Informatia Bucureştiului, octombrie 1970 (Anul 18, nr. 5320-5346)
1970-10-20 / nr. 5336
Valeriu Oşteanu: PROTEZE" . Oricît el părea de curios, Valeriu Olţteanu este un poet care se ignoră şi, tocmai de aceea, vrea tra devină pe cale artificială, anulindu-şi esenţa firească. Fiind,,la modă“ suprarealismul, el a ales pro- I cedeul dicteului automat Şi încearcă să ,se convingă că acesta este universal valabil. Citindu-i volumul de debut, „Proteze“ — apărut în Editura •Litera — descoperi mai ales efortul autorului de a-şi supune imaginaţia — de o reali putere combinatorie — caprinciilor unei tehnici in care predomină arbitriul asociaţiilor lexicale în locul spontaneităţii revelaţiilor de sensuri. Rezultatul este erme-glutionist, modition, bleford, endepagon etc. etc. despre care ne îndoim că fac parte din vocabularul uzual al poetului — ermetizare ce nu poate duce la o adineire a semnificaţiilor, cită vreme — prin însăşi formula aleasă — autorul nu urmăreşte pătrunderea spre esenţe, ci doar stabilirea de interferenţe — prin aglutinare — intre elementele lumii reale. Dincolo de efortul de a-şi trăda vocaţia poetică intr-un procedeu care nici măcar nu e original, rămine capacitatea asociativă a autorului, tensiunea ce li se imprimă cuvintelor de a intra în structuri cu decât autonome, sugestia de infinitate a materiei verbale de a se combina după legi proprii. Cum insă chestiunea vitală în artă este comunicarea și cum orișice limba presupune o logică reciproc acceptată, există primejdia Ca versurile lui Valeria Oișteanu să nu poată fi receptate decit fragmentar. Uzarea voită a discursului ■— inclusiv prin transcrierea unor neologisme ca: leptozomi, edentat, de ADRIANA ILIESCU: „Domnişoara cu miozo“ Dacă n-ar fi avut ambiţia reconstituirilor istorice, Adriana Iliescu ar fi scris, poate, un bun roman despre condiţia intelectualului în societatea românească de la sfirşitul veacului trecut. „Cum trăim „Cum iubim ?“ — sunt cele două laitmotive ale cărţii, întrebări cărora autoarea încearcă să le dea răspunsuri ilustrative pentru psihologia epocii în care sunt proiectaţi eroii săi. Şi chiar dacă prototipul unuia dintre ei este poetul Traian Demetrescu, nu identificarea de stare civilă ne interesează ci starea artistică a lor* ca exponenţi ai unor moduri de a fi reprezentative pentru lumea pe care o evocă. Naraţiunii îi lipseşte — într-o mare măsură — tocmai ceea ce ar fi putut-o transforma în roman : ineditul, dramatismul trăirilor unor idei generale privind lumea şi societatea, viitorul sau iubirea. Se discută enorm de mult în cart© chiar şi descrierile autoarei par a fi imense monoloage ! — şi despre Schopenhauer, şi despre Eminescu, şi despre contele Tolstoi şi despre papa Leon al XHI-lea ; se citează din belşug versuri, se emit cugetări cu trimiteri exacte, se reproduc scrisori de amoră la Rică Venturiano ; în sfîrşit, se consumă o erudiţie istorico-literară care o trădează pe autoarea monografiei „Literatorul“. . Debitîndu-şi fără osteneală discursurile, la club sau la cafenea, pe stradă sau la urechea iubitelor, eroii cărţii se străduiesc astfel să ne arate nu cum trăiesc sau cum iubesc ci, pur şi simplu, cum vorbesc. Cum însă cei mai mulţi se exprimă in fraze desuet-sentimentale, spicuite din ziarele timpului, am putea spune, fără prea mare exagerare, că, consistenţa lor este reductibilă la aceste formule. Neavînd capacitatea să retrăiască în mod intim şi profund problematica social-politică a epocii, autoarea are în schimb intuiţia vieţii sufleteşti a eroinelor sale — cu sau fără miozotis — ale căror drame sînt, desigur, mai „etern umane« decît ale virtualilor luptători pe baricade. Iată de ce, partea cea mai izbutită a cărţii rai se pare tocmai aceea în care sunt descrise zbuciumul sau peripeţiile amoroase, viaţa de familie în diverse medii craiovene, dramele atît de trecătoare ale personajelor feminine, care ştiu să găsească răspunsul cel mai rapid la întrebarea «Cum iubim ?“» Ion Butnaru VÍRSTE (Urmare din pag. I) conturării idealurilor şi stabilirii fagaşurilor cînd irosirea timpului sau batjocorirea lui se răzbună fără iertare în vreme, sau rezervă fericitei împliniri cînd i s-a dat ceea ce i se cuvenea. E vîrsta de aur şi de neuitat, epoca valorilor nepieritoare, care se transferă cu capcicităţi de impuls in întreaga viaţă, vîrsta prin care, în orice moment al existenţei, mai mulţi sînt cei care au trecut şi nu puţini cei care n-au trecut degeaba. De la ei, cei care o trăiesc, au poate cîte ceva de învăţat şi, mai ales, că în chiar fuga timpului există permanenţe, valori morale care, o dată dobîndite, cresc ca unică, reală bogăţie. Vîrstei marilor acumulări, epocii cînd se deschid drumurile, viaţa noastră nouă , oferă totul spre a nu fi trecută în zadar. Beneficiază toţi, în deplină egalitate, de luminile şcolii, sînt verificate capacităţile şi stimulate aptitudinile în acest prim splendid pas spre viaţa către care se îndreaptă, înarmaţi, milioane de cuceritori, în minunata bătălie a creaţiei. Socialismul nu numai că a lichidat analfabetismul, dar, prin învaţămîntul gratuit şi obligatoriu de zece ani, a lansat cetăţenii spre întîlnirea cu ştiinţa şi cultura. Şi zece clase, se ştie, înseamnă doar minimul în drumul fiecăruia spre stăpînîrea multiplelor probleme ale vieţii, de la ştiinţă la artă, în ceea ce trebuie să însemne pentru fiecare profesia, în ultimă instanţă, înaltul profesionalism, putinţa integrării în ritmurile contemporaneităţii. Profesionalismul e azi, ca întotdeauna, o mare problemă, dar azi mai mult decît oricînd pină acum, şi mîine mai mult decît azi, nu pentru că n-ar fi fost rezolvată, ci pentru că niciodată nu poate fi considerată rezolvată o dată pentru totdeauna. Profesionalismul, înaltul profesionalism mai bine zis, condiţie a activităţii fructuoase, deci a adevăratei activităţi, independent de domeniu, reprezintă rezultanta capacităţii asociată cu disponibilitatea, a unei anumite stări de spirit care presupune neapărat, cu virtuţi de combustie, aspiraţia şi generozitatea, nevoia de depăşire, începînd cu aceea a insului însuşi. Procesul pleacă de la vîrsta acumulării primelor cunoştinţe, dar este nesfîrşit în condiţiile revoluţiei tehnico-ştiinţifice pe care o trăieşte azi lumea ; de aceea omul nu poate fi decit învăţăcel, chiar atunci cînd este profesor, de aceea grija pe care statul nostru, societatea socialistă ne-o arată ; nu numai atunci cînd facem primii paşi în viaţă, în profesiune, ci şi după aceea, spre a ne realiza pe deplin, spre a cunoaşte şi a stăpîni noul, veşnicul nou, spre a fi în pas cu vremea, in intensa şi necontenita ei acumulare. De aceea, indiferent de ani, de ceea ce eram obişnuiţi să limităm prin vîrste, beneficiem astăzi tot mai mult de condiţii care asigură permanenţa tinereţii spirituale. Şi cine nu vrea să fie tînăr ? (Urmare din pag. I) _, natare, de confruntare 7 De altfel, la o sumară răsfoire a programelor simfonice şi a repertoriilor lirice se poate observa că muzica noastră clasică ocupă un loc nesatisfăcător în peisajul vieţii artistice. Ceea ce apare inexplicabil este faptul că nu numai trecutul continuă să rămlnă o „mare necunoscută“, ci chiar muzica contemporană (ne referim în special la teatrul liric). O operă sau operetă nu se încadrează In rîndul lucrărilor „spontane“, realizabile In cîteva săptămlni. Directorii teatrelor lirice ar trebui să colaboreze cu compozitorii şi libretiştii mai ales In faza de finalizare. Am rămas surprinşi cînd ni s-a comunicat repertoriul Operei Române pe viitorii 4—5 ani şi nu am auzit pronunţindu-se nici un secolul anterior în care au trăit Monteverdi, Purceii etc.), care constituie o etapă cheie In cultura artistică atlţ a interpreţilor unei instituţii lirice, cit mai ales a tineretului, continuă să trăiască In umbră. Chiar nu merită includerea In repertoriu a unei opere de Handel, a pieselor de căpătâi ce au deschis calea operei comice („Pimpinone“ de Telemann şi „Servitoarea etopică“ de Pergolesi), spre a -i mai vorbi de „Bărbierul din Sevilla“ de Paisiello (nu de Rossini) şi de unele lucrări din epoca Revoluţiei franceze ? In privinţa extremei celeilalte, repertoriul se află mult mai la Indemîna teatrelor (partituri, discuri) Incit nu vedem de ce nu se apelează la operele Iul Janacex („Jenufa“, „Casa morţilor“, „Afacerea Makropoulos“, „Vulpea şireată“), Krenek („Viaţa Iul Oreste“), Cari Orii Perspectiva creatoare în stabilirea repertoriului liric şi simfonic titlu original. Nu a aflat Încă nimeni de partiturile lui Pascal Bentoiu („Hamlet“), Aurel Stroe („Nu va primi premiul Nobel“), Nelu Ionescu („Punguţa cu doi bani"), ultimele două fiind deja tipărite . Pasul hotărîtor merită să fie întreprins asupra patrimoniului liric clasic românesc. Dacă urechea melomanului actual mai poate suporta muzica lui Mitikus, atunci suntem convinşi că va încerca satisfacţii sporite la audiţia creaţiilor lui D. Cuclin, Ion Nonna Otescu, C. C. Nottara, Alexandru Zirra (Inexplicabil cum o lucrare de matineu pentru copil şi tineret — „Capra cu trei iezi" de A. Zirra ~ nu intră în reflectorul primei noastre scene lirice). Deşi dispune de un repertoriu infinit mai larg şi divers, totuşi şi opereta bate pasul pe loc. Cînd vom putea admira lucrările la Ion Hartularu-Darclee de pildă, reprezentate la Începutul secolului in Italia, Elveţia, Argentina etc, şi absolut toate (11 operett !) tipărite . Acest „Lehar al României“ — cum l-a calificat presa muzicală Italiană — merită să figureze în repertoriul permanent al teatrelor noastre lirice. Un principiu constant al repertoriului de perspectivă ii constituie azi echilibrul între creaţia nouă, originală şi universală, şi valorile perene ale epocilor de strălucire din Istoria muzicii. Prestigiul unui mare teatru se ciştigă nu numai plin cu cine şi cum cînţi, cit mai ales prin ceea ce cinţi. Respiraţia largă se obţine prin atingerea extremelor istorice, prin cuprinderea capodoperelor, prin reprezentarea judicioasă a principalilor creatori ai genului. Veacul al XVIII- lea (nici nu Îndrăznim să amintim de„Prometeu", „Luna"), Bartók („castelul prințului Barbă Albastră“). Apoi, este greu de conceput o imagine reprezentativă a repertoriului major al unui teatru prestigios fără capodoperele lui Wagner, fără „Elektra“, „Ariadna la Naxos", „Salomeea“, „Arabella“ de Richard Strauss, fără „Wozzeck“ şi „Lulu“ de Alban Berg, chiar dacă asemenea piese se reprezintă la Început de 2—3 pnintr-o stagiune ! Ele contribuie nu numai la cultura auditoriului, ci la perfecţionarea profesională a cintăreţilor şi instrumentiştilor unui ansamblu. Aceeaşi limitare a repertoriului (împinsă în unele stagiuni până la închistare în epocile clasică, romantică şi modernă) se remarcă şi vn’ muzica simfonică. Formaţiile Radioteleviziunii Române au sondat în ultimii doi ani ţărimuri puţin bătătorite, dobîndind reale succese. Filarmonica însă rămine departe de posibilităţile şi obligaţiile faţă de educaţia publicului. în general, continuă să absenteze din repertoriul simfonic marile suite de Telemann, concertele grosso de Torelli şi Geminiani, simfoniile lui Samartini, Gossec, Pittersdorf, Stamie, Cannabich, oratoriile lui Heinrich Schütz şi ale maeştrilor Renaşterii şi barocului italian. O acută criză se profilează în repertoriul de balet. Un ansamblu de prim rang (ca formaţia Operei Române) trebuie să-şi creeze un număr de lucrări originale pe măsura posibilităţilor reale, nu să abordeze soluţii de compromis (apel la piese simfonice). Implicaţiile unui plan de perspectivă merită o dezbatere amplă, astfel incit viaţa muzicală să cîştige în Intensitate creatoare. Corespondenţă... In corespondenţa pe care o primim referitoare la rubrica de faţă, unele subiecte prezintă un interes mai larg, ceea ce ne determină ca, din cînd în cînd, să le discutăm aici, celelalte chestiuni de minimă importanţă urmind, ca şi pină acum, a fi lămurite pe calea scrisorilor: „SCRIITURA«. — Un cititor din Brăila, Radu Simionescu, a întîlnit într-o cronică literară acest pasaj : „Autorul are, în adevăr, o scriitură remarcabilă“ şi ne întreabă ce trebuie să înţeleagă prin termenul subliniat de d-sa. „Să fie vorba — zice cu vădită ironie corespondentul nostru — de scrierea frumoasă, adică de caligrafia autorului respectiv?...“. Este evident că nu aceasta a vrut să spună autorul pasajului. El a avut în vedere ceea ce substantivul respectiv exprimă în limba franceză, de unde a fost împrumutat, aproape calchându-i-se forma : écriture = scriere, arta scrierii. Avoir une belle écriture înseamnă : a stăpîni arta literară, a scrie cu talent. Deşi, de la o vreme, destul de frecvent întrebuinţat, mai ales în recenzii şi cronici literare, nu se poate şti dacă termenul va „prinde«, căci unora dintre autorii textelor în care el apare, sensul lui nu le este prea clar. De pildă, intr-un astfel de comentariu, cuvîntului scriitură i se atribuie două înţelesuri distincte. Astfel, nu enunțul :limbajul de orice fel este o realitate formală concretizată fie într-o scriitură, fie într-o modalitate sonoră“..... termenul are accepţia de cuvint scris, iar în pasajul : „...Robbe-Grillet a încercat să rarefieze corect sensurile pentru a obţine un fel de scriitură albă, pe cit posibil neutră“, el înseamnă scriere literară, derivare. — Un alt cititor, M. Vasiliu din Ploieşti, str. Stăncuţei, ne scrie că nu de mult a dat, într-un articol, peste contextul următor : .....versuri şi proze pină la cele mai absconse, uvedemodenizante“ şi ne întreabă : „Absconse înţeleg, dar are...? O fi vreun germanism !“... Răspund : nu, nu e nici un germanism, este o creaţie lexicală ad-hoc, prin care autorul ei a vrut, desigur, să frîngă o săgeată împotriva epigonismului barbian. Zicînd şi noi barbian — epitet derivat din numele poetului Ion Barbu — am recurs la acelaşi procedeu, folosit şi de autorul acelui pasaj pe care ni l-a comunicat corespondentul şi în care uvedenrodenizant provine din titlul unui Ciclu de poezii ale scriitorului amintit: Uvedenrode. Cum în acest ciclu, una din poeme se cheamă chiar Uvedenrode şi cum ea cuprinde sensuri aşa-numite inei frate, epitetul reprezintă o etichetă vrednică a-i caracteriza — aşa cum spuneam — pe cei care mimează modalităţile de expresie ale lui Ion Barbu. Acest procedeu de formare a cuvintelor se foloseşte destul de activ şi depinde de Ingeniozitatea celui care recurge la el pentru a obţine forme lexicale cit mai izbutite. Epitetul adus in discuţie mi se pare destul de expresiv pentru ceea ce autorul lui a vrut aâ spună. ERORILE DE TIPAR. — Sesizarea cititorului Vasile I. Drugeanu, din Bucureşti, calea Flevnei, ne dă prilejul să atragem atenţia asupra unor erori de tipar In legătură cu care nu trebuie implicată responsabilitatea autorului scrierii respective. „Sînt în posesia unei interesante cărţi care — ne scrie cititorul — este tipărită în anul 1848 cu caractere semichirilice şi reprezintă traducerea dramei „Otello“ de Shakespeare. In cuvîntul introductiv se vorbeşte de concluzia morală extrasă din scurtarea istorică a lui Otello. Nu înţeleg ce sena are scurtarea în acest text ?“... La mijloc este, desigur, vorba de «cruţare* (privire in adincime) devenită — printr-o greşeală de tipar — scurtarea ! De notat că uneori aceste erori pot răsturna cu totul sensul comunicării, cum a fost cazul unui context ca acesta: „O străveche, mediteraneană deprindere de cultură“ apărut în forma : „o străveche, mediteraneană desprindere de cultură” — caz în care o erată a pus lucrurile la punct... Neplăcerea unor atari situaţii e provocată de faptul că nu întotdeauna cititorul poate lua cunoştinţă şi de rectificări, chiar dacă ele apar ulterior. Nu este exclus ca o «rată referitoare la greşeala pe cere ne-a semnalat-o cititorul nostru să fi fost publicată în vreuna din revistele vremii... Dar, cine ştie ?... N. Mihaescu Biblioteca şcolară a liceului nr. 36 este zilnic vizitată de numeroşi elevi. Distrunînd de un fond de circa 20 000 de volume, literatură, beletristică, fizică, chimie, pedagogie, filozofie, este mult îndrăgită deopotrivă de elevi și de profesori. PICTURĂ ŞI POEZIE VASILE GRIGORE, ŞERBAN RUSU, EFTIMIE MODILCA, ADRIAN BELDEANU, IULIAN GHEORGHIU, NICULAE GROZA N umelepictorului Vasile Grigore a devenit un obişnuit al expoziţiilor şi cronicilor plastice datorită afirmării unui stil propriu şi original, ce s-a impus prin căldura culorilor, farmecul Intim al Imaginilor, prin compoziţiile şi armoniile care exprimă calm şi bucurie. In faţa tablourilor tale simţi linişte şi satisfacţie estetică — spre deosebire de sentimentul neliniştii şi al zbuciumului unor „originali“ extremişti contemporani. Vasile Grigore nu este un tradiţionalist. El continuă exaltarea culorilor pictorilor fovişti, manifestând dispreţ pentru metoda şi sistemul neo-impresioniştilor, distrugind conturul obiectelor pentru a exalta lumina şi a păstra valorile autentice ale culorilor dar, prudent, nu se hazardează in Inovaţii gratuite. Vasile Grigore se înscrie In pictura noastră, In lanţul marilor colorişti, ştefan Luchian, Al. Ciucurencu. Primarul culorii l-a obligat la o gamă restrînsă de teme, preferind natura moartă. Sticla de lichior impresionează prin admirabila paletă de culori strălucitoare ca flupa neagră, Paleta roşie, Cana roşie sau Paharul negru. Pictura sa nu foloseşte perspectiva, umbra, degradeul, sisteme specifice şcolilor tradiţionale. In spirit modern, Vasile Grigore concepe pictura ca o suprafaţă plană, în care culorile au o structură, adică o relaţie specifică, diferenţiind obiectele, dîndu-le intensitate şi chiar materialitate. Culorile sunt folosite în plenitudinea şi puritatea lor , petele de negru, grisau roşu avînd rol de catalizator. Astfel, printr-un procedeupropriu, la care a ajuns prin asimilarea experienţei maeştrilor săi, Vasile Grigore afirmă o expresie pasională a culorii, ţişnind din compunerea obiectelor, din vidul care le Înconjoară, Carnet, plastic din proporţiile lor şi mai ales din modul In care sunt colorate. Ceilalţi doi expozanţi se situează pe alte direcţii artistice decit Vasile Grigore. Şerban Rusu expune sculpturi „Mobile“ şi desene, iar braşoveanul Eftimie Mociucă — lucrări construc,tiviste şi cinetice Amindoi sunt animaţi de ambiţia grandioasă de a include plasticul in arhitectură, de a face din arhitectură, sculptură şi pictură o singură unitate. Deocamdată, el se rezumă la o „artă de salon“, dar visurile lor sunt mai Îndrăzneţe, tinzind spre o artă a spaţiului. Metoda lor de creaţie este strict riguroasă, folosind calculul geometric abstract. Astfel, ei se Înscriu In arta nefigurativă. Modîlcă urmăreşte mişcarea perpetuă, Şerban Rusu — diviziunea geometrică a spaţiului pictural, prin o denivelare a motivului abstract al compoziţiei. Amîndoi folosesc o concepţie arhitectonică : Şerban Rusu în pictură. Modifcă in sculptură, obţinînd imagini de cristal, care Închid In compoziţii geome- trice stări amorfe ale vieţii. Cit despre originalitate, s-ar putea discuta mult, dacă ne-am referi la sinteza artelor imaginate acum patruzeci de ani de Doesburg, Gropius şi le Corbusier sau la arta unui Vasarely, Ch. Lapique, Magnet ş.a. In orice caz el demonstrează dreptul de a fi mai larg analizate aspectele atlt de variate ale constructivismului contemporan. Uniunea scriitorilor a redeschis porţile artelor plastice. La Casa scriitorilor, pe calea Victoriei, o dată cu expoziţia lui Adrian Beldeanu, asistăm la o conciliere între litere şi plastică, semnificativ prezentată de Adrian Beldeanu, care Îmbină poetul şi pictorul In activitatea sa de creaţie. A. Beldeanu este la a treia expoziţie personală. Suntem In faţa unul poet care „cântă" vizual natura, metamorfozînd-o în culori şi arabescuri, în amuzamentul şi fantezia iscoditoare a frumosului. Are o tehnică artistică a acuarelei şi desenului Intus, originală, care impune pregnant plasticianul. Culori arzind cu suflul unul meridional, ce exaltă sentimentele şi subliniază pitorescul eternului uman in frumuseţea unei linii sau a unei armonii inedite Imaginile sale sunt sincere, lipsite de ostentaţie sau falsă originalitate. Ele exprimă delicateţea sufletească filtrarea intelectuală in spirit poetic a naturii. Paleta este clară, culorile se îmbină în armonii, ce au forţa Incantaţiei poetice, liniile sa răsucesc In sinuozităţi baroce. Imaginea doblndeşte forţa sugestiei, de la fastul concret la sentimentul absolutului, de la elanul dionisiac la pacea apolloniană. Asistăm, astfel, la expoziţia unui poet-pictor, ce afirmă in primul rind o personalitate artistică, născută din necesitatea creaţiei, In care poetul şi pictorul se intîlnesc. In fervoarea actului de creatie. In structura artistică originală şi, In mod firesc, fiind la a treia „personală“. In ma- , nifestarea unei evoluţii evidente ce l-au dus la făurirea unui stil ce-l situează In galeria pictorilor bucureşteni notorii. La Kalinderu două expoziţii marchează, ilustrativ, deosebirea Intra spiritul academic reprezentat prin desenele de atelier şi picturile In „dlar obscur“ ale lui Iulian Gheorghiu de concepţia „modernă" asupra picturii din pînzele lui N. Groza. Dar nici unul nici celălalt nu pot fi daţi ca reprezentant ideali al acestor două tendinţe. O expoziţie ca a lui Iulian Gheorghiu ne surprinde, lăsîndu-ne nedumeriţi, neintelegîndu-i nici rostul, nici eficienţa in expunerea desenelor în creion înfâtişind n^uri în poze de atelier. A vrut să arate calităţile de desenator sau de profesor academist ? ! Poate ! Dar nu suficient ?e .Coni‘xgator ?!, la o analiză mai atentă, fără strălucire şi fără să lase urma în memoria contemporanilor. Nicolae Groza se opreşte la concepţia fovistă asupra culorii cu oarecare tendinţă spre decorativism, dar cu Înzestrare şi aplicaţie spre portret şi compoziţie. Groza evocă şi natura ; uneori are tendinţa de a-i imprima un simbol, cu vădita Intenţie de a face artă, imbinînd ordinea şi claritatea formei cu sinceritatea impresiei şi senzaţiei vizuale. Culoarea este şi ea rezultatul observaţiei asupra naturii, subordonînd-o unităţii compoziţiei şi unui „spirit" al pictorului, care trăieşte sentimentul creaţiei intens intr-un amestec de luciditate cu spontaneitatea impulsiilor emotive. In orice caz, echilibrul picturii sale, seriozitatea şi pasiunea de care face dovadă, stau mărturii ale unei evoluţii promiţătoare. MIRCEA DEAC La expoziţia din Galeriile Apollo A APĂRUT nr. 10/1970 AL REVISTEI „PROBLEME ECONOMICE^' DIN SUMAR Nicoară Ionescu : „Un concept dinamic al dezvoltării eficiente a economiei româneşti" ; Dr. E. Pintilie : "Probleme ale modernizării şi perfecţionării învâţămîntului economic superior" ; Dr. C. Moisuc : „Sporirea eficienţei acumulărilor — expresie a reproducţiei lărgite intensive“ ; Dr. Radu Mănescu : „Opinii referitoare la unele probleme monetare actuale“. DEZBATERI Gestiunea economică « Întreprinderilor socialiste (începerea dezbaterii). Perfecţionarea normării şi retribuirii muncii ln C.A.P. (continuarea dezbaterii). Valorificarea creaţiei tehnico-ştiinţifice româneşti — imperativ al progresului economic şi social (continuarea anchetei). Economisirea resurselor materiale -nnecesitate vitală a ridicării calitative a activităţii de producție (începerea anchetei). s JHIIII]!!! • Formaţii muzicale alcătuite din copii La Palatul pionierilor îşi desfăşoară activitatea ansamblul folcloric „Românaşul“, un ansamblu coral şi alte formaţii muzicale. Pentrucompletarea locurilor disponibile în ansamblul coral şi în orchestra de muzică uşoară se primesc înscrieri pentru selecționarea elevilor cu aptitudini muzicale, In zilele de 22 și 23 octombrie Intre orele 0—11 și 15—17. A II-a Conferinţă de mecanică tehnică (Urmare din pag. I) Secţia a IV-a, Teoria mecanismelor va discuta aplicaţii posibile la roţi dinţate, transmisii, mecanisme articulate . Secţia a v-a va analiza capitolul încercării materialelor. — Ce caracteristici atribuiţi, deci, reuniunii sub aspect tematic . — După cum se vede, lucrările conferinţei urmăresc fundamentarea teoretică a unor probleme de interes practic şi, invers, caută să deducă efectele unor teorii pe ţărim aplicativ. — Cine sunt participanţii ? — La lucrări vor participa specialişti, ingineri activind în sectorul de cercetare şi proiectare, cadre didactice universitare din întreaga ţară. De asemenea, notăm prezenţa a doi cercetători din 8. P- Bulgaria : C. Apostoloff şi S. Kisliakov — care vor expune două referate in cadrul secţiei de Mecanica structurilor. — Ce perspective deschid lucrările acestei manifestări activităţii de cercetare, ştiinţei aplicative ? — Irjtîlnirea cercetătorilor, schimbul de păreri, referatele prezentate, vor avea ca efect crearea unei atmosfere emulative — stimulente pentru cercetători şi de eficienţă pentru cercetare. Totodată, examinarea unor rezultate deja obţinute, în lumina cercetărilor întreprinse pe plan mondial in acest domeniu, comunicările de sinteză care se vor prezenta, vor conduce, în mod sigur, o mai bună jaaionare in activitatea viitoare de cercetare. Cum aţi pregătit contractările pentru trimestrele II şi III 1971? (Urmare din pag. I) uiri şi discuţii prealabile între parteneri (combinate — ICRTI-uri) menite să constituie prime contacte de cunoaştere a colecţiilor, a cantităţilor oferite şi a celor solicitate, a termenelor, de fixare a măsurilor pentru îmbunătăţirea unor modele, de intervenţii în procesul de creaţie etc. Ţin să menţionez că pentru anumite categorii de produse, nelegate de modă, s-au introdus contracte anuale. Astfel încheiem contracte pe termen lung pentru pînză albită, bocanci, obiecte de uz gospodăresc, pături etc. — Cumpărătorul îşi are el, undeva, un loc in consultările prealabile dintre industrie şi comerţ? — Bineînţeles, deoarece cunoaşterea colecţiilor se face în cadrul unor expoziţii în care publicul este chemat — prin intermediul unor chestionare — să-şi arate preferinţele. Asemenea expoziţii de consultare au fost organizate la Bucureşti, Deva, Piteşti, Craiova, Bacău, cu rezultate interesante. Putem înţelege prin aceasta că industria a beneficiat de un fond de informaţii de tip marketing din partea comerţului? — Deocamdată acest tip de sondare a pieţei se găseşte într-o fază incipientă : comerţul oferă spaţiul de prezentare a mărfurilor, iar industria — colecţii, pentru expoziţii precontractuale. Sperăm însă că investigarea pieţei va căpăta un aspect mult mai complex, mai profund. Comerţul ar trebui să poată oferi industriei rezultatele unor studii de problemă, care să ajute în dirijarea şi stabilitatea producţiei. Concret, mă gîndesc că această importantă verigă care este comerţul ar fi cea mai în măsură să sesizeze reorientările cumpărătorilor către achiziţionarea preferenţială a confecţiilor de pildă, în defavoarea metrajelor, sau interesul pentru ambalaje transparente etc. In felul acesta, o parte a industriei uşoare şi-ar putea mai lesne orienta — conform tendinţelor pieţei — producţia, în ce priveşte informarea asupra noilor tendinţe ale modei, popularizarea creaţiilor realizate, educarea cumpărătorului, cred că sunt probleme ce îi revin din ce in ce mai mult producătorului, în speţă industriei care — fie prin magazinele sale de prezentare şi desfacere, fie prin unităţile comerţului — are obligaţia să le soluţioneze. — Ce ne mai puteţi spune despre eficienţa întîlnirilor precontractuale ? — Un amănunt interesant, cred eu, este conturarea extinderii legăturilor directe între fabricile de confecţii şi cele de ţesături, fie în cadrul aceluiaşi combinat, cînd există astfel de unităţi, fie între fabrici diferite. Exemple în acest sens avem la Combinatul de lină Bucureşti, care a realizat aproape în totalitate acoperirea necesarului de ţesături pentru unităţile sale de confecţii din fabricile proprii, apoi fabrica de confecţii Craiova şi cea de ţesături de la Piteşti, unitatea de ţesături din lină Braşov, cu cea de confecţii Sibiu etc. Acest tip de colaborare asigură o mobilitate mai mare în rezolvarea unor probleme tehnico-organizatorice şi de aprovizionare, promptitudine şi operativitate în efectuarea obligaţiilor contractuale. Avem credinţa că actualele contractări — aşa cum au fost pregătite — vor fi în măsură să satisfacă cu mărfuri frumoase, moderne şi de calitate, exigenţele sporite ale cumpărătorilor. Cursă cu „obstacole din căutarea articolelor de sport (Urmare din pag. 1) marfa la mărimea, talia, culoarea etc. preferată. Despre ce fel de gamă sortimentală completă poate fi vorba cînd — de pildă — la „Cabana“, repartiţia de canadiene pentru bărbaţi şi adolescenţi însumează, în trimestrul IV, 200 de bucăţi ? Să facem o mică socoteală : 3 numere adolescenţi + 8 numere bărbaţi = 11x3 (mărimi talii) =^33. Deci, cam 6 bucăţi pe fiecare mărime şi talie. Ce să mai spunem de varietatea poziţiilor coloristice, mai ales că cele 200 canadiene nu vor fi aduse toate deodată ? Aceeaşi situaţie se înregistrează şi la alte produse. Difuzarea fondului de marfă într-un număr prea mare de unităţi face ca articolele să se dezasorteze repeede, cumpărătorul trebuind să parcurgă — ca să folosim o terminologie adecvată — autentice „curse cu obstacole“ pentru a lua treningul de aici, bocancii de dincolo, mănuşile din alt loc ş.a.m.d. O altă deficienţă, trecătoare — ni se spune — dar care... durează de peste două luni, se datorează timpului enorm de efectuare a inventarelor în depozite. Datorită acestei situaţii, magazinele desportturism ivbit de multă vreme in deficit faţă de solicitările de paturi pliante, mese şi scaune camping, termosuri, obiecte de pescuit, beţe de schi şi altele. Totodată, nu se ţine seamă de unele cerinţe de sezon , lipsesc tricourile sport, puloverele groase, pantalonii supraelastici etc. In sfîrşit, la toate acestea se adaugă şi faptul că, în ultima perioadă a anului — cînd se apropie bilanţul — cluburile şi celelalte colective care dispun de fonduri pentru procurarea de materiale sportive, dau buzna pentru a ,,umple“ golurile în aprovizionare din renul anului. Astfel depozitele se golesc, iar solicitările clienţilor individuali nu mai au acoperire. Copil cu... mai multa moaşa Persistenţa tuturor acestor deficienţe, mai mult decît în alte sectoare comerciale, pune firesc întrebarea : care este cauza ? înainte de a răspunde, să urmărim cum este organizată reţeaua de desfacere a mărfurilor destinate sportului şi turismului. În cele douăcapete ale străzii Lipscani sunt două magazine specializate. Al treilea se află pe str. Băcani, iar la circa 200 metri, în piaţa 1848, se găseşte un al patrulea. Un număr de magazine intitulate „foto, sport, muzică“ sau „electrie, culturale, sport, muzică, foto“, aflate pe calea Victoriei (două), calea Griviţei, şoseaua Mihai Bravu, şoseaua ştefan cel Mare (aleea Circului) deţin, aşa cum reiese şi din titulatură, şi anumite articole pentru sport-turistic. Mai există raioane de specialitate la maril de magazine („Victoria“, „Sora“, „Vulturul de mare") precum şi la unităţile cu produse industriale din cartierele Drumul Taberei („Favorit“), Berceni şi Avrig. Să urmărim, în continuare, cine dirijează această reţea: „Cabana“ şi „Magazinul sportivilor“ aparţin O.C.L. „Universal“. „Olimpic“ şi „Club-turist“ sînt ale I.C.S. „Bucureşti“, iar cele intitulate „foto, sport, muzică“ sunt tutelate de O. C.L. „Tehpometal“. Pe de altă parte, aprovizionarea se face de către trei întreprinderi cu ridicata : I. D.M.S. (pentru articole de lemn, metal, mase plastice), I.C.R.M. (Idem), I.C.R.T.I. (pentru confecţii, încălţăminte). Aşadar, o unitate de desfacere primeşte — să zicem — ghetele dintr-un loc, patinele dintr-un alt loc etc. Şi nu întotdeauna există concordanţa între mărimi sau timp de livrare. Şi — după cum am văzut — dispersarea se prelungeşte şi In reţeaua de desfacere. Fără a nega necesitatea existenţei unor raioane cu asemenea articole Intr-o gamă sortimentală strict necesară, la magazine situate în toate cartierele, trebuie arătat că tutelarea de către mai multe întreprinderi comerciale a unităţilor specializate, nu are darul să îmbunătăţească situaţia. Puţinii cunoscători în materie nu pot fi concentraţi pentru organizarea judicioasă a reţelei, repartiţia sistematică a fondului de marfă, calificarea vînzătorilor. Intre improvizaţii şi teoretice „amenajări ideale" exiştă şi o cale de mijloc... Specialiştii consultaţi ne-au vorbit de necesitatea imperioasă a existenţei unui magazin central cuprinzător . D in locul celor patru concentrate in jurul Lipscanilor). Acesta ar trebui să cuprindă o suprafaţă de vinzare de 1 200 mp., să aibă spatii de expunere şi prezentare cuprinzînd toată gama specifică de articole, de la acul de pescuit. Astfel s-ar asigura structura sortimentală, iar cumpărătorul ar putea fi orientat in alegerea mărfii Si, de ce nu, chiar stimulat spre practicarea unor sporturi. Dacă, în prezent, această propunere poate fi de domeniul viitorului mai îndepărtat, ne permitem să sugerăm o soluţie intermediară, la indemîna organelor comerciale şi uşor abordabilă. Magazinul „Cabana“ este, de obicei, bine aprovizionat, dar suferă şi el din cauza lipsei de capacitate. Alături de el se află insă un mare spaţiu comercial, folosit in prezent drept depozit. Ocupîndu-se de reluarea vechilor vaduri, comerţul n-ar trebui să-l neglijeze pe acesta, aliat în inima oraşului. S-ar crea astfel o mare unitate specializată, în stare să facă faţă solicitărilor la un pivot mai ridicat. Deficientele In desfacerea articolelor de sportturism nu pot fi contestate. Ele trebuie înlăturate, cu atît mai mult cu cit este vorba de un sector al cărui grad de solicitare se află în continuă creștere. De ce să fie vitregit de către Direcţia generală comercială şi Ministerul Comerţului Interior ?... Cit va continua jocul“ decalărilor? (Urmare din pag. I) pină azi nu au fost încheiate. La spitalul T.B.C. „Pantelimon“, de pildă, unele reparaţii trenează din ...1967 (constructori I.C.R. — 9 şi, ulterior, I.C.R. — 2). „Rămăşiţe“, încă din anul 1967 întîlnim şi la Spitalul de traumatologie (aceiaşi constructori). Deoarece nu a fost întocmită şi depusă la I.D.E.R. documentaţia instalaţiei refăcute, energia electrică este primită, în continuare, pe vechea reţea care prezintă pericol de incendiu şi electrocutare. Din acelaşi motiv nu poate intra în funcţiune (sub tensiune) nici noul punct de transformare instalat la Spitalul central de cpii, precum şi instalaţiile electrice ale Spitalului de pneumoftiziologrie, din care cauză importante mijloace de diagnostic şi tratament nu pot fi utilizate. Dosarul fiecăreia dintre aceste lucrări a căpătat proporţii prin adăugarea a sumedenie de acte adiţionale, „minute“, decalări etc. cu care constructorii caută să motiveze întîrzierile, să-şi acopere nerespectarea obligaţiilor contractuale asumate. Dar pină unde poate ajunge şirul decalărilor ? In acest noian de tergiversări, Spitalul P.T.T. ocupă un loc aparte. Suntem în al doilea an de cînd 180 de paturi nu pot fi folosite din cauza I.C.R. 2. Planul de lucrări nu a fost îndeplinit, în 1969, cu peste 200 000 lei. In anul curent, în 9 luni, din 1 600 000 lei investiţii ar fost realizaţi doar 600 000 lei. Aşa se explică de ce întregul spital este afectat de lipsa energiei electrice (n-a fost montat tabloul general distribuitor), a apei (hidroforul încă n a fost pus în funcţiune), a căldurii (importante restante la staţia de termoficare) etc. Cum de s-a ajuns la o astfel de situaţie precară ? In cursul verii au fost perioade îndelungi cînd pe şantier se aflau doar cîte 2—3 muncitori, aprovizionarea cu materiale nu s-a făcut în raport cu necesităţile etc. De cîteva zile, atât la spitalul P.T.T. ca şi pe alte şantiere cu restanţe, se observă o activitate mai bună Se pune însă întrebarea: vor fi recuperate rămînerile în urmă . Singurul răspuns l-ar constitui mobilizarea tuturor posibilităţilor întreprinderilor constructoare pentru refacerea handicapului pe care ele însele l-au creat. Este o datorie imperioasă, pentru că întîrzierile îndarea în funcţiune a unităţilor sanitare afectează calitatea asistenţei medicale.