Lumina Satelor, 1952 (Anul 31, nr. 1-42)
1952-01-15 / nr. 1-2
DiUiiÜIGi»Uuj'iJLLdi iiCSLOMEl s Poale reUgrloaeei pexxtarci popox IDI a Sibiu» 15 ianuarie 1958, Pi ta tax. PTl sa aprobat cu Nr. 64,56011944 Anul 31 Nr. 1-3 ANUL NOU Privind înapoi pe firul anului care s’a dus, simţim că atât bucurii cât şi păreri de rău stăjenesc inima noastră. Ne bucurăm în măsura în care ne amintim şi trăim din nou clipele de fericire pământească şi înălţare sufletească prin cari am trecut şi ne-au fost de folos. Dar ne şi întristăm când an de an ne încheiem socotelile cu aceeaş constatare : „Repede mai trece vremea !“ Nici o altă zi din ea nu ne strigă atât de grăitor : „O muie, adu-ţi aminte că eşti călător !“ Şi tristeţea ne cuprinde sufletul pe măsură ce simţim că suntem prea mult legaţi de pământ şi prea puţin pregătiţi pentru ca să putem prăsi. Privind în viitor omul încearcă să priceapă şi să deslege taina zilei de mâine. In acest scop la poarta minţii şi a inimii noi sire bat fel şi fel de întrebări. „Ce ne va aduce anul care vine ? Belşug sau secetă ? Îndestulare sau lipsă? Necazuri sau bucurii ?“ Cine-ar putea şti ? Nimeni ! „Ce va veni în faţa noastră a fiecăruia ? Câştig sau pagubă ? Sănătate sau boală ? Viaţă sau moarte?“ Cine-ar putea şti? Nimeni ! Şi cu toate acestea, noi ştim sigur care este voia lui Dumnezeu şi în acest An nou care începe! El „voeşte ca toţi oamenii să vină la cunoştinţa adevărului şi să se mântuiască !" (ITim. 2,4). In acest scop clar, trebue să adunăm toate străduinţele fiinţei noastre în întâmpinarea anului ce vine. Privind înapoi, să ne întrebăm : ce-am făcut pentru mântuirea sufletului nostru în cursul anul trecut ? Ştim că odată cu trecerea lui ne am apropiat trupeşte cu încă un pas către sfârşitul vieţii noastre. Apropiatune am oare şi sufleteşte în acelaşi timp de împărăţia luminii şi a iubirii lui Dumnezeu ? De câte ori nu făgăduim în viaţă să fim mai buni decum suntem? Făcut am oare astfel de făgăduini în anul care s’a dus? Şi dacă le-am făcut, îndepliniti le-am ? Urcat am o treaptă cât de mică peste viaţa noastră obişnuită ? Iată ce trebue să medităm cu prilejul acestei zile : cât de departe sau cât de aproape suntem de adevăratul rost al vieţii noastre pământeşti ? Fiecare sărbătoare creştineasca vorbeşte într'un fel sau altul sufletului omenesc. Sărbătoarea Anul Nou vorbeşte despre înnoirea omului. Ea trezeşte în sufetul nostru gânduri şi simţăminte cari ne luminează şi ne ajută să ajegem „făptură nouă"* după cuvântul apostolului Potrivit unui obiceiu moştenit, în miezul nopţii anului nou se sting luminii -- în multe din casele noastre, închipuind astfel înmormântarea anului trecut. Stingem noi însă în acelaşi timp şi „chipul vieţuirii de mai înainte al omului vechi“, impreuna cu „faţetele lui?“ (Ef. 4, 22; Col. 3, 9), îngropăm noi oare cu adevărat odată cu anul ce s’a dus tot ce e putred şi mort în viaţa noastră ca „să ne îmbrăcăm în omul cel nou, zidit după chipul lui Dumnezeu în dreptate şi în sfinţenia adevărului ?“ (Ef. 4, 24). Odată cu aprinderea luminilor ce vestesc sosirea Noului An, aprindem noi oare şi lumina cea binecuvântată a Evangheliei ca să ne trezim la o nouă viaţă ? Urări de bine aici pe pământ ? Da ! mai ales urări de înălţare şi înnoire sufletească. Cuvintele psalmistului : „Inimă curată zideşte întru mine Dumnezeule şi duh drept înnoeşte întru cele dinlăuntru ale mele" (Ps. 50), trebue să fie pâinea cea caldă a rugăciunii noastre în acest început de an, ca să ne putem îndplini cu vrednicie toate datoriile creştineşti şi cetăţeneşti. Pr. Dr. Gh. Constantin a fost aşezată de Atotputernicul Dumnezeu ca semn văzut al legământ lui sfânt încheiat între El şi fiii lui Israil, prin care Dumnezeu va fi stăpânul, păzitorul şi binefăcătorul lor, iar ei vor fi închinătorii, supuşii şi slugile Lui credincioase. Tăierea împrejur avea Ioc în ziua a opta după naştere şi era singura uşă de intrare în sânul bisericii iudaice. De acest semn văzut se lega slujirea lui Dumnezeu, înfrânarea în desfătări, lepădarea trufiei şi peste tot osârduirea întru dobândirea curăţirii duhovniceşti. Fiul lui Dumnezeu încă a primit a fi tăiat împrejur, pentru a dovedi că se ţine de fiii lui Israil, pentru a ne da pildă cum trebue să ne supunem legilor şi pentru a ne arăta cum trebue să ascultăm întru toate de voia lui Dumnezeu. Noi, creştinii, nu mai ţinem această rânduială a legii celei vechi, pentru că avem de la Hristos tăierea împrejur a duhului, prin care noi omorâm pe omul cel vechiu, răstignindu ne trupul cu patimile şi cu poftele lui şi ne îmbrăcăm în omul cel nou, zidit după Dumnezei, în cuvioşia şi sfinţenia adevărului (Efes. 4, 22) . Tot în ziua a opta se punea numele nou născutului, după dorinţa tatălui. Fiului lui Dumnezeu, după voinţa Tatălui cresc arătată prin îngerul Gavril (Le. 1, 31). I s’a pus numele lisus (Mat. 1, 21), despre care a mărturisit cu atâta bărbăţie sf. ap. Petru în faţa arhiereului : „nu este alt nume sub cer, dat oamenilor, prin care trebue să ne mântuim“ (Fap. 4, 12). Iar sf. ap. Pavel scria cu atâta răpire duhovnicească : „Dumnezeu L-a preaînălţat şi I a dăruit nume mai presus de tot numele, ca în numele lui Iisus să se plece tot genunchiul celor cereşti, şi al celor pământeşti, şi al celor dedesubt“ (Filip. 2, 9-10). Pr. D. Abel Tăierea împrejur Inoiți-vă abonamentul la gazetă Biblioteca Metern ASTRA *21134P* l\ Meeting la Londra organizat de Asociaţia pentru prietenia anglo-română. La Londra a avut loc un meeting organizat de Asociaţia pentru prietenia anglo-română. Cu acest prilej a luat cuvântul decanul de Canterburry, Hewlett Johnson, care a împărtăşit celor prezenţi impresiile din călătoria pe care a făcut o nu de mult în Republica Populară Română.