Magazin, iulie-decembrie 1993 (Anul 36, nr. 27-52)

1993-07-10 / nr. 27

У [UNK]incursiune pain VISUL CA MANIFESTARE A SUBCONȘTIENTULUI Tînăra D.R. din Petroșani are capa­citatea de a-și analiza trăirile oniri­­ce, dovadă fiind dorința ei exprimată de a judeca lucrurile prin rațiune, prin logica lor. De la momentele descrise în episodul anterior, la cele care urmea­­ză, preocuparea este de fapt o încer­care de a găsi un sens al visului și conținutului său. Dacă acceptăm azi științific că anumite manifestări ale energiilor corpului fizic dispărut, ener­gii ce nu împărtășesc soarta materiei biologice, pot fi explicate, putem ac­cepta și momentele care urmează : „Vă voi povesti în continuare un vis, tu înainte de a vă spune citeva cu­vinte despre Samir. El a fost un băiat din generația mea. Era un băiat „de milioane" din grupul de prieteni cu care mi-am trăit adolescența. Mai mic decît mine cu doi ani, a murit cînd era în clasa a zecea. De cancer. Și acum visul... Am aruncat pe jos un plic gol. O prietenă mi-a spus atunci că va ieși de acolo „un mort cu toți morții după el". Intr-adevăr din plic au început să iasă niște oameni verzi, cu pielea ca mucegaiul. Eu eram singur­ă, iar ei se îndreptau spre mine încet , cînd ajun­geau în dreptul meu mă ocoleau și tre­ceau mai departe Inconștienți, mono­­toni, indiferenți. Erau cam douăzeci. Din mijlocul lor a ieșit Samir ! Era îmbrăcat în roșu, ieșea în evidență cu pielea albă și sănătoasă, față de mor­­ții aceia cenușii... neimportanți. S-a oprit în fața mea. Mi-a pus mîinile pe umeri privindu-mă în ochi, și m-a întrebat : — Mai știi cine sunt ? — Da. — Dar știi că am murit 7 — Da. — Și nu ți-i frică 7 — Nu. — Atunci vino, trebuie să discutăm. Ne-am așezat pe o bancă și am în­cercat să legăm o discuție. A început el : — Spune, ce vrei să știi 7 — Există „Dincolo“ ? — Nu mă-ntreba așa... — Bine ! Tu a! murit, și noi totuși stăm de vorbă... — Da, pentru că SUNT. EXIST. — Dar ce mai există ? Tu ești în­gropat — Nu EU sînt îngropat. EU SUNT I li dădea înainte cu „exist" îar eu nu Înțelegeam. Voiam să știu ce râ­­mîne. Ere tot mai nemulțumit de cursul discuției. Dintr-o dată, speriat, mi-a spus că-i tîrziu, nu mai poate rămlne cu mine și să-l duc undeva, să-l ascund. Am luat-o la fugă printre blocuri ca să-l ascund într-o scară, își pierdea puterile și m-a rugat să-l iau ln brațe. L-am luat ca pe copiii mici, se și făcuse mic și foarte ușor. Cînd m-am­ uitat la fața lui am văzut că țin în brațe un schelet. M-am spe­riat și l-am aruncat jos, am auzit zgo­motul oaselor și m-am uitat în jur să văd dacă nu m-a văzut cineva. Din spate veneau oamenii aceia verzi-ce­­nușii. Eram blocată­­ ce să fac cu scheletul ? Oamenii au ajuns în drep­tul meu. S-au oprit. Cel din față s-a uitat la mine mustrător, s-a aplecat, a luat scheletul de jos cu grijă, ca pe ceva foarte scump. Apoi cu toții au plecat încet-încet, așa cum au venit, fără să se mai uite la mine. Nu mă puteam mișca ; după ce m-au depă­șit cu toții, ultimul s-a întors și s-a uitat la mine lung, cu reproș. M-am trezit. Mi s-a făcut frică. Am început să-mi analizeze visul. Singura frază care mi-a venit în minte a fost: Nu sunt pregătită să știu. Discuția pe care am avut-o în acel vis este și acum un mister pentru mine. Deși am mai descifrat citeva lucruri, simt să esen­­țialul îmi scapă. Se pare că morții vin să povestească despre lumea de din­colo, insă nu știm noi (vin­) să le pu­nem întrebările. Bunica mea a avut o Înțelegere cu cineva : cel care moare primul să vină și să spună în vis celuilalt ce se în­­tîmplă după moarte. Acel cineva a murit primul și bunica l-a așteptat multe săptămîni... în vis. După trei ani, într-o noapte, a visat că cineva 11 bate In geam. A deschis fereastra și a văzut că e cel pe care renunțase să-l mai aștepte. Deci a întrebat nerăbdă­toare : „El, spune, cum este ?" Răs­punsul a fost : „Dacă mă Întrebi așa, nu-ți mai spun nimic !“. Și a dispărut. De atunci nu l-a mai visat niciodată". ION ȚUGUI Pa­raps­i­h­o­log­i­a la marginea necunoscutului TELEPORTARE și ABSENȚA TEM­PORALA — două fenomene cu un grad extraordinar de spectaculozitate. Ele se referă la „transportarea" unei fl­inte sau a unui obiect și/sau la depla­sarea în timp, în viitor sau trecut. Relatări de acest tip se găsesc din a­­bundență în poveștile populare sau în diverse legende, dar și în contextul u­­nor întâmplări contemporane,­­­din­tre care unele s-au „bucurat" de pre­­zența unui mare număr de martori. Iată citeva dintre ele, care sunt menționate și în cartea lui Adrian Pă­­truț, „De la normal la paranormal". Orson Williamson, un fermier de lângă Salem (orașul celebrului proces al vrăjitoarelor !) s-a ridicat într-o zi de iulie a anului 1844 pentru a se duce să-și aducă de la păscut caii. De față erau familia sa și vecinii. A făcut câți­­va pași, a ieșit din curte și... a dispă­rut fără urmă ! A fost căutat îndelung, dar fără nici un rezultat. N-a mai a­­părut niciodată ! Nu mai puțin straniu —­ deși mai no­rocos ! — rămâne cazul soților Vital. Aceștia se întorceau cu mașina de la o petrecere în seara zilei de 8 lunie 1958. Erau in drum spre Buenos Aires, iar înaintea lor se afla mașina unor prieteni. Aceștia ajung la Buenos Aires, dar constată că familia Vital nu se mai află în spatele lor. Așteaptă cîtva timp, apoi. Îngrijorați, refac dru­mul înapoi, căutindu-i. Nu-i găsesc. După două zile sunt informați telefo­nic că soții Vital se află la... Ciudad de Mexico, zăcind fără cunoștință in mașina lor care arăta de parcă ar fi scăpat dintr-un incendiu. Tot ce Își a­­duceau aminte cei doi soți, ale căror ceasuri, de altfel erau oprite, a fost că la un moment dat au intrat intr-o cea­ță verde... O seamă de fenomene de teleporta­­re (implicită sau explicită) au la ori­gine interacții cu OZN. Așa s-a intîmplat cu căpitanul Val­des care, în fața soldaților săi, Intr-o misiune de patrulare într-o zonă a­­flata la peste 4 000 m altitudine dis­pare în lumina proiectorului unul OZN aterizat... pentru a reapare după numai 15 minute, cu o barbă respecta­bilă și cu ceasul al cărui calendar in­dica de fapt scurgerea a cinci zile ! E­­vident că, pentru a complica și mai tare lucrurile, căpitanul nu-și amin­tea nimic din ce i se intîmplase... Disparițiile pot avea loc și fără ca pentru subiect să fi trecut timpul, cum s-a intîmplat cu un student la arheologie care dispare de pe șantier timp de 18 zile, este căutat de poliție în tot acest timp, și reapare în practic același loc cu aceeași floare la buto­nieră și fără barbă crescută sau vreun alt semn care să fi marcat trecerea timpului... (Va urma) MIHAELA DOROBANȚU Moartea prin tortură De pedeapsa cu moartea este legat numele unuia din cei mai controver­­sați briganzi din mitologia greacă : Prokrustes (cunoscut mai mult sub nu­mele de Procust). Acesta — sau le­genda lui — este novatorul unui sis­tem de tortură care a inspirat multe tribunale medievale. Prokrastes avea două paturi unde-și punea victimele jefuite : unul mic pentru cele cu sfa­turi înalte și unul mare pentru cei cu sfaturi mici. Cruzimea acestui perso­naj, dar și metoda lui a depășit mito­logia și a intrat în trista istorie a pe­depsei capitale. Scurtarea sau lungirea forțată a oaselor, terminate întotdea­­una cu moartea schingiuitului, are în Istoria Turnului Londrei — faimosul edificiu al dinastiei britanice — un exemplu terifiant : nesupusul regelui James I, complotistul Guido Fawkes. Istoricul englez Donald Carawell a scris „The Trial of Guy Fawkes“, unde găsim — pe­­ngă alte numeroase exemple ale Evului Mediu — una din cele mai îngrozitoare descrieri ale su­pliciilor îndurate de un condamnat la moarte, pentru a-și dezvălui toți com­plicii. Guido era căpetenia unui grup de adversari ai regelui. El a pus la cale, aruncarea in aer a Parlamentului Westminster și uciderea lui James I. Trădat, el a fost prins și arestat la 4 noiembrie 1603. Vinovăția lui nu era suficienta pentru autorități. Complicii erau la fel de importanți pentru a se face dreptate în fața regelui. Și astfel, Guido este pus să Îndure o lungire a oaselor, într-o mașinărie manuală ac­­ționată de doi călăi. Prokrustes mai avea încă discipoli înfocați. Intre 4 și 8 noiembrie 1605, condam­natul a stat prins cu mîinile și picioa­rele legate de două tambururi mobile, prin acționarea cărora membrele erau treptat îndepărtate de trup. Pe măsură ce anchetatorii își pierdeau răbdarea, cei doi călăi mai roteau puțin tambu­­rurile și apoi le fixau în noua poziție. Cruzimea avea trei trepte de suferin­țe cauzate victimei. Cronicile vremii spun că Guido Fawkes era un încăpă­­țînat și că a trebuit să se ajungă la „gradul trei" de tortură. Abia atunci, vlăguit și cu scheletul deformat, con­damnatul a dat în vileag numele com­plicilor săi. Culmea neomeniei a constat în obli­garea complotistului să semneze o declarație de recunoaștere a faptelor, chiar și în acea stare. In cartea lui Donald Carawell figurează semnătu­rile făptașului, care vorbesc ele însele despre capacitățile fizice și intelectua­le la care ajunsese. Prima semnătură, mai citeață, este după prima zi de tortură, iar a treia este de-a dreptul hidoasă și este făcută după termina­rea „procesului" de pedepsire........Pa­tul lui Procust" își făcuse datoria. După toate mărturisirile, corpul lui Guido a fost despicat în același sistem. Toate aceste fapte se petreceau în urmă cu aproape patru sute de ani.. Unii ar putea spune că „experiențele“ pe condamnați la moarte aparțin unui trecut neglorios. Dar ce s-a întîmplat în lagărele naziste de exterminare știe o lume întreagă... și de atunci n-a tre­cut decît o jumătate de secol. E drept, stilul procustion s-a demodat. Și răul are inteligența lui „novatoare“, chiar atunci cînd societatea se află pe o treaptă superioară de evoluție. Dispre­țul pe care-l avem față de orice for­mă de tortură este indiscutabil, însă din păcate mai întotdeauna societatea civilă află despre aceste fapte abomi­nabile post factum. La aproape două secole de la inițierea Declarației Drep­turilor Omului și Cetățeanului, tortura mai cochetează discret cu autoritățile unor state ale lumii. Pînă cînd 7 PAUL IOAN Nr. 27 (1863) din 10 iulie 199$ Spiritul tatălui decedat revine în viața fiicei sale o femeie plăcută, ageră, ironică. Dupa ce mi-a povestit la telefon un tâmplărtiș prin care trece de puțină vreme încoace, ..­am cerut să o cunosc. Mi-am dat seama că am în față un om normal, iar după aceea am acceptat să rețin eveni­­mentele paranormale pe care mi le-a relatat. Ileana G. este asistentă medicală, are un copil de opt ani. In luna noiembrie 1991 il cunoaște pe Petru, și vor trăi doar două luni de zile „o viață bună" Împreună. Insă din ianuarie 1992, tor existența cuplului au început să apari o seamă de fenomene ciudate : telefoane fără noimă, bilete de dezbinare, puse dr­­ușă. Petre de asemenea avea de suferit, fără motiv, tot felul de agresiuni. Da­­torită unor influențe exterioare inexi­plicabile, viața in doi a devenit impose­­bilă. S-au despărțit in luna aprilie 1992, pentru a se regăsi în luna iunie, același an, hotărind să nu se mai despartă. Dar de data aceasta fenomenele s-au ampli­­ficat : bubuituri în pereți și în geam, care nu lăsau nici o urmă, televizorul se oprea brusc, fără nici un motiv, pentru a se reaprinde — „ca și cum ci­neva se juca, să ne supere" —, oprirea curentului electric pentru o perioadă scurtă de timp, de asemenea fără nici o cauză... Fenomenele însă erau abia la începu­tul rulării lor. Cineva nevăzut ne arun­ca monede in balcon și diferite obiecte, care observau că de fapt fuseseră luate anterior din casă. Jocul cu obiectele luate pe nesimțite din casă și aruncate pe balcon a durat un timp. Apoi a înn­ceput mutatul unor obiecte din casa, sub ochii lor , dar în aceeași misterioasă rulare au Început să sosească scrisori expediate cu mult timp in urmă și re­primite în timp normal — de fapt sau­ sori pe care Ileana le considera de mul­ pierdute. In luna august 1992 fenomene­­le s-au amplificat, intrind în joc vocile j se auzeau mai inult în jurul blocului, dupa aceea in casă, foarte clare. Cău­­âind sursa vocilor, n-o găseau niciodată. Pe stradă simțeau că se aruncă cu mag­nezi In ei, priveau în jur și nu vedeau pe nimeni făcind acest lucru. Ileana insă se simțea tot timpul ciupită de ci­­neva, și nu zărea pe nimeni... Fără să se teama de tot ce i se intim­­pla. Ileana a auzit într-o seară o voce care i-a explicat clar că ce i se întîmplă este „o metodă" iar fenomenele se prop­pagă la mare distanță prin unde electro* magnetice și ultrasunete I De ce i *# dăduse această explicație, și cine anum­­i-o oferise? N-a aflat. In luna septem­­brie 1992 au Început să dispară vizible obiecte din casă, dar fără nici un cri­­teriu : un fier de călcat, o rișniță de cafea, o armonică (a fiului), pantofi, 1­ intimplare și Îmbrăcăminte... de data aceasta cuplul n-a mai suportat pre­zența acestor fenomene, și s-a dus la biserică unde s-au rugat pentru liniștea casei. Revenind acasă, vocea misterioasa și-a făcut prezența mai hotărit. O auf­zeau mama și copilul, dar n-o auzea și Petre. Și au început să găsească în ca­să, aduse în absența lor, tot felul de cadouri și chiar sume de bani. Vocea le ținea o companie uneori plăcută, de multe ori făcîndu-l pe tustrei să se amuze. Petre a reușit la facultatea de psihologie, dar Ileana fusese anunțată dinainte despre acest succes. în luna octombrie 1992, mai exact, de Sfîntul Dumitru, s-au dus la Mitropolie. Pe drum au auzit vocea tatălui Ilenei, de­cedat în septembrie 1991, care i-a cerut ceva. Noaptea, acasă, a început umble­tul zgomotos, dar fără să vadă măcar o umbră. Intr-o seară vocea tatălui i-a spus Ilenei că trebuie să se căsătorească cu Petre, apoi i-a cerut apă. Noaptea spiritul s-a cuibărit In pat, pur și sim­plu făcindu-și simțită prezența printr­­un fel de respirație ciudată — părea că perna respiră, că se mișcă. Ileana a văzut cum i se iau ochelarii de pe nop­tieră și cum plutesc prin aer pînă la rafturile cu cărți, unde s-au deschis ca pentru lectură. Nu-i susținea nimeni, erau suspendați. După care vocea le-a spus că pleacă la un drum foarte lung. Aceeași voce, a tatălui decedat, și-a făcut prezența de data aceasta într-o discuție cu mama Ilenei in casa din Tîrgu Jiu. Petre s-a trezit foarte tul­burat, și au văzut perdeaua mișe îndu­­se ca un val, fără ca cineva s-o fi atins măcar.. .Aceste fenomene, relatate pe scurt și exact, nu m-au speriat deloc. Se trăiesc fără să mă tem, știu că nu-mi pricinuiesc nici un rău. De altfel fu­sesem avertizată din timp. In noaptea de 13 spre 14 noiembrie 1992, am simțit in somn că am fost Încărcată brusc с [UNK] un cîmp bioenergetic puternic. Am sim­țit pur și simplu că s-a „umblat“ în corpul meu fizic, și nu-mi dau seama tri­ce scop. Cred că este vorba de spiritul tatălui meu, deoarece fenomenele au apărut după moartea lui." După toate acestea Ileana și Petre au hotărit să se căsătorească. ION ȚUGUI

Next