Lupta, septembrie 1890 (Anul 7, nr. 1210-1233)

1890-09-19 / nr. 1223

L­A­P­T­A D. Cazanescu crede că, de­şi se dă istoria într’rm mod legendar, dar acestui obiect i se asignează prea multă ma­terie Comparând programa veche cu ceea ce se discută în consiliu, constata că pe când în cea d’intâi se adăugea la fie­care clasă câte un obiect nou, ţi­nând semnă de versta şi inteligenţa co­piilor, în acesta de a doua încă din pri­mele clase, copilul începe aproape cu toate obiectele, şi pentru a dovedi a­­ceasta, spune că în vechea programă, istoria începea abia din clasa IV. Afară de aceasta 15 poezii într’un an pentru clasa II crede că e prea mult şi va fi şi greu, căci sunt diseminate în diferite cărţi. Constată că programa istoriei do­vedeşte că e opera meritorie a unui om competent şi spune că i-ar place şi d-sale să audă legendele satelor. Ex­primă, terminând, părerea că materia clasei II ar trebui să se pună în clasa III, iar in programul clasei a doua să se pună numai legendele istorice. D. Major Hirjeu găseşte bun progra­mul, dar ar vrea ca să se zică în el nu numai­­.(legenda unei familii din sat» ci «legenda unei familii din sat sau judeţ» căci se vor­ găsi cu greu­ în fie­care sat oameni despre care să se poată vorbi, ceea­ ce ar face pe învăţător să-l inven­teze. D. Hali­ă crede că d. Căzănescu face confuzie în privinţa istoriei legendare şi susţine că legendele trebue să preceadă istoria bazată pe cronologie şi geografie, căci cu copilul trebue să se urmeze ca­lea pe care a urmat-o omenirea in co­pilăria ei. Arată apoi că legendele vor fi şi educative şi distractive pentru co­pil şi conchide că programa, aşa cum e redactată, este foarte bună. D. Buţureat­u susţine că programa nu e încărcată în toate părţile sale pentru ca in anul I s’aîi pus puţine poezii. Afară de aceasta, sătenii fiind deprinşi cu povestirile, s’a pus legendele în pro­gramă pentru ca să nu se schimbe com­plect în şcoală mediul în care copilul trăia mai nainte şi pentru a-l deprinde cu istorisirea, fapt ce se oglindeşte in poveştile pe cari le aude în casa părin­tească. In ceea­ ce priveşte punerea in program a legendei unei­ familii din sat, D-sa crede că lucrul e nimerit si că să nu fie teamă că va fi aleasă de ordinar familia primarului, căci rare ori învăţă­torul e în buni termini cu primarul. Trecând la obiecţia d-luî Hârjeu, d. Buţureanu o crede întemeiată. Roagă a­­poî pe d. Căzănescu să-î indice poeziile cele mai lungi, care s’aîi pus în pro­grama diviziuneî l­a. D. Tăcu declară că va face observări asupra programului în genere. D-sa spu­ne că programul trebue să prevadă o­­biectele şi împărţirea pe ore, dar crede că nu trebue să regulamenteze propu­nerile, căci aceasta ar impedica liberta­tea de procedare a învăţătorului. Cons­tată că spiritul, în care e lucrat pro­gramul ce s’a prezentat de comisiune, este cu totul contrar libertăţei de ac­ţiune a învăţătorului, căci, de­şi e ştiut că învăţătorul are o educaţie pedago­gică, totuşi nu i se dă voe să-şi aran­jeze el materia şi orarul potrivit capa­cităţii elevilor săi­. In asemenea condi­ţii, zice d-sa, el nu poate fi făcut res­ponsabil, în caz când rezultatele ce ar obţine, n’ar fi tocmai satisfăcătoare. Trecând la altă ordine de idei, d-sa zice câ adevărata metodă de predare a istoriei trebue să constea în a spune copilului faptele şi a cere de la el să spună ce a înţeles şi dacă e vorba de biografii­, ar­ trebui aleasă nu biografia unui om din sat, căci această alegere ar putea fi un pericol, ci biografia unui om mare al ţărei. Apoi în privinţa le­gendei satului, chestiunea aceasta nu se va putea face de învăţător nici o dată, sau se va face foarte târziu, pen­tru că să poate ca satul să n’aibă le­gendă sau ca să nu să fi făcut studii speciale în privinţa ei. In fine, ţinând seamă că comisiunea indică şi poesiile ce au să se înveţe ca legende, fără să se gândească că pro­gramele o dată introduse, durează­ mult aceasta înseamnă că ea reglementează, cel puţin pe 15 ani ce poezii au să­ se înveţe­­în şcoală, fără să observe că in acest interval pot apare poezii mai bune. Din cele zise, d. Tăcu conchide că în­văţătorul va găsi programa imposibilă. î). Ponta spune că în programul de istorie prezentat s’a căutat să se pro­­ceadă ca cu programele celor-l’alte o­­biecte, adecă să se facă mai inteiu un înveţămînt real, intuitiv. Copilul nu are la început noţiuni istorice, care sunt reprezentarea unor fapte petrecute ; pen­tru aceea, conform pedagogiei care zice că trebue să procedăm de la văzul la nevăzut, trebue să punem in capul pro­gramei istorisirea faptelor unui om cu­noscut — aceast­a este istorisirea unui om din sat. Modul cum are să o facă învățătorul are să-l înveţe de la profe­sorul de pedagogie de la şcoala nor­mală. După această chestie copilul trece la legenda satului, care, ori­cât de mică va fi, trebue să existe, trece apoi la mo­numente, dacă există în sat sau în apro­piere. Aceste lucruri ’l fac pe copil să ştie ce este istoria. S’au ales după aceea fapte care să’î producă sentimente de care avem­­nevoe ca Stat să le sădim. Acestea sunt faptele eroice ale străbuni­lor, care sunt tratate în poesia popu­lară într’o limbă înţeleasă, admirabilă. O dată cunoscut scopul care ne-a ani­mat în alegerea legendelor, dacă vre­una nu corespunde, comisiunea roagă să i se semnaleze. Tot din cauză că co­misiunea a avut în vedere un scop, nu ne-a fost permis să nu indicăm mijloa­cele pentru atingerea lui, adică să ne hotărâm d­inainte care legendă credem că ar trebui întipărită în mintea copii­lor. Recunosc însă că s’a pus prea multă materie, căci pe lângă biografiiî, într’un an am introdus 8 legende, iar în cel-falt 15. Așa fiind lucrul, mijlocul practic de a descărca programa cred ca ar fi, ca acei ce avem amendamente de propus să ne retragem de o parte si să le for­mulăm, dacă se va primi în principiu reducerea programei. In firma acestora, cu învoirea consi­liului, se suspendă şedinţa pentru 5 mi­nute. La redeschidere continuă discuţia. D. Bădălan zice că dintre obiecţiele ce s’au presentat, numai cele relative la încărcarea programei sunt serioase, o­­biecţii pe cari de altmintrilea le-a recu­noscut juste şi comisiunea. Nu cade însă de acord cu d. Căzănescu, care face o învinuire comisiunea, că a prevăzut is­toria cu începere din cl. II, căci un principiu pedagogic spune că, pentru ca copilul să fie interesat la lucru şi deci şcoala să dea roade, trebue ca ma­teria ce i se va preda să fie variată. In ce priveşte observaţiile d-luî Tăcu, d-sa crede că ele sunt puţin interesante de­şi se fac comisiuneî în numele liber­­tăţeî, acusând’o că vrea să răpească li­bertatea de acţiune a învăţătorului. D. Budărăă întreabă pe d. Tăcu, ce ar zice d-sa atunci când, discutându-se ches­tii de ordin juridic, s’ar susţine câ, prin faptul că, magistraţii sunt fţiutiţî a ră­mâne riguros în marginele procedure! indicate de lege, li s’a luat libertatea de acţiune, de­şi sunt oameni speciali în materie ? Resultâ di­n acestea, că în ches­tia care ne preocupă nu trebue să ve­dem o chestie de libertate sau tiranie, căci programa ar trebui să şi-o facă în­suşi învăţătorul, conştient de­­‘sarcina lui. Eu însumi ’m­i-aşî face programă pentru copiii mei, zice d-sa, căci nimic nu trebue să, meargă la întâmplare. Na­tural că dacă s’ar indica materia pe săp­tămâni sau ore poate d. Tăcu ar avea atunci dreptate, dar alt-fel nu trebue să vadă în program­­ detailată de cât un a­­jutor ce aducem învăţătorului. Multă vreme la noi consiliile se mul­ţumeai! cu programe sintetice, dar a­­ceste au adus nenorocire in cultura u­­nor obiecte, prin interpretarea in sens prea strict ori prea larg ; prin urmare, nu mai trebue să continuăm pe această cale. Trecând la altă ordine de idei, d-sa zice că toţi membrii consiliului sunt înţeleşi în ce priveşte sistema şi scopul ce trebue să se admită pentru o pro­gramă de istorie ; aşa poesiele vroim să fie legate nu după pagină, ci după ma­teria lor, iar ceea­ ce vroim să cultivăm cu ele e sentimentul estetic şi sentimen­tul faptelor mari. S’a zis că nu e bine să se facă istoria unui om din sat şi d. Tăcu a adăogat că aceasta ar fi o pri­mejdie, dacă alegerea eî s’ar face de în­văţător, dar atunci cum remâne cu res­pectul libertăţei de acţiune a învăţăto­rului pe care d-sa ’l-a invocat, mai sus ? Ttrebue ori să’i recunoascem simţul de alegere a ceea ce ’i e necesar, ori nu. Să admitem chiar că el ar lua drept tip al descrierei pe primar, dar acesta nu poate fi un om care s’a ridicat prin meritul său? Ea aşi admite că dacă nu e o familie vrednică în sat—ceea ce se, va întâmpla rar, căci satul conţine cel pu­ţin 50 familii,— să nu se facă acest ca­pitol, dar n’aşi putea admite să se facă istoria unui om din judeţ, căci aceasta ar fi contra principiilor pedagogice pe cari le-am adoptat noi. In definitiv, ceea ce se poate şi tre­bue a se face în privinţa programei is­toriei, este a se reduce bucăţile puţin cunoscute sau prea lungi. D-sa arată că s’a căzut de acord asupra suprimare! ur­mătoarelor legende : legenda Banului Mă­răcine, legenda fugei lui Petru Rareș în Transilvania, legenda goanei domnului Elias (Mihul copilul). Asemenea s’a adaos la istoria unei familii din sat parentesa. Dacă e vr’o familie meritorie, D. Arion propune că, dacă se intro­duce restricţia cerută de comisiune, a­­tunici mai bine ar fi să se suprime, cu totul istoria unei familii din sat. In Ce priveşte legendele ce s’au suprimat, e de părere să se zică că vor 11 notate la cartea de citire. D. Leonardescu aduce mulţumirile sale comisiuneî că s’a inspirat de principiile pedagogiei moderne. Metoada de tratare a istoriei, propusă de comisiune, e nouă şi va produce multă plăcere copiilor. E o temere nechibzuită de a se mai zice acuma că programa e încărcată şi difi­cilă, sau că restrânge libertatea învăţă­torului. D-sa Spune că va remâne numai la tactul învăţătorului ca să­ predeze is­toria aşa ca copilul să o înţeleagă şi nu să o repete de roţi în mod mecanic. D Musicescu at­e să se introducă în program poesia imnului naţional. Punându-se la vot programa divisiu­­nei­­, cu modificările introduse de co­­misiune şi exprimate prin organul d-luî Badarcv, "se primeşte. Se trece la divisiunea II. D Căzănescu zice că manualele de astăzi nu vor permite a se trece toată programa de istorie a divisiuneî a II-a în 2 ani. Programele actuale de şi sim­ple, totuşi n’au­ reuşit, de aceea d-sa crede că* în distracţiile ce vor urma programei să se spună că istoria­ se va predla prin biografii sau monografii, căci alt­fel programa va fi încărcată. După aceste, în urm­a unei discuţii urmată intre d-niî Ruv­­reaua, Viţu şi Badarcv, se convine a se adăugi în pro­gram pe lângă perderea Basarabiei, câş­tigarea Dobrogiei. Cu aceasta modificare consiliul primeşte şi programa divisiu­nei a 11-a. Şedinţa se ridică la ora II jam., am­ruunţându-se cea viitoare pe Luni. Congresul studenţilor Domnule Redactor, Congresul studenţilor universitari în­tre alte daruri a avut şi pe acela de a tempera seceta ziaristică, dând sbor ne­­disciplinei şi fantaziei corespondenţilor. Privitor la corespondenţele relative la congres ce d-voastră a­­ţi avut în spe­cial şi presă în general, vă trimet a­­ceastă scrisoare, care până la o amă­nunţită şi exactă descriere a congresu­lui, poate îndrepta ştirele răspândite gre­şit in această privinţă. Un exemplu de fundamentală ei care este chestiunea pe care corespondentul d-voastră o tratează în numărul de 45— 16 Septembrie, în un pasagiu de cores­pondenţă, din darea de seamă a con­gresului, sub titlu de «incidentul Manea». Lucrurile sunt absolut greşit relatate. Cestiunea stă ast­fel : se supune discu­­ţiuni congresului o cerere către ministerul instrucţiunei publice, prin care să arată lipsurile studiilor în universităţile noas­tre şi prin care se cere complectarea lor. In şirul facultăţilor ce cereau ,complec­tarea studiilor erea şi facultatea de Teo­logie. Propunerea a fost prezentată de d. Meudonicii şi d. Mihail Pon­crat. Acest din urmă a luat cuvântul spre a susţine propunerea în teză generală. Mai în ur­mă, după mai mulţi oratori, am interve­nit şi eu stăruind a arăta că facultatea de Teologie nu poate sta alături cu ce­­le­lalte facultăţi in privinţa progresului şi complectărei studiului lor paralel cu înaintarea cercetărilor ştiinţifice. Atunci s’a ivit natural protestări din partea studenţilor Teologici şi a partizanilor lor, ba chiar unul dintre ei, un preot, în o cuvântare spirituală a putut distrage atenţiunea congresiştilor şi punându-se la vot propunerea modificată după ce­rerea mea — prin care se constată tre­buinţa complectărei studiilor la cele­lalte facultăţi afară de Teologie, *­*- d. preşe­dinte a constatat respingerea eî. Negreşit, că discuţiunea s’a urmat cu voicium­ea pe care o implică vârsta, tem­peramentul şi numărul celor ce discuta­u, dar n’a existat nici o falangă înverşu­nată din o parte sau din alta, cu atât mai mult nici un Policrat nu a fost în capul evlavioşilor, căci chiar fratele meu, d. Mihail Pon­crat, în urma discuţiuneî urmate, a cerut modificarea propunere! în sensul cerut de mine. Am arătat faptele cum s’au petrecut şi vă rămâne d-voastre să relevaţi deo­sebirea corespondentului d-voastre, pre­cum şi motivul spiritual ce l’a îndemnat să’şi dea drumul fari­­aziei sale. Un o satisfacere legitimă a celor ce vor citi aceasta, trec acum la incidentul şi urmările produse cu prilejul discuţiu­­neî propunereî de admitere in­­congres a studenţilor universitari israeliţî. Propunerea a fost semnată de 150 Studenţi congresişti. Printre cei ce nu semnase mai erau însă câţi­va partizani. Numărul celor de idee­ contrară era cred maî mare de cât al nostru. Constatarea nu s’a putut face, fiind­că votul nu s’a putut face. Când s’a citit propunerea a fost pri­mită de noi cu salve de aplause şi de către opozanţi cu şuerături. Aplausele şi şuerăturile au durat poate un sfert de oră. Culmea tumultului a fost însă, când eu m’am încercat a vorbi spe a cere urgenţa, şi când nereuşind­ am strigăt: «Jos prejudiţiile, sus ideile umanitare». Atunci a urmat o îmbulzeală provenită din partea studenţilor de Teologie şi a elevilor de farmacie, al căror scop era să ne dea jos după tribună pe cei ce voiam să susţinem propunerea. Desordi­­nea urm­ată de aci fără îndoială că a produs o vie mişcare şi emoţiune în sală, dar afirm că totul s’a mărginit în partea stângă a scenei și că noi părăsind sala tulburarea a urmat pe un teren sufle­tesc iar nici de cum brutal. Nu a fost nici o lovire în sală, nici una în loji. Spiritele de sigur erau iritate, lucrul este natural. Peste doue ore a avut loc ban­chetul, care in adevăr avea mai mult aparenţa unei recreaţiuni de­cât a unei solemnităţi. Incidentele urmate după ban­chet nu sunt datorite studenţilor uni­versitari. Un caporal din Botoşani mon­tat de vinul dat de studenţi la banchet însoţit de vreo doi tovarăşi "a produs ex­cesele atât de exagerate in publicaţiu­­nile ziarelor. Acest incident a constatat alături cu mine de prietinii mei d-nii Grigore Cernescu, student în Drept şi Litere, Buc., Ion Purcăreanu, idem, P. Iterescu, student în medicină Buc., şi alţii al căror nume pentru un moment nu e trebuincios. Din partea propriu , zis a studenţilor universitari nu a fost nici un caz, din partea acelor ce au luat parte la con­gres sub diferite motive, se pare că s’ar fi produs asemenea fapte. Dar între noi s’a şi deschis ancheta şi constatările cî vor fi franc şi real publicate. Nu pot intra in consideraţiunile ce vă inspiră d-voastre teama de opiniunea Europei în privinţa israeliţilor la noi, dar cred de­sigur, că cei ce vor cerceta Conştient acest lucru, vor înţelege greu­tăţile ce întimpină ori­ce idee nouă până ’şi face drumul său. Oprindu-mă aci, vă rog să ertaţi em­­aging acestei corespondenţe in lipsa o­­noareî de a vă fi personal cunoscut, o­­n­oare ce aştept cu plăcere spre a ve în­credinţa de consideraţiunea mea. Dumitru Pon­crat 16 Septembrie 1890, București. INFORMAŢIUNI Miniştrii sau reîntors azi de dimi­neaţă de la Sinaia, şi întrebam pe on. minister al cul­telor, cum se face cu S.S. părintele Gonon-Aramesnul-Ironici, continuă de a-şi păstra cele trei funcţii ale sale, pe care le ocupă călcând prescrip­ţiile legei contra cumulului. Asuprii acestei chestii promitem să mai revenim, dacă legea va fi călcată in picioare ca până acum.­­ Ar fi de dorit ca on, minister al instrucţiei publice să, înlocuiască pe actualii suplinitori fură nici un titlu, prin tineri cari au studii universi­tare, sau a publica la concurs ca­tedrele pe cari le ocupă. „ Aflam ca comisiunea, numită de consiliul general pentru a studia pro­iectul de program al şcoalelor ur­bane prezentat de minister, va res­pinge in totul programa ca impo­sibilă de realizat şi nelegală, fiind dat faptul că ea extinde prea mult obligativitatea învăţământului, şi se va mulţumi numai a indica bazele pe care ar trebui lucrată o aseme­nea programă, după ce prealabil s-ar pune nouă baze legale învăţămân­tului urban. „ Cu trenul de aseară a plecat la Iaşi amicul nostru Bădăran, pentru a lua parte la întrunirea ce va avea loc la clubul radical, pentru a se hotărî atitudinea partidului în ale­gerile comunale. FOITA ZIARULUI „LUPTA“ urs, ci toți tatai.pt MAMA (Urmare) XXXV — Evident. .. Prin urmare, dacă nu e foc tras, nu e s­e impulsiune, ei bine, susţin că n’a fost foc tras, ci arma de la sine a luat foc. Cum a luat foc 4? Aceasta! ce nu pot să spun­, dar­ oare este imposi­bil să ’ți închipui, că o armă poate să ia foc, fara că trăgaciul să fi fost tras cu voință ?’ —­ De asemenea trebue pentru ca să fie rănit, ca arma să fi fost îndreptată contra rănitului. Nu să întâmplă foarte adesea să se rănească cine­va singur fără ca să fi îndreptat arma contra sa ? — Domnul unchiul d-tale declară sin­gur că a îndreptat arma contra fiului său. A declarat el asem­inea că a în­dreptat arma ca să tragă asupra lui? — Nu. Ei bine, atunci domnule, numai credeți in acea impulsiune care admisă, ar conchide fără îndoială la nebunia un­chiului m­eu. Urichîul meu­ nu ’i nebun de loc, domnule și el n’a fost nici o dată, nici înaintea acestei lovituri de re­volver, cum nu ’i nici după aceasta. Tot ceia ce vi se va spune in această ches­tie, nu poate fi de cât interpretation­­a oamenilor cari o vor explica rezonabil, ştiinţific, ceia ce este neexplicabil. Mai bine ca ori cine, d-voastră ştiţi ca sunt lucruri neexplicabile că tocmai e o ne­bunie de a voi să explici... puţin im­portă cum; ast­fel e şi cu această lovi­tură de revolver, plecată din întâmplare fără ca unchiul meu­ nici vărul meu să ştie el însuşi cum a plecat. — Vărul d-voastră n’a zis el, că ta­tăl sau a tras asupra lui ca să’l asasi­neze? Am în această privinţă mărturi­sirea valetului Edmond. —­ Aveţi şi pe a mea deasebninea, domnule, dar ce importă ceia ce a zis, ceea ce a crezut vărul m­eu in primul moment de spaimă, după o scena vio­lenta care de sigur nu’i lăsase sângele seu rece? Trebue să’l întrebați cred; ei bine, sunt sigură că el nu va spune azi că el crede, că tatăl seu a vrut sa’l asasineze. El este aici voieștî să fi’l aduc ? — Ve rog a m­i’l trimete, zise pro­curorul, apăsând pe cuvântul trimete. Aceasta nu voia Antoneta, care făcând această propunere spera să fie de faţă cu Victorien şi să-i răspundă contra­dictor, dar era cu neputinţă de a se îm­potrivi la o cerere care care, era un or­din, ea se duse in vestibul unde era vărul seu cu donma Gonbarrien­. - Procurorul republice! vroeşte să te întrebe îi zise ea privindul in faţă să te întrebe dacă şi azi tu crezi adică, cum ai zis luni in îm­bin­area ta, că ta­tăl teu­ a voit să te asasineze...el te aş­teaptă. Dar Victorien n’ar fi putut răspunde la o întrebare puse în aceşti termeni, pentru a fi metodic şi complect, pro­curorul îi ceru o istorisire, din momen­tul când a intrat la tatăl său până când glonţul la lovit, şi el putu aranja lu­crurile, cum vroi, luând atitudinea ce-i plăcea să ’şi ea. Se arată* foarte moderat şi foarte de­solat. — In adevăr, în prima tulburare, a­­meţit prin rana sa, ne ştiind dacă era rănit de moarte sau numai uşor, per­­duse puţin capul, au­ putut zice că tatăl său­ trăsese asupra lui ca să­­ asasineze. Dar acesta fusese o vorbă inprudentă, care nu să poate explica de­cât prin scena violentă ce suferise. Câte­va mi­nute de linişte ii ajunse pentru ca să înţeleagă acea ce, dintr’un tain, nu se prezentase spiritului său , adică că tatăl sau fusese lovit de un acces subit de nebunie, care explică tot așa de bine schimbarea sentimentelor sale, ca și lo­vitura de revolver.­­ Dar această lovitură n’ar fi putut pleca ea singură, din întâmplare și să nu fi fost trasă? întrerupse procurorul. — Dă’m­î voie d’a vă.a răspunde că a­­ceasta ar fi explicația ce prezența d-v. aici m’ar face să adoptez, dacă ar fi trebuitoare pentru a face petatul meu­ neresponsabil , un accident, nimic de cât un accident ; din nefericire, această neresponsabilitate este mai bine demon­­strata încă prin simplul adevăr, care este, că trăgând, el a fost împins de o pornire căreia nu i se putea împotrivi, ast­fel că el nu-i mai justiţiarii, înaintea magistratului şi înaintea medicului; de alt­ fel doctorul Southyrarme, în vizita sa de erî, ne-au făcut să aflăm că această pornire, care izbucni pentru noi subit, fusese precedată de syndrome, după dân­sul caracteristice, şi care’l făcea oareşî­­cum fatal predispus la nebunie. Pentru asta el ne trimete­aa astă dimineaţă un medic alienist şi doi infirmieri cari, chiar ar fi trebuit să fie deja sosiţi. Însărci­­eviaţi de a priveghia asupra totului meu, ast­fel ca el să nu fie primejdios, nici lui însuşi, nici altora. Din aceste răspunsuri şi din aceste observaţiuni contradictorii nu reieşia ni­mic limpede şi precis pentru procuror. D. Conbarrieu era el responsabil? în­trebarea era pusă, şi fiind­că alieneştii erau deja amestecaţi in afacere cel mai bine, din puntul lui de vedere, era de a aduce şi pe alţii noni, cari, dacă nu vor limpezi cu totul afacerea din, ceia ce rămânea obscur, va aduce cel puţin justiţiei o bază de apreciaţie : el ar fi făcut ceva, şi de altă parte nu vroia să se aventureze. Iată ce anunţă el doamnei Conbar­­rieu. —­­ Sunt de părere că o nouă exami­nare este trebuitoare, pentru a ne pu­tea pronunţa în cunoştinţă de cauză,­ medicii vor 11 trimeşî pentru a proceda la o nouă examinare, in aşteptare bol­navul rămâne încredinţat îngrijirilor d-voastră. Gând trăsură sa ajunse la grija par­cului, ea încrucişa brescul în care el zări medicul ce era aşteptat, şi cele două ajutoare ale sale­­ toate măsurile erau deci luate, bolnavul va fi sub bună pază. (Va urma). 4 4 4 V A 4 4L

Next