Inainte, iunie 1971 (Anul 28, nr. 8159-8184)
1971-06-25 / nr. 8180
2 H Legendele care se țes in mod firesc și inevitabil de-a lungul unei perioade de timp, fie că este vorba de oameni, de fenomene ale naturii sau întîmplări ori evenimente, acoperă mai întotdeauna fața adevărului. Ne întrebăm, însă, dacă ele ar fi rezistat timpului și uitării fără Anca, Tudor aceste legende, care le dau farmec și le fac să stîrnească Și să rețină interesul unor șiruri de generații. Că adevărul mai poate cu greu să fie dezghiocat din păienjenișul imaginației și fanteziei, aceasta este cu totul altceva. Astfel de întîmplări întîlnim la tot pasul în folclorul nostru, mai ales în cel epic și romantic, unde imaginația și entuziasmul pot și lucrează mai intens. Nici izvoadele scrise nu sunt ferite întotdeauna de aceste aspecte care, de multe ori sunt luate drept denaturări. Pornind de la acestea, m-am oprit asupra unui fapt, mărunt în aparență, dar care nu poate fi lipsit de interes, el fiind legat de strălucitoarea figură a eroului nostru național Tudor Vladimirescu. Mai în toate lucrările care au apărut în ultima vreme despre Tudor Vladimirescu, în care se dezbate și latura umană a acestui erou, se menționează și despre o dragoste a lui pentru o fată. Pentru singura fată pe care a iubit-o și cu care nu s-a putut, însă, căsători. In unele variante se spune că nu a vrut, în altele, se prezintă această idilă ca fiind în cele din urmă îngropată, dominată de evenimentele istorice pe care Tudor le-a stîrnit, le-a grăbit și le-a dus pînă la cucerirea efemeră a victoriei. Cert este că în toate aceste lucrări, fie romanțate, așa cum sînt cele două-trei filme apărute in ultima vreme pe ecranele noastre datorită unor personalități de frunte ale scrisului și literaturii noastre istorice, fie în paginile unor studii și cercetări dedicate vieții lui Tudor Vladimirescu, eroina — singura — care l-a reținut o clipă din preocupările lui, se numea Anca. Anca, apare peste tot în întruchiparea cea mai desăvîrșită de frumusețe a unei țărănci de pe plaiurile Gorjului. Se dau pînă și scene, imaginate sau deduse din izvoade despre întîlnirile lor, despre dragostea și despărțirea lor. De curînd, am recitit o veche lucrare, o piesă de teatru, scrisă prin 1912, de către un institutor din Baia de Aramă. Acesta a cunoscut evenimentele desfășurării revoluției lui Tudor Vladimirescu , printr-un bunic al său, al cărui tată fusese fecior de cort al lui Tudor Vladimirescu. De la acești înaintași a putut cunoaște și viața mai intimă a eroului și intrigile ce se țeseau în juru-i sau se puneau la cale în umbră. A cunoscut îndeaproape și firea și caracterul lui Tudor și tot așa de bine a cunoscut pe Anca, logodnica lui Tudor. A fost martor și la întîmplarea care a curmat idila și a zădărnicit căsătoria. Anca, este prezentată — în piesa menționată — drept sora lui Iancu Jianu. Cu cei doi — frate și soră — Tudor se cunoștea încă din copilărie, din casa Glogovenilor... Anca este răpită în noaptea logodnei de Pasvantoglu, care fuge cu ea spre Calafat să treacă Dunărea. Ce s-a întîmplat, nu știm. Aflăm numai din gura lui Iancu Jianu că sora lui a murit, iar el apucă din nou calea codrului. Tudor Vladimirescu pleacă pe calea de pe care nu se poate întoarce : aceea de a scăpa poporul și țara de asuprire și asupritori. El jură că nici o altă femeie nu-i va mai fi dragă... Faptele prezentate în această lucrare pot să fie romanțări. Credem însă că autorul care — așa cum precizam — și-a cunoscut eroii din povestirile tatălui și bunicului său, care la vremea revoluției avea 51 de ani și era sfetnic al lui Tudor — a înserat și multe adevăruri, care aruncă o nouă lumină în cunoașterea vieții conducătorului mișcării revoluționare de la 1821. ST. BOSSMN logodnica lui Vladimirescu O țărancă din Gorj sau sora lui Iancu Jianu? Numele cunoscut al lui Victor Ion Popa este legat de notoria sa activitate de regizor și director teatral, autor dramatic și romancier, caricaturist și critic plastic. L-am cunoscut mai întîi pe Victor Ion Popa, din prima sa lucrare dramatică, plasată pe scenele de teatru, piesă de teatru în trei acte, care s-a numit „Ciuta“, realizare scenică ce a interesat la timpul său. Această piesă s-ar părea că suferise un paralelism de expunere în frază, ca influență poate, în sens de reminiscență, provenită din temporara sa calitate de secretar literar de teatru. Astfel, în „Ciuta“ este o frază în care se spune că ciuta, urmărită de vînător, sare din stei în stei de piatră, pînă la cea mai mare înălțime, de unde se aruncă în prăpastie. In „Rața sălbatică“ a lui Ibsen se spune : rața sălbatică, urmărită, se scufundă din ce în ce mai adînc și la fund rămîne să moară, decît să se ridice la suprafață, în primejdia vînătorului. Dar după cum Victor Eftimiu se pronunță că spiritul de imitație domină și nu în rău, în linia oamenilor de litere, s-ar părea că nu este un defect categoric o astfel de influență imitativă, chiar invers, adică o intergrare în continuitate. Fizic, statura lui Victor Ion Popa era potrivită spre micimea de stat, dar aceasta îi era doar forma aparentă fizică, în existența sa fiind prezentă o energie și o forță de creație și de muncă rar întîlnite, conștiente în constituire. Mai tîrziu, adică după ce luasem contact cu Victor Ion Popa (în calitatea sa de regizor artistic și a mea de actor), mi-a scris o ilustrată, dintr-un stat al nordului, unde făcea, în corelație, o călătorie estivală și studioasă, pe linie de artă, spunîndu-mi în scrisoare cam așa: „am poftă să muncesc atîtea ore în șir, ziua și noaptea, spune-le colegilor și întreabă-i dacă le surîde situația“. Victor Ion I Popa era simpatic și ca înfățișare, — șaten spre blond, era însă uneori distant, în conștiința valorii ce avea probabil, exercitind o autoritate, pentru sublinierea și a acestei proprii valori mai ales în calitatea de director teatral, după cum și de regizor teatral, făcînd uneori greșeli. Aci, voi face loc următoarelor relatări, fiecare importantă în felul său, în legătură , cu mine, din partea lui Victor Ion Popa, căruia o stimă reală, în aîi ,portmintire, cu adăugirea unui aproximativ accident al rezervei, în privința unui acces al absolutismului, în unele cazuri, scoțînd în relief și spiritul său de colaborare cu actorul. Intr-o prezentare mai largă s-ar putea reliefa, în preocuparea sa, și o anumită generozitate față de unii actori, dar deocamdată trebuie să mă mărginesc special să arăt cum l-am cunoscut în contactul cu mine pe Victor Ion Popa, regizorul artistic. Repetam rolul principal din piesa „Minunea sfântului Anton“ de Maeterlink și anume rolul „Sfîntul Anton“, cum de asemeni rolul principal „Pantaloone“ din piesa cu același nume de Berkie, și colaborarea era salutară. Cu rolul „Luca“ din „Azilul de noapte“ de Maxim Gorki lucrurile au stat altfel, ieșind în relief sigența intranuneori negativistă a lui Victor Ion Popa. Fi nua mi-a permis să joc rolul acesta așa cum vedeam eu just, după ulterioare constatări, și confruntări cu un spectacol cu această piesă dat de către vestita trupă de artă din Moscova, în care jucau elevi și discipoli ai lui Stanislavski. Mijloacele mele intuitive n-au dat greș niciodată în roluri, încă de la prima lectură de lucru, în care am dat cele mai juste intonații și cea mai vibrantă trăire, unde a fost cazul. Același lucru s-a petrecut și cu rolul „Luca“, dar de data aceasta Victor Ion Popa,era prins de respectul ce datora înaintașilor actori, care jucaseră greșit acest rol, chiar dacă fuseseră actori de mare prestigiu. Cînd sus-zisa trupă de artă a venit și a jucat acel spectacol, la care am asistat și eu și Victor Ion Popa, și cind i-am putut demonstra că interpretarea lui „Luca“, era aidoma cu vederile mele, a răspuns : „Parcă ce, ei nu se pot înșela?“. Bineînțeles, nu m-a putut de loc convinge această închidere de gură absolutistă și nepotrivită pentru acest om de artă, cu caracter atît de larg în preocupările sale. Dar despre Victor Ion Popa — așa cum precizam și la început — s-ar mai putea spune multe lucruri bune. Pe lîngă calitatea sa de autor dramatic al pieselor „Mușcata din fereastră" și „Tache, Ianche și Cadîr“, ca și aceea de romancier, cu romanele „Velerim și Veler doamne“ și „Sfidează și Forează“, putem intui atîtea și atîtea valori pe care le-ar fi putut realiza acest autentic om de artă, dacă firul vieții nu i s-ar fi rupt mult prea devreme. TEODOR PĂUNESCU artist emerit nememorie Victor Ion Popa în clișeu : Victor Ion Popa alături de Teodor Păunescu, I. Aurel Măican și Gr. Vasiliu-Birlic Sif i ÎNAINTE g = I Trei fabule 1 Motanul și șoricelul g Motanul sta sus la etaj g g Chiar la balcon — imens g tapaj g g j Jos, la parter — un g șoricel m g C-o voce peste... decibel g §g Normal, insinuatoril g g Cum că pisoiul... ratiend, g H — Sfidînd complexele și g drama — g| U I-ar fi asasinat ieri... mama g 1 Motanul grav, silențios, g §1 Primea calm critica de... g jos g I Puricele g Un purice, un campion g § As săritor la decatlon g fi Se confta onest, lucid, g 1 Altuia ! eu mă... sinucid, g g Căzînd de la al doilea jij Vei reuși cert, garantat ? g=§ De, de la prima săritură, g g Cu capu-n jos drept în... g bordură, g Rata I g Intr-o zi, o rață foarte g g Perspicace și aparte, g — Mignonă, minimap mao, g R Exersa ,,delfin“ pe lac, B g Cînd deodată sare-o =■ g broască g g Gureșă, obeză, flască, g g Bombardînd-o cu acuze g B Inedite și confuze... g g Nu-i adevărat, zicea £ £ g Rața, jur pe mama mea. g g Natal, mintea uimitor, jg g Era din... incubator ! || g TITI GHEORGHIU- 1 VASLUI pißmijiiuiiiniiiunuiiininiiiniiinnunniuiniiiiniiiiiiiiiiiiiii^ Cuțitul ambițios Pentru a îndeplini misiuni mai de sos decît tăierea cepei, un cuțit de bucătărie s-a vrut brici lucios pus în toc de piele. Drept care, ajungînd pe mina unui tocilar, s-a întors cînd pe o parte, cînd pe cealaltă, căpătînd tăiș de o rară finețe și lucru cum nu avusese niciodată. Ghicindu-i ambiția, stăpînul a încercat să se bărbierească cu el. Parcă avea ce pierde ? Dar, vezi bine că lucrurile n-au mers. Supărîndu-se pe o asemenea unealtă netrebnică, a aruncat-o pe masa din bucătărie, juruind-o pe mai departe tăiatului de ceapă, morcovi și cartofi. Pe tabla mesei, cuțitul ambițios a sunat dogii. Vezi bine, nu putea să sune ca oțelul adevărat. Iar pînă seara, a prins o culoare gălbuie, începuse sa ruginească. Osul și cămila Un mîndru cal arăbesc rî Ídea c*e 0 • ■ * 1 — Uite ce bot caraghios are ! Seamănă cu unul de llul aIII capră. Apoi cocoașa... Uite ! [ cum i se văd coastele printre smocurile de păr de culoarea ruginei. Și copitele... Copitele nu au nici un fel de grație. Ca să nu mai vorbim de încheieturi care sunt aidoma unor buturugi... Dintotdeauna, drumurile caravanelor am fost presărate cu oase de cămilă care și-au împlinit menirea pînă la capăt. Așa încît, de bună seamă, răutăcioasele cugetări ale calului țesălat și cu copitele unse, o usturau pe cămila costelivă mai puțin decît înțepătura unei muște a deșertului. Doi țînțari — Mai întîi, spunea primul I j țînțar, mă rotesc pe lîngă urechea celui pe care-l voi înțepa, prefăcîndu-mă apoi că zbor mai departe. In felul acesta, cînd îl înțep, crede că l-a ciupit o muscă și pînă cînd își dă seama eu sunt departe. —Eu procedez altfel, spuse al doilea țințar. Mă așez direct pe mîna sau pe fața celui pe care-l voi înțepa și îi înfig acul ușurel pentru a nu simți. — Hai să vedem a cui metodă e mai bună, zise primul. Uite colo un copil care se joacă. Ne întîlnim pe piciorul lui sting. ...S-au întîlnit, e drept, dar numai pentru citeva clipe. Aceasta pentru că puștiul, fără a-și întrerupe joaca, plesni cu palma acolo unde simțise cele două înțepături. CORNEL CONSTANTINESCU Fotometru absorțiometru L.K.B. 0 1200 probe pe oră 0 Calculator cu afișare automată La bogata dotare — la nivelul tehnicii medicale mondiale — a spitalului de 1 620 de paturi din Craiova s-a adăugat un nou aparat medical cu parametri deosebiți. Este vorba de un fotometru absorțiometru calculator, cu afișarea automată a rezultatelor. Noul aparat, instalat deja în modernul laborator al spitalului, întrece pe toți „omologii“ săi din domeniul automatizării chimiei clinice. De altfel, in țară mai există unul similar la spitalul Elias. Despre performanțele sale am purtat citeva cuvinte cu V. Ursache, reprezentantul Concernului suedez L.K.B. — Concernul nostru este specializat în crearea de aparatură pentru cercetarea științifică în domeniile chimie, biochimie, fizică, medicină etc. Din seria aparatelor analizatoare automatice pentru analizele de rutină face parte și acest fotometru, aparat cu caracteristici valoroase, mult apreciate de clienții noștri din lumea întreagă. —In ce constă, însumativ, valoarea principală a aparaturii ? — Aparatul are o capacitate de lucru foarte mare : 1 200 probe pe oră. Pe lângă punctul de mișcare fotometric, el dispune de echipamente anexe care permit efectuarea unor investigații de specialitate pe o arie foarte mare. Cu el se realizează, de pildă, toate probele care se măsoară în laborator calorimetric între 400—800 nanometri. El efectuează automat probe de hemoglobină, colesterol, creatinină, uree — în general peste 12 analize. Dar, repet , în proporții de masă și cu Medicul Eugenia Miulescu, șefa laboratorului, ne-a transmis numai prețuiri la adresa acestui nou „colaborator“ al colectivului său, precizînd : „De la primele probe, ne-am convins că este un aparat de valoare excepțională. Cu ajutorul său vom putea satisface uriașa solicitare de analize de laborator și — ceea ce e și mai important — în condițiile noi, deplin asigurate, ale unor investigații biochimice la nivelul tehnicii mondiale actuale“. Marele savant Nicolae Iorga, în pasiunea sa de a cunoaște în adîncime Oltenia, cu zbuciumata și tulburătoarea ei istorie, oamenii ei, frumusețile și spiritualitatea oltenilor, n-a neglijat nici ceea ce a dat geniul popular din punct de vedere al creației folclorice. Tragicele evenimente din 1907 fuseseră cîntate de unul dintre cei mai autentici rapsozi ai Olteniei — Radu din Giubega, poemul său închinat răscoalelor cutreierînd țara. Marele savant, în acțiunea de ajutorare a celor loviți de răzbunarea și represiunile guvernului reacționar și ale casei regale, a luat act de existența poetului țăran din Giubega Doljului. L-a cunoscut, l-a ascultat și a dat publicității din compunerile lui. Ca o recunoștință și modest omagiu, poetul țăran din Giubega „compune“ o poezie dedicată lui N. Iorga, (publicată la revista „Oltenia“ din 1923), cu următorul cuprins : „Astăzi, mie mi s-a dat, O carte de primul rang , De mă văd în ea pozat Cu un cîntec alăturat primeasă de un om înalt, De Iorga ca deputat, Din Moldova, din Bîrlad, Ce bine m-a bucurat“... ST. B. o exactitate științifică deosebită. Cinci minute cu antrenorul Gh. Scăeșteanu La editura de specialitate a fos depus recent manuscrisul unei noi lucrări despre fotbal. Ne-am grăbit — cum este și firesc — să-i luăm vîrstnicului debutant într-ale scrisului sportiv, antrenorul craiovean Gh. Scăeșteanu, citeva detalii. — Această carte poartă pecetea experienței din activitatea mea de antrenor la Centrul de copii și juniori din Craiova. Lucrarea poartă, de altfel, titlul „Pregătirea complexă a copiilor în fotbal“ și se vrea un îndreptar pentru toți care se îngrijesc să făurească, să apere și să șlefuiască filonul aurifer al fotbalului românesc. Pe lîngă capitolele — le-aș numi clasice, în care fac incursiuni și în literatura mondială de specialitate, am inserat și altele (Unele condiții biolomatice în timpul procesului de instruire, corelarea datelor înregistrate în antrenament, Aparate tehnice ajutătoare, Promovarea, Pregătirea extrasportivă, etc.), ca și sumare dar elocvente prezentări din istoria fotbalului mondial și românesc, fixînd, in același timp, locul fotbalului oltean din trecut și de azi. — Este, într-adevăr, o carte completă. Am lecturat-o și pot considera că ea va stîrni interesul, deopotrivă, al specialistului și al profanului. Vă dorim, anticipativ, tot succesul ! — Vă mulțumesc. Mă bucur că pot oferi, in primul rind Craiovei și craiovenilor, care m-au prețuit și m-au sprijinit totdeauna, o carte care, pe lingă cuprinsul ei general, fixează o experiență acumulată in această cetate a Băniei oltene, în instruirea unor veritabile făgăduințe in fotbal, îmi permit să spun și să cred că în viitor Craiova va avea noi idoli : Enescu, Pănescu, Iftinie, Mîrșu, Cioară, Bălăci, Lică, Călin, Roșca... Cred în ei, tot așa cum am crezut și în actualele tinere talente craiovene la formarea cărora și eu am avut o modestă contribuție (Deselnicu, Ștefan, Tudora, Donose, Astabachef, Hîrjoiu, Rădulescu, Mincă, Lepădatu, Boșoteanu, Bălan, Smarandache și alții). ...Aici se încheie interviul nostru. Nu înainte de a repeta felicitările ce se cuvin antrenorului Scăeșteanu pentru partea sa, pentru rodnica sa activitate de decenii la Generala, Rovine Grivița, F.C. Craiova, Știința Craiova etc. AL. DIANU MICROSCENETA creionate de GARDJ PAPAZIAN EXAMENE—EXAMENE— Dialog săptămînal A. ȘTEFAN — întorsura . In scrisoarea adresată redacției ridicați o problemă a satului, destul de interesantă și actuală, dar în același timp spinoasă. Este vorba de tinerii absolvenți de licee teoretice și licee de specialitate care nu sunt......încadrați“ în munci de răspundere (economiști, în special) la cooperativele agricole de producție. Sunt preferați — ziceți dv — în aceste funcții indivizi cu antecedente și fără studii corespunzătoare. Fără să generalizăm vă spunem, de la bun început, că aveți dreptate. Mai ales că singur precizați și... esențialul. „Tinerii neavînd de lucru își îngrijesc pletele sau pleacă la oraș unde își pierd timpul lîngă cafea și pachetul cu țigări scumpe cumpărate din banii... babacilor“. Ei vedeți! Aici e dilema. Așa comportîndu-vă nu puteți cîștiga încrederea obștei care e formată din părinții dv. Sa încadrați-vă în muncă, acolo la C.A.P., în sectorul zootehnic sau legumicol unde se cere o muncă calificată, dați dovadă de inițiativă și pricepere. Munciți cu elanul caracteristic tineretului și să vedeți cum la prima adunare generală sînteți promovați în funcțiile solicitate. După ce faceți așa, să ne mai scrieți, și dacă nu am dreptate mă las de... meserie. In P.S.-ul scrisorii adăugați : „Iertați-mi, vă rog, greșelile omise sau comise“. Le iertăm (că sînt destule) cu toate că, dacă o să închideți vreodată un bilanț cu greșeli nu știu dacă revizia de fond vi le iartă. ST. I. VĂDEANU: Fîntîna — Banului — Cetate . In cuvinte emoționante scrieți că o dată cu ultimul clinchet al clopoțelului (care a anunțat vacanța) a sunat și pentru învățătorul Gh. Dumitrescu care iese la pensie după o carieră la catedră de 43 de ani, din care 41 de ani numai la școala din Cetate. Ne pare rău că spațiul nu ne permite să publicăm întreaga scrisoare, în care lăudați veleitățile de pedagog ale actualului pensionar. In schimb îi urăm, altături de toți foștii săi elevi, ani mulți și fericiți, precum și succes în activitatea viitoare. Da, da, în activitatea viitoare. Un asemenea om, suntem sigur, mai are multe de spus : la căminul cultural, la muzeul satului, la viitoarele serbări de sfîrșit de an școlar etc. B. N. — Electroputere, Craiova . Ne scrieți că v-ați căsătorit din dragoste cu o fată care este economistă și lucrează în Deva. V-ați mințit cîțiva inși că vă pot ajuta în obținerea transferului. Solicitați ajutorul nostru. De la început vă spunem adevărul. Nici noi nu vă putem ajuta. Problema plasării economiștilor ține de competența altora. Dacă ați văzut că bariera spre Craiova este închisă pentru economiști, de ce nu încercați să vă stabiliți dv. la Deva. De meseriași este mai mare nevoie decît de contabili, în fond la vîrsta de 22 de ani, și mai ales cînd iubești, nu contează localitatea unde lucrezi. Și vă spun eu, acolo, orașul de pe Mureș este foarte frumos, așa incit... DINA MYTHE _ / Primo tempo... Secundo tempo... Terzo tempo... Finale !! 0 25 — VI 1971 0 conversație „pe fază“... (La debarcaderul din parc, în amurg. Decor... natural. Personaje : un client, al doilea client. La ridicarea cortinei, primul client, așezat la masă, își consumă liniștit sticla de bere). — Nu vă deranjați, dați-mi voie să stau și eu la masa dumneavoastră. — Cu plăcere, cu plăcere... Luați loc, vă rog, de altfel nu aștept pe nimeni... — Mulțumesc, mulțumesc... Ospătar !... Hei ! — Ce să-i faci. O-ncurcarăm, o-ncurcarăm și de data asta... — Cu ce ? Cu — Cum „cu ce ?“ „Progresul“... Ăsta e rezultatul ? După ce-am făcut praf pe „Dinamo“ de ni s-a dus vestea ? — Ei, da... — Adică, vezi dumneata, e o chestie de prestigiu, domnule, sau ? — Mdana... — Faci meciul egal cu niște amărîți, după ce-ai bătut campioana țării... Rușine, nene, rușine... Și Oblemenco — un singur gol, cînd putea să fie golgeterul țării, dacă se atingea ăsta vreo 3—4 goluri... Și era ușor, nene, ușor, nu ? — Eu cred că... — Ce să crezi nene, ce să crezi ? Ospătar, două sticle cu bere !... Așa .. Eu, ca să fiu sincer, de duminică de cînd o țin într-o băutură. M-am certat duminică și cu nevasta... Că zicea că dă-i dracu de sport și de fotbal, dar poți să-l dai, că nu poți ? Uite, îmi stau în gît, nene, ăle trei goluri, îmi stau în gît... Hai noroc și... Ospătar ! Mai adu două sticle cu bere... Așaa !... Și cum îți spuneam, nu pot nene, fără fotbal... Mi-a intrat în singe... Eu, duminica, sunt într-o stare de alertă. Dacă ai noștri bat, mă-mbăt de bucurie, dacă nu bat, mă-m băt... — De necaz... — Exact... Păi nu e just ? Că Oblemenco, vezi dumneata, iar o luai cu el... — Care Oblemenco ? Cine e ăsta ? — Dumneata iți bați joc de mine ? Unul e Oblement— O fi, dar vezi, eu n-am auzit de el... Dacă nu mă ocup... — De ce nu te ocupi ? — De fotbal, de sport... Nu mă duc la meciuri... — Dar ce faci ? Privești la televizor ? — Nuuu, nici la televizor, că nu-mi plac... — Ce nu-ți plac ? — Meciurile... — Glumești ?!... — Ba nu, vorbesc serios. Noi, cind sînt meciuri, închidem televizorul, că ne indispun... — Va5ăzi că, nu sînteți „pe fază“... — Nu. Ce-avem nevoie de fotbal ? Nu sîntem sportivi... — Aha ! Păi atunci, de ce mă lași nene să-mi bat capul cu dumneata cînd nu cunoști nici pe Oblemenco ?... — N-am avut cinstea... — N-oi fi avînd cinstea, dar e vorba că ți-am făcut eu „cinste“... — Mă rog, fiecare cu plăcerile și pasiunile lui... — Adică, cum vine asta ? H-ai pasiune la sport, dar văd că ai la bere... Ospătar, plata te rog !... Achită domnul... După ce că nu e sportiv, mai vrea să-i plătesc și berea... P. TOMESCU J t ►