Mişcarea, septembrie 1912 (Anul 4, nr. 193-216)
1912-09-19 / nr. 206
ANUL IV No. 2065 Redacţia şi Administraţia laţi, Strada Păcurari No. 3. Saloanele Clubului Liberal ABONAMENTE In tară pe un an . . . In străinătate pe un an . Preoţi ţi învăţătorii rurali BANI 20 lei 40 50*,'. te teama unei reforme Conservatorii si colegiul unic In toiul crizei politice prin care trece guvernul provizoriu de sub «conducerea» domnului T. Maiorescu, în momentele cele mai critice In care se află fruntaşii partidului conservator cari caută formule şi soluţii de salvare, presa guvernamentală, care se zbate în aceiaşi agonie în care se zbate întregul regim de astăzi, vrea să găsească oportun să se mai ocupe de activitatea noastră politică şi de programul viitoarei noastre acţiuni. Astfel presa oficioasă a găsit nimerit să aducă în discuţiune reforma plănuită de noi şi înscrisă, de şefii şi fruntaşii noştri, în fruntea noului nostru program politic: reforma electorală. Asupra acestei reforme, după diferite discuţiuni urmate prin presa noastră ca şi prin întruniri publice, noi ne-am pronunţat categoric şi am arătat cum înţelegem a o realiza, în paralel cu situaţiunea actuală din ţară, însuşi şeful nostru, domnul I. I. C. Bratianu, alături de alţi fruntaşi din partid, au desvoltat, chiar aicea, la Iaşi, punctul nostru de vedere şi au precizat reforma electorală In fruntea reformelor viitorului nostru program politic: colegiul unic cu reprezentarea minorităţilor. Un asemenea program politic se Înţelege că nu putea fi pe placul conservatorilor. Aspiraţiunele şi reformele largi, democratice, nu intră In domeniul aristocraţiei şi nici in cel al autocraţiei. Gruparea boerească n’a putut primi această de noi anunţată reformă, pe care se înţelege că o repugnă. Pentru boeri reforma electorală, aşa cum a fost soluţionată de şefi noştri, «este o încercare încoronată de cel mai strălucit eşec». Aşa afirmă astăzi ziarul cel mai autorizat al guvernului, — «Epoca». De ce «eşecul» acesta şi din care parte vine, — aceasta rămîne un mister. «Epoca» face o simplă afirmaţiune, fără s’o lămurească. Totuşi «misterul» ziarului guvernamental se explică : Gruparea reacţionară se teme de reforma electorala preconizată de noi, ca de un adevărat spectru al morţii. Această reformă pe care, afirmăm cu toată siguranţa, că o vom realiza, va însemna lovitura de graţie pentru oligarhia românească, sau, ca să întrebuinţăm expresiunea bietului domn Carp, adevăratul «fier roş» care va arde şi va distruge cangrena noastră politico-socială. Întreaga grupare a autocraţiei conservatoare. Să fie siguri guvernamentalii, că noi n’am anunţat reforma electorală ca să şantajăm mulţimea cum au făcut domniile lor prin celebrul program de guvernămînt in fruntea căruia au pus şi mai celebra «ieftenire a traiului». Această reformă a fost anunţată dintr’un sentiment de înalt ordin moral şi dintr’o adîncă cunoaştere a nevoilor poporului. Dacă însă boerii văd in această reformă fantoma morţii, vina nu este a noastră,— căci însuşi dictonul ne spune: «alte timpuri, alte moravuri». BLOCK-NOTES Autobuze A Marghilomaniştii după ce au vasul că au rămas de căruţă în urna... tramvaiului, au inventat acum un aşa zis serviciu de autobuse pe care vor să introducă la Bucureşti. După înfrângerile ce le-au suferit până acuma, putem afirma cu siguranţă că marghilomaniştii vor rentunea cu auto- Im.ile umflate... Licenţe... Guvernul anunţă că plănueşte o nouă serie de reforme, între cari va figura şi desfiinţarea licenţelor. Se vede cât de colo că guvernul e în licenţiare!... Conservatorii şi Magistratura „Epoca“ răspunzând articolului din „La Roumanie“ intitulat o somaţiune susţine că guvernul şi partidul conservator nu au insultat magistratura ca instituţie, ci că s-au mulţumit să critice numai personal pe doi magistraţi cari au judecat în procesul tramvailor. Afirmarea oficiosului guvernamental este un neadevăr îndrăzneţ. Guvernul conservator a insultat şi insultă magistratura ca instituţie. Ce înseamnă fraza d-lui Carp rostită încă din toamna anului trecut „că nu admite ca pe el să judece magistraţi de la tribunal“ decât a insulta magistratura? Ce a fost desezizarea justiţiei, prin votarea legei tramvaelor, decât consacrarea solemnă a acestei declaraţiuni printr’un act public şi oficial. Ca urmare practică a aceloraşi simţiminte, guvernul înainte de fiecare înfăţişare a ameninţat prin presa lui pe magistraţii cari urmau să judece în procesul tramvaelor cu pedepsirea lor disciplinară şi la nevoe chiar cu suspendarea inamovibilităţei, iar după pronunţarea sentinţei sistematic a insultat succesiv, în mod nedemn şi trivial, pe toţi judecătorii cari îşi făcuseră datoria. Nu este exact, cum afirmă «Epoca», că guvernul s’a mărginit să critice pe d-nii Bagdat şi Schina. Aceiaşi soartă au avut-o individual şi în corpore magistraţii de la secţia 11 a trib. Ilfov, cei de la trib. de comerţ, consilierii de la Curtea de apel, cei de la secţia I şi cei de la secţia 111 de la Curtea de casaţie, toţi, cei într’un cuvânt, cari n’au voit să consfinţească în contra conştiinţei lor, nedreptăţile şi calomniile guvernului Carp. Dacă azi insultele conservatorilor se concentrează asupra d-lui Bagdat, fiindcă prin poziţiunea sa de primpreşedinte a celei mai înalte din instanţele noastre judecătoreşti, d-sa simbolizează mai bine decât oricine justiţia ţării pe care partidul conser vator şi a luat misiunea anarhică de a o terfeli. Inspiratorii comunicatului din ,,Epoca“ se înşeală amarnic dacă îşi închipuesc că vor reuşi prin perfidii şi ipocrizii ca cele ce le-au strecurat prin presa lor, să amăgească opinia publică. Toată lumea ştie că în nesocotinţa lor vinovată şi pătimaşe aşa zişii conservatori urmăresc în mod sistematic discreditarea uneia din cele mai înalte instituţiuni ale ţarei, ale unei instituţiuni la întărirea căreia au lucrat generaţiuni întregi şi fără de respectarea căreia nu pot fi viaţă constituţională nici ordine de stat. invărămmntul religios la noi Sub titlul acesta economul loan A. Grigoriu, revizor bisericesc aleparhiei Huşilor, a dat la iveală o broşură care e de actualitate, avind în vedere că in cursul lunei viitoare vom avea la Bucureşti un congres al profesorilor de religie. Autorul atacă, cu o competinţă de specialist, problema învăţămintului religios în şcolile noastre secundare, insistînd la începutul lucrărei sale asupra constringerei programului actual pentru studiul religiei, şi expunînd materia ce ar trebui făcuta pe clase, în comparaţie cu studiul religiei din şcolile celorlalte state civilizate. Iată propunerile economului I- A. Grigoriu din «lucrarea d-sale privitoare la tnvăţămîntul religios la noi» : In interesul unei suficiente dezvoltări a studiului religiunii in şcoalele noastre secundare credem absolut necesară următoarea programă: In clasa I să se predea : Istoria V şi II. Aşezămînt cu 3 ore pe săptamină şi cel puţin 82 lecţiuni pe an. In clasa II. Răspîndirea Creştinismului în cele 3 secole, persecuţiunile prin care a trecut, cu suficiente exemple din viaţa martirilor, pănă la triumful Bisericei creştine şi fixarea simbolului credinţă. In continuare apoi învăţătură de credinţă a Bisericii creştine , 2 ore *pe saptămină, cu cel puţin 52 lecţiuni pe an. In clasa III. Morala creştină cu aplicaţiune practică la explicaţiunea serviciului divin, cînd se tratează capitolul „despre cult şi rugăciune“ ; 2 ore pe săptămîna cu 52 lecţiuni în total pe an. In clasa IV. Istoria Bisericii române; 2 ore pe săptamină cu 52 lecţiuni in total pe an. Cu chipul acesta materia primelor 4 clase este coordonată, formează un tot, realizîndu-se în acelaş timp şi marea necesitate ca, la cl. IV, istoria românilor şi istoria Bisericii române,—această descriptivă icoana comună a energiei noastre naţionale, să se desvolte paralel şi într’o egală măsura. In clasa V. Istoria Bisericească, 2 ore pe săptămîna cu 52 lecţiuni pe an. In clasa VI: Explicarea, după textul sfintei scripturi, a evangheliei după Matei în concordanţă cu ceilalţi evanghelişti sinoptici; 1 Joră pe săptâmînă cu 28 lecţiuni în total pe an. Incl. VII: Explicarea, după textul sfintei scripturi, a Epistolor Apostolului Pavel cătră Romani şi Timothei în concordanţă cu celelalte epistole ale aceluiaşi apostol; 1 oră pe săptămină cu 28 lecţiuni în total. Incl. VIII. Apologetică; 1 oră pe săptămîna cu 28 lecţiuni în total pe an. Autorul pune la sfârşitul lucrărei următorul rezumat: 1) Modificarea actualei programe a învăţămintului secundar, pentru a se face studiului religiunii un loc mai larg şi în măsura aratată in cuprinsul rîndurilor de mai sus. 2) A se da profesorilor de religiune, toată atenţiunea şi consideraţiunea cuvenită, unificîndu-li-se salariile cu ale celorlalţi membri ai corpului didactic secundar, cu cari sunt egali în datorii. Daca la mijloc sunt cu adevărat ginduri curate, n’avem nici un motiv de a nu crede că vom vedea cit de curînd realizate aceste două imperioase cerenţi. Se va face cu această ocaziune frumoasa dovadă că şi lui D-zeu ’„se dă ce este a lui D-zeu, după cum şi Biserica cu toată livna dă Cezarului ce este al Cezarului. Lucrarea economului Grigoriu este de toata importanţa, mai cu seamă pentru profesorii de religie cari se vor aduna în congresul de la Bucureşti. MERCUR! 19 SEPTEMBRIE 1912 ZIAR NATIONAL LIBERAL SUB DIRECȚIUNEA I COM.1 'TiS/TA VU /l;APflRE ZIliNlC wmmm.- 1;\ l'is -Jfc.il/ • ; • Anunciuri comerciale : ■ I'*, ./v —^ * * • y 'v' I ' Wniit la pagina Il-a 1 leu. îu ^•^^filB^SO.'rom. In pagina IV-a v- TELEFON 121 - PĂRERI ŞI FAPTE Patriotism Presa independentă, cea săptăminală, unde scriu adepţii, numai atunci cînd li se umflă inima de sentimente nobile şi creerul de ginduii, ar putea să fie îngrijită şi, ia articolele publicate, fiecare vorba să aibă rostul ei, — căci are autorul şapte zile să-şi cumpetiească ideia şi cuvîntul. Prin urmare, cind găsim sălbătăcii stilistice în astfel de gazete, aruncăm toată vina asupra autorului care, cu premeditare, ne-a atăcat făţiş. De altfel felul acesta, de luptă a foarte cavaleresc. Autorul se iscăleşte în josul sau în capul articolului, cum cere importanţa scrisului şi tehnica tipografică ; puţin se gindeşte el daca publicul il cunoaşte sau nu, si daca se va sprijini mult pe vorba lui. Noi insa 11 felicităm că are încrederea de a-şi lua răspunderea... intelectuală, dacă se poate spune, a celor subscrise. Ea ne aruncam ocini la un articol patriotic, dintr’o gazetă, pe care veţi ghici-o, de sigur, numaidecit. E răfuit un d. X. Nu vrem să-l apărăm; nu-l simpatizăm nici pe el şi nici partidul din care face parte. Vrem numai să aratăui cum este răfuit. Autorul articolului e foarte sistematic , şi l’a împărţit in şapte capitole 1) Cultura lui, 2) Inteligenţa lui, 3) Sufletul lui, 4) Ideile lui politice, 5) Atitudinele lui, 1i) Opera lui, 1) iji e jidan... Bomba e pusa la sfirşit. Daca nu-i convins cetitorul, cind i se spune că „inteligenţa lui X, face parte din patrimoniul comun al socialiştilor romîni — nuanţă specifică. Lipsita de acea intuiţie clară care orientează pe om şi-i lămureşte adevărul, puţin cuprinzătoare, fara puterea de absorbţie a elementelor de adevărată cultură, pornită spre o cugetare strimta, adesea periculoasă, degenerată*, „ are putinţa să se lămurească la capitolul următor: „sufletul lui se confundă cu a tovarăşilor sai format dintr’o cultură neselectă, fără orizonturi şi siguranţă şi de aceia perfid,... mărginit la manifestări de sentimente false şi porniri sterile“. Urmează apoi ideile politice, atitudinele, opera, — capitole pe care din lipsă de spaţiu nu le pot reproduce în întregime, — şi la urmă e partea tare: „Şi e jidan... Da , tocmai de aceea e mai periculos. Fără nici un simţ, cu sufletul pustiu de orice ideal moral, iresponsabil —■ fiind prin originea şi viaţa sa anterioară fara patrie şi tară efipătîi, jidanul compromite, întotdeauna, orice mişcare politică, sociala şi culturală, oricit de înnălţătoare ar fi. Sunt fapte care dovedesc întru totul aceste armaţiuni.“ Da, domnilor, jidanul, „fiind prin origina şi viaţa lui anterioară fără patrie şi fără căpătăiu“, compromite orice mişcare politica, socială şi culturală ! Cred că, atenţi la cele spuse la Început, aţi cetit bine fragmentele citate, unde sunt capodopere de stil şi capodopere de judecata temeinică. Poate cetăţeanul, revoltat impotriva d-lui X, are dreptate. Domnul X, chiar de e — cum ni se spune — „tipul dezordinei morale“,—cetitorul, urmărind aceste argumente patriotice, nu sa va lasa convins. Isprăvind polemicele cu aceste tranşante cuvinte , sie jidan, îţi asiguri doar popularitatea printre zarzavagii sîrbo-români din piaţă -- care vor păstra, paturită frumos, colecţia ziarelor naţionaliste, pe vravurile de ceapă roşă. Rinaldo Massenet a triumfat, după meritele lui. Plăcerea cu care citeşti amintirile acestui mare artist şi om excelent, este pe alocarea tristă. In faţa acestei vieţi destăinuită cu o gingaşe sinceritate, simţi odată mai mult cit de dureroase sunt debuturile artistice. Bucăţile rupte din inima unui artist, nu pot fi Înlocuite nici de cele maai strălucite victorii ale sale de mai târziu. De aceia Massenet a urmat toată viaţa sa principiului de a nu-i descuraja niciodată pe cei umili cari i-au cerut sfatul şi sprijinul. Mulţi l’au acuzat de această delicateţă. Şi nu au dreptate. Sunt firi pe care nenorocirile le oţelesc, Ie împătresc faţă de suferinţile celorlalţi. Massenet n’a fost dintre aceştia. Pe el sau obsedat întotdeauna încercările-i grele din trecut şi dorinţa lui cea mai mare a fost sa evite cât mai mult posibil celorlaţi, calea spinoasă prin care a trecut el. Cărticica lui de amintiri dă de gândit. Ea convinge odată mai mult că singurul lucru pe care artistul il poate opune asprimei inerente carierei lui este Împreună cu dorinţa de a se perfecţiona, acea rezistenţă pasivă care inlocueşte la el puterea de acţiune, necesară celorlalte cariere omeneşti. D í N S B O ft U L VREMII jVkmoriile lui jViassenet S ml in cartea de amintiri apărută cu puţine zile după moartea lui Jules Massenet, afară de unele documente preţioase asupra epocei noastre, pasagii delicioase din cari reese mai ales sufletul blind, poetic şi generos, lipsa totală de invidie, incapacitatea de a face răul, cari au caracterizat simpatica personalitate a ilustrului compozitor. Dar ceia ce va fi interesat desigur pentru cei mai mulţi, este sinceritatea cu care ne desvâlueşte artistul numeroasele greutăţi prin cari a trecut pâna să ajungă la celebritate, răbdarea şi tăria morală cu care a indurat loviturile tataie debuturilor artistice, stăruinţa cu care s’a silit să înlăture piedicele ce Intilnea in cale. Căci Massenet nu a fost multă vreme, fericitul Învingător pe căre i cunoaştem. Cariera lui artistică a fost spinoasă la început. Loviturile au curs fără cruţare pe cel puţin jumătate din încercările lui. Şi un artist de suseptibilitatea marelui compozitor, vă închipuiţi că nu le-a primit cu singe rece. Cu toate acestea a urmat lupta dacă nu cu seninătate, cel puţin ca pe o datorie pe care simţea că trebuia s’o Îndeplinească. Şi soarta rea a fost în sfirşit învinsă. MAUPASSANT FABIEC DE LUNA ii Deschise uşa să iasă, dar nu se opri in prag, uimit de măreţia unei nopţi cu lună cum rar se vede. Şi cum era înzestrat cu un suflet ce se înflăcăra uşor, un suflet de acelea cum trebue să fi avut Sfinţii Părinţi, acei poeţi visători, se simţi dintr’o dată fermecat, mişcat de măreţia şi senina frumuseţe a nopţii pale. In grădiniţa lui, scăldată toată într’o lumină dulce, pomii lui roditori, rînduiţi in linie, îşi zugrăveau cu negru pe nisipul aleei trupurile lor subţiri de lemn, abia îmbrăcate cu verdeaţă; curpenul uriaş, căţărat pe peretele casei, împrăştia un aer mirezme îmbătătoare, tăcea să plutească in seara caldă şi limpede un fel de duh parfumat. începu se respire adine, înghiţind aer cum beţivii unghit vin, şi o porni cu paşi domoli, răpit, fermecat uitind aproape de nepoată. Cînd ajunse la cimp, se opri că să privească vrăjit intreaga cimpie scăldată in văpaia aceea blîndă, pierdută in farmecul acela duios şi moale ale nopţilor senine. Broaştele îşi trimeteau în văzduh la fiece clipă strigarea lor scurtă şi metalică şi, din depărtare, privighetorile Îşi uniau dumnezeeşte acorduri ale cîntecului lor trăgănat, care te face să visezi fără să te facă să gîndeşti, cîntecului lui dulce şi mişcător, făcut pentru sărutări, la farmecul ispititor al lunii. Preotul o porni iar, cu inima moale, fără să ştie de ce. Se simţia par’că slăbit, sleit de puteri, aşa deodată, şi-i venia să se aşeze jos, să rămâie acolo, să-i contemple, să-l admire pe Dumnezeu in opera lui. In vale, urmând ondularea pârâiaşului, şerpuia o linie mare de plopi. O ceaţă uşoară, o perdea de aburi albicioşi pe cari razele lunii îi strâbăteau, ii argintau, ii făciau să străluciască, plutia în jurul şi deasupra malurilor, învăluia tot cursul luiortochiat al apei cu un fel de lână uşoară şi străvezie. Preotul iar se opri, pătruns pină în adineul sufletului de o Înduioşare crescândă, nestăpânită. Şi o Îndoiala, o nelinişte neînţeleasă îi năvălia în suflet; el simţia născlnduse Inîr’insul una din Întrebările acelea ce şi le punea din ctr.din cînd. De ce o fi făcut Dumnezeu aceasta ? De oare ce noaptea este hărăzită somnului, inconştienţei, odihnei, uitării de toate, de ce adică s’o faci mai încîntâtoare de cit ziua mai dulce de cit zorile şi decît serile, şi de ce steaua această blindă şi fermecătoare, mai poetică decît soarele, şi care pare menită — căci atit e de plină de taină, să lumineze lucruri prea gingaşe şi prea misterioase pentru lumina puternică a zilei, se apuca să facă atit de străveziu Întunericul ? De ce cea mai iscusita dintre păsările cintatoare nu se odihnea ca celelalte şi se apuca să-şi încerce glasul în umbrele tulburătoare ale nopţii ?