Lupta, ianuarie 1891 (Anul 8, nr. 1306-1324)

1891-01-24 / nr. 1324

► t ANUL VIII . No. 132 4 ABONAMENTE IN TARA Un an................................................. V* an.......................................... 3 luni............................................... Pentru învățătorî pe an.............. IN STRĂINĂTATE Un an................................................ ‘I» an ... .............................. . . . 3lunî.................................................. Numărul de bani REDACȚIA Strada Academiei, No. 19, (Casa Mercurî) 40 leî 20 „ 10 , 30 , 50 lei 25 „ 15 „ JOI 24 IANUARIE 1891 ANUNCIURI: Pe pagina III, 30 litere corpul 7 IV zi r« L' » » » Inserţie si reclame „ „ 1 leu linia 25 bani „ 2 lei _ Pentru anundiuri a se adresa In România, la Agenţia Havas Iu Francia, Italia, ILustro-Ungaria şi Latri& la Agenţia Havas, 8, place de la Bourse, Paris, precum şi la sucursalele ei. Un nu­măr vech­ia SO bani ADMINISTRAŢIA Strada Academiei, No. 19, (Casa Mercusi) Calotagiul de Duminecii Informaţiuni exterioare Fizionomia Camerei Charles Bradlaugh Germania şi Transilvania Viaţa pozitivii Novele de Sutura Ecourile zilei Din Bârlad Ştiri de pretutindeni Fapte diverse Corpurile legiuitoare BALOTAGIUL DE DUMINECA Balotagiul de la colegiul al II-lea de Ilfov, dă loc la felurite comen­tarii. Fiind­că cazul este interesant, să zic şi eu câte­va cuvinte. Tot-d’a-una am susţinut că massa noastră electorală nu este aşa de rea cum să pare la Întâia privire. Tot-d’a-una am adăugat că dacă u­­nele colegii sunt adevărată zestre guvernamentală, vina purcede de acolo că regimul cenzitar le ţine înguste şi, al doilea, că opoziţia nu cultivează îndestul corpul e­­lectoral. Şi nu mai departe de­cât la discuţia adresei tronului am dez­voltat pe larg această idee şi am îndemnat pe partide ca să se pună pe lucru serios, dacă voesc ca să­ aibă alegători independenţi. Observaţiile mele precum şi sus­ţinerea sufragiului universal, au găsit sau increduli sau adversari pasionaţi. Colegiele mari, nume­roase, au fost mai cu seamă ob­­iectul combaterei din partea celor mai mulţi. Toată lumea îşi aduce aminte cum d. L. Catargiu, combătându-mă în ceea ce priveşte sufragiul uni­versal, zicea : — „Voeşti d-le Panu colegii „mari ? Voeşti sufragiul universal ? „D’apoi îl ai în Bucureşti la cole­giul al II-lea. Te­­poftesc de te „prezintă sau să se prezinte cine­­­va în opoziţie dacă îl dă mână.“ Iar mamelucii aplaudau, şi mulţi deputaţi independenţi gândeau că d. L. Catargiu are dreptate adică că în un colegii­ de 9000 de ale­gători, ca cel din Bucureşti, nu să poate lupta. Nu am crezut că evenimentele îmi vor da aşa de grabă dreptate. Nu­­mi-am închipuit că aceleaşi eve­nimente vor dovedi aşa de lesne ridiculul şi superficialitatea celor susţinute de omul cel mai îngust la minte dintre toţi politicianii noş­­trii. Căci iată un colegiu mare, acel al capitalei, colegiul cel mai slab şi mai guvernamental din ţară că să revelează ca un colegiu bun, unde opoziţia poate spera succese electorale. Opoziţia de toate nuan­ţele a căpătat Duminică, împreună, mai multe voturi de­cât candidatul guvernului. Ei, ce mai zici d-le Ca­targiu ? Ce mai ziceţi d-lor rutinari, duşmani ai colegiilor mari şi ai sufragiului universal ? Cum s’a făcut această minune? In modul cel mai simplu, Colegiul al II-lea de Bucureşti, inteodat de mult celui mai umilit guvernamen­­talism, a fost ani întregi negligeat de opoziţie, dar negligeat cu desă­vârşire. Sub guvernul d-lui I. Bră­­­tianu să ştie că toţi şefii şi politi­cianii de frunte opoziţionişti­, când erau alegeri generale, plecau cu toţii în deosebite judeţe unde îşi puneau candidaturile şi lasau în completă părăsire pe alegătorii Bucureşteni sau mai bine îi lăsau pe mâna po­liţiei d-lui Radu Mihaiu sau a d-lui Moruzi. Evident că în asemenea condiţii colegiul al II-lea de Ilfov era zes­tre guvernamentală. Cu venirea conservatorilor, co­lectiviştii nu procedară ast­fel. Având imense relaţii contractate timp de 12 ani, ştiind a lucra şi a se or­ganiza mai bine de­cât cele­l­alte partide, având la dispoziţie mijloace suficiente pentru a lucra un vast colegiu, colectiviştii, departe de a neglijea Capitala, să puseră din con­tra pe lucru cu o energie demnă de lăudat. Rezultatul s’a văzut Du­minică—şi dacă partidele vor con­tinua de a se ocupa de Capitală, în curând colegiile Bucureştiului vor deveni colegii independente, demne de Capitala ţarei. Experienţa de Du­minică departe de a infirma idea democratică a sufragiului universal şi a colegiilor mari, din contra o confirmă în mod vădit. Aceste zise în trăsături generale, pentru a fi drept nu me pot opri aici. Este o parte slabă a experienţei de Duminecă pe care trebue să o pun în evidenţă. Nu e aur curat tot ce a strălucit la alegerea de la 20. Sunt motive de ordin principal care explică succesul relativ al colecti­viştilor, altele de­cât acele ale inde­pendenţei de caracter a cetăţenilor. Sau mai bine, nu trebue să exa­gerăm lucrul şi, cu toate că rezul­tatul de Duminică este încuragiator, să nu se creadă că manifestarea de la colegiul al II-lea este curată de ori­ce fel de aliagiu impur. Acest lucru îl voia arăta mâine. G. Panu. A se vedea ştirile telegrafice la pag. III Informaţiuni exterioare Lupta electoralii în Austria. — Praga. Partidul Tinerilor­ Cehi a hotărât să pue candidaţi în toate circumscripţiile şi chiar în districtele unde isbânda este îndo­­ioasă. Candidaţii se vor prezenta pentru a procura „Tinerilor“ ocazia de a se număra.* Austria se apropie de Rusia.—Ham­burg. Ziarul d-lui Bismark „Noutăţile Hamburgului“, publică un curios articol asupra apropierei Austriei de Rusia, care va fi consecinţa forţată a vizitei archi­­ducelui Francisc­ Ferdinand la Curtea din St.­Petersburg. Această vizită, zice numitul ziar, pro­bează un lucru: că Austria vrea să-şi asigure posibilitatea de a trăi în buni termeni cu Rusia, şi că, cu cât relaţiunile ei cu Rusia vor fi mai amicale, cu atâta va fi mai sigură de preponderanţa ei în tripla­ alianţă. Tot în acest sens trebue interpretat sprijinul dat de către repre­zentantul Austriei la Sofia reclamaţiunilor guvernului rusesc cu privire la nihilişti. Lumea îşi aminteşte că am expus altă dată valoarea amiciţiei Rusiei pentru Ger­mania făcând să reiasă că acest din urmă Stat nu ar fi sigur de situaţiunea ce o­­cupă în tripla alianţă de­cât atuncea când Austria ar fi ştiut că Germania s-ar putea înţelege cu Rusia în ori­ce moment ar voi. Noi mai adăugăm că, în ziua în care cel din Viena ar crede că puntea între Germania şi Rusia este ruptă, Austria va lua o altă atitudine faţă de imperiul ger­man şi Germania ar fi în pericol să de­pindă, oare­cum, de Austria. Suntem de­parte de a pretinde că am ajuns acolo, însă, oricine observă cu atenţiune eve­nimentele epocei noastre în totalul lor, trebue să se îngrijească. Pentru a justi­fica aceste temeri, este de ajuns să ob­servăm că Austria cere Germaniei să facă concesiuni pe terenul economic, şi pe de altă parte, să sileşte aşi ameliora relaţiunile cu Rusia. Tendinţele rusofile ale Austriei probează că noi trebue să păstrăm bunele noastre relaţiuni cu Rusia. * Germani anti-pru­sieni.—Berlin. Şi în anul acesta ca şi în cei trecuţi, numai armata, în marele­ ducat Mecklemburg- EDITIA. A­LDOTT­A. Strelitz, a celebrat aniversarea împăra­tului. Această stăruinţă a populaţiunei ma­relui­ ducat, de a-şi afirma tendinţele sale anti-prusiane, pricinueşte în capitala im­periului o impresiune foarte neplăcută. Spania şi tripla­ alianţă. — Madrid. „Epoca“, răspunzânzând unul german care sfătuia pe Spania să întreba tripla alianţă, declară că acest apel nu va găsi nici un ecou în Spania, fiind-că opiniunea publică este convinsă că singura politică inter­naţională pe care o poate urma cabinetul din Madrid este neutralitatea prietenească pentru toate puterile. Guvernul nu se inspiră de la Paris şi tot atât de puţin de la Berlin. FISIONOMIA CAMEREI . . . O lege prozaică să votează, acea asu­pra organizărei Pompierilor Focul isbuc­­nește de la cele întâi cuvilite și să pro­pagă cu o repeziciune surprinzătoare. Scânteia o aruncă d. Alexandrescu ra­portor, ea găsește materie inflamabilă la d-nii Vernescu, C. Kogălniceanu, L. Ca­targiu etc. Discuţia durează de abea ju­mătate de oră, şi Camera întreagă este în flăcări. — Dacă lucrurile mai durează ast­fel, vom fi nevoiţi a chema pompierii, strigă simpaticul C. Bobeîcă, fost tulumbagiu în tinereţe. Ce este în discuţie ? Sau mai bine ce nu este în discuţie? Pompierii să fie ci­vili sau militari ? — Civili, răspund mai mulţi, căci mi­litarul are menirea de a un foc, iar nu de a stinge. Dar şeful pompierilor c­e să fie ? Un fost sau un actual militar? — Fost, răspund consu­ltorii. . — Actual militar, replică liberalii. — Viitor militar, răspund democraţii. Aici amendamentele curg ca ploaia. D. Vernescu ajutat de d-nii Enacovici şi Buzdugan fabrică mai multe duzini de amendamente pe cari le dezvoltă câte unul la fie­care cinci minute (ordonanţa d-rului Severeanu). Catargiştii sunt cam umiliţi cum că şeful lor nu vorbeşte ni­mic şi că numai d. Vernescu ţine Camera sub farmecul vorbirei sale. D. Mişu Balş chiar îndrăzneşte a zice bătrînului: Ivukoane Lascarachi, ar fi bine ca în o chestie aşa de gravă să luminezi Camera cu cunoştinţele şi experienţa d-tale. — Apoi tocmai la aiasta mă gândeam și eu zice d. Catargiu. Apoi cere c.­vântul. •— D-lor, zice șeful conservatorilor trânî. D-voastră discutați cine să fie co­­mandir peste pojarnici? Să înțelege că trebue sâ fie un ofițer care să aibă apa­ide. Acel comandir trebue să aibă măcar patru vndrofyeri iar peste toată să fie un feldfebict. Toate acestea trebuesc chibzuite cum sunt pompierii la Paris. Căci d-lor, de vreme ce avem libertăţi ca la Viana de ce nu am avea pompieri ca la Paris ? Un tunet de aplause isbucneşte, d-nii Olănescu, Balş, Iancovescu, Grădişteanu, C. Kogălniceanu etc. aplaudează cu fre­nezie. Să propune un amendament care sună ast­fel: « Organisarea pojarnicilor ca la Paris.» — Eu adaug, zice nostimul Boboică, următorul aliniat: „car pe frontispiciul ca­­­zarmelor de Pompieri să fie cu litere „mari scrise cuvintele; libertăţi ca la « Viana.» Acest amendament raportorul îl su­pune comitetului delegaţilor spre a-­şi da părerea. D. Micescu întrebat răspunde: —Nu mă pot consulta până ce nu voia întreba pe Nenea Radu Stanian. Focul discuţiei pare a se potoli în dreapta Camerei, când el izbucneşte din nou la stânga, între d-nul M. Kogălniceanu și Vernescu. In zadar mai multe pompe sunt îndreptate spre a stinge sau a po­toli cearta, d. Kogălniceanu izbutește a pârli destul de serios pe d. Vernescu. Peste câmpul incendiului dominează ge­neralul Manu. Acest spectacol Îi aduce aminte incendiele ce bombele artileriei aprindeau în satele de dincolo de Dunăre în timpul ultimului rǎzboiu !... La urmă majoritatea sare cu mic şi cu mare şi discuţia să închide, iar în locul discursurilor pronunţate nu rămâne de­cit scrum, cenuşe şi fum !.. Gestiunea zilei Charles Bradlaugh Sunt 10 ani acuma, de când pe o seamă a tinerimei democratice din România, ne pasiona și ne umplea de entusiasm lupta stăruitoare pe care Charles Bradlaugh o ducea în contra parlamentului englez. Erea tocmai în timpul când ideile de­mocratice se lamureau tot mai mult, când acel liberalizm utopic şi sentimental, care erea reprezentant prin Lamartine, Quinet şi Michelet, începea sâ se evaporeze şi să fie înlocuit prin formele precise ale democratizmului ştiinţific. Cu câţi­va ani în urmă ne bătea inima cu putere când citeam viaţa şi operele zvăpăiatului Camille Desmoulins ori pre­­dicele blânde ale lui Lamenais, cu câţi­va ani în urmă, nuanţarea sigură a ideilor, a oamenilor şi a esenţei evenimentelor, ne erea lucru strein, pentru noi tot ce pleda în contra tiraniei şi în favoarea li­­bertăţei, tot ce apăra cauza nenorociţilor în potriva apăsătorilor erea mare, erea nobil, erea democratic. Dar pe Bradlaugh l’am privit deja, printr’o altă prizmă, fapta luî vorbea mai mult convingere! de­cât inimel, el se pre­zenta, nu ca un entusiast umanitar şi de­mocrat, dar ca un om plin de credinţe statornice, ca un vrăjmaş al prejudiţiilo­r ca un om de ştiinţă modern. Şi pentru noi, care­­eram pe vremea aceea amorezaţi de Forţa şi materia lui Buchner sau de studiile lui Darwin, Brad­laugh erea un mare erou, iar lupta sa cu parlamentul o urmăream­ cu nesaţiul. 4» * * Iată! pe scurt biografia, ast­fel cum o găsim în ziarul Le Temps : „D-l Carol Bradlaugh, membru al Ca­merei •'Comunelor pentru oraşul Navyramp-*­ton, născut la Londra în 1833 într’o si­­tuaţiune foarte modestă. In 1850 dânsul se înrolă în al 7-lea regiment de dragoni al gardei şi, dupe trei ani, părăsi armata. Ajuns funcţionar la un avocat, se pasionă pentru libera­­cugetare militantă, deveni apostolul unui soii de propagandă anti-religioasă, fondă ziarul Naţional Reformer şi publică din­­preună cu d-na Besaut opere recoman­dând poporului, ca soluţiune a cestiunii sociale, practica doctrinei lui Malthus. Urmărit și osândit pentru atentat la bunele moravuri din causa aceasta, fu osândit, de asemenea, pentru tratatele sale populare de atheism și pentru „Rechizi­torul In contra dinastiei Guelfe.“ In 1880, fu ales deputat la Northampton. Atunci intră în acea luptă de cinci ani cu majoritatea Camerei. I se refuză să jure ca Ateu, şi, de­oare­ce dânsul nu voia să jure ca aceea cari cred în Dum­­nezeu fu dat afară cu forţa armată şi o­­sândit la mari amenzi pentru că a votat fără să fi jurat, apoi fu închis în tem­niţa parlamentului. Dar statornicia, curagiul şi tactul lui Bradlaugh făcură ca însăşi adversarii săi să-l considere cu respect. Astfel după alegerea generală din 1885 şi cea din 1886, când pentru a cincea şi a şasea oară obţinu sufragiile alegători­lor din Northampton, noul speaker, d. Peel, hotărî să puie capăt unei situaţiuni atât de nedrepte. Preşedintele făcu să se voteza o propunere prin care, ori­ce de­putat care n’ar voi să depuie jurământul, să facă o declaraţiune specială. Iar în zilele trecute, când Bradlangh intra în a­­gonie, Camera punea o culme triumfului sau, hotărând să şteargă din procesele sale verbale textul rezoluţiilor votate o­­dinioară în contra­. Singur, de la faimosul Wilkes,Bradlangh avu satisfacţia să vadă Parlamentul fă­­cându’i amendă onorabilă. Dar moartea nu l’a lăsat să se bucure de acest triumf. El a murit tocmai în momentul în care a luat loc printre politicianii consideraţi. Dânsul se bucura de o influenţă incon­testabilă în ’camera comunelor, şi depu­taţii şopteaul că s’ar putea foarte bine, ca proscrisul de la 1880 să ajungă ministru într’un cabinet liberal. Bradlaugh a rămas credincios ideilor sale democratice, dar­­era un anti-socia­list puternic, ceea ce contribuise a-­l mai scădea din popularitate. * * 4» Energia acestui om în luptă a rănii :* exemplară, şi numai graţie rezistenţa­­ sale de fier a putut întoarce opinia în favoarea sa. Dar cazul lui Bradlaugh este o dovadă puternică, cum că individul, cu toate cu­sururile şi calităţile sale nu­ de cât pro­dus al mediului social în care trăeşte. Intr’un mediu corupt, banal, ori incon­ştient, predispoziţiunile cele mai bine condiţionate degenerează şi se transformă în aplecări grosolane către viţiil şi lu­cruri vulgare; din potrivă un mediu cult şi conscient, deşteaptă energiile, com­­plectează însuşirile cele bune, ridică chiar moravurile anemice. Iată pentru ce în Anglia Bradlaugh s’a putut menţine, a putut lupta şi învinge. Dacă după întâia sa izgonire din par­lament, alegătorii din Northampton l’ar fi părăsit, Bradlaugh erea un om sfârşit, iar cariera politică nu ’şi-ar fi putut’o urma de cât abjurând la credinţele sale. Dar energia şi statornicia alegătorilor, au împuternicit energia şi statornicia a­­lesului, şi ast­fel un om de caracter a putut rămâne om de caracter. Când oare societatea română, în care cu greu să pot menţine cei buni, va fi capabilă să creeze un Bradlaugh? Când? Constantin C­ K­acalbaşa. DIN PROVINCIILE SUBJUGATE Germania şi Transilvania De cât­va timp cestiunea,Transilvaniei se agită cu atâta stăruinţă prin presa germană în­cât trebue să stai pe gânduri văzând această turnură îndrăzneaţă a pre­sei germane în potriva ungurilor, aliaţi desperaţi ai Germaniei. Şi această preocupaţiune a presei ger­mane în favorul celor trei milioane da Români de sub jugul prea graţiosului îm­părat Frantz Iosef, pare a fi sistematică de când cu faimoasa disgraţiare a princi­pelui de Bismarck. Intr’un moment în­clinaţi am fost ,^cred* ,c^ agitaţiunea confraţilor noştri din Germania este tre­cătoare şi provocată numai de conferinţa din Sibiu a românilor transcarpatini. Dar astăzi vâzând că cele mai importante ziare — reprezintând partidele cele mai puter­nice din Reichstagul din Berlin, — ca Reichsbote, Kreuz-Zeitung şi Mü­n­­chener Algemeine Zeitung, se ocupă zi de zi nu numai cu descrierea istorică şi patetică a suferinţelor Românilor din ţările coroanei ungureşti, ci chiar şi de toate proiectele de legi ale guvernului unguresc, proiecte care vizează maghia­­rizarea românilor; facem o amendă ono­rabilă şi recunoaştem realitatea şi since­ritatea presei germane faţă de Românii subjugaţi. Constatăm cu plăcere, că în fruntea a­­cestor agitaţiuni se află „Kreuzzeitung“, organul centrului al cărui şef este cele­brul Windhorst, vechiul şi implacabilul adversar al principelui de Bismarck. So­­licitudini desinteresată a acestui ziar faţă de Români in genere, întâmpină însă adeseori reprobări bizantine,, chiar din partea acelora, cari în deosebi ar trebui să se felicite de acest devotament desin­­teresat al presei germane faţă de Ro­mâni. Ast­fel d. Lahovari, în credinţă că face un admirabil act de fineţă diplomatică, declară de pe tribuna Camerei, că inter­­viewul d­lui Maiorescu publicat în „Kreuz­zeitung“ şi reprodus şi în „Lupta“ este inexact şi făcut acum un an şi jumătate. D. Schwaenhagen, redactor la „Kreuzzei­tung“, în opoziţie cu bizantinismul d-lui Lahovari, printr-o scrisoare din Berlin adresată „Românului“ declară că d-sa a interlocuţionat pe d. Maiorescu, pe când acesta erea deja ministru, adică la 8 De­cembre anul trecut. Dar d. Schwaenhagen nu se opreşte numai până aici, ci face nişte revelaţiuni politice de toată importanţa, care lămu­reşte pe deplin situaţiunea actuală a Ro­mâniei faţă de arzătoarea cesti­une a Tran­silvaniei. Reproducem dar părţile mai interesante a scrisorii d-luî Schwaenhagen cu pro­misiunea de a reveni. Eu am văzut pe d. Maiorescu Sâmbătă în 6 Decembre (st. nou) dimineaţa în lo­cuinţa sa, aşa­dar într’un timp, când dân­sul era deja de o săptămână şi jumătate ministru. In această zi mi-a declarat d. Maiorescu că el ca ministru aprobă cu desăvârşire ca Liga înfiinţată de studen­ţii din Bucureşti să adune bani, cu care să se înlesnească instituirea grădinei de copii române naţionale în comunele lo­cuite de Români în Ungaria. El ar ruga în acest cas chiar pe regele Carol ca să doneze fi dânsul o sumă oare­care pentru acest scop, cum fi­im-

Next