Informaţia Harghitei, octombrie-decembrie 2019 (Anul 31, nr. 6549-6585)

2019-10-01 / nr. 6549

* Pagina a 2-a • 1 octombrie 2019 • Peste 83.500 de ţigarete de contrabandă şi alte bunuri, în valoare totală de aproape 70.000 de lei, confiscate urmare din pag. 1 Potrivit Biroului de presă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Har­ghita, la acţiunea organizată la nivelul judeţului, cu efecti­ve mărite, pe linie de contra­bandă, activităţi economice ilicite şi furturi de animale, au participat 22 de poliţişti, de la structurile de investiga­re a criminalităţii economice şi rutieră, care au efectuat controale la 19 agenţi eco­nomici, dar şi filtre în traficul rutier. Pentru neregulile şi abate­rile constatate au fost aplica­te 31 de sancţiuni contraven­ţionale. Pe lângă cele 83.560 de ţi­garete, au mai fost confiscate 775 de ţigări de foi, 21.000 de filtre de ţigarete, apro­ximativ 150 kg de dulciuri, fructe, legume şi produse din carne, pre­cum şi 11 litri de băuturi spirtoase. De asemenea, a fost reţinut un permis de conducere, a fost retras un certificat de înmatriculare şi a fost ridicat un set de plă­cuţe cu numerele de înmatriculare. Conform sursei citate, poliţiştii har­­ghiteni vor continua să desfăşoare ac­ţiuni similare şi în perioada următoare, „sens în care atragem atenţia cu privire la necesitatea respectării legii, în toate domeniile”. (Şt.P.) Zi sacrală pentru nevăzători La prima acţiune desfăşurată în cadrul proiectului „Zi sacrală pentru nevăzători” ne-am atins cu siguranţă scopurile principale propuse, respectiv acelea de reîncărcare sufletească şi îmbunătăţirea gradului de socializare, prin vizitarea celor două lăcaşuri de cult din apropierea municipiului Miercurea Ciuc, Mănăstirea „Franciscană Şumuleu Ciuc” şi Mănăstirea ,Adormirea Maicii Domnului” de la Izvoru Mureşului. Atât la Catedrala Franciscană Şumuleu Ciuc, cât şi la Mănăstirea Izvoru Mureşului, ne-au fost prezentate cu amabilitate de către dl Orbán László, respectiv Maica stareţă, informaţii despre aceste locaţii sacre, fiindu-ne astfel de folos în descope­rirea istoriei, tradiţiilor şi specificului reli­gios şi uman ale acestora. Cu toate aceste informaţii am alcătu­it un material bibliografic pe care ulteri­or l-am distribuit participanţilor la acest eveniment şi apoi am organizat la sediul filialei un concurs de cultură generală în cadrul căruia participanţii nevăzători au avut de susţinut 2 probe, una teoretică­­ cu întrebări din materialul mai sus menţionat şi una practică, la care, cu ajutorul dispo­zitivelor speciale (dispozitive de detectare a nivelului de lichid cu avertizare sonoră speciale pentru nevăzători), au avut ocazia să-şi testeze abilităţile în folosirea acestora prin umplerea a 2 pahare de mărimi diferi­te contracronometru. în urma acestor acţiuni desfăşurate, credem că s-a îmbunătăţit pentru benefici­arii acestui program gradul lor de sociali­zare, starea fizică şi psihică, reîncărcarea sufletească a nevăzătorilor. Mulţumim pe această cale, încă o dată, finanţatorului, care a fost un real sprijin în derularea acestui proiect în cadrului „Pro­gramului anual de colaborare cu structurile asociative ale persoanelor cu handicap din Municipiul Miercurea Ciuc”. Tamaş Mariana, preşedinta Asociaţiei de Nevăzători Covasna-Harghita Informația Anatomia unui masacru: Sărmaşu 1944 (IV) urmare din pag. 1 împreună cu fiul lor adoptiv, Daniel Bethlen, ei aveau să joace un rol important în desfăşura­­rea evenimentelor. în seara următoa­re, luni 11 septembrie 1944, jandarmii, însoţiţi de un ghid local, mem­bru al Gărzii Naţionale, i-au scos pe evrei din casele lor şi i-au strâns în locuinţa şi şopronul lui Ioan Pop, super­intendent de lucrări pu­blice. Casa acestuia fuse­se desemnată ca ghetou, până la ducerea la înde­plinire a „soluţiei finale”. Deoarece câţiva din­tre românii de vază din Sărmaşu şi unii prizoni­eri de război români erau deja deţinuţi acolo, oda­tă cu sosirea celor 126 de evrei locul devenise îngrozitor de aglomerat. Cu excepţia acestui in­convenient, tratamentul la care au fost supuşi evreii şi românii, în pri­mele zile, poate fi con­siderat decent. Evreilor chiar li s-a permis să se întoarcă, sub escortă, la locuinţele lor pentru a-şi mai aduce provizii şi obiecte pe care nu le pu­tuseră lua în momentul grăbitei lor arestări. Cu toate acestea, jandarmi şi săteni unguri înarmaţi blocau complet accesul în zonă, zi şi noapte. Marţi, 12 septembrie 1944, în timp ce evreii se aflau sub pază, Sándor Szalay, căpetenia satu­lui, şi adjunctul său, J. Cziráky, au organizat şi au condus operaţiunile de jefuire a locuinţelor evreieşti şi a caselor ro­mânilor arestaţi. Con­form mărturiei semnate a lui Károly Bus, fost membru al Gărzii Naţio­nale Maghiare, „aproape toţi ungurii din Sărmaşu au participat la acest jaf”. Ungurii i-au invitat şi pe locuitorii români să li se alăture, dar au fost refu­zaţi fără echivoc. Miercuri, 13 septem­brie 1944, a fost o zi re­lativ calmă pentru prizo­nieri - doar câţiva evrei au fost scoşi să sape şanţuri sau gropi pentru militarii unguri ucişi pe front. Hrana şi apa se ter­minaseră însă. Jandarmii şi, în special, membrii Gărzii Naţionale, care erau voluntari din sat, i-au împiedicat pe cei­lalţi săteni, în majoritate români, dar şi câţiva un­guri, să aducă hrană şi apă deţinuţilor. înjurând şi proferând obscenităţi, ei i-au gonit, sub ame­ninţarea armelor, pe cei ce încercau să ajute. Foa­mea şi setea vor continua să-i chinuie pe prizonieri de acum încolo. Jandar­mii şi Garda Naţională menţineau carantina fără să furnizeze însă apă şi hrană. Joi, 14 septembrie 1944, au început de­gradarea şi adevăratele chinuri fizice şi psihice. Dimineaţa, evreii bă­trâni, selectaţi cu grijă după vârstă - oameni de 75, 82 şi 83 de ani -, au fost scoşi în curte, unde au fost siliţi, sub amenin­ţarea puştilor, să execute tot felul de dansuri, spre marea distracţie a mem­brilor Gărzii Naţionale şi a jandarmilor. Prizonierii în vârstă au fost astfel hărţuiţi până la sfârşit. Printre prizonieri se afla şi Arthur Hász cu fa­milia sa, inclusiv fiica sa Vera, cei mai respectaţi evrei din Sărmaşu. Ar­thur Hász, care studiase la Leipzig, era inginerul şef şi directorul morii din localitate. Oamenii şi-o amintesc pe Vera ca pe o fată frumoasă şi bine instruită. Poate că mulţi dintre tinerii unguri îi purtau pică­­ un amestec de invidie şi frustrare. în noaptea aceea, membrii Gărzii Naţionale au tâ­rât-o pe Vera afară, au bătut-o cu brutalitate şi au violat-o. Ea s-a luptat să se apere. Ţipetele ei s-au amestecat macabru cu zgomotele salvelor de artilerie, care anunţau eliberarea. Frontul era la o distanţă de numai 18 mile. Vera s-a întors dimineaţa, însângerată, palidă, umilită, ea zăcea lângă părinţii săi. Nu s-a mai mişcat toată ziua, în timpul orgiei publice, E. Mora, doctorul român, şi doi preoţi români, Stupi­­neanu şi Micu — prizoni­eri şi ei — fuseseră luaţi cu forţa şi li se­ ordonase să participe. Vineri, 15 septembrie 1944, nu s-a întâmplat nimic neobişnuit: foa­mete, sete şi torturantele jocuri la care erau supuşi bătrânii. Toate obiectele de valoare, care se aflau asupra prizonierilor evrei şi români, fuseseră furate de membrii Gărzii Naţi­onale. Seara, Vera Hász a fost iar dusă­­ de data aceasta împreună cu o altă fată evreică­­ pentru a fi torturată şi violată în timpul nopţii de membrii Gărzii Naţionale şi de jandarmi. E. Mora şi pre­oţii români au fost iarăşi „invitaţi” să participe. Mora îşi amintea că „fe­tele s-au întors dimineaţa aproape inconştiente, ză­când toată ziua ca şi cum erau moarte”, în după-amiaza acelei zile de vineri, jandarmii unguri au înscenat un proces prizonierilor ro­mâni. E. Mora a fost pus în libertate. Ceilalţi au fost şi ei eliberaţi, numai pentru a fi rearestaţi ime­diat după aceea. Magis­tratul Vasile Banu a fost probabil asasinat, ceilalţi au fost duşi, intr-un ca­mion, la Cluj, şi de aco­lo au fost expediaţi în marşuri ale morţii, întâi prin Ungaria şi apoi în Austria, unde au fost eli­beraţi, în cele din urmă, de armata Statelor Unite. Nu toţi au reuşit să su­pravieţuiască. Bătrânul preot Micu, care nu pu­tea ţine pasul, a fost îm­puşcat în apropierea Bu­dapestei. Aceeaşi soartă au avut-o şi alţi români care au fost adăugaţi grupului de prizonieri mai târziu, pe drum. E. Mora a fost mai norocos. Deoarece satul şi răniţii unguri aveau nevoie de un medic, a fost lăsat în pace şi nu a fost deportat. în seara zilei de 16 septembrie, evreii se pregăteau să întâmpine sabatul şi Roş-Haşa­­na (Noul An evreiesc). Atunci când românii au fost duşi la proces, pri­zonierii evrei au cerut lămuriri cu privire la soarta lor. Li s-a spus că vor fi duşi la Cluj şi de aici la Budapesta, unde vor fi puşi să muncească în complexul industrial de la Csepel. Evreii au crezut ceea ce li s-a spus. După o altă noapte toridă ca de vară, petre­cută în foamete, sete şi violuri, dimineaţa a înce­put cu dansul şi gimnas­tica obligatorie pentru bătrâni. Douăzeci de băr­baţi evrei mai tineri au fost aleşi pentru muncă, li s-au dat hârleţe şi alte unelte. Ei au fost duşi, în marş, pe dealurile Sascu­­tului, de partea cealaltă a şoselei Cluj-Târgu- Mureş, la o distanţă de două, trei mile. Au fost puşi să sape două gropi mari (prima de 11 iarzi pe 3, iar cea de-a doua de 10 iarzi pe 2). Deoarece în mod evident acestea erau gropi comune, mun­citorilor evrei care văzu­seră prea multe nu li s-a dat voie să se întoarcă. (Va urma) NICHOLAS M. NAGY-TALAVERA

Next