Mişcarea, septembrie 1912 (Anul 4, nr. 193-216)

1912-09-19 / nr. 206

ANUL IV No. 206­5 Redacţia şi Administraţia laţi, Strada Păcurari No. 3. Saloanele Clubului Liberal ABONAMENTE In tară pe un an . . . In străinătate pe un an . Preoţi ţi învăţătorii rurali BA­N­I 20 lei 40 50*,'. te teama unei reforme Conservatorii si colegiul unic In toiul crizei politice prin care trece guvernul provizoriu de sub «conducerea» domnului T. Maiores­­cu, în momentele cele mai critice In care se află fruntaşii partidului conservator cari caută formule şi soluţii de salvare, presa guverna­mentală, care se zbate în aceiaşi agonie în care se zbate întregul regim de astăzi, vrea să găsească oportun să se m­ai ocupe de acti­vitatea noastră politică şi de pro­gramul viitoarei noastre acţiuni. Astfel presa oficioasă a găsit nimerit să aducă în discuţiune re­forma plănuită de noi şi înscrisă, de şefii şi fruntaşii noştri, în frun­tea noului nostru program politic: reforma electorală. Asupra acestei reforme, după di­ferite discuţiuni urmate prin presa noastră ca şi prin întruniri publi­ce, noi ne-am pronunţat categoric şi am arătat cum înţelegem a o realiza, în paralel cu situaţiunea actuală din ţară, însuşi şeful nos­tru, domnul I. I. C. Bratianu, a­­lături de alţi fruntaşi din partid, au desvoltat, chiar aicea, la Iaşi, punctul nostru de vedere şi au pre­cizat reforma electorală In fruntea reformelor viitorului nostru program politic: colegiul unic cu reprezen­tarea minorităţilor. Un asemenea program politic se Înţelege că nu putea fi pe pla­cul conservatorilor. Aspiraţiunele şi reformele largi, democratice, nu in­tră In domeniul aristocraţiei şi nici in cel al autocraţiei. Gruparea boerească n’a putut primi această de noi anunţată re­formă, pe care se înţelege că o repugnă. Pentru boeri reforma electorală, aşa cum a fost soluţionată de şe­fi noştri, «este o încercare încoro­nată de cel mai strălucit eşec». Aşa afirmă astăzi ziarul cel mai autorizat al guvernului, — «Epoca». De ce «eşecul» acesta şi din care parte vine, — aceasta rămîne un mister. «Epoca» face o simplă a­­firmaţiune, fără s’o lămurească. Totuşi «misterul» ziarului guver­namental se explică : Gruparea re­acţionară se teme de reforma e­­lectorala preconizată de noi, ca de un adevărat spectru al morţii. A­­ceastă reformă pe care, afirmăm cu toată siguranţa, că o vom reali­za, va însemna lovitura de graţie pentru oligarhia românească, sau, ca să întrebuinţăm expresiunea bie­tului domn Carp, adevăratul «fier roş» care va arde şi va distruge cangrena noastră politico-socială. Întreaga grupare a autocraţiei con­servatoare.­ Să fie siguri guvernamentalii, că noi n’am anunţat reforma electorală ca să şantajăm mulţimea cum au făcut domniile­ lor prin ce­lebrul program de guvernămînt in fruntea căruia au pus şi mai ce­lebra «ieftenire a traiului». Acea­stă reformă a fost anunţată dintr’­­un sentiment de înalt ordin moral şi dintr’o adîncă cunoaştere a ne­voilor poporului. Dacă însă boerii văd in această reformă fantoma mor­ţii, vina nu este a noastră,— căci însuşi dictonul ne spune: «alte timpuri, alte moravuri». BLOCK-NOTES Autobuze A Marghilomaniştii după­ ce au vasul că au rămas de căruţă în urna... tramvaiu­lui, au inventat acum un aşa zis serviciu de autobuse pe care vor să­­ introducă la Bucureşti. După înfrângerile ce le-au suferit până acuma, putem afirma cu siguranţă că marghilomaniştii vor rentunea cu auto- Im­.i­le umflate... Licenţe... Guvernul anunţă că plănueşte o nouă serie de reforme, între cari va figura şi desfiinţarea licen­ţel­or. Se vede cât de colo că guvernul e în licenţiare!... Conservatorii şi Magistratura „Epoca“ răspunzând articolului din „La Roumanie“ intitulat o somaţiune susţine că guvernul şi partidul con­servator nu au insultat magistratura ca instituţie, ci că s-au mulţumit să cri­tice numai personal pe doi magistraţi cari au judecat în procesul tramvailor. Afirmarea oficiosului guvernamen­tal este un neadevăr îndrăzneţ. Gu­vernul conservator a insultat şi in­sultă magistratura ca instituţie. Ce înseamnă fraza d-lui Carp ros­tită încă din toamna anului trecut „că nu admite ca pe el să­­ judece magistraţi de la tribunal“ decât a in­sulta magistratura? Ce a fost desezizarea justiţiei, prin votarea legei tramvaelor, decât con­sacrarea solemnă a acestei declara­­ţiuni printr’un act public şi oficial. Ca urmare practică a aceloraşi sim­­ţiminte, guvernul înainte de fiecare înfăţişare a ameninţat prin presa lui pe magistraţii cari urmau să judece în procesul tramvaelor cu pedepsirea lor disciplinară şi la nevoe chiar cu suspendarea inamovibilităţei, iar după pronunţarea sentinţei sistematic a in­sultat succesiv, în mod nedemn şi trivial, pe toţi judecătorii cari îşi fă­cuseră datoria. Nu este exact, cum afirmă «Epoca», că guvernul s’a măr­ginit să critice pe d-nii Bagdat şi Schina. Aceiaşi soartă au avut-o indi­vidual şi în corpore magistraţii de la secţia 11 a trib. Ilfov, cei de la trib. de comerţ, consilierii de la Curtea de apel, cei de la secţia I şi cei de la secţia 111 de la Curtea de casaţie, toţi, cei într’un cuvânt, cari n’au voit să consfinţească în contra conştiinţei lor, nedreptăţile şi calomniile guver­nului Carp. Dacă azi insultele conservatorilor se concentrează asupra d-lui Bagdat,­­ fiindcă prin poziţiunea sa de prim­­preşedinte a celei mai înalte din in­stanţele noastre judecătoreşti, d-sa simbolizează mai bine de­cât ori­cine justiţia ţării pe care partidul conser­ vator şi a luat misiunea anarhică de a o terfeli. Inspiratorii comunicatului din ,,E­­poca“ se înşeală amarnic dacă îşi în­­chipuesc că vor reuşi prin perfidii şi ipocrizii ca cele ce le-au strecurat prin presa lor, să amăgească opinia publică. Toată lumea ştie că în nesocotinţa lor vinovată şi pătimaşe aşa zişii con­servatori urmăresc în mod sistematic discreditarea uneia din cele mai înalte instituţiuni ale ţarei, ale unei institu­­ţiuni la întărirea căreia au lucrat ge­­neraţiuni întregi şi fără de respecta­rea căreia nu pot fi viaţă constituţio­nală nici ordine de stat. invărămmntul religios la noi Sub titlul acesta economul loan A. Grigoriu, revizor bisericesc al­­eparhiei Huşilor, a dat la iveală o broşură care e de actualitate, avind în vedere că in cursul lunei viitoare vom avea la Bucu­reşti un congres al profesorilor de religie. Autorul atacă, cu o competinţă de specialist, problema învăţămintului reli­gios în şcolile noastre secundare, insis­­tînd la începutul lucrărei sale asupra con­­stringerei programului actual pentru stu­diul religiei, şi expunînd materia ce ar trebui făcuta pe clase, în comparaţie cu studiul religiei din şcolile celorlalte state civilizate. Iată propunerile economului I- A. Gri­­goriu din «lucrarea d-sale privitoare la t­nvăţămîntul religios la noi» :­­ In interesul unei suficiente dezvoltări a studiului religiunii in şcoalele noastre secundare credem absolut necesară ur­mătoarea programă: In clasa I să se predea : Istoria V şi II. Aşezămînt cu 3 ore pe săptamină şi cel puţin 82 lecţiuni pe an. In clasa II. Răspîndirea Creştinismu­lui în cele 3 secole, persecuţiunile prin care a trecut, cu suficiente exemple din viaţa martirilor, pănă la triumful Bise­­ricei creştine şi fixarea simbolului cre­dinţă. In continuare apoi învăţătură de credinţă a Bisericii creştine , 2 ore *pe saptămină, cu cel puţin 52 lecţiuni pe an. In clasa III. Morala creştină cu apli­­caţiune practică la explicaţiunea servi­ciului divin, cînd se tratează capitolul „despre cult şi rugăciune“ ; 2 ore pe săptămîna cu 52 lecţiuni în total pe an. In clasa IV. Istoria Bisericii române; 2 ore pe săptamină cu 52 lecţiuni in to­tal pe an. Cu chipul acesta materia primelor 4 clase este coordonată, formează un tot, realizîndu-se în acelaş timp şi marea ne­cesitate ca, la cl. IV, istoria românilor şi istoria Bisericii române,—această des­criptivă icoana comună a energiei noa­stre naţionale, să se desvolte paralel şi într’o egală măsura. In clasa V. Istoria Bisericească, 2 ore pe săptămîna cu 52 lecţiuni pe an. In clasa VI: Explicarea, după textul sfintei scripturi, a evangheliei după Ma­tei în concordanţă cu ceilalţi evanghe­­lişti sinoptici; 1 Joră pe săptâm­înă cu 28 lecţiuni în total pe an. In­cl. VII: Explicarea, după textul sfintei scripturi, a Epistolor Apostolului Pavel cătră Romani şi Timothei în con­cordanţă cu celelalte epistole ale acelu­iaşi apostol; 1 oră pe săptămină cu 28 lecţiuni în total. In­cl. VIII. Apologetică; 1 oră pe săptămîna cu 28 lecţiuni în total pe an. Autorul pune la sfârşitul lucrărei ur­mătorul rezumat: 1) Modificarea actualei programe a în­văţămintului secundar, pentru a se face studiului religiunii un loc mai larg şi în măsura aratată in cuprinsul rîndurilor de mai sus. 2) A se da profesorilor de religiune, toată atenţiunea şi consideraţiunea cu­venită, unificîndu-li-se salariile cu ale ce­lorlalţi membri ai corpului didactic se­cundar, cu cari sunt egali în datorii. Daca la mijloc sunt cu adevărat gin­­duri curate, n’avem nici un motiv de a nu crede că vom vedea cit de curînd realizate aceste două imperioase cerenţi. Se va face cu această ocaziune fru­moasa dovadă că şi lui D-zeu ’„se dă ce este a lui D-zeu, după cum şi Biserica cu toată livna dă Cezarului ce este al Cezarului. Lucrarea economului Grigoriu este de toata importanţa, mai cu seamă pentru profesorii de religie cari se vor aduna în congresul de la Bucureşti. MERCUR! 19 SEPTEMBRIE 1912 ZIAR NATIONAL LIBERAL SUB DIRECȚIUNEA­­ I COM.1 'TiS/TA VU /l;APflRE ZIliNlC wmmm.- 1­­;\ l'is -Jfc.il/ • ; • Anunciuri comerciale : ■ I'*, ./v —^ * * •­ y 'v' I ' Wniit la pagina Il-a 1 leu. îu ^•^^filB^SO.'rom­. In pagina IV-a v- TELEFON 121 - PĂRERI ŞI FAPTE Patriotism Presa independentă, cea săptămin­ală, unde scriu adepţii, numai atunci cînd li se umflă inima de sentimente nobile şi creerul de ginduii, ar putea să fie îngrijită şi, ia arti­­colele publicate, fiecare vorba să aibă ros­tul ei, — căci are autorul şapte zile să-şi cumpetiească ideia şi cuvîntul. Prin urmare, cind găsim sălbătăcii stilis­tice în astfel de gazete, aruncăm toată vina asupra autorului care, cu premeditare, ne-a atăcat făţiş. De altfel felul acesta, de luptă a foarte cavaleresc. Autorul se iscăleşte în josul sau în capul articolului, cum cere im­portanţa scrisului şi tehnica tipografică ; puţin se gindeşte el daca publicul il cunoaşte sau nu, si daca se va sprijini mult pe vorba lui. Noi insa 11 felicităm că are încrederea de a-şi lua răspunderea... intelectuală, dacă se poate spune, a celor subscrise. Ea ne aruncam ocini la un articol patri­otic, dintr’o gazetă, pe care veţi ghici-o, de sigur, num­aidecit. E răfuit un d. X. Nu vrem să-l apărăm; nu-l simpatizăm nici pe el şi nici partidul din care face parte. Vrem numai să aratăui cum este răfuit. Autorul articolului e foarte sistematic , şi l’a împărţit in şapte capitole 1) Cultura lui, 2) Inteligenţa lui, 3) Sufletul lui, 4) Ideile lui politice, 5) Atitudinele lui, 1i) Opera lui, 1) iji e jidan... Bomba e pusa la sfirşit. Daca nu-i convins cetitorul, cind i se spune că „inteligenţa lui X, face parte din patri­moniul comun al socialiştilor romîni — nu­anţă specifică. Lipsita de acea intuiţie clară care orientează pe om şi-i lămureşte ade­vărul, puţin cuprinzătoare, fara puterea de absorbţie a elementelor de adevărată cul­tură, pornită spre o cugetare strimta, ade­sea periculoasă, degenerată*, „ are putinţa să se lămurească la capitolul următor: „su­fletul lui se confundă cu a tovarăşilor sai format dintr’o cultură neselectă, fără ori­zonturi şi siguranţă şi de aceia perfid,... mărginit la manifestări de sentimente false şi porniri sterile“. Urmează apoi ideile politice, atitudinele, opera, — capitole pe care din lipsă de spa­ţiu nu le pot reproduce în întregime, — şi la urm­ă e partea tare: „Şi e jidan... Da , tocmai de aceea e mai periculos. Fără nici un simţ, cu sufletul pus­tiu de orice ideal moral, iresponsabil —■ fiind prin originea şi viaţa sa anterioară fara patrie şi tară efipătîi, jidanul compromite, întotdeauna, orice mişcare politică, sociala şi culturală, oricit de înnălţătoare ar fi. Sun­t fapte care dovedesc întru totul aceste a­­rm­aţiuni.“ Da, domnilor, jidanul, „fiind prin origina şi viaţa lui anterioară fără patrie şi fără căpătăiu“, compromite orice mişcare poli­tica, socială şi culturală ! Cred că, atenţi la cele spuse la Început, aţi cetit bine fragmentele citate, unde sunt capodopere de stil şi capodopere de judecata temeinică. Poate cetăţeanul, revoltat impotriva d-lui X, are dreptate. Domnul X, chiar de e — cum ni se spune — „tipul dezordinei mo­rale“,—cetitorul, urmărind aceste argumente patriotice, nu sa va lasa convins. Isprăvind polemicele cu aceste tranşante cuvinte , si­e jidan, îţi asiguri doar popu­laritatea printre zarzavagii sîrbo-români din piaţă -- care vor păstra, paturită frumos, colecţia ziarelor naţionaliste, pe vravurile de ceapă roşă. Rinaldo Massenet a triumfat, după meritele lui. Plăcerea cu care citeşti amintirile a­­cestui mare artist şi om excelent, este pe alocarea tristă. In faţa acestei vieţi destăinuită cu o gingaşe sinceritate, simţi odată mai mult cit de dureroase sunt debuturile artis­tice. Bucăţile rupte din inima unui ar­tist, nu pot fi Înlocuite nici de cele maai strălucite victorii ale sale de mai târziu. De aceia Massenet a urm­at toată viaţa sa principiului de a nu-i descuraja nici­odată pe cei umili cari i-au cerut sfatul şi sprijinul. Mulţi l’au acuzat de această delicateţă. Şi nu au dreptate. Sunt firi pe care nenorocirile le oţelesc, Ie împă­tresc faţă de suferinţile celorlalţi. Mas­senet n’a fost dintre aceştia. Pe el sau obsedat întotdeauna încercările-i grele din trecut şi dorinţa lui cea mai mare a fost sa evite cât mai mult posibil ce­­lorlaţi, calea spinoasă prin care a tre­cut el. Cărticica lui de amintiri dă de gân­­dit. Ea convinge odată mai mult că sin­gurul lucru pe care artistul il poate opune asprimei inerente carierei lui este Împreună cu dorinţa de a se per­fecţiona, acea rezistenţă pasivă care in­­locueşte la el puterea de acţiune, nece­sară celorlalte cariere omeneşti. D í N S B O ft U L VREMII jVkmoriile lui jViassenet S ml in cartea de amintiri apărută cu puţine zile după moartea lui Jules Mas­senet, afară de unele documente preţi­oase asupra epocei noastre, pasagii de­licioase din cari reese mai ales sufletul blind, poetic şi generos, lipsa totală de invidie, incapacitatea de a face răul, cari au caracterizat simpatica personalitate a ilustrului compozitor. Dar ceia ce va fi interesat desigur pentru cei mai mulţi, este sinceritatea cu care ne desvâlueşte ar­tistul numeroasele greutăţi prin cari a trecut pâna să ajungă la celebritate, răb­darea şi tăria morală cu care a indurat loviturile tataie debuturilor artistice, stă­ruinţa cu care s’a silit să înlăture pie­­dicele ce Intilnea in cale. Căci Massenet nu a fost multă vreme, fericitul Învingător pe căre i cunoaştem. Cariera lui artistică a fost spinoasă la început. Loviturile au curs fără cruţare pe cel puţin jumătate din încercările lui. Şi un artist de sus­eptibilitatea marelui compozitor, vă închipuiţi că nu le-a pri­mit cu singe rece. Cu toate acestea a urmat lupta dacă nu cu seninătate, cel puţin ca pe o datorie pe care simţea că trebuia s’o Îndeplinească. Şi soarta rea a fost în sfirşit învinsă. MAUPASSANT FABIEC DE LUNA ii Deschise uşa să iasă, dar nu se opri in prag, uimit de măreţia unei nopţi cu lună cum rar se vede. Şi cum era înzestrat cu un suflet ce se înflăcăra uşor, un suflet de acelea cum trebue să fi avut Sfinţii Părinţi, a­­cei poeţi visători, se simţi dintr’o dată fermecat, mişcat de măreţia şi senina frumuseţe a nopţii pale. In grădiniţa lui, scăldată toată într’o lumină dulce, pomii lui roditori, rînduiţi in linie, îşi zugrăveau cu negru pe ni­sipul aleei trupurile lor subţiri de lemn, abia îmbrăcate cu verdeaţă; curpenul uriaş, căţărat pe peretele casei, împrăş­tia un aer mirezme îmbătătoare, tăcea să plutească in seara caldă şi limpede un fel de duh parfumat. începu se respire adine, înghiţind aer cum beţivii unghit vin, şi o porni cu paşi domoli, răpit, fermecat uitind a­­proape de nepoată. Cînd ajunse la cimp, se opri că să privească vrăjit intreaga cimpie scăldată in văpaia aceea blîndă, pierdută in far­mecul acela duios şi moale ale nopţilor senine. Broaştele îşi trimeteau în văzduh la fiece clipă strigarea lor scurtă şi me­talică şi, din depărtare, privighetorile Îşi uniau dumnezeeşte acorduri ale cîntecu­­lui lor trăgănat, care te face să visezi fără să te facă să gîndeşti, cîntecului lui dulce şi mişcător, fă­cut pentru să­rutări, la farmecul ispititor al lunii. Preotul o porni iar, cu inima moale, fără să ştie de ce. Se simţia par’că slă­bit, sleit de puteri, aşa deodată, şi-i venia să se aşeze jos, să rămâie acolo, să-i contemple, să-l admire pe Dumne­zeu in opera lui. In vale, urmând ondularea pârâiaşu­lui, şerpuia o linie mare de plopi. O ceaţă uşoară, o perdea de aburi albi­­cioş­i pe cari razele lunii îi strâbăteau, ii argintau, ii făciau să străluciască, plu­­tia în jurul şi deasupra malurilor, învă­luia tot cursul luiortochiat al apei cu un fel de lână uşoară şi străvezie. Preotul iar se opri, pătruns pină în a­­dineul sufletului de o Înduioşare cres­cândă, nestăpânită. Şi o Îndoiala, o nelinişte neînţeleasă îi năvălia în suflet; el simţia născlndu­­se Inîr’insul una din Întrebările acelea ce şi le punea din ctr.d­in cînd. De ce o fi făcut Dumnezeu aceasta ? De oare ce noaptea este hărăzită som­nului, inconştienţei, odihnei, uitării de toate, de ce adică s’o faci mai încîntâ­­toare de cit ziua mai dulce de cit zorile şi de­cît serile, şi de ce steaua această blindă şi fermecătoare, mai poetică de­cît soarele, şi care pare menită — căci atit e de plină de taină, să lumineze lu­cruri prea gingaşe şi prea misterioase pentru lumina puternică a zilei, se apuca să facă atit de străveziu Întunericul ? De ce cea mai iscusita dintre păsările cintatoare nu se odihnea ca celelalte şi se apuca să-şi încerce glasul în umbrele tulburătoare ale nopţii ?

Next