Adevărul Harghitei, aprilie-iunie 1992 (Anul 4, nr. 528-577)

1992-06-04 / nr. 563

Mi-am amintit de ver­sul de mai sus, scris de poetul Al. Philippide, cind am citit, in „Totuşi iubirea", situaţia dureroa­să a marelui poet-patriot basarabean GRIGORE VIERU, care a ajuns să fie huiduit, mai întîi in­tr-un sat basarabean, un­de s-a dus să pună o floare şi să verse o la­crimă la catafalcul unui tînăr erou, căzut la Nis­tru, iar apoi chiar pe străzile Chişinăului. Cită asemănare intre soarta tragică a neferi­citului legendar Prometeu, care, furînd focul de la Zeus, l-a coborit pe pă­­mînt, dărui­ndu-l oameni­­lor. Iar aceștia, drept răs­plată a jertfei sale, l-au huiduit, manifestîndu-şi, astfel, nu recunoaşterea binelui făcut, ci ura por­nită din neînţelegerea si­tuaţiei. Să fi uitat oare at­ît de repede şi fraţii­­noştri de peste Prut tot ce a făcut Grigore Vieru, ca de alt­fel şi ceilalţi mari scri­itori patrioţi basarabeni ca ION DRUŢA, LEONIDA LARI, DUMITRU MAT­­COVSCHI, NICOLAE DA­­BIJA etc., pentru a men­ţine flacăra conştiinţei de neam, de limbă şi de credinţă în acei ani in­­tunecoşi ai dominaţiei co­muniste ? ! îmi amintesc că, doar cu un an în urmă, la Chi­şinău sau în oricare alt oraş şi sat din Basarabia doar simpla rostire a nu­melor de mai sus stirnea entuziasm. Prezenţa lor pe o scenă, spre a rosti o poezie, era în stare să umple pînă la refuz chiar şi un stadion întreg ! Iar acum să fie ostracizaţi ! Dar să fie oare intîmplă­­toare această „ură“ a ba­­sarabenilor împotriva Pro­­meteilor lor? Nicidecum! Văzînd că dau greş în toate încercările lor de a lovi în unitatea români­lor de peste Prut, care s-au ridicat la luptă să-şi apere integritatea ţării, cei ce visează încă la re­facerea vechiului imperiu roşu comunist s-au gîndit să lovească tocmai în purtătorii de drapel ai a­­cestei lupte. Şi nu Ie-a fost prea greu să găseas­că şi vinzători de neam­­şi de ţară, pentru un pumn de arginţi. Aceştia au fost gata să-şi vîndă su­fletul necuratului şi să a­­rate cu degetul spre cei mai mari patrioţi basara­beni, acuzîndu-i de cri­mă ! Cică, de n-ar fi fost ei, ca să propovăduiască unirea cu România, nu ar muri acum oameni nevino­vaţi pe Nistru ! Dar să nu uite nemernicii că şi lu­da a fost mai fericit cînd a dat înapoi arginţi­ tră­dării, iar apoi a mers de s-a spînzurat ! Cit îî priveşte pe Gri­gore Vieru, îl îndemn să nu renunţe la idealul no­bil şi sfînt pentru care a luptat o viaţă întreagă. Şi să-şi amintească cu­vintele marelui patriot Nicolae Iorga, anume că „multe batjocuri îţi sună la ureche, cînd eşti sus ca un drapel. Ce-ţi pasă însă de otrava ce ţi-o în­tind duşmanii, cînd din conştiinţa ta curge lim­pede izvorul cel veşnic“ ! Aşa să rămîi, bădiţă Grigore , mereu sus ca un drapel, un izvor veşnic limpede, la care să-şi as­­tîmpere setea toţi româ­­nnii de pretutindeni ! ILIE ŞANDRU : „Urlaţi!... In deznădejdea voastră nu e decit izbinda strigătului meu! ” Cu picioarele se calcă pămîntul, dar se lucrează cu capul ! Principalul moştenitor al C.A.P. de la Tuşnad Sat este Societatea agricolă M­adoş“ care a preluat şi sediul antecesorului său. Numele firmei este în memento la vremurile cînd pe acele locuri creş­tea doar stufăriş, vrînd să susţină chiar din momen­tul intrării pe poartă ideea că omul harnic şi deştept poate sfinţi locul pe care trăieşte, tocmai ca să trăiască bine. Iar cei 570 de membri ai so­cietăţii amintite, chiar dacă sunt convinşi că se poate şi mai bine, nu se pot plînge că au intrat într-o afacere rea. Chiar dacă începuturile au de­butat furtunos, izbucnind un adevărat conflict între „Nadoş“ cu 1.500 hecta­re (pe hîrtie) şi alte două societăţi de vreo 10—15 ori mai mici. Pînă la ur­mă, tot cei mici au ieşit mai bine, informînd zicala cu peştele, deoarece au luat toată recolta de pe terenurile ce considerau că li se cuvin, plătind fos­tului C.A.P. cum s-ar zice, doar contravaloarea ma­noperei, în timp ce aso­ciaţii cei mari au luat, a­­şa cum s-au înţeles, doar o parte din produse. Ce a fost a fost. Şi a mai fost că în anul trecut membrii „Nadoş"-ului au primit pentru fiecare hec­tar suma de 131.647 lei. Adică cine a intrat în a­­facere, să zicem cu cinci hectare, a luat peste ju­mătate de milion. Fără să mişte un deget, din degete mişcînd cei 95 de angajaţi fiecare în secto­rul său : mecanic, trans­port, construcţii, zooteh­nic şi vegetal, în aceasta din urmă lucrează, nu o să vă vină să credeţi ci­ne, fostul preşedinte al cooperativei, Molnar, ca­re o fi domn, o fi tovarăş, lucrează foarte bine şi cu pricepere. Cînd atîta lume priveş­te viitorul în negru, care o fi viitorul Societăţii a­­gricole „Nadoş“ ? . Unde­va mai sus am notat în paranteză, vorbind de hectare, „pe hîrtie“. Chiar în aceste zile se măsoară ce s-a însămîn­­ţat pentru a definitiva o imagine reală a dimen­siunilor „moşiei". De se­mănat s-a semănat tot ce s-a crezut de cuviin­ţă că este rentab­l ; sec­torul zootehnic, dimensio­nat exact la puterea de furajare, merge şi el bi­ne. Despre forţa econo­mică a acestei firme vor­beşte şi baza ei materia­lă, printre care se află şi 10 tractoare şi cîteva camioane, existenţa aces­tora complinind contrac­tul foarte bine onorat de unitatea de mecanizare a agriculturii de la Sînmar­­tin. Iar numărul angajaţi­lor care a „căzut“ de la 150 la un moment dat, la cei 95 amintiţi deja, cei tăiaţi de pe l­­stă fiind exclusivemente birocraţi (din 17 tehnicieni au ră­mas 2 !) dovedeşte o mentalitate economică da­că nu umanitară în sen­sul rău al cuvîntului, ori­­cum profitabilă. Şi, încă ceva : la sediul societăţii se lucrează şi sîmbăta. Iar pe cîmp atunci cînd este nevoie. IUUU CONDRAT în pagina a 2-a: CALEI­DOSCOP Casa de cultură a sindicatelor din Miercurea-Ciuc găzduieşte Expoz­­ia internaţiona­lă a bunurilor de larg consum­. — relatări în pagina a 3-a a ziarului nostru — O totală şi inexplicabilă indiferentă La sfîrşitu anului trecut consemnam în paginile zia­rului nostru cite ceva despre bucuriile şi necazurile oa­menilor din comuna Subcetate, subliniind, între altele, greutăţile cauzate de neaprovizionarea ritmică cu pe­trol. Un produs solicitat mai ales de cei care­ locuiesc în cătunelie Filpea, Duda şi Călnaci, oameni­­lipsiţi to­tal, sau parţial, de binefacerile energiei electrice. Despre ce ş­­cit s-a făcut în acest sens, am reuşit să aflăm acum, după aproape jumătate de an, de la d-l Vaier Hurubă, preşedintele cooperativei de consum. — Situaţia nu s-a schimbat cu nimic. Degeaba aţi scris şi dumneavoastră, degeaba am „plîns" şi noi. Ultima cantitate de petrol pe care am primit-o a fost înaintea sărbătorilor de Crăciun. De atunci şi pînă acum oamenii i-au şi uitat culoarea. Cit despre ce­rere, ea există şi e justificată. Aceşti oameni au copii lucrează ziua la cîmp şi cînd apune soarele hrănesc şi curăţă animalele din grajd. Dacă nu au petrol, co­piii îşi fac lecţiile la luminare, iar adulţii îşi termină treburile gospodăreşti tot la luminare. E o tristă rea­litate pe care am putea-o schimba, cit de cît, doar cu puţină bunăvoinţă. Este vorba numai de acea înţe­legere de care avem nevoie pentru ca strictul necesar de petrol să ajungă în comună. Şi nu numai prin re­partiţie, ci şi la liber, oamenii­ fiind dispuşi a-l cum­păra la preţul real, nesubvenţionat. Supunem propunerea domnului Hurubă atenţiei con­ducerii societăţii comerciale „PECO“ S­A. Miercurea- Ciuc, cu speranţa că ea va fi analizată şi în măsura posibilităţilor, favorabil, rezolvată. Ar fi necesar — din cite ni s-a spus — 1.500 litri petrol pe trimestru, cantitate care s-ar cumpăra indiferent de preţ, în aceeaşi idee ne adresăm şi conducerii Uniunii ju­deţene a cooperativelor de consum, cea care drămu­ieşte ceea ce i se repartizează cu aceeaşi speranţă că locuitorii cătunelor Filpea, Duda şi Căinaci nu vor mai fi omişi de pe lista cu priorităţi. Este o situaţie deosebită pentru a cărei rezolvare ,­ dacă există bu­năvoinţă, există şi soluţii. Privind mai către viitor, Primăria, din Subcetate a îndrăznit şi a materializat un proiect de electrificare. Din păcate, demersurile ce s-au făcut către Prefectura judeţului, în scopul obţinerii unui „sprijin“ financiar au rămas fără ecou cu toate că, din cite ni s-a spus ■— d-l subprefect Baciu, născut şi crescut în Filpea, s-a zbătut — şi nu puţin — pentru a-l obţine. Intenţia şi bunăvoinţa dînsului n-au fost însă de ajuns ! Alte amănunte în ziarul nostru de marţi, în articolul „Ideea de electrificare", ŞTEFANA DRAGHICI

Next