Magazin, iulie-decembrie 1993 (Anul 36, nr. 27-52)
1993-07-10 / nr. 27
У [UNK]incursiune pain VISUL CA MANIFESTARE A SUBCONȘTIENTULUI Tînăra D.R. din Petroșani are capacitatea de a-și analiza trăirile onirice, dovadă fiind dorința ei exprimată de a judeca lucrurile prin rațiune, prin logica lor. De la momentele descrise în episodul anterior, la cele care urmează, preocuparea este de fapt o încercare de a găsi un sens al visului și conținutului său. Dacă acceptăm azi științific că anumite manifestări ale energiilor corpului fizic dispărut, energii ce nu împărtășesc soarta materiei biologice, pot fi explicate, putem accepta și momentele care urmează : „Vă voi povesti în continuare un vis, tu înainte de a vă spune citeva cuvinte despre Samir. El a fost un băiat din generația mea. Era un băiat „de milioane" din grupul de prieteni cu care mi-am trăit adolescența. Mai mic decît mine cu doi ani, a murit cînd era în clasa a zecea. De cancer. Și acum visul... Am aruncat pe jos un plic gol. O prietenă mi-a spus atunci că va ieși de acolo „un mort cu toți morții după el". Intr-adevăr din plic au început să iasă niște oameni verzi, cu pielea ca mucegaiul. Eu eram singură, iar ei se îndreptau spre mine încet , cînd ajungeau în dreptul meu mă ocoleau și treceau mai departe Inconștienți, monotoni, indiferenți. Erau cam douăzeci. Din mijlocul lor a ieșit Samir ! Era îmbrăcat în roșu, ieșea în evidență cu pielea albă și sănătoasă, față de morții aceia cenușii... neimportanți. S-a oprit în fața mea. Mi-a pus mîinile pe umeri privindu-mă în ochi, și m-a întrebat : — Mai știi cine sunt ? — Da. — Dar știi că am murit 7 — Da. — Și nu ți-i frică 7 — Nu. — Atunci vino, trebuie să discutăm. Ne-am așezat pe o bancă și am încercat să legăm o discuție. A început el : — Spune, ce vrei să știi 7 — Există „Dincolo“ ? — Nu mă-ntreba așa... — Bine ! Tu a! murit, și noi totuși stăm de vorbă... — Da, pentru că SUNT. EXIST. — Dar ce mai există ? Tu ești îngropat — Nu EU sînt îngropat. EU SUNT I li dădea înainte cu „exist" îar eu nu Înțelegeam. Voiam să știu ce râmîne. Ere tot mai nemulțumit de cursul discuției. Dintr-o dată, speriat, mi-a spus că-i tîrziu, nu mai poate rămlne cu mine și să-l duc undeva, să-l ascund. Am luat-o la fugă printre blocuri ca să-l ascund într-o scară, își pierdea puterile și m-a rugat să-l iau ln brațe. L-am luat ca pe copiii mici, se și făcuse mic și foarte ușor. Cînd m-am uitat la fața lui am văzut că țin în brațe un schelet. M-am speriat și l-am aruncat jos, am auzit zgomotul oaselor și m-am uitat în jur să văd dacă nu m-a văzut cineva. Din spate veneau oamenii aceia verzi-cenușii. Eram blocată ce să fac cu scheletul ? Oamenii au ajuns în dreptul meu. S-au oprit. Cel din față s-a uitat la mine mustrător, s-a aplecat, a luat scheletul de jos cu grijă, ca pe ceva foarte scump. Apoi cu toții au plecat încet-încet, așa cum au venit, fără să se mai uite la mine. Nu mă puteam mișca ; după ce m-au depășit cu toții, ultimul s-a întors și s-a uitat la mine lung, cu reproș. M-am trezit. Mi s-a făcut frică. Am început să-mi analizeze visul. Singura frază care mi-a venit în minte a fost: Nu sunt pregătită să știu. Discuția pe care am avut-o în acel vis este și acum un mister pentru mine. Deși am mai descifrat citeva lucruri, simt să esențialul îmi scapă. Se pare că morții vin să povestească despre lumea de dincolo, insă nu știm noi (vin) să le punem întrebările. Bunica mea a avut o Înțelegere cu cineva : cel care moare primul să vină și să spună în vis celuilalt ce se întîmplă după moarte. Acel cineva a murit primul și bunica l-a așteptat multe săptămîni... în vis. După trei ani, într-o noapte, a visat că cineva 11 bate In geam. A deschis fereastra și a văzut că e cel pe care renunțase să-l mai aștepte. Deci a întrebat nerăbdătoare : „El, spune, cum este ?" Răspunsul a fost : „Dacă mă Întrebi așa, nu-ți mai spun nimic !“. Și a dispărut. De atunci nu l-a mai visat niciodată". ION ȚUGUI Parapsihologia la marginea necunoscutului TELEPORTARE și ABSENȚA TEMPORALA — două fenomene cu un grad extraordinar de spectaculozitate. Ele se referă la „transportarea" unei flinte sau a unui obiect și/sau la deplasarea în timp, în viitor sau trecut. Relatări de acest tip se găsesc din abundență în poveștile populare sau în diverse legende, dar și în contextul unor întâmplări contemporane,dintre care unele s-au „bucurat" de prezența unui mare număr de martori. Iată citeva dintre ele, care sunt menționate și în cartea lui Adrian Pătruț, „De la normal la paranormal". Orson Williamson, un fermier de lângă Salem (orașul celebrului proces al vrăjitoarelor !) s-a ridicat într-o zi de iulie a anului 1844 pentru a se duce să-și aducă de la păscut caii. De față erau familia sa și vecinii. A făcut câțiva pași, a ieșit din curte și... a dispărut fără urmă ! A fost căutat îndelung, dar fără nici un rezultat. N-a mai apărut niciodată ! Nu mai puțin straniu — deși mai norocos ! — rămâne cazul soților Vital. Aceștia se întorceau cu mașina de la o petrecere în seara zilei de 8 lunie 1958. Erau in drum spre Buenos Aires, iar înaintea lor se afla mașina unor prieteni. Aceștia ajung la Buenos Aires, dar constată că familia Vital nu se mai află în spatele lor. Așteaptă cîtva timp, apoi. Îngrijorați, refac drumul înapoi, căutindu-i. Nu-i găsesc. După două zile sunt informați telefonic că soții Vital se află la... Ciudad de Mexico, zăcind fără cunoștință in mașina lor care arăta de parcă ar fi scăpat dintr-un incendiu. Tot ce Își aduceau aminte cei doi soți, ale căror ceasuri, de altfel erau oprite, a fost că la un moment dat au intrat intr-o ceață verde... O seamă de fenomene de teleportare (implicită sau explicită) au la origine interacții cu OZN. Așa s-a intîmplat cu căpitanul Valdes care, în fața soldaților săi, Intr-o misiune de patrulare într-o zonă aflata la peste 4 000 m altitudine dispare în lumina proiectorului unul OZN aterizat... pentru a reapare după numai 15 minute, cu o barbă respectabilă și cu ceasul al cărui calendar indica de fapt scurgerea a cinci zile ! Evident că, pentru a complica și mai tare lucrurile, căpitanul nu-și amintea nimic din ce i se intîmplase... Disparițiile pot avea loc și fără ca pentru subiect să fi trecut timpul, cum s-a intîmplat cu un student la arheologie care dispare de pe șantier timp de 18 zile, este căutat de poliție în tot acest timp, și reapare în practic același loc cu aceeași floare la butonieră și fără barbă crescută sau vreun alt semn care să fi marcat trecerea timpului... (Va urma) MIHAELA DOROBANȚU Moartea prin tortură De pedeapsa cu moartea este legat numele unuia din cei mai controversați briganzi din mitologia greacă : Prokrustes (cunoscut mai mult sub numele de Procust). Acesta — sau legenda lui — este novatorul unui sistem de tortură care a inspirat multe tribunale medievale. Prokrastes avea două paturi unde-și punea victimele jefuite : unul mic pentru cele cu sfaturi înalte și unul mare pentru cei cu sfaturi mici. Cruzimea acestui personaj, dar și metoda lui a depășit mitologia și a intrat în trista istorie a pedepsei capitale. Scurtarea sau lungirea forțată a oaselor, terminate întotdeauna cu moartea schingiuitului, are în Istoria Turnului Londrei — faimosul edificiu al dinastiei britanice — un exemplu terifiant : nesupusul regelui James I, complotistul Guido Fawkes. Istoricul englez Donald Carawell a scris „The Trial of Guy Fawkes“, unde găsim — pengă alte numeroase exemple ale Evului Mediu — una din cele mai îngrozitoare descrieri ale supliciilor îndurate de un condamnat la moarte, pentru a-și dezvălui toți complicii. Guido era căpetenia unui grup de adversari ai regelui. El a pus la cale, aruncarea in aer a Parlamentului Westminster și uciderea lui James I. Trădat, el a fost prins și arestat la 4 noiembrie 1603. Vinovăția lui nu era suficienta pentru autorități. Complicii erau la fel de importanți pentru a se face dreptate în fața regelui. Și astfel, Guido este pus să Îndure o lungire a oaselor, într-o mașinărie manuală acționată de doi călăi. Prokrustes mai avea încă discipoli înfocați. Intre 4 și 8 noiembrie 1605, condamnatul a stat prins cu mîinile și picioarele legate de două tambururi mobile, prin acționarea cărora membrele erau treptat îndepărtate de trup. Pe măsură ce anchetatorii își pierdeau răbdarea, cei doi călăi mai roteau puțin tambururile și apoi le fixau în noua poziție. Cruzimea avea trei trepte de suferințe cauzate victimei. Cronicile vremii spun că Guido Fawkes era un încăpățînat și că a trebuit să se ajungă la „gradul trei" de tortură. Abia atunci, vlăguit și cu scheletul deformat, condamnatul a dat în vileag numele complicilor săi. Culmea neomeniei a constat în obligarea complotistului să semneze o declarație de recunoaștere a faptelor, chiar și în acea stare. In cartea lui Donald Carawell figurează semnăturile făptașului, care vorbesc ele însele despre capacitățile fizice și intelectuale la care ajunsese. Prima semnătură, mai citeață, este după prima zi de tortură, iar a treia este de-a dreptul hidoasă și este făcută după terminarea „procesului" de pedepsire........Patul lui Procust" își făcuse datoria. După toate mărturisirile, corpul lui Guido a fost despicat în același sistem. Toate aceste fapte se petreceau în urmă cu aproape patru sute de ani.. Unii ar putea spune că „experiențele“ pe condamnați la moarte aparțin unui trecut neglorios. Dar ce s-a întîmplat în lagărele naziste de exterminare știe o lume întreagă... și de atunci n-a trecut decît o jumătate de secol. E drept, stilul procustion s-a demodat. Și răul are inteligența lui „novatoare“, chiar atunci cînd societatea se află pe o treaptă superioară de evoluție. Disprețul pe care-l avem față de orice formă de tortură este indiscutabil, însă din păcate mai întotdeauna societatea civilă află despre aceste fapte abominabile post factum. La aproape două secole de la inițierea Declarației Drepturilor Omului și Cetățeanului, tortura mai cochetează discret cu autoritățile unor state ale lumii. Pînă cînd 7 PAUL IOAN Nr. 27 (1863) din 10 iulie 199$ Spiritul tatălui decedat revine în viața fiicei sale o femeie plăcută, ageră, ironică. Dupa ce mi-a povestit la telefon un tâmplărtiș prin care trece de puțină vreme încoace, ..am cerut să o cunosc. Mi-am dat seama că am în față un om normal, iar după aceea am acceptat să rețin evenimentele paranormale pe care mi le-a relatat. Ileana G. este asistentă medicală, are un copil de opt ani. In luna noiembrie 1991 il cunoaște pe Petru, și vor trăi doar două luni de zile „o viață bună" Împreună. Insă din ianuarie 1992, tor existența cuplului au început să apari o seamă de fenomene ciudate : telefoane fără noimă, bilete de dezbinare, puse drușă. Petre de asemenea avea de suferit, fără motiv, tot felul de agresiuni. Datorită unor influențe exterioare inexiplicabile, viața in doi a devenit imposebilă. S-au despărțit in luna aprilie 1992, pentru a se regăsi în luna iunie, același an, hotărind să nu se mai despartă. Dar de data aceasta fenomenele s-au amplificat : bubuituri în pereți și în geam, care nu lăsau nici o urmă, televizorul se oprea brusc, fără nici un motiv, pentru a se reaprinde — „ca și cum cineva se juca, să ne supere" —, oprirea curentului electric pentru o perioadă scurtă de timp, de asemenea fără nici o cauză... Fenomenele însă erau abia la începutul rulării lor. Cineva nevăzut ne arunca monede in balcon și diferite obiecte, care observau că de fapt fuseseră luate anterior din casă. Jocul cu obiectele luate pe nesimțite din casă și aruncate pe balcon a durat un timp. Apoi a înnceput mutatul unor obiecte din casa, sub ochii lor , dar în aceeași misterioasă rulare au Început să sosească scrisori expediate cu mult timp in urmă și reprimite în timp normal — de fapt sau sori pe care Ileana le considera de mul pierdute. In luna august 1992 fenomenele s-au amplificat, intrind în joc vocile j se auzeau mai inult în jurul blocului, dupa aceea in casă, foarte clare. Căuâind sursa vocilor, n-o găseau niciodată. Pe stradă simțeau că se aruncă cu magnezi In ei, priveau în jur și nu vedeau pe nimeni făcind acest lucru. Ileana insă se simțea tot timpul ciupită de cineva, și nu zărea pe nimeni... Fără să se teama de tot ce i se intimpla. Ileana a auzit într-o seară o voce care i-a explicat clar că ce i se întîmplă este „o metodă" iar fenomenele se proppagă la mare distanță prin unde electro* magnetice și ultrasunete I De ce i *# dăduse această explicație, și cine anumi-o oferise? N-a aflat. In luna septembrie 1992 au Început să dispară vizible obiecte din casă, dar fără nici un criteriu : un fier de călcat, o rișniță de cafea, o armonică (a fiului), pantofi, 1 intimplare și Îmbrăcăminte... de data aceasta cuplul n-a mai suportat prezența acestor fenomene, și s-a dus la biserică unde s-au rugat pentru liniștea casei. Revenind acasă, vocea misterioasa și-a făcut prezența mai hotărit. O aufzeau mama și copilul, dar n-o auzea și Petre. Și au început să găsească în casă, aduse în absența lor, tot felul de cadouri și chiar sume de bani. Vocea le ținea o companie uneori plăcută, de multe ori făcîndu-l pe tustrei să se amuze. Petre a reușit la facultatea de psihologie, dar Ileana fusese anunțată dinainte despre acest succes. în luna octombrie 1992, mai exact, de Sfîntul Dumitru, s-au dus la Mitropolie. Pe drum au auzit vocea tatălui Ilenei, decedat în septembrie 1991, care i-a cerut ceva. Noaptea, acasă, a început umbletul zgomotos, dar fără să vadă măcar o umbră. Intr-o seară vocea tatălui i-a spus Ilenei că trebuie să se căsătorească cu Petre, apoi i-a cerut apă. Noaptea spiritul s-a cuibărit In pat, pur și simplu făcindu-și simțită prezența printrun fel de respirație ciudată — părea că perna respiră, că se mișcă. Ileana a văzut cum i se iau ochelarii de pe noptieră și cum plutesc prin aer pînă la rafturile cu cărți, unde s-au deschis ca pentru lectură. Nu-i susținea nimeni, erau suspendați. După care vocea le-a spus că pleacă la un drum foarte lung. Aceeași voce, a tatălui decedat, și-a făcut prezența de data aceasta într-o discuție cu mama Ilenei in casa din Tîrgu Jiu. Petre s-a trezit foarte tulburat, și au văzut perdeaua mișe înduse ca un val, fără ca cineva s-o fi atins măcar.. .Aceste fenomene, relatate pe scurt și exact, nu m-au speriat deloc. Se trăiesc fără să mă tem, știu că nu-mi pricinuiesc nici un rău. De altfel fusesem avertizată din timp. In noaptea de 13 spre 14 noiembrie 1992, am simțit in somn că am fost Încărcată brusc с [UNK] un cîmp bioenergetic puternic. Am simțit pur și simplu că s-a „umblat“ în corpul meu fizic, și nu-mi dau seama trice scop. Cred că este vorba de spiritul tatălui meu, deoarece fenomenele au apărut după moartea lui." După toate acestea Ileana și Petre au hotărit să se căsătorească. ION ȚUGUI