Inainte, iunie 1971 (Anul 28, nr. 8159-8184)

1971-06-25 / nr. 8180

2 H Legendele care se țes in mod firesc și inevitabil de-a lungul unei perioade de timp, fie că este vorba de oameni, de feno­mene ale naturii sau întîmplări ori evenimente, acoperă mai întotdeauna fața adevărului. Ne întrebăm, însă, dacă ele ar fi rezistat timpului și uitării fără Anca, Tudor aceste legende, care le dau far­mec și le fac să stîrnească Și să rețină interesul unor șiruri de generații. Că adevărul mai poate cu greu să fie dezghiocat din păienjenișul imaginației și fanteziei, aceasta este cu totul altceva. Astfel de întîmplări întîlnim la tot pasul în folclorul nostru, mai ales în cel epic și roman­tic, unde imaginația și entu­ziasmul pot și lucrează mai in­tens. Nici izvoadele scrise nu sunt ferite întotdeauna de aceste aspecte care, de multe ori sunt luate drept denaturări. Pornind de la acestea, m-am oprit asupra unui fapt, mă­runt în aparență, dar care nu poate fi lipsit de interes, el fiind legat de strălucitoarea figură a eroului nostru național Tudor Vladimirescu. Mai în toate lucrările care au apărut în ultima vreme despre Tudor Vladimirescu, în care se dezbate și latura umană a a­­cestui erou, se menționează și despre o dragoste a lui pentru o fată. Pentru singura fată pe care a iubit-o și cu care nu s-a putut, însă, căsători. In u­­nele variante se spune că nu a vrut, în altele, se prezintă a­­ceastă idilă ca fiind în cele din urmă îngropată, dominată de evenimentele istorice pe care Tudor le-a stîrnit, le-a grăbit și le-a dus pînă la cucerirea efemeră a victoriei. Cert este că în toate aceste lucrări, fie romanțate, așa cum sînt cele două-trei filme apă­rute in ultima vreme pe ecra­nele noastre datorită unor per­sonalități de frunte ale scrisu­lui și literaturii noastre isto­rice, fie în paginile unor studii și cercetări dedicate vieții lui Tudor Vladimirescu, eroina — singura — care l-a reținut o clipă din preocupările lui, se numea Anca. Anca, apare pes­te tot în întruchiparea cea mai desăvîrșită de frumusețe a u­­nei țărănci de pe plaiurile Gorjului. Se dau pînă și scene, imaginate sau deduse din iz­voade despre întîlnirile lor, despre dragostea și despărțirea lor. De curînd, am recitit o ve­che lucrare, o piesă de teatru, scrisă prin 1912, de către un institutor din Baia de Aramă. Acesta a cunoscut evenimentele desfășurării revoluției lui Tu­dor Vladimirescu , printr-un bunic al său, al cărui tată fu­sese fecior de cort al lui Tudor Vladimirescu. De la acești îna­intași a putut cunoaște și viața mai intimă a eroului și intri­gile ce se țeseau în juru-i sau se puneau la cale în umbră. A cunoscut îndeaproape și firea și caracterul lui Tudor și tot așa de bine a cunoscut pe Anca, logodnica lui Tudor. A fost martor și la întîmplarea care a curmat idila și a zădărnicit căsătoria. Anca, este prezentată — în piesa menționată — drept sora lui Iancu Jianu. Cu cei doi — frate și soră — Tudor se cu­noștea încă din copilărie, din casa Glogovenilor... Anca este răpită în noaptea logodnei de Pasvantoglu, care fuge cu ea spre Calafat să treacă Dună­­­rea. Ce s-a întîmplat, nu știm. Aflăm numai din gura lui Iancu Jianu că sora lui a murit, iar el apucă din nou calea codru­lui. Tudor Vladimirescu pleacă pe calea de pe care nu se poa­te întoarce : aceea de a scăpa poporul și țara de asuprire și asupritori. El jură că nici o altă femeie nu-i va mai fi dra­gă... Faptele prezentate în această lucrare pot să fie romanțări. Credem însă că autorul care — așa cum precizam — și-a cu­noscut eroii din povestirile ta­tălui și bunicului său, care la vremea revoluției avea 51 de ani și era sfetnic al lui Tudor — a înserat și multe adevăruri, care aruncă o nouă lumină în cunoașterea vieții conducătoru­lui mișcării revoluționare de la 1821. ST. BOSSMN logodnica lui Vladimirescu O țărancă din Gorj sau sora lui Iancu Jianu? Numele cunoscut al lui Victor Ion Popa este legat de notoria sa activitate de regizor și director teatral, autor dramatic și romancier, caricaturist și critic plastic. L-am cunoscut mai întîi pe Victor Ion Popa, din pri­ma sa lucrare dramatică, plasată pe scenele de teatru, piesă de teatru în trei acte, care s-a numit „Ciuta“, rea­lizare scenică ce a interesat la timpul său. Această piesă s-ar părea că suferise un paralelism de expunere în frază, ca influență poate, în sens de reminiscență, pro­venită din temporara sa ca­litate de secretar literar de teatru. Astfel, în „Ciuta“ este o frază în care se spune că ciuta, urmărită de vînă­­tor, sare din stei în stei de piatră, pînă la cea mai mare înălțime, de unde se arun­că în prăpastie. In „Rața sălbatică“ a lui Ibsen se spune : rața sălbatică, ur­mărită, se scufundă din ce în ce mai adînc și la fund rămîne să moară, decît să se ridice­­ la suprafață, în primejdia vînătorului. Dar după cum Victor Efti­­miu se pronunță că spiritul de imitație domină și nu în rău, în linia oamenilor de litere, s-ar părea că nu este un defect categoric o astfel de influență imitativă, chiar invers, adică o inte­r­­grare în continuitate. Fizic, statura lui Victor Ion Popa era potrivită spre micimea de stat, dar aceasta îi era doar forma aparentă fizică, în existența sa fiind prezentă o energie și o for­ță de creație și de muncă rar întîlnite, conștiente în constituire. Mai tîrziu, adică după ce luasem contact cu Victor Ion Popa (în calitatea sa de regizor artistic și a mea de actor), mi-a scris o ilustrată, dintr-un stat al nordului, unde făcea, în corelație, o călătorie estivală și studioa­să, pe linie de artă, spunîn­­du-mi în scrisoare cam așa: „am poftă să muncesc atîtea ore în șir, ziua și noaptea, spune-le colegilor și întrea­­bă-i dacă le surîde situa­ția“. Victor Ion I Popa era sim­patic și ca înfățișare, — șaten spre blond, era însă uneori distant, în conștiința valorii ce avea probabil, exer­­citind o autoritate, pentru sublinierea și a acestei pro­prii valori mai ales în cali­tatea de director teatral, după cum și de regizor tea­tral, făcînd uneori greșeli. Aci, voi face loc urmă­toarelor relatări, fiecare im­portantă în felul său, în le­gătură , cu mine, din partea lui Victor Ion Popa, căruia o stimă reală, în a­îi ,port­mintire, cu adăugirea unui aproximativ accident al re­zervei, în privința unui acces al absolutismului, în unele cazuri, scoțînd în re­lief și spiritul său de co­laborare cu actorul. Intr-o prezentare mai lar­gă s-ar putea reliefa, în preocuparea sa, și o anumi­tă generozitate față de unii actori, dar deocamdată tre­buie să mă mărginesc spe­cial să arăt cum l-am cu­noscut în contactul cu mine pe Victor Ion Popa, regi­zorul artistic. Repetam rolul principal din piesa „Minunea sfântu­lui Anton“ de Maeterlink și anume rolul „Sfîntul Anton“, cum de ase­meni rolul prin­cipal „Panta­­loone“ din pie­sa cu același nume de Berkie, și colaborarea era salutară. Cu rolul „Lu­ca“ din „Azilul de noapte“ de Maxim Gorki lucrurile au stat altfel, ieșind în relief sigența intran­uneori negativistă a lui Victor Ion Po­pa. Fi nu­a mi-a permis să joc rolul acesta așa cum vedeam eu just, după ulterioare consta­­tări, și confruntări cu un spectacol cu această piesă dat de către vestita trupă de artă din Moscova, în care jucau elevi și discipoli ai lui Stanislavski. Mijloacele mele­ intuitive n-au dat greș niciodată în roluri, încă de la prima lec­tură de lucru,­­ în care am dat cele mai juste intonații și cea mai vibrantă trăire, unde a fost cazul. Același lucru s-a petrecut și cu rolul „Luca“, dar de data aceasta Victor Ion Popa,era prins de respectul ce datora înaintașilor actori, care ju­caseră greșit acest rol, chiar dacă fuseseră actori de mare prestigiu. Cînd sus-zisa trupă de artă a venit și a jucat acel spec­tacol, la care am asistat și eu și Victor Ion Popa, și cind i-am putut demonstra că interpretarea lui „Luca“, era aidoma cu vederile mele, a răspuns : „Parcă ce, ei nu se pot înșela?“. Bineînțeles, nu m-a putut de loc con­vinge această închidere de gură absolutistă și nepotri­vită pentru acest om de artă, cu caracter atît de larg în preocupările sale. Dar despre Victor Ion Popa — așa cum precizam și la început — s-ar mai putea spune multe lucruri bune. Pe lîngă calitatea sa de autor dramatic al piese­lor „Mușcata din fereastră" și „Tache, Ianche și Cadîr“, ca și aceea de romancier, cu romanele „Velerim și Veler doamne“ și „Sfidează și Forează“, putem intui atî­tea și atîtea valori pe care le-ar fi putut realiza acest autentic om de artă, dacă firul vieții nu i s-ar fi rupt mult prea de­vreme. TEODOR PĂUNESCU artist emerit nememorie­ Victor Ion Popa în clișeu : Victor Ion Popa alături de Teodor Păunescu, I. Aurel Măican și Gr. Vasiliu-Birlic Sif i ÎNAINTE g = I Trei fabule 1 Motanul și șoricelul­­ g Motanul sta sus la etaj g g Chiar la balcon — imens g tapaj g g j Jos, la parter — un­­ g șoricel m g C-o voce peste... decibel g §g Normal, insinua­toril g g Cum că pisoiul... ratiend, g H — Sfidînd complexele și g drama — g| U I-ar fi asasinat ieri... mama g 1 Motanul grav, silențios, g §1 Primea calm critica de... g jos g I Puricele g Un purice, un campion g § As săritor la decatlon g fi Se confta onest, lucid, g 1 Altuia ! eu mă... sinucid, g g Căzînd de la al doilea jij Vei reuși cert, garantat ? g­­=§ De, de la prima săritură, g g Cu capu-n jos drept în... g bordură, g­ ­ Rata I g Intr-o zi, o rață foarte g g Perspicace și aparte, g — Mignonă, minimap mao, g R Exersa ,,delfin“ pe lac, B g Cînd deodată sare-o =■ g broască g g Gureșă, obeză, flască, g g Bombardîn­d-o cu acuze g B Inedite și confuze... g g Nu-i adevărat, zicea £ £ g Rața,­ jur pe mama mea. g g Natal, mintea uimitor, jg­ g Era din... incubator ! || g TITI GHEORGHIU- 1 VASLUI pißmijiiuiiiniiiunuiiininiiiniiinnunniuiniiiiniiiiiiiiiiiiiii^ Cuțitul ambițios Pentru a îndeplini misiuni mai de sos decît tăierea ce­pei, un cuțit de bucătărie s-a vrut brici lucios pus în toc de piele. Drept care, a­­jungînd pe mina unui tocilar, s-a întors cînd pe o parte, cînd pe cealaltă, căpătînd tăiș de o rară finețe și lucru cum nu avusese niciodată. Ghicindu-i ambiția, stăpînul a în­cercat să se bărbierească cu el. Parcă avea ce pierde ? Dar, vezi bine că lucrurile n-au mers. Supărîndu-se pe o asemenea unealtă netrebnică, a aruncat-o pe masa din bucă­tărie, juruind-o pe mai departe tăiatului de ceapă, morcovi și cartofi. Pe tabla mesei, cuțitul ambițios a sunat dogii. Vezi bine, nu putea să sune ca oțelul adevărat. Iar pînă seara, a prins o culoare gălbuie, începuse sa ruginească. Osul și cămila Un mîndru cal arăbesc rî­ Í­dea c*e 0 • ■ * 1 — Uite ce bot caraghios are ! Seamănă cu unul de­­ llu­l a­III­ capră. Apoi cocoașa... Uite !­­ [ cum i se văd coastele prin­tre smocurile de păr de cu­loarea ruginei. Și copitele... Copitele nu au nici un fel de grație. Ca să nu mai vorbim de încheieturi care sunt aidoma unor butu­rugi... Dintotdeauna, drumurile caravanelor am fost presărate cu oase de cămilă care și-au împlinit menirea pînă la­ capăt. Așa încît, de bună seamă, răutăcioasele cugetări ale calului țesălat și cu copitele unse, o ustu­rau pe cămila costelivă mai puțin decît în­țepătura unei muște a deșertului.­ ­ Doi țînțari — Mai întîi, spunea primul I j țînțar, mă rotesc pe lîngă u­­rechea celui pe care-l voi în­țepa, prefăcîndu-mă apoi că­­ zbor mai departe. In felul a­­cesta, cînd îl înțep, crede că l-a ciupit o muscă și pînă cînd își dă seama eu sunt departe. —Eu procedez altfel, spuse al doilea țin­­țar. Mă așez direct pe mîna sau pe fața ce­lui pe care-l voi înțepa și îi înfig acul ușu­rel pentru a nu simți. — Hai să vedem a cui metodă e mai bu­nă, zise primul. Uite colo un copil care se joacă. Ne întîlnim pe piciorul lui sting. ...S-au întîlnit, e drept, dar numai pentru citeva clipe. Aceasta pentru că puștiul, fără a-și întrerupe joaca, plesni cu palma acolo unde simțise cele două înțepături. CORNEL CONSTANTINESCU Fotometru absorțiometru L.K.B. 0 1­200 probe pe oră 0 Calculator cu afișare automată La bogata dotare — la nivelul tehnicii medicale mondiale — a spitalului de 1 620 de paturi din Craiova s-a adăugat un nou aparat medical cu parametri deosebiți. Este vorba de un fotometru absorțiometru calcu­lator, cu afișarea automată a rezultatelor. Noul aparat, instalat deja în modernul laborator al spitalu­lui, întrece pe toți „omologii“ săi din domeniul automatizării chimiei clinice. De altfel, in țară mai există unul similar la spitalul Elias. Despre perfor­manțele sale am purtat citeva cuvinte cu V. Ursache, repre­zentantul Concernului suedez L.K.B. — Concernul nostru este spe­cializat în crearea de aparatură pentru cercetarea științifică în domeniile chimie, biochimie, fi­zică, medicină etc. Din seria aparatelor analizatoare automa­tice pentru analizele de rutină face parte și acest fotometru, aparat cu caracteristici valo­roase, mult apreciate de clienții noștri din lumea întreagă. —In ce constă, însumativ, valoarea principală a aparatu­rii ? — Aparatul are o capacitate de lucru foarte mare : 1 200 probe pe oră. Pe lângă punctul de mișcare fotometric, el dis­pune de echipamente anexe care permit efectuarea unor in­vestigații de specialitate pe o arie foarte mare. Cu el se rea­lizează, de pildă, toate probele care se măsoară în laborator calorimetric între 400—800 na­­nometri. El efectuează automat probe de hemoglobină, coleste­rol, creatinină, uree — în ge­neral peste 12 analize. Dar, re­pet , în proporții de masă și cu Medicul Eugenia Miulescu, șefa laboratorului, ne-a transmis numai prețuiri la adresa aces­tui nou „colaborator“ al colec­tivului său, precizînd : „De la primele probe, ne-am convins că este un aparat de valoare excepțională. Cu ajutorul său vom putea satisface uriașa so­licitare de analize de laborator și — ceea ce e și mai impor­tant — în condițiile noi, deplin asigurate, ale unor investigații biochimice la nivelul tehnicii mondiale actuale“. Marele savant Nicolae Iorga, în pasiunea sa de a cunoaște în adîncime Oltenia, cu zbuciumata și tulbură­toarea ei istorie, oamenii ei, frumusețile și spiritualitatea oltenilor, n-a neglijat nici ceea ce a dat geniul popular din punct de vedere al crea­ției folclorice. Tragicele evenimente din 1907 fuseseră cîntate de u­­nul dintre cei mai auten­tici rapsozi ai Olteniei — Radu din Giubega, poemul său închinat răscoalelor cu­­treierînd țara. Marele savant, în acțiunea de ajutorare a celor loviți de răzbunarea și represiunile guvernului reacționar și ale casei regale, a­ luat act de existența poetului țăran din Giubega Doljului. L-a cu­noscut, l-a ascultat și a dat publicității din compunerile lui. Ca o recunoștință și mo­dest omagiu, poetul țăran din Giubega „compune“ o poezie dedicată lui N. Iorga, (publi­cată la revista „Oltenia“ din 1923), cu următorul cuprins : „Astăzi, mie mi s-a dat, O carte de primul rang , De mă văd în ea pozat Cu un cîntec alăturat primeasă de un om înalt, De Iorga ca deputat, Din Moldova, din Bîrlad, Ce bine m-a bucurat“... ST. B. o exactitate științifică deose­bită. Cinci minute cu antrenorul Gh. Scăeșteanu La editura de specialitate a fos depus recent manuscrisul unei noi lucrări despre fotbal. Ne-am grăbit — cum este și firesc — să-i luăm vîrstnicului debutant într-ale scrisului sportiv, antrenorul craiovean Gh. Scăeșteanu, citeva detalii. — Această carte poartă pecetea experienței din activitatea mea de antrenor la Centrul de copii și juniori din Craiova. Lucrarea poartă, de altfel, titlul „Pregătirea complexă a copiilor în fotbal“ și se vrea un îndreptar pentru toți care se îngrijesc să făurească, să apere și să șlefuiască filonul aurifer al fotbalului românesc. Pe lîngă capitolele — le-aș numi clasice, în care fac incursiuni și în literatura mondială de specialitate, am inserat și altele (Unele condiții biolomatice în timpul procesului de instruire, corelarea datelor înregistrate în antrenament, Aparate tehnice ajutătoare, Promovarea, Pregătirea extrasportivă, etc.), ca și sumare dar elocvente prezentări din istoria fotbalului mondial și românesc, fixînd, in același timp, locul fotbalului oltean din trecut și de azi. — Este, într-adevăr, o carte completă. Am lecturat-o și pot considera că ea va stîrni interesul, deopotrivă, al specialistului și al profanului. Vă dorim, anticipativ, tot succesul ! — Vă mulțumesc. Mă bucur că pot oferi, in primul rind Craiovei și craiovenilor, care m-au prețuit și m-au sprijinit totdeauna, o carte care, pe lingă cuprinsul ei general, fixează o experiență acumulată in a­­ceastă cetate a Băniei oltene, în instruirea unor veritabile făgăduințe in fotbal, îmi permit­ să spun și să cred că în viitor Craiova va avea noi idoli : Enescu, Pănescu, Iftinie, Mîrșu, Cioară, Bălăci, Lică, Călin, Roșca... Cred în ei, tot așa cum am crezut și în actualele tinere talente craiovene la formarea cărora și eu am avut o modestă contribuție (Deselnicu, Ștefan, Tudora, Donose, Astabachef, Hîrjoiu, Rădulescu, Mincă, Lepădatu, Boșoteanu, Bălan, Smarandache și alții). ...Aic­i se încheie interviul nostru. Nu înainte de a repeta felicitările ce se cuvin antrenorului Scăeșteanu pentru partea sa, pentru rodnica sa activitate de decenii la Generala, Rovine Grivița, F.C. Craiova, Știința Craiova etc. AL. DIANU MICROSCENETA creionate de GARDJ PAPAZIAN EXA­MENE—EXAMENE— Dialog săptămînal A. ȘTEFAN — întorsura . In scrisoarea adresată redac­ției ridicați o problemă a sa­tului, destul de interesantă și actuală, dar în același timp spinoasă. Este vorba de tinerii absolvenți de licee teoretice și licee de specialitate care nu sunt......încadrați“ în munci de răspundere (economiști, în special) la cooperativele agri­cole de producție. Sunt prefe­rați — ziceți dv — în aceste funcții indivizi cu antecedente și fără studii corespunzătoare. Fără să generalizăm vă spu­nem, de la bun început, că aveți dreptate. Mai ales că singur precizați și... esențialul. „Tinerii neavînd de lucru își îngrijesc pletele sau pleacă la oraș unde își pierd timpul lîngă cafea și pachetul cu ți­gări scumpe cumpărate din banii... babacilor“. Ei vedeți! Aici e dilema. Așa compor­­tîndu-vă nu puteți cîștiga în­crederea obștei care e formată din părinții dv. Sa încadra­­ți-vă în muncă, acolo la C.A.P., în sectorul zootehnic sau legumicol unde se cere o muncă calificată, dați dovadă de inițiativă și pricepere. Munciți cu elanul caracteris­tic tineretului și să vedeți cum la prima adunare generală sînteți promovați în funcțiile solicitate. După ce faceți așa, să ne mai scrieți, și dacă nu am dreptate mă las de... me­serie. In P.S.-ul scrisorii adău­gați : „Iertați-mi, vă rog, gre­șelile omise sau comise“. Le iertăm (că sînt destule) cu toate că, dacă o să închideți vreodată un bilanț cu greșeli nu știu dacă revizia de fond vi le iartă. ST. I. VĂDEANU: Fîntîna — Banului — Cetate . In cu­vinte emoționante scrieți că o dată cu ultimul clinchet al clopoțelului (care a anunțat vacanța) a sunat și pentru în­vățătorul Gh. Dumitrescu care iese la pensie după o carieră la catedră de 43 de ani, din care 41 de ani numai la școa­la din Cetate. Ne pare rău că spațiul nu ne permite să publicăm întreaga scrisoare, în care lăudați veleitățile de pedagog ale actualului pensio­nar. In schimb îi urăm, altă­­turi de toți foștii săi elevi, ani mulți și fericiți, precum și succes în activitatea vii­toare. Da, da, în activitatea viitoare. Un asemenea om, suntem­ sigur, mai are multe de spus : la căminul cultural, la muzeul satului, la viitoa­rele serbări de sfîrșit de an școlar etc. B. N. — Electroputere, Cra­iova . Ne scrieți că v-ați că­sătorit din dragoste cu o fată care este economistă și lu­crează în Deva. V-ați mințit cîțiva inși că vă pot ajuta în obținerea transferului. Solici­tați ajutorul nostru. De la în­ceput vă spunem adevărul. Nici noi nu vă putem ajuta. Problema plasării economiști­lor ține de competența altora. Dacă ați văzut că bariera spre Craiova este închisă pentru economiști, de ce nu încercați să vă stabiliți dv. la Deva. De meseriași este mai mare nevoie decît de contabili, în fond la vîrsta de 22 de ani, și mai ales cînd iubești, nu contează localitatea unde lu­crezi. Și vă spun eu, acolo, orașul de pe Mureș este foarte frumos, așa incit... DINA MYTHE­ ­­­_ / Primo tempo... Secundo tempo... Terzo tempo... Finale !! 0 25 — VI 1971 0 conversație „pe fază“... (La debarcaderul din parc, în a­­murg. Decor... na­tural. Personaje : un client, al doilea client. La ridica­rea cortinei, primul client, așezat la masă, își consumă liniștit sticla de bere). — Nu vă deran­jați, dați-mi voie să stau și eu la ma­sa dumneavoastră. — Cu plăcere, cu plăcere... Luați loc, vă rog, de altfel nu aștept pe nimeni... — Mulțumesc, mulțumesc... Ospă­tar !... Hei ! — Ce să-i faci. O-ncurcarăm, o-n­­curcarăm și de data asta... — Cu ce ? Cu — Cum „cu ce ?“ „Progresul“... Ăsta e rezultatul ? După ce-am făcut praf pe „Dinamo“ de ni s-a dus ves­tea ? — Ei, da... — Adică, vezi dumneata, e o chestie de presti­giu, domnule, sau ? — Mdana... — Faci meciul egal cu niște amă­­rîți, după ce-ai bă­tut campioana ță­rii... Rușine, nene, rușine... Și Oble­­menco — un singur gol, cînd putea să fie golgeterul țării, dacă se­ atingea ăsta vreo 3—4 goluri... Și era ușor, nene, ușor, nu ? — Eu cred că... — Ce să crezi nene, ce să crezi ? Ospătar, două sti­cle cu bere !... Așa .. Eu, ca să fiu sincer, de duminică de cînd o țin într-o băutură. M-am cer­­tat duminică și cu nevasta... Că zicea că dă-i dracu de sport și de fotbal, dar poți să-l dai, că nu poți ? Uite, îmi stau în gît, ne­ne, ăle trei goluri, îmi stau în gît... Hai noroc și... Ospătar ! Mai adu două sti­cle cu bere... A­­șaa !... Și cum îți spuneam, nu pot nene, fără fotbal... Mi-a intrat în sin­ge... Eu, duminica, sunt într-o stare de alertă. Dacă ai noștri bat, mă-mbăt de bucurie, dacă nu bat, mă-m băt... — De necaz... — Exact... Păi nu e just ? Că Oble­­menco, vezi dum­­­neata, iar o luai cu el... — Care Oble­­menco ? Cine e ăsta ? — Dumneata iți bați joc de mine ? Unul e Oblemen­t— O fi, dar vezi, eu n-am auzit de el... Dacă nu mă ocup... — De ce nu te ocupi ? — De fotbal, de sport... Nu mă duc la meciuri... — Dar ce faci ? Privești la televi­zor ? — Nuuu, nici la televizor, că nu-mi plac... — Ce nu-ți plac ? — Meciurile... — Glumești ?!... — Ba nu, vorbesc serios. Noi, cind sînt meciuri, închi­dem televizorul, că ne indispun... — Va5ăzi că, nu sînteți „pe fază“... — Nu. Ce-avem nevoie de fotbal ? Nu sîntem spor­tivi... — Aha ! Păi a­­tunci, de ce mă lași nene să-mi bat capul cu dumneata cînd nu cunoști nici pe Oblemenco ?... — N-am avut cinstea... — N-o­i fi avînd cinstea, dar e vor­ba că ți-am fă­cut eu „cinste“... — Mă rog, fiecare cu plăcerile și pa­siunile lui... — Adică, cum vine asta ? H-ai pasiune la sport, dar văd că ai la bere... Ospătar, pla­ta te rog !... Achi­tă domnul... După ce că nu e sportiv, mai vrea să-i plă­tesc și berea... P. TOMESCU J t ►

Next