Informatia Bucureştiului, noiembrie 1966 (Anul 14, nr. 4113-4138)
1966-11-01 / nr. 4113
I.a filarmonicăi Program atractiv, realizare valoroasă Dirijorul belgian Rend Delossez, figură marcantă în viaţa muzicală a ţării sale, conducătorul spectacolului „Oedip" în montarea operei enesciene pe scena teatrului „de la Monnaie" din Bruxelles (în 1956) a fost oaspete al Ateneului într-unul din acele programe în care atractivitatea şi ţinuta merg împreună, şi care par să domine actuala stagiune a Filarmonicii. Un asemenea program, avînd de altfel şi caracteristica varietăţii stilistice, poate evidenţia valenţele dirijorului şi, nu mai puţin, cele ale orchestrei — această excelentă filarmonică, care, îndeosebi în operele romantice şi moderne ce-i sunt familiare dă întreaga măsură a valorii sale. Dirijor de eficienţă şi rigoare muzicală, în a cărui artă nu este nimic sofistic, ci, dimpotrivă, un sincer şi comunicativ elan, René Defossez a găsit în filarmonica bucureşteană un ansamblu pe măsura temperamentului şi stilului său interpretativ. Am admirat astfel execuţia viguroasă şi pasionată a poemului simfonic „Vînătorul blestemat" de César Franck (lucrare rar prezentată în concerte, de altfel uşor vetustă, deşi datînd din epoca „mare" a compozitorului) şi, mai mult încă, multicolorul rafinament sonor din „Pasărea de foc" de Stravinski. In partea întîi a programului, două prime audiţii din veacul al XVIII-lea, acest inepuizabil rezervor de muzică, un concerto grosso de Geminiani şi, deosebit de interesant, concertul în do major pentru violoncel şi orchestră de Haydn, descoperit la Praga în 1860. Deşi scris, pare-se, în anii de tinereţe ai lui Haydn, acest concert este o lucrare bine individualizată în cadrul muzicii de epocă, trăsăturile personale desprinzîndu-se net pe fondul specific baroc. Este, pe scurt, o lucrare inspirată a cărei recuperare constituie o achiziţie preţioasă pentru repertoriul violoncelistic. Trebuie spus că Radu Aldulescu realizează partea solistică la nivelul marelui talent şi îndelungatei sale experienţe, cu o concepţie pură şi cu acea flacără interioară care sunt proprii marilor concertişti. Radu Gheciu Artă decorativă din U. R. S. S. Intr-una din sălile Muzeului de artă al Republicii Socialiste România se va deschide, săptămâna aceasta o interesantă expoziţie cu lucrări de artă decorativă. Artişti plastici din Estonia, Letonia şi Lituania vor expune ceramică, tapiserii, imprimeuri, lucrări in lemn şi metal, obiecte de uz casnic şi ornamentale unele unicate, altele prototipuri pentru producţia in serie. Obiectele au fost create in ultimii ani. Expoziţia va fi vernisată in ziua de 4 noiembrie. In căutarea unor nestemate • CU COLINDA IN MIJLOCUL VERII • ITINERARE : OLTENIA, MARAMUREŞ, DOBROGEA, BACĂU 9 VALORI ALE ARTEI NOASTRE POPULARE 9 PORŢILE DE FIER — ŞANTIER FOLCLORIC 9 AUDIŢII; AUDIŢII 9 60 DE DELEGAŢII STRĂINE. — Unde v-aţi deplasat în vara trecută ? — Eu în Ţara Loviştei. Am fost cu... colinda. Sau, mai exact, în căutare de colinde. — Noi am străbătut în lung şi-n lat regiunea dintre Dunăre şi Marea Neagră. Dobrogea, cu jocurile şi cîntecele ei populare, a fost ţinta preocupărilor noastre... — Aţi fost vreodată în regiunea Oltenia ? Aţi vizitat Tismana şi împrejurimile ? Nu ? Trebuie să vă duceţi neapărat. Pentru noi, cercetătorii, raioanele regiunii Oltenia sânt bogate în „zăcăminte“ etnografice... — Da, desigur, şi noi am făcut o deplasare. Şi chiar cea mai lungă dintre toate. Obiectivul ei l-au constituit jocurile populare specifice Oaşului, ţara vestitului Pintea Viteazul... Dialogul de mai sus nu a avut loc. Ni l-am imaginat pe baza unor date veridice culese de la Institutul de etnografie şi folclor. Pentru că acei cu care ar fi trebuit să discutăm (Ovidiu Bîrlea, Iosif Herţea, Andrei Bucşan, Emanuela Bălăci, Anca Giurchescu, Romulus Vulcănescu, Mariana Kahane) ori erau din nou plecaţi, ori permanent preocupaţi de valorificarea materialului cules în urma cercetărilor întreprinse în mai toate regiunile ţării. Esenţialul este că institutul se îmbogăţeşte mereu cu noi valori (colinde, doine, balade, basme şi povestiri, jocuri populare) necesare redactării unor lucrări mai mari, multe făcînd obiectul a numeroase comunicări prezentate cu prilejul anumitor manifestări culturale sau ştiinţifice (centenarul Academiei, simpozionul Internaţional „Muzee etnografice în aer liber" etc.), în curînd este aşteptată reîntoarcerea unui colectiv de cercetători care s-a deplasat în regiunea Porţilor de Fier unde se pare, a avut serios de lucru, „recolta“ anunţîndu-se deosebit de valoroasă. Institutul cu valorile sale, puse la dispoziţia celor interesaţi prin intermediul studioului de care dispune, este vizitat de numeroşi profesori, compozitori, solişti de muzică populară. Aproape zilnic au loc audiţii. De la începutul anului şi pină în prezent, au poposit în institut şi 60 de delegaţii străine venite în schimb de experienţă, pentru cercetarea materialului de arhivă. Astfel, cercetătorii institutului au avut ca oaspeţi Baletul Madrilen, pe compozitorul francez Jean Philippe Koebl, pe coregraful american Rickey Holden şi profesorul universitar dr. Richard Jerabek (Cehoslovacia), pe studentul australian John Beck, pe prof. universitar Barry Fischer (Los Angeles), pe ziaristul Pierre Willemont din Belgia şi mulţi alţii. Au rezervat cîteva ore, pentru un popas în institut, şi delegaţiile străine sosite în ţară cu prilejul centenarului Academiei. Este al doilea aspect al activităţii cercetătorilor institutului : popularizarea nestematelor artei noastre populare. L. D. Pentru a-i puşi pe alţii... 9 Casa centrală a creaţiei populare a editat o serie de materiale metodice care vin în ajutorul instructorilor artistici. Pentru formaţiile corale, de pildă, au apărut cîteva partituri cu culegeri de piese muzicale semnate de Palestrina, Purcell, Bach, Mendelssohn-Bartholdy, Bartók, Muzicescu, Dima, Kiric, Vutu sau altele de inspiraţie folclorică, aparţinind lui I. D. Chirescu, Marţian Negrea, Sabin Drăgoi, Gh. Dumitrescu, Zeno Vancea, Ion Croitoru, Niculae Oancea, Doru Popovici şi alţii. O altă culegere cuprinde două schiţe simfonice— „Cintec de leagăn“ şi „Jocul copiilor" — de Mircea Chiriac, în atenţia grupurilor vocale stau cele 17 cintece inmănuticheate intr-o culegere specială in care semnează IonDanielescu, Al. Paşcanu, FI. Comişel, Viorel Doboş, Constantin Arvinte, V. Timiş, Gh. Demeteanu, Emil Lerescu şi alţii. „ Dramaturgi tineri care s-au impus prin cîteva piese montate pe scenele teatrelor bucureştene, s-au apropiat şi de genul scurt al creaţiei teatrale In colecţia „Teatru pentru amatori“ au apărut cîteva piese intr-un act, cu o problematică interesantă. Dan Tărchilă a scris „Albastru deschis”, piesă cu trei personaje care pledează pentru Încrederea in viitor , in societatea noastră, fiecare obţine fericirea la care are dreptul. Cele cîteva indicaţii de regie sunt semnate de Mihai Dimiu. Ionel Hristea a scris piesa „Şi dacă-i o minciună ?“ Acţiunea este de fapt o discuţie asupra unor aspecte subtile ale eticii şi prieteniei, ale concepţiei despre muncă şi egoismului. Bogate indicaţii de regie (Valeriu Moisescu) însoţesc lucrarea. Schiţa dramatică „Vocea şi ecoul“ de Victor Bîrlădeanu, cu indicaţii regizorale de D.D. Neleanu aduce şi ea pe primul plan viaţa omului contemporan. „ Amintim şi două deosebit de utile manuale pentru instructorii coregrafi. Pentru prima oară Casa centrală a creaţiei populare a alcătuit un „Curs de dans clasic" şi „Cartea coregrafului amator“, însoţite de numeroase ilustraţii, schiţe, notări de specialitate lucrările sunt valoroase şi folositoare. Prima, autorii Estera Magyar-Gonda şi Gelu Matei are la sfirşit un vocabular tehnic însoţit şi de pronunţarea respectivă, expresiile fiind toate franţuzeşti. A doua, scrisă de Gheorghe Baciu are, in afară de indicaţii tehnice de coregrafie şi o serie de capitole de documentare etnografică. G. B. Aşa e : filmul lui Andrzej Wajda, întins pe kilometrajul a două serii, pare extrem de lung. Perfect adevărat că ritmul de desfăşurare a acţiunii e teribil de lent, cu foarte rare momente de spectaculozitate precipitată. Sigur că în conturarea unor personaje, în redarea unei atmosfere, simţi deseori ecouri din creaţii literare şi de artă consacrate. Rafal Olbromski aduce cu un Julien Sorei frust din ţinutul Sandomierz; unele peisaje rurale amintesc parfumul descrierilor lui Turgheniev şi Lermontov; luptele din Spania par reconstituiri vivante ale gravurilor lui Goya; interioarele de la curţile nobilimii poloneze par inspirate de tablourile lui David iar costumul prinţesei Elzbieta Olewska copiat după cel al Joséphinei de Beauharnais. Dar toate acestea nu-l acuză pe cineast. Dimpotrivă. Căci atunci cînd Wajda a recitit romanul lui Ştefan Zeromski ca să-l transpună pe ecran, a reflectat întorcînd paginile cărţii la ceva mai mult decit o problemă de estetică. La o conferinţă de presă, actriţa poloneză Arma Cziepielewska — venită să prezinte la Bucureşti filmul „Cenuşă“ — spunea: „Zeromski a scris un roman clasic, iar Andrzej Wajda e un romantic“. Caracterizarea e subtilă şi furnizează parţial cheia acestui filmUnde amprenta regizorului este atotputernică. Aş vorbi insă de un romantism care la Wajda aliază sensibilitatea extrem de ascuţită cu meditaţia gravă, cu luciditatea necruţătoare şi reflecţia profundă. Sunt în film secvenţe ce echivalează cu răcnete de cumplită tortură a sensibilităţii. Amintiţi-vă de scena cind Helena e violată de dezertorii austrieci în faţa iubitului ei, rememoraţi cîmpul de luptă din Spania, semănat cu splendide trupuri goale abandonate pradă corbilor; de iureşul şarjei de la Samosierra, cînd in final caii aleargă besmetici cu şeile goale ; de invalidul spînzurat în mijlocul unei naturi tihnite. îţi vin îndată în minte cuvintele lui Goya, scrise sub o atroce gravură: „Oare pentru asta aţi fost creaţi, oameni ?“ Căci Andrzej Wajda denunţă in toată monstruozitatea lor atrocităţile războiului, suita de orori ce se ascund dincolo de trecerile în revistă ale trupelor aliniate impecabil, dincolo de canonadele măreţe, de cavalcadele spectaculoase. Dar dacă s-ar fi rezumat numai la atît, Wajda n-ar fi făcut decit să calce pe urme bătătorite. Şi in literatură, şi în cinematografie. Cineastul a urmărit şi destine individuale ce nu se proiectează pe fundalul războiului, ci se împletesc cu el, pierzîndu-se, regăsinduse, rătăcind şi bijbîind în căutarea aproape disperată a unei clarificări. Rafal Olbromski? Actorul Daniel Olbrychski portretizează magistral un personaj care evoluează de la robusteţea dobîndita intr-un paşnic mediu sătesc (petreceri vulcanice, idile proaspete) la disperarea mută după ultima încercare de a mai crede un ceva. Olbromski degajă o vitalitate explozivă ce se iroseşte însă in zigzaguri, o forţă naturală ce nu cunoaşte întrebarea : pentru ce ? E un fermecător paladin al energiei cheltuite gratuit, aproape cu frenezia unei flăcări ce nu cunoaşte altă lege decit arderea însăşi. Şi cînd din rugul acesta au mai rămas doar cărbuni, e prea tîrziu ca să mai iei de la capăt o viaţă. Olbromski orbecăind (nu numai la propriu) pe cîmpiile îngheţate ale ultimului naufragiu, e cenuşa unei de mult trecute incandescenţe. Krzyzstof Cedro ? Ce excelent actor e Boguslav Kierc ! Are iniţial inocenţa şi exuberanţa unui tinăr hrănit cu lecturi nobile, cu muzică de Rameau, însufleţit de idealuri mari. Ca şi Fabrice del Dongo — temperament avîntat, inimă curată, gînduri înaripate — urmează un idol pînă în pînzele albe. Priviţi-l după crîncena sa campanie din Spania : aspru, mohorît, îmbătrînit. Şi-a pierdut zîmbetul, şi-a sfîşiat tinereţea. Discuţia cu căpitanul Wyganowski — In chilia unde zace moartă o superbă femeie — îi demontează toate vorbele frumoase citite sau auzite despre Napoleon, ii zdruncină credinţa intr-un ideal, ii revelă adevărul despre o omenire pe care n-a avut timp s-o vadă printre filele opace ale cărţilor frumoase. Ce i-a mai rămas idealistului Cedro din confruntarea cu adevărul vieţii ? Doar puterea (sau inerţia) de a urma pe drumul inexorabilei înfrîngeri un erou cu portretul calcinat. Cenuşa vieţii lui Cedro rătăceşte sub uniforma cu găitane colorate, in trapul calului debusolat ca şi călăreţul. Prinţul Gintult ? Actorul Piotr Wysocki realizează o interesantă compoziţie. Acest sceptic cu figura bizară, cu gesturile hieratice, este cenuşa pietrificată. Gintult e un viitor Olbromski sau Cedro, cînd o experienţă tragică rezumă omul la rol de spectator al vieţii. Nu este. Gintult, scepticul efervescent care prin negare violentă a pregătit un climat al căderii Bastiliei, ci scepticul resemnat. Dar care mai găseşte o ultimă resursă să se pună de-a curmezişul istoriei, într-un gest disperat şi inutil, sancţionat printr-o moarte penibilă. I-ar fi fost poate de ajuns lui Wajda să consemneze în filmul lui doar meandrele existenţei acestor trei eroi aduşi în prim plan. Dar cineastul s-a întrebat : pentru ce se întîmplă toate acestea ? Pentru ce destrămarea atitor iluzii ? Există in filmul său un singur personaj care-i exprimă deschis gîndurile : Piotr Olbromski. Singurul om care — în vîrtejul petrecerilor ce alungă plictisul rural al boierimii, în mijlocul localurilor urbane cu tineri viteji în jocurile de cărţi şi escapadele galante, trecut cu soldatul său .Mihcik prin avatarurile luptelor — gîndeşte la o dreptate socială. Acest Olbromski solitar articulează un suprem adevăr: oamenii simpli, atîţia Mihcik cu umerii curbaţi de seculară servitute, trebuie să intre în istorie ca oameni liberi. Libertatea aureolată de galoane şi încăierări cavalereşti, e nulă. Căci e o libertate abstractă, o inscripţie pe un frontispiciu de ghips. E poate adevărul ultim — sau unicul — care va lumina cîndva mintea lui Rafal Olbromski, a lui Krzysztof Cedro, depăşind măcar cu gîndul o epocă pe care doar au trăit-o. Filmul lui Wajda nu-şi dezvăluie uşor înţelesurile. Tocmai fiindcă cineastul a recitit romanul lui Zeromski cu ochii omului de azi, sensibilizat de dramele celui de-al doilea război mondial. Poţi reproşa filmului unele lungimi, incluse pentru un pitoresc în sine al situaţiilor, sau pentru accentuarea unei atmosfere. Nu i se poate contesta o admirabilă imagine (Jerzy Lipman) ce se acordă permanent cu dramatismul scenelor, avînd o forţă emoţională covîrşitoare. Mai presus de toate, „Cenuşa“ rămîne o solidă creaţie cinematografică ce invită la meditaţie. A. Sandu 97CENUŞA“ Calvarul ireversibil al iluziilor •— GINTULT (Piotr Wysocki) Scepticismul cu replică forte înainte de a intra în producţie firele de bumbac sunt supuse unor cercetări în laboratorul de încercare fizico-mecanică, pentru a li se stabili fineţea şi rezistenţa. Tînăra muncitoare Paraschiva Preduţ de la Fabrica de confecţii şi tricotaje Bucureşti, controlînd cu atenţie călitatea firelor. Intensă activitate de influenţare educativă Comitetele raionale ale femeilor întreprind in prezent o susţinută activitate de influenţare educativă a mamelor, orgganizînd în acest scop o serie de manifestări cultural-instructive, conferinţe, simpozioane, lectorate etc. Fie că se desfăşoară în cartiere, fie că se ţin în Întreprinderi (organizate In colaborare cu comitetele sindicatelor), aceste manifestări educative sunt destinate mamelor, femeilor gospodine, salariatelor, care joacă un rol de bază In creşterea şi educarea sănătoasă a copiilor, în consolidarea şi crearea unei armonii in familie. Profesori, medici, jurişti, activişti pe tărtm obştesc, fac expuneri bazate pe fapte concrete, intîlnite in viaţa de toate zilele. Simpozioanele, ciclurile de conferinţe, lectoratele, vin in ajutorul femeilor, le învaţă să fie mame — nu înţelesul bătător al cuvîntului — să-şi cunoască menirea în familie şi societate. Tematica manifestărilor educative a fost alcătuită potrivit preocupărilor şi viratei femeilor. Astfel, un ciclu de lecţii se adresează tinerelor fete — care se pregătesc pentru viaţa de familie (Este bine că şi organizaţia U.T.C. a început o acţiune asemănătoare cu tinerii băieţi). Intr-un ciclu de lecţii destinat mamelor cu copii de vîrstă preşcolară şi şcolară vor fi tratate unele probleme legate de necesitatea creşterii corecte a copiilor, pregătirea lor pentru şcoală, legătura dintre părinţi şi profesori etc. O altă tematică se va adresa mamelor cu copii în producţie sau în facultăţi. Pînă acum au avut loc numeroase simpozioane în cartiere, şi în întreprinderi, în cadrul cărora au vorbit scriitori, procurori, profesori, doctori. Temele cele mai frecvent discutate s-au referit la „Rolul biologic al femeii şi consecinţele întreruperii sarcinii“ ; „Educarea tinerelor fete în spiritul cinstei, demnităţii şi purităţii morale“ ; „Factorii de trăinicie ai familiei“ ; „Consolidarea familiei“ şi „Familia — celula de bază a societăţii“, „Grija pentru fondul uman al ţării*" etc. NE SCRIU CORESPONDENT» Prin glasul staţiei de radioamplificare Zilnic îşi găsesc loc, în programul staţiei de radioamplificare de la F.C.M.E., probleme importante ale muncii din fabrică, dezbătute în sprijinul îndeplinirii indicatorilor şi parametrilor prevăzuţi. De exemplu, inginerul Constantin Grigore a vorbit despre „Perspectivele de dezvoltare a sectorului de fabricaţie a conductorilor de cupru şi aluminiu“, unul dintre cele mai importante sectoare ale fabricii. Expunerea a cuprins programul de dezvoltare pînă în anul 1970, cu referiri la tehnica nouă şi tehnologiile moderne ce se vor introduce in noile secţii de pregătire a firmelor de cupru şi aluminiu, la posibilităţile ce se vor crea pentru creşterea producţiei şi la alte îmbunătăţiri prevăzute Vorbind despre „Unele aspecte din activitatea secţiei de cabluri telefoane“) tehnicianul Dumitru Stama a subliniat sarcinile ce revin muncitorilor acestei secţii moderne, aflaţi la cursurile de calificare şi specializare, îndeosebi pentru începerea,in trimestrul IV al anului în curs, a fabricării unor noi tipuri de cabluri telefonice. Interesante şi instructive au fost alte două expuneri : „Necesitatea unei colaborări perfecte intre secţiile de trefilare şi conductori de bobinat emailaţi (prezentată de inginerul Adolf Grisaru) şi „Contribuţia tineretului din sectorul conductori electrici la o producţie de bună calitate“ (vorbitor controlorul Mircea Ispas), care n-au întîrziat sâ-şi arate concret roadele. Constantin Gheorghiu Întîlnire cu autorul Biblioteca „D. Th. Neculiă", in colaborare cu comitetul sindicatului de la UREMOAS a organizat — nu de mult — intîlnirea cititorilor cu scriitorul Florian Grecea. Cu acest prilej, peste 250 de participanti au ascultat in lectura autorului povestirile „Ultima stire“ şi „Rănitul". Din rindul auditoriului au fost puse întrebări şi s-au purtat discuţii. Printre cei care au luat cuvintul s-au numărat şi lăcătuşul Vasile Iordache şi macaragiul Gheorghe Şurubaru, care au apreciat ca deosebit de Instructive cele două lucrări. Elena Postolache notă Pe marginea unui răspuns O notă publicată in ziarul nostru critica faptul că in unităţile de optică ale Oficiului Farmaceutic al Capitalei, lentilele pentru ochelari, din import, nu se montează decit pe garanţia... clientului. In caz de montare greşită sau spargere a lentilei, datorată neatenţiei cu care opticianul respectiv execută lucrarea, oalele sparte le plăteşte deci tot păgubaşul. Răspunsul O.F.C., trimis redacţiei, nu lămureşte situaţia. Punctul său de vedere este că deoarece lentilele sunt din import şi unităţile nu le au totdeauna în stocuri curente nu se poate asigura înlocuirea lor in caz de spargere. „Această situaţie a obligat oficiul, ni se spune în continuare, să preintimpine eventualele discuţii cu clienţii prin negarantarea montării", iar în încheiere se precizează că „avînd în vedere situaţia de mai sus se consideră ca juste măsurile luate de a se instala aceste lentile pe riscul clienţilor Răspunsul necesită comentarii. Nimeni nu are pretenţia, în caz de ivirea unei situaţii nedorite cum ar fi spargerea unei lentile, să fie înlocuită cu ha dacă în stocurile de comerţ ale O.F.C. nu mai există. Acest lucru însă nu poate scuti pe optician de obligaţia elementară de a suporta costul neglijenţei sale, adică banii pe care clientul i-a investit pentru achiziţionarea lentilei respective. Absenţa unei asemenea măsuri poate duce la scăderea atenţiei cu care opticianul lucrează la montarea lentilelor. D. L. Duminică, prin magazinele alimentare (Urmare din pag. 1) consumul lactatelor în unitate erau ...batoanele. Fără discuţie, duminica timpul de aprovizionare este mai scurt. Vă imaginaţi cumva însă că în această zi populaţia consumă doar pîine albă, intermediară sau neagră ? Nicidecum. Se solicită și celelalte sortimente. Numai că în majoritatea cazurilor responsabilii de centre evită să le comande. Deși, de regulă, la centrul de pîine din str. Mendeleev se află expuse cîteva zeci de sortimente, vînzătoarele de aici nu s-au plîns niciodată că ele nu se vînd. Prezentate in ambalaje mici (200 gr) brînzeturile topite, cu anumite adausuri — măsline, boia, chimen ş.a. — sînt, pentru calităţile şi gustul lor, căutate. Numai că nu le prea găseşti. Se vînd, ce-i drept, prin magazinele I.C.S. „Comaliment“ şi ale M.I.A. în rest, nimic. De ce ? Evident, nu este singurul sortiment. O serie de magazine deşi au înaintat comenzi — Giuleşti-blocuri — nu au primit în ultima perioadă telemea de vacă, diferite caşcavaluri etc. Se impune a se lua în continuare măsuri şi pentru îmbunătăţirea aprovizionării cu preparate lactate proaspete. Mai ales în primele ore ale dimineţii. Cantităţile de produse în ambalaje de 100 gr. livrate reţelei de desfacere sunt insuficiente în raport cu cerinţele. Duminică dimineaţă a lipsit, de exemplu, din multe magazine untul la 100 gr. La raionul de brînzeturi al magazinului cu autoservire din calea Griviţei 210 era de serviciu vînzătoarea Elena Cocoş. Mărfurile erau păstrate în condiţii neigienice, iar prezentarea lăsa de dorit. Alături, la mezeluri, vînzătorul Dinu David a ţinut şi el să arate cumpărătorilor cum nu trebuie să arate un raion. Se pare că nici organele inspecţiei sanitare nu prea au vizitat unitatea în ultima perioadă. Unele mezeluri sosesc de la fabricile producătoare legate cu sfoară, pentru a căpăta o anumită formă în procesul de preparare. Deşi există indicaţii precise, totuşi de regulă vînzătorii din unităţi nu vor pur şi simplu să scoată această sfoară. Ajungînd acasă cu pacheţelul de muşchi ţigănesc tăiat de către vînzătoarele de la magazinul „Victoria“ din calea Victoriei 110, va trebui să stai mai întîi să piguleşti capetele sforii. Şi aceasta se încadrează tot în buna deservire ? Nu ! Maşina cu numărul 32 B 1696 am găsit-o la ora 10 în faţa magazinului cu autoservire din str. Cristian Tell. Se descărcau bidoanele şi paharele cu smîntînă, pachete cu brînză de vaci etc. Pe calea Griviţei maşinile cu lapte mai aprovizionau la ora 9,15 unităţile de desfacere. Nu este totuşi prea tîrziu ? Se pare că da. Tocmai de aceea unele produse în loc să fie vîndute proaspete, în cursul aceleiaşi zile, datorită unei organizări necorespunzătoare a transporturilor ajung pe masa consumatorilor de-abia a doua zi dimineaţa. ...Ne apropiem de ora prînzului. In magazine cumpărători din ce în ce mai rari. Lucrătorii de la diferitele raioane aranjează mărfurile, fac curăţenie. Am pus şi eu punct acestei vizite matinale precum şi însemnărilor făcute. FAUST — Teatrul de operă și balet, tel. 36.48.20, ora 19.30. LOGODNICUL DIN LUNA — Teatrul de stat de operetă, tel. 14.80.11, ora 19.30. MOARTEA LUI DANTON — Teatrul „Lucia Sturdza Bulandra”, tel. 14.60.60, ora 19.30. NU SUNT TURNUL EIFFEL — Teatrul „Lucia Sturdza Bulandra", sala Studio, tel. 12.74.50, ora 19.30. INSULA — Teatrul de comedie, tel. 16.64.60, ora 20. DOI PE UN BALANSOAR — Teatrul Mic, tel. 14.70.81, ora 19.30. HIPNOZA — Teatrul „C. I. Nottara sala Magheru, tel. 15.93.02, ora 20. TURCARET — Teatrul „Barbu Delavrancea tel. 12.94.23, ora 20. REVISTA DRAGOSTEI — Teatrul satiric muzical „C. Tănase", sala Savoy, tel. 15.56.78, ora 20. MAGISTRALA TINERETII — Ansamblul artistic al Uniunii Generale a Sindicatelor, tel. 13.13.00, ora 20. CIRC INTERNATIONAL (premieră) — Circul de stat, tel. 11.01.20, ora 19.30. VERIFICAT: NU EXISTA MINE ! — patria (11.86.25) — 10, 12,15, 14.30, 17, 19, 21; Sala Palatului — (15.73.72) — 19.30. CIT TIMP EȘTI SĂNĂTOS — Republica (11,.03.72) - 9, 11, 13, 15, 17, 19, 21 ; Griurta (17.08.58) — 8.45, 11.15, 13.45, 16.15, 18.45, 21.15. VREMEA ZĂPEZILOR — Luceafărul (15.87.67) — 9.30, 11.45, 14, 10.15, 18.30, 20.45 — Victoria (16.28.79) — 9, 11.15, 13.30, 10, 18.30, 21. TRIUMFUL LUI ROBIN HOOD — cinemascop — București (15.61.54) — 9, 11.15, 13 30, 16.30, 18.45, 21 . Feroviar (16.22.73) — 9, 11.15, 13.30, 16, 18.31, 21 . Modern (23.71.01) — 9, 11.15, 13.30, 16.30, 18.45, 21 . Arta (21.31.86) — 9, 11.15, 13.30, 16, 18.30, 20.45 ; Melodia (12.06.88) — 9, 11.15, 13.30, 16.30, 18.45. 21. MAMA CIUDATA — Capitol (16.29.17) — 8.30, 11, 13 30, 16, 18.30. 21. FANTOMAS SE DEZLĂNȚUIE — cinemascop — Gloria — 9, 11.15, 13.30, 15.45 18, 20.30 ; Tomis (21.45.46) — 9, 11.15, 13.30, 16, 18.30, 20.45 ; Miorita (14.27.14)) — 8.45, 11, 18.15, 15.30, 18, 20.30 ; Floreasca — (12.28.30) — 9, 12, 15, 18, 20.45. CĂLĂTORUL CU BAGAJ — Festival (15.63.84) — 8.45, 11.15, 13.30, 16, 18.30, 21. STEAUA FARA NUME — Lumina (16.23.35) — 9, 11.30, 13.45, 18, 18.15, 20.45 ; Ciulesti (17.55.46) — 15.30, 18, 20.30 ; Bucegi (17.05.47) — 9.30, 12. 15, 18, 20.45. VII $1 MORTI — cinemascop • ambele serii — Central (14.12.24) -9.30, 15. 19. 1 NOUA ZILE INTR.UN AN -Union (13.49 04) — 15.30, 18, 20.45. PROGRAM PENTRU COPII - 10 . IN GENUNCHI MA ÎNTORC LA TINE — 11.30, 13.45. 16, 18.30, 21. Doina (16.35.38), PUTNA 500 — SCOICA — GEORGE COSBUC, CINTARETUL PAMINTULUI ROMANESC PRIN MUZEELE CAPITALEI (6 000 DE ANI) — Cinemascop — VOX MARIS — ORIZONT STIINTIFIC nr 6/1966 — DIMENSIUNILE — Timpuri noi (15.61.10) — 9—21 in continuare. 1 000 000 DE MARTORI I — Infratirea intre popoare (17.31.64) — 13.45. 16. 18.15. 20.30. CENUȘA — cinemascop — ambele serii — Excelsior (18.10.88) — 9. 12.30. 16. 19.30 . Flamura (23.07.40) — 9. 12. 16.15. 20. TÎNARUL CĂSĂTORIT — PREZINTĂ PISICA — O NOAPTE DE VIS — TINEREȚE — VEZI, RINDUNELELE SE DUC — Dacia (16.26.10) — 9—21 în continuare NOTRE DAME DE PARIS — cinemascop — Buzești (15.62.79) — 15. 17.45, 20.30 ; Cringași (17.38.81) — 15.15. 18. 20.30. BOCCACCIO ’70 — Unirea (17.10.21) — 15.30. 18. 20.30 ; Lira (31.71.71) — 15.30. 18. 20.30. NU SUNT COPACI PE STRADA — Flacăra (21.35.40) — 15.15. 18. 20.45. REPULSIE — Vitan (21.39.82) — 15.30. 18. 20.15. DILIGENTA — Munca (21.50.97) — 16. 18.15. 20.30. AVENTURILE LUI WERNER HOLT — ambele serii — popular (35.15.17) — UMBRELE STRĂMOȘILOR UITAȚI — Aurora (35.04.66) — 8.45. 11, 13.15. 15.30. 18, 20.30. YOYO — Moșilor (12.52.93) — 15.30, 18, 20.30. INSULELE FERMECATE — Cosmos (35.19.15) — 15.30. 13, 20.15. CEI 7 MAGNIFICI — cinemascop — Viitorul (11.48.03) — 15.30, 18, 20.30. CLEOPATRA — cinemascop — ambele serii — Colentina (35.07.09) — 15. 18.45. ZORBA GRECUL — Volga (11.91.26) — 9. 11.45, 14.45. 17.45. 20.45. CELE 4 ZILE ALE ORAȘULUI NEAPOLE — Rahova (23.91.00) — 15.30. 18. 20.30. SERBĂRILE GALANTE — Propretul (23.07.40) — 15.30. 18. 20.45. CASA NOASTRA — Drumul Sării (31.28.13) — 15.30. 18. 20.30. SATUL PLUTITOR — Ferentari (23.17.50) — 15.30, 18. 20.30. MAIGRET ŞI AFACEREA SAINTFIACRE — Cotroceni (13.62.56) — 15.15, 18. 20.45. ACŢIUNEA „ZIMBRUL" — POCea (31.32 52) 15.45, 18. 20.15. ROCCO ŞI FRAŢII SAI (9.15, 12.30) . OBSESIE (16.30, 18.45. 21) — Cinemateca (13.92.72). AZI PROGRAMUL I 16.15 Muzică uşoară de Nicolae Kirculescu. 17.10 Oameni de seamă din istoria culturii. Thomas Mann. 17.30 Muzica şi dansul. 18-03 In jurul globului. 18.15 Varietăţi muzicale. 18.40 Dialog cu ascultătorii. 19.00 O melodie pe adresa dumneavoastră. 19.30 Concert de melodii româneşti. 21.05 Eminescu. — „Postume". 21.25 Muzică uşoară pentru Ileana Costzeanu. 22.20 Recitalul sopranei Teodora Lucaciu. 22.35 Muzică uşoară. 23.05 Pentru tine am ales aceste melodii. PROGRAMUL II 16.00 Recital de operă — baritonul Mihail Arnăutu. 16.15 Sfatul medicului. 17.10 Studioul tinărului Interpret soprana Marina Mirea. 17.40 Limba noastră. 18.35 Album folcloric. 19 05 Actualitatea muzicală. 19.40 Muzică uşoară. 20.30 Gaudeamus (emisiune pentru studenţi). 21.05 Cîntă Anca Agemolu, Bärbel Wachholz, Ionel Miron şi Michel Pare. 21.35 O istorie a muzicii în capodopere : opera „Orfeu" de Gluck. 22.30 Moment poetic. „Oltul". 22.35 Muzică românească de cameră. 23.10 Ciclul concertelor pentru clavecin şi orchestră de Bach. 23.55 Pagini lirice din muzica uşoară PROGRAMUL HI (Staţiile 4,12 m şi 4,16 m) 18.07 Romanţe de Ceaikovski. 19.05 Opera „Puritanii“ de Bellini. 21.45 Piese simfonice. 22.20 Jaz. 22.39—22.59 Poemul simfonic „Toma Alimos“ de Dan Constantinescu. MÎINE PROGRAMUL I 5.06 Program muzical de dimineaţă 7.30 Voioşie pe portativ. 8.10 „De prin sate adunate“ — muzică populară. 8.25 Moment poetic — interpretat de Ion Ionescu-Gion. 8.30 La microfon, melodia preferată. 9.45 Program interpretat de violonistul Henryk Szeryng. 10.15 Melodii populare interpretate la diferite instrumente. 10.30 Emisiune literară pentru şcolari. 11.30 Formaţiile Valenţiu Grigorescu şi Jean Claudric. 12.10 Formaţii artistice de la sate. 12.45 Lucrări de Ion Hartularu-Darclée. 13.30 Muzică populară cerută de ascultători. 14.08 Sport. 14.15 Din albumul muzicii de estradă. 15.00 Transmisiune sportivă. Meciul de fotbal dintre reprezentativele României şi Elveţiei. 15 25 Transmisiune de la Milano (Italia) a intilnirii amicale de fotbal dintre echipele U.R S.S. şi Italiei. 18.00 Emisiune pentru cei mici şi tineretul şcolar 18.50 Publicitate. 18 38 Ora exactă. 19.00 Telejurnalul de seară. 19 20 Recital poetic „Cîntece de iubire”. 19.35 „Pornind de la un gag“. Emisiune realizată în colaborare cu Arhiva naţională de filme. 20.00 Cinci interpreţii compun — Emisiune muzical-distractivă. 20.40 Istoria teatrului universal — Emisiunea a XXIII-a. 22.20 Adagio din baletul „Spartacus“ de Haeiaturian şi „Elegie“ de Ceaikovski în interpretarea balerinilor Kasatkina, Liepa şi Vlasov, solişti al Teatrului Mare din Moscova 22.35 Telejurnalul de noapte. 22.43 Buletinul meteorologic. 22.50 Închiderea emisiunii.