Informaţia Harghitei, ianuarie-martie 2019 (Anul 31, nr. 6440-6473)
2019-01-18 / nr. 6446
Informaţia HMrbitti • Pagina a 5-a • 18 ianuarie 2019 • urmare din pag. 1 Acesta spunea că firma care trebuia să efectueze lucrările la amenajarea parcului este SC Freead Construct, din Târgu Mureș. Lucrările au demarat în luna august şi trebuiau să fie finalizate până la mijlocul lunii noiembrie, astfel încât topliţenii să se poată bucura de Parcul Centenar de 1 Decembrie. Valoarea acestora se ridica la aproximativ 400.000 de lei şi erau finanţate integral din fonduri locale. Doar că... termenul limită se apropia, iar lucrările nu erau finalizate. Din acel moment, adică din luna noiembrie, primăria a somat firma să urgenteze lucrările, să le finalizeze la timp şi să aibă grijă şi la calitatea lor. Insă toată corespondenţa trimisă în Târgu Mureş, vreo 7-8 înştiinţări, s-a întors. S-a încercat contactarea firmei şi pe e-mail, dar rezultatul a fost acelaşi, neputându-se lua legătura cu constructorul. Practic, după 1 decembrie, Primăria Topliţa nu a mai putut comunica cu firma respectivă. Drept urmare, la începutul lunii decembrie, pe baza unei clauze, a fost reziliat unilateral contractul cu firma mureşeană şi li s-a comunicat că în termen de 30 zile, conform legii, trebuie să se facă predarea lucrării atât cât s-a realizat din ea, iar pentru restul se vor aplica penalităţi de întârziere. Doar că nici până acum nimeni din cadrul firmei nu s-a deplasat în Topliţa pentru recepţia lucrării. Tică Urzică a precizat că primăria va plăti pentru lucrările efectuate, dar numai cele conforme şi doar după recepţia acestora. Dar în condiţiile în care constructorul nu a mers în Topliţa pentru recepţie, nu se poate vorbi despre plată, astfel că primăria încă nu a achitat nici un leu. De altfel, acesta spunea că oricum ar fi greu de făcut recepţia acum din cauza zăpezii, multe dintre lucrări fiind acoperite de zăpadă şi neputându-se verifica calitatea lor. Şeful Biroului de investiţii a mai spus că până acum s-au realizat aproximativ trei sferturi din lucrări - mai trebuie făcută scena, lipite frescele şi finalizate fântâna şi poarta - dar nu se ştie cât din ce s-a făcut până acum e şi conform cu cerinţele din contract. întrebat ce se întâmplă în continuare, în condiţiile în care contractul cu constructorul este reziliat, Tică Urzică spunea că din data de 13 noiembrie şi până la data la care va fi predată lucrarea în starea ei actuală se vor aplica penalităţi de întârziere, pentru lucrările conforme executate primăria va achita costurile, iar pentru restul lucrării se va organiza o nouă licitaţie. De asemenea, şeful Biroului de investiţii a mai declarat că primăria va acţiona în instanţă constructorul din Târgu Mureş, în cadrul unui interviu acordat ziarului nostru la începutul anului trecut. Stela Platon, primarul municipiului Topliţa, spunea că amenajarea Parcului Centenar era unul dintre cele mai importante proiecte pe care oraşul le avea în Anul Centenar. „Dorim să punem în valoare personalităţile care au contribuit în mod deosebit la Marea Unire, începând cu Miron Cristea, evident, topliţeanul nostru, primul patriarh”, preciza la acea vreme edilul. LIVIU CÂMPEAN Primăria municipiului Topliţa a reziliat contractul cu firma care trebuia să realizeze lucrările la Parcul Centenar Termen în procesul preşedintelui CJ Harghita, Borboly Csaba, un nou magistrat repartizat să judece cauza , urmare din pag. 1 „Decizia CCR de ieri (miercuri, 16 ianuarie - n.a.) este nemotivată. (...) în esenţă, bănuiala este că acele protocoale, care au fost semnate, au adăugat la lege, au completat legea, adică Parchetul s-a transformat în legiuitor. Efectele pe care le va genera această hotărâre fără îndoială că sunt foarte importante, ele nu pot fi deduse, trebuie expres formulate de către Curtea Constituțională. Ori este clar că în acest dosar, fără îndoială, s-a aplicat protocolul, există un răspuns chiar de la Parchet în acest sens pe o anumită componentă, motiv pentru care aşteptăm practic motivarea deciziei CCR, tocmai pentru a putea judecătorul să aplice în mod corect în cauză această hotărâre”, a declarat, la finalul şedinţei, avocatul Sergiu Bogdan. După consultarea celorlalţi apărători ai inculpaţilor în acest dosar şi a procurorului, care s-au declarat cu toţii de acord cu solicitarea avocatului Sergiu Bogdan, noul judecător a încuviinţat cererea. Totodată, a solicitat efectuarea unei noi adrese către Serviciul Român de Informaţii, în care SRI să specifice „concret” dacă a pus în executare mandate de supraveghere în acest dosar şi ce alte activităţi a mai desfăşurat, după ce reprezentanţii acestei instituţii au depus la dosar documente clasificate. „La dosar a venit un răspuns de la SRI la solicitarea fostului judecător al cauzei (Gabriela Nicoleta Chihaia -n.a.) (...) s-a depus un plic cu acte secrete la documentele secrete ale instanţei. Răspunsul de la SRI este clasificat, e un pachet la serviciul documente clasificate al instanţei. Nici eu, nici procurorul nu am avut acces. Şi dacă s-ar putea uita procurorul la ele, sau judecătorul, nu ar putea să le folosească în sală, doar le citeşte şi atât. într-o astfel de situaţie, judecătorul a revenit cu o adresă şi le-a spus celor de la SRI să îi comunice ceva ce poate folosi în sala de judecată, un răspuns public, aşa cum s-a întâmplat în toate dosarele, dacă SRI a pus în executare mandate de supraveghere în acest dosar şi ce alte activităţi a mai desfăşurat”, a explicat avocatul Sergiu Bogdan. Noul judecător al cauzei, Florin Potârichie, al patrulea magistrat repartizat să judece dosarul, după ce Gabriela Nicoleta Chihaia - care l-a înlocuit în februarie 2018 pe Vlad Mihai Neagoe, numit după plecarea judecătoarei Elena Poiană - a fost promovată la conducerea Tribunalului pentru Minori şi Familie Braşov. Următorul termen a fost stabilit în data de 21 februarie, la ora 12:00. DANIELA MEZEY m Inscripţie trivială pe Casa Memorială Avram Iancu din Tg. Mureş Casa Memorială Avram Iancu din Târgu Mureş a fost mâzgălită de persoane necunoscute ca o inscripţie „cu conotaţii trivi-,ale” care se încheie cu urarea „Trăiască Ungaria”, atrage atenţia deputatul Marius Paşcan pe un site de socializare, cerând autorităţilor să înceapă cercetări pentru a stabili cine este autorul, dar şi să comunice rezultatul anchetei într-un caz similar, de anul trecut. „Scandalos!!! Provocatori fără de minte au cutezat, astăzi, să murdărească faţada unei clădiri de referinţă din Târgu Mureş, a Casei Memoriale «Avram Iancu», de pe strada,, care poartă (re )numele Crăişorului munţilor, a eroului naţional al românilor, în inscripţia profanatoare sunt incluse, cu conotaţii triviale, şi numele martirilor Horea, Cloşca şi Crişan, simboluri ale mişcărilor ţărăneşti şi Răscoalei din 1785, murdăria încheindu-se cu urarea «Trăiască Ungaria!»”, a scris deputatul Marius Paşcan, fost prefect de Mureş. El a amintit că, anul trecut, o altă faţadă a unei clădiri din Târgu Mureş a fost mâzgălită printr-o inscripţie ofensatoare la adresa României similară, „poliţia identificând un suspect, de etnie maghiară, despre care nu se mai ştie nimic oficial de atunci”. „Solicit instituţiilor competente de ordine publică să demareze de urgenţă cercetările pentru identificarea făptuitorului. De asemenea, să informeze public asupra măsurilor legale care au fost dispuse în cazul precedent. Ascunderea sub preş din culpabile raţiuni a numelui vinovaţilor, precum şi a sancţiunilor dispuse împotriva unor astfel de fapte reprobabile, inadmisibile, nu va face altceva decât să stimuleze asemenea producţii iresponsabile. Să vedem acum cine se teme mai mult de UDMR şi evită aplicarea corespunzătoare şi respectarea legii la Târgu Mureş? Cui îi tremură genunchii pentru o funcţie publică, când trebuie să-şi facă datoria profesională pentru climatul necesar de linişte şi siguranţă publică?!”, a adăugat Marius Paşcan pe Facebook. 110 RI A % 0 J ' 'm» . Kfi híd-I/M a—