Informatia Bucureştiului, decembrie 1971 (Anul 19, nr. 5681-5707)
1971-12-01 / nr. 5681
Pag. a 2-as Vocaţia noului Convins da caracterul eminamente social al literaturii noastre, Tudor Vianu observa, într-unul din ultimele sale studii, că la scriitorii români din toate timpurile cea mai izbitoare trăsătură este atitudinea militantă, iar sentimentul care ii urmăreşte mai insistent ..este acela al participării la viaţa Întreagă a poporului lor”. Răcind această remarcă, marele cărturar punea in legătură deprinderile formate In trecutul de împilare, cu conştiinţa pe care orice creator dăruit o doblndise la noi, şi anume, că are o misiune de îndeplinit, o tradiţie luptătoare de perpetuat. Putem vorbi chiar de o vocaţie umanist-patriotică a scriitorului român, asociat firesc şi organic la viaţa naţiunii. Ceea ce era în trecut o formă de manifestare individuală a comuniunii cu masele a căpătat, în anii socialismului, dimensiunea ataşamentului programatic, expresia lucidă, asumată plenar a unei opţiuni politice şi morale. Creaţia spirituală şi cu precădere literatura, fiindcă la ea dorim să ne referim, trebuie să facă explicite aceste opţiuni, să le dea cel mai larg orizont de afirmare. In acest spirit s-a exprimat tovarăşul Nicolae Ceauşescu cu prilejul Plenarei C.C. al P.C.R. din 3—5 noiembrie, cînd a recomandat o şi mai intensă ancorare a creaţiei în actualitatea socialistă prin puterea de asimilare a datoriei şi, reflex al acesteia, a conştiinţei misiunii civice a scriitorului. Ce altceva sînt „Scrisorile” lui Eminescu, decit un strigăt de iubire şi de durere faţă de suferinţele prin care trecea poporul, de mîndrie pentru biruinţele sale, de grijă faţă de viitorul său ! Din acest punct de vedere, cred că nu greşesc descifrînd in operele perene ale literaturii noastre una dintre cele mai vii şi mai sincere preocupări pentru experienţa de viaţă a poporului român, înţeleasă ca istorie, ca depozit al faptelor Strămoşeşti, dar şi ca depoziţie a înfăptuirilor sale de zi cu zi, a strădaniilor de edificare a unui prezent luminos, a viitorului său ,strălucit, previziunile poetului: Viitor de aur ţara noastră are / Şi străvăd prin secoli a ei înălţare... s-au transmis din generaţie în generaţie. Ce anume respiră azi acest ataşament, acest suflu încrezător în destinul românesc, literatura n-a întîreiat s-o arate. Avem scriitori care se bucură de o largă audienţă pentru că sub pana lor vocaţia Înotătoare, la care făcea aluzie T. Vianu, este în primul rind una constructivă, afirmativă. Cu alte cuvinte, Zaharia Stancu, Marin Preda, Eugen Barbu, Titus Popovici, Al. Ivasiuc şi încă mulţi alţii au dat muncii lor, inspiraţiei lor artistice, sporurile fundamentale ale societăţii în care trăim. In atingerea acestui ţel înalt, efortul cel mai notabil s-a îndreptat întîi şi întîi spre cunoaşterea epocii noastre revoluţionare Trăind-o pînă în cele mai intime fibre, scriitorii au răspuns, in felul lor — adică prin cuvînt, prin verb — datoriei re le revenea. Scrierile cele mai reprezentativa ale anilor din urmă — şi nu puţina la număr — sînt, deopotrivă, credincioase tradiţiilor culturale, fidela geniului naţional, dar şi deschise noilor Imperative, doritoare să le înţeleagă şi să le răspîndească, să le consolideze, ca o expresie a unităţii dintre fapta literară şi cauza socialismului. îmi amintesc că Ticu Maiorescu formulase odată o Incompatibilitate, referindu-se la regimul creatorului şi la acela al criticului: „Criticul este din fire transparent, artistul este din fire refraatar”. Mi se pare că este un ciştig, im cîştig remarcabil al deceniilor de după Eliberare, împrejurarea că, deopotrivă, criticii şi artiştii sunt „transparenţi”, adică receptivi la comanda socială, că nu mai există acum nici o incompatibilitate în privinţa limpezirii imaginii despre lume şi a decantării mesajului. Dincolo de formele firesc diferite ale compoziţiei, ale „punerii în pagini”, dincolo de necesarele căutări, există un singur şi vibrant interes faţă de adevărul vieţii, faţă de interesele realităţii. Inspiraţia este naţională şi socială totodată. Acesta trebuie să fie faptul cel mai distinctiv şi pozitiv al actualităţii literare. Îndemnul adresat prin recentele documente de partid consacră o însuşire de preţ, pe care scriitorul român o regăseşte multiplicată in toate actele majore ale omului socialist : vocaţia noului. Fără ea, tradiţia ar deveni ceva înţepenit, imobil. Noul este sîngele proaspăt care înfrăţeşte tradiţia cu contemporaneitatea H. Zalis Cerc de creaţie dramatică al elevilor La Liceul „Gheorghe Lazăr" s-a constituit primul cerc de creaţie dramatică al elevilor din Capitală. Condus de profesorii Alexandru Mitra şi Aurel Tita — bucurîndu-se de sprijinul secţiei române a Asociaţiei internaţionale de teatru pentru copii şi tineret — cercul îşi propune să sprijine scrierea unor piese de către elevi, ce vor fi puse în scenă şi interpretate chiar de liceeni. La a treia ediţie, un concurs se poate considera intrat în tradiţie. E şi cazul celui de muzică uşoară iniţiat, in urmă cu trei ani, de organizaţia U.T.C. a C.IP.M.B., cu sprijinul Comitetului U.T.C. al sectorului 6. Luni seară, „Lebăda de argint“, supremul trofeu al competiţiei, a fost decernată, deci, pentru a treia oară. Notînd numele ciștigătorilor (Viorel Marinescu — „Lebăda de argint“, Ioana Popa — Cîștigătorul trofeului gint«„Lebăda de ar- fék * literature irimtHaiiigiiiiiiiiiimiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiimiiiiiiiiiiiiiiiiiiiimiiiiiiiiiiiiiiiiiiHiiiiiiiiiiiiEiiiiiiiiiiiiFiiBiiiiiiiiiiiiiiii! TELEVIZIUNEA — MENTOR MUZICAL S-a anunţat ceva mai de mult că Televiziunea ne va ajuta să Înţelegem muzica. Frumos (mai ales că prin licee, arta sunetelor s-a tot subţiat plnă ce a ajuns o umbră rătăcitoare). Deci ne-am bucurat, am sperat, pe urmă sun aşteptat, ne-a încercat mîhnirea, ne-am obişnuit apoi cu „poate că...”. Şi tocmai când am a crezut că n-o să mai fie nimic, în dreptunghiul magic a apărut Leonard Bernstein, Magician fără pereche, săvîrşind cu un fel de nonşalanţă stupefiantă adevărate miracole. Dezlănţuie muzicacu toată forţa şi subtilitatea emanînd dintr-o maxi-orchestră), şi apoi 11 face radiografia, prin procedee pe cit de ingenioase, pe atît de directe. Cu asociaţii din universul ştiinţei (fără a pune arta în ecuaţie aridă), cu sugestii literare, (fără literaturizări facile), cu tact pedagogic (fără dăscălism pedant) cu demonstraţii „la tablă“ (executate de instrumente scoase din anonimat), lăsînd bagheta ca să apese clapele pianului, spiritual şi grav, în ,,transă“ solitară şi comunicativ pînă la familiaritate cu sala. Totul pentru ca nu ştiu ciţi copii vrăjiţi în fotoliile pentru oameni mari să înveţe să se apropie şi să guste o viaţă întreagă farmecul muzicii... Cine a pierdut cele două lecţii de iniţiere predate de Bernstein, are de ce să regrete. Iar dacă muzicienii noştri nu le-au scăpat, poate că la acele concerte educative pentru şcolari şi elevi, Filarmonica o să aibă mai mulți colaboratori. „Poezia lui Eminescu“ Formaţia filozofică şi, mai ales, cea de cuprinzător universalist, fineţea gustului şl darul verificat al expresiei, i-au Înlesnit Iul Edgar Papu să scrie o carte în care personalitatea Iul Eminescu să ni se releve din nou şl pe alte coordonate In complexitatea el inepuizabilă. Cu metodă fi spirit critic îndelung exersat, el ne propune cîteva „intrări1? noi in universul eminescian, pe care le Indică cu gesturi sigure si, îndeosebi, cu rara conştiinţă subtextuală că acestea nu sunt nici primele, nici ultimele posibile. Cartea se Înrudeşte structural cu alta, a lui Edgar Papu, apărută In 1968, şi intitulată Evoluţia şi formele genu- u lui liric, în care poezia lui Eminescu e luată de atîtea ori ca pildă pentru evidenţierea uneia sau alteia dintre formele general-literare de lirism şi în care sînt enunţate şi, uneori, chiar exemplificate masiv, destule dintre structurile lirice caracteristice marelui nostru poet, însă, ceea ce acolo era folosit ca exemplu, aici este ordonat în funcţie de cîteva principii şi idei directoare, aşezat într-un plan nou, încit, se înţelege, cele două cărţi au şi sub acest raport existenţa lor organic autonomă. Nu-i mai puţin adevărat, totuşi, că dacă parcurgem întîi cartea din 1968, şi apoi trecem la cea despre Eminescu, realizăm mai din adine viziunea de ansamblu pe care o are Edgar Papu asupra poeziei şi ne delimităm mai complex locul pe care înţelege el să-l confere lui Eminescu in cadrul acesteia. Avem, în acest caz, mai clară şi încă mai consistent argumentată şi Universalitatea lui Eminescu, capitol cu care se încheie acum cercetarea închinată poetului. Intenţia noii cărţi stă în a releva şi argumenta, proiectîndu-le pe un amplu fond de cultură, „dimensiunile perspectivice ale artei eminesciene” şi de a puncta constructiv „relaţiile dintre aceste dimensiuni, fiecare cu fluxul său distinct de încărcătură lirică, fundat, totuşi, pe o mare unitate subiacentă. Am dori, astfel, cu cea mai simplă aparatură de date şi probleme, să pătrundem către ameţitoarea complexitate polifonică a acesteia“. Se cuvine subliniat, fără ezitare, că ţelul a fost cu mult în trecut, în sensul că lucrarea contribuie simultan şi la cunoaşterea mai adincită a unor date ţinind de specificul nostru mai general. Investigind substraturile cuvintelor şi sintagmelor eminesciene, ale imaginilor şi ideilor sale lirice, chipul cum se leagă ele în structuri nodale, Edgar Papu ne propună o seamă de parametri noi de integrare a poeziei lui Eminescu în cîmpul literaturii române de pînă la el, din timpul său, dar, mai ales, în cea care i-a urmat şi pe care a prevestit-o şi fecundat-o in foarte multe privinţe. Este, poate, contribuţia cea mai însemnată a acestei lucrări, care, cercetînd cu mijloace moderne poezia lui Eminescu, a relevat în acelaşi timp, şi marele ei coeficient de modernitate, de contemporaneitate, atît în privinţa mijloacelor, a limbajului, în general a tehnicii, cit şi, mai cu seamă, în ce priveşte mesajul acestei poezii. Fiecare din cele zece capitole, dar, mai ales, cel despre Categoria „departelui”, despre Nostalgia apropierii, ori despre Concentrarea intensivă și Concentrarea extensivă (pe care le-am fi dorit completate cu unul despre concentrarea simultană), în fine, cel despre Grotescul eminescian constituie Itinerare dintre cele mai profitabile pentru cunoaşterea marelui poet. Itinerare care, deşi „grele de probleme”, au fost trasate într-un limbaj critic pe cit de elevat, pe atît de accesibil oricui. George Muntean Lecturi Grupul folcloric „France Maroh“ • Riguroasa cercetare ştiinţifică transpusă termeni de înalta artă in Din Ljubljana, frumoasa capitală a Sloveniei, am primit oaspeţi care ne-au cucerit prin francheţea, prin voioşia contaminantă şi, mai ales, printr-un lucru prea puţin obişnuit şi demn de relevat : capacitatea cercetătorilor folclorici, realizatori ai spectacolului (în spiritul impregnat de iniţiatorul grupului folcloric al Universităţii din Ljubljana, France Marol, director al Institutului de etno-muzicologie din localitate) de a învesti documentul autentic, de laborator, cu căldura actului creator* fuziunea intimă între rigoare ştiinţifică şi sensibilitate artistică. De unde impresia, permanentă, de respect al autenticităţii, al nuanţelor, al atmosferei. Dansurile din Bela Krajina au un aer arhaic, cadenţa subtilă a paşilor alternează cu vocile vibrante, puternice ale dansatoarelor (dansatorii grupului sînt şi excelenţi cîntăreţi populari); „păzitorii de cai“ din hora „copilor“ imită, prin mişcări rapide şi nervoase ale picioarelor, tropotul neastîmpărat al cailor ; gesturi elocvente şi delicate totodată îţi sugerează, în jocurile din Preismurie, dansuri de breaslă ale cizmarilor şi ţesătorilor ; fetele din Sumadija, cu feţe şi cu fundă roşie strînsă pe bluza albă, deasupra cotului, „brodează“ cu picioarele lor iuţi încălţate cu ciorapi înfloraţi şi opinci cu vîrful întors* paşi mărunţi, încrucişaţi ; alegerea miresei, în hora veche, bosniacă, este un ceremonial încărcat de gravitate — paşii bărbăteşti, grei, apăsaţi, izbesc pămîntul pe unicul acompaniament al clinchetului salbelor auriu, superbe, purtate de fete, precum nişte pieptare de zale ; flăcăii din Vojvodina poartă veste fine de mătase şi-şi ciocnesc cu agilitate tocurile cizmelor înalte, cu carîmbî sunători, vesel elogiu adus frumuseţii fetelor, elegante în fuste lungi de mătase, cu ilice încheiate în paftale de argint. Aluzia socială, expresia unor trăiri puternice, dau jocurilor adevărata lor vocaţie — legătura sinceră a omului cu semenii, cu natura primordială pe care o iubesc şi respectă. Toate cuvintele de laudă şi simpatie pentru realizatorii acestui luminos album folcloric , pentru tinerii interpreţi şi muzicieni, pentru competenţii coregrafi Marija Sustar, Mirko Ramovs, Igor Pobegajlo, Ivan Ivancan, Vaso Popovic, Milica Ilijin şi Marijan Kraly, pentru aranjamentele muzicale semnate de France Marolt, Toncka Marolt şi Julijan Strajnar. Tea Preda Contrapunct //Lebăda de argint nu şi... cîntecul lebedei premiul II şi menţiunea de popularitate. Daniela Cireşeanu ( premiul III) am adăuga felicitărilor de rigoare părerea că această întrecere a interpreţilor amatori tinde să devină una din rampele încă puţine de lansare a tinerilor pasionaţi ai genului. Cu şanse (demonstrate de nivelul actualei ediţii) de a înscrie în arena cîntecului cel puţin promiţătoare debuturi. Selecţia exigentă pentru concertul final (realizată cu contribuţia competentă a compozitorului Romeo Vanica), dublată de deciziile fără compromisuri ale unui juriu prezidat cu autoritate profesională de Camelia Dăscălescu, a condus la un concert de ţinută, confirmînd aptitudini, prezentînd evoluţii cu posibile surprize. Dacă organizatorii îşi vor depăşi actualele atribuţii, urmărind şi între ediţiile competiţiei activitatea concurenţilor, stimulîndu-le vocaţia, vom putea afirma că „Lebăda de argint“ nu trage anual cortina peste un... cîntec al lebedei. C. Eugen // GALA CINECLUBURILOR Cineaşti (amatori) din aproape douăzeci de cluburi bucureştene — cineaşti (profesionişti), de la A.C.I.N. — cinefili (cu funcţii de răspundere), din sindicate, comitete de partid, din casele de cultură — reuniţi astăzi după amiază (ora 16) la Centrul de îndrumarea creaţiei populare şi a mişcării artistice de mase (Piaţa Cosmonauţilor nr. 7). Se prezintă Şi filme (din producţia cinecluburilor). Intr-un fel, o gală. Dar şi cu dezbateri în jurul activităţii cinecluburilor bucureştene (opinii, sugestii, propuneri) şi cu accente deosebite în privinţa racordării lor mai strinse la cerinţele actualităţii. Deci, o gală cu... „va urma“ (ce se va vedea ulterior in orientarea şi calitatea acţiunilor practice ale cineamatorilor... şi ale îndrumătorilor lor). INFORMAŢIA BUCUREŞTIULUI Moment din spectacol 1 In mind. O NOUĂ PUBLICAŢIE DE SOCIOLOGIE: „VIITORUL SOCIAL“ Datorită rolului important pe care sociologia îl are în fundamentarea unor acţiuni de organizare şi conducere a vieţii sociale, Academia de ştiinţe sociale şi politice şi Comitetul naţional de sociologie editează începînd cu anul 1972 onouă revistă de sociologie : „VIITORUL SOCIAL“. Care va fi profilul acestei noi publicaţii de sociologie ? „VIITORUL SOCIAL“ va publica studii de teorie socială şi de istorie sociologică, articole bazate pe cercetări de teren din domeniul sociologiei industriei, agriculturii, comerţului, transporturilor, muncii, familiei, tineretului, sănătăţii, studii demografice, precum şi o rubrică cu privire la cercetarea viitorului : prognozăplanificare. Revista va mai cuprinde rubrici ale sociologiei învăţămîntului, culturii şi educaţiei, literaturii, artelor, teatrului etc. Un spaţiu larg va fi acordat informaţiilor din viaţaştiinţifică, consultaţiilor, notelor de lectură, recenziilor, opiniei cititorilor etc. Revista se adresează unui cerc larg de cititori care activează în domeniile economic, învăţămînt, cultură, sănătate etc. şi va apărea trimestrial. Informăm viitorii cititori şi colaboratori ai revistei că abonamentele se fac prin oficiile P.T.T.R., factorii poştali şi difuzorii de presă din întreprinderi şi instituţii. Fiecare domeniu de activitate la parametrii unei înalte eficiente Urmare din pag.I construcţiilor de maşini va fi formată d in 1975, din produse ce nu s-au fabricat pînă în 1970. însuşirile tehnico-funcţionale ale acestora vor face posibil ca industria bucureşteană să-şi sporească substanţial — cu 86 la sută — aportul la schimbul mondial de valori materiale. Este de reţinut faptul că peste o treime din valoarea totală a exportului o vor deţine produsele industriei constructoare de maşini. Pentru realizarea unei creşteri intensive si modernizarea economiei, in actualul cincinal un accent deosebit se pune de ridicarea eficienţei investiţiilor, în contextul mobilizării rezervelor interne în ceea ce priveşte mai buna utilizare a capacităţilor existente şi a forţei de muncă, reducerea cheltuielilor materiale şi imbunătăţirea structurii producţiei în toate ramurile. Dimensionarea ştiinţifică a raportului dintre fondul de acumulare şi fondul de consum, conjugată cu politica de echilibru în dezvoltarea tuturor judeţelor ţării, asigură municipiului Bucureşti alocarea unor fonduri de investiţii centralizate în valoare de 34,5 miliarde lei, echivalente cu aproape 9 la sută din fondurile ce vor fi investite în întreaga economie, în această ordine de idei, trebuie, însă, subliniat că investiţiile pentru obiective industriale noi sunt reduse la minimum, fiind admise numai cele impuse de criteriile unei eficiente net superioare faţă de orice amplasament din teritoriul ţării (această orientare, fundamentată de situaţia actuală din economia Capitalei — creşterea limitata a forţei de muncă — impune sporirea preocupărilor pentru folosirea intensivă a capacităţilor de care dispunem). In consecinţă, importante fonduri sunt alocate pentru dotarea cu mijloace moderne de producţie. pentru Introducerea unor tehnologii impuse de ultimele cuceriri ale progresului tehnic — la uzinele „23 August”, Uzina de maşini grele Bucureşti, „Autobuzul”, „Electronica”, Uzina mecanică de utilaj chimic şi multe altele. Dezvoltările prevăzute la Industrie până la sfârşitul anului 1975 vor determina creşterea numerică a salariaţilor industriali cu circa 38 000, astfel incit numărul acestora, raportat la 1 000 de locuitori, va spori de la 222 în 1970, la 233 în 1975. Semnificativă pentru profundele mutaţii calitative care vor avea loc în acest cincinal în toate ramurile pe care le concentrează industria Capitalei este creşterea continuă a randamentului muncii, urmare nemijlocită a dotării cu utilaje perfecţionate, precum şi a organizării superioare a proceselor de producţie. Astfel, productivitatea în industrie va creşte în medie cu 6,6 la sută, ceea ce va face ca în anul 1975 nivelul atins să fie cu 38 la sută mai înalt decit cel realizat în 1970. Consecinţele de deosebită însemnătate economică ale acestei importante creşteri sunt pregnant evidenţiate de faptul că 78 la sută din sporul de producţie prevăzut pentru perioada 1971—1975 va fi realizat de aceasta cale. Alături de industrie, o viguroasă creştere vor cunoaşte şi celelalte sectoare ale producţiei materiale, în sfera serviciilor creîndu-se premisele pentru realizarea unei structuri funcţionale care să favorizeze ridicarea gradului de deservire socială şi extinderea activităţilor cu caracter cultural-educativ şi ştiinţific. Pentru dezvoltarea bazei materiale a tuturor activităţilor, în municipiul Bucureşti urmează ca pînă în anul 1975 să se creeze un număr de 75 mii noi locuri de muncă. In mod firesc, dinamismul dezvoltării economice va asigura îmbunătăţirea, în continuare, a condiţiilor de trai ale populaţiei. In contextul majorării veniturilor tuturor categoriilor de salariaţi şi, în special, a salariilor mici — fapt ce ilustrează grăitor, şi prin prevederile planului cincinal actual, grija partidului şi statului nostru pentru creşterea continuă a nivelului de trai , locuitorii Capitalei vor beneficia şi de importante fonduri de consum social, superioare celor alocate în cei cinci ani precedenţi. Astfel, vor fi construite 122 mii de apartamente şi vor fi date în folosinţă numeroase obiective social-culturale, printre care 900 săli de clasă, săli de sport, unităţi sanitare, cămine, creşe, grădiniţe, precum şi vaste lucrări edilitare şi de gospodărie comunală, menite să răspundă pe deplin funcţiilor complexe ale unui mare centru urban cum este municipiul Bucureşti. Creşterea puterii de cumpărare a populaţiei se va regăsi în sporirea volumului desfacerilor de mărfuri prin comerţul socialist cu aproape 8 miliarde lei, respectiv cu 50 la sută. In acelaşi timp, reţeaua comercială va fi modernizată în vederea promovării formelor rapide de servire, iar în noile cartiere ale oraşului se vor pune în funcţiune unităţi capabile să asigure satisfacerea exigenţelor impuse de actualele cerinţe ale populaţiei. Şi de trăsăturiie comerţului modern. Prevederile actualului cincinal pun un accent deosebit de dezvoltarea. In continuare, a bazei materiale a invăţămintului de toate gradele, pentru asigurarea de condiţii tot mai bune desfăşurării unor activităţi complexe în cadrul procesului instructiveducativ al generaţiilor de elevi şi studenţi. Se va realiza tot mai mult dezideratul major al legării invăţămîntului de practică, a ştiinţei da producţie. In acest sens, un rol important din punct de vedere economic şl social-educativ il va avea construirea In zonele industriale sau la imediata lor apropiere a unor institute şi laboratoare de cercetări. Institute de Învăţămînt superior, şcoli profesionale etc. Dimensiunile indicatorilor care prefigurează dezvoltarea economico-socială a municipiului Bucureşti în Următorii ani subliniază, încă o dată, grija consecventă a conducerii partidului şi statului, personal a tovarăşului secretar general Nicolaa Ceauşescu, pentru înflorirea Capitalei ţării, pentru definirea trăsăturilor ce trebuie să caracterizeze metropola unui stat socialist. Oamenii muncii din Capitală, în fruntea cărora se află cei aproape 214 000 de comunişti, vor angaja întreaga lor putere de muncă şi da creaţie în procesul înfăptuirii şi depăşirii sarcinilor ce le revin din actualul cincinal. Garanţie a deplinei lor integrări în amplul efort al în îtregii noastre naţiuni pentru traducerea în viaţă a obiectivelor propuse, stau rezultatele remarcabile raportate de colectivele de muncă bucureştene în realizarea planului şi angajamentelor pe acest an — rezultate ce confirmă hotărirea lor fermă de a-şi aduce din plin contribuţia la grandioasa operă de făurire a societăţii socialiste multilateral dezvoltate. • PROBLEME DE TERMINOLOGIE GEOGRAFICA. Societatea de ştiinţe geografice, în colaborare cu Comitetul naţional de geografie, organizează la 4 decembrie, ora 9, în sala Dalles, un simpozion pe tema : „Probleme de terminologie geografică“, la care îşi vor aduce contribuţia cadre didactice universitare, cercetători ştiinţifici şi specialişti în cartografie şi nomenclatură geografică din toată ţara. Printre specialiştii care vor prezenta comunicări şi referate se numără : prof. univ. dr. Vasile Cucu, dr. C. ştefănescu, conf. univ. dr. Al. Roşu, lector univ. dr A. Năstase, cercetător ştiinţific S. Dragomirescu, prof. B. VUICU. PE ECRANE„AVÎNT“ © Răzbunarea aparatului de filmat Am privit cu uimire acest film făcut, de fapt, pentru micul ecran — deşi turnat pe platourile DEFA — căci cel dinţii lucru pe care l-am descoperit într-însul a fost acel atît de bine ştiut dezacord dintre ouvlet şi imagine, pe care 11 regăsim ca pe o veche cunoştinţă în destule dintre reportajele cu care televiziunea ne aprovizionează prompt şi din belşug. Cronicul obicei al comentariului de a o lua razna, lansindu-se in elegante piruete literare, fluturîndu-şi graţios, ca pe nişte volănaşe de tul, epitetele şi metaforele, în vreme ce ochiul camerei de luat vederi întîrzie răbdător pe mereu aceleaşi privelişti, aşteptînd ca textul să-l ajungă din urmă — sau sătul de anosta obligaţie de a menaja aparenţele. îşi vede, pur şi simplu, de treburile lui.. In Avînt, aparatul de filmat suferă într-un chip asemănător de singurătate. Numai că — de data asta — el e cel care divaghează ; neavînd la Indemină materialul concret al unui reportaj oarecare, nu-i rămîne decit să-și justifice deznădăjduit prezența prin trouvaille-uri din ce în ce mai stranii. Totul pornește de la scenariu, mai exact de la slăbiciunea cu totul specială a autorilor săi pentru monolog. Deşi îl avem toată vremea sub ochi, eroul filmului socoate de datoria sa să ne raporteze conştiincios: din off, tot ce face, a făcut sau are de gînd să facă, tot ce gindeşte sau simte, bănuieşte sau speră, doreşte sau crede. Amănunţita lui dare de seamă nu se întrerupe decit pentru a face loc, curtenitor, confesiunilor unei tinere doamne. Un bărbat şi o femeie s-au întîlnit. Ea are un copil şi un bagaj de dezamăgiri sentimentale. E neîncrezătoare. E puţin distantă. El ezită — şi pe drept cuvînt. Poate că povestea acestei dificile apropieri între doi oameni, împovăraţi de o experienţă care-i face sceptici, ar fi putut fi ea însăşi un subiect de film. Oricum, ar fi meritat osteneala de a fi privită mai de aproape. Dar, purtaţi în mare grabă printre amănuntele prezentului, iată-ne obligaţi să ascultăm, în schimb, rostită, la persoana I, lunga Istorie — îndeajuns de banală, de altfel — a unei iubiri trădate, în zumzetul monoton al glasului care povesteşte, aşa cum ar citi o scrisoare, aparatul de filmat — devenit, de fapt, de prisos — e cuprins de o vagă nelinişte, se mişcă nervos, spionînd chipurile, dîndu-le ocol ameţit şi fixîndu-se hipnotizat* cu un tremur pătimaş, pe detalii. în fond, nimic nu explică această ciudată tensiune interioară a imaginii : oamenii nu fac altceva decit să mănînce compot de piersici într-o cantină, să discute despre automatizare sau despre orice altceva. Dar camera de luat vederi luptă pentru existenţă. Alergînd paralel cu textul, ea se străduieşte într-una să pară ce-i aparţine, să-l domine sau, cel puţin, să i se facă utilă din cînd în cînd , ilustrînd amintirile eroilor, scoţînd la iveală, într-o clipă, o întreagă colecţie de fotografii, pentru capriciile unei fraze frumoase din off. După care, căpătînd curaj, prinde să se legene în fantastice viziuni pentru ca, în cele din urmă — parcă într-un gest de îndreptăţită răzbunare — să alunge, pur şi simplu, personajele de pe ecran, înlocuindu-le nu cu o imagine dedusă din cuvînt, ci cu una autonomă, cu pretenţii de sugestie poetică. Morala : a nu se lăsa aparatul de filmat să sufere de singurătate ! Adriana Rotaru Aşa îşi închipuie eroul filmului că ar putea arăta iubita lui Lucrări gospodăreşti în cartierul Dăneasa Săptămîna trecută, cetăţenii de pe străzile Băneasa, Gura Metrului, Albotei, Belizarie şi Frezorilor, situate în circumscripţiile electorale nr. 142 şi 143, ale sectorului 1, au terminat construirea trotuarelor din plăci de beton pe o suprafaţă de aproape 5000 mp. Recent, I.C.A.R. a dat in funcţiune o instalaţie de producere a sulfatului de aluminiu, cu o capacitate de 10 t pe zi. După cum se ştie, acest produs constituie soluţia de bază pentru purificarea apei. NOTĂ Gastronomice Statisticile Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, ca şi datele furnizate de forurile noastre sanitare, indică faptul că bolile aparatului digestiv sunt, alături de nevroze, stări provocate de ritmul trepidant al vieţii contemporane sau, cum spun unii, boli ale timpului. Dar maladiile aparatului digestiv sunt însoţite, alături de alte neplăceri, de renunţarea la unele „răsfăţări“ gastronomice, la un regim alimentar mai mult sau mai puţin sever, ceea ce pare multora o pedeapsă deosebit de chinuitoare. Am stat de vorbă, recent, pe tema regimului alimentar şi a neplăcerilor ce-l însoţesc, cu prof. dr. Iulian Mincu, şeful Clinicii de boli de metabolism şi nutriţie a spitalului „Dr. I. Cantacuzino“, cunoscut specialist în acest domeniu. „ Intr-adevăr, de foarte multe ori cei care suferă de boli de nutriţie se plîng de rigoarea regimului alimentar, de lipsa de variaţie a acestuia, deşi cîteva interesante cărţi de bucate dietetice, apărute în intimul timp, vin să demonstreze contrariul. în ce-i priveşte, în special pe bolnavii de diabet zaharat, aceştia se plîng, desigur, de lipsa dulciurilor, care însă nu sunt total excluse din alimentaţia respectivă. Depinde în ce cantitate sunt consumate şi cum sunt preparate. De pildă, pînă şi ciocolata poate fi consumată, în anumite limite, dacă este preparată cu acardoză, iar pe ambalaj se stanţeaza compoziţia produsului în principii nutritive (50 gr acardoză — 10 gr. glucide = 1 U.P.), în colesterol, cît şi termenul de expirare a produsului. Se pot prepara şi băuturi răcoritoare dintr-o maceraţie de citrice, îndulcită cu zaharină. De asemenea, biscuiţi cu brînză pentru diabetici şi o pline hipoglucidică, hiperproteinată, cu germeni de grîu. înarmaţi cu aceste argumente ştiinţifice, am pornit în căutarea unor asemenea produse. O mică parte din aventurile acestei căutări au fost relatate — nu de mult — la rubrica „Răspuns la întrebare“ a ziarului „Informaţia Bucureştiului“. Iată — în completare — şi altele , căutind ciocolata dietetică... descoperim şi cofetăria dietetică ,,Cişmigiu“. — Ciocolata îndulcită cu acardoză sau cu alte produse similare , ne spune responsabila unităţii, Janulia Stănescu — ne este insistent solicitată. Noi însă nu o putem fabrica în condiţii de laborator. După cum, nu putem fabrica nici hiaturi subţiri de genul napolitanelor, cu un conţinut glucidic înscris precis pe ambalaj, sau biscuiţi dietetici. Există, în schimb, unele produse ale laboratorului propriu, foarte apreciate de cei care trebuie să urmeze un regim dietetic, ca de pildă, în cazul unor boli de ficat, gastrită, ulcer, rinichi. La loc vizibil, sunt afişate reţetarele acestor produse, precum şi calculul conţinutului lor glucidic. Să revenim, însă, la produsele care nu pot fi obţinute decât în cadrul industriei alimentare. Oare va mai dura mult pînă cînd o fabrică de ciocolată va trece la producerea ciocolatei cu acardoză ? Este atît de greu să se fabrice şi în Bucureşti băutura răcoritoare „Diabetic“, după reţeta apreciatului produs realizat în prezent doar la Braşov ? cît va mai dura pînă cind industria de morărit şi panificaţie din Capitală va produce, în cantităţile solicitate, plinea pentru diabetici (a cărei reţetă a fost pusă la punct de specialişti acum patru ani), ca şi biscuiţii cu brînză, care au şi fost produşi la staţia pilot? H. Lerea AU CUVÎIMTUL COLABORATORII CASELOR DE CULTURĂ Urmate din pag.I am spune, cu şanse de a stimula iniţiative, idei, acţiuni. Căci, ţinînd seama de complexitatea misiunii sale, casa de cultură e necesar să creeze modalităţi specifice de polarizare a interesului celor mai diverse categorii de cetăţeni. VALOAREA DIALOGULUI CU PUBLICUL „Succesul, implicit eficienţa educativă, a oricărei manifestări depinde nemijlocit de cunoaşterea necesităţilor spirituale şi preferinţelor fiecărei categorii de public, care frecventează sau pe care intenţionăm s-o atragem la casa de cultură“ , e de părere juristul Niculae Rădulescu-Botîcă, secretar al Comitetului executiv al Consiliului popular al sectorului 8. „E motivul care ne-a determinat, la casa noastră de culturi, să punem în funcţiune un, i-aş spune, SEISMOGRAF SOCIOLOGIC. Rezultatele investigaţiilor (s-ar putea face mai ştiinţific) au dus la organizarea manifestărilor adresate unor anume categorii de public (clubul „Femina“, Ucenic-club, Clubul pionierilor). Bineînţeles, acestea coexistă cu altele, de interes general, destinate unui public eterogen (Clubul actualităţilor, de pildă, ţintind informarea la zi şi comentarea evenimentelor semnificative)“. Dar, se pare că şi publicul vine deseori în întîmpinarea dorinţei de a i se cunoaşte preferinţele, necesităţile de perfecţionare a instruirii. Un fapt constatat de scriitorul Dumitru Almaş : „Am ţinut multe conferinţe, cursuri de universitate populară, am participat la mese rotunde, simpozioane. Am un şir la casa de cultură din sectorul 6, de la o vreme la cea din 8. Spre satisfacţia mea am observat că expunerea tinde spre comprimare, monologul transformîndu-se în dialog. Mai ales cînd se conving de competenţa vorbitorului, oamenii pun sumedenie de întrebări. Răspunzînd, abordezi aspecte ale temei pe care, poate, n-ai avut de gînd să le atingi. Uneori se nasc discuţii aprinse, care-ţi relevă zone inedite de Interes ale publicului. Dialogul e, după mine, cea mai eficientă formă de comunicare şi ar trebui stimulată în toate casele de cultură“. întrebarea : cui ne adresăm ? stă in atenţia prof. univ. dr. ing. Alexandru Isopescu cînd, în calitatea sa de rector al Universităţii populare din sectorul 5, stabileşte obiectivele şi tematicile cursurilor . „Ciclurile de prelegeri trebuie să se înscrie în sfera de preocupări a cursanţilor. Anul trecut, un sondaj al preferinţelor ne-a determinat să prezentăm ciclul „Mari personaje — mari interpreţi“. Sălile au fost pline. Anul acesta se bucură de succes „Istoria cinematografului”. Lucrătorii din întreprinderile de industrie alimentară din sector s-au arătat dornici să-şi îmbogăţească universul de cunoştinţe tehnice. Le-am ţinut cursul : „Automatizarea proceselor tehnologice şi aspecte ale tehnicii noi“. In aceeaşi ordine de idei, prof. Constantin Nasta (colaborator la aceeaşi casă de cultură) opina pentru consultarea publicului şi în privinţa stabilirii invitaţilor : „Oamenii au prilejul să asculte multe personalităţi marcante ale vieţii noastre politice, culturale, ştiinţifice. Au început să aibă preferaţi. Cînd li se anunţă tema unei viitoare manifestări, îşi exprimă dorinţa să se întâlnească cu un anume specialist. Cu precădere solicită invitarea celor mai receptivi la întrebări, care ştiu să stimuleze dialogul“. TRIBUNA A EDUCAŢIEI CETĂŢENEŞTI Coregraful Sever Titu este instructorul ansamblului folcloric „Balada“ de la Casa de cultură a sectorului 6. „ Performanţa artistică nu poate fi despărţită de universul spiritual al fiecărui artist amator, ne declară interlocutorul. Iată de ce mă străduiesc să transform fiecare repetiţie într-o lecţie despre valoarea folclorului nostru, implicit despre tradiţiile poporului român. Nu uit, de asemenea, că la casa de cultură nu se află numai sediul nostru de repetiţii. La ora actuală cei 60 de membri ai ansamblului fac parte din publicul permanent al manifestărilor. Unii frecventează universitatea populară, alţii " 'ourile de limbi străine. In primul rind, pentru artiştii amatori, casa de cultură trebuie să constituie o şcoală de educaţie cetăţenească. Noţiunea de educaţie cetăţenească, e desigur, complexă. A fi bun cetăţean presupune respectarea unui întreg cod etic, norme proprii moralei socialiste. Fără îndoială, rolul casei de cultură în perfecţionarea educaţiei cetăţeneşti ar trebui să fie determinant. In acest sens am notat două propuneri ale juristului Nîculae Răilulescu-Botică : — Cred că o casă de cultură trebuie să fie şi o tribună a opiniei publice. Cum s-o stimulăm ? Am propus casei de cultură un tip de manifestare în acest scop. Va debuta în decembrie. Se va numi „Fotoliul galben“. II vor ocupa, pe rind, oameni cu funcţii de răspundere in sector, care pot lua decizii cu caracter general. Invitaţi în jurul fotoliului galben : cetăţenii, care vor avea, astfel, posibilitatea să pună întrebări, să sesizeze inadvertenţe în instituţia sau instituţiile de interes public de care răspunde oaspetele ce ocupă fotoliul. Cine-i va ocupa primul ? încă n-am lansat invitaţia. Personal, vă asigur, nu mă voi eschiva... Tot în contextul acţiunii de educaţie cetăţenească, m-am gîndit că periodic, casa de cultură ar putea găzdui „Seara juriştilor“. Intîlniri cu cetăţenii, în care juriştii vor explica cum se aplică, ce semnificaţie au legile. Căci un bun cetăţean e dator să fie Şi un bun cunoscător al legilor statului. CE, CÎT ŞI CUM DEDICAM TINERETULUI Toţi interlocutorii noştri s-au arătat deosebit de interesaţi de locul pe care casele de cultură îl rezervă manifestărilor dedicate tineretului Rezumăm cîteva opinii şi concluzii : „Greşit judecă unii directori şi metodişti că tinerii preferă, exclusiv, divertismentul, oferindu-le, în consecinţă, doar seri de dans. Invitarea unor personalităţi de seamă, organizarea ingenioasă, cu competenţă, a unor acţiuni instructive, care să le stîrnească realmente interesul, curiozitatea l-ar atrage fără îndoială" (Dumitru Almaş). „Cercurile tehnice, artistice, formaţiile de amatori ce reunesc in special tineri, trebuie să constituie şi mijloace de descoperire şi cultivare a aptitudinilor, contribuind, implicit, la orientarea profesională a adolescenţilor“ (N. Rădulescu-Botică). „Ne străduim să găsim mereu forme noi de îmbinare a divertismentului cu elemente instructiv-educative. Trebuie să ţinem seama că în primul rind, tineretul e tentat de lucrut inedit”. (Constantin Nasta). Apropo de tineri, prof. Emil Stancu, directorul liceului „Matei Basarab“ ne-a vorbit — uzînd de propria experienţă — despre o posibilă (dar meritînd a fi preluată şi de alţii) relaţie de colaborare între şcoală şi casa de cultură. Practic, interlocutorul nostru participă efectiv la conceperea manifestărilor Casei de cultură din sectorul 4 destinate tinerilor. De multe ori acestea au loc chiar în sala liceului, ŞCOALA DEVENIND, ASTFEL, UN AL DOILEA SEDIU, CU PUBLIC OMOGEN, AL CASEI DE CULTURĂ. De ademenea, mulţi elevi fac parte dinformaţiile artistice de amatori, frecventeazădiversele cercuri ale casei de cultură. Colaborarea a dus şi la prezentarea unor spectacole de anvergură, protagonişti fiind, deopotrivă, formaţiile liceului şi colectivele artistice ale casei. iutil să comentăm aportul substanţial pe care specialişti de prestigiu în diverse domenii, creatori, îl aduc în calitate de colaboratori (i-am numi prieteni) ai caselor de cultură. Reproducînd azi „citate“ din propria lor experienţă, sperăm că substanţa unui gînd, a unei păreri, purtînd girul verificatei competenţe, dublată de dorinţa de a contribui la înnobilarea conştiinţelor, nu va rămîne fără ecou. II