Lupta, septembrie 1934 (Anul 13, nr. 3856-3881)
1934-09-15 / nr. 3868
ANUL XIII No. 3868 Fost director politic Decembrie 1921 — Februarie 1927 ABONAMENTE Instituții și autorități...................Lei 1000 Pe 12 luni ................. 800 Pe 6 luni ............ 400 Pe 3 luni ............................................... 200 IN STRĂINĂTATE DUBLU Redacţia şi Administraţia Bucureşti, Str. Const. Mille 12 (Sărindar)’ CONST. MILLE 4 PAGINI LEI 3 Direcţia 343-08 — Secretariatul 343-06 — Administraţia 343-04 Alarme inutile Cenzura ne-a preveniteri ’dimineaţă că guvernul i-a dat instrucţiuni să nu mai împiedice publicarea integrală a hotărîrilor luate şi comunicate pressei de Comitetul Executiv al partidului naţional-ţăranesc, aşa că ori după amiază am putut publica textul integral al acestor hotărîri. Inutil să adăugăm că nepudicarea integrală a acestui text a emoţionat mai mult opinia publică şi politică decât publicarea integrală de după amiază. S-a dovedit astfel că guvernul, spre a menţine cenzura, are nevoe de a organiza el însuşi o cenzură a cenzurei, —şi bine face, fiindcă aceasta îl scuteşte de neplăceri şi mai mari. Confratele „Epoca” propune scoaterea armatei din amestecul în politică, scutind pe militari de cenzura politică în timp de pace şi preluându-se răspunderea ei de către puterea executivă civilă. Practica vine poate în favoarea unei asemenea propuneri. Teoria şi logica pot fi invocate în favoarea actualei stări de lucruri, căci de îndată ce se institue starea de asediu şi se trece judecarea delictelor politice în sarcina tribunalelor militare, nu poţi în acelaşi timp sustrage organelor de execuţie ale acestor tribunale măsurile preventive. Cum însă şi teoria şi practica măsurilor excepţionale contravin drepturilor şi nevoilor regimului constituţional de libertate în timp de pace, guvernele se pun ele însele în situaţia contradictorie şi ridiculă,de a trebui să cenzureze cenzura militară întrucât nu se poate cere militarilor perspicacitatea aprecierei în cenzurarea materialului politic al ziarelor, oricât ar da guvernele instrucţiuni. Cenzurarea hotărîrilor comitetului executiv al partidului naţional-ţărănesc“ a fost din acest punct de vedere foarte instructivă. Intervenind pentru a asigura publicarea integrală a acestor hotărîri, guvernul nu numai că a înţeles să nu-şi ia răspunderea unei măsuri care face imposibilă viaţa constituţională a partidelor politice, dar a contribuit la clarificarea raporturilor între diferiţii factori în stat. In acelaş timp, a împiedecat crearea de noui legende şi suspiciuni în jurul amputărilor făcute textului unor hotărîri oficiale de partid pentru cari rămân juridiceşte şi politiceşte responsabili acei caii le-au luat şi cari sânt foşti consilieri ai Tronului. Azi, când se cunoaşte textul integral al acestor hotărîri, legendele, suspiciunile, şoaptele şi alarmele nu-şi mai au locul, căci se constată că ele nu diferă cu nimic de punctul de vedere de până acum al partidului care le dă azi o redactare solemnă şi solidară. De altfel, care este partidul în trecutul cărniidomnia lui Carol I, fie sub domnia regelui Ferdinand — să nu fi venit împrejurări în cari au recurs la formularea unor asemenea deziderate? Vechiul partid conservator al lui Lascar Catargi, „constituţionalii” de pe vremuri ai lui Petre Carp, liberalii sub Dimitrie Sturza, ca şi liberalii „drapelişti” şi „ flevişti’ — toţi au avut înacţiunea Io politică momente în care ai crezut necesară o afirmare deosebită a unor anumite principii constituţionale. Aceasta nu i-a împiedecat de a rămâne conducătorii înţelepţi ai statului şi sfetnicii supuşi şi devotaţi ai Tronului. Numai spiritul agitat din zilele noastre şi neexperienţa multora pot da loc la alarme inutile, privind ca anormale, manifestările cari sânt inerente examenului liber al problemelor pe cari le puri vremea și împrejurările. ALFA Sa fugim de politică Geografie „literară" ? Un publicist francez d- Pierre Ogouz, impresionat de numărul mare de descrieri de călătorie publicate in ultimul timp în Franţa,de faptul că o însemnată parte a romancierilor se însărcinează să ne zugrăviască diverse peisagii şi diverşi oameni de pe toată întinderea globului nostru, crede că prin aceasta geografie tinde să devină un gen literar: „S’a întâmplat, zice d. Pierre Ogouz, un fenomen neprevăzut: geografia încalcă domeniul literar, rezervat întotdeauna descrierii omului. Va reeși un conflict? Nici de cum. Geografia devine pur şi simplu un gen literar. E poate, in ultimul timp, cel mai de seamă eveniment al vieţii intelectuale”. Fenomenul observat în Franţa există şi la noi. Unul din romancierii noştri descrie munţii Bistriţei, altul pe Românii din Timoc, unul viaţa din Macedonia şi Albania, altul tundrele siberiene. Pretutindeni o întrecere între scriitori de a-şi plasa acţiuna şi eroii într’un cadru de perfectă verosimiltate, într’un decor, real, palpabil. Totuşi nu se poate trage de aci concluzia că geografia tinde să devină un gen literar. E drept că geografia a fost şi ea literară, cu Herodot, cu Strobo sau cu Varennius din secolul al XVI, cutoţi scriitorii din vremea acea, care amestecau descrierile lor cu fel de fel de basme şi cu reţete de bucătărie. Astăzi însă geografia şi-a stabilitun domeniu, care-i aparţine exclusiv. Ea nu priveşte lucrurile omeneşti aşa egocentric, cum o făceau geografii din vremurile de copilărie ale acestei discipline şi cum sunt tentaţi s’o facă diletanţii, cei cu „geografia literară”; geografia veritabilă priveşte lucrurile omeneşti hologeic, adică pe toată întinderea pământului. Deasemeni, ea nu e numai o ştiinţă descriptivă, ci stabileşte raporturile de cauzalitate ale tuturor fenomenelor studiate. Profanii pot socoti geografia cu o simplă ştiinţă descriptivă, cu frazeologie şi retorică, cu puţină tine- tură poetică, cu imaginaţie multă şi cugetare puţină. Profanii pot cărea în astfel de erori, oamenii de ştiinţă însă nu. Ei ştiu întâiu că geografia e o ştiinţă riguros exactă, care nu-şi permite înflorituri poetice ce denaturează adevărul, care în descrierea realităţilor se serveşte de hartă, de diagrame, de statistici de toate mijloacele care să-i asigure precizia; al doilea că geografia nu se mulţumeşte să descrie, ci să stabiliască şi raporturi de cauzalitate şi nu , raporturi de cauzalitate, găsite aşa pe dibuite, parţiale şi anarhice, ci explicări cuprinse într’un ansamblu întreg. Jiu poate fi deci vorba de o geografie... literară. . Descrieriile de călătorie pot servi cel mult ca material informativ pentru studiul, geografiei şi încă şi acela trebuie primit şi utilizat cu prudenţă, când e datorit unor poeţi, critici literari sau alţii eiusdem farinae, oameni nedesciplinaţi ştiinţificeşte, incapabili să-şi înfrâneze fantezia lor bogată. Descrierile de călătorie pot deasemeni, prin prezentarea vieţii, suferinţă, muncii şi obiceiurilor altor popoare, să le facă deplin cunoscute tuturora, să apropie popoarele unele de altele. Cât despre geografia... literară», ce împreunare de cuvinte odioasă! . C. PAJURĂ . O statuie lui Şt. Ciceo Pop După intheierea desbaterilor co-ducătorii ardeleni să fie definitiv înbiletului executiv naţional-ţărănesc fostul subsecretar de stat d. V. V. Tillea a avut fericita ideie de a propune ca tineretul din partidul naţional-ţărănesc să activeze pentru ridicarea unei statui care să perpelăturate. Acum, când împăcarea este pe cale să se definitiveze, evocarea amintiri acestui geniu împăciuitor care a fost Ciceo Pop, se impune mai mult ca oricând. Dar iniţiativa d-lui Tillea este semnificativă şi din alt punct de vedere. Ea arată că în rândurile nouei generaţii, din toate partidele, se înţelege tot mai bine importanţa pe care o are, în viaţa publică a unei ţări, respectul pentru înţelepciunea bătrâneţii. Exemplul l-a dat Franţa unde, deşi politica de masse e dominată de foştii combatanţi, adică de generaţia frontalul, totuşi în clipele de restrişte, toată lumea s’a plecat cu respect în faţa reprezentanţilor generaţiilor mai vechi, chemaţi la putere pentru a îndruma destinele ţării cu experienţa lor verificată. Şi pentru a reveni la Ciceo Pop, e inutil să mai spunem că ridicarea unui monument în amintirea sa este un act de elementară recunoştinţă pentru acel care a dat bărbăteşte lupta împotriva dominaţiei maghiare în Ardeal şi a prezidat, alături de Pop din Băseşti, marele act al Unirii de la 1 Decembrie 1918. Deasemenea ar fi un sacrilegiu să se dea vreodată uitării momentele istorice pe cari Şt. Ciceo Pop le-a prezidat in Camera de la Bucureşti, în atâtea împrejurări importante. Ar fi chiar de dorit ca pe soclul monumentului ce i se va ridica la Arad, să se sculpteze unele din sentenţele sale remarcabile. Fie ca iniţiativa luată la sfârşitul şedinţelor comitetului executiv naţional-ţărănesc să devină cât mai curând un fapt împlinit, lreze amintirea regretatului fruntaş ardelean, Ştefan Ciceo Pop. Iniţiativa aceasta nu constitue numai un gest de pietate lăudabilă dar ea este mai ales simbolică pentru unele concepţii ce există in rândurile naţional-ţărăniste. Monumentul lui Şt. Ciceo Pop va aminti în permanenţă fruntaşilor naţional-ţărănişti de marea dorinţă care l-a însufleţit până în ultimele clipe pe acest venerat luptător naţionalist, ca disensiunile cari au existat la un moment dat intre cont. ST. CICEO POP Cine regisează formidabila maşină de război în Extremul Orient De vorbă cu Rabindranath Tagore In momentul în care Japonia ameninţă din zi în zi mai mult Extremul Orient, complăcânduse în rolul pe care Germania îl regisează atât de abil sub imperiul celui de al treilea Reich, e deosebit de interesant a pătrunde în viaţa intimă a acestui popor, privită din toate punctele de vedere. Ea apare într’adevăr cu totul diorită decât cea expusă la masa verde, etalată de oracolii tuturor revoluţiilor şi războaelor preliminarii viitorului haos profetizat de ei. Poporul japonez, studiat în viaţa lui familiară, închistată în tradiţii şi obiceiuri meticuloase, în decorul lui graţios de crezanteme apare cu totul altul. Gândiţi-vă la acele milioane de ţărani şi lucrători sobri, la tineretul romantic al universităţilor, la gheişele ce-şi curmă firul vieţii în craterul vreunui vulcan sau în precipitaţiile unei cascade. Ce găsiţi comun între aceşti oameni şi formidabila maşină de război pe care imperiul Mikadoului o pregăteşte în Pacific? Sau între uriaşa ofensivă economică pe Creionul actualităţii Vaidiştii şi maniştii — X"au avut ceva mai bun de făcut decât să se împace? Acuma noi cum rămânem?! Un control sanitar cât mai în sate, controlul sanitar veterinar e făcut nu de medici veterinari, ci de agenţi; aceştia, din cauza zonelor întinse ce au de supraveghiat, nu pot asista de câte ori se fac o vită. Când o unitate militară se opreşte într’un sat, ea trece prin toate primejdiile ce decurg din această lipsă de control, ca şi populaţia civilă. O soluţie ar fi să se înfiinţeze abatoare speciale pentru armată. Unităţile să se aprovizioneze cu vite vii, iar tăerea să se facă la abatoarele militare. Chiar la Bucureşti şi în oraşele mari, armata ar putea avea secţiuni în abatoarele existente. Sunt unele unităţi care nu au veterinari ce contează in efectiv. Ele ar putea fi dotate cu astfel de specialişti, cari să supravegheze alimentaţia, chiar dacă acele unităţi au tracţiune animală redusă. Chestiunea veterinarilor la toate regimentele, nu este încă definitiv soluţionată. Şi ar mai fi o chestiune: să se amelioreze alimentaţia trupei, nu numai printr’un control sanitar mai sever ci şi printr’o alocaţie bugetară suficientă. A. B. Orarul de iarnă în şcoli Nu odată a venit în discuţie, chestiunea orarului şcolar, în special medicii au arătat de nenumărate ori, ce crima se face, aducând pe copii la şcoală, prea de dimineaţă. Mai ales în timpul iernei, oraşul acesta e primejdios. Sunt părinţi cari ne scriu rânduri emoţionante. Unii copii, mai conştiincioşi sau cari învaţă mai greu, se culcă noaptea târziu, ca să poată să-şi înveţe lecţiile pentru a doua zi. Cei ce locuesc departe de şcoală, trebue să se scoale cu noaptea în cap. Cât de greu se scoală un copil dimineaţa, şi ce penibil e pentru părinţii ce trebue să-l trezească din somn, când afară e încă întuneric ! Trezirea aceasta, pentru copil, e lugubră. Pentru firile mai impresionabile, ea lasă o tristeţă, o anxietate ce nu se risipeşte în tot timpul zilei. Nu numai adolescenţii, dar şi copiii de clasele primare sunt aduşi prea de dimineaţă la carte. Or, nu odată medicii au arătat, că în această vârstă atât de fragedă, copilul are nevoe de somn care Japonia o duce în toată lumea? Intrat în mâinile a câtorva zeci de familii puternice cari deţin industriile şi băncile, acest popor de ţărani şi lucrători se echipează într’un ritm superoccidental ,sub sugestia şi conducerea directă a Germaniei. Condamnată a se industrializa pe fiecare zi mai mult prin prolificitatea ei, naţiunea japoneză e pe punctul de a intra — înarmată din cap până în picioare — în cercul redutabil din raza Germaniei hitleriste, urmărind cucerirea prin forţă a cât mai multor teritorii şi pieţe mondiale, devenind un permanent pericol pentru popoarele vecine, ameninţând pacea întregii lumi. Iată în această privinţă un interview al marelui gânditor şi poet indian Rabindranath Tagore, pe care răscolitorul de ţinuturi şi neobositul voiajor Marc Chadourne îl publică în „L’Intransigeant”. fund de odihnă serioasă. E un atentat împotriva sănătăţii copiilor ,a-i scula atât de dimineaţă. — Trebue să-i învăţăm harnici ! spun pedagogii şi moraliştii rigizi. Dar copilăria are o limită foarte redusă de rezistenţă şi poate că enervarea şi uneori chiar dezechilibrul copiilor de azi, se datoreşte în mare parte surmenajului din cauza programului prea încărcat şi sculării prea cu noaptea în cap. Credem că problema orarului ar putea fi mai atent studiată. S. V. G. Sâmbătă 15 Sept. 1334 PUBUNItATE Primește direct At^inD^-sția ziarului și toate agențiiluilfi^publicitate 3 Lei număr^Mi tară 6 Lei in străinătate Care ar putea fi pentru Mica înţelegere soluţia problemei austriace? Nici restaurarea Habsburgilor, nici alipirea la Germania, ci, printr’un acord al tuturor statelor interesate, să se reconstruiască economia dunăreană „L’Europe Nouvelle” publică un interesant articol semnat de d. F. Dominois, articol din care redăm următoarele: „Politica revizionistă a Budapestei a constrâns Mica înţelegere, chiar dela origina ei, să consacre o atenţie specială Ungariei, dar cele trei state aliate n’au neglijat, din această cauză, problemele austriace. Desigur, la prima vedere, România pare mai puţin interesată de soarta Vienei decât Iugoslavia şi mai ales Cehoslovacia. Geografia, istoria, etnografia circumstanţele economice fac ca Praga şi Belgradul să resimtă mai direct decât Bucureştiul urmările evenimentelor cari se petrec în Austria. Mai devreme sau mai târziu, totuşi, capitala română este şi ea atinsă de ele: oamenii ei de stat o ştiu prea bine; de aceea, solidaritatea celor trei state în ce priveşte afacerile Austriei n’a făcut decât să se desvolte cu timpul şi putem vorbi mai mult de o politică a Micii înţelegeri faţă de Austria decât de o politică iugoslavă sau una română faţă de această ţară. TREI REMEDII PRIMEJDIOASE Această politică este condiţionată de faptul că Mica înţelegere are ca scop de a garanta statutul politic şi teritorial stabilit de tratatele de pace în Europa dunăreană şi că, acest scop, ea gândeşte că îl va atinge, în acord cu marile puteri, printr’o colaborare amicală a statelor succesoare ale fostei monarhii, printr’un fel de liberă asociaţie a ţărilor dunărene, al cărei centru e ca şi în care Austria şi Ungaria, trebue să-şi ia într’o zi locul. Iată mai bine de zece ani de când e pusă problema fără a fi fost rezolvată şi de când unii doctori propun cu insistenţă, trei remedii cari, fără a asigura vindecarea pacientului, riscă să lovească în ruină pe cele trei state ale Micei înţelegeri. Unii recomandă o federaţie dunăreană sau o uniune austro-ungară cu restaurarea Habsburgilor, alţii o intimă legătură a Vienei şi a Budapestei cu Roma, alţii în sfârşit alipirea Austriei la Germania. SOLUŢIA HABSBURGICA Din aceste trei remedii, cel mai inacceptabil pentru Mica înţelegere este fără nici o îndoială restaurarea Habsburgilor. Orice altă soluţie, oricât de periculoasă i s’ar părea, ar marca o inovaţie în istoria Europei centrale şi ar introduce elemente necunoscute cari n’ar fi poate toate nefavorabile pentru Belgrad, Bucureşti şi Praga. Soluţia habsburgică nu este decât prea bine cunoscută în toate elementele ei, de cele trei state succesoare. Toţi cetăţenii lor ştiu că ea reprezintă un pericol imediat pentru independenţa lor şi pentru cuceririle lor sociale de după război. Dacă Mica înţelegere vede în restaurarea Habsburgilor un pericol imediat, direct, pentru independenta statelor cari o compun, ea înțelege bine că celelalte două solutiuni ale problemei aussa păcii, când, o telegramă intervenind mi-a contramandat toate proectele. O afacere urgentă îl chema pe poet in împrejurimile Calcuttei. Am luat avionul şi timp de două zile, însoţit de poetul bengalez Chandra, l-am căutat tot timpul pe ţărmurile Gangelui. Intr’o dimineaţă ne-am îndreptat spre o mănăstire închinată lui Krishna — zeul amorului — unde poetul obişnuia să-şi petreacă timpul. Tineri în antice rege de Khadar, cu scăfârliile rase uniform, se etajau pe treptele templului Siva. — Bătrânul trebue să fie pe acolo ! ne spuse unul din discipolii săi. Nu mai aveam decât o oră de mers până la casa unui discipol al lui Tagore. O vilă pierdută într’un frunziş de o splendidă vegetație. Am fost invitat în salon,, unde trebuia sa fiu primit de poet, triace, cea italiană şi cea germană, comportă, sub o formă indirectă, acelaşi pericol. Prin hegemonia unei mari puteri la Vi.■a şi fatal la Budapesta, Europa centrală ar fi cu adevărat balcanizată. Independenţa Pragei, Belgradului şi Bucureştiului, ar putea fi menţinută formal. N’ar fi, de fapt, decât o faţadă, căci orice iniţiativă, orice acţiune politică liberă ar fi de atunci interzise României, Cehoslovaciei şi Iugoslaviei. GARANTAREA INDEPENDENŢEI AUSTRIEI Care ar putea fi pentru Mica înţelegere soluţia problemei austriace? Neîncrederea pe care cele cinci state succesoare şi, ...ai mult chiar ca ele înşile, Italia, o au în federaţia dunăreană preconizată în mai multe rânduri în Franţa sau în Anglia, face această soluţie imposibilă. Rămâne acceptabilă totodată de marile puteri şi de Mica Înţelegere, o soluţie europeană, garantând independenţa şi integritatea absolută a Austriei. Pe această bază, o colaborare între Mica înţelegere şi Italia este dealtfel osibilă. In măsura in care putea fi prima etapă a unei desvoltări a relaţiilor economice între toate statele dunărene şi marile puteri vecine, recenta conferinţă de la Roma nu era văzută cu ochi răi de Mica înţelegere. Declaraţiile revizioniste nenorocite ale d-lui Mussolini, comentariile presei din Budapesta i-au făcut rezultatele inacceptibile pentru Belgrad, Bucureşti şi Praga. NECESITATEA UNUI ACORD Dat fiind că toate statele dunărene sunt destul de mature pentru a se lipsi de tutelă, e necesar ca nici o mare putere să nu caute să se servească de uinul sau de două din aceste state împotriva celorlalte. Trebue deci ca toate statele interesate să subscrie alături de Austria la principiile protocolului de la Geneva, fiecare din vecinii Austriei având cu Viena aceleaşi raporturi ca şi celelalte, niciunul dintre ei n’ar avea avantagii speciale şi partea economică a problemei austriace ar deveni uşor de rezolvat. Printr-un acord al tuturor statelor interesate tratând între ele dela egal la egal, ar fi atunci posibil să se furnizeze Austriei oarecari avantagii cari i-ar permite ei cât şi vecinilor săi, să reconstruiască, atât pe cât permite criza mondială, economia dunăreană. Este de altfel singura soluţie care ţine seamă de acest fapt, că fiecare din cele cinci state succesoare găseşte în blocul celorlalte patru, furnisoarele sau clientele cele mai importante. Este singura care ţine seamă de faptul că Mica înţelegere — mai ales de la semnarea noului său statut de organizare, în ziua de 16 Februarie 1933 — reprezintă trei sferturi din populaţia bazinului dunărean şi că într’o problemă esenţialmente dunăreană, existenţa ei n’ar putea fi ignorată decât de acei cari caută cu totul altceva decât consolidarea păcii Europei”. Când a apărut în uşă, am avut viziunea reală a Himalaiei. Intr’adevăr, omul care înainta spre mine în toga lui de mătase, cu spinarea adusă şi barba neagră în avalanşe peste piept, avea fruntea augustă a Himalaiei cu scânteieri de ivoar încadrate în buclele ce-i cădeau pe umeri. Fruntea înaltă, privirea adâncă a ochilor mari, îmi dau garanţia unei pătrunderi supraterestre, a unei lumini de culmi. Când a început să vorbească, timbrul avea ceva de munţi înalţi. O voce plăcută şi gravă, cu accentele păreau uneori de femee. Câmpia Bengalului, pământul setoşilor, poeţilor şi privighetorilor, vorbeai prin glasul lui. îmi formulasem din vreme toate întrebările ce trebuia să le pun popularului autor al „Naţionalismului”. înainte de a-1 întreba, el a fost ecdiutui care a deplâns soarta Tagore mi-aminteşte nu numai o operă vastă de gânditor şi poet. Numele lui rezumă India, întreaga Indie militantă, strivită, avidă după libertate, India mistică şi vizionară din poemele maturităţii poetului, care i-au adus un re:nume mondial, consacrând în Tagore pe una din cele mai mari figuri ale umanităţii. „CASA PĂCII” Eram invitat de Rabindranath Tagore la Shantiniketan, în „Ca” (Continuare în pag. II-a) RABINDRANATH TAGORE