Lupta, iunie 1933 (Anul 12, nr. 3476-3500)

1933-06-11 / nr. 3484

Nota Franţei unora partd­di de patru Pe ziua de eri, odată cu textul pactului parafat ne varietar în­tre cele patru mari puteri, s’a publicat şi textul notei diploma­tice pe care Franţa a stabilit-o după negocierile dela Paris cu reprezentantul Micei Înţelegeri, d. Titulescu, încă dela sfârșitul lui Aprilie. Publicarea notei franceze ne edifică acum complect asupra „schemei” proectului primitiv al pactului de patru — așa cum îl califică d. Mussolini în discursul său recent din Senatul Italian. Această „schemă” dădea cola­­borărei celor patru, caracterul categoric al unui directoriu eu­ropean, care avea să supună ce­lelalte state hotărîrilor lui. Aceasta rezultă, de altfel, fără putinţă de echivoc, din nota ofi­cială engleză prin care se preci­zează Franţei spiritul exact al propunerei italiene. Aceiaş „schemă” propunea ca scop al pactului de patru recu­noaşterea în principiu a necesi­tatei revizuirei tratatelor. Pentru statele Micei înţelegeri, ca şi pentru Polonia, aceste puncte esenţiale ale schemei pactului, erau acele cari prezen­tau marele pericol pentru intere­sele restului tuturor statelor eu­ropene. Acestea erau expuse astfel a­­meninţărei permanenta de a se decide de soarta lor fără de ele, iar în jurul hotarelor lor defini­tiv fixate, se crea o atmosferă de permanentă incertitudine. Pacea acestor state ca şi a Eu­ropei, în loc să fie consolidată, era de fapt, adânc tulburată. Acţiunea declanşată de statele Micei înţelegeri a culminat în negocierile de la Paris ale repre­zentantului ei, d. Titulescu. Nota Franţei, publicată ori, o­­dată cu textul pactului de patru, notă bazată pe dispoziţia trata­tului de alianţă franco-română, care obligă Franţa de a ţine Ro­mânia în curent de orice alte în­ţelegeri cu caracter internaţio­nal pe care le-ar încheia guver­nul francez — nota aceasta des­fiinţează, în primul rând, carac­terul de directoriu al colaboră­­rei celor patru—aşa cum îl pro­­ecta „schema” italiană de care a vorbit acum d. Mussolini. Cele patru mari puteri se pot ocupa de „interesele lor proprii”. Dar acordul nu mai priveşte „decât interesele lor proprii”. Iar în al doilea rând acordul exclude examenul principiului de revizuire şi nici o modificare a articolelor cu privire la revi­zuire nu se poate face decât în cadrul ligii Naţiunilor şi a pac­tului ei. Ce mai rămâne atunci din „schema” primitivă şi mai ales din spiritul ei esenţial ? Nimic. Sântem fericiţi a o constata— pentru liniştea şi pacea tuturor popoarelor, cari­ iau act de asi­gurările Franţei cu o vie satis­facţie. Cât despre acţiunea Micei în­ţelegeri şi cu deosebire despre nota franceză pe care d. Beneş a salutat-o la Praga prin simbo­lica statuetă a „Victoriei” oferită d-lui Titulescu, trebue să aşezăm rezultatele lor printre cele mai importante cari s’au obţinut de la război încoace pentru pacea europeană și consolidarea nouei Europe. EMIL D. FAGURE Distrugătorul bolşevismului! D. Hitler acordă împrumuturi Moscovei Aşadar, Germania copleşită de cri­za, acordă împrumuturi! Şi încă So­vietelor! Faptul ar avea desigur multă sa­­voare, dacă el n’ar dovedi, din ne­fericire că şi în liniile mari ale politicii internaţionale mai există încă o regretabilă lipsă de sinceri­tate. Căci ce altă concluzie, mai indul­gentă am putea găsi evenimentelor atât de ciudate ale vremii. V’amintiţi desigur principala plat­formă de luptă a hitleriştilor. V’a­­m­intiţi că adversarii lor cei mai în­semnaţi erau comuniştii. O prigoană nemaipomenită, cu tot cortegiul de orori medievale s’a deslănţuit împo­triva a tot ce-ar fi putut avea fie şi cel mai palid colorit marxist. Au fost prigoniţi şi distruşi comu­niştii. Dar tot în numele acestei lupte împotriva pericolului roşu, po­litica guvernului hitlerist a trans­format oameni nevinovaţi, în vic­time a căror soartă a impresionat profund opinia publică mondială. Lumea a reacţionat: ororile au fost cum era şi firesc, condamnate cu energie. — N’aveţi dreptate—răspundeau Rosenbergii d-lui Hitler. Germania e în plină revoluţie. Ea tinde la dis- trugerea comunismului nu numai înlăuntrul graniţelor ei, ci pretutin­deni, acolo unde el există. Şi pen­tru aceasta, ea merită toată recuno­ştinţa societăţii burgheze”. Aşa se justificau până acum câ­teva săptămâni naţional-socialiştii. Iar astăzi, ce vedem? Aceeaşi Ger­manie — un asalt disperat împotri­va... comunismului de pretutindeni, a suspendat plata datoriilor interne năpăstuindu-şi proprii ei cetăţeni,— şi a acordat în schimb 200 milioa­ne mărci împrumutu. Rusiei Sovie­tice. Teribilă luptă împotriva comunis­mului! O fi aceasta o nouă strategie: când vrei să omori pe adversari să-i dai... împrumuturi, — sau poate Ru­sia Sovietică n’are nici o legătură cu comunismul? Fără îndoială, nu-i nimic extraor­dinar în faptul că Hitler merge azi exagerând chiar, pe linia trasă de evreul Walter Rathenau, în ce priveşte apropierea de Rusia. Şi nu e nimic surprinzător în fap­tul că antisemiţii se dovedesc cei mai fideli adepţi ai naţiune­­lor, in materie de politică externă. Dar cum rămâne cu „justificările” Germaniei şi cu „recunoştinţa” ce i se cuvine? Şi cum rămâne cu ceea ce se chia­­mă moralitate, dramul de moralita­te, ce trebue să existe mai ales în politica internaţională? A. P■ S. Creionul actualităţii Al cui e? România, Cehoslovacia, şi Iugoslavia şi-au impus punctul lor de vedere. MUSSOLINI. — Ei, poftim şi pactul celor 4. HITLER. — Al celor 4? E mai mult al celor 31. la conferinţa de la Londra Cam­ sunt punctele vulnerabile ale adversarilor noştri.­Ce trebue să cerem Delegaţia noastră la confe­rinţa de la Londra a părăsit Capitala. Se cuvine deci să examinăm sorţii de izbândă ai României în războiul economic mondial a cărui încetare se încearcă a­­cum. Succesul oricărei lupte este determinat de puterea de ofen­sivă şi defensivă a fiecărui ad­versar. Cunoaşterea exactă a punc­telor vulnerabile ale adversa­rilor noştri ne dau posibilita­tea să ştim unde trebue să a­­tacăm, iar cunoaşterea punc­telor vulnerabile ale noastre ne dau posibilitatea să ştim cum să organizăm apărarea noastră. Suntem în luptă cu două fe­luri de ţări. Ne luptăm în primul rând cu ţările industriale care prin­­tr-o politică de artificializa­re a agriculturii lor, au reuşit să-şi acopere cerinţele interne fără a mai avea nevoe de gla­nde noastre. Ne luptăm în al doilea rând cu ţările agricole, transoceani­ce, care prin investiţii imense de capitaluri în maşinism şi prin desfundări de suprafeţe enorme de terenuri noui, şi-au mărit posibilităţile de export, căutând să scoată de pe piaţa mondială, prin concurenţă ne­loială, cerealele noastre. In fruntea ţărilor industria­le devenite agricole stau Ger­mania şi Italia. Ţări cu pământuri aride şi cli­­maturi improprii agriculturii cerealelor, Germania şi Italia învestesc sume fabuloase, în fiecare an, în îngrăşăminte chimice, muncă mecanică şi i­­rigaţiuni pentru a scoate din nisipuri grânele de care au ne­voie. Costul cerealelor produse în asemenea condiţiuni se ridică la peste 100 mii lei vagonul de grâu şi 60-70 mii lei vag. de porumb. Sarcina acestor sume o su­portă consumatorii şi în speci­al industria care plătesc pâi­nea cu 20 lei kgr. In afară de această sarcină industria şi tot felul de consu­­mator­i din Italia şi Germania sunt siliţi a exporta produsele lor cu preţuri cât se poate de mici, pentru a străbate fronti­erele vamale ale ţărilor agri­cole. Pentru a întreţine o agricul­tură falsificată, ţările indus­triale sunt forţate deci a pro­duce cât se poate de eftin sub un regim de alimentaţie foarte scumpă. Aceasta este cauza şomaju­lui şi este greu de admis că ţă­rile industriale vor putea re­zista mult timp sub un aseme­nea regim. In ceea ce priveşte ţările transoceanice — în special a­­mericanii şi australienii — pro­ducţia lor de export este foar­te scumpă, fiind bazată pe ma­şinism şi capitalism. In timp ce ţăranii noştri nu învestesc în pământul lor de­cât muncă, americanii şi aus­tralienii învestesc importante capitaluri pe care le pierd a­­nual prin preţurile prea mici. •Este de la sine înţeles că nici acest regim adoptat de ţările trans-oceanice nu poate dura la infinit. CE TREBUE SĂ FACEM NOI ŞI CARE ESTE PUNCTUL NOSTRU VULNERABIL Din examinarea situaţiei ad­versarilor noştri, rezultă clar că cea mai bună soluţie pen­tru noi este rezistenţa cea mai îndârjită. Timpul lucrează pentru noi. Adversarii noştri nu vor putea rezista mult pa­gubelor enorme ce le au prin artificializarea agriculturii lor. Noi nu învestim capitaluri în pământurile noastre. Noi învestim numai o muncă a plu­gărilor noştri care nu se poa­te termina niciodată. Oricare ar fi preţul mondial al cerealelor, noi nu vom pu­tea pierde nimic, pentru că noi nu învestim bani. Punctul nostru vulnerabil este însă situaţia anemică a bugetului nostru şi a claselor orăşeneşti anemiate prin lipsa de bani a agricultorilor care în ultima instanţă se repercutea­,­ză la oraşe. Sforţările noastre trebuesc îndreptate deci asupra acestei probleme. CE TREBUE SA FACEM LA LONDRA Rostul nostru la conferinţa economică este acela de a ob­ţine tot felul de avantaje în vederea necesităţilor noastre de ordin financiar. Se impune să cerem în pri­mul rând o degrevare a buge­tului nostru prin micşorarea cuponului extern care azi a devenit prea împovărător prin oxtenirea produselor cu care noi plătim datoriile în străină­tate. Se mai impune un aranja­ment în ceea ce priveşte reîn­­prospătarea puterii de rezis­tenţă a institutului nostru de emisiune. De patru ani de zile balanţa plăţilor noastre este exced­ent­a­ră, ceia ce însemnează că am trimes peste graniţă mult mai mult decât am importat. Va­loarea totală se ridică la cifra de 20 miliarde, bani care to­tuşi azi nu se găsesc la noi, ci au rămas în statele credi­toare pentru cuponul pe care l-am plătit cu o regularitate matematică. Este drept ca astăzi să ni se restitue aceste sume pentru întărirea emisiunei noastre. Şi mai trebue să cerem un preţ mai ridicat pentru produ­sele ce exportăm şi a căror va­loare nu se opreşte acum aproa­pe integral sub formă de taxă vamală. Regimul preferenţial aplicat între Statele europene permite o foarte bună apărare a ve­chiului continent în contra ţă­rilor transoceanice care ame­ninţă deopotrivă atât statele industriale cât şi cele agrare din Europa. Memoriul întocmit de d. Vir­gil Madgearu şi ratificat de conferinţa agrară din Bucu­reşti, este alcătuit în vederea revendicărilor formulate mai sus şi întreaga opinie publică a ţărilor agricole este datoare să-l susţie cu cea mai mare convingere. Situaţia dezastruoasă a învăţământului primar D-l profesor Petre Andrei, sub­secretarul de stat de la instrucţia publică, întors dintr’o inspecţie făcută în Moldova, Bucovina şi Basarabia, a făcut ziariştilor câ­teva interesante declaraţiuni în legătură cu constatările făcute de d-sa la şcoalele din provinciile respective. Mărturisim că aceste declara­ţiuni sunt atât de revelatoare a unor triste stări de lucruri din învăţământul nostru încât ne-au uimit. Aşa zisa şcoală complimenta­ră, creiată prin legea învăţămân­tului primar din 1924, este o pa­rodie, sau — ca să păstrăm ex­presia d-lui prof. Andrei — o simplă iluzie. O asemenea şcoa­lă este frecventată numai de doi elevi, deşi în cataloagele respec­tive figurau nu mai puţin de şai­zeci. Pentru cei doi şcolari statul plăteşte personal didactic, atelier special, luminat, încălzit, etc. A mai constatat d-l subsecre­tar de stat că frecventarea cursu­rilor de către elevii şcoalelor pri­mare este, în special la sate, de­­zastroasă. In unele părţi numă­rul şcolarilor cari urmează regu­lat este sub 50 la sută din totalul celor înscrişi, iar într’o clasă a unei şcoale basarabene nu erau prezenţi decât 11 elevi din 57 înscrişi. O mai întristătoare constatare nici că ne-am fi putut închipui. E bine, cel puţin, că ne dăm seama măcar acum de realitate şi că, în cunoştinţă de cauză vom putea lua măsuri de îndreptare. Ni se pare, însă, extrem de în­tristător faptul că asemenea con­statări dureroase asupra situaţiei învăţământului nostru n’au fost cunoscute decât după inspecţiile d-lui subsecretar de stat de la in­strucţia publică. Este natural să te întrebi care mai este rostul or­ganelor de control şcolar? A­­ceste organe — subrevizori, re­vizori, inspectori, inspectori ge­nerali şi inspectori şefi — n’au cunoscut oare care este situaţia învăţământului din cuprinsul cir­cumscripţiilor şcolare respecti­ve? Dacă au cunoscut-o şi n’au raportat autorităţii superioare vi­na lor este tot atât de mare ca şi cum n’ar fi ştiut nimic despre realitatea situaţiei. Nici nu vrem să bănuim măcar că ar putea fi adevărată cea de a doua alter­nativă. Scuze şi justificări nu-şi mai au locul. lată de ce socotim că e de datoria conducătorilor mini­sterului instrucţiunii să lovească fără cruţare in cei cari, odată a­­junşi în posturile de control, îşi închipue că au dreptul numai la beneficii. G. CR. Granate Soluţia D. Vaida a găsit o soluţie genială în chestiunea succesiunii d-lui I. Lugojanu. Văzând că pentru porto­foliul industriei sânt prezenţi una sută treizeci şi şase de amatori, pri­mul ministru a avut o inspiraţie di­vină care întrece pe aceea a regelui Solomon în chestia cu cele două mame şi copilul celebru: — D-ta vrei Industria? Şi d-ta? Şi d-ta? Şi d-ta? Ei bine, o iau eu! Evident, când însuşi primul mi­nistru vrea să conducă un departa­ment, nu mai e nimic de zis: în­ghiţi şi taci. Scrâşneşti din dinţi, înjuri un gând, dar taci. N’a fost nimeni preferat, nu ţi-a luat-o altul înainte, nu te simţi nedreptăţit. Toţi o apă şi-un pământ! Cum actualul guvern are de gând să stea mult la putere, se vor mai ivi, desigur, vacanţe la departamen­te. D. Vaida să-şi aplice soluţia. Să ia d-sa toate departamentele va­canţei O să fie o scrâşnică de dinţi ge­nerală, dar se va păstra cea mai ri­gidă disciplină! DESCA Să fugim de politică Vremea şi radio Regisorul divin al timpului frumos sau urât, a dovedit in ultimul timp capricii exasperante. In timp ce la Londra un val de căldură ucide lumea de insolaţie, la noi nu e zi de la D-zeu, în care să nu plouă, iar temperatura numai de iunie nu este. Ba, zilele trecute, a încercat chiar să ningă... Totdeauna s-au căutat unor ase­menea anomalii, cauze terestre şi supranaturale. Uneori sunt acuzate cutremurele de pământ, de schim­barea neobicinuită a vremei, alteori vulcanii. Apariţia radiofoniei, a făcut ca oamenii să găsească un nou vinovat de capriciile timpului. Vreţi să ştiţi de ce avem iarnă în timpul verei şi de ce plouă de o lună neîncetat?.. Ei bine, un ziar strein ne spune că de vină e radio. Ba chiar şi argumen­tează această afirmaţie: în ultimul timp, s’au construit staţiuni de e­­misiune extrem de puternice. A fost parcă, intre popoare, o întrecere în cucerirea eterului. La Lipsea, s’a ri­dicat o staţiune-monstru. Sovietele au şi ele posturi de sute de kilovaţi, chiar şi noi, cu toată sărăcia din ţa­ră, am încheiat un contract pentru construirea la Blaj a unuia dintre ■cele mai puternice posturi de radio, din Europa. Lansarea, aceasta de unde extrem de puternice, în eter, au răscolit văz­duhul, şi... de aceia plouă... Unii savanţi, combat părerea de mai sus, pe când alţii, relevă şi alte influenţe ciudate ale undelor electro­magnetice, de care se serveşte radio­fonia. Astfel, pe un teren supus a­­cestor unde, plantele cresc mai re­pede şi mai viguroase. Dar asupra organismului uman, ce influenţă vor fi având, aceste un­de ce revoluţionează natura? Au ele oare o influenţă calmantă, favorabi­lă păcii, sau ne aduc o super-ener­­vare, îndemnând omenirea spre acte războinice?... Nu cumva lor li se datoresc, năz­drăvăniile inexplicabile ale hitleris­­mului?.... ■ * s. v. Temniţe şi ocneşi Holul cu id­aeii O evadare prin canal.-Def­init­­tul milionar.-Dessideratele pungaşilor de buzunare.» Reclasarea este ilusorie Pentru cei cari intră in închisoarea noastră, se poate formula o lege de pronostic. Pedeapsa in genere nu îndreaptă; cea de scurtă durată contaminează, cea de lungă durată dezagregă. DR. N. IORCULESCU Şeful Centrului psichiatric O veche lege penitenciară din 1874, care era un model de legislaţie pentru acele vre­muri, a introdus sistemul ce­lular. In 1895 s’a început con­strucţia închisorii celulare Dof­tana, care a durat cinci ani, a fost populată cu deţinuţi în 1900. Forma închisorii este de pot­coavă. O formă cu totul im­proprie pentru un penitenciar, de­oarece aripile nu cad pe un centru deschis. Vreau să spun că un gardian postat în mijlo­cul construcţiei, nu poate sa vadă dealungul coridoarelor. In timp ce închisoarea se con­struia, planul a fost schimbat şi a fost greşit schimbat; de aceea, penitenciarul Doftana prezintă un straniu defect, în ce priveşte supravegherea. Ca să ne dăm mai bine seama de aceasta, vom arăta că peniten­ciarul Aiud, de pildă, are edi­ficiul celular în formă de T. ,un gardian postat la întretăie­rea celor două linii, poate să vadă tot ce se petrece dealun­gul tuturor coridoarelor. Sunt în străinătate închisori în for­mă de stea. La Fresne — o în­chisoare celebră, — culoar­ele sunt așezate în formă de cru­ce. Toate aceste forme sunt u­­tilizate din aceeaşi necesitate a centrului deschis. Un singur gardian e suficient pentru ca, plasat în acest centru deschis, să-şi dea seama de tot ce se petrece pe culoarele celulelor. Nu tot astfel se întâmplă la Doftana, unde forma de pot­coavă şi faptul că aripele cad neregulat una pe alta, face ca să fie nevoie de mulţi gardieni, pentru toate aceste suprave­­ghieri parţiale. evadări celebre Personalul povesteşte cu e­­moţie o evadare celebră. Pe sub penitenciar circulă un ca­nal mare, săpat pe sub ziduri; el răspunde la uzină, unde fa­ce legătura cu caloriferul. Ca­nalul trece prin centrul peni­tenciarului, unde mai mulţi deţinuţi, învoiţi între ei, au reuşit cândva să facă o săpă­tură, până ce au ajuns la a­­cest canal. 7 deţinuţi s-au stre­curat prin acea spărtură, au intrat în canal şi au ajuns la uzină. O altă evadare celebră a fost a unui deţinut, care a reuşit să se urce pe acoperişul închi­sorii. Aripa respectivă era cu unul din capete lipită de edifi­ciul extern, unde se află poar­ta principală. Deţinutul de pe acoperişul acestei aripe, a tre­cut pe acoperişul edificiului exterior şi a reuşit să fugă. Du­pă aceasta, a trebuit ca partea de legătură dintre cele două a­­ripe să fie dărâmată, ca să se evite alte evadări pe aceeaşi cale. Se vede şi acum capătul ciung al aripei tăiate. UN DEŢINUT VESEL Am asistat la modul cum se încearcă de către oficialitate, să se facă morală deţinuţilor, şi ,să-i aducă pe calea cea bu­nă”. Notez următorul dialog, dintre o persoană din admi­nistraţie, şi un deţinut înalt, negricios, la faţă, cu nişte mus­tăţi ca ale lui Pat, colegul cel înalt al lui Patachon, dar care are un zâmbet de şiretenie, de cinism, ce lasă impresia că in­dividul îşi bate joc de noi. întrebare: — Ai nevastă, co­pii? Răspuns: — Am. I. — Nu te doare când te gândeşti la ei? Nu-ţi este ru­şine? R. — Ba da. (Surâsul indivi­dului se nuanţează de o ironie rece, şi se observă clar că nici prin gând nu-i trece să-i fie ruşine). I- — De ce nu vrei să te faci om de treabă? R. — Soarta! (şi dă din u­­meri). I. — Dumnezeu a făcut pe om fericit, dar omul se neno­roceşte, nu este aşa? R. — Omul sau soarta? I. — De unde eşti?... Unde lo­­cueşti?... R. — Sunt din Tg.-Ocna. Lo­­cuesc sub Monument. I. Aşadar, eşti un locuitor din Tg.-Ocna. Acolo sunt trei biserici. Nu ţi-a fost frică de Dumnezeu? Eşti creştin? Crezi în Dumnezeu? .. — Da... Cred... După cum se vede, individul nu e prea emoţionat de aceste dojane. II chiamă Toth Ghiula. Ne povesteşte cu mult sânge rece, cu acelaş zâmbet cinic, că a fost până acum de două ori la puşcărie, pentru furt. — Cât ai furat? îl întreb. — Un milion şi jumătate. Răspunsul lui ne ulueşte. Credeam că e un simplu ţă­ran, un vlăjgan, care o fi furat acolo, o vacă sau câteva sute de lei. Presat de întrebări, ne pove­­teşte cum a furat această fa­buloasă sumă, de la o cucoană bătrână. , — Şi mai avea încă un mi­lion şi jumătate, dar nu l’am găsit. Crezând că îşi bate pur şi simplu joc de noi, îi controlăm declaraţia cu actele dela dosa­rul său şi cerem amănunte. —­ Şi unde ţinea cucoana a­­tâta bănet? ' jr_ — Intr’un geamantan.... Ştiam că cucoana hu erjaaea­­să şi că se d­usese. în hcpiptea aceea la o petrecet^--caftp avea să țină pâ­nă târziu.’ Spre ziuă, m’am strecijrat^m -făta’ ușii’. Era încuiafăr9 Am deschis-o cu o cheie falsă și înăuntru am răscolit totul, pânărce am găsit trei cutiUet**.ghan-i? de argint. (Citifi continuarea în pag. Il-a) '•-if ••• . . ■■■•■ - ‘ IP : iibucu (col la civil), fostul şef al Siguranței din Chișinău, nat pentru spionaj, deținut la Doftana.

Next