Informatia Bucureştiului, decembrie 1971 (Anul 19, nr. 5681-5707)

1971-12-01 / nr. 5681

Pag. a 2-a­s V­ocaţia noului Convins da caracterul eminamen­te social al literaturii noastre, Tu­dor Vianu observa, într-unul din ultimele sale studii, că la scriitorii români din toate timpurile cea mai izbitoare trăsătură este atitudinea militantă, iar sentimentul care ii urmăreşte mai insistent ..este acela al participării la viaţa Întreagă a poporului lor”. Răcind această re­marcă, marele cărturar punea in le­gătură deprinderile formate In tre­cutul de împilare, cu conştiinţa pe care orice creator dăruit o doblndise la noi, şi anume, că are o misiune de îndeplinit, o tradiţie luptătoare de perpetuat. Putem vorbi chiar de o vocaţie umanist-patriotic­ă a scriitorului ro­mân, asociat firesc şi organic la viaţa naţiunii. Ceea ce era în tre­cut o formă de manifestare indivi­duală a comuniunii cu masele a căpătat, în anii socialismului, di­mensiunea ataşamentului programa­tic, expresia lucidă, asumată plenar a unei opţiuni politice şi morale. Creaţia spirituală şi cu precădere literatura, fiindcă la ea dorim să ne referim, trebuie să facă explicite aceste opţiuni, să le dea cel mai larg orizont de afirmare. In acest spirit s-a exprimat tovarăşul Nicolae Ceauşescu cu prilejul Plenarei C.C. al P.C.R. din 3—5 noiembrie, cînd a recomandat o şi mai intensă anco­rare a creaţiei în actualitatea socia­listă prin puterea de asimilare a da­toriei şi, reflex al acesteia, a con­ştiinţei misiunii civice a scriitorului. Ce altceva sînt „Scrisorile” lui Emi­­nescu, decit un strigăt de iubire şi de durere faţă de suferinţele prin care trecea poporul, de mîndrie pen­tru biruinţele sale, de grijă faţă de viitorul său ! Din acest punct de vedere, cred că nu greşesc descifrînd in operele perene ale literaturii noastre una dintre cele mai vii şi mai sincere preocupări pentru experienţa de viaţă a poporului român, înţeleasă ca istorie, ca depozit al faptelor Strămoşeşti, dar şi ca depoziţie a înfăptuirilor sale de zi cu zi, a strădaniilor de edificare a unui pre­zent luminos, a viitorului său ,stră­lucit, previziunile poetului: Viitor de aur ţara noastră are / Şi străvăd prin secoli a ei înălţare... s-au transmis din generaţie în generaţie. Ce anume respiră azi acest ataşa­ment, acest suflu încrezător în des­tinul românesc, literatura n-a întîr­­eiat s-o arate. Avem scriitori care se bucură de o largă audienţă pentru că sub pana lor vocaţia Înotătoare, la care făcea aluzie T. Vianu, este în primul rind una con­structivă, afirmativă. Cu alte cuvin­te, Zaharia Stancu, Marin Preda, Eugen Barbu, Titus Popovici, Al. Ivasiuc şi încă mulţi alţii au dat muncii lor, inspiraţiei lor artistice, sporurile fundamentale ale societăţii în care trăim. In atingerea acestui ţel înalt, efortul­ cel mai notabil s-a îndreptat întîi şi întîi spre cunoaş­terea epocii noastre revoluţionare Trăind-o pînă în cele mai intime fibre, scriitorii au răspuns, in felul lor — adică prin cuvînt, prin verb — datoriei re le revenea. Scrierile cele mai reprezentativa ale anilor din urmă — şi nu puţina la număr — sînt, deopotrivă, cre­dincioase tradiţiilor culturale, fidela geniului naţional, dar şi deschise noilor Imperative, doritoare să le înţeleagă şi să le răspîndească, să le consolideze, ca o expresie a uni­tăţii dintre fapta literară şi cauza socialismului. îmi amintesc că Ticu Maiorescu formulase odată o Incompatibilitate, referindu-se la regimul creatorului şi la acela al criticului: „Criticul este din fire transparent, artistul este din fire refraatar”. Mi se pare că este un ciştig, im cîştig remar­cabil al deceniilor de după Elibera­re, împrejurarea că, deopotrivă, criticii şi artiştii sunt „transparenţi”, adică receptivi la comanda socială, că nu mai există acum nici o in­compatibilitate în privinţa limpezi­rii imaginii despre lume şi a de­cantării mesajului. Dincolo de­ for­mele firesc diferite ale compoziţiei, ale „punerii în pagini”, dincolo de ne­cesarele căutări, există un singur şi vibrant interes faţă de adevărul vie­ţii, faţă de interesele realităţii. In­spiraţia este naţională şi socială totodată. Acesta trebuie să fie fap­tul cel mai distinctiv şi pozitiv al actualităţii literare. Îndemnul adresat prin recentele documente de partid consacră o în­suşire de preţ, pe care scriitorul român o regăseşte multiplicată in toate actele majore ale omului so­cialist : vocaţia noului. Fără ea, tradiţia ar deveni ceva înţepenit, imobil. Noul este sîngele proaspăt care înfrăţeşte tradiţia cu contem­poraneitatea H. Zalis Cerc de creaţie dramatică al elevilor La Liceul „Gheorghe Lazăr" s-a constituit primul cerc de creaţie dra­matică al elevilor din Capitală. Con­dus de profesorii Alexandru Mitra şi Aurel Tita — bucurîndu-se de spri­jinul secţiei române a Asociaţiei in­ternaţionale de teatru pentru copii şi tineret — cercul îşi propune să sprijine scrierea unor piese de către elevi, ce vor fi puse în scenă şi in­terpretate chiar de liceeni. L­a a treia ediţie, un concurs se poate considera intrat în tradiţie. E şi cazul celui de muzică uşoară iniţiat, in urmă cu trei ani, de organizaţia U.T.C. a C.IP.M.B., cu sprijinul Comitetului U.T.C. al sectorului 6. Luni sea­ră, „Lebăda de argint“, supremul tro­feu al competiţiei, a fost decernată, deci, pentru a treia oară. Notînd nu­mele ciștigătorilor (Viorel Marinescu — „Lebăda de argint“, Ioana Popa — Cîștigătorul trofeului gint«„Lebăda de ar- fék * literature irimtHaiiigiiiiiiiiiimiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiimiiiiiiiiiiiiiiiiiiiimiiiiiiiiiiiiiiiiiiHiiiiiiiiiiiiEiiiiiiiiiiiiFiiBiiiiiiiiiiiiiiii! TELEVIZIUNEA — MENTOR MUZICAL S-a anunţat ceva mai de mult că Televiziunea ne va ajuta să Înţele­gem muzica. Frumos (mai ales că prin licee, arta sunetelor s-a tot subţiat plnă ce a ajuns o umbră rătăcitoare). Deci ne-am bucurat, am sperat, pe urmă sun aşteptat, ne-a încercat mîhnirea, ne-am obişnuit apoi cu „poate că...”. Şi tocmai când am a crezut că n-o să mai fie nimic, în dreptunghiul magic a apărut Leonard Bernstein, Magician fără pereche, săvîrşind cu un fel de nonşalanţă stupefiantă adevărate miracole. Dezlănţuie muzica­­cu toată forţa şi subtilitatea emanînd dintr-o maxi-orchestră), şi apoi 11 face radiografia, prin procedee pe cit de ingenioase, pe atît de directe. Cu aso­ciaţii din universul ştiinţei (fără a pune arta în ecuaţie aridă), cu sugestii literare, (fără literaturizări facile), cu tact pedagogic (fără dăscălism pe­dant) cu demonstraţii „la tablă“ (executate de instrumente scoase din a­­nonimat), lăsînd bagheta ca să apese clapele pianului, spiritual şi grav, în ,,transă“ solitară şi comunicativ pînă la familiaritate cu sala. Totul pentru ca nu ştiu ciţi copii vrăjiţi în fotoliile pentru oameni mari să înveţe să se apropie şi să guste o viaţă întreagă farmecul muzicii... Cine a pierdut cele două lecţii de iniţiere predate de Bernstein, are de ce să regrete. Iar dacă muzicienii noştri nu le-au scăpat, poate că la a­­cele concerte educative pentru şcolari şi elevi, Filarmonica o să aibă mai mulți colaboratori. „Poezia lui Eminescu“ Formaţia filozofică şi, mai ales, cea de cuprinzător universalist, fineţea gustului şl darul verificat al expre­siei, i-au Înlesnit Iul Edgar Papu să scrie o carte în care personalitatea Iul Eminescu să ni se releve din nou şl pe alte coordonate In complexitatea el inepuizabilă. Cu metodă fi spirit cri­tic îndelung exersat, el ne propune cîteva „intrări1? noi in universul emi­nescian, pe care le Indică cu gesturi sigure si, îndeosebi, cu rara conştiin­ţă subtextuală că acestea nu sunt nici primele, nici­ ultimele posibile. Cartea se Înru­deşte structural cu alta, a lui Edgar Papu, apă­rută In 1968, şi intitulată Evoluţia şi formele genu- u lui liric, în care poezia lui Eminescu e luată de atîtea ori ca pildă pentru evidenţierea uneia sau alteia dintre formele general-literare de lirism şi în care sînt enunţate şi, uneori, chiar exemplificate masiv, destule dintre structurile lirice caracteristice marelui nostru poet, însă, ceea ce acolo era folosit ca exemplu, aici este ordonat în funcţie de cîteva principii şi idei directoare, aşezat într-un plan nou, încit, se înţelege, cele două cărţi au şi sub acest raport existenţa lor orga­nic autonomă. Nu-i mai puţin adevă­rat, totuşi, că dacă parcurgem întîi cartea din 1968, şi apoi trecem la cea despre Eminescu, realizăm mai din adine viziunea de ansamblu pe care o are Edgar Papu asupra poeziei şi ne delimităm mai complex locul pe care înţelege el să-l confere lui Emi­nescu in cadrul acesteia. Avem, în acest caz, mai clară şi încă mai con­sistent argumentată şi Universalitatea lui Eminescu, capitol cu care se în­cheie acum cercetarea închinată poe­tului. Intenţia noii cărţi stă în a re­leva şi argumenta, proiectîndu-le pe un amplu fond de cultură, „dimen­siunile perspectivice ale artei emi­nesciene” şi de a puncta constructiv „relaţiile dintre aceste dimensiuni, fiecare cu fluxul său distinct de în­cărcătură lirică, fundat, totuşi, pe o mare unitate subiacentă. Am dori, ast­fel, cu cea mai simplă aparatură de date şi pro­­bleme, să pătrundem către ameţitoarea complexitate poli­fonică a acesteia“. Se cuvine subli­niat, fără ezitare, că ţelul a fost cu mult în trecut, în sensul că lu­crarea contribuie simultan şi la cu­noaşterea mai adincită a unor date ţinind de specificul nostru mai ge­neral. Investigind substraturile cu­vintelor şi sintagmelor eminescie­ne, ale imaginilor şi ideilor sale liri­ce, chipul cum se leagă ele în struc­turi nodale, Edgar Papu ne propună o seamă de parametri noi de inte­grare a poeziei lui Eminescu în cîm­­pul literaturii române de pînă la el, din timpul său, dar, mai ales, în cea care i-a urmat şi pe care a prevestit-o şi fecundat-o in foarte multe privinţe. Este, poate, contribu­ţia cea mai însemnată a acestei lu­crări, care, cercetînd cu mijloace mo­derne poezia lui Eminescu, a relevat în acelaşi timp, şi marele ei coeficient de modernitate, de contemporaneitate, atît în privinţa mijloacelor, a limba­jului, în general a tehnicii, cit şi, mai cu seamă, în ce priveşte mesajul aces­tei poezii. Fiecare din cele zece ca­pitole, dar, mai ales, cel despre Cate­goria „departelui”, despre Nostalgia apropierii, ori despre Concentrarea in­tensivă și Concentrarea extensivă (pe care le-am fi dorit completate cu unul despre concentrarea simultană), în fine, cel despre Grotescul emines­cian constituie Itinerare dintre cele mai profitabile pentru cunoaşterea marelui poet. Itinerare care, deşi „grele de probleme”, au fost trasate într-un limbaj critic pe cit de ele­vat, pe atît de accesibil oricui. George Muntean Lecturi Grupul folcloric „France Maroh­“ • Riguroasa cercetare ştiinţifică transpusă termeni de înalta artă in Din Ljubljana, frumoasa capitală a Sloveniei, am primit oaspeţi care ne-au cucerit prin francheţea, prin voioşia con­taminantă şi, mai ales, printr-un lu­cru prea puţin obişnuit şi demn de relevat : capacitatea cercetătorilor folclorici, realizatori ai spectacolului (în spiritul impregnat de iniţiatorul grupu­lui folcloric al Universităţii din Ljublja­na, France Marol­, director al Institu­tului de etno-muzicologie din localitate) de a învesti documentul autentic, de laborator, cu căldura actului creator* fuziunea intimă între rigoare ştiinţifică şi sensibilitate artistică. De unde im­presia, permanentă, de respect al auten­ticităţii, al nuanţelor, al atmosferei. Dansurile din Bela Krajina au un aer arhaic, cadenţa subtilă a paşilor alter­nează cu vocile vibrante, puternice ale dansatoarelor (dansatorii grupului sînt şi excelenţi cîntăreţi populari); „păzi­torii de cai“ din hora „copilor“ imită, prin mişcări rapide şi nervoase ale pi­cioarelor, tropotul neastîmpărat al cai­lor ; gesturi elocvente şi delicate tot­odată îţi sugerează, în jocurile din Preis­­murie, dansuri de breaslă ale cizmarilor şi ţesătorilor ; fetele din Sumadija, cu feţe şi cu fundă roşie strînsă pe bluza albă, deasupra cotului, „brodează“ cu picioarele lor iuţi încălţate cu ciorapi înfloraţi şi opinci cu vîrful întors* paşi mărunţi, încrucişaţi ; alegerea mi­resei, în hora veche, bosniacă, este un ceremonial încărcat de gravitate — pa­şii bărbăteşti, grei, apăsaţi, izbesc pă­­mîntul pe unicul acompaniament al clinchetului salbelor auriu, superbe, pur­tate de fete, precum nişte pieptare de zale ; flăcăii din Vojvodina poartă veste fine de mătase şi-şi ciocnesc cu agili­tate tocurile cizmelor înalte, cu carîmbî sunători, vesel elogiu adus frumu­seţii fetelor, elegante în fuste lungi de mă­tase, cu ilice încheiate în paftale de argint. Aluzia socială, expresia unor trăiri puternice, dau jocurilor adevă­rata lor vocaţie — legătura sinceră a o­­mulu­i cu semenii, cu natura primordia­lă pe care o iubesc şi respectă. Toate cuvintele de laudă şi simpatie pentru realizatorii acestui luminos album folcloric , pentru tinerii interpreţi şi muzicieni, pentru competenţii core­grafi Marija Sustar, Mirko Ramovs, Igor Pobegajlo, Ivan Ivancan, Vaso Popovic, Milica Ilijin şi Marijan Kraly, pentru a­­ranjamentele muzicale semnate de Fran­ce Marolt, Toncka Marolt şi Julijan Strajnar. Tea Preda Contrapunct //Lebăda de argint nu şi... cîntecul lebedei premiul II şi menţiunea de populari­tate. Daniela Cireşeanu ( premiul III) am adăuga felicitărilor de rigoare părerea că această întrecere a inter­preţilor amatori tinde să devină una din rampele încă puţine de lansare a tinerilor pasionaţi ai genului. Cu şanse (demonstrate de nivelul actua­lei ediţii) de a înscrie în arena cîn­­tecului cel puţin promiţătoare debu­turi. Selecţia exigentă pentru con­certul final (realizată cu contribuţia competentă a compozitorului Romeo Vanica), dublată de deciziile fără compromisuri ale unui juriu prezi­dat cu autoritate profesională de Ca­melia Dăscălescu, a condus la un concert de ţinută, confirmînd aptitu­dini, prezentînd evoluţii cu posibile surprize. Dacă organizatorii îşi vor depăşi actualele atribuţii, urmărind şi între ediţiile competiţiei activitatea concurenţilor, stimulîndu-le vocaţia, vom putea afirma că „Lebăda de ar­gint“ nu trage anual cortina peste un... cîntec al lebedei. C. Eugen // GALA CINECLUBURILOR Cineaşti (amatori) din aproape douăzeci de­ cluburi bucureştene — cineaşti (profesionişti), de la A.C.I.N. — cine­fili (cu funcţii de răs­pundere), din sindica­te, comitete de partid, din casele de cultură — reuniţi astăzi după amiază (ora 16) la Cen­trul de îndrumare­­­a creaţiei populare şi a mişcării artistice de mase (Piaţa Cosmonau­ţilor nr. 7). Se pre­zintă Şi filme (din producţia cineclubu­­rilor). Intr-un fel, o gală. Dar şi cu dez­bateri în jurul acti­vităţii cine­cluburilor bucureştene (opinii, su­gestii, propuneri) şi cu accente deosebite în privinţa racordării lor mai strinse la ce­rinţele actualităţii. Deci, o gală cu... „va urma“ (ce se va vedea ulte­rior in orientarea şi calitatea acţiunilor practice ale cineamato­­rilor... şi ale îndrumă­torilor lor). INFORMAŢIA BUCUREŞTIULUI Moment din spectacol 1 In mind. O NOUĂ PUBLICAŢIE DE SOCIOLOGIE: „VIITORUL SOCIAL“ Datorită rolului important pe care so­ciologia îl are în fundamentarea unor acţiuni de organizare şi conducere a vieţii sociale, Academia de ştiinţe so­ciale şi politice şi Comitetul naţional de sociologie editează începînd cu anul 1972 o­­nouă revistă de sociologie : „VII­TORUL SOCIAL“. Care va fi profilul acestei noi pu­blicaţii de sociologie ? „VIITORUL SO­CIAL“ va publica studii de teorie so­cială şi de istorie sociologică, articole bazate pe cercetări de teren din dome­niul sociologiei industriei, agriculturii, comerţului, transporturilor, muncii, fa­miliei, tineretului, sănătăţii, studii de­mografice, precum şi o rubrică cu pri­vire la cercetarea viitorului : prognoză­­planificare. Revista va mai cuprinde ru­brici ale sociologiei învăţămîntului, cul­turii şi educaţiei, literaturii, artelor, teatrului etc. Un spaţiu larg va fi acor­dat informaţiilor din viaţa­­ştiinţifică, consultaţiilor, notelor de lectură, recen­ziilor, opiniei cititorilor etc. Revista se adresează unui cerc larg de cititori care activează în domeniile economic, învăţămînt, cultură, sănătate etc. şi va apărea trimestrial. In­formăm viitorii cititori şi colaboratori ai revistei că abonamentele se fac prin oficiile P.T.T.R., factorii poştali şi di­­fuzorii de presă din întreprinderi şi insti­tuţii. Fiecare domeniu de activitate la parametrii unei înalte eficiente Urmare din pag.I construcţiilor de maşini va fi for­mată d in 1975, din produse ce nu s-au fabricat pînă în 1970. însuşirile tehnico-funcţionale ale acestora vor face posibil ca industria bucureş­­teană să-şi sporească substanţial — cu 86 la sută — aportul la schim­bul mondial de valori materiale. Este de reţinut faptul că peste o treime din valoarea totală a exportu­lui o vor deţine produsele industriei constructoare de maşini. Pentru realizarea unei creşteri in­tensive si modernizarea economiei, in actualul cincinal un accent deosebit se pune de ridicarea eficienţei in­vestiţiilor, în contextul mobilizării rezervelor interne în ceea ce priveşte mai buna utilizare a capacităţilor existente şi a forţei de muncă, re­ducerea cheltuielilor materiale şi im­­bunătăţirea structurii producţiei în toate ramurile. Dimensionarea ştiin­ţifică a raportului dintre fondul de acumulare şi fondul de consum, con­jugată cu politica de echilibru în dezvoltarea tuturor judeţelor ţării, asigură municipiului Bucureşti alo­carea unor fonduri de investiţii cen­tralizate în valoare de 34,5 miliarde lei, echivalente cu aproape 9 la sută din fondurile ce vor fi investite în întreaga economie, în această ordi­ne de idei, trebuie, însă, subliniat că investiţiile pentru obiective in­dustriale noi sunt reduse la mini­mum, fiind admise numai cele im­puse de criteriile unei eficiente net superioare faţă de orice amplasament din teritoriul ţării (această orientare, fundamentată de situaţia actuală din economia Capitalei — creşterea li­mitata a forţei de muncă — impune sporirea preocupărilor pentru folo­sirea intensivă a capacităţilor de care dispunem). In consecinţă, importan­te fonduri sunt alocate pentru do­tarea cu mijloace moderne de pro­ducţie. pentru Introducerea unor teh­nologii impuse de ultimele cuceriri ale progresului tehnic — la uzinele „23 August”, Uzina de maşini grele Bucureşti, „Autobuzul”, „Electronica”, Uzina mecanică de utilaj chimic şi multe altele. Dezvoltările prevăzute la Indus­trie până la sfârşitul anului 1975 vor determina creşterea numerică a sala­riaţilor industriali cu circa 38 000, astfel incit numărul acestora, rapor­tat la 1 000 de locuitori, va spori de la 222 în 1970, la 233 în 1975. Semnificativă pentru profundele mutaţii calitative care vor avea loc în acest cincinal în toate ramurile pe care le concentrează industria Capitalei este creşterea continuă a randamentului muncii, urmare ne­mijlocită a dotării cu utilaje perfec­ţionate, precum şi a organizării su­perioare a proceselor de producţie. Astfel, productivitatea în industrie va creşte în medie cu 6,6 la sută, ceea ce va face ca în anul 1975 ni­velul atins să fie cu 38 la sută mai înalt decit cel realizat în 1970. Consecinţele de deosebită însemnătate economică ale acestei importante creşteri sunt pregnant evidenţiate de faptul că 78 la sută din sporul de producţie prevăzut pentru perioada 1971—1975 va fi realizat de aceas­ta cale. Alături de industrie, o viguroasă creştere vor cunoaşte şi celelalte sectoare ale producţiei materiale, în sfera serviciilor creîndu-se pre­misele pentru realizarea unei struc­turi funcţionale care să favorizeze ridicarea gradului de deservire so­cială şi extinderea activităţilor cu caracter cultural-educativ şi ştiin­ţific. Pentru dezvoltarea bazei materiale a tuturor activităţilor, în municipiul Bucureşti urmează ca pînă în anul 1975 să se creeze un număr de 75 mii noi locuri de muncă. In mod firesc, dinamismul dez­voltării economice va asigura îm­bunătăţirea, în continuare, a condi­ţiilor de trai ale populaţiei. In con­textul majorării veniturilor tuturor categoriilor de salariaţi şi, în spe­cial, a salariilor mici — fapt ce ilu­strează grăitor, şi prin prevederile planului cincinal actual, grija parti­dului şi statului nostru pentru creş­terea continuă a nivelului de trai , locuitorii Capitalei vor beneficia şi de importante fonduri de con­sum social, superioare celor alocate în cei cinci ani precedenţi. Astfel, vor fi construite 122 mii de aparta­mente şi vor fi date în folosinţă numeroase obiective social-culturale, printre care 900 săli de clasă, săli de sport, unităţi sanitare, cămine, creşe, grădiniţe, precum şi vaste lu­crări edilitare şi de gospodărie co­munală, menite să răspundă pe de­plin funcţiilor complexe ale unui mare centru urban cum este muni­­cipiul Bucureşti. Creşterea puterii de cumpărare a populaţiei se va regăsi în sporirea volumului desfacerilor de mărfuri prin comerţul socialist cu aproape 8 miliarde lei, respectiv cu 50 la sută. In acelaşi timp, reţeaua co­mercială va fi modernizată în vede­rea promovării formelor rapide de servire, iar în noile cartiere ale ora­şului se vor pune în funcţiune uni­tăţi capabile să asigure satisfacerea exigenţelor impuse de actualele ce­rinţe ale populaţiei. Şi de trăsăturiie comerţului modern. Prevederile actualului cincinal pun un accent deosebit de dezvoltarea. In continuare, a bazei materiale a invăţămintului de toate gradele, pen­tru asigurarea de condiţii tot mai bune desfăşurării unor activităţi com­plexe în cadrul procesului instructiv­­educativ al generaţiilor de elevi şi studenţi. Se va realiza tot mai mult dezideratul major al legării invăţă­­mîntului de practică, a ştiinţei da producţie. In acest sens, un rol im­portant din punct de vedere economic şl social-educativ il va avea con­struirea In zonele industriale sau la imediata lor apropiere a unor institute şi laboratoare de cercetări. Institute de Învăţămînt superior, şcoli profe­sionale etc. Dimensiunile indicatorilor care pre­figurează dezvoltarea economico-so­­cială a municipiului Bucureşti în Următorii ani subliniază, încă o dată, grija consecventă a conducerii parti­dului şi statului, personal a tovară­şului secretar general Nicolaa Ceauşescu, pentru­ înflorirea Capita­lei ţării, pentru definirea trăsături­lor ce trebuie să caracterizeze me­tropola unui stat socialist.­­ Oamenii muncii din Capitală, în fruntea cărora se află cei aproape 214 000 de comunişti, vor angaja în­treaga lor putere de muncă şi da creaţie în procesul înfăptuirii şi de­păşirii sarcinilor ce le revin din ac­tualul cincinal. Garanţie a deplinei lor integrări în amplul efort al în î­­tregii noastre naţiuni pentru tradu­cerea în viaţă a obiectivelor propu­se, stau rezultatele remarcabile ra­portate de colectivele de muncă bucureştene în realizarea planului­ şi angajamentelor pe acest an — re­zultate ce confirmă hotărirea lor fermă de a-şi aduce din plin contri­buţia la grandioasa operă de fău­rire a societăţii socialiste multilate­ral dezvoltate. • PROBLEME DE TERMINOLOGIE GEOGRAFICA. Societatea de ştiinţe geo­grafice, în colaborare cu Comitetul na­ţional de geografie, organizează la 4 de­cembrie, ora 9, în sala Dalles, un sim­pozion pe tema : „Probleme de termino­logie geografică“, la care îşi vor aduce contribuţia cadre didactice universitare, cercetători ştiinţifici şi specialişti în cartografie şi nomenclatură geografică din toată ţara. Printre specialiştii care vor prezenta comunicări şi referate se numără : prof. univ. dr. Vasile Cucu, dr. C. ştefănescu, conf. univ. dr. Al. Roşu, lector univ. dr A. Năstase, cer­cetător ştiinţific S. Dragomirescu, prof. B. VUICU. PE ECRANE„AVÎNT“ © Răzbunarea aparatului de filmat Am privit cu uimire acest film făcut, de fapt, pentru micul ecran — deşi turnat pe platourile DEFA — căci cel dinţii lucru pe care l-am descoperit într-însul a fost acel atît de bine ştiut dezacord dintre ouvlet şi imagine, pe care 11 regăsim ca pe o veche cunoştinţă în destule dintre reporta­­jele cu care televiziunea ne aprovizionează prompt şi din belşug. Cronicul obicei al comentariului de a o lua razna, lansindu-se in elegante piruete literare, fluturîn­­du-şi graţios, ca pe nişte volănaşe de tul, epitetele şi metaforele, în vreme ce ochiul camerei de luat ve­deri întîrzie răbdător pe me­reu aceleaşi privelişti, aştep­­tînd ca textul să-l ajungă din urmă — sau­ sătul de anosta obligaţie de a menaja aparenţele. îşi vede, pur şi simplu, de treburile lui.­­. In Avînt, aparatul de fil­mat suferă într-un chip ase­mănător de singurătate. Nu­mai că — de data asta — el e cel care divaghează ; ne­­avînd la Indemină materia­lul concret al unui reportaj oarecare, nu-i rămîne decit să-și justifice deznădăjduit prezența prin trouvaille-uri din ce în ce mai stranii. To­tul pornește de la scenariu, mai exact de la slăbiciunea cu totul specială a autorilor săi pentru monolog. Deşi îl avem toată vremea sub ochi, eroul filmului socoate de da­toria sa să ne raporteze con­ştiincios: din off, tot ce face, a făcut sau are de gînd să facă, tot ce gindeşte sau sim­te, bănuieşte sau speră, do­reşte sau crede. Amănunţita lui dare de seamă nu se în­trerupe decit pentru a face loc, curtenitor, confesiunilor unei tinere doamne. Un băr­bat şi o femeie s-au întîlnit. Ea are un copil şi un bagaj de dezamăgiri sentimentale. E neîncrezătoare. E puţin distantă. El ezită — şi pe drept cuvînt. Poate că po­vestea acestei dificile apro­pieri între doi oameni, îm­povăraţi de o experienţă care-i face sceptici, ar fi pu­tut fi ea însăşi un subiect de film. Oricum, ar fi meri­tat osteneala de a fi privită mai de aproape. Dar, purtaţi în mare grabă printre amă­nuntele prezentului, iată-ne obligaţi să ascultăm, în schimb, rostită, la persoana I, lunga Istorie — îndea­juns de banală, de altfel — a unei iubiri trădate, în zumzetul monoton al glasului care povesteşte, aşa cum ar citi o scrisoare, apa­ratul de filmat — deve­nit, de fapt, de prisos — e cuprins de o vagă nelinişte, se mişcă ner­vos, spionînd chipurile, dîn­­du-le ocol ameţit şi fixîn­­du-se hipnotizat* cu un tre­­mur pătimaş, pe detalii. în fond, nimic nu explică a­­ceastă ciudată tensiune in­terioară a imaginii : oamenii nu fac altceva decit să mă­­nînce compot de piersici în­­tr-o cantină, să discute des­pre automatizare sau despre orice altceva. Dar camera de luat vederi luptă pentru existenţă. Alergînd paralel cu textul, ea se străduieşte într-una să pară ce-i apar­ţine, să-l domine sau, cel puţin, să i se facă utilă din cînd în cînd , ilustrînd amin­tirile eroilor, scoţînd la iveală, într-o clipă, o în­treagă colecţie de fotografii, pentru capriciile unei fraze frumoase din off. După care, căpătînd curaj, prinde să se legene în fantastice viziuni pentru ca, în cele din urmă — parcă într-un gest de în­dreptăţită răzbunare — să alunge, pur şi simplu, per­sonajele de pe ecran, înlo­­cuindu-le nu cu o imagine dedusă din cuvînt, ci cu una autonomă, cu pretenţii de sugestie poetică. Morala : a nu se lăsa apa­ratul de filmat să sufere de singurătate ! Adriana Rotaru Aşa îşi închipuie eroul filmului că ar putea arăta iubita lui Lucrări gospodăreşti în cartierul Dăneasa Săptămîna trecută, cetăţenii de pe străzile Băneasa, Gura Metru­lui, Albotei, Belizarie şi Frezorilor, situate în circumscripţiile electo­rale nr. 142 şi 143, ale secto­rului 1, au terminat construi­rea trotuarelor din plăci de beton pe o suprafaţă de aproape 5000 mp. Recent, I.C.A.R. a dat in funcţiu­ne o instalaţie de producere a sul­fatului de aluminiu, cu o capacitate de 10 t pe zi. După cum se ştie, acest produs constituie soluţia de bază pentru purificarea apei. NOTĂ Gastronomice Statisticile Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, ca şi datele furnizate de forurile noastre sanitare, indică fap­tul că bolile aparatului digestiv sunt, alături de nevroze, stări provocate de ritmul trepidant al vieţii con­temporane sau, cum spun unii, boli ale timpului. Dar maladiile aparatu­lui digestiv sunt însoţite, alături de alte neplăceri, de renunţarea la u­­nele „răsfăţări“ gastronomice, la un regim alimentar mai mult sau mai puţin sever, ceea ce pare multora o pedeapsă deosebit de chinuitoare. Am stat de vorbă, recent, pe te­ma regimului alimentar şi a neplă­cerilor ce-l însoţesc, cu prof. dr. Iulian Mincu, şeful Clinicii de boli de metabolism şi nutriţie a spitalu­lui „Dr. I. Cantacuzino“, cunoscut specialist în acest domeniu. „ Intr-adevăr, de foarte multe ori cei care suferă de boli de nu­triţie se plîng de rigoarea regimului alimentar, de lipsa de variaţie a acestuia, deşi cîteva interesante cărţi de bucate dietetice, apărute în inti­mul timp, vin să demonstreze con­trariul. în ce-i priveşte, în special pe bolnavii de diabet zaharat, aceştia se plîng, desigur, de lipsa dulciu­­rilor, care însă nu sunt total excluse din alimentaţia respectivă. Depinde în ce cantitate sunt consumate şi cum sunt preparate. De pildă, pînă şi ciocolata poate fi consumată, în anumite limite, dacă este preparată cu acardoză, iar pe ambalaj se stan­­ţeaza compoziţia produsului în prin­cipii nutritive (50 gr acardoză — 10 gr. glucide = 1 U.P.), în colesterol, cît şi termenul de expirare a pro­dusului. Se pot prepara şi băuturi răcoritoare dintr-o maceraţie de citrice, îndulcită cu zaharină. De asemenea, biscuiţi cu brînză pentru diabetici şi o pline hipoglucidică, hi­­perproteinată, cu germeni de grîu. înarmaţi cu aceste argumente ştiin­ţifice, am pornit în căutarea unor asemenea produse. O mică parte din aventurile acestei căutări au fost relatate — nu de mult —­ la rubrica „Răspuns la întrebare“ a ziarului „Informaţia Bucureştiului“. Iată — în completare — şi altele , căutind ciocolata dietetică... descoperim şi cofetăria dietetică ,,Cişmigiu“. — Ciocolata îndulcită cu acardoză sau cu alte produse similare , ne spune responsabila unităţii, Ja­­nulia Stănescu — ne este insistent solicitată. Noi însă nu o putem fa­brica în condiţii de laborator. După cum, nu putem fabrica nici hiaturi subţiri de genul napolitanelor, cu un conţinut glucidic înscris precis pe ambalaj, sau biscuiţi dietetici. Exis­tă, în schimb, unele produse ale la­boratorului propriu, foarte apreciate de cei care trebuie să urmeze un regim dietetic, ca de pildă, în cazul unor boli de ficat, gastrită, ulcer, rinichi. La loc vizibil, sunt afişate reţetarele acestor produse, precum şi calculul conţinutului lor glucidic. Să revenim, însă, la produsele care nu pot fi obţinute decât în ca­drul industriei alimentare. Oare va mai dura mult pînă cînd o fa­brică de ciocolată va trece la pro­ducerea ciocolatei cu acardoză ? Este atît de greu să se fabrice şi în Bucureşti băutura răcoritoare „Dia­betic“, după reţeta apreciatului pro­dus realizat în prezent doar la Bra­şov ? cît va mai dura pînă cind­ industria de morărit şi panificaţie din Capitală va produce, în canti­tăţile solicitate, plinea pentru dia­betici (a cărei reţetă a fost pusă la punct de specialişti acum patru ani), ca şi biscuiţii­ cu brînză, care au şi fost produşi la staţia pilot? H. Lerea AU CUVÎIMTUL COLABORATORII CASELOR DE CULTURĂ Urmate din pag.I am spune, cu şanse de a stimula iniţiative, idei, acţiuni. Căci, ţinînd seama de complexitatea misiunii sale, casa de cultură e necesar să creeze modalităţi specifice de polarizare a interesului celor mai diverse catego­rii de cetăţeni. VALOAREA DIALOGULUI CU PUBLICUL „Succesul, implicit eficienţa educativă, a oricărei manifestări depinde nemij­locit de cunoaşterea necesităţilor spiri­tuale şi preferinţelor fiecărei categorii de public, care frecventează sau pe care intenţionăm s-o atragem la casa de cultură“ , e de părere juristul Ni­­culae Rădulescu-Botîcă, secretar al Co­mitetului executiv al Consiliului popu­lar al sectorului 8. „E motivul care ne-a determinat, la casa noastră de culturi, să punem în funcţiune un, i-aş spune, SEISMOGRAF SOCIOLOGIC. Rezultatele investigaţiilor (s-ar putea face mai ştiin­ţific) au dus la organizarea manifestă­rilor adresate unor anume categorii de public (clubul „Femina“, Ucenic-club, Clubul pionierilor). Bineînţeles, acestea coexistă cu altele, de interes general, destinate unui public eterogen (Clubul actualităţilor, de pildă, ţintind informa­rea la zi şi comentarea evenimentelor semnificative)“. Dar, se pare că şi publicul vine de­seori în întîmpinarea dorinţei de a i se cunoaşte preferinţele, necesităţile de per­fecţionare a instruirii. Un fapt consta­tat de scriitorul Dumitru Almaş : „Am ţinut multe conferinţe, cursuri de uni­versitate populară, am participat la mese rotunde, simpozioane. Am­ un şir la casa de cultură din sectorul 6, de la o vreme la cea din 8. Spre satisfacţia mea am observat că expunerea tinde spre com­primare, monologul transformîndu-se în dialog. Mai ales cînd se conving de com­petenţa vorbitorului, oamenii pun su­medenie de întrebări. Răspunzînd, abor­dezi aspecte ale temei pe care, poate, n-ai avut de gînd să le atingi. Uneori se nasc discuţii aprinse, care-ţi relevă zone inedite de Interes ale publicului. Dialogul e, după mine, cea mai eficientă formă de comunicare şi ar trebui stimulată în toate casele de cultură“. întrebarea : cui ne adresăm ? stă in atenţia prof. univ. dr. ing. Alexandru Isopescu cînd, în calitatea sa de rector al Universităţii populare din sectorul 5, stabileşte­­ obiectivele şi tematicile cursu­rilor . „Ciclurile de prelegeri trebuie să se înscrie în sfera de preocupări a cursanţilor. Anul trecut, un sondaj al preferinţelor ne-a determinat să pre­zentăm ciclul „Mari personaje — mari interpreţi“. Sălile au fost pline. Anul acesta se bucură de succes „Istoria ci­­nematografului”. Lucrătorii din între­prinderile de industrie alimentară din sector s-au arătat dornici să-şi îmbo­găţească universul de cunoştinţe tehni­ce. Le-am ţinut cursul : „Automatizarea proceselor tehnologice şi aspecte ale tehnicii noi“. In aceeaşi ordine de idei, prof. Constantin Nasta (colaborator la aceeaşi casă de cultură) opina pentru consultarea publicului şi în privinţa stabilirii invitaţilor : „Oamenii au pri­lejul să asculte multe personalităţi mar­cante ale vieţii noastre politice, cultura­le, ştiinţifice. Au început să aibă pre­feraţi. Cînd li se anunţă tema unei vii­toare manifestări, îşi exprimă dorinţa să se întâlnească cu un anume specia­list. Cu precădere solicită invitarea ce­lor mai receptivi la întrebări, care ştiu să stimuleze dialogul“. TRIBUNA A EDUCAŢIEI CETĂŢENEŞTI Coregraful Sever Titu este instruc­torul ansamblului folcloric „Balada“ de la Casa de cultură a sectorului 6. „ Performanţa artistică nu poate fi despărţită de universul spiritual al fiecărui artist amator, ne declară interlocutorul. Iată de ce mă stră­­duiesc să transform fiecare repetiţie într-o lecţie despre valoarea folcloru­lui nostru, implicit despre tradiţiile poporului român. Nu uit, de aseme­nea, că la casa de­­ cultură nu se află numai sediul nostru de repetiţii. La ora actuală cei 60 de membri ai an­samblului fac parte din publicul per­manent al manifestărilor. Unii frec­ventează universitatea populară, alţii " 'ourile de limbi străine. In primul rind, pentru artiştii amatori, casa de cultură trebuie să constituie o şcoală de educaţie cetăţenească. Noţiunea de educaţie cetăţenească, e desigur, complexă. A fi bun cetă­ţean presupune respectarea unui în­treg cod etic, norme proprii moralei socialiste. Fără îndoială, rolul casei de cultură în perfecţionarea educa­ţiei cetăţeneşti ar trebui să fie de­terminant. In acest sens am notat două propuneri ale juristului Nîculae Răilulescu-Botică : — Cred că o casă de cultură trebuie să fie şi o tribună a opi­niei publice. Cum s-o stimulăm ? Am propus casei de cultură un tip de mani­festare în acest scop. Va debuta în decembrie. Se va numi „Fotoliul gal­ben“. II vor ocupa, pe rind, oameni cu funcţii de răspundere in sector, care pot lua decizii cu caracter gene­ral. Invitaţi în jurul fotoliului gal­­ben : cetăţenii, care vor avea, astfel, posibilitatea să pună întrebări, să sesizeze­­ inadvertenţe în instituţia sau instituţiile de interes public de care răspunde oaspetele ce ocupă fo­toliul. Cine-i va ocupa primul ? încă n-am lansat invitaţia. Personal, vă asigur, nu mă voi eschiva... Tot în contextul acţiunii de educaţie cetă­ţenească, m-am gîndit că periodic, casa de cultură ar putea găzdui „Seara juriştilor“. Intîlniri cu cetă­ţenii, în care juriştii vor explica cum se­ aplică, ce semnificaţie au legile. Căci un bun cetăţean e dator să fie Şi un bun cunoscător al legilor sta­tului. CE, CÎT ŞI CUM DEDICAM TINERETULUI Toţi interlocutorii noştri s-au ară­tat deosebit de interesaţi de locul pe care casele de cultură îl rezervă ma­nifestărilor dedicate tineretului Re­zumăm cîteva opinii şi concluzii : „Greşit judecă unii directori şi me­­todişti că tinerii preferă, exclusiv, divertismentul, oferindu-le, în conse­cinţă, doar seri de dans. Invitarea unor personalităţi de seamă, organi­zarea ingenioasă, cu competenţă, a unor acţiuni instructive, care să le stîrnească realmente interesul, curio­zitatea­­ l-ar atrage fără îndoială"­ (Dumitru Almaş). „Cercurile tehnice, artistice, formaţiile de amatori ce reunesc in special tineri, trebuie să constituie şi mijloace de descoperire şi cultivare a aptitudinilor, contri­buind, implicit, la orientarea profe­sională a adolescenţilor“ (N. Rădules­­cu-Botică). „Ne străduim să găsim mereu forme noi de îmbinare a di­vertismentului cu elemente instruc­­tiv-educative. Trebuie să ţinem sea­ma că în primul rind, tineretul e tentat de lucrut inedit”. (Constantin Nasta). Apropo de tineri, prof. Emil Stan­cu, directorul liceului „Matei Basa­rab“ ne-a vorbit — uzînd de propria experienţă — despre o posibilă (dar meritînd a fi preluată şi de alţii) re­laţie de colaborare între şcoală şi casa de cultură. Practic, interlocuto­rul nostru participă efectiv la con­­ceperea manifestărilor Casei de cul­tură din sectorul 4 destinate tinerilor. De multe ori acestea au loc chiar în sala liceului, ŞCOALA DEVENIND, ASTFEL, UN AL DOILEA SEDIU, CU PUBLIC OMOGEN, AL CASEI DE CULTURĂ. De ademenea, mulţi elevi fac parte din­­forma­ţiile artistice de amatori, frecven­tează­­diversele cercuri ale casei de cultură. Colaborarea a dus şi la pre­zentarea unor spectacole de anver­gură, protagonişti fiind, deopotrivă, formaţiile liceului şi colectivele ar­­tistice ale casei. iutil să comentăm aportul sub­stanţial pe care specialişti de prestigiu în diverse domenii, crea­­tori, îl aduc în calitate de co­laboratori (i-am numi prieteni) ai ca­selor de cultură. Reproducînd azi „ci­tate“ din propria lor experienţă, sperăm că substanţa unui gînd, a unei păreri, purtînd girul verificatei competenţe, du­blată de dorinţa de a contribui la înno­bilarea conştiinţelor, nu va rămîne fără ecou. II

Next