Informatia Bucureştiului, noiembrie 1969 (Anul 17, nr. 5040-5064)

1969-11-19 / nr. 5055

Ba: Ion Finteşteanu Nu ştlu de ea n-am avut nicioăa.'­u­ prilejul să-l tn­­ttlnesc pe Ion Fin­teşteanu printre personajele străzii sau ale iodurilor publice. Probabil ci se expune ex­trem de rar. Iar a­­tunci clnd o face, trece pesemne prin­tre noi cu o discre­ţie care-l face de-a dreptul nevăzut. t)ecă l-aş Intuia, m-aş descoperi de la distanţă şi aş căuta cuvîntul po­trivit cu care să-l talut. Dar cum să i te adresezi lui Finteştea­nu ? Interpret de stil, care trece de la o situafie la alta Imprumutlndu-se cu savantă balanţă fiecărui rol, acest ac­tor — pe Care îmi permit să-l numesc ca pe unul dintre cei mai distinşi ai Scenei romăneşti — păstrează pretutin­deni ştiinţa de a-şi construi personajul, de a-l clădi sub ochii noştri uimiţi, cu migală de arhitect şi de zidar. Îl simţi, fără să vrei, cum gîndeşte, elaborînd continuu — un Sens superior, desigur, pentru că-şi ridică construcţiile­­pe te­melii de artă şi cu ziduri transparente de emoţie. Nu se poate să nu simţi că el şi-a descompus personajul înainte de a-l compune. A eliminat apoi ceea ce era de prisos, ca sculptorul din blocul de piatră, şi i-a adăugat puterea de a se privi singur. Uneori cu îngăduinţă, al­teori ironic, alteori fără cruţare. Trebuie să ai inteligenţă artistică umorul şi farmecul lui Finteşteanu pen­tru a crea — total diferit de celelalte feluri — senzaţia de fină autonomie şi persiflare a cupletelor din familia „Pi­cioruşul Aglaiţei“. Este o pastilă care concentrează obstacole mari, trecute cu distinsă dezinvoltură, aproape nebăgate în seamă. Poate că aşa trece şi Ion Finteşteanu printre noi, purtînd undeva, sub haină, coiful de aur al artei sale, iar pe dea­supra. Ungă rever, medalia de bronz a modestiei. Aurel Storin • Numele unui maestru al suspensului, cel al dramaturgu­lui englez John B. Priestleyt va apărea pe afişul Teatrului „Bulandra“. Montînd piesa sa „Viraj periculosPetre Po­­pescu își va face — după ce a colaborat la realizarea multor spectacole în calitate de regi­zor secund și coregizor — de­butul regizoral. în „Strigoii" — un debut bucureştean — Cinci întrebări pentru Dan Herdan — bucureşteană ? — Chiar dacă am mai jucat in Capi­tală in 1956, ca a­­mator, în „Jocul de-a vacanţa", ală­turi de Gheorghe Dinică, Marian Hu­­dac şi alţi colegi, chiar dacă apoi am venit aici în dese turnee cu teatrele din Bîrlad şi, mai ales, din Constanţa, de fapt abia acum, cu „Strigoii” la Teatrul „Bulandra“, debutez pe scenă profesionistă­­bucu­­reşteană. — Aţi mai apărut anterior în piese de Ibsen ? — Da. La Con­stanţa în „Femeia mării“ şi în „Ros­­mersholm“. — Cine vă sunt partenerii la Tea­trul „Bulandra“ ? — Mărturisesc că mă simt mai mult decit copleşit de onoarea, răspunderea şi emulaţia pe care o constituie distri­buirea mea în rolul pastorului Manders alături de actori prestigioşi ai scenei româneşti ca Beate Fredanov şi Ştefan Ciobotă­raşu, alături de un talent de anvergura lui Virgil Ogăşanu şi de o acriţă de farmecul Elenei Caragiu. A mă înscrie organic în omogenitatea in­terpretativă a acestei echipe a însemnat o preocupare centrală pentru mine. — Cum a decurs pregătirea spectaco­lului ? M-am întîlnit pentru a doua oară pe un­­­text de Ibsen (după „Femeia mării“) cu experimentata artistă Mariet­ta Sadova, a cărei fifteţe intelectuală, dublată de o subtilă cunoaştere a artei noastre, s-a aliat cu aportul tînărului coregizor Gheorghe Miletineanu. Regia m-a condus spre descifrarea sensurilor personajului şi aprofundarea relaţiilor sale scenice. Un sprijin consistent am primit şi din partea partenerilor mei, a căror colegialitate am simţit-o pe par­cursul tuturor repetiţiilor. — Cu ce sentiment aşteptaţi premie­ra ? — Cu calm şi încredere, ca să nu mă las pradă emoţiei. E. C. — A cita oară lu­ _m,_ Dan Herdan Ştefan la şcoala prestigioşilor săi parteneri : Ciobotăraşu şi Beate Fredanov iS. Teatrul lui Bü­chner în ediţie completă Prezenţă singulară, manifest­ându-se exploziv, multilateral şi independent pe tărim politic şi literar, dramaturgul Georg Büchner e o trecere meteorică pe firmamentul literaturii germane. A trăit doar 24 de ani (1813—1837), dar o exis­tenţă exemplară,­­destinat unei cariere ştiinţifice. la 22 de ani Universitatea din Zürich ii acordă titlul de doctor în şti­inţe naturale. O susţinută activitate re­voluţionară a marcat puternic scurta şi zbuciumata sa viaţă. In ultimii trei ani de viaţă a scris patru piese dintre care numai trei s-au păstrat s Moartea lui Danto­n, Woyzeck şi Leance şi Lena. Necunoscute contem­poranilor, lucrările sale au fost „redes­coperite“ la începutul secolului nostru şi de atunci sunt frecvent întîlnite Pe afişele teatrelor europene. După ce am văzut pe scene buc­ureşte­­ne Woyzeck şi Moartea lui Danton, in actuala stagiune publicul va face cunoş­tinţă şi cu Leance şi Lena la Teatrul „Bulandra“, în direcţia de scenă a lui Liviu Ciulei, iar Televiziunea va relua, în montare proprie, Woyzeck. L-am rugat pe regizorul Ion Barna sâ ne argumenteze opţiunea sa pentru a­­ceastă piesă : „Deşi apărută de multă vreme, drama Woyzeck pare a fi scrisă astăzi, iar tehnica dramaturgicâ este extrem de modernă. Pe de altă parte, Woyzeck e cea mai interesantă piesă despre omul împins la o condiţie sub­umană. Ceea ce încerc să relev în spec­tacol este tocmai drama individului ase­diat de imbecilitatea, brutalitatea, vul­garitatea şi indiferenţa celor din jur“. Pe genericul viitorului spectacol figurea­ză, printre alţii, Constantin Rauţchi, Va­leria Seciu, Gh. Cozorici, Gh. Dinică, Marin Moraru, Eliza Petrăchescu, care vor evolua în cadrul scenografic imagi­nat de Vasile Rotaru, M. N. NUMĂRĂTOARE INVERSĂ TEATRUL MIC Cine ar trece prin cu­lisele Teatrului Mic în aceste zile ale zborului lui „Apollo 12“, s-ar putea crede în plin centru de cercetări spaţiale. Pictorul sce­nograf Ştefan Ha­­blinski, întrebat cu ce se ocupă lingă mecanicii teatrului, în­­tr-o încăpere de la subsol, va răspunde : — Cu asamblarea mo­dulului. Maistru] de lumini Titi Constantinescu, a­­plecat deasupra unei hiîrtii pe care încruci­șează cabalistic linii roșii, galbene, violete, unele continui, altele punctate, va replica la fel de misterios. — Ce studiezi, mește­re ? — Luminarea Pămîn­­tului. Desene de Neagu Rădulescu Prn­ot şi serviciul de aprovizionare al insti­tuţiei, în locul obişnui­telor surse de procu­rare a materialelor pentru decor şi costu­me, tratează acum cu magazia... aeroportului Băneasa. Iar la atelie­rul de mode, mîinile dibace ale Măriei Po­pescu încheie, nici mai mult, nici mai puţin, decât... două căşti de astronauţi proiectate pe capetele lui Victor Re­­bengiuc şi Dumitru Fu­rdui. Mai puţin mo­dernă e atmosfera din cabina de sunet, unde sonorizatorul Mihai Bengeanu reînregis­­trează „Sonata Lunii“. Dar şi aici, acordurile lui Beethoven sunt în­trerupte de vocile celor care repetă pe scenă : — „Este ora 7:03 G.M.T. şi pun picio­rul sting pe solul lu­nar“. La arlechin îşi aş­teaptă intrarea George Constantin şi Florin Vasiliu. — Ce ne puteţi spu­ne despre rolurile dv.? —■ Deocamdată, că nu ■intem... astronauţi. O remarcă a regizo­rului Ion Cojar se a­­dresează şefului maşi­nist Valeriu Cristache : — Te rog, mai pre­lungeşte puţin orizon­tul. Plănui de repetiţii de la avizier ne explică a­­ceastă febră... spaţială. Mai sunt trei săptâmini pină la premiera noii comedii a lui Al. Miro­­dan : „Primarul Lunii şi iubita sa“. R. C „Selenauţii“ Dumitru Furdui şi Victor Rebengiuc ROLURI In premieră SAPTAMINA TRECUTA, prima scenă lirică a ţării a prezentat, printre altele, două spectacole în care au debutat — în roluri de mare întindere — tinere talente. Cel cu opera „DON CARLOS“ de Verdi s-a remarcat printr-o notabilă ţinută artis­tică majoritatea interpreţilor fiind in bună formă vocală. Mai mult decît reuşit, in acest context, ni s-a părut debutul tinerei Maria Slătinaru care s-a evidenţiat prin faptul că a conferit dificilului rol al Elsabetei o autentică împlinire muzicală. Cu o voce strălucitoare, bine condusă, dublată de stăpînirea partiturii, Maria Slătinaru s-a dovedit o apreciabilă interpretă a acestui personaj. Totuşi, soprana n-ar fi tre­buit să neglijeze nici jocul actoricesc, faţă de care a rămas datoare. După succesele obţinute cu „Un american la Paris”, „Zidul“, „Amorul doctor", balerinul Gheorghe Căciuleanu a abordat unul dintre cele mai complexe roluri, cu care a izbutit să se identifice : cel din „PETRUŞKA“. Este fascinantă mobilitatea şi transparenţa mişcărilor acestui tînăr, de fiecare dată altul, fără să ştirbească totuşi nimic din personalitatea­ sa de mult conturată. Pe tot parcursul partiturii s-a con­fundat cu muzica prezentînd vizual plenitudinea caracterizării sonore pe care a dat-o Stravinski acestui năstrușnic personaj, D. M. 2 Oaspeţi din Braşov Slmbăta, ora 19.30 in sala Palatului, întîlnire cu opereta. O va prilejui bucu­­reştenilor Teatrul muzical din Braşov, oferindu-le o lucrare celebră a genului nereprezentată în Capitală : „Viaţa pari­ziană“ de Jacques Offenbach. Protago­nista spectacolului va fi tlnăra soprana Carmen Hanganu, care a cucerit aplauze nu numai in ţară ci şi in turneele în­treprinse In Polonia, R.D. Germană, Iran. Braşovenii o apreciază deopotrivă pentru rolurile de operă („Boema“, „Paust“, „Eugen Oneghin”, „Carrtten“, „Traviata“), şi de operetă („Ţara suri­­sului“, „Văduva veselă“, „Contesa Ma­­ritza“), la care l-a adăugat acum cel al Baroanei din „Viaţa pariziană“. Ală­turi de ea, apar in spectacol Liviu But­­nariu, Mia Munteanu, Maria Păunescu, Lidia Popescu, Eugen Todea, Carmen Hanganu în rolul Baroanei u­n distins exeget fran­­cez caracte­rizează Blow- Up ca „opera unui ochi, mai mult de­cit a unui creier“, ceea ce-mi amin­teşte de o definiţie a lui George Căli­­nescu, excelentă in plasticitatea ei : „Filmul nu dă o plăcere de idei, ca teatrul, ci o plăcere de senzaţii, ca sava­rina sau iubirea fi­zică...“ Nimic mai inexact şi mai puţin potrivit acestei ul­time opere a lui Antonioni. Fireşte că Blow-Up e prin excelenţă vizual — vizualitate impusă fie şi de synopsis : 24 de ore din viaţa unui fotograf de mode — dar imagi­nea conduce inexo­rabil spre idei, spre meditaţie. Blow-Up mi s-a părut fil­mul lui Antonioni cel mai fertil în concluzii, în reve­laţii, în bucurii in­telectuale. Dacă Deşertul Roşu, fusese filmul unei psihoze, radio­grafia unui caz pa­tologic, Blow-Up reprezintă — incomparabil mai mult — examenul lucid al patologiei unui tip de civilizaţie. Din punct de vedere psihic, Thomas, eroul filmu­lui, este un tip perfect echilibrat şi a­­daptat societăţii în care trăieşte, este, din toate punctele de vedere, antipodul Giulianei din Deşertul Roşu. Deşi foar­te tînăr, este un om care a învins, atît de realizat incit o mulţime de supuşi prea plecaţi sunt fericiţi să-i primească ocrotirea. Ambiţios, dinamic, aspiră spre business, are agentul său comercial, adulmecă perspectivele noilor cartiere în care achiziţionează magazine cu întreg inventarul. E un stăpin... Şi mai ales un tiran ! Tiran pînă şi în nebuniile de copil mare pe care şi le îngăduie, li place să-i simtă pe ceilalţi depinzînd de capriciile sale, aşa cum doreşte orice lucru, numai din momentul in care sim­te că reprezintă o valoare pentru alţii : caseta fotografică pe care şi-o dispută cu necunoscuta sau coada unei chitare electrice pentru care luptă cu disperare, ca s-o arunce apoi, dispreţuitor, după primul colţ. Puterea şi Independenţa li sînt totuşi iluzorii. Funcţia sa socială e strict deter­minată : să dea lustru, să mistifice în paginile marilor magazine ilustrate civi­lizaţia care l-a creat. Este el însuşi, fără s-o ştie, un mecanism declanşat la comandă, un ochi care vizează un obiec­tiv, ătît . Aici, în laboratorul violet şi pe platourile orbitor de albe în care oficiază zilnic, zămislind minciuna sedu­cătoare, găseşte Antonioni cea mai re­velatoare expresie a dezumanizării în societatea occidentală modernă. Aici, unde poza devine esenţa, unde oamenii sunt transformaţi in roboţi şi accesoriul tiranizează... Dar într-una din acele expediţii ale s sale în care vinează imagini liniştitoare eroul nostru trăieşte o revelaţie : des­coperă îndărătul unei idile aparente dintr-uin parc realitatea brutală a unui asasinat. Secvenţa care urmează a deru­tat pe unii spectatori din pricina lungi­mii ei­­ acel epuizant du-te-vino între laborator şi birou, in care timpul cine­matografic pare să coincidă cu cel real. Ce se intimplă aici ? Un asasinat e de­dus teoretic. Există Iniţial o bănuială — alimentată de violenţa cu care ne­cunoscuta încearcă să obţină filmul — un studiu al fotografiilor la început dis­trat, apoi din ce in ce mai atent, exi­stă un presentiment care se dezvoltă, după ezitări, In­certitudine. Antonioni a­­izbutit aici gradarea sentimentului, prin­­tr-o formidabilă progresie a vizualizării care după momente grele de aşteptare, biciuie nervii, transmiţindu-i spectatoru­lui insuşi, ca un fulger de lumină, sen­zaţia revelaţiei. Cineastul a izbutit să filmeze, aici sentimentul, să-l facă fo­togenic. Este şi momentul vital al personajului. Thomas are acum un mesaj de lansat semenilor săi, are o descoperire de transmis : s-a comis o crimă ! Nevoia de a comunica 11 umanizează şi drama se dezlănţuie în momentul in care foto­graful îşi dă seama că cei din jur ii refuză mesajul. Alternativei adevărului brutal şi chinuitor, el îi preferă refu­giul erotismului şi violenţei, beţiei şi ritmului. Echilibrul moral al personaju­lui este complet tulburat. Cum să-l smulgă, oare, din pasivitate ? Cadavrul, neverosimil de concret, cu chipul lui de ceară sub razele lunii, a dispărut. Dar a existat oare vreunul ? Ultimul corp-delict care i-a rămas, fotografia, parcă e una din picturile abstracte ale amicului său, pictorul, formă ambiguă căreia îi poţi atribui un semnificant sau altul, după capriciile fanteziei. Certitu­dinea iniţială se pulverizează şi ea pe măsură ce iraţionalul rînduirilor sociale contaminează, ca o metastază, intelec­tul, conştiinţa, personalitatea. Totul se destramă şi singurul mod de a te adap­ta este să accepţi jocul, să taci, să ca­pitulezi. Cum spunea, la noi, Bacovia : „Eu trebuie să beau, să uit ceea ce nu ştie nimeni... Altfel e greu pe pămint !“ Dar culminaţia şi clarificarea deplină a metaforei le aduce „partida de tenis“ din final, înconjurat de ceaţa stranie a arlechinelor moderni, suflete subali­­mentare care tşi disimulează suferinţa ll\w; £ BLOW-UP — film realizat in £ #■ coproducţie anglo-italiană de g g Michelangelo Antonioni, după o & 5 nuvelă de Julio Cortazar. Distrl- & JJ imjifi ; David Hemmings (Tho- g ^ mas), Vanessa Redgrave (necu- g ^ noscuta), Sarah Myles (Patricia), jj* g Veruschka, John Castle, Jane p g Birkin etc. etc. Imagine : Carlo 0 2 ,21 Palma. Film distins cu Marele g j* Premiu Palme d’Or la Cannes g 2.967, Premiul anual al criticii ^ jj franceze etc. etc. g sub fardul de pe chipuri, şi însufleţirea înşelătoare, Thomas urmăreşte amuzat la început, apoi din ce în ce mai absor­bit, insolitul spectacol ce i se oferă. Mai mult decit o plată evoluţie de panto­­mimă, el vede aici o soluţie pentru a supravieţui : a simula, în mod exterior, existenţa, a te face că trăieşti, că iu­beşti, că eşti mulţumit­­şi liber, a-ţi înăbuşi revolta profund umană, sub far­dul conformismului, a evada în uitare. Alternativa de a ieşi in stradă, umăr la umăr cu alţi bărbaţi curajoşi cu care Antonioni l-a întîlnit în filonul său, al­ternativa de a acuza de pe pancarte crima care se petrece sub ochii lumii, de a-i sfida liniştea perfidă, de a o pune faţă în faţă cu adevărul necruţător, cere efort şi renunţări, e incomodă... Thomas alege somnul solidar al celor împăcaţi cu lumea lor şi în clipa în care a ridi­cat de pe jos — ce ? — ficţiunea unei mingi şi a lansat-o pe teren, a şi aderat de-acum la soluţia de a trăi fictiv... Ca In cele mai bune filme ale sale, poate chiar mai mult decit oricînd în trecut, vehementul cineast italian smul­ge — în Blow-Up — măştile şi Înfruntă, lucid, riscurile adevărului. Pentru An­tonioni, scriitura cinematografică retml­­ne o formă a revoltei unei conştiinţe, un refuz îndîrjit al absurdităţii sociale şi a degradării personalităţii umane. T. Corenfil Jocul de-a viaţa... David Hemmings — un „om-ochi“... Gurn e coreei O EXPRIMARE ÎNGRIJITĂ, cu o ţinută cit mai aleasă, nu se obţine numai prin respec­tarea normelor gramaticale propriu-zise; ea trebuie să întrunească şi alte însuşiri care ţin fie de originalitatea structurării ideilor in propoziţii şi în fraze, fie de ceea ce constituie valenţele expresive ale stilului. Am vrea, în cele ce ur­mează, să ne referim la unul dintre aspectele stilis­tice ale comunicării şi anume la folosirea cuvin­telor cu valoare de epitet. După cum se ştie, această funcţie o îndeplinesc, în­deobşte, acele elemente lexicale care — în termi­nologia de specialitate - se numesc adjective si adverbe. Recent, Intr-un articol publicat de revista Româ­nia literară (nr. 44), acad. Al. Graur sublinia — cu Zorzoane justeţe - faptul că limba noastră dispunînd de două posibilităţi de plasare a adjectivului (înainte şi după substantiv) ea „devine mai suplă şi, în acelaşi timp, izbuteşte, fără ma­terial suplimentar, să ex­prime nuanţe mai variate“. Aceasta — adăugăm noi — cu condiţia ca apelul la adjective şi la adverbe să nu fie atît de insistent, încît să rezulte un limbaj încărcat cu tot felul de atribute, care, printr-o ex­cesivă întrebuinţare, au neajunsul nu numai să obosească, dar să şi îm­piedice desprinderea, cu claritate, a ideilor. Cu deosebire, acest stil „ornamentat“ este folosit în unele comentarii de ordin literar, autorii lor vrînd, desigur, să pară cît se poate de „culţi“, de vreme ce se află în po­sesia unui vocabular atît de bogat în epitete „dis­tinse“.­­... Să cităm, cu titlu ilus­trativ, numai cîteva din cele peste treizeci de exemple de stil adjectivat pe care le conţine un comentariu de numai trei pagini (formatul revistei Secolul 20) : „soroc de în­duioşări vetuste“ ; „efer­vescente eforturi de vaste rememorări“ ; „puterea de a asimila robust“ ; „nu pentru a ne descuraja in­tr-o ştiutoare timiditate“ ; „poetul scria sagace“ ; „în faţa unei dileme simpto­matice“ ; „o ţinută tot mai epurat riguroasă“. Abuzul de epitete — ca orice abuz —* este dău­nător : el imprimă — pe lîngă neajunsurile semna­late mai înainte — o notă de preţiozitate care pro­voacă dezgustul. Oare aceasta să se ur­mărească de către cei care recurg la tot felul de arti­ficii verbale ? Noi credem că nu. Este - de aceea - nevoie ca stilul lor să aibă - spre a-l parafraza pe autorul exemplelor citate mai sus - o ținută... epu­rată de zorzoane ! N. Mihăescu *1 PERpsm UIMIiţl DE PIRN­D , Urmare din pag.X­­ de la uzina „Republica“, privitoare la faptul că o parte din personalul tehni­­co-administrativ, care lucrează ln ser­viciile funcţionale, să fie repartizat în secţiile productive. Aşa după cum este şi firesc, dările de seamă şi participanţii în discuţii au subliniat că între îndeplinirea sarcinilor profesionale şi respectarea normelor vieţii de partid există o legătură orga­nică, indisolubilă. De aceea, atenţia dez­baterilor s-a concentrat în mod deosebit asupra modului cum au acţionat birou­rile şi comitetele organizaţiilor de partid pentru dezvoltarea democraţiei Interne, aplicarea consecventă a princi­piului muncii şi conducerii colective, întărirea disciplinei de partid, perfec­ţionarea stilului şi metodelor de muncă, munca politico-ideologică şi alte laturi importante ale vieţii de partid. A­preciind faptul că adunările sînt, In general, mai bine pregătite, că dezbaterile se axează, în majoritatea cazurilor, pe pro­blemele majore are activităţii de par­tid, strîns legată de îndeplinirea sar­cinilor profesionale, trebuie să spunem că se mai întîlnesc cazuri cînd unele dări de seamă sint unilaterale, abundă in generalităţi sai­ într-o înşiruire de fapte nesemnificative, lipsite de con­cluzii. Un asemenea exemplu ni-1 ofe­ră darea de seamă prezentată de biroul organizaţiei de bază de la Centrala de reparaţii auto din Ministerul Transpor­turilor, care cuprinde doar unele situa­ţii statistice, criticile fiind adresate uni­tăţilor din exterior, fără nici o referire la comuniştii din organizaţia de partid, la stilul şi metodele de muncă ale bi­roului organizaţiei de bază. Cu toate că scopul adunărilor anuale pentru dări de seamă este, aşa cum se arată în­ Statutul partidului, de a se aduce la­ cunoştinţa organizaţiei modul în care au fost îndeplinite hotărîrile adunării generale precedente, totuşi, în dările de seamă prezentate de bi­rourile organizaţiilor de bază de la secţiile mecanic-şef — Uzinele Chimice Române, strungărie — Atelierele „9 Mai“, asemenea laturi esenţiale ale muncii de partid au fost tratate în mică mă­sură. Desigur, astfel de situaţii nu sunt de natură să asigure dezbateri fructu­oase, în care comuniştii să analizeze, cu simţ de răspundere, munca birourilor or­ganizaţiilor de bază, activitatea lor pro­prie, ca în viitor să se asigure înlătu­rarea deficienţelor, promovarea largă a experienţei pozitive, în vederea spo­ririi eficacităţii întregii activităţi a or­ganizaţiilor de partid. Ţ­inând seama că în perioada urmă­­­­toare continuă să se desfăşoare adunările anuale pentru dări de seamă în organizaţiile de bază, precum şi adunările activului comite­telor de partid din întreprinderi şi In­stituţii, biroul Comitetului municipal, în urma analizării modului cum s-au desfăşurat pînă în prezent aceste adu­nări, a luat o serie de noi măsuri, astfel ca această acţiune de mare im­portanţă pentru viaţa organizaţiilor de partid să contribuie la întărirea lor organizatorică şi politică. Deoarece ex­perienţa a arătat că buna desfăşurare a adunărilor depinde de îndrumarea şi sprijinul concret acordate organiza­ţiilor de partid, membrii comitetului municipal şi al comitetelor de sector, toţi activiştii de partid, participă efectiv la pregătirea acestora. In repartizarea lor s-a urmărit ca activiştii să meargă în acele unităţi pe care le cunosc cel mai bine, astfel ca participarea lor să nu constituie un act formal, ci să-şi aducă din plin contribuţia la rezolvarea problemelor care preocupă organiza­ţiile de partid respective. Desigur, ancorarea dezbaterilor din adunările generale în problemele de fond ale respectivelor locuri de mun­că trebuie să caracterizeze dările de seamă, discuţiile. In acelaşi timp, insă, adunările trebuie să constituie un pri­lej de analizare şi a altor aspecte ale activităţii organizaţiilor de bază şi, in primul rînd, a acelora legate de stilul de muncă, de priceperea birourilor de a milita neobosit pentru promovarea noului, pentru înlăturarea, a tot ceea ce înseamnă formalism, anchilozare. De aceea s-a recomandat activiştilor de partid, birourilor organizaţiilor de bază să combată, cu hotărâre, tendinţele de automulţumire, de prezentare a activi­tăţii într-o lumină trandafirie. Tre­cerea sub tăcere a greutăţilor şi dificul­tăţilor sunt contrarii spiritului muncii de partid, atmosferei de permanentă efervescenţă creatoare, de promovarea Înaltei responsabilităţi în îndeplinirea sarcinilor. O premisă esenţială a bunei desfă­şurări a adunărilor anuale pentru dări de seamă o constituie crearea unui cli­mat favorabil participării active a tu­turor comuniştilor la dezbaterea acti­vităţii birourilor organizaţiilor de bază şi a comitetelor de partid, la stabili­rea celor mai judicioase măsuri. In acest sens, organizaţiile de partid au datoria să vegheze ca dările de sea­mă şi proiectele planurilor de măsuri să fie rodul unei largi consultări a comuniştilor, în scopul cunoaşterii amănunţite a situaţiei de la fiecare loc de muncă, în desprinderea acelor aspecte majore ale activităţii colecti­velor, care prezintă un deosebit in­teres. Situaţiile întîlnite la unele orga­nizaţii de bază din sectoarele 3 şi 4, în care prezenţa comuniştilor la adunări a fost doar de 80 la sută, nu sunt de na­tură să mulţumească comuniştii acestor organizaţii. Ţinerea, în asemenea con­diţii a adunărilor a pus in imposibili­tate mulţi comunişti care, din diferite motive n-au fost prezenţi, să dezbată propria lor activitate. Pentru ca toţi aceşti comunişti să cunoască ce s-a dezbătut în adunarea generală de dare de seamă, îndeosebi sarcinile ce stau în faţa organizaţiei de­ bază, se reco­mandă ca birourile să le pună la dis­poziţie documentele respective să s* or­­ganizeze discuţii cu ei. Aria dezbaterilor adunărilor pentru dări de seamă, indiferent dacă acestea se desfăşoară­­în întreprinderi sau în In­stituţii, este foarte largă. Esenţial este ca birourile şi comitetele de partid să abordeze aprofundat întreaga activi­tate de partid, acordindu-se prioritate laturilor ei cele mai importante , creş­terea rolului conducător al organiza­ţiei de partid, sporirea răspunderii co­muniştilor pentru rezolvarea competen­tă şi operativă a sarcinilor, aplicarea neabătută a normelor vieţii de partid, dezvoltarea democraţiei Interne şi în­tărirea disciplinei de partid şi de stat, pregătirea politico-ideologică a comu­niştilor şi a celorlalţi oameni ai mun­cii. Un loc important în cadrul dez­baterilor va­ trebui să-l ocupe analiza modului cum au fost îndrumate sindi­catele şi organizaţiile U.T.C., aportul lor la munca poltică şi cultural-edu­­cativă pentru dezvoltarea conştiinţei so­cialiste a oamenilor muncii, la mobi­lizarea colectivelor de muncă la înde­plinirea angajamentelor în întrecere, luate în acest an. O atenție mai mare va trebui să se acorde întocmirii planurilor de măsuri pe perioada următoare. Ele trebuie să cuprindă atît prevederi imediate, cît și de perspectivă, care să asigure înde­plinirea sarcinilor ce revin fiecărui co­lectiv de muncă din hotărîrile Congre­sului al X-lea al partidului. Pe lingă măsurile politico-organizatorice legata de realizarea integrală a planului și angajamentelor luate in întrecerea so­cialistă pe 1969, pregătirea Îndeplinirii ritmice a sarcinilor de producţie pa 1970, este necesar să se stabilească mă­suri concrete pentru perfecţionarea acti­vităţii de partid. Deosebit de important este ca, asigurîndu-se participarea intensă a membrilor de partid la discuţii, birou­rile şi comitetele organizaţiilor de par­tid să reţină sugestiile, observaţiile cri­tice, propunerile făcute în adunări şi să urmărească aplicarea lor în practică. Corectitudine (Urmare din pag. 1) cluzia că omul are... multe pe cap. Oare amnezia să fie de vină ? Oare bombardamentul informaţio­nal zilnic să fie cauza ? Să fim atît de obosiţi încît creierul re­fuză să înregistreze o promisiune elementară făcută ? Nu mai dis­punem de timp ? Atunci de ce ne angajăm ? Dezinvoltura cu care se calcă uneori în picioare cuvîntul dat este alarmantă, can­doarea angelică este supărătoare. Se fac promisiuni pe care autorii lor le ţin minte... pînă la prima ceaşcă de cafea. Se spune că punctualitatea, res­pectarea cuvîntului sînt începutul seriozităţii. Dacă aşa stau lucru­rile, să ne fie chiar atît de in­diferent că alţii ne cataloghează, pe bună dreptate, neserioşi ? Am fost întîmplător martorul unei discuţii. Cineva pleda, cu mult suflet, pentru rezolvarea u­­nei chestiuni foarte importante pentru el. Interlocutorul îl pri­vea atent, dar eu mi-am dat sea­ma că privirea îi alunecă pe lingă cel ce vorbea, zburînd pe fereastră. Din cînd în cînd, zicea cite un „da“, însoţit de mişcarea capului, în semn aprobativ. La sfirşit a spus : „bine, vom vedea“. Rămaşi singuri, cunoştinţa mea s-a plîns : „Trebuie să-mi pierd timpul cu treburi pe care nu le pot rezolva”. „De ce nu i-ai spus de la început ? l-am întrebat ne­dumerit. Nu era mai cinstit ? Nu era mai corect să-i spui­ omului adevărul ?“ „Eşti naiv, a urmat răspunsul. E mai bine să-l faci să creadă că vrei să-l ajuţi“. Nu, de trei ori nu­­... Este de un mi­lion de ori mai bine să-i spui omului adevărul, decît să-l duci cu vorba. Am cunoscut un şef de serviciu care nu lua niciodată apărarea subalternilor săi (în situaţii in care aceştia meritau) ba, mai mult. Încerca să-l convingă pe director că sînt nişte Incurcă-lu­­me, lâsind să se înțeleagă că el este singurul care... In serviciu însă, se întorcea ca Radames, spunlnd că „s-a bătut“ cu di­rectorul pentru a-l convinge de meritele nu știu cui, iar oamenii îl credeau. Cind se lua cîte-o măsură în legătură cu cineva din serviciul pe care 11 condu­cea, ridica miinile spre cer, in­­vocind puterea divină : „Eu am făcut tot ce mi-a stat în putin­ţă...“ verifică dacă poţi !... Oare, pentru asemenea oameni, cuvîn­­tul corectitudine să fie o noţiune atit de abstractă incit să n-o poa­tă înţelege ? Să fie chiar atît de imuni la mustrările de conştiinţă pe care, în mod normal, ca oameni, ar trebui să le aibă . Coşmarul dat de Insomnii să ie fie chiar străin ? Obişnuim copiii să iubească adevărul, să fie cinstiţi, corecţi, să-şi respecte cuvîntul dat. Ca părinţi, nu vrem să zdruncinăm încrederea copiilor in noi, n in­­tr-o (să-i spunem pe nume) minciună, indiferent că o servim intr-un ambalaj de cuvinte alese. Dar ca cetăţeni In societate ? Nerespectarea disciplinei con­tractuale atrage după sine con­secinţe. Nerespectarea cuvîntului atrage (pentru unii)... pofta de a persista in incorectitudine pentru că judecătorul suprem, opinia pu­blică, nu­ i poate aplica pedepse de genul celor prevăzute în legi. Și totuși, acest judecător suprem, opinia publică, poate și trebuie să-i aducă la realitate pe astfel de oameni. POVESTIRILE LUI HOFFMANN (Sil­via Voinea, Eugenia Moldoveanu, Maria Sindilaru, Traian Popescu, Valentin Teo­­dorian, Iulia Buciuceanu, Viorel Ban) — Opera română, tel. 16.48.20, ora 19.30. PĂRINŢII TERIBILI (Tanţi Cocea, I­­rina Răchiţeanu, Geo Barton) — Teatrul naţional „I. L. Caragiale“, sala Studio­, tel. 15.15.53, ora 19.30. METEORUL (Toma Caragiu, Beate Fredanov, Septimiu Sever, Mihaela Ju­­vara) — Teatrul „Lucia Sturdza Bulan­­dra“, tel. 14.60,fie, ora 20. TRANSPLANTAREA INIMII NECU­NOSCUTE (Radu Beligan, Ileana Pre­­descu, Valeria Marian, Marin Moraru, Florian Pittiş) — Teatrul „Lucia Sturdza Bulandra“, sala Studio, tel. 12.44.16, ora 20. TANGO (George Constantin, Octavian Cotescu, Victor Rebengiuc) — Teatrul Mic, tel. 15.63.88, ora 20. CURSA DE ŞOARECI (Marga Anghe­­lescu, Iulian Necşulescu, Corneliu Dumi­­traş) — Teatrul Giuleşti, tel. 18.04.85, oră 19.30. LA CIORBA DE POTROACE (Nucu Păunescu, Dodi Calan Rusu, Mihai Hero­­veanu) — Teatrul „C.I. Nottara“, sala Magheru, tel. 15.93.02, ora 19.30. BUCUREŞTI VARIETE (Nicolae Niţes­­cu, Lucki Marinescu, Ciupi Rădulescu) — Teatrul de revistă şi comedie „Ion Vasilescu“, tel. 12.27.45, ora 19.30. UMBRA DOCTORULUI NAGVAN (Marcel Gingulescu, Victor Radovici, Gh. Vrinceanu, Aurora Eliad) — Teatrul „Ion Creangă“, tel. 12.85.56, ora 18.30. ELEFANŢELUL CURIOS — Teatrul Ţăndărică, sala din cal. Victoriei, telefon 15.23.77, ora 17. CĂLUȚUL COCOŞAT — Teatrul Ţăn­dărică, sala din str. Academiei, telefon 16.14.92, ora 17. SARACU­­GICA — prezintă Teatrul de revistă „Fantasio", din Constanţa, In sala Teatrului de comedie, ora 20. CAFEAUA CU LAPTE DE ADIO — Teatrul „C. Tănase“, sala Savoy, telefon 15.56.78, ora 19.30. FEMEI, FEMEI, FEMEI — Teatrul „C. Tănase“, sala din cal. Victoriei 174, tel. 15.04.18, ora 19.30. CONCERT SF, MUZICA PRECLASICA — Sala mică a Palatului, ora 20. RITMURILE ARENEI — Circul de stat, tel. 11.01.20, ora 19.30. PREMIERE PĂPUȘĂ — Republica (11.03.72) 13.30, 17, 20.30. FEMEIA ÎNDĂRĂTNICĂ - Patria (11.86.25) — 8, 11.30, 14, 16.30, 19, 21.30 . Festival (1s.63.64) — 8, 11.43, 15.30, 18.15, 20.45. BLOW-UP - Capitol (16.29.17) — 9.15, 12, 15,13, 18, 20.45 . Cinemateca (sala Union) (13.49.04) — 9.30, 11.45, 14. VIKIDIANA — Central (14.12 24) — 9.30, 11.45, 14, 18.15, 18.30, 20.45. ULTIMA LUNA DE TOAMNA — Doina (16.35.38) - 18.15, 20.30. O SUTA UNU DALMATIENI - Doina (16 35 33) - 9—18 In continuare, război­ui pace (seriile I­­l îl) - Unirea (17.10 21) — 15.30. 19. RĂZBOI si PACE (seriile IH si IV) - Buzesti (15.82 79) — 15.30. 19. DOMNIŞOARELE DIN ROCHEFORT — Rahova (23.91.00) — 20 15. NOAPTEA­­ Popular (35.15.17) — 20.30. LA NORD PRIN NORD VEST - Gri­viţa (17.08.58) - 9.15, 12, 15.15 . Bucegi (17.05.47) — 9.30, 12 15, 16.30, 19.30. CORABIA NEBUNILOR — Mioriţa (14.27.14) — 9.30, 12.30, 16.15, 19.30 . Tomis (21.49.46) — ,B—14 în continuare, 17. 20. STELELE DIN EGER — Munca (21.50.97) — 18. 20. MINA CU BRILIANTE - Arta (21.31.86) — 0.15—15.45 în continuare, 18.15,­­20.30. 2BOARA CIOCIRLIA ; ORIZONT ŞTIINŢIFIC NR. 10/1969 ; TOAMNA IN CARPAŢII MOLDOVEI ; CHEMAREA PĂDURII ; MINIATURI ; TREPTELE ; LANTERNA MAGICA - Timpuri Noi (15.61.10) — 11-21 In continuare: CĂLDURĂ — Victoria (18.28.79) — 8i 11.15, 13.30, 16, 18.30, 20.45. IN IMPARATIA LEULUI DE ARGINT — Luceafărul (15.87.87) — 9, 11.15, 13.30, 18, 18.30. 21 ; București (15.61.54) — 9, 11.15, 13.30, 16.15, 18.45, 21 ; Favorit (Drumul Taberei) — 16. 13, 15.30, 18, 20.30. GALILEO GALILEI - Viitorul (11.43.03) — 15.30, 18, 20.30. BALTAGUL - Grivia (17.08.58) — 18.15, 20.30 . Floreasca (33.29.71) — 9, 11.30, 15, 18, 20.30. BERU ȘI COMISARUL SAN ANTONIO — Feroviar (16 22.73) - 8.30. 11, 13.30, 13, 18.30. 21 ; Melodia (12.06.88) — 9, 11.15, 13.30, 16, 18 30. 20.45 ; Modern (23.71.01) — 9.15, 11.30, 13 45, 16, 18.15, 20 30. MAI PFRUIMLOASE DECIT RAIIC­ATII — Excelsior (16.10.88) - 9, 11.15, 13.30, 16, 18.15, 20.30 ; Flamura (23.07.40) — 9, 11.15, 16, 18.15, 20.30. OMUL MOMENTULUI - înfrăţirea la­­tre popoare (17.31.64) — 15. 17.45. 20. OMUL, ORGOLIUL, VENDETA — Da­cia (16.26.10) — 8.30—21 în continuare. VIAŢA LUI MAXEUS­­ Lira (31.71.71) — 20.15. CELE TREI NOPŢI ALE UNEI IU­BIRI — Cotroceni (13.62.56) — 18. PARIA — Lumina (16.23.35) — 8.45—16.15 în continuare, 18.30. 20.45 ; Drumul Sării (31.28.13) — 15. 17.30, 20 ; Moşilor (12.52.93) — 15.30, 18. OAMENI ÎMPIETRIŢI — Moşilor (12.52.93) — 20.30. TIGRUL — Ferentari (23.17.50) — 15.30, 18, 20.15 ; cringaşi (17.38.81) — 15.30, 18, 20.15. LUPII ALBI - Giuleşti (17.55.40) — 15 30, 18, 20.30 ; Volga (11.91.26) — 9—15.30 in continuare, 18, 20.30. UN GLONTE PENTRU GENERAL — Pacea (31.32.52) — 15.45, 18, 20.15. TESTAMENTUL DOCTORULUI MA­RUSE - Gloria (22.44.01) — 9. 11,15, 13.30, 16, 18,15, 20.30 . Aurora (35.04.66) — 9.15, 11.15, 13.30, 16, 18.15, 20.30. OMUL CARE VALORA MILIARDE — Popular (35.15.17) — 15.30, 18 . Vitan (21.38.82) — 15.30, 18. CRĂCIUN CU ELISABETA - Vitan (21.39.82) — 20.30. ATENTATUL DE LA SARAJEVO — Rahova (23.91 00) — 15.30, 18. SOARELE VAGABONZILOR — Progre­sul (23.94.10) — 15.30, 18. APELE PRIMĂVERII — progresul (23.91 10) — 20.30. bAflaţi in deplasare — Cosmos (35.19.15) — 15.30. 18. — 10. ADIO, GRINGO - Flacăra (21.36.40) — 15.30. 18, 20.30. ANGELICA ȘI SULTANUL — Bic­a (31.71.71) — 15.30. 13 ; Cotroceni (13.62.56) — 15.30. 20.30. 18.00 Copiii cîntă şi dansează. Program interpretat de ansam­blul folcloric de cintece şi dansuri , Românaşul“ al Palatului Pionie­rilor. 18.30 Dropiile. 18.43 Arte frumoase. 19.00 Telejurnalul de seară. 19.30 Totul cîntă. Instrumente muzicale populare. 20.00 Telecinemateca . Barbă ro­şie. Producţie a studiourilor ja­poneze. 21.30 Reflector : Telefoileton co­tidian. 21.40 Microaveapremieră. 21.45 Teleglob. Orele Parisului. Film de Manase Radnev. 22.10 Salonul literar al T.V. Dia­log cu epoca. Amfitrion Şerbar Cioculescu. 22.50 Telejurnalul de noapte..

Next