Inainte, aprilie 1971 (Anul 28, nr. 8107-8132)
1971-04-20 / nr. 8123
„OLIMPIADA JUNIORILOR” Record de participare la ATLETISM . Federația Română de Atletism, cu sprijinul comisiei județene de atletism, a organizat, după o întrerupere de 17 ani concursul republican de primăvară al juniorilor de categoria a H-a. Locul de desfășurare a acestei mari competiții a fost ales orașul Craiova. Stadionul „Central” a fost solicitat din plin timp de două zile de tinerii concurenți veniți din 176 de școli și licee, cluburi și asociații sportive din toate județele țării, inregistrindu-se peste 1000 de concurenți. „Olimpiada juniorilor’’ cum putem numi această competiție datorită numărului mare de participanți in diferite probe atletice, lucru neprevăzut de organizatori, a determinat pe antrenorul federal Nicolae Mărășescu să modifice unele probe din program și să introducă calificările. Astfel, la probele de 100 m fete și băieți cu 120 de concurenți, lungime băieți fete cu 85 de concurenți au avut loc calisificări. Era bine dacă și la suliță băieți (cu 33 de concurenți), disc băieți cu 30 de concurenți precum și la alte probe, să se fi introdus calificări pentru o cia mai scurtă desfășurare a programului de concurs. Handicapați de timpul răcoros, tinerii și entuziaștii atleți au stabilit, totuși, câteva recorduri naționale printre care menționăm la 110 m garduri 15.5 pe Stampoteki Alexandru de la S.S.A. București, 1000 metri 2.30.0 și 2000 m 5.40.6 realizate de Ghipu Gheorghe — Metalul București; 1000 m obstacole 2.50.6 Filip Mihai, Câmpulung Muscel, 5 km marș 22.42.4 — Ioniță Ștefan, Plopeni. La 600 m fete, unde au participat 60 de concurente în serie contratimp, Lean Liana de la Liceul nr. 2 Rm. Vilcea a ieșit învingătoare cu recordul de 1.37.8. Județul nostru a fost reprezentat la acest concurs republican de un număr de 28 de atleți din trei secții de atletism ale municipiului Craiova. Dintre aceștia, o comportare meritorie au avut-o Dan Adelina de la S.S.E., care a ocupat locul 1 la aruncarea discului cu rezultatul ce e drept modest, de 28,90 m; Onescu Nicolae (Rovine) locul II la 2000 m cu un timp foarte bun de 5. 42. C; Olaru Octavian — S-S.E. locul II la triplu salt cu Unu rezultat destul de bun (13,89 m) la numai 9 cm de locul I; Dobre Gabriela (Liceul cu program special) 32,24 m locul IV la aruncarea suliței. Toți aceștia sînt elevi ai antrenorilor M. Nistor, Ionel Ghiță, Ștefan Popescu, Ion Binderiu și Marilena Stroe. Rezultatele la care ne-am referit sînt bune, ținînd seama de faptul că sportivii noștri nu au beneficiat de o sală de atletism pentru desfășurarea activității atletice corespunzătoare, încă din timpul iernii. Totuși, avînd în vedere că acest concurs a avut loc în Craiova in timpul vacanței elevilor, iar municipiul numără aproximativ 15 000 de elevi și eleve pentru această vîrstă a juniorilor de categoria a II-a, numărul concurenților înscriși putea fi mai mare. Cu prilejul desfășurării concursului republican, F.R.A. a dotat stadionul craiovean cu unele materiale și instalații sportive pe care antrenorii le vor folosi pentru instruirea atleților, care e bine să fie întreținute corespunzător și judicios folosite. De asemenea, in incinta stadionului „Central” s-a amenajat un cerc de aruncare a ciocanului și discului. Pe cină și o pistă cu prag pentru aruncarea suliței ? Și, acum o veste , recordul național la aruncarea suliței la juniori de categoria I este de 69,12 m și aparține, încă din 1966, atletului craiovean Stelian Giubeanu. La actualul concurs republican, primul clasat — (Ion Gheorghe din Câmpulung Muscel) a aruncat sulița de 600 grame abia la 60,16 m . La încheierea concursului republican de primăvară al juniorilor de categoria a II-a, tovarășul Victor Firea, secretar general al F.R.A., a mulțumit în numele biroului federal comisiei județene de atletism pentru colaborarea fructuoasă și pentru rezultatele obținute, făcînd și finele recomandări antrenorilor privind selecția și instruirea sportivilor. Prof. CONSTANTIN BOBEI, Liceul „Frații Buzești“ — Craiova Foto : I. TESCOVEANU Bucureșteanul Gh. Ghipu conduce în cursa de 2000 m BOX Zece juniori craioveni în finalele campionatelor naționale tncepînd de azi și pînă sîmbătă, la Cluj se va desfășura ultimul act al campionatelor republicane de box individual juniori, unde pentru cucerirea celor 24 de titluri de campioni naționali (juniori mari și mici) participă un număr de peste 100 de cîștigători în cele cinci zone ce au avut loc la sfîrșitul lunii martie. Printre aceștia se numără și zece boxeri craioveni, doi dintre ei deținători de titluri naționale. E vorba de Marian Cosman și Ion Buicu, ambii de la U.R.A. Craiova. Ceilalți opt aparțin asociațiilor U.R.A. (3), Chimia (3) și Clubului Electroputere (2) — toți boxeri de o bună valoare tehnică. Ultima săptămînă înaintea acestei finale a fost o perioadă intensă rezervată pregătirilor, lucru de care ne-am convins vizitînd cele trei săli de antrenamente ale boxerilor respectivi. Antrenorii V. Fîntînă, I. Hău și M. Goanță au pus accent deosebit pe individualizarea antrenamentelor, în raport cu temperamentul și posibilitățile fiecărui boxer, în așa fel incit in perioada finalelor fiecare dintre ei să se găsească în condiție optimă atît din punct de vedere tehnic cit și tactic și fizic. I. GORGAN, coresp. ÎNAINTE m ÎNTRECERI ÎN CINSTEA SEMICENTENARULUI • SCRIMĂ Zilele trecute, în sala sporturilor din Craiova, membrii Centrului de scrimă de la Casa pionierilor din localitate au participat la o interesantă întrecere sportivă organizată în cinstea semicentenarului partidului. La floretă fete, primul loc a revenit tinerei Zenaida Trap — Școala generală nr. 21 ; la spadă, primele trei locuri au fost ocupate de Rotan Mircea (Liceul „N. Bălcescu“), Mănescu Dumitru (Școala generală nr. 12) și Moisin Alexandru (Școala generală nr. 12). Concomitent, ne informează antrenorul Paul Ghinju, la o întrecere similară, organizată de comisia de specialitate din C.J.E.F.S. Dolj, au participat și o parte din trăgătorii clubului Electroputere. La floretă fete, Ionescu Daniela a ocupat primul loc, întrecînd în finală pe Oina Rodica. La spadă — juniorii mici, primele trei locuri au fost împărțite de Dima Ion, Bănică Cătălin și Cărămidă Doni. La spadă — tineret s-au clasat în ordine : Isăilă Livin, Cărămidă Adrian și Podeanu Dan. A. ION, coresp. MOTOSTAFETA Duminică dimineața, din centrul orașului Craiova s-a dat startul motoștafetei semicentenarului P.C.R., acțiune dedicată marelui eveniment de la 8 Mai a.c. și organizată de către Comitetul județean U.T.C. Dolj, C.J.E.F.S. și comisia județeană de motociclism. Motostafeta a fost primită de către Comitetul județean Olt al U.T.C., urmînd să-și continue drumul spre București, unde va sosi în ziua de 2 mai a.c. PAUL PETRESCU, coresp. Electroputere — Metalurgistul Cugir: 1-1 (1-0) 9"Greșelile se plătesc" Titlul nu ne aparține. Este laconicul răspuns al antrenorului Voroncovski la întrebarea noastră : „Ce părere aveți despre această semiînfrîngere a echipei .Electroputere ?“. Deși l-am fi dorit mai complet, el reflectă totuși cauza cauzelor pentru care localnicii au pierdut un punct pe teren propriu în fața Metalurgistului — Cugir. In minutul 77, la scorul de 1—0, fundașul central Țană ratează de necrezut o degajare. Colnic ii păcălește, țîșnește de lângă el și se îndreaptă poartă . Vasilescu încearcă spre cu disperare salvarea golului, prin ieșire, dar balonul se oprește în plasă și... 1—1. Portarul craiovean, acest jucător matur cu sensibilități de copil, mușcă pămîntul, iar din tribune se aud voci ! „lasă Vasile că tu n-ai nici o vină“. Adevărat, vinovat este fundașul Țană. Și aceasta nu a fost singura greșeală gravă din acest meci. In minutul 24, același Țană ratează o intercepție, Tamaș îl fentează, intervine din nou Vasilescu, atacantul cugirean se încurcă și trimite pe lingă poarta goală. Greșeli, de data asta de ordin tehnic, a mai făcut și atacanții craioveni : timp de 40 de minute au încercat deschiderea scorului cu mingi pe sus și de la distanță, fără să sesizeze numărul și masivitatea apărătorilor adverși și, în special, calitățile portarului Tripa la mingile înalte. In min. 40 însă, Stanciu primește pe linia de 18, dar nefiind in bună poziție de șut trimite pe stingă la Gîtan care își driblează adversarul direct, fentează și expediază în plasă în direcția opusă portarului. A fost un gol din acțiune, bine lucrat și frumos înscris. Deși oaspeții s-au dovedit în prima repriză mai bună la intercepții, cu un plus de tehnicitate la controlul balonului, la reluare craiovenii au atacat mai mult și, ca rezultat, au ajuns mai des în careul advers, lăsînd impresia că își vor adjudeca o victorie clară. Dar, în min. 47, la un corner, Mateescu trimite cu capul pe lingă bară. Același Mateescu, de altfel bun în acest meci, avea să rateze la o frumoasă combinație cu Stanciu, ca apoi în min. 76 să trimită de la 6 metri un șut puternic pe spațiul porții, golul fiind salvat printr-un reflex extraordinar al portarului Tripa. Și, în plină dominare a craiovenilor, în min. 77 se produce contraatacul oaspeților, grava greșeală a lui Țană și egalarea relatată la începutul articolului. Să se fi simțit la jocul de duminică al craiovenilor absența din echipă a lui Cheznoiu (accidentat), Bondrea (suspendat pe o etapă), și a lui Sandu Stănescu (întindere) ? Poate că da ! Oricum, se impun pentru viitor o atenție deosebită în ceea ce privește îmbunătățirea tehnicii individuale a jucătorilor, o mai multă claritate în acțiunile de atac și eliminarea greșelilor în apărare. Toate acestea, realizate pe suportul vădit al seriozității de care dau dovadă, în general, jucătorii de la Electroputere, al marii cantități de energie ce se consumă la jocul acestei echipe, vor aduce divizionara noastră secundă în plutonul fruntaș al acestei categorii, spre satisfacția întregii echipe spre admirația publicului sporșitiv craiovean. Arbitrul Al. Văduvescu a condus competent și autoritar. Electroputere a folosit următoarea formație : Vasilescu — Voicu, Țană, Lili Popescu, Bărbuț — Morovan, S. Stănescu — Ilie Stelian (Bălosu), Mateescu, Stanciu, Gîtan, VIRGIL VASILESCU Baschet feminin Duminică dimineața, la baza sportivă ,,7 Noiembrie, din Craiova, în fața a numeroși spectatori, s-a desfășurat partida de baschet feminin divizia B, dintre echipele Universitatea Craiova și Știința Sf. Gheorghe. Studentele, superioare din toate punctele de vedere, au obținut o frumoasă victorie la scorul de 84—37 (29—12). © 20 — IV — 1971 LUPTE GRECO-ROMANE Etapă favorabilă craiovenilor Sîmbătă, în cadrul celei de-a III-a etape a diviziei A la lupte greco-romane, în sala sporturilor din Craiova s-au întîlnit formațiile Olimpia Satu Mare, C.F.R. Timișoara și Electroputere. Această etapă, în general de un nivel mediocru (7 duble descalificări pentru pasivitate), a fost net favorabilă gazdelor. Electroputere, cu o echipă mai echilibrată (deși cu o serie de sportivi „urcați“ în categorie), a terminat fără pierderi etapa, obținînd primele victorii în campionat. Din echipa craioveană, excelent au evoluat Ciugulea Dumitru (48 kg) și Stoica Ion (52 kg). Popa Ilie (68 kg) și Bușoi Constantin (+100 kg), prin vasta lor experiență competițională, au demonstrat din nou că rămîn elementele de bază ale echipei. O comportare meritorie au avut, de asemenea, Cîrneanu Lucian (62 kg), Tănase Nicolae (74 kg) — ambii puțin receptivi însă la indicațiile antrenorului și Bărăitaru Nicolae (90 kg). Plină de promisiuni apariția tînărului Anghel Dănuță (100 kg) , neconcludenză comportarea lui Nebunu Nicolae (57 kg) și Burlan Mihad (82 kg). Și acum, rezultatele tehnice . Electroputere — C.F.R. Timișoara : 17—12. Succes meritat, dar cu emoții, datorate în special lui Burlan, care, deși conducea confortabil la puncte pe Toth (C.F.R.), a pierdut prin tuș, datorită unei grave erori tactice Electroputere — Olimpia Satu Mare : 22—8. Victorie clară, care nu mai necesită alte comentarii. C.F.R. Timișoara — Olimpia Satu Mare : 19,5—18,5. Confruntare dramatică, victorie de... aur în tentativa feroviarilor de a evita retrogradarea. In încheiere, o notă bună pentru arbitraje : Dona V., Oancea I. (ambii din București), Lovacs I. (Lugoj) și Gaiță T. (Tr. Severin). I. AMARAȘTEANU, coresp. Voleibaliștii de la „U” învinși... In partida derbi a diviziei B, seria a XI-a, susținută duminică dimineața în sala Giulești, în compania formației Electro București, studenții craioveni au cedat cu 1—3, confirmînd scăderea de formă manifestată în acest retur de campionat. Prin acest eșec, promovarea în A începe să stea sub semnul incertitudinii, situația în fruntea clasamentului prezentîndu-se astfel : 1. „U“ Craiova 19 18 1 55—19 37 2. Eleotra 19 17 2 54—20 36 Deci, craiovenii mai păstrează avantajul unui singur punct și două seturi mai mult. Zestrea aceasta subțire poate fi, totuși, hotărîtoare, dacă băieții antrenorului Radu Zamfirescu vor reuși să treacă fără „avarii“ peste ultimele trei etape , (cu Medicina București și Farul Constanța la Craiova și cu Vagonul la Ploiești). In ceea ce ne privește avem convingerea că acest lucru este posibil cu o singură condiție : mai multă seriozitate în pregătire, pentru a se forța reintrarea în formă. Drumul spre „A“ trece, prin urmare, prin Ploiești. Și nu trebuie uitat că în tur, la Craiova, în jocul cu Vagonul, studenții au obținut abia un... chinuit 3—2 ! N. AMION, coresp. HANDBAL Victorii pe teren propriu și în deplasare Terenul Școlii sportive din Craiova a găzduit duminică dimineața două jocuri de handbal. în primul, disputat în cadrul diviziei juniorilor și școlarilor, echipa masculină Școlii sportive Craiova a întîlait formația Liceului „Ecaterina Teodoroiu“ din Tg. Jiu. La pauză, scorul era favorabil craiovenilor cu 10—7. In repriza secundă, ambele echipe practică un joc în viteză, cu multe contraatacuri. Craiovenii mai incisivi în atac obțin în final o victorie meritată cu 21—15. In continuare, in cadrul etaipei a II-a a returului diviziei naționale B, Universitatea Craiova a întîlnit formația Metalul Copșa Mică. Prestînd un joc de bun nivel tehnic, studenții Craioveni au obținut victoria cu scoruri de 20—12 (9—5). La Drăgășani, echipa feminină a Liceului agricol din localitate a primit replica formației Școlii sportive din Craiova. In prima repriză, formația craioveană practică un joc întcîlcit și se apără slab. Ca urmare a acestui fapt, este condusă in minutul 18 cu 4—3. In ultimul minut al primei reprize, craiovencele reușesc să egaleze și chiar să preia conducerea. Scor la pauză : 5—4 pentru Școala sportivă Craiova. In repriza secundă, echipa practică un joc spectaculos oaspe și obține o victorie meritată cu 11 — 6. In urma acestei victorii, formația craioveană își consolidează poziția de lideră a clasamentului. In Timp de 3 zile, la București, sălile Floreasca și Dinamo, reprezentativa de juniori II a Craiovei au participat la competiția dotată cu Cupa orașelor. In final, tinerii handbaliști craioveni s-au clasat pe locul VII. Au participat la întreceri reprezentative din 16 orașe. Iată rezultatele înregistrate de echipa craioveană : cu București 3—7 (1—4) ; cu Galați 13—8 (7— 3) ; cu Brașov 7—5 (3—1) ; cu Deva 9—7 (6—3) ; cu orașul Gheorghe Gheorghiu-Dej 8—14 (3—5) și cu Ploiești 8—11 (5—4). Prof. V. POPOVICI, coresp. Campionatul județean de fotbal Constructorul — Recolta Covei: 2-0 (1-0) „Dialogul“ indirect pentru primul joc în clasament, dintre Constructorul și Aripile continuă, devenind tot mai pasionant de la o etapă la alta, fiecare dintre cele două echipe fruntașe luîndu-și măsuri pentru a nu „greși“, indiferent de valoarea adversarului în fața, căruia se află. Duminică, de pildă, constructorii craioveni au întîlnit o echipă (Recolta Covei) care... teoretic nu putea să le pună probleme. In realitate, echipa craioveană a avut extrem de mult de lucru, pentru că oaspeții i-au opus o apărare supraaglomerată, care a respins aproape totul, oriunde. Din această cauză, în prima repriză, în ciuda dominării totale, Constructorul n-a putut înscrie decît o singură dată (în min. 34) prin Iordache. Nici după pauză, cu toate că echipa craioveană a operat două schimbări, aspectul de ansamblu al jocului nu s-a schimbat. Constructorul a reușit să mai înscrie doar un singur gol (min. 65) prin Petculescu. Echipa din Covei s-a dovedit o formație ambițioasă, de luptă, care n-a reușit să pună probleme decît în apărare. Au jucat următoarele formații ! Constructorul: Prejbeanu — Săndulescu, Croitoru (Ghiță), Predescu, Burnea — Popa, Nicola — Roman (Petculescu), Virgil, Ciupitu (Croitoru), Iordache. Recolta : Mitu — Mărgărit, Ion Valentin, Nicolae Alexandru, Ionică — Mușat, Dinu — Vlădulescu, Angiu, Dobre, Ștefănescu, ST. GURGUI, coresp. Rugbiștii din nou învingători in deplasare... In etapa de duminică a diviziei B, rugbiștii de la Electroputere au evoluat pe terenul din Petrila, avînd ca parteneră de întrecere echipa Știința II Petroșani. In cursa pentru primul loc In clasament, craiovenii au mai obținut victorie : 12—0 (6—0) , datorată lui Fredoaica Traian (excelent in acest joc), Tudorică Simu, Tudorică Constantin (fiecare cite o încercare) și Florescu Augustin (drob-gol). Victoria craiovenilor putea fi și mai clară, dar aceștia și-au menajat vizibil forțele, ferindu-se de accidentări. Terenul de joc a fost extrem de tare. A. I. GEORGE coresp. Doar o medalie de ■ [UNK] [UNK] bronz Duminică, In sala„Floreasca rt" din capitală s-au încheiat întrecerile finalei campionatului republican — juniori mici — la scrimă. Reprezentanții scrimei craiovene — trăgători de la clubul Electroputere — au obținut în această ediție doar o singură medalie (bronz) prin Mircea Rotaru la spadă. Locuri fruntașe în finală au mai obținut craiovenii Trap Zenaida (5) la floretă și Ion Dima (6) la spadă. Frumoase calități a dovedit, de asemenea, și spadasinul Al. Moisin. A. MARAȘTEANU, coresp. Y