Informaţia Harghitei, aprilie-iunie 1969 (Anul 2, nr. 344-420)
1969-06-24 / nr. 415
ANUL II, nr. 415 Dezvoltarea econo-C. A. P. mica a (Urmare die pag dl sarcini și mai complexe. Rezultatele continuă încă să rămînă sub nivelul posibilităţilor de care dispunem, al înzestrării tehnico-materiale. Lichidarea acestui decalaj, între rezultate și posibilităţi, e principala sarcină ce revine în viitor fiecărui comunist. S-a insistat, de asemenea, asupra pregătirii şi desfăşurării campaniei agricole de vară şi toamnă, mobilizării cooperatorilor şi încadrării lucrărilor în timpul optim. Comunista Tamas Rozalia, a adresat adunării generale o serie de propuneri concrete privind îmbunătăţirea acţiunii de întreţinere a culturilor. Propunerile au fost primite cu un viu interes de către cei prezenţi, deoarece, la acest capitol s-au întimpinat o serie de greutăţi, care, în final,ar fi putut influenţa negativ producţia acestui an. La muncile agricole să participe şi familiile îngrijitorilor de animale ,a fost una din părerile unanim aprobate de către marea majoritate a comuniştilor. Propunerea cooperatorului Albert Mihai, cu privire la necesitatea luării unor măsuri cit mai urgente de îndiguire a albiei rîului Ol, a fost pe larg dezvoltată şi de către inginerul agronom Andrei loan. Dezbaterea temeinică şi concretă a principalelor idei şi sarcini cuprinse în documentele pentru Congresul al X-lea al partidului, au dat lucrărilor adunării generale un pronunţat caracter de lucru, comportînd o serie de idei constructive. In planul de măsuri privind întâmpinarea Congresului al X-lea al partidului şi a marii sărbători a eliberării patriei noastre de sub jugul fascist, au fost cuprinse o serie de prevederi de o mare importantă pentru activitatea acestei unitaţi agricole. Terminarea la timp şi în bune condiţii a lucrărilor de întreţinere a culturilor, folosirea judicioasă a timpului favorabil şi a mijloacelor tehnice, mobilizarea eficientă a braţelor de muncă, terminarea la timp şi în bune condiţii a campaniei de recoltare, sunt sarcini ce au fost privite cu multă responsabilitate ■ de către comuniştii prezenţi la adunare. Ideile constructive rezultate din dezbateri vor prinde viaţă, vor deveni fapte reale prin munca însufleţită a cooperatorilor, în fruntea cărora se vor situa permanent comuniştii. Garanţia pentru aceasta, este hotărîrea comuniştilor de a raporta Congresului succese însemnate în creşterea producţiei agricole, în întărirea economico-organizatorică a cooperativei. - INFORMAȚIA HARGHITEI Dezbaterea documentelor pentru Congresul al X-lea al P. C. R. Toate forţele — înfăptuirii |«| ■ M 0’ I g ■ politicii partidului (ormare de pag II zare socialistă a ţării, susţinută întru totul de întregul nostru popor. Sindicatelor, activiştilor sindicali, ne revin sarcini de mare însemnătate în mobilizarea oamenilor muncii la îndeplinirea planului de dezvoltare a economiei naţionale. Printre cele mai importante obiective ale activităţii noastre viitoare, vor trebui să stea întărirea disciplinei, folosirea tot mai deplină a timpului de block şi a utilajelor, mai buna organizare a întrecerii socialiste, creşterea rolului adunărilor grupelor sindicale şi al adunărilor generale ale salariaţilor". Pornind de la faptul ca proiectul Directivelor Congresului al X-lea prevede creşterea cu 13—14 la sută a producţiei industriei de exploatare şi prelucrare a lemnului, pe baza valorificării superioare a resurselor şi manifestind o înaltă responsabilitate pentru stabilirea căilor concrete de realizare a acestei sarcini, numeroşi vorbitori, printre care Antal Iosif, Blaga Ioan, Piuţ Vasile, Ciobotaru Iordache, Minelor Valentin, Deák Ignaţiu, au făcut propuneri a căror aplicare poate duce la rezultate valoroase. Reţin atenţia propunerile referitoare la utilizarea capetelor de buşteni la fabricarea unor produse, extinderea activităţii secţiei de produse nenominalizate, organizarea mai judicioasă a producţiei pentru export, realizarea unor noi sortimente de placaj şi p.a.l., reducerea unor consumuri specifice, organizarea unor cursuri de ridicare a calificării muncitorilor. Boac Virgil, directorul Întreprinderii, a evidenţiat existenţa unor rezerve, care pot fi valorificate încă înainte de începerea noului cincinal. Pot fi aduse îmbunătăţiri şi modernizări utilajelor şi tehnologiilor existente. Trebuie să găsim soluţii pentru realizarea unor noi sortimente, valoroase şi cu consum redus de lemn, încă pînă la Congres va trebui să aplicăm noua tehnologie de fabricare a placajului. Nucleul de proiectare, existent în întreprindere, va trebui dezvoltat, pentru a realiza instalaţii şi utilaje perfecţionate. Va trebui, de asemenea, să obţinem finalizarea neîntîrziată a rezultatelor cercetărilor efectuate de laboratorul uzinal. Realizarea acestor sarcini, împreună cu creşterea productivităţii muncii, îndeosebi prin organizarea superioară a producţiei şi a muncii, folosirea deplină a timpului de lucru şi a utilajelor, creşterea calificării personalului, ne va da posibilitatea să obţinem rezultate mult superioare în activitatea noastră". în încheierea dezbaterilor, inginerul Munteanu Ovidiu, şeful sectorului de coordonare şi sinteză economică al Comitetului judeţean de partid, a subliniat bilanţul rodnic al activităţii întregului nostru popor în perioada dintre cele două congrese, perspectivele luminoase pe care le deschide patriei noastre programul dezvoltării viitoare elaborat de partid şi faptul că dezbaterea documentelor cu toţi comuniştii, cu întregul nostru sonor, prezintă garanţia că hotărîrile Congresului al X-lea al partidului vor fi emanaţia voinţei întregii noastre naţiuni socialiste. Vorbitorul s-a referit apoi la măsurile ce trebuie aplicate pentru întărirea disciplinei în muncă, reducerea consumurilor specifice, folosirea deplină a timpului de lucru şi a utilajelor, îmbunătăţirea calităţii produselor, realizarea de economii în toate sectoarele şi la toate nivelele, îmbunătăţirea activităţii comitetului de direcţie, a organizaţiei de partid. Concluziile conferinţei s-au concretizat intr-un vast plan de măsuri care stabileşte concret si judicios ceea ce vor trebui să realizeze comuniştii pentru îndeplinirea marilor sarcini ce ie stau în fata. * Intr-o atmosferă entuziastă, la încheierea lucrărilor, conferinţa a adoptat o telegramă adresată Comitetului Central al P.C.R., tovarăşului Nicolae Ceauşescu, în care, după ce îşi exprimă adeziunea faţă de politica internă şi externă a partidului, se angajează, în numele tuturor salariaţilor complexului, ca în cinstea Congresului al X-lea şi a celei de-a 25-a aniversări a eliberării patriei, să realizeze peste plan producţie globală în valoare de 900.000 lei, 700 m.e. plăci celulare, 5.800 m.p plăci aglomerate şi să livreze produse către export in valoare de 2.500.000 lei. Telegrama se încheie cu aceste cuvinte: „Asigurăm Comitetul Central, pe dumneavoastră personal, tovarăşe Nicolae Ceauşescu, că muncitorii, tehnicienii, inginerii, funcţionarii întreprinderii noastre, români şi maghiari, deopotrivă, vor munci cu entuziasm, îşi vor consacra toate forţele înfăptuirii politicii partidului nostru, înfloririi României socialiste". Exigenţa şi răspundere (Urmare din pag. 1) legaţii la Conferinţa extraordinară a organizaţiei de partid judeţene. Continuînd atmosfera entuziastă, de maturitate şi răspunderea încare s-au desfăşurat adunările organizaţiilor de partid din întreprinderile şi instituţiile oraşului, delegaţii la conferinţa şi-au manifestat totala adeziune la politica internă şi externă a partidului nostru, j s-au arătat mîndria faţă de marile înfăptuiri de pînă acum obţinute sub conducerea înţeleaptă a partidului, hotărîrea de a urma neabătut şi a traduce în fapte această politică ştiinţifică, marxist-leninistă, legată profund de realităţile ţării. Kostandi Eugen, directorul întreprinderii „Apernin" spunea : „Sîntem mîndri de tot ceea ce s-a înfăptuit în construcţia socialistă, îndeosebi de la Congresul al IX- lea. Politica fermă de industrializare socialistă a ţării este pe deplin înţeleasă şi urmată de întregul popor, nu ea se vădeşte înalta grijă a partidului nostru pentru progresul ţării, pentru bunăstarea poporului, pentru reala independenţă şi suveranitate, pentru viitorul fericit al naţiunii noastre. Referindu-se la înfăptuirea concretă a acestei politici chiar în unitatea lor, vorbitorul a arătat că s-au alocat 35 de milioane lei pentru dublarea capacităţii de producţie. Colectivul de la Apemin va cinsti Congresul partidului dînd o producţie suplimentară în valoare de 150.000 lei. Brassay Coloman, Patrichi Stelian, Deac Nicolae, Kameniţki Rudolf, Moga Ladislau, Lemnea Iulia, Fokt Gheorghe, Orban Ana, Popescu Nicolae, Nil Mihai I, Seretean Iosif, care au luat cuvîntul și au manifestat, o dată cu adeziunea deplină față de prevederile din documentele ce vor fi dezbătute de Congresul al X-lea, hotărîrea de a aplica neabătut deosebit de valoroasele indicaţii din Tezele Comitetului Central privind rolul comuniştilor, înaltele lor îndatoriri, responsabilităţile sporite ce le revin şi mai ales îndeplinirea înaltei cerinţe de a fi exemplu în muncă, în societate pentru ceilalţi oameni ai muncii. Dezbaterile Conferinţei au pus în evidenţă în urma analizei activităţii unităţilor economice şi social-culturale din oraş şi o seamă de cerinţe, de propuneri. Font Gheorghe, vicepreşedinte al Consiliului popular orăşenesc a arătat că în lumina atribuţiilor sporite ce revin consiliilor populare se cere o mai clară delimitare a activităţii de gospodărire orăşenească, care, să depindă de consiliul popular al oraşului şi nu de alte localităţi cum este în prezent. Lemnea Iulia a propus studierea posibilităţii înfiinţării unui cămin de zi pentru copii, iar Seretean Iosif de la cooperativa „Munca colectivă" a propus în mod cu totul justificat sporirea preocupării conducerii acestei unităţi pentru deservirea populaţiei din Borsec şi a celor veniţi în staţiune. După ce au fost aleşi prin vot secret delegaţii la conferinţa judeţeană, participanţii au adoptat într-o atmosferă de entuziasm o telegramă către Comitetul Central al partidului, către tovarăşul Nicolae Ceauşescu, în care se spune printre altele: „însufleţiţi de măreţele perspective înfăţişate în documentele ce vor fi dezbătute la Congresul al X-lea, eveniment de importanţă istorică în viaţa partidului, a ţării, noi, participanţii la Conferinţa orăşenească de partid am analizat cu exigenţă activitatea economică şi socială din localitate, munca organelor şi organizaţiilor de partid şi vă asigurăm că vom realiza şi depăşi toate angajamentele luate în cinstea Congresului şi a aniversării eliberării patriei, manifestîndu-ne astfel încă o dată hotărîrea noastră de a înfăptui neabătut politica partidului nostru iubit". ÎN TĂMIA LEGALITĂŢII SOCIALIŞTE (Urmare din pag. I) socialiste este interesată întreaga societate — impune ca pe lingă organele de stat de specialitate, toţi cei care fac parte din conducerile întreprinderilor şi ale organizaţiilor economice şi obşteşti, toţi cetăţenii să răspundă potrivit legii, pentru apărarea avutului obştesc şi să-şi îndeplinească datoria de a căuta să descopere şi să înlăture cauzele care provoacă săvîrşirea de fapte ce aduc pagube economiei naţionale. Dar în primul rînd, conducerile unităţilor prejudiciate au obligaţia legală de a sesiza organele de stat, competente de îndată ce au constatat săvîrșirea faptelor generatoare de prejudicii și să prezinte actele contabile justificative referitoare la cuantumul pagubei, precum și alte date in legătură cu aspectele concrete ale faptelor săvîrșite. , Studiindu-se la sfîrşitul anului 1968 dosarele penale cu infracţiuni în dauna avutului obştesc săvîrşite în raza teritorială a judeţului nostru, s-a constatat că numai în puţine cazuri sesizarea organelor de urmărire penală a fost făcută de către organele de conducere din unităţile socialiste păgubite, iar pentru determinarea cuantumului prejudiciilor suferite ,s-au făcut calcule greşite, neconforme cu dispoziţiile legale în unele cazuri la I.F. Odorheiu Secuiesc, I.I.S. Tehnoutilaj şi alte unităţi. Intre cauzele principale care condiţionează apariţia unor pagube, se pot enumera : lipsa de vigilenţă, superficialitatea şi uşurinţa în alegerea cadrelor chemate să gestioneze şi să administreze avutul obştesc, lipsa de evidenţe judicioase sau a unui control riguros asupra administrării avutului obştesc şi insuficienta organizare a pazei bunurilor. Uneori s-au adus pagube importante avutului obştesc ca urmare a deteriorării sau degradării de bunuri care se datoresc mai ales nerespectării normelor de manipulare şi întreţinere a diferitelor maşini şi agregate cum şi neglijenţei angajaţilor în cauză. Cele mai frecvente pagube de acest gen au fost provocate la I.M.T.F., U.J.C.C. şi I.F. Topliţa. Este verificat în practică, faptul că respectarea şi aplicarea strictă a dispoziţiilor legale, cu principialitate, consecvenţă şi hotărîre neclintită, constituie unul din mijloacele preventiv-educative de importanţă hotărîtoare pentru apărarea eficientă a proprietăţii socialiste şi pentru întărirea continuă a legalităţii. Un rol de seamă pentru întărirea şi dezvoltarea avutului obştesc, îl au comisiile de judecată recent constituite pe lingă întreprinderi şi instituţii, care au menirea să înfăptuiască participarea maselor largi la realizarea operei de educare socialistă a cetăţenilor în spiritul promovării unei atitudini corecte faţă de muncă. Dar pentru ca aceste comisii să fie la înălţimea încrederii ce li s-a încredinţat, trebuie să lichideze cu atitudinea de indulgenţă pe care o manifestă uneori la soluţionarea unor litigii, avînd drept obiect pagube aduse proprietăţii socialiste, prin pronunţarea unor hotărîri de anulare, bazindu-se pe susţinerile unor martori şi nu pe probele scrise din dosar şi legislaţia în vigoare. In acest sens arătăm că cele mai însemnate anulări de debite au avut loc la I.F. Topliţa, I.M. Bălan şi I.F Miercurea-Ciuc. Reflectez realităţile din societatea noastră. Tezele Comitetului Central al Partidului Comunist Român pentru Congresul al X-lea al partidului, subliniază atribuţiile mari ce revin în perioada următoare organelor de stat prin perfecţionarea stilului şi metodelor de muncă înlăturarea fenomenelor de formalism şi birocratism, creşterea operativităţii în rezolvarea cererilor şi sesizărilor cetăţenilor ,precum şi crearea unui calimat în care fiecare cetăţean să se bucure nestingherit de drepturile şi libertăţile garantate de Constituţie. Pentru înlăturarea oricărui abuz şi ilegalităţi din toate compartimentele vieţii, organelor judiciare le revine sarcina şi pe mai departe să vegheze cu stricteţe pentru ca nimeni să nu poată întreprinde acţiuni dăunătoare societăţii şi intereselor cetăţenilor, fără a suferi rigorile legii. Pentru aducerea la îndeplinire în bune condiţiuni a tuturor sarcinilor ce revin organelor judiciare şi pentru îmbunătăţirea organizării şi perfecţionării activităţii lor au fost luate o serie de măsuri pe plan legislativ, de conducerea de partid şi de stat, între care enumerăm: adoptarea noului Cod penal şi a Codului de procedură penală precum şi Legea pentru organizarea şi funcţionarea Procuraturii şi organelor judecătoreşti. Dar pentru ca activitatea organelor amintite să se poată desfăşura la nivelul bazei economice actuale, este necesară aducerea în concordanţă şi a altor coduri şi legi la cerinţele vieţii actuale, în principal a Codului muncii, a Codului civil şi a Codului de procedură civilă. Pentru continua întărire a legalităţii, organele procuraturii, miliţiei şi instanţele judecătoreşti sunt chemate să desfăşoare o activitate de tot mai bună calitate, să dea dovadă de un înalt spirit de principialitate, de o temeinică pregătire profesională. Cunoaşterea temeinică şi aplicarea cu stricteţe a dispoziţiilor legii de către lucrătorii organelor de cercetare penală, de către procurori şi judecători în activitatea ce o desfăşoară, creează condiţii de deplină siguranţă cetăţenilor şi le întăreşte convingerea că toţi cei care atentează la securitatea statului, avutului obştesc, la cinstea, demnitatea şi bunurile fiecărui cetăţean, vor suferi rigorile legii penale, dar că în acelaşi timp nici o persoană nevinovată nu va avea de suferit. O răspundere de mare importanţă pentru întărirea legalităţii revine şi altor categorii de jurişti şi îndeosebi jurisconsulţilor şi avocaţilor, care prin natura muncii lor trebuie să acţioneze pe baza principialităţii şi eticii profesionale, pentru realizarea unei justiţii care să exprime adevărul şi echitatea socială. De asemenea este necesar să desfăşurăm în rîndul maselor o activitate susţinută de popularizare a legilor statului nostru, ca acestea să fie cunoscute şi înţelese de cetăţeni, deoarece numai în acest fel oamenii muncii îşi pot spori vigilenţa şi pot contribui tot mai mult la combaterea şi prevenirea unor fapte contrare legii Conştienţi de importanţa deosebită a documentelor Comitetului Central al Partidului Comunist Român pentru Congresul al X-lea, care au relevat necesitatea perfecţionării metodelor de muncă a organelor de stat şi continua întărire a legalităţii socialiste. in ce priveşte activitatea noastră de viitor sîntem hotărîţi să luăm toate măsurile ca întreaga desfăşurare a procesului penal, să se facă la un nivel calitativ tot mai ridicat, contribuind alături de ceilalţi intelectuali şi oameni ai muncii ce lucrează în alte sectoare de activitate, la opera de desăvîrşire a construcţiei socialiste. INDUSTRIA LAPTELUI --------IREMETEA--------Angajează JURISCONSULT PRINCIPAL CARE ÎNDEPLINEŞTE CONDIŢIILE PREVĂZUTE DE H.C.M. NR . 914 ŞI 2333/1968. Cei interesaţi, se pot adresa pentru informaţii suplimentare biroului personal al întreprinderii, zilnic între orele 7—15, sau la telefon nr. 13 Ditrău. In finala campionatelor naţionale După cum cititorii noştri au mai fost informaţi, Stadionul tineretului din Capitală a găzduit timp de 5 zile cea de a XX-a ediţie jubiliară a campionatelor şcolare şi de juniori, la baschet, volei, handbal, atletism şi gimnastică. Din cadrul finalelor la volei, a fost prezentă şi echipa de fete a Şcolii sportive din Topliţa care la terminarea campionatului naţional de juniori, ediţia 1968—69, s-a clasat pe locul I în seria a VI-a. în prima zi a întrecerilor echipa din Topliţa a întîlnit reprezentativa Şcolii sportive nr. 2 din Bucureşti. Primele două seturi revin toplitencelor la 13 şi 4, pentru ca cel de al treilea set, după o luptă dîrză să fie rîsticat de echipa bucureşteană la 16. Deosebita stare de nervozitate a echipei după pierderea acestui set, a influenţat în mod negativ rmportarea tuturor jucătoarelor în seturile următoare ne rare le-au pierdut, piergînd astfel si nartida. rînd cu mai multă atenţie si calm, puteau rîstîga uşor la 3—0. o nartidă care a durat mai bine două ore de joc* efectiv. în ziua a doua, toplitencele întîlnesc puternica echipă a Şcolii sportive din Constanţa, (de departe cea mai bună echipă a turneului) de care au fost întrecute cu 3—0 (8, 8, 12). în acest joc, echipa din Topliţa a rulat întreaga formaţie, menajîndu-şi jucătoarele de bază. pentru întîlnirea pe care urmau să o susţină cu reprezentativa Braşovului Tactica s-a dovedit înspicată, toplitencele înregistrînd în cea de a treia zi, prima victorie, la scorul de 3—2. De această dată, „ghinionul" s-a abătut asupra echipei din Brașov,care, după ce a cîștigat primele două seturi la 7 și 13, pierde următoarele trei, la 12, 8 și 13. Întîlnire dramatică în cea de a patra zi, cu reprezentativa Scolii sportive din Timișoara , și de această dată jocul este controlat în permanentă de toplitence, dar ca si de alte atâtea ori, nierd întîlnirea la potou. Rezultat final 3—2 pentru timisorence. În ultimul joc, toplitencele au întîlnit echipa Şcolii sportive din Bacău , de care au dispus cu 3—1. Primul set revine voleibalistelor din Bacău (la 8), următoarele trei fiind cîştigate de topliţence (1,10,5). În final, echipa topliţeană se clasează pe locul trei, la egalitate de puncte cu reprezentativele Timişoarei şi Bacăului, dar cu un set averaj mai bun. De menţionat faptul, că echipa din Topliţa dă de această dată lotului naţional de junioare, trei componente : Cengher, Burnz şi Kovács. După cele cinci zile de întreceri deosebit de viu disputate, clasamentul se prezintă astfel : 1 Şcoala sportivă Constanţa 10 p. (campioană naţională) 2. Şcoala sportivă nr. 2 Bucureşti 9 p. 3. Şcoala sportivă Tonlita 7 p (10—12). 4. Şcoala sportivă Timişoara 7 p. (8—iii. 5. Şcoala sportivă Bacău 7 p. (8—11). 6. Şcoala sportivă Braşov 5 p. V. PAŞCANU Campionatul judeţean de fotbal EPILOG Insfîrşit, a căzut cortina şi asupra ultimei etape a campionatului judeţean de fotbal care, între noi fie vorba, a izbutit să ne facă mulţi nervi. Dar toate astea au trecut, cunoaştem acum şi echipa campioană care, pentru a intra în divizia G trebuie să susţină un meci de baraj cu cîştigătoarea primei etape a barajului, adică ori cu campioana judeţ VIITORULţului Mureş, ori cu campioana judeţului Braşov, sarcină deosebit de dificilă. Dar, dacă aşa au decis sorţii.. Totuşi, dacă echipa din Gheorgheni se pregăteşte serios în vederea acestor meciuri deloc uşoare şi mai are şi puţin... noroc, cine ştie! Poate la toamnă vom avea patru echipe în divizia C. În ultima etapă, în afara meciului Viitorul Gheorgheni — Minerul 20 3017 9—546 Clasamentul Miercurea-Ciuc 1—1, s-au mai înregistrat următoarele rezultate: Apemin Borsec — Mureşul Topliţa 3—3 (1—3); Minerul Chileni — Metalul Vlăhiţa 0—1 (0—0); Mureşul Topliţa — Harghita Odorheiu Secuiesc 3—0 (1—0); Flamura roşie Sînsimion ,— Apemin Borsec 3—0 (prin neprezentare); Metalul Vlăhiţa — Rapid Ciceu 3—0 (1-0). In numărul , de miine al ziarului nostru vom publica comentariul : „HANDBAL — LA ÎNCEPUT DE DRUM". GHEORGHENI (Campioană pe anul 1968— uicipare la baraj) 2 Minerul Miercurea-Giuc 3 Mureşul Topliţa 4 Metalul Vlăhiţa 5 Apemin Borsec 6 Harghita Odorheiu Sec. 7 Flamura roşie Sînsimion 8 Minerul Chileni 9 Rapid Ciceu 10 Complexul Gălăuţaș 11 Mureşul Remetea 20 13 3 4 62—22 29 1969 cu drept de par 20133 447—1829 20 123 550—3227 20104 644—3424 20103 758—3123 20 94 734—2422 20 93 835—3921 20 73 1032—47 17 20 611320—50 13 20 331423—639 Lumte libere încă un pas spre divizia A în cadrul campionatului republican de lupte libere, la Odorheiu Secuiesc, s-au desfăşurat duminică întîlnirile contînd pentru calificarea în divizia A, la care au participat echipele Rapid Deva, Jiul Petrila şi Lemnarul din localitate. Nu putem fi de acord cu hotărîrea federaţiei, care — întrucît echipa A.S.A. Braşov, neavînd suficienţi luptători, nu s-a prezentat la întîlnire — a reprogramat galele la o dată necunoscută, pentru a da astfel posibilitate echipei din Braşov să-şicompleteze lotul. Dacă o asociaţie sportivă, nu are luptători permanenţi, cum poate participa la o competiţie de asemenea amploare? Luptătorii din Odorheiu Secuiesc, pregătiţi de priceputul antrenor Ştefan Kovács, au dovedit în aceste întreceri că sunt decişi să promoveze printre cele mai bune echipe de lupte din ţară. Ei au demonstrat că posedă temeinice cunoştinţe tactice şi o bună pregătire fizică, cîştigînd întîlnirile susţinute la rezultate remarcabile: Lemnarul—Jiul 21—11; Lemnarul^—Rapid 36—0. întîlnirile dintre Rapid şi Jiul au fost cîştigate de primii la scorul de 17—15. La obţinerea acestor rezultate, un aport deosebit, au adus luptătorii I Bálint, L. Papp. 1 3. Papp, D. Imre, Iosif Bálint şi A. Sütő. B. BOKOR I Temperatura înaltei conştiinţe (Urmare din pag. 1) X-lea Congres al Partidului Comunist Român şi sfertul de veac de la dezrobirea acestui rotund pămînt, numit România — angajîndu-şi eul in imperiul cifrelor, in dialogul aprins dintre echipe şi dintre oameni. „Întrecerea se va concretiza prin producţie globala peste plan in valoare de aproape o jumătate de milion şi la beneficii sporite cu încă 300.000 lei“, spune unul dintre cei prezenţi. Mă retrag în lumea machetelor. Privesc evoluţia uzinei, în care peste 1.200 de conştiinţe sculpteaz focul şi energia„ Chiar in anotimpul următor intră in viaţă noua hală de miezuire, peste citeva zile staţia de 110 kilovolţi, in anii ce vin : alimentarea cu apă şi canalizarea uzinei. Pînă in 1972 staţia de peletizare şi aglomerare a concentratului de Vieta îşi va demonstra eficacitatea, conţinutul de fier va spori de la 35 la 46 la sută. Ce va însemna această creştere ,aparent mică in vaţa uzinei! „Prin reducerea cantităţii de zgură, producţia metalului va creşte cu încă 5.000 tone“, răspunde una din vocile prezente în dogoarea focului... Start.., ratat In timp ce zeci de mii de spectatori şi telespectatori urmăreau cu sufletul la gură palpitanta întrecere fotbalistică dintre Steaua şi Dinamo, în cadrul finalei „Cupei României", alţi zeci de mii de spectatori, din toată ţara, urmăreau primele întreceri din cadrul ediţiei 1969—1970, ale aceleiaşi cupe. Deci, finiş şi start. În „startul" întrecerilor fotbalistice contînd pentru „Clipa României" din judeţul nostru, trebuiau să se dispute patru întîlniri: Mureşul-Topliţa—Metalul Vlăhiţa; Harghita Odorheiu Secuiesc — Rapid Ciceu ; Minerul Miercurea-Giuc — Minerul Chileni şi Flamura roşie Sînsimion — Apemin Borsec. Deşi în programarea făcută de către comisia judeţeană de fotbal, care a fost trimisă tuturor asociaţiilor, se specifica clar că „prezenţa la aceste întreceri este obligatorie pentru toate echipele participante la campionatul județean", nu s-a disputat nici o întrecere întrucît, echipele care trebuiau să joace în deplasare nu s-au prezentat. O singură echipă, Rapid Ciceu, s-a prezentat la Odorheiu Secuiesc dar... cum partida trebuia să se dispute după-amiază, iar ei sosiseră încă de dimineaţă, ce şi-au zis ? „Pînă la meci să dăm o raită pe la băile Szejke". Şi au dat o „raită" atît de bună, că nu s-au mai prezentat la meci. Astfel fiind situaţia, considerăm oportună intervenţia Comisiei judeţene de fotbal cu măsuri disciplinare, şi totodată, obligarea echipelor care nu s-au prezentat la întîlniri, la plata haremurilor de arbitraj. T. POPESCU Pag. 3