Magazin, iulie-decembrie 2016 (Anul 59, nr. 27-52)

2016-07-07 / nr. 27

Frustrat Am scris de atâtea ori despre cuvintele din limba noastră care aproape și-au pierdut sensul adoptându-l pe cel din engleză, încât ne-am plictisit, riscând să vă plictisim și pe dumneavoastră. Cu orice risc însă, ne oprim astăzi atenția asupra unuia care ne zgârie rău urechile. Da, rău de tot! Este vorba de adjectivul (participiul) „frus­trar­” (ponunțat chiar uneori frustat), folosit cu sensul de supărat după modelul engle­zesc „frustated” = supărat. Cuvântul este intrat de multă vreme în limbă dar pe filieră franceză de la „frustrer”. Dicționarele (mai vechi și mai noi) îl defineau ca: „A lipsi pe cineva (în special statul sau o instituție a lui) de un drept sau de un bun; a păgubi: ext. „a înșela". Așa l-am folosit decenii în șir, dar, în ultimul timp, la ce s-au gândit iubitorii de limbă engleză?!? Toți și-au zis că franceza este o limbă demodată și plictisitoare („boring”-cum ar spune ei!) încât cel mai indicat ar fi să i se schimbe sensul ca pe malurile Tamisei sau ale Potomacului. Așa că replica „Ești frustrat!”apare la tot pasul cu sensul dorit de ei, respectiv supărat rău de tot. Așadar în concepția lor poți fi frustrat pentru că te-a trădat iubita, sau ai pierdut cheile casei sau, în sfârșit, pentru că ai o bătătură. Cuvântul este astfel total inutil pentru că devine lipsit de sensul său principal și mai ales pentru că are o mulțime de sinonime în limba română, folosirea lui nemaifiind necesară. (I.S.) Nr. 27 (3055) din 7 iulie 2016 Caleidoscop 7 magazin Stăpânii imperiilor Dacă un imperiu reprezintă o entitate atotstăpânitoare - în principiu, pe tărâm geopolitic și economic, dar prin extensie asupra oricărui domeniu - și imperiul însuși are stăpânii sau stăpâ­nul său. Iar una dintre principalele tră­sături definitorii ale­­ liderului suprem ’ este averea. De-a lungul istoriei s-au remarcat astfel numeroase personalități care au adunat, în numele lor, bogății inimaginabil de mari. Vă prezentăm mai jos un clasament în acest sens, cu precizarea că averile respective au fost estimate în moneda europeană de astăzi. Și, în plus, vă oferim un subiect de meditație, ce s-a întâmplat cu acele bogății după dispariția posesorilor lor, abia pe locul 10. ■ Gengis Khan, fondatorul Impe­riului Mongol ar fi adunat o avere es­timată la 62 miliar­de de euro. Care, însă, îl plasează ■ Bill Gates, întemeietorul „im­periului” Microsoft e doar al nouălea pe listă, deși azi e considerat omul cel mai bogat din lume, cu cei 69 mi­liarde de euro. E vorba despre bani la vedere, căci adevărații lideri actuali în domeniu stau în umbră. ■ Pe locul 8 stă lordul Alan Ru­fus (Alan cel Roșu), nobil breton care a trăit în secolul al XI-lea și a participat la cucerirea Normandiei. Averea sa a fost estimată la 103 miliarde de euro.­­ Industriașul și filantropul de origine scoțiană Andrew Carnegie provenea dintr-o familie săracă. A ajuns însă prin ca­pacitățile sale pro­prietarul uneia din­tre cele mai impor­tante societăți ame­ricane din industria oțelăriei, adunând astfel circa 272 miliarde de euro. ■ John D. Rockefeller, fiul unui vânzător ambulant, a devenit un om de afaceri imens , de bogat­­ , 300 miliar­­­de de euro­­- grație a­­­­facerilor cu­­ petrol. Era a­­merican, nu a­■ Mansa Mu­sa, pentru occi­dentali un nume aproape necu­noscut, a fost regele imperiu­lui din Mali între 1312 și 1332. Ave­rea sa a fost estimată la 310 miliarde de euro. ■ Al patrulea pe listă, cu voia dumneavoastră, este­­ surpriză s -tătucul popoarelor sovietice, IV Stalin (georgianul Djugaș­­vili, de fapt), care ți­nea sub control tot ce mișca în imperiul roșu. Astfel a agoni­sit el nu mai puțin de 1.800 miliarde de euro­ ■ Akbar I pare alt nume cvasi­­necunoscut pentru noi. A fost con­ducătorul dinastiei mongole din secolul al XVI-lea, iar imperiul său se spune că ar fi „cântărit” 25% din întreaga economie a lumii, la vremea respectivă. Averea sa­­ 3.500 miliarde de euro. ■ împăratul Shen­ Zheng al Chinei (secolul al XI-lea) ar fi adunat tot 3.500 miliarde de euro, numai că a luat-o înaintea vecinului său mongol, ceea ce îl clasează al doilea pe listă. ■ în fine liderul absolut al boga­ților istoriei se poate să fie mai greu de bănuit: împăratul roman Augustus, care stăpânea aproape ju­mătate din economia mondială (în jurul anu­lui 1 d.Ch.). El însuși avea în jur de 4.400 miliarde de euro. Dacă ne-ar fi cuce­rit, oare de câte ori ar fi putut plăti datoriile actuale ale României?­ ­^g^-Bebelușii pistolari Recentele evenimente tragice petrecute în Statele Unite au readus în atenția publicului­­ pentru a câta oară? - problema­tica extrem de spinoasă a armelor de foc (procurare, deținere, utili­zare) într-o lume în care violența a devenit un adevărat hobby pentru tot mai mulți oameni. Sgur că totul va rămâne din nou la nivel de dezbateri sterile: la mijloc sunt interese imense și sume fa­buloase (vorbim despre industria armamentului, cea mai profitabilă dintre toate), care fac ca viața omului să fie con­siderată efectiv o glumă. Din păcate, nu reprezintă nicidecum o glumă efectele „simplei” existențe a acestor instrumente de ucis, fie ele deținute și pentru o even­tuală autoapărare. Ei da, poate nu ați fi bănuit vreodată, dar în istoria noastră actuală există și uci­gași cu arme de foc care abia au învățat să meargă în picioare. Presa americană a dezvăluit recent detalii terifiante ale unui fenomen scăpat de sub controlul rațiunii. S-a pornit de la un caz șocant: în Milwau­kee, o femeie călătorea cu autoturismul împreună cu copilul ei de numai 2 ani, uitând de pistolul lăsat în spatele vehi­culului, încărcat. Așa se face că, în joacă, băiețelul a luat arma și a descărcat-o în ceafa mamei sale, care a murit pe loc. Accidentul a scos la iveală un adevăr crunt: în primele luni ale acestui an, în SUA au avut loc 23 de asemenea inci­dente cu arme de foc, în care au fost implicați copii de maximum 3 ani! Au existat 5 victime, dintre care două au decedat. Un jurnalist care a investigat subiectul a recenzat numai între 20 și 29 aprilie 7 astfel de accidente. Pe 20 aprilie, în India­na, un băiețel de 2 ani a murit jucându-se cu arma găsită în geanta mamei sale. O zi mai târziu, în Kansas, o fetiță de numai 1 an s-a împușcat cu arma tatălui său, care dormea. Conform statisticilor, statele cele mai afectate de acest fenomen sunt Geor­gia, Missouri și Texas, din sudul țârii. Intr-un fel, deloc surprinzător, în urmă cu câteva luni, parlamentarii texani chemați să decidă în privința deținerii armelor de foc au preferat să facă lobby pentru aces­tea. De remarcat că, în medie, în fiecare an sunt împușcați în SUA 30.288 de oa­meni, rata deținerii armelor de foc la 315 milioane de locuitori fiind de 300 de mi­lioane. Dar­­ nu-i așa? - viața merge înainte. Depinde și pentru cine. Pagină realizată de ADRIAN-NICOLAE POPESCU rab... m Sută la sută ecologic M­ulte etichete de produse alimen­tare ispitesc cum­părătorii cu devi­za de mai sus, dar realita­tea e cu totul alta, de obi­cei. Societatea california­­nă Renen Villages, în a­­sociere cu cabinetul de ar­hitectură danez Effekt, nu glumește însâ cu această problemă, și nu e vorba despre borcane cu zacus­­că. Americanii au pornit de la premisa neagră, dar foarte realistă, că, dacă o­­menirea va continua să construiască în ritmul ac­tual, planeta va claca în scurt timp. Un sat 100% ecologic, care respectă în aceeași proporție mediul­­ iată proiectul propus, ceea ce înseamnă, pentru început, realizarea unui cartier în care locuitorii vor beneficia de toate reali­­zările în mate­rie de tehnolo­gii verzi, din întreaga lume. „Așezarea” își va produce în totalitate necesarul de e­­nergie, va avea propria sa agricultură și își va recicla în totalitate deșeurile. Oa­menii vor crește animale­le lor, își vor cultiva legu­mele și fructele necesare, își vor alimenta din surse interne mașinile... Punctul nevralgic fiind, și în acest caz, procurarea energiei, aceasta va fi obținută prin panouri solare, instalații eoliene, tehnologii geo­­termice și biomasă. Prima aplicare a fabu­loasei inovații va apărea în 2017 la Almere, la 20 de minute de Amsterdam, dar intenția autorilor este ca ea să fie pusă în prac­tică, în primul rând, în zo­ne sărace ale lumii, cum sunt India și Africa Sub­­sahariană. Я [UNK] Înmatriculata la Oficiul Registrului Comerțului București sub nr. 1/40/2623/1991 din 8 mai 1991. Adresa: București sector 1, Piața Presei Libere nr.1, cod. 013701. CONSILIUL DE ADMINISTRAȚIE: ECATERINA B­Ă­TRÂNEANU­­Președinta GEORGE CUȘNARENCU - Administrator NICUȘOR DINCA - Administrator ISSN 0258-1523 REDACȚIA: Telefon: 021.317.89.64 Paul Ioan, Dorin Moran, Irina Stoica, Ionel Cojocaru, Adrian-Nicolae Popescu *4 Săptămânalul „Magazin” este editat de CASA EDITORIALĂ „MAGAZIN” S.R.L. ELТТZ [UNK]П [UNK] ECHIPA DE SERVICIU: Responsabil de număr: Ionel Cojocaru PUBLICITATE: Tel.: 0722.625.622 DIFUZARE: Tel./Fax: 021.317.89­65 Nicușor Dinca (director)­­ 0722.625.622, Simion Ionescu FINANCIAR-CONTABIL: Cont: R074BACX 0000 0030 0016 0000 (LB) Unicredit Țiriac Bank S.A. - Sucursala Panduri Cont R024RNCB 0072 0496 8985 0001 B.C.R.-Sector 1, București COLEGIUL DE REDACȚIE: ECATERINA BĂTRÂNEANU Președintă a Consiliului de Administrație TeleFax: 021.317.89.66 GEORGE CUȘNARENCU Redactor șef ADRIAN HOAJĂ, PAUL IOAN, MELANIA CONSTANTINIU Cititorii din străinătate se pot abona prin Casa Editoriala „Magazin" S.R.L. Piața Presei Libere nr.1, sector 1, București, România Fax: 021.317.89.66 TEHNOREDACTARE COMPUTERIZATĂ: ч"­- и m Redactorii semnatari ai articolelor publicate in revista sunt direct răspunzători, material si din punct de vedere juridic, pentru exactitatea si corectitudinea celor relatate. Revista iși declina orice responsabilitate. „MAGAZIN” Gabriela Nițu, Rodica Nițu Tiparul: TIPOMEDIA PROD S.R.L.

Next