Lupta, octombrie 1891 (Anul 8, nr. 1529-1551)
1891-10-14 / nr. 1538
A A -4— ANUL Vin.—No. 1588 ABONAMENTE: NUMERUL 15 BANI REDACŢIA: Strada Academiei, 19, (Casa Mercuşi) LUNI 14, MARȚI 15 OCTOMBRIE 1891 ANUNCIURI: Pe pagina III 30 litere corpul 7 . . IVn t » A « n n ... Inserţie şi reclame : „ . . . . 1 lefi luni 25 bani „ 2 lei . Pentru anunciuri a se adresa: In România la „Agenţia Havas“. In Francia, Italia, Austro- Ungaria si Anglia la Havas, 8, Place de la Bourse, Paris, precum sucursalele ei. UN NUMER VECHIU 50 BANI Director politic: G*PANII ADMINISTRAŢIA: Strada Academiei, 19, (Casa Mercuşi) Pericolele politicei Nemţeşti Amin! Să fim drepţi De ale armatei Din Argeş Introducere în ştiinţele naturale Ana Rov Ştiri teatrale Cravatele Albe FEHSCOLELE Politicei Nemţeşti Argumentul cel mai tare, acel cu care să căuta a să închide gura oamenilor serioşi, era următorul : „Da, „suntem cu tripla alianţă, ne ziceaţi „linguşitorii regelui, da, suntem pentru o politică de angajare mai d’inainte în contra Rusiei ; de ce stricaţi însă în contra acestei politice ? „Cu ea nu punem ţara în nici un „risc, în nici un pericol, de vreme „ce suntem cu cel mai tari, în „contra celor mai slabi11. Mărturisesc că argumentul era fără replică, până acum. Tripla alianţă domnea în Europa şi nu avea rival serios. Cine era cu puterile centrale, cu liga păcei, era cu cel mai tari, cu singurii tari, cu arbitrii Europei. Puteai să acuzi pe partizanii acestei politice de toate, nu puteai să-i învinueşti că ai ales aliaţi slabi. In adever, Franţa era cu totul izolată şi ocupată de reorganizarea ei militară şi de luptele politice cu deosebiţi pretendenţi. Rusia, după eşirea ei din tripla alianţă, a trecut prin câţiva ani de reculegere, în care puterea ei era nesocotită, iar prestigiul ei întinat până şi de resistenţa îndrăsneaţă a unui Stambuloff. Nici o apropiare nu să putea prevede între Republica francesă şi între imperiul moscovit; să repeta pe toate tonurile că Ţarul are o mare repulzie pentru forma de guvern a Franţei, iar frământările şi sbuciumările interne ale acestei din urmă ţări nu dădea nici o garanţie Ţarului de a să încerca ca să trateze chestiuni mai grave cu Republica franceză. De altăi parte, cele l’alte ţări, deşi purtau o prudentă rezervă, în fond însă, la ocazii, nu puteai să nu ’şî arate admiraţia pentru puterea de care dispunea tripla alianţă. Era un fel de înclinare naturală, provocata de prestigiul succesului care făceai pe popoare a avea ochii ţintiţi numai la Berlin. In Europa lipsea un contrapond grupărei numite triplaalianţă, politica tuturor statelor, mai cu seamă a celor mici, să simţea de lipsa acelui contrapond. In zadar tripla alianţă lua numele de liga flăcel, toată lumea ştia că ea este liga războiului şi nu vedea pe nimeni care să-i ţină piept. Ei bine, astăzi lucrurile s’au schimbat şi ameninţă de a se schimba tot mai mult. Astăzi tripla alianţă are în faţa sa o altă grupare de popoare, grupul Franţa-Rusia, care ia poziţie în Europa, decis a nu mai lăsa ca imperiele centrale să domnească fără contestare. Apropierea Rusiei de Francia este un eveniment de cea mai mare importanță, iar din punct de vedere milităresc el înseamnă punerea în front de bătaie a câtorva milioane de baionete, în contra milioanelor de baionete ale triplei alianţe. Gravitatea situaţiei nu poate scăpa nimănui. Această schimbare în grupările Europene, a adus, natural, schimbare şi în poziţia micului popor care făcea cor, întocmai ca broaştele, cu triplaalianţă, a poporului Român, sau mai bine a guvernului Român. Dacă acum şease luni politica lui Carol nu prezenta nici un pericol pentru existenţa noastră naţională, astăzi nu mai este acelaş lucru. Astăzi popoarele mici—şi este numai unul singur, Românii—cari să ţin de coada tripleialianţe, sunt în un adevărat pericol, căci tripla-alianţă are înaintea el un duşman formidabil, lucru ce înainte nu exista. Astăzi nu putem să zicem că suntem cu cel mai tari, în tot cazul nu mai putem zice că nu jucăm cu politica noastră o partidă serioasă. Iatâ-ne deci aruncaţi în arena unde cinci popoare, armate până in dinţi, au să se ciocnească cu furie. La aceasta nu v’aţi gândit d-lor politician!! Eraţi departe cu mintea ca cerul de pământ când, conchiseţi ridicul, aţi crezut că angajaţi ţara la un fel de partidă de plăcere, care va avea în capăt numai coroane de lauri culese fără nici un pericol! Dar nu e numai atât. Situaţia deja rea pentru România ca planetă a triplei alianţe, poate deveni şi mai rea în viitor. In adevăr, este de prevăzut că nu va trece mult şi regele Humbertto va fi nevoit, subt presiunea opiniei publice, să retragă pe Italia din triplaalianţă. Se ştie, în adevăr, că mişcarea contra politicei regale ia în Italia proporţii din ce în ce mai mari, în acelaşi timp partide întregi, precum este estrema stângă, republicanii etc., lucrează din răsputeri la o apropiere a Italiei de Franţa. De altminterea şi fără de aceasta, chiar partizanii odată înfocaţi ai cooperaţiei Italiei cu cele două imperii germane să conving, în fiecare zi mai mult, cum că politica exterioară pe care o duce Italia de mai mulţi ani nu -l foloseşte întru nimic ci, din contra, o paralizează în mişcările ei cele mai naţionale. Pentru spiritul vid şi patriotizmul cald al Italienilor, supapa de siguranţă pe care le o arăta regele, anume Nitza, nu este suficientă. Fără voe, fiecare Italian, când vorbeşte de Irridenta, să uită mai degrabă în spre Triest şi Austria, decât în spre Franţa. In această ipoteză, care nu e de loc nerealizabilă, când tripla alianţă se va reduce la alianţa intre Austria şi Germania, cum va rămânea politica noastră de 10 ani? Şi ce foloase ne va putea ea produce ? De ce pericole ne va putea scăpa ? Iată întrebări cam aşteaptă răspuns. Nu mai voesc să merg mai departe cu ipotezele şi să întreb: cum am rămânea noi când, faţă cu mişcarea imprimată în sens invers de alianţa Franco-Rusă, am vedea popoare cum e Spania, Danemarca, Suedia-Norvegia, etc. eşind din neutralitatea lor şi unindu-se în o vastă alianţă cu duşmanii imperiilor centrale ? Din aceste puţine zise urmează că infendarea ţării Româneşti la politica celor doi împăraţi Germani, constitue un pericol pentru existenţa şi independenţa noastră, pericol care, cu timpul, departe de a se micşora, din contra va lua un caracter tot mai grav. Iată deci că aruncându-ne în aventuri, am crezut că suntem cu cei mai tari şi acum riscăm să perdem şi acest mic avantagiu care, cel puţin, punea existenţa ţărei la adăpost. 13-_ ZP-FNTNTTT. A se vedea ştirile telegrafice pe pag. 8 EIDITIA. .A. IDOLTA. Să fim drepţi O neînţelegere izbucnită între majoritatea medicilor primari ai Eforiei Spitalelor Civile de o parte, şi majoritatea Eforilor de alta, a luat numaidecât proporţiuni atât de mari, încât ameninţă să puie în mişcare întregul corp medical din Bucureşti şi chiar întreaga facultate de medicină. Păcatul cel mare al Românilor este că dânşii nu pot discuta nici o dată o cestiune cât de importantă fără a’i altera caracterul şi fără a transforma într’o ceartă politică aceea ce este o pură chestie de organizare a spitalelor dependinţe de Eforia spitalelor civile şi o pură chestie care priveşte relaţiile dintre medici şi Efori. Medicii primari, nemulţumiţi de actuala administraţiune a Eforiei, ori cari le-ar fi intenţiunile, au un mare cusur în cuirasa lor, şi acest cusur este că sub foştii Efori, când administraţiunea cerea cu mult mai defectuoasă decât astăzi, dumnealor n’au suflat nici un cuvânt şi armonia cea mai deplină domnea între Efori şi medici.Toţi medicii primari ca d-nii Sergiu, Teodorescu, Şuţu, Râmniceanu, Petrini etc. au fost în permanenţă nepăsători de soarta serviciilor me ------------. ■».-«o»--*------------- AMIN! S’au certat, s’au împăcat şi a treia zi s’au sărutat. Atâta spune cronica zilei despre scandalul ce s a ivit între ministrul de finance d. Vernescu şi directorul căilor ferate, d. Duca. Lumea nu prea ştie, insă, modul tragic in care s’a ivit şi modul comic In care s'a aplanat acest conflict cam neobicinuit în viața noastră publică. Să’i povestim clar: Acum vr’o două săptămâni, d. Duca având trebuință de două milioane de lei pentru continuarea lucrărilor la drumurile de fer, se duce la ministerul de finance şi întreabă pe secretarul general dacă poate să rădice această sumă. D. Olănescu, secretar general, îi respunde că banii-i sunt la dispoziţie şi să vie in două zile să-i ridice. D. Duca pleacă mulţumit. In loc să revie, însă, după două zile, d. Duca a întârziat mai mult timp şi când se presintă la minister i se respunde că neviind la timp banii au fost afectaţi pentru alte destinaţii şi să se reîntoarcă după câteva zile, când poate să ridice cele două milioane. D. Duca pleacă supărat. Ajuns în biroul său, d. Duca face o adresă energică, prin care imputa în termeni puţin parlamentari ministerului de finance anemia financiară de care suferă. Primind d. Vernescu adresa și atins in mod crud în amorul săi propriu de mai milte ori milionar, sare de pe scaun și chinmă imediat la sine pe d. Duca. — Da ce, sunteţi numai de capul d-voastră acolo ?—strigă d. Vernescu când vede intrând in cabinetul său pe directorul căilor ferate. — Domnule ministru, eu am autorizarea șefului meu, ministrul lucrărilor publice. — Dumneata să ieși afară ! — Strigă cu foc d. Vernescu. Și d. Duca pleacă fără nici o vorbii. De aici scandalul, care era să degenereze, dacă n’ar fi intervenit bătrânul vulpoii, conul Lascaraki. Intervenţia vornicului a avut un rezultat fericit. D. Duca a regretat neparlamentarizmul adresei sale, iar d. Vernescu s’a jurat că nu va mai da afară din cabinetul său. Şi apoi... şi apoi au urmat iudaicele pupături ale istoricilor membrii ai istoricelor partidedicale. Nu maî vorbim de celel’alte mărunţişuri, dar vom trece în revistă lucrurile mai importante. Când s’a clădit spitalul Colţea, în condiţiunile actuale atât de rele, protestat’ar aceşti domni medici ? Când s’au aruncat milioane pentru construirea aşa ziselor băi ale Eforiei, unde au fost actualii medici primari şi pentru ce glasul lor atât de tunător astăzi ierea mut pe atuncea? Mai târziu a venit conflictul dintre studenţii de la medicină şi dr. Râmniceanu. Ei bine care a fost atitudinea d-lor doctori ? Deşi dr. Râmniceanu întrecuse toate marginile, deşi studenţii erau insultaţi, umiliţi, nedreptăţiţi, deşi onor. dr. Râmniceanu scotea studenţii la genunchi ca în clasele primare şi’i dedea de urechi afară, actualii medici primari au făcut o ligă în potriva tineretului universitar şi nici unul n’a ridicat glasul în favoarea celor năpăstuiţi. Ba, ceva mai mult, spre a umili şi mai departe pe studenţi au ridicat pe dr. Râmniceanu la demnitatea de decan. Şi, în timpul acesta, cursurile nu mai funcţionale, studenţii fugeau în străinătate, cei maî mulţi părăseau cariera, într'un cuvânt, şcoala de medicină se dezorganiza treptat, iar d-nii medici primeau leafa înainte şi priveau nepăsători la acest dezastru. Iar astăzî, toţi aceşti domni cari au fost vrăjmaşii studenţilor fac apel la concursul lor şi pretind a le purta un vib interes. Acuma dacă vom examina ce mobiluri au determinat această atitudine a d-lor medici primari, rezultatul va fi. Aceşti domni doctori au pus, întotdeauna, mai presus de interesele ştiinţei şi ale sănătăţei publice, nişte vulgare preocupări politice, nişte meschine interese personale. Astfel, pentru care cuvânt medicii primari n’au suflat un cuvânt de protestare în contra destrăbălare! administraţiuni a d-lui Dimitrie Ghica ? Răspunsul este : pentru că d. Ghica erea unul din şefii partidului colectivist, iar codul colectivist pedepseşte aspru actele de indisciplină. Tot asemenea pentru greva provocată de către d-rul Râmniceanu , tot asemenea în ce priveşte lupta cu d. Blaramberg. Iată pentru ce atitudinea acestor doctori este lipsită de autoritate şi întâlneşte increduli. Aceasta nu însemnează că d. Blaramberg a procedat cu corectitudinea închipuită a unui sfânt și că atitudinea bănuită a medicilor primari autoriză acte de autoritarizm din partea. înlocuirea celor trei medici secundari nu poate fi justificată în nici un chip, ba ea miroase mult a act de favoritizm sale de răzbunare. Dar domnii Efori pretind că dumnealor numind pe medici fără concurs tot dumnealor au dreptul să’îrejoace. Teoria e brutală și nu rimează de fel cu atitudinea din timp de treizeci de ani a unui luptător politic, care a combătut 20 de guverne succesiv găsindu-le pe toate anti-liberale. Da, domnii Efori au dreptul să distituie pe medicii numiţi de dânşii, dar moraliceşte le este interzis ca să’l depărteze fără motiv. Ne aducem aminte că d. Nicolae Blaremberg era odinioară şi d-sa de această părere. In 1876, după căderea cabinetului Catargiu, d. EugeniuStătescu, ministrul de justiţie, a înlocuit pe câţiva membrii ai curţii de Apel din Focşani. Imediat actualul Efor preşedinte a interpelat pe ministru şi a combătut cu multă dreptate, o teorie ce-i este atât de scumpă astăzi. Iată, în mod imparţial, cum stă cestiunea. Dacă medicii primari sunt călăuziţi de resentimente politice, aceasta nu însemnează că d. Blaremberg n’a făcut o greşală când a distituit, fără vină, pe medicii secundari. Să fim drepţi. De ale armatei Ni se comunică din Alexandria că in ziua de 6 Octombre ai avut loc în acel oraş o prea frumoasă manevră esecutată de Regim, de Giurgiu, compus din 3 Batalioane sub comanda d-lui colonel Iarca ca atacator, contra regim, de Turnu-Măgurele cu același efectiv, sub comanda d-lui colonel Bengescu ca apărător. Tema acestei manevre era astfel : Regimentul de Giurgiu face parte dintr’o divizie care atacă la satul Atârnaţi regimentul de Turn care face parte dintr’o divizie presupusă la Corabia. De la Atârnaţi regim, de Turn este respins şi retrăgându-se spre Alexandria lasă la podul de peste rîul Vedea ariergarda sa, care are misiunea de a ţine piept inamicului, pentru ca regimentul se aiba retragerea sigură. Regimentul de Giurgiu înaintează până la Podul Vedel, respinge ariergarda găsită acolo şi caută prin 2 companii trimese prin partea de nord a oraşului a tăia linia de retragere a regimentului de Turn. Timpul era admirabil de frumos, încât toţi locuitorii acestui oraş eşise la câmp a privi la această manevră care pentru prima oară se făcea acolo. Iţi făcea o deosebită plăcere se priveşti cum soldaţii noştri ştiau, cu o procesiune perfectă şi cu o abilitate admirabilă, se treacă de la o formaţie la alta de luptă cum ştiau a profita la timp şi cu «iuţeală de necrezut de toate accidentele ale, teren întâlnite in timpul luptei, iar focurile de salve date de fracţiuni constituite din ambele părţi erau îndreptate cu cutlb'âl'ni'ţe şi la timp şi imediat aceste mici trupe'ddxstrăţinere dispăreau ca prin farmec tapătund,o altele pe alte posiţiuni ce se credeaui mai!,! avantajoase. , ,, A mb Regimentul de Giurgiu, la. .înpqJyGtcu od linie subţire de tiraliorl^ .atacăl, negimenttufm de Turn care asemenea ÎL. pntsinUio,.linie subţire de tiraliorî, Însă! idirecitelp f fase m prin care trece lupta face, ca acesteriamap m două linii să se întăreascănbn,xfâtp,la[, mim moment. în amândouă aceste fi*niji,de!i.fciiia+vo liori oamenii se găsesc cot Iţț,.ciot#.. meritul de Giurgiu ajutat de poziţii -sfiidie moralul de atacator respinge pe iupărătonii care lasă o ariergardă la Podul Vedei catft îl opune o apărare desperată. Insă ,aiceiashtâjtj ariergardă este silită a se retrage înwCBa.q mal perfectă regulă, urmărită de inamiciper. stradele orașului. obmrtj In timpul insă când ariergarda regimei lotulul de Turn ţinea piept inamicului, la, podul Vedel 2 companii din regimentul de Giurgiu căuta prin a trece prin vad Vedea şi a tăia linia de retragere, insă d. Colonel Bengescu prin o iuţeală de necrezut azvârli 2 companii din regimentul sait la partea de nord a oraşului şi când acele 2 companii încercă a tăia linia de retragere se găsesc fără să ştie primiţi de un foc viu şi bine îndreptat. In fine regimentul de Turn este nevoit a se retrage în cea mai perfectă regulă iar d. colonel Iarca, comandantul brigăzei, ordonă încetarea manevrei. D. Colonel Bengescu, comandantul regimentului de Turn, adunând în jurul săi pe ofiţerii regimentului sau cu o cunoştinţă perfectă face critica acestei manevre "arătând micele greşeli şi termină arătând viile sale mulţumiri corpului ofiţeresc şi trupei care de trei zile îndurase cele mai mari oboseli, căci pe faţa fiecărui soldat încărcat cu atâta muniţie şi plină de praf şi năduşală nu se vedea decât veselie şi mulţumire aratată d-lui colonel Bengescu, comandantul regimentului, care prin un deosebit tact conduce acest regiment ajutat de d. major Dimitrescu. In fine amândouă regimentele se adună pe câmpul de lângă şoseaua ce duce spre Roşiori şi îşi fac intrarea in oraşunde imediat se împart oamenii la cuartiere, unde sunt primiţi cu cea mai mare mulţumire de orăşenii Alexandrei. A doua zi, la 8 ore dimineaţa, amândouă regimentele se adună pe câmpul despre satul Porosca unde batalioanele în coloană de atac având la flancul stâng regimentul de călărași sub comanda d-lui loc.-colonel Mural, primește pe d. colonel Iarca comandantul brigăzei de infanterie.