Lupta, iunie 1933 (Anul 12, nr. 3476-3500)
1933-06-11 / nr. 3484
Nota Franţei unora partddi de patru Pe ziua de eri, odată cu textul pactului parafat ne varietar între cele patru mari puteri, s’a publicat şi textul notei diplomatice pe care Franţa a stabilit-o după negocierile dela Paris cu reprezentantul Micei Înţelegeri, d. Titulescu, încă dela sfârșitul lui Aprilie. Publicarea notei franceze ne edifică acum complect asupra „schemei” proectului primitiv al pactului de patru — așa cum îl califică d. Mussolini în discursul său recent din Senatul Italian. Această „schemă” dădea colaborărei celor patru, caracterul categoric al unui directoriu european, care avea să supună celelalte state hotărîrilor lui. Aceasta rezultă, de altfel, fără putinţă de echivoc, din nota oficială engleză prin care se precizează Franţei spiritul exact al propunerei italiene. Aceiaş „schemă” propunea ca scop al pactului de patru recunoaşterea în principiu a necesitatei revizuirei tratatelor. Pentru statele Micei înţelegeri, ca şi pentru Polonia, aceste puncte esenţiale ale schemei pactului, erau acele cari prezentau marele pericol pentru interesele restului tuturor statelor europene. Acestea erau expuse astfel ameninţărei permanenta de a se decide de soarta lor fără de ele, iar în jurul hotarelor lor definitiv fixate, se crea o atmosferă de permanentă incertitudine. Pacea acestor state ca şi a Europei, în loc să fie consolidată, era de fapt, adânc tulburată. Acţiunea declanşată de statele Micei înţelegeri a culminat în negocierile de la Paris ale reprezentantului ei, d. Titulescu. Nota Franţei, publicată ori, odată cu textul pactului de patru, notă bazată pe dispoziţia tratatului de alianţă franco-română, care obligă Franţa de a ţine România în curent de orice alte înţelegeri cu caracter internaţional pe care le-ar încheia guvernul francez — nota aceasta desfiinţează, în primul rând, caracterul de directoriu al colaborărei celor patru—aşa cum îl proecta „schema” italiană de care a vorbit acum d. Mussolini. Cele patru mari puteri se pot ocupa de „interesele lor proprii”. Dar acordul nu mai priveşte „decât interesele lor proprii”. Iar în al doilea rând acordul exclude examenul principiului de revizuire şi nici o modificare a articolelor cu privire la revizuire nu se poate face decât în cadrul ligii Naţiunilor şi a pactului ei. Ce mai rămâne atunci din „schema” primitivă şi mai ales din spiritul ei esenţial ? Nimic. Sântem fericiţi a o constata— pentru liniştea şi pacea tuturor popoarelor, cari iau act de asigurările Franţei cu o vie satisfacţie. Cât despre acţiunea Micei înţelegeri şi cu deosebire despre nota franceză pe care d. Beneş a salutat-o la Praga prin simbolica statuetă a „Victoriei” oferită d-lui Titulescu, trebue să aşezăm rezultatele lor printre cele mai importante cari s’au obţinut de la război încoace pentru pacea europeană și consolidarea nouei Europe. EMIL D. FAGURE Distrugătorul bolşevismului! D. Hitler acordă împrumuturi Moscovei Aşadar, Germania copleşită de criza, acordă împrumuturi! Şi încă Sovietelor! Faptul ar avea desigur multă savoare, dacă el n’ar dovedi, din nefericire că şi în liniile mari ale politicii internaţionale mai există încă o regretabilă lipsă de sinceritate. Căci ce altă concluzie, mai indulgentă am putea găsi evenimentelor atât de ciudate ale vremii. V’amintiţi desigur principala platformă de luptă a hitleriştilor. V’amintiţi că adversarii lor cei mai însemnaţi erau comuniştii. O prigoană nemaipomenită, cu tot cortegiul de orori medievale s’a deslănţuit împotriva a tot ce-ar fi putut avea fie şi cel mai palid colorit marxist. Au fost prigoniţi şi distruşi comuniştii. Dar tot în numele acestei lupte împotriva pericolului roşu, politica guvernului hitlerist a transformat oameni nevinovaţi, în victime a căror soartă a impresionat profund opinia publică mondială. Lumea a reacţionat: ororile au fost cum era şi firesc, condamnate cu energie. — N’aveţi dreptate—răspundeau Rosenbergii d-lui Hitler. Germania e în plină revoluţie. Ea tinde la dis- trugerea comunismului nu numai înlăuntrul graniţelor ei, ci pretutindeni, acolo unde el există. Şi pentru aceasta, ea merită toată recunoştinţa societăţii burgheze”. Aşa se justificau până acum câteva săptămâni naţional-socialiştii. Iar astăzi, ce vedem? Aceeaşi Germanie — un asalt disperat împotriva... comunismului de pretutindeni, a suspendat plata datoriilor interne năpăstuindu-şi proprii ei cetăţeni,— şi a acordat în schimb 200 milioane mărci împrumutu. Rusiei Sovietice. Teribilă luptă împotriva comunismului! O fi aceasta o nouă strategie: când vrei să omori pe adversari să-i dai... împrumuturi, — sau poate Rusia Sovietică n’are nici o legătură cu comunismul? Fără îndoială, nu-i nimic extraordinar în faptul că Hitler merge azi exagerând chiar, pe linia trasă de evreul Walter Rathenau, în ce priveşte apropierea de Rusia. Şi nu e nimic surprinzător în faptul că antisemiţii se dovedesc cei mai fideli adepţi ai naţiunelor, in materie de politică externă. Dar cum rămâne cu „justificările” Germaniei şi cu „recunoştinţa” ce i se cuvine? Şi cum rămâne cu ceea ce se chiamă moralitate, dramul de moralitate, ce trebue să existe mai ales în politica internaţională? A. P■ S. Creionul actualităţii Al cui e? România, Cehoslovacia, şi Iugoslavia şi-au impus punctul lor de vedere. MUSSOLINI. — Ei, poftim şi pactul celor 4. HITLER. — Al celor 4? E mai mult al celor 31. la conferinţa de la Londra Cam sunt punctele vulnerabile ale adversarilor noştri.Ce trebue să cerem Delegaţia noastră la conferinţa de la Londra a părăsit Capitala. Se cuvine deci să examinăm sorţii de izbândă ai României în războiul economic mondial a cărui încetare se încearcă acum. Succesul oricărei lupte este determinat de puterea de ofensivă şi defensivă a fiecărui adversar. Cunoaşterea exactă a punctelor vulnerabile ale adversarilor noştri ne dau posibilitatea să ştim unde trebue să atacăm, iar cunoaşterea punctelor vulnerabile ale noastre ne dau posibilitatea să ştim cum să organizăm apărarea noastră. Suntem în luptă cu două feluri de ţări. Ne luptăm în primul rând cu ţările industriale care printr-o politică de artificializare a agriculturii lor, au reuşit să-şi acopere cerinţele interne fără a mai avea nevoe de glande noastre. Ne luptăm în al doilea rând cu ţările agricole, transoceanice, care prin investiţii imense de capitaluri în maşinism şi prin desfundări de suprafeţe enorme de terenuri noui, şi-au mărit posibilităţile de export, căutând să scoată de pe piaţa mondială, prin concurenţă neloială, cerealele noastre. In fruntea ţărilor industriale devenite agricole stau Germania şi Italia. Ţări cu pământuri aride şi climaturi improprii agriculturii cerealelor, Germania şi Italia învestesc sume fabuloase, în fiecare an, în îngrăşăminte chimice, muncă mecanică şi irigaţiuni pentru a scoate din nisipuri grânele de care au nevoie. Costul cerealelor produse în asemenea condiţiuni se ridică la peste 100 mii lei vagonul de grâu şi 60-70 mii lei vag. de porumb. Sarcina acestor sume o suportă consumatorii şi în special industria care plătesc pâinea cu 20 lei kgr. In afară de această sarcină industria şi tot felul de consumatori din Italia şi Germania sunt siliţi a exporta produsele lor cu preţuri cât se poate de mici, pentru a străbate frontierele vamale ale ţărilor agricole. Pentru a întreţine o agricultură falsificată, ţările industriale sunt forţate deci a produce cât se poate de eftin sub un regim de alimentaţie foarte scumpă. Aceasta este cauza şomajului şi este greu de admis că ţările industriale vor putea rezista mult timp sub un asemenea regim. In ceea ce priveşte ţările transoceanice — în special americanii şi australienii — producţia lor de export este foarte scumpă, fiind bazată pe maşinism şi capitalism. In timp ce ţăranii noştri nu învestesc în pământul lor decât muncă, americanii şi australienii învestesc importante capitaluri pe care le pierd anual prin preţurile prea mici. •Este de la sine înţeles că nici acest regim adoptat de ţările trans-oceanice nu poate dura la infinit. CE TREBUE SĂ FACEM NOI ŞI CARE ESTE PUNCTUL NOSTRU VULNERABIL Din examinarea situaţiei adversarilor noştri, rezultă clar că cea mai bună soluţie pentru noi este rezistenţa cea mai îndârjită. Timpul lucrează pentru noi. Adversarii noştri nu vor putea rezista mult pagubelor enorme ce le au prin artificializarea agriculturii lor. Noi nu învestim capitaluri în pământurile noastre. Noi învestim numai o muncă a plugărilor noştri care nu se poate termina niciodată. Oricare ar fi preţul mondial al cerealelor, noi nu vom putea pierde nimic, pentru că noi nu învestim bani. Punctul nostru vulnerabil este însă situaţia anemică a bugetului nostru şi a claselor orăşeneşti anemiate prin lipsa de bani a agricultorilor care în ultima instanţă se repercutea,ză la oraşe. Sforţările noastre trebuesc îndreptate deci asupra acestei probleme. CE TREBUE SA FACEM LA LONDRA Rostul nostru la conferinţa economică este acela de a obţine tot felul de avantaje în vederea necesităţilor noastre de ordin financiar. Se impune să cerem în primul rând o degrevare a bugetului nostru prin micşorarea cuponului extern care azi a devenit prea împovărător prin oxtenirea produselor cu care noi plătim datoriile în străinătate. Se mai impune un aranjament în ceea ce priveşte reînprospătarea puterii de rezistenţă a institutului nostru de emisiune. De patru ani de zile balanţa plăţilor noastre este excedentară, ceia ce însemnează că am trimes peste graniţă mult mai mult decât am importat. Valoarea totală se ridică la cifra de 20 miliarde, bani care totuşi azi nu se găsesc la noi, ci au rămas în statele creditoare pentru cuponul pe care l-am plătit cu o regularitate matematică. Este drept ca astăzi să ni se restitue aceste sume pentru întărirea emisiunei noastre. Şi mai trebue să cerem un preţ mai ridicat pentru produsele ce exportăm şi a căror valoare nu se opreşte acum aproape integral sub formă de taxă vamală. Regimul preferenţial aplicat între Statele europene permite o foarte bună apărare a vechiului continent în contra ţărilor transoceanice care ameninţă deopotrivă atât statele industriale cât şi cele agrare din Europa. Memoriul întocmit de d. Virgil Madgearu şi ratificat de conferinţa agrară din Bucureşti, este alcătuit în vederea revendicărilor formulate mai sus şi întreaga opinie publică a ţărilor agricole este datoare să-l susţie cu cea mai mare convingere. Situaţia dezastruoasă a învăţământului primar D-l profesor Petre Andrei, subsecretarul de stat de la instrucţia publică, întors dintr’o inspecţie făcută în Moldova, Bucovina şi Basarabia, a făcut ziariştilor câteva interesante declaraţiuni în legătură cu constatările făcute de d-sa la şcoalele din provinciile respective. Mărturisim că aceste declaraţiuni sunt atât de revelatoare a unor triste stări de lucruri din învăţământul nostru încât ne-au uimit. Aşa zisa şcoală complimentară, creiată prin legea învăţământului primar din 1924, este o parodie, sau — ca să păstrăm expresia d-lui prof. Andrei — o simplă iluzie. O asemenea şcoală este frecventată numai de doi elevi, deşi în cataloagele respective figurau nu mai puţin de şaizeci. Pentru cei doi şcolari statul plăteşte personal didactic, atelier special, luminat, încălzit, etc. A mai constatat d-l subsecretar de stat că frecventarea cursurilor de către elevii şcoalelor primare este, în special la sate, dezastroasă. In unele părţi numărul şcolarilor cari urmează regulat este sub 50 la sută din totalul celor înscrişi, iar într’o clasă a unei şcoale basarabene nu erau prezenţi decât 11 elevi din 57 înscrişi. O mai întristătoare constatare nici că ne-am fi putut închipui. E bine, cel puţin, că ne dăm seama măcar acum de realitate şi că, în cunoştinţă de cauză vom putea lua măsuri de îndreptare. Ni se pare, însă, extrem de întristător faptul că asemenea constatări dureroase asupra situaţiei învăţământului nostru n’au fost cunoscute decât după inspecţiile d-lui subsecretar de stat de la instrucţia publică. Este natural să te întrebi care mai este rostul organelor de control şcolar? Aceste organe — subrevizori, revizori, inspectori, inspectori generali şi inspectori şefi — n’au cunoscut oare care este situaţia învăţământului din cuprinsul circumscripţiilor şcolare respective? Dacă au cunoscut-o şi n’au raportat autorităţii superioare vina lor este tot atât de mare ca şi cum n’ar fi ştiut nimic despre realitatea situaţiei. Nici nu vrem să bănuim măcar că ar putea fi adevărată cea de a doua alternativă. Scuze şi justificări nu-şi mai au locul. lată de ce socotim că e de datoria conducătorilor ministerului instrucţiunii să lovească fără cruţare in cei cari, odată ajunşi în posturile de control, îşi închipue că au dreptul numai la beneficii. G. CR. Granate Soluţia D. Vaida a găsit o soluţie genială în chestiunea succesiunii d-lui I. Lugojanu. Văzând că pentru portofoliul industriei sânt prezenţi una sută treizeci şi şase de amatori, primul ministru a avut o inspiraţie divină care întrece pe aceea a regelui Solomon în chestia cu cele două mame şi copilul celebru: — D-ta vrei Industria? Şi d-ta? Şi d-ta? Şi d-ta? Ei bine, o iau eu! Evident, când însuşi primul ministru vrea să conducă un departament, nu mai e nimic de zis: înghiţi şi taci. Scrâşneşti din dinţi, înjuri un gând, dar taci. N’a fost nimeni preferat, nu ţi-a luat-o altul înainte, nu te simţi nedreptăţit. Toţi o apă şi-un pământ! Cum actualul guvern are de gând să stea mult la putere, se vor mai ivi, desigur, vacanţe la departamente. D. Vaida să-şi aplice soluţia. Să ia d-sa toate departamentele vacanţei O să fie o scrâşnică de dinţi generală, dar se va păstra cea mai rigidă disciplină! DESCA Să fugim de politică Vremea şi radio Regisorul divin al timpului frumos sau urât, a dovedit in ultimul timp capricii exasperante. In timp ce la Londra un val de căldură ucide lumea de insolaţie, la noi nu e zi de la D-zeu, în care să nu plouă, iar temperatura numai de iunie nu este. Ba, zilele trecute, a încercat chiar să ningă... Totdeauna s-au căutat unor asemenea anomalii, cauze terestre şi supranaturale. Uneori sunt acuzate cutremurele de pământ, de schimbarea neobicinuită a vremei, alteori vulcanii. Apariţia radiofoniei, a făcut ca oamenii să găsească un nou vinovat de capriciile timpului. Vreţi să ştiţi de ce avem iarnă în timpul verei şi de ce plouă de o lună neîncetat?.. Ei bine, un ziar strein ne spune că de vină e radio. Ba chiar şi argumentează această afirmaţie: în ultimul timp, s’au construit staţiuni de emisiune extrem de puternice. A fost parcă, intre popoare, o întrecere în cucerirea eterului. La Lipsea, s’a ridicat o staţiune-monstru. Sovietele au şi ele posturi de sute de kilovaţi, chiar şi noi, cu toată sărăcia din ţară, am încheiat un contract pentru construirea la Blaj a unuia dintre ■cele mai puternice posturi de radio, din Europa. Lansarea, aceasta de unde extrem de puternice, în eter, au răscolit văzduhul, şi... de aceia plouă... Unii savanţi, combat părerea de mai sus, pe când alţii, relevă şi alte influenţe ciudate ale undelor electromagnetice, de care se serveşte radiofonia. Astfel, pe un teren supus acestor unde, plantele cresc mai repede şi mai viguroase. Dar asupra organismului uman, ce influenţă vor fi având, aceste unde ce revoluţionează natura? Au ele oare o influenţă calmantă, favorabilă păcii, sau ne aduc o super-enervare, îndemnând omenirea spre acte războinice?... Nu cumva lor li se datoresc, năzdrăvăniile inexplicabile ale hitlerismului?.... ■ * s. v. Temniţe şi ocneşi Holul cu idaeii O evadare prin canal.-Definittul milionar.-Dessideratele pungaşilor de buzunare.» Reclasarea este ilusorie Pentru cei cari intră in închisoarea noastră, se poate formula o lege de pronostic. Pedeapsa in genere nu îndreaptă; cea de scurtă durată contaminează, cea de lungă durată dezagregă. DR. N. IORCULESCU Şeful Centrului psichiatric O veche lege penitenciară din 1874, care era un model de legislaţie pentru acele vremuri, a introdus sistemul celular. In 1895 s’a început construcţia închisorii celulare Doftana, care a durat cinci ani, a fost populată cu deţinuţi în 1900. Forma închisorii este de potcoavă. O formă cu totul improprie pentru un penitenciar, deoarece aripile nu cad pe un centru deschis. Vreau să spun că un gardian postat în mijlocul construcţiei, nu poate sa vadă dealungul coridoarelor. In timp ce închisoarea se construia, planul a fost schimbat şi a fost greşit schimbat; de aceea, penitenciarul Doftana prezintă un straniu defect, în ce priveşte supravegherea. Ca să ne dăm mai bine seama de aceasta, vom arăta că penitenciarul Aiud, de pildă, are edificiul celular în formă de T. ,un gardian postat la întretăierea celor două linii, poate să vadă tot ce se petrece dealungul tuturor coridoarelor. Sunt în străinătate închisori în formă de stea. La Fresne — o închisoare celebră, — culoarele sunt așezate în formă de cruce. Toate aceste forme sunt utilizate din aceeaşi necesitate a centrului deschis. Un singur gardian e suficient pentru ca, plasat în acest centru deschis, să-şi dea seama de tot ce se petrece pe culoarele celulelor. Nu tot astfel se întâmplă la Doftana, unde forma de potcoavă şi faptul că aripele cad neregulat una pe alta, face ca să fie nevoie de mulţi gardieni, pentru toate aceste supraveghieri parţiale. evadări celebre Personalul povesteşte cu emoţie o evadare celebră. Pe sub penitenciar circulă un canal mare, săpat pe sub ziduri; el răspunde la uzină, unde face legătura cu caloriferul. Canalul trece prin centrul penitenciarului, unde mai mulţi deţinuţi, învoiţi între ei, au reuşit cândva să facă o săpătură, până ce au ajuns la acest canal. 7 deţinuţi s-au strecurat prin acea spărtură, au intrat în canal şi au ajuns la uzină. O altă evadare celebră a fost a unui deţinut, care a reuşit să se urce pe acoperişul închisorii. Aripa respectivă era cu unul din capete lipită de edificiul extern, unde se află poarta principală. Deţinutul de pe acoperişul acestei aripe, a trecut pe acoperişul edificiului exterior şi a reuşit să fugă. După aceasta, a trebuit ca partea de legătură dintre cele două aripe să fie dărâmată, ca să se evite alte evadări pe aceeaşi cale. Se vede şi acum capătul ciung al aripei tăiate. UN DEŢINUT VESEL Am asistat la modul cum se încearcă de către oficialitate, să se facă morală deţinuţilor, şi ,să-i aducă pe calea cea bună”. Notez următorul dialog, dintre o persoană din administraţie, şi un deţinut înalt, negricios, la faţă, cu nişte mustăţi ca ale lui Pat, colegul cel înalt al lui Patachon, dar care are un zâmbet de şiretenie, de cinism, ce lasă impresia că individul îşi bate joc de noi. întrebare: — Ai nevastă, copii? Răspuns: — Am. I. — Nu te doare când te gândeşti la ei? Nu-ţi este ruşine? R. — Ba da. (Surâsul individului se nuanţează de o ironie rece, şi se observă clar că nici prin gând nu-i trece să-i fie ruşine). I- — De ce nu vrei să te faci om de treabă? R. — Soarta! (şi dă din umeri). I. — Dumnezeu a făcut pe om fericit, dar omul se nenoroceşte, nu este aşa? R. — Omul sau soarta? I. — De unde eşti?... Unde locueşti?... R. — Sunt din Tg.-Ocna. Locuesc sub Monument. I. Aşadar, eşti un locuitor din Tg.-Ocna. Acolo sunt trei biserici. Nu ţi-a fost frică de Dumnezeu? Eşti creştin? Crezi în Dumnezeu? .. — Da... Cred... După cum se vede, individul nu e prea emoţionat de aceste dojane. II chiamă Toth Ghiula. Ne povesteşte cu mult sânge rece, cu acelaş zâmbet cinic, că a fost până acum de două ori la puşcărie, pentru furt. — Cât ai furat? îl întreb. — Un milion şi jumătate. Răspunsul lui ne ulueşte. Credeam că e un simplu ţăran, un vlăjgan, care o fi furat acolo, o vacă sau câteva sute de lei. Presat de întrebări, ne poveteşte cum a furat această fabuloasă sumă, de la o cucoană bătrână. , — Şi mai avea încă un milion şi jumătate, dar nu l’am găsit. Crezând că îşi bate pur şi simplu joc de noi, îi controlăm declaraţia cu actele dela dosarul său şi cerem amănunte. — Şi unde ţinea cucoana atâta bănet? ' jr_ — Intr’un geamantan.... Ştiam că cucoana hu erjaaeasă şi că se dusese. în hcpiptea aceea la o petrecet^--caftp avea să țină până târziu.’ Spre ziuă, m’am strecijrat^m -făta’ ușii’. Era încuiafăr9 Am deschis-o cu o cheie falsă și înăuntru am răscolit totul, pânărce am găsit trei cutiUet**.ghan-i? de argint. (Citifi continuarea în pag. Il-a) '•-if ••• . . ■■■•■ - ‘ IP : iibucu (col la civil), fostul şef al Siguranței din Chișinău, nat pentru spionaj, deținut la Doftana.