 50-61, Anul 7, nr. 62)

1996-07-01 / nr. 56-57

CARACTERUL INCORUPTIBIL ȘI CINSTEA FERMĂ SUNT TEMELIA REPUBLICII­... ______________________________ _______________________Petőfi Sándor m mm mm mm mm mm mm mm mm mm PETŐFI SÁNDOR Ţării mele O, ţara mea, al tău sunt eu! Ai inima mea-ntreagă, Doar cine mi-ar fi drag Când tu nu mi-ai fi dragă... O casă sfântă-i pieptul meu, Altar te am pe tine. Tu să-nflorejti­­ Biserica Prefacă-se in mine! Căci pieptul meu ce s-a sdrobi Grăi-va-n suspin­a­re Preasfinte, ţării mele dă-i, Dă-i binecuvântare!­­Dar nu o spun eu nimănui, Cu vorbe de strigare: Că cea mai dragă tu mi-ai fi Pe lumea asta mare. în taină pafi-ţi urmăresc, Şi vecinie stau cu tine; Nu cum stă umbra la drumeţi Nu­­ pe vremuri senine. Ci precum umbra creşte-n spor în clipele de seară, îmi creş­te chinul când văd nori Asupra-ţi dragă ţară. Şi acolo plec unde-ai tăi feţi Stau ridicând paharul Rugând ursita vieţii tale Să se îndulceasca-amarul; Şi-atunci toţi picurii de vin In graba mare-i scurg, Şi-amar... e vinul căci în el A mele lacrimi curg! Traducere de Octavian Goga I _ » Bk Poporul roman şi poporul maghar Muie să trăiască in pace (Urmare din pagina 1-a) poate. Dacă ar putea ajunge la această decizie fără amestecul unor forţe externe, de constrângere, amândouă po­poarele ar obţine o mare vic­torie morală pentru a putea, realmente, înfăptui între ele o pace de durată şi folositoare”. Condiţia principală a tra­tatului de­ bază româno-ungar şi a reconcilierii istorice romă­­no-maghiare nu este nici pe de­parte ceea ce trâmbiţează cu încăpăţânare oarbă episcopul Tőkés’László şi unii lideri UDMR cu veleităţi de mari şefi, anume, că nu ar fi posibilă nici un fel de apropiere româno-un­­gară, tratat ţi reconciliere isto­rică, fără o prealabilă înţelege­re - contract între poporul ro­mân şi minoritatea naţională maghiară din România... Teme­lia rezolvării problemelor noas­tre comune este cu totul altceva. Vorbind la concret: deschi­derea europeană având ca te­mei omenia, toleranţa. Şi toate acestea sunt de neimaginat fără a ne menţine trează con­­ştiinţa. Şi în legătură cu aceas­ta, este de neimaginat acea lo­ialitate care pentru noi, ma­ghiarii din România, trebuie să definească relaţiile cu ţara, cu poporul român. Patriotismul nostru ne lea­gă de ţara noastră, de Româ­nia. Afirmând principiul egalită­ţii în drepturi ţi militând pentru desăvârţirea în practică a a­­cestui principiu, patriotismul nostru slujeşte interesele fun­damentale ale României. De pe această poziţie ţi numai de pe ea, putem contribui noi, ma­ghiarii de aici la apropierea sin­ceră, la reconcilierea istorică dintre poporul român și po­porul maghiar. filter LP P E U KI |­ Anul VI. 1996. Numărul 7­8 (56-57) NÉMETH LÁSZLÓ: Ce am­ pierdut prin el? Mai mult sau mai puţin, ştim ce am câştigat prin Petőfi­­ de la Arany, până la Ady şi Illyés, cei mai competenţi încrustându-ne în memorie acest lucru. In această succintă comemorare, aş fi tentat să vorbesc mai degra­bă despre ce am pierdut prin ei. Cât am lucrat la cartea mea închinată lui Puşkin, acest lucru mi-a revenit necontenit în me­morie. între cei doi poeţi, dife­renţa e evidentă. Chiar şi în no­ianul de aventuri romantice ale lui Puşkin, au dăinuit caracteris­ticile sale de poet cu iz clasic pe care i le-au conferit Sankt Petersburgul­ui poeţii latini; în calitate de descoperitor al po­porului său, Petőfi a inaugurat o epocă nouă, dar în spatele realismului popular, freamătă figura romantică cea mai cre­dibilă. Dar există ceva în care se aseamănă izbitor de mult: în privinţa cineticii lor spirituale de descoperitori, adică ce a fă­cut Puşkin în calitate de înteme­ietor de literatură, de prefigura­­tor al geografiei spirituale ru­seşti, ca şi veşnic itinerantul Pe­tőfi, care nu ţi-a străbătut nu­mai propria sa ţăriţoară, ci a descoperit la nesfârşit noi pla­iuri creatoare. Când am scris prima dată despre el, în mica publicaţie studenţească a lui Karácsony Sándor, am evidenţiat faptul că, pornind de la cântece de petre­cere, mai bune sau mai rele, sau de la anecdote versificate, el a creat, vers cu vers, noi spe­cii literare, înnobilând literar creaţiile iniţiale, şi cât de bine a ţtiut să dezvolte orice în care ţi-a încercat puterile, fiind, tot­odată, irepetabil în opera sa, în poetica sa, e mai evidentă a­ceastă economie novatoare, de­cât paradigma speciilor literare abordate de lira sa, în poeziile sale „Ciocanul aşezământului” - care renunţa la vechile canoa­ne ale înaintaţilor, „Viteazul Já­nos” - în care îndemna poporul la izbândă, în „Râul Salgó” - în care se face auzit torentul de cascadă, în „Apostolul”­­ în care se contopesc înălţător atributele fierbinţi ale ro­manului versificat, aceste patru opere scrise în decursul a patru ani reflectă de asemenea o imagine cuprinzătoare ţi­părită a inflorescenţei întregii sale o­­pere. La sfârşitul carierei sale se afla pe calea cea mai bună pentru a aborda şi speciile lite­rare în proză. Până la Mikszáth, nimeni dintre prozatorii unguri nu a scris o proză mai măiastră; impresiile sale de călătorie, scrisorile către Arany demon­strează ce ar fi putut deveni în scrierea de romane ţi nuvele; cei care i-au vizionat dramele ţi cei care îi cunosc forţa de des­coperitor ţi cuceritori de noi tă­râmuri vor crede că ar fi fost încununat de izbândă ţi pe aceste tărâmuri. De acest nesaţ de abordare a speciilor literare ţi de acest spirit novator, niciodată nu a fost atât de nevoie, ca după 1849. Nu ştiu în ce măsură ar fi fost pus mai în valoare politicia­nul Petőfi de alternativa mai profundă a experienţei lui Puş­kin ca decembrist. Dar atunci când literatura a trebuit, real­mente, întemeiată din nou, nu m-am îndoit nici o clipă că ta­lentul său ar fi fost substanţial obstrucţionat de morala naţio­nală sau de închistarea literatu­rii naţionale - fie şi în calitate de proscris. Dintre contempora­nii săi, cel mai bine a resimţit Kemény Zsigmond faptul că ac­tivităţii sale scriitoriceşti tre­buie să i se confere un nou pro­gram ţi trebuie să i se găsească noi specii literare. Dar şi în el a existat ideea de „golgotă scrii­toricească”, existentă la Arany ţi la ceilalţi râmaţi în patrie. în mare, Petőfi ar fi fost capabil de ceea ce a fost capabil, în mic, Vajda, să fie consecvent ţi, tot­odată, să se adapteze: vâltoa­rea din martie ’48 s-o călău­zească spre forme mai moder­ne. Asta s-ar fi cuvenit din par­tea lui: pe lângă „Toldi”, pe lângă „moartea lui Buda”, un roman versificat mickiewiczian sau puskinian, eventual o satiră gogoliană de proporţiile capo­doperei „Tragedia omului”, în contextul aprofundării concep­ţiei sale lirice; în jurul său să fi fost generaţiile lui Arany, mai cutezător şi,mai binedispus, ale unui Jókai mai pudic, ale unui Vajda János mai înflăcărat şi ale unui Zilahy Károly care erau meniţi să supravieţuiască. Dezvoltarea în ritm susţinut a literaturii maghiare s-a oprit prin anii 1860, aşteptându-l şi prefigurându-l pe Arany; dacă Petőfi ar fi trăit cât Puşkin, el ar fi tulburat această moarte apa­rentă. Cealaltă jumătate a secolu­lui trecut - iată ce am pierdut în persoana lui, pe câmpul de luptă de la Albeşti, de lângă Si­ghişoara,iată ce nu le putem ier­ta tinerilor săi competitori ai ce­lor ce au destrămat ideea de nou zămislitor al literaturii noastre. Budapesta, mai 1989 ZAHARIA STANCU: împreună cu M­­­oni, să afirmăm credinţa noastră în frăţia dintre popoare „Comemorarea dispariţiei dintre cei vii a lui Petőfi Sándor este un nou prilej să ne afirmăm credinţa în unita­tea şi frăţia dintre popoare, să evocăm acele tradiţii revo­luţionare ai căror moştenitori suntem. în aceste zile, comemo­răm şi dispariţia dintre cei vii a lui Eminescu. în calitate de scriitor îmi dăruie o mare bucurie faptul că la noi aceste două genii - Petőfi şi Eminescu - sunt sărbătorite cu preţuirea care li se cuvi­ne”. (itp)­ EUGEN JEBELEANU: Forja viitorului omenirii „Petőfi: Mâniosul Petőfi, înţeleptul Petőfi, Petőfi celor mai neprihănite arderi este atât de asemănător cu Băl­­cescu, cu Bălcescu al nostru, cu Bălcescu al celor mai în­drăzneţe avânturi, cu acei Bălcescu care este conştiinţa libertăţii şi dreptăţii tuturor popoarelor. Ca ales printre cei aleşi, Petőfi nu este doar una dintre marile conştiinţe ale secolu­lui său. El este conştiinţa în sine, făclie de nestins.” (19­). OCTAVIAN GOGA: Sufletul curat al lui Petőfi m-a impresionat „... Sufletul curat al lui Petőfi m-a impresionat, m-a afectat, el fiind unul dintre cei mai importanţi poeţi ai şcolii romantice - 1848, un mare, foarte mare poet, pen­tru a cărui uriaşă viziune, ro­mantismul epocii a oferit cadru. A fost marele cântăreţ al libertăţii şi acest lucru repre­zintă un punct comun între el şi mine.”

Next