Informaţia Harghitei, ianuarie-martie 1970 (Anul 3, nr. 579-652)

1970-01-04 / nr. 579

Pag. 2 LA MUL­ŢI ANI, MUNCITORI A! VĂII MUREŞULUI! — Primiţi pluguşorul ? — Cu dragă inimă !... A trecut bădiţa Trăiau apele cele Învolburate, deasa întunecime a co­drilor de brad, liniştea cîmpiilor şi a urcat spre acele locuri de munte cu pietre Întărite de mină de om harnic, iubitor de glie străbună, şi acolo a lăsat ca plugul să tragă brazdă adâncă de spor, belşug şi fericire ... Im mulţi ani!... Belşug. Spor. Fericire. Toate în ăst an să ne vie. Din casele noastre nimic din cele dorite de viaţă să nu lipsească. Satele Văii Mureşului aveau ceva din freamă­tul pădurilor, glasul tă­lăngilor din mioriticul viers de foc, pocnetul biciului din căutarea drumului ce duce spre belşug. Colindătorii cei mici abia urcaţi de la pă­­mînt, cu feţele îmbujora­te şi glasuri cristaline răscoleau uliţele satelor. Se opreau în pragul ca­selor şi urau gospodaru­lui „La mulţi ani, cu să­nătate, fericire şi bel­şug !“ La Subcetate sau Sărmaş, la Bilbor sau Topl­­ţa, pretutindeni în satele de sub streaşină pădurilor a fost la fel. Anul care a fost îşi lua rămas bun prin mii de glasuri înfrăţite. Dar, încetul cu înce­tul, emoţia trecerii spre viitorul an şi mai îmbel­şugat a cuprins întreaga suflare omenească. Uliţe­le au devenit pustii. Co­lindătorii au dispărut ca prin farmec. Oamenii evocau anul nou prin gînduri şi fapte deopotri­­vă de bune. Paharele se ridicau pentru tot ceea ce au făcut, pentru tot ceea ce vor crea în vii­tor. Pe canavaua încrede­rii se broda fericirea fami­­liei lor, prosperitatea pa­triei socialiste pe a cărei glie, deopotrivă, români şi maghiari, se înfrăţesc prin respect şi muncă. La clubul muncitori­lor forestieri din Topl­­ţa tinereţea se dezlănţuia asemenea unui vulcan. Acolo s-au întrunit acei oameni ce descătuşează „aurul verde“ al munţi­lor. In gîndurile lor se păstrează intactă sinceri­tatea dură a locurilor. Fabtinski Iosif, tînăr muncitor la fabrica de lăzi e sincer fericit că poate împărtăşi din suc­cesele sale şi ale tovară­şilor săi de muncă. Pen­tru el anul 1969 a însem­nat depăşirea planului de producţie cu cinci la sută, obţinerea, ca elev în clasa a Xl-a la seral, a unor note bune. La el există o mare dorinţă de autodepăşire, de a fi cit mai folositor patriei noastre. Acestea sînt doar o parte din glodu­rile rostite în prag de An nou şi pe care prie­tena sa Simon Ecaterina, muncitoare în aceeaşi fabrică, în acelaşi atelier, le răsplăteşte cu căldu­roasă strângere de mină. Am trecut la o masă apropiată şi am stat de vorbă cu Septimiu Bra­­nea, tehnician de exploa­­tare forestieră. „Există multe meserii — ne măr­turisea dînsul — şi toate la fel de frumoase. Dar dintre toate cea de sil­vicultor îţi poate aduce cele mai mari satisfac­ţii ... cel puţin pentru mine. Sînt gînduri ce ex­­primă adevăruri reale, profund ancorate in via­ţa lui. El, ca şi prietena sa Rodica Olteanu, sînt copiii acestor meleaguri, aduşi în viaţă de părinţi a căror muncă e strîns legată de istoria Văii Mureşului. Rodica va fi în curind învăţătoare, şi... „Aş dori ca clipa cind voi împărtăşi celor mici din slova ştiinţei de carte să fie cit mai a­­proape, dar mai ales cît mai rodnică". O unire de gînduri în prag de An nou. Pe a­­ceşti tineri îi leagă mii de fire de locul lor de muncă. O legătură trai­nică al cărei izvor de puteri nebănuite se află în strădaniile părinţilor, în lupta lor din acele vremuri cînd „aurul ver­de" se scurgea în folosul altora. Atunci au muri­cit şi luptat înfrăţiţi, ro­mâni şi maghiari, iar azi, aceşti tineri duc mai de­parte făclia unităţii. ...Lemnul e una din marile bogăţii ale jude­ţului nostru. Fiecare bu­­cată de lemn va trebui să devină folositoare o­­mului. Să contribuie la bunăstarea lui, la clădi­rea unui viitor măreţ. ,,Vom asigura o valorifi­care deplină a masei lemnoase — ne împăr­tăşea din gîndurile sale Vasile Buculeu salariat la C.P.L. Gălăuţaş — în aşa fel Incit anul 1970 să fie încununat cu suc­cesele strădaniilor colec­tivului nostru. In acest fel preocupările de vii­tor se vor axa pe linia Hotărîrilor Congresului al X-lea al partidului, a­­devărate deschizătoare de drumuri ce duc spre vii­tor". Apoi, sirenele au ves­­lit miezul nopţii, în faţa televizoarelor miile de muncitori ai Văii Mureşului ascultau cu emoţie cuvintele de salut ale tovarăşului Ni­­colae Ceauşescu şi prin paharele ridicate, prin zîmbete ale fericirii, ale dorinţelor ce trebuie în­­deplinite, s-a marcat tre­cerea în anul 1970. La mulţi ani, munci­tori ai Văii Mureşului I T. PIRLEA La Băile Tuşnad Ferestre luminate pinâ în zori In afarâ de localnici, cîteva sute de oaspeţi — bucureşteni, constăn­­ţeni, brăileni — au pe­trecut ultimele ore ale lui 1969, şi prima ni a noului an, la Băile Tuş­nad. Niciodată oraşul-staţiu­­ne nu a avut atîţia oas­peţi ca în această noap­te. — Cu douăzeci şi doi de ani în urmă am pe­trecut revelionul pentru prima oară la Băile Tuş­nad. Şi atunci m-am dis­trat foarte bine, dar a­­cum pot spune că totul a fost excelent. Excelen­tă a fost primirea, me­niul şi deservirea — ne-a spus Ovidiu Savin, care a condus la Băile Tuşnad un grup de 90 de lucrători din cadrul Mi­nisterului Muncii. Şi ceilalţi oaspeţi au fost mulţumiţi de modul cum au fost serviţi, la Canti­na nr. 2. Brăilenii au fost obo­siţi, după 12 ore de drum. Dar felul cum au fost serviţi, la cantina nr. 5, i-a reconfortat pe deplin, în primele ore ale se­rii, sala cantinei nr. 1, firumos împodobită a de­venit arhiplină. Peste o sută de bucureşteni în­­tîmpină aici, cu pahare pline, noul an. Alături de ei o sută de turişti din Constanţa. La în­trebarea, de ce tocmai aici îşi petrec revelio­nul, Elena Codreanu ne-a răspuns simplu: „Aici totul este minunat. Meri­tă să vii aici". Restaurantul Oltul, şi-a schimbat pentru reveli­on întreaga înfăţişare. Împodobit minunat aştep­ta oaspeţii din Miercu­­rea-Ciuc, Băile Tuşnad, Sfîntu Gheorghe. Cei 70 de tineri şi vîrstnici ca­re şi-au petrecut reve­lionul aici, s-au distrat minunat. Aceasta e şi părerea lui Endre Dózsa, medic primar la Policli­nica din Băile Tuşnad, a lui Nagy Iosif şi Edith Veréb, angajaţi la Fabri­ca de confecţii din Mier­­curea-Ciuc, sau a elevi­lor Liceului din Miercu­­rea-Ciuc, Szakács Éva şi Urszuly Albert. Toate ferestrele au continuat să rămînă lu­­minate pînă în zori. A fost mîncare şi băutură suficientă, iar fetele tu­turor au iradiat voie bu­nă şi încredere în noile izbînzi pe care, fiecare la locul său de muncă, le va obţine în 1970. I. ŞTEFAN corespondent Telefonista Kristó Margareta, transmițînd sutele de urări de bine pentru 1970. Printre jurnalişti şi mineri (Urmare din pag. 1) cerea lor au lăsat urme, se putea citi emoţia. în­conjurat de ortacii săi, pe obraz lăsa, totuşi, să se prelingă o lacrimă pre­cum cristalul, ca un semn al bucuriei, dar şi al regretului. „De onli­ne voi veni numai ca vi­zitator pe la furnale", părea sa ne spună. Unîndu-le la despărţire sănătate, noroc şi la multi ani, am purces spre aIte locuri unde în noap­tea aceea tot omul se a­fla în fata mesei îmbel­şugate. ★ Minerii de la Combi­natul minier Bălan au petrecut revelionul în sala cantinei şi a restau­rantului din localitate. In timp ce confraţii lor în­chinau din belşug pentru realizările anului care a trecut, şi îşi urau noi succese în anul ce a ve­nit, cei de la întreţinere şi pază se aflau la locul de muncă, pentru a pre­găti primele tone de mi­nereu ale noului an. Se cuvine sa le urăm şi a­­cestora noroc, sănătate şi la mulţi ani! Telefonistele Bartalis Maria şi Szép Matilda au asigurat deservirea abona­ţilor în noaptea de revelion. Bucătăresele de la restaurantul Harghita din Miercurea-Ciuc au avut mult de lucru cu pregătirea felurilor delicioase care s-au servit. Orchestra Casei de cultură din Miercurea-Ciuc, una din furnizoarele ve­seliei generale. a-f-w.fi. HARGHITEI La Gheorgheni Am pornit spre 1970 cu frunţile senine Noaptea revelionului este un prilej de voioşie pentru toţi, bucuria fiind pe primul plan, căci ştim că şi în anul care a trecut ne-am­, achitat cu cinste de sarci­ne care ne-au revenit şi am pornit în anul nou cu fruntea senină. Toate acestea şi le pot spune şi locuitorii din Gheor­gheni, care, în localul restaurantului Mureş, al casei de cultură, în clu­burile instituţiilor şi în­treprinderilor, printre brazii seculari ai Lacu­lui Roşu sau în cabana Bucin au petrecut în voioşie noaptea revelio­nului. Anul care a trecut a fost un an rodnic. Hăr­nicia şi sîrguinţa se ar­gumentează elocvent şi prin faptul că valoarea muncii patriotice a lo­cuitorilor oraşului Gheor­gheni a ajuns în 1969 la peste 4 milioane lei. Pe orice poartă ai fi intrat in oraşul Gheor­gheni sau în localităţile din jurul oraşului, ar fi putut vedea oameni cu fete îmbujorate de bucu­rie. Cu cîteva minute îna­intea sosirii noului an, mii de pahare au fost ridicate, mii de ochi au fost aţintiţi spre ecranul televizoarelor, mii de oa­meni ascultau cuvînta­­rea tovarăşului Nicolae Ceauşescu, caldele u­­rări de bine adresate în­tregului popor. Apoi pe­trecerea a continuat, fiind însoţită de nume­roase surprize : tortul, purcelul la tavă, trage­rea la sorţi, dansul ini­mii etc. Intre timp, la materni­tatea din Gheorgheni liniştea a fost întretăia­tă de plînsul primului nou-nascut, Mark Susa­­na, muncitoare la Fila­tura din Gheorgheni, în această noapte a dat naştere unui băieţel, ca­re în rubrica nr. 1 a fost înregistrat cu nu­mele de Ladislau. îţi urăm şi ţie micuţule Ladislau, multă bucurie, an nou fericit! THOMAN BÉLA,­­ corespondent Noul an a sosit la revelionul tinere­tului în clinchet de pahare. La Cristuru Secuiesc NOUL AN PRIMIT CU OPTIMISM Şi în oraşul Cristuru Secuiesc mulţi au întâm­pinat Anul nou îrn com­pania prietenilor, iar al­ţii prin restaurante, prin cluburi. Lîngă o masă comună stăteau tîmpla­­rii „veterani", care în a­­n­ul 1949 au înfiinţat Coo­perativa meşteşugăreas­că „1 Mai". Cînd glasul sirenelor a vestit apariţia anului 1970, muncitori, ţărani, intelectuali au ciocnit paharele lor u­­rîndu-şi unii altora feri­cire, multă sănătate şi succese. Aceasta este o tradiţie statornicită la fiecare început de an. Dar acum cei din Cristu­ru Secuiesc au sărbăto­rit trecerea în noul an mai optimişti şi mai en­tuziaşti, datorită faptu­lui că directivele Con­gresului al X-lea au dat un conţinut mai bogat anului 1969, un conţinut nou viitorului an şi ce­lor ce-i urmează. Din programul revelio­nului, susţinut în loca­lul restaurantului, fireş­te, nici cu această oca­zie n-a lipsit tradiţiona­la tragere la sorţi a pur­­celuşului aducător de noroc. Norocul a favorizat pe Bács Margareta. Petrece­rea a continuat pînă di­mineaţă. MÁRTON FERENC, corespondent ANUL II, nr. 579 La Sínmartin împreună și de revelion ...Am găsit în comuna Sînmartin, în seara de Anul nou o adevărată atmosferă de sărbătoare. Sala mare a căminului cultural era arhiplină. Potrivit obiceiului, sta­tornicit de-a lungul veacurilor pe aceste me­leaguri, cei care au muncit împreună un an întreg, conducători şi gospodari, tineri şi vîrst­nici s-au întrunit şi în această ultimă seară de la cumpăna anilor, ca să serbeze împreună împli­nirea cu succes a stră­daniilor lor, să-şi ia ră­mas bun de la anul care pleacă şi să ureze bun venit noului an. — Am încheiat un an rodnic, în ciuda condi­ţiilor meteorologice nefa­vorabile , ne spun pre­şedintele Cooperativei a­­gricole de producţie, Al­bert Iosif, şi inginerul Dimény Alexandru. Va­loarea unei zile-entri­­că se ridică la 30 de lei. Cooperatorii noştri au pentru ce să se bucure. Strădaniile lor s-au îm­plinit. Hărnicia şi-a gă­sit răsplata cuvenită. Ce-ar putea fi mai grăitor în acest sens de­cât faptele, bunele rezul­tate — numărul zilelor­­muncă totalizate de unii cooperatori ca : Sós An­ton (756 zile-muncă), Serbandi Iuliu (713), György Iosif (660) şi al­ţii care au muncit tot anul pentru ca rezultate­le să fie atât de valo­roase. Iar acum e veselie şi voie bună. Aşa e şi fi­resc. E firesc ca feţele să fie îmbujorate, ca oa­­menii să se veselească urmărind momentele pli­ne de umor ale piesei co­mice „Sári bíró" de Mó­ricz Zsigmond, prezen­tată de formaţia artistica a căminului cultural, să asculte cîntecele inter­pretate de corul mixt in. Stroit şi dirijat de ini­mosul profesor de muzi­că Kemény Pavel. Sti­clele cu vin umblă din mină în mină, iar cînte­­cul lăutarilor face ca şi vîrstnicii să demonstreze tinerilor că se pricep şi acum la ciardaş. Bucuria şi veselia îşi ating punctul lor culmi­nant în timp ce vechiul an îşi trăieşte ultimele clipe ale existenţei sale. Pe cadranele ceasurilor, indicatorii se suprapun Pe numărul 12. ...Detunăturile armelor vinătoreşti, glasul mol­com al bătrînului clopot, strigătele tinerilor ieşiţi în stradă în clipa sosirii solemne a noului an, răscolesc liniştea albă a nopţii. Tăcutele dealuri prind deodată viaţă, re­­dînd manifestările multi­­ple ale bucuriei, într-un ecou ciudat. Oamenii se îmbrăţişea­­ză, se rostesc urări de bine, obişnuite la înce­putul fiecărui An nou. C. IOAN

Next