Mişcarea, octombrie 1910 (Anul 2, nr. 215-239)

1910-10-26 / nr. 235

ANUL II.—No. 235. Redacţia şi administraţia Iaşi, Strada Păcurari 3. (Saloanele Clubului Liberal) ABOXA3R.^TH In ţară pe un an . . 20 lei Pe jumătate an ... 10 „ Pe trei luni .... 5 „ In străinătate pe un an 40 Iei Pe jumătate an . . Pe trei luni 10 Preoţii şi învăţătorii rurali 60°/cMIŞCAREA LIZAH NATIONAL LIBERAL CRONICA DE LUNI —•• w — Automobilismul In cursul ultimilor ani laşul a capatat o nota de modernism rafinat. Pe străzile pustii şi monotone ale oraşului nostru vezi, strâbâtînd acele sgomotoase vehicule care vljie furtunos, lăslnd In urma lor micul nouraş de fum cenuşiu şi mirosul greoiu de benzină. Caii lipovenilor se sperie, iar strada ramîne intr’o contemplare pana ce vehiculul dispare la vreo cotitura. Iaşul îşi are automobiliştii lui. Este un sport care cu toate cheltuelile pe care le comporta, a cucerit mulţi amatori, cari au o adevarata pasiune pentru automobil. In centrele apusene automobilul a încetat de a da numai farmecul unui agrement; acolo vehiculul a intrat în practica vieţei fiind mai mult un element utilitarist în circulaţia activitaţei economice şi sociale, decît un obiect de distracţie. La noi automobilul a ramas vehiculul prin excelenţa de agrement, care da nota „en vogue,“ pentru o anumită parte a bogătaşilor noştri. Cu toate insa, ca acest mijloc de locomoţiune nu are decit aceasta menire, el face numeroase victime, samână multe dureri şi arunca mult doliu. In răstimp de cîteva zile automobilismul a fâcut în capitala numeroase isprăvi dureroase. Picioare rupte, copii fâcuţi infirmi pentru tot restul vieţei, iar daunazi , doamna şi-a găsit moartea sub roatele unui automobil. Este una din acele selbaticii orientale, care nu se poate vedea decît într’un mediu din care lipseşte şi sentimentul de respect pentru viaţa omului şi sentimentul de respect pentru autoritatea publică. Sunt sportsmani cari pentru farmecul exaltat ce li-i poate da iuţeala nebuna a vehiculului, uita ca sub roatele lui îşi poate găsi mormîntul o viaţa, pe care fatalitatea ar pune-o in calea unei plăceri absurde. In Franţa care este patria automobilismului şi în care automobilul este utilizat pe o scară foarte întinsa, nu se semnalează accidente ca acele care se vad aproape zilnic la noi, pentru ca acolo respectul de lege şi de autoritate este un cult pentru orice cetăţean. Exista însă o responsabilitate penala care se întinde asupra şoferului şi asupra proprietarilor. Cite-va exemple drastice ar putea curma scandalul, care tinde a lua proporţiile unui adevarat pericol. Pentru automobiliştiieşeni putem găsi o nota mai bună decît pentru cei din Capitală. La Iaşi nu se semnalează pănă acum aseminea accidente. Poate ca şi pustietatea străzilor contibue la acest fapt, dar în orice caz, o prudenţa cît mai vigilenta în manevrarea acestui vehicul nu poate fi decît in interesul şi al publicului și al sportsmanilor. DIN SAGA)e St. purrţitru Pe toată lumea o auzi că se mută. Numai muţii nu... se mută. * Un ginere amărît de soacră-sa exclamă :Midă să te văd. Voia să spună mutată sărmanul—şi a scapat o vorbă mai potrivită. * O cuhne : Să te muţi în strada Mutu. La păcurari ! Un evreu bătrîn se suie în tramvai, în Piaţa Unirei. Cum tramvaiul mergea în direcţia Copou—Păcurari, conductorul întreabă pe client: Unde să vă dau bilet, la Păcurari ? Bătrînul luînd drept maliţioasă întrebarea conductorului, îl apostrofează cu violenţă : „Dute tu la Păcurari obraznicule....“ Sărmanul bătrîn avea oroare de Păcurari... cu cimitirul lui... Dar ce era vinovat conductorul ?... Flirt Stipuizarea Mafia Dl. Victor Ionescu directorul ziarului „Acţiunea“ publică in numărul din urmă o informaţie foarte vizibilă, în care polemizînd cu „Evenimentul“ dă următoarea „lămurire“ : „Ziarul „Evenimentul“ subliniază declaraţia directorului nostru, d. Victor Io nescu, din articolul d-sa de „O lămurire“ prin care d-sa arată că e dte părerea d-lui Al. Bădărău, în ce priveşte aspiraţiunile sale că d. Tache Ionescu să întrupeze toate elementele conservatoare sub şefia sa. Da, o repetăm, directorul nostru e absolut de părerea, că d. Tarba Ionescu e cel mai de frunte barbat al ţării, către care trebue să meargă aspiraţile tuturor oamenilor de treabă din* * partidul conservator, fiind desemnat de mult să fie şeful întregului partid conservator.» Dacă din spirit de disciplină d. Victor lonescu scrie cele de mai sus cari privesc efluziv pe d. Tache Ionescu, directorul ziarului „ Acţiunea“ compectînd „lămurirea“, adaugă pentru d. Bădărău, următoarele : „Cît priveşte restul discursului d-lui Bădărău, ideile directorului nostru sunt de mult cunoscute ; da, alături cu toate elementele de seamă din partidul conservator-democrat, este adversar convins al oricărei conlucrări sau fuziuni cu gruparea d-lui Carp. După excesele de limbaj şi lupta sălbatecă dusă de către junimişti, pe chestie de cinste, Împotriva unor fruntaşi din partidul nostru, ar fi o denegare de la orice sentiment de demnitate să ne mai gîndim In o conlucrare cil partizanii d-lui Carp, mai mult încă, considerăm o asemenea încercare ca o imoratate în politică." Se ştie că p© chvslier 1« cinste au fost atacaţi atit d. Tache lonescu ăl şi d. Bădărău —şi aceste atacuri au apărat nu numai în „Epoca“ ci şi în „Conserv torul“ —încît cu drept cuvînd d. Victor Ionescu lăsînd nouile tendenţi ale d-lui Bădărău, se ridică împotriva, d sale şi stigmatizează prin cuvintele finale, cum că consideră gestul şefului tachiştilor ieşeni ca „o Isaoralitaí© în politică. „Opinia“ are cuvîntul. Vorbind de politica de „idei“ d-l Păunescu arată că d. Bădărău care chipurile are o asemenea politică, nu face de cit politică de interese personale, și se întreabă apoi, cu drept cuvint, la ce s’ar reduce toată activitatea partidului d-lui Tache Ionescu, dacă el s’ar solidariza cu noua politică a d-nului Bădărău. D 1 Păunescu, ca şi d-l Victor Ionescu, directorul ziarului „Acţiunea“ se declară niciodată in contra „colaborărei“—deci in contra politicei d-lui Bădărău, care—cum vedem şi de astă dată—face o politică de persoane, şi nici de cum de idei. Politică de idei sau de persoane ? Am reprodus In numărul nostru din urmă judiciosul articol al d-lui Gr. I. Păucescu, care în revista d-sale „1907“ a discutat In mod eminamente raţional, atitudinea d-lui Bădărău în partidul conservator-democrat. In primul loc d-l Păunescu ţine să desavueze pe d. Bădărău care vrea să angajeze întreg partidul conservator-democrat in tot ce face şi ’n tot ce gândeşte; directorul revistei „1907“—care de altfel cunoaşte pe d-l Bădărău şi din redacţia ziarului „Ordinea“—reduce „senzaţionalele declaraţii“ făcute la Iaşi şi ’n alte centre, la simple afirmaţiuni personale, cari nu pot avea nici un rezultat pentru partid, deoarece nici partidul, nici şeful, nu au dat d-lui Bădărău nici o autorizare. DIN OBORUL VREMII „Moral“. N’am cetit încă pănă astăzi o pagină mai eloquentă și mai „modernă“ in sensul eminamente literar al expresiei, ca puternica satiră socială a scriitorului Ludwig Thoma, intitulată „Moral“ și tipărită în editura cassei „Albert Langen“ din Muenchen. Opera necunoscutului, la noi, Ludwig Thoma mi-a stîrnit curiozitatea în tot cursursul anului acesta, de câte ori citeam prin ziarele streine criticele şi cronic-re teatrale îu care se discutau această comedie socială, care ţine incă afişul teatrelor moderne in Germania. Problema „moralităţei“ individuale şi sociale este dezvoltata cu atâta fineţă şi pătrundere, încât opera dramatică a lui Ludwig Thoma poate plana deasupra tuturor studiilor de înaltă... morală, educaţie şi pedagogie socială. lată subiectul în jurul căruia se dezvăluie toată acţiunea. Intr’o provincie germană este depusă în arestul poliţiei „Madame Ninon de Hauteville“ o demi-mondenă de o frumuseţă lipitoare, care in voiajurile ei profesionale s’a abătut în pacifeul orăşel Emnsburg, pentru a flirta!.. Graţiile şi farmecele frumoasei demi-mondene atrag pe fruntaşii oraşului, pe rentierul Beerman, pe marele comerciant Bolland, pe adjutantul Schmettau şi chiar pe preşedintele „societăţei pentru propagarea moralei“... Nimeni nu ştie niţuica de „aventurile“ fiecaruia dintre aceşti onorabili cetăţeni, candidaţi de deputăţie şi aprigi propovăduitori ai... „moralei“. Dar d-na de Hauteville ţine un registru in toată regula în care se află trecut numele fiecărui „vizitator“ cu mici observaţiuni caracteristice- O mică „scenă“ petrecuta In intimitatea budoarului ei, face ca şeful poliţiei s’o depue In arest — de unde urmează apoi intreaga dezvăluire a satirei sociale. Ludwig Thoma care a redat societatea aşa cum e în natură, biciueşte cu un umor puternic toată pseudo-moralitatea noastră a tuturor, punlndu-ne In conflict cu faptele noastre paradoxale, aşa cum le trăim in viaţă. „Morala“ piesei se desprinde din acele scînteiri filosofice pe care le găsim în dialoguri vii şi intr’o serie de maxime cari nu sufăr nici o ripostă. Fără nici o acţiune senzaţională, comedia aceasta e plină de viaţă şi ne face să roşim, nu de spirite decoltate pe cari nu le găsim, ci de acele observaţiuni fine şi atit de Întemeiate care reiesă din toată desfăşurarea piesei. Rubrica de astăzi ne mai permiţind, vom reveni în cea viitoare asupra bieiuitoarei comedii „Moral“ a lui Ludwig Thomas din care vom spicui cîteva din cugetările acestui pedagog al societății moderne, Christian. MARȚI 26 OCTOMBRIE 1910 S BANI SUB DIRECTIUNEA UI^Ul comitet APARE XII.XHI Anunciuri Comerciale Linia In pagina Il-a . 1 leu Linia in pagina Ill-a 50 bani Linia în pagina IV-a 40 bani — TELEFON 121 BOUILLET . pozitivismul* Pozitivismul sau filozofia pozitiva, este o doctrină filozofica întemeiată pe la jumătatea secolului al 19-lea de catre savantul francez Auguste Comte, după care singurul obiect al ştiinţei este pozitivul, adică faptele şi legile, faptele sunt fenomene pe can ni 1© manifesta simţurile, şi legile sunt relaţiunile pe cari unele fapte le au cu alte fapte cari le precedă, le urmează sau le însoţesc. Filozofia se compune din relaţiunile pe cari le au între ele legile cele mai generale în cari se rezumă fiecare ştiinţă particulară : ea trebuie să renunţe la căutarea absolutului, adică la căutarea cazurilor şi principiilor cari explică originea şi sfirşitul lucrurilor, pentru câ noi nu putem cunoaşte decît relativul, adică fapte în relaţiune cu alte fapte ; orice existenţă care se imaginează peste limita fenomenelor sensibile, nu are realitate, şi Metafizica care se ocupă de asemenea fapte este o chimeră. Toate ştiinţele subordonate in modul acesta filozofiei se împart în şase : Matematicile, Astronomia, Fizica, Chimia, Biologia şi Sociologia. Toate trebuesc tratate prin o aceiaşi metodă : observaţia simţurilor urmată de experimentare şi dind în generalizaţiune, numită inducţiune, este unica bază a raţionamentului deductiv pentru a demonstra adevărurile ştiinţifice prin excluderea oricărei noţiuni a priori şi a oricărei ipoteze. Lumea este adunarea corpurilor, compuşi ele losi-te din molecule şi forţe cari lucrează intre ele. Totul se reduce deci la diferitele combinaţiuni ale materiei şi la legile mecanice pe cari le cirinueşte. Cit despre totalul care conslitue aceste combinaţiuni el se desvolta,după legea progresului, adică afirmaţiunei succesive şi gradate a existenţelor, mergind de la simplu la compus, de la mineral la plantă, de la plantă la animal, de la animal la om. Studiul omului aparţine in întregime Biologiei, ştiinţa vieţei, care aduce psichologia la fiziologie : gindirea este un fenomen vital, iar viaţa nu este decît un total de fenomene psicho-chimice, fără a mai fi nevoie de a presupune o forţă distinctă a materiei : viaţa rezultă numai din organizaţia pe care materia şi-o dă ea însăşi in circumstanţe convenabile, şi gîndirea nu este decît o formă a vieţei, după cum viaţa este o formă a materiei. Cît despre ştiinţele morale, ele sunt toate conţinute in Sociologie, sau ştiinţa socială, cari studiază chestiunile în cari se desvoltă societăţile . Morala are ca bază studiul înclinărilor omului, adică Pozitivismul egoist, care ne face să facem actele necesare proprii noastre conservări, şi Pozitivismul altruist, care ne face să fim folositori altora. Dreptul şi legislaţia au de scop utilitatea generală a oamenilor ce trăesc în societate ; civilizaţia tinde să contopească toate naţiunile intr’o societate unică, care este umanitatea, iar Religia trebue să conţină cultul umanităţei; la fine Istoria confirmă această IN CABINETUL UNUI POET _ O VIZITĂ LA NICOLAE GANE — Poezie şi pictură.—Pentru viitorii biografi ai scriitorului N. Qans.—Frumoasele „zile trăite"1..—Din copilăria lui N. Gane. —Ce vibrează într’un suflat de artist. Amănunte caracteristice. Cu blândeţa şi seninătatea-i caracteristică, imprimata in figura-i expresivă, d-l N cu Gane ne întâmpină din uşă, invitându-ne sa trecem in biroul de lucru —de unde mam deranjat. In timp ce colegul meu comunică veneratului primar al oraşului o chestiune de ordin particular, ochii mei rătăcesc pe cadrele din păreţi şi stau un moment in nedumerire... Nu era câtuşi de puţin mortun să rădic o întrebare care nu era de rezortul... chestiunei în discuţie. 01 clipă am impresiunea unei indelicate : nu sunt câtuşi de puţin atent la discuţia ce urmează ! Dac colegul meu a terminat—ş’ atuncea mi permit să mă ridic de pe scaunul din dreptul biroului și să mă apropii de una din cadrele ce ’mi stăteau in ţaţă, ca să întreb apoi, nu fără curiozitate : — «A cui e pictura asta, Cucoane Nicule ?" Și uimirea na fu mică, când bătrânul scriitor îmi răspunse : — „A mea —toate picturile câte te vezi aicea sunt făcute de mine“. Este lesne de inţelis că în tot timpul cât a vorbit colegul meu, aveam convingerea că picturile ce le aveam în faţa mea, erau nişte lucrări de artă pe care veneratul scriitor şi le o fi procurat pentru infrumuseţirea cabinetului său artistic. Şi intrigat de cele ce aflasem din însuşi gura distinsului nostru scriitor, am urmărit cu interes, şi admiraţie şi cu o nemărginită plăcere sufletească, toate explicaţiunele ce mi le dădea, In timp ce treceam cu colegul meu de la un tablou la altul. — «Toate aceste picturi şi desemnuri câte le vezi aicea, sunt făcute de mine. Celelalte lucrări, in afară de-ale mele, sunt făcute de copiii mei, cari deasemenea au mare pasiune pentru această artă". Şi aflu apoi amănunte biografice interesante din viaţa bătrânului nostru academician, în ochii căruia, atit de expresivi, străluciau par’că acele frumoase amintiri pe cari le-a şi scris in pagini de o plasticitate rară.... — „Desemnul acesta I am făcut la vârsta de zece ani,—celălalt la 11 ani» —ceia ce mă făcu să întreb : — «Coane Nicule, aţi urmat la vre-o şcoala de pictură »“ — „Ba nu,—căci pe vremea mea nu erau şcoli de pictură, şi tata căruia ii ceream să mă trimată în străinătate, se supără foc şi-mi riposta : «ce, vrei să le faci zugrav, să mâzgăleşti pereţii ?...“ Tot ce vezi am lucrat aşa, ca diletant... iani amintesc şi acuma, cum noaptea, în somn, visam culori anumite, cu care aveam să redau anumite privelişti...“ In ochii acestui suflet de artist apăru o lumină pină de avânt şi tinereţă, de dragoste şi pasiue, pentru tot ce-i frumos pentru tot ce-i artă... Fără îndoială că In sufletului acestui artist mai arde toată tinereţa, toată dragostea pentru sublim, toată poezia naturei, pe care ne-a cîntat-o în pagini clasice şi iu cea mai dulce limbă romîneascâ. Şi simţind sfinţenia cu care ne comunică acele amănunte, atit de interesante pentru noi, am înţeles atuncia cit de mult îşi iubeşte artistul anii copilăriei şi ai tinereţei şi tot lanţul acela bogat care formează «trecutul».’ Cît adevăr e în rîndurile aceste cu cari ’şi începe ' acest artist frumoasele-i „Zile trăite“ . — „Ah ! simt într’adevăr o nemărginită plăcere de a’mi întoarce privirile 1) Zile trăite“ de N. Gane. Librăriei Nouă“ Iaşi, spre celalalt capăt al vieţii şi a parcuge înc’odatâ drumul ce am făcut până la înălţimea vrîstei în care am ajuns. îmi pare astfel câ’mi reîncep traiul din nou, că mă revăd iu diferitele lui stadii, aşa cum am fost, rînd pe rînd, copil tînăr, naiv, căruia toate îi surideau ; apoi om matur încărcat cu ceva experienţă dar uşurat de multe iluziuni şi în fine Încărunţit, împresurat de griji, dus cind lin, cind furtunos pe oceanul lumei, dar dus implacabil spre tainicul ţărm...“ Şi profilind de xetrema amabilitate a talentatului nostru scriitor, continuăm cu cercetarea noastră provocata de cele ce abia am aflat... Astfel în afară de diferite schiţe in creion şi desemnuri de pe natură, luate la Abbazzia, sau de pe diferite privelişti pitoreşti din ţinuturile Moldovei, in care pluteşte aceiaşi atmosferă poetică pe care o simţim în scrierile sale,—mai găsim o serie de fotografii cari reprintă episoade interesante din trecutul acestui literat, bogat in fapte frumoase şi patriotice. Colo bunăoară, în vechea-i odaie boierească de lingă cancelarie, vedem un grup în care vedem pe autorul neîntrecutelor poveşti istorice în mijlocul colegilor de la «Junimea...» In altă parte un grup de vre o treizeci de colegi şi prieteni „cari toţi au murit, numai eu amfrază de o duioşie termen de comparemas in viaţă...“care nu mai suferă raţie... în altă parte o fotografie din trecutul Iaşului . Solemnitatea inaugurarei asfaltului—serbare ce a avut loc în actuala casă ocupată de spitalul „Caritatea", în timpul primarialului d-lui N. Gane. In salon găsim citeva excelente copii după tablourile lui Grigorescu, și in altă parte chipul lui Maiorescu, ambele făcute de tinărul AL Gane. Portretul lui Ion C. Brătianu executat în peniţă, de pare o adevărată fotografie, aparţine fiului seu mai mare N. Gane, din Roman. Alte picturi şi desemnuri aparţin domnişoarelor Gane. Incolo acest sanctuar de artă mai conţine macheta originală a statuiei lui Ştefan cel Mare, peisaje originale ale lui Grigorescu şi ceia ce e mai interesant pentru noi, o sumedenie de picturi originale datorite talentatului academician... Cea mai nouă din aceste lucrări e făcută acum ciţiva ani in urmă...—căci dragostea pentru artele frumoase, pentru poesie, a rămas aceiași în sufletul distinsului nostru scriitor... Vizita noastră n’a durat, trei-zeci de minunte,—dar impresiile ce le-am cules pe urma acestei vizite, vor remănea , neșterse în amintirea noastră... 1 ’ Narcis Editura