Informaţia Harghitei, iulie-septembrie 2019 (Anul 31, nr. 6511-6548)

2019-07-09 / nr. 6514

• Pagina a 8-a • 9 iulie 2019 • FOTBAL Viitorul Constanţa, câştigă­toarea Cupei României şi CFR Cluj-Napoca, victorioasă în cam­pionat, s-au întâlnit pe Stadionul „Ilie Oană” din Ploieşti într-un meci care a deschis noul sezon şi a hotărât cui îi revine Supercupa României. Partida a fost echili­brată, destul de plăcută la vedere, fiind foarte aproape de atribuirea trofeului prin lovituri de penalitate. Fotbalul a vrut însă altfel și trofeul a mers în vitrina Viitorului datori­tă unui șut imparabil a lui Andrei Artean (foto), tras de la aproape 30 m, în minutul 86. Unii ar putea spune că rezultatul este nedrept, CFR având ocazii mai clare, dar noi zicem că s-a făcut dreptate, din cel puţin două motive. Viitorul a desfăşurat acţiuni colective mai atrăgătoare faţă de mingile lungi, pe vârfuri, ale CFR-ului, în locul politicii de a miza cu predilecţie pe jucători străini, majoritatea de mâna a doua, cum face CFR-ul, Hagi îşi creşte singur jucătorii, iar majoritatea dintre ei sunt valori in­discutabile. Dan Petrescu şi-a făcut „numă­rul” şi în acest prim meci al noului sezon, de data aceasta alegându-se, conform noilor reglementări, cu un cartonaş galben. Viitorul câştigă Supercupa României Gold Cup: Mexic din nou Duminică spre luni s-a disputat şi finala Gold Cup, Campionatul Ame­rica de Nord şi Caraibi­lor, aşa-numitul CON­­CACAF, în ultimul act al competiţiei ajungând echipele Mexicului şi SUA, două competitoare care s-au întâlnit de cele mai multe ori în finală. A câştigat, cam ca de fiecare dată, formația Me­xicului, prin golul marcat de Jonathan Dos Santos, în minutul 73. Copa America: Brazilia victorioasă Deşi cu ceva mai bine de o săptămână în urmă, Brazilia învinsese Peru cu 5-0, în Grupa A a „Copei America”, finala compe­tiţiei, care a adus din nou faţă în faţă cele două for­maţii, n-a fost fără emoţii pentru gazdele brazilie­ne. Cu atât mai mult cât brazilienii nu-l aveau pe Neymar, accidentat. Brazilienii au deschis repede scorul, min. 15 Everton, dar peruanii au egalat în min. 44 - Gue­­rerro - însă bucuria lor a fost scurtă, căci, peste un minut, brazilienii au mar­cat din nou prin Gabriel Jesus (foto). Lucrurile se complică pentru bra­zilieni în minutul 70, când Gabriel Jesus este eliminat. Dar brazilienii rezistă, mai mult, în mi­nutul 90 beneficiază de un penalty transformat de Richarlison. Argentina a mai dres busuiocul şi a reuşit să învingă, în finala mică, scor 2-1, echipa Chile, cea care la ultimele două ediții ale „Copei Ame­rica” i-a suflat titlul de campioană a Americii de Sud la penalty-uri. CM feminin. SUA şi-au păstrat titlul mondial Statele Unite ale Americii au obţinut al patrulea titlu de campi­oană mondială la fotbal feminin, după ce au învins, în finala compe­tiţiei, echipa Olandei, campioană europeană, cu scorul de 2-0. Punc­tele formaţiei americane au fost marcate de Megan Rapinoe (foto), min. 61 din penalty şi Rose Lave­­lle, min. 69, în urma unei acţiuni individuale. Deşi SUA au dominat teritorial meciul, având şi un număr aproape dublu de pase, olandezele n-au fost chiar fără replică, întrucât centrul apărării americane s-a dovedit vul­nerabil în câteva rânduri. Finala s-a disputat pe Stadionul din Lyon, în prezenţa preşedinte­lui Franţei, Nicolas Macron, şi alţi 58.000 de spectatori. în total, par­tidele desfăşurate pe cele 9 stadi­oane franceze au fost vizionate de peste un milion de spectatori. Echipa feminină a SUA şi-a în­scris pentru a patra oară numele pe lista câştigătoarelor, dar pentru pri­ma dată la două ediţii consecutive. Medaliile de bronz au reve­nit echipei Suediei, care, în finala mică, a învins Anglia cu scorul de 2-1 (2-1), prin punctele marcate de Kosovare Asllani - 11 şi Sofia Jakobsson - 22. Englezoaicele au redus scorul, în min. 31, prin Fran Kirby. Informația St&fgill.ctz CICLISM Turul Sibiului Ediţia din acest an a Turu­lui Sibiului a revenit rutieru­lui portorican Kevin Rivera Serrano (foto), care a trecut linia de sosire în ultima etapă îmbrăcat în tricoul galben de lider, în vârstă de 21 de ani, Serrano a terminat competiţia cu un avans de 17 secunde faţă de columbianul Daniel Munoz Giraldo, colegul său de la echipa Andoni Giocattoli Siodermec. Pe poziţia a treia s-a clasat croatul Radoslav Rogina. Românul Serghei Țvetkov a ocupat locul al 5-lea în ierarhia finală, la 42 secunde de învingător. Ultima etapă a revenit italianului Riccardo Strachio­­tti, care i-a devansat pe slovenul Gasper Katarsnik și pe cehul Frantisek Sisi. Turul Franţei 2019 # Sâmbătă, 6 iulie, s-a dat startul în cea de-a 106-a edi­ţie a Turului Franţei, cea mai puternică cursă de şosea din lume. „Marea Plecare”, cum i se mai spune startului în prima etapă, s-a dat din capitala Belgiei, Bruxelles, ca un omagiu la împlinirea a 50 de ani de când ciclis­tul belgian Eddy Merks a câştigat primul din cele 5 Tururi ale Franţei pe care le are în palmares. La ediţia din acest an participă 22 de echipe, fiecare a 8 ciclişti, astfel că au luat startul 176 de rutieri. Prima etapă s-a disputat între Bruxelles şi Charleroi, măsurând 194,5 km şi a revenit rutierului olandez Mike Teunissen, de la formaţia Team Jumbo-Visma, în 4h22’47, urmat de slovacul Peter Sagan (Bora-Hansgrohe) şi Caleb Ewan (Australia, Lotto Soudal). Etapa a 2-a, măsurând 27,5 km, s-a desfăşurat la Bruxelles, în circuit, şi a revenit formaţiei Team Jumbo-Visma (foto), din care face par­te şi Mike Tennissen, câştigătorul primei etape, astfel că acesta şi-a consolidat poziţia de lider. Pagină realizată de ȘTEFAN DANCIU Cupa Naţiunilor Africii Campionatul Africii la fotbal, oficial „Cupa Naţi­unilor Africii”, a intrat în faza optimilor de finală, cu multe rezultate nepre­văzute şi cu dispariţia din prim-plan a unor echipe care, în alte ediţii, se nu­mărau printre protagonis­te, în schimb, au scos ca­pul din anonimat formaţii ca Benin, Madagascar, Uganda, Guineea şi Mali. Rezultate din optimi: Maroc - Benin 1-1 (1-4 la penalty-uri), Senegal - Uganda 1-0, Camerun - Nigeria 2-1, Egipt - Africa de Sud 0-1, Ma­dagascar - RD Congo 1-1 (4-2 la penalty-uri), Algeria - Guineea 3-0. Partidele Coasta de Fildeş - Mali şi Tunisia - Gha­na s-au jucat aseară, după închiderea ediţiei ziarului nostru. Pe lângă eliminarea campioanei „en titre”, Nigeria, adversarul fiind, totuşi, o echipă cu firmă, Camerunul, a urmat cea mai mare bombă a com­petiţiei: eliminarea gaz­delor, echipa Egiptului, de către Africa de Sud. Sud-africanul Thembriko­­si Lorch a amuţit, în mi­nutul 85, asistenţa forma­tă din 70.000 de spectatori de pe Stadionul Interna­ţional din Cairo. Imediat după meci întreg staff-ul formaţiei învinse a fost concediat de către preşe­dintele Federației Egipte­ne de Fotbal.

Next