Adevărul Harghitei, aprilie-iunie 1992 (Anul 4, nr. 528-577)
1992-06-04 / nr. 563
Mi-am amintit de versul de mai sus, scris de poetul Al. Philippide, cind am citit, in „Totuşi iubirea", situaţia dureroasă a marelui poet-patriot basarabean GRIGORE VIERU, care a ajuns să fie huiduit, mai întîi intr-un sat basarabean, unde s-a dus să pună o floare şi să verse o lacrimă la catafalcul unui tînăr erou, căzut la Nistru, iar apoi chiar pe străzile Chişinăului. Cită asemănare intre soarta tragică a nefericitului legendar Prometeu, care, furînd focul de la Zeus, l-a coborit pe pămînt, dăruindu-l oamenilor. Iar aceștia, drept răsplată a jertfei sale, l-au huiduit, manifestîndu-şi, astfel, nu recunoaşterea binelui făcut, ci ura pornită din neînţelegerea situaţiei. Să fi uitat oare atît de repede şi fraţiinoştri de peste Prut tot ce a făcut Grigore Vieru, ca de altfel şi ceilalţi mari scriitori patrioţi basarabeni ca ION DRUŢA, LEONIDA LARI, DUMITRU MATCOVSCHI, NICOLAE DABIJA etc., pentru a menţine flacăra conştiinţei de neam, de limbă şi de credinţă în acei ani intunecoşi ai dominaţiei comuniste ? ! îmi amintesc că, doar cu un an în urmă, la Chişinău sau în oricare alt oraş şi sat din Basarabia doar simpla rostire a numelor de mai sus stirnea entuziasm. Prezenţa lor pe o scenă, spre a rosti o poezie, era în stare să umple pînă la refuz chiar şi un stadion întreg ! Iar acum să fie ostracizaţi ! Dar să fie oare intîmplătoare această „ură“ a basarabenilor împotriva Prometeilor lor? Nicidecum! Văzînd că dau greş în toate încercările lor de a lovi în unitatea românilor de peste Prut, care s-au ridicat la luptă să-şi apere integritatea ţării, cei ce visează încă la refacerea vechiului imperiu roşu comunist s-au gîndit să lovească tocmai în purtătorii de drapel ai acestei lupte. Şi nu Ie-a fost prea greu să găsească şi vinzători de neamşi de ţară, pentru un pumn de arginţi. Aceştia au fost gata să-şi vîndă sufletul necuratului şi să arate cu degetul spre cei mai mari patrioţi basarabeni, acuzîndu-i de crimă ! Cică, de n-ar fi fost ei, ca să propovăduiască unirea cu România, nu ar muri acum oameni nevinovaţi pe Nistru ! Dar să nu uite nemernicii că şi luda a fost mai fericit cînd a dat înapoi arginţi trădării, iar apoi a mers de s-a spînzurat ! Cit îî priveşte pe Grigore Vieru, îl îndemn să nu renunţe la idealul nobil şi sfînt pentru care a luptat o viaţă întreagă. Şi să-şi amintească cuvintele marelui patriot Nicolae Iorga, anume că „multe batjocuri îţi sună la ureche, cînd eşti sus ca un drapel. Ce-ţi pasă însă de otrava ce ţi-o întind duşmanii, cînd din conştiinţa ta curge limpede izvorul cel veşnic“ ! Aşa să rămîi, bădiţă Grigore , mereu sus ca un drapel, un izvor veşnic limpede, la care să-şi astîmpere setea toţi românnii de pretutindeni ! ILIE ŞANDRU : „Urlaţi!... In deznădejdea voastră nu e decit izbinda strigătului meu! ” Cu picioarele se calcă pămîntul, dar se lucrează cu capul ! Principalul moştenitor al C.A.P. de la Tuşnad Sat este Societatea agricolă Madoş“ care a preluat şi sediul antecesorului său. Numele firmei este în memento la vremurile cînd pe acele locuri creştea doar stufăriş, vrînd să susţină chiar din momentul intrării pe poartă ideea că omul harnic şi deştept poate sfinţi locul pe care trăieşte, tocmai ca să trăiască bine. Iar cei 570 de membri ai societăţii amintite, chiar dacă sunt convinşi că se poate şi mai bine, nu se pot plînge că au intrat într-o afacere rea. Chiar dacă începuturile au debutat furtunos, izbucnind un adevărat conflict între „Nadoş“ cu 1.500 hectare (pe hîrtie) şi alte două societăţi de vreo 10—15 ori mai mici. Pînă la urmă, tot cei mici au ieşit mai bine, informînd zicala cu peştele, deoarece au luat toată recolta de pe terenurile ce considerau că li se cuvin, plătind fostului C.A.P. cum s-ar zice, doar contravaloarea manoperei, în timp ce asociaţii cei mari au luat, aşa cum s-au înţeles, doar o parte din produse. Ce a fost a fost. Şi a mai fost că în anul trecut membrii „Nadoş"-ului au primit pentru fiecare hectar suma de 131.647 lei. Adică cine a intrat în afacere, să zicem cu cinci hectare, a luat peste jumătate de milion. Fără să mişte un deget, din degete mişcînd cei 95 de angajaţi fiecare în sectorul său : mecanic, transport, construcţii, zootehnic şi vegetal, în aceasta din urmă lucrează, nu o să vă vină să credeţi cine, fostul preşedinte al cooperativei, Molnar, care o fi domn, o fi tovarăş, lucrează foarte bine şi cu pricepere. Cînd atîta lume priveşte viitorul în negru, care o fi viitorul Societăţii agricole „Nadoş“ ? . Undeva mai sus am notat în paranteză, vorbind de hectare, „pe hîrtie“. Chiar în aceste zile se măsoară ce s-a însămînţat pentru a definitiva o imagine reală a dimensiunilor „moşiei". De semănat s-a semănat tot ce s-a crezut de cuviinţă că este rentabl ; sectorul zootehnic, dimensionat exact la puterea de furajare, merge şi el bine. Despre forţa economică a acestei firme vorbeşte şi baza ei materială, printre care se află şi 10 tractoare şi cîteva camioane, existenţa acestora complinind contractul foarte bine onorat de unitatea de mecanizare a agriculturii de la Sînmartin. Iar numărul angajaţilor care a „căzut“ de la 150 la un moment dat, la cei 95 amintiţi deja, cei tăiaţi de pe lstă fiind exclusivemente birocraţi (din 17 tehnicieni au rămas 2 !) dovedeşte o mentalitate economică dacă nu umanitară în sensul rău al cuvîntului, oricum profitabilă. Şi, încă ceva : la sediul societăţii se lucrează şi sîmbăta. Iar pe cîmp atunci cînd este nevoie. IUUU CONDRAT în pagina a 2-a: CALEIDOSCOP Casa de cultură a sindicatelor din Miercurea-Ciuc găzduieşte Expozia internaţională a bunurilor de larg consum. — relatări în pagina a 3-a a ziarului nostru — O totală şi inexplicabilă indiferentă La sfîrşitu anului trecut consemnam în paginile ziarului nostru cite ceva despre bucuriile şi necazurile oamenilor din comuna Subcetate, subliniind, între altele, greutăţile cauzate de neaprovizionarea ritmică cu petrol. Un produs solicitat mai ales de cei care locuiesc în cătunelie Filpea, Duda şi Călnaci, oamenilipsiţi total, sau parţial, de binefacerile energiei electrice. Despre ce şcit s-a făcut în acest sens, am reuşit să aflăm acum, după aproape jumătate de an, de la d-l Vaier Hurubă, preşedintele cooperativei de consum. — Situaţia nu s-a schimbat cu nimic. Degeaba aţi scris şi dumneavoastră, degeaba am „plîns" şi noi. Ultima cantitate de petrol pe care am primit-o a fost înaintea sărbătorilor de Crăciun. De atunci şi pînă acum oamenii i-au şi uitat culoarea. Cit despre cerere, ea există şi e justificată. Aceşti oameni au copii lucrează ziua la cîmp şi cînd apune soarele hrănesc şi curăţă animalele din grajd. Dacă nu au petrol, copiii îşi fac lecţiile la luminare, iar adulţii îşi termină treburile gospodăreşti tot la luminare. E o tristă realitate pe care am putea-o schimba, cit de cît, doar cu puţină bunăvoinţă. Este vorba numai de acea înţelegere de care avem nevoie pentru ca strictul necesar de petrol să ajungă în comună. Şi nu numai prin repartiţie, ci şi la liber, oamenii fiind dispuşi a-l cumpăra la preţul real, nesubvenţionat. Supunem propunerea domnului Hurubă atenţiei conducerii societăţii comerciale „PECO“ SA. Miercurea- Ciuc, cu speranţa că ea va fi analizată şi în măsura posibilităţilor, favorabil, rezolvată. Ar fi necesar — din cite ni s-a spus — 1.500 litri petrol pe trimestru, cantitate care s-ar cumpăra indiferent de preţ, în aceeaşi idee ne adresăm şi conducerii Uniunii judeţene a cooperativelor de consum, cea care drămuieşte ceea ce i se repartizează cu aceeaşi speranţă că locuitorii cătunelor Filpea, Duda şi Căinaci nu vor mai fi omişi de pe lista cu priorităţi. Este o situaţie deosebită pentru a cărei rezolvare , dacă există bunăvoinţă, există şi soluţii. Privind mai către viitor, Primăria, din Subcetate a îndrăznit şi a materializat un proiect de electrificare. Din păcate, demersurile ce s-au făcut către Prefectura judeţului, în scopul obţinerii unui „sprijin“ financiar au rămas fără ecou cu toate că, din cite ni s-a spus ■— d-l subprefect Baciu, născut şi crescut în Filpea, s-a zbătut — şi nu puţin — pentru a-l obţine. Intenţia şi bunăvoinţa dînsului n-au fost însă de ajuns ! Alte amănunte în ziarul nostru de marţi, în articolul „Ideea de electrificare", ŞTEFANA DRAGHICI