Mişcarea, iunie 1913 (Anul 5, nr. 119-144)
1913-06-11 / nr. 126
ANUL V No. 126 Redacţia şi Administraţia laţi, ’ Piaţa Unirei No. 5. Saloanele Clubului Liberal ABONAMENTE In tară pe an an..................20 lei In străinătate pe an an . . . 40 Preoţi şi Învăţătorii rurali . . 50at O scrisoare un expozeu Epilogul războiului turco-balca- nic a ajuns la paroxism : după un schimb de note lungi, după intervenţia Ţarului, nimic nu s’a schimbat în desfăşurarea conflictului sîrbo-bulgar, iar armata bulgară pornită în marş de războiu spre graniţă, e aşteptată de armata sârbească închisă în întăriturile din regiunea Vardarului. O zi, cel mult două, şi acest conflict va intra în faza lui decizivă , sau va interveni un concurs de împrejurări care să determine o înţelegere între aliaţii de ieri, sau vom asista la o nouă vărsare de singe in Balcani. Dar, în jurul conflictului sîrbobulgar sau produs două fapte menite a descoperi o situaţiune mult mai gravă şi mai ameninţătoare, care se ridică deasupra conflictelor din lumea balcanică. Este vorba de intervenţia Ţarului şi expozeul primului-ministru al Ungariei. Intervenţia Ţarului este un act fără precedent în istoria politică modernă. Acest act a jignit simţul de independenţă şi de demnitate al Bulgariei, care a interpretat scrisoarea Ţarului ca un act de la stăpîn la vasal. Şi în timp ce Bulgaria murmură împotriva scrisoarei Ţarului, Suveranul Rusiei ameninţă pe bulgari ca la cazul cind nu vor asculta ordinul, «nu mai au ce căuta pe la Petersburg Acest schimb de graţiozităţi între Sofia şi Petersburg denotă o întreagă stare de lucruri, denotă o întreagă maşinaţiune politică ce a funcţionat pînă acum între Slavii de la nord şi cei de la sud. Dar dacă intervenţia Ţarului avut un ecou atât de displăcut la Sofia, ea a avut un ecou şi mai îngrijitor la Viena. Această intervenţie a provocat expozeul contelui Tisza. Niciodată un şef de guvern nu a vorbit aşa cum a vorbit primul-ministru al Ungariei Dezbrăcat de orice rezervă, evitând formulele nebuloase ale limbajului diplomatic, fără nici un menajament şi cu o francheţie aproape brutală, contele Tizza a mărturisit impresia stranie făcută de intervenţia Ţarului în conflictul dintre aliaţi şi hotărirea fermă a Austro-Ungariei de a nu tolera «atingerea independenţei» statelor balcanice. Oricine va înţelege gravitatea unui asemenea limbaj. El denotă că pe deasupra conflictului sîrbo-bulgar se conturează eternul antagonism austro-rus şi în dosul fantomei unui eventual război sîrbo-bulgar stă fantoma unui război austro-rus. Austro-Ungaria, sub firma intereselor ei vitale şi a grijei ca independenţa statelor balcanice să nu fie ştirbită, iar Rusia sub egida protecţiunei părinteşti a Slavilor de la sud, stau gata să încrucişeze spada. După modul cum s’au desfăşurat evenimentele în ultimul timp, socotim că tensiunea raporturilor austro-ruse a ajuns la paroxism. Este momentul culminant al crizei internaţionale. BLOCK-NOTES Atitudinea „Faclei“ Atot-ştiutorii şi atot-moralizatorii „Faclei“ pînă în prezent n’au suflat o vorbă în chestia „delictului de presă" săvîrşit de „Seara" asupra cassei Marmoroscii-Blank. Acest n’aude n’avecle al numitei reviste e cel puţin straniu. «Galaţii» din Galaţi La Galaţi vechiul partid conservator e atât de tare şi atât de... organizat încât ziarul „ Galaţii" apare de două ori pe zi, in două feluri, la două tipografii deosebite, scris de redactori deosebiţi. Fiecare ziar in parte revendică a fi organul „adevăratului partid conservator —fapt care, se înţelege, că stîrneşte o polemică acerbă care urcă pină la nota ilarităţei. Oile lui Berman Juster Afacerea Berman Juster formează obiectul celor mai pasionate discuţii la Palatul Justiţiei. Intre aceste discuţii, un mucalit a plasat una bună. Se ştie că judecătorul sindic intrând in administrarea averei lui Berman Juster, are datoria de a lua toate măsurile pentru conservarea activului. Judecătorul sindic — spunea mucalitul — a dat ordin să nu se mulgă oile lui Berman Juster, pentru ca să nu se risipească..„activul“ falimentului! Fuziune?... Versiunea politică cea mai recentă şi care ţine de câteva zile afişul Comediei I Conservatoare, este Fuziunea. Marele maestru, regisorul iscusit care I a montat şi pus în scenă comedia cola- I borărei, a venit acum cu altă noutate I menită a înşela curiozitatea publică, cu I fuziunea. Dar noua producțiune nu are cel pu- I țin meritul actualității, necum pe cel al I originalității. Intr adevăr, este o îndrasneală dacă I nu chiar o copilărie ca tocmai în mo- I mental in care partidul conservator a ajuns în ultima fază a desagregărei, când încordarea raporturilor dintre diferitele nuanţe a ajuns la paroxism, să ni se vorbească de probabilitatea unei fuziuni. Dar colaborarea ce-a fost ? Peatra de încercare pentru realizarea fuziunei. Şi ce a ieşit din această încercare ? O vedem cu toţii. Haosul a devenit tot mai mare, iar prapastia supată intre cele două partide conservatoare mai profun- I dă, prin retragerea d lor P. P. Carp, Pilipescu şi a tuturor fruntaşilor cari i-au urmat în această acţiune. Apoi fuziunea implică tranşarea chestiunei şefiei. Cine va fi fericitul mântuitor care va aduce pacea şi armonia în rândurile sdrenţuitului partid conservator ? Partidul fusionat va trebui să aleagă între cei trei pretendenţi, d-nii Marghiloman, Take Ionescu şi Mişu Cantacuzino. Veselul moştenitor al milioanelor babacă are şi el veleităţi de şefie, pe baza marelui contingent de vechili ce i-a introdus în partidul conservator. Ei bine, cine mai poate crede astăzi că amicii d-lui Marghiloman, vor putea accepta fără rezerve şefia d-lui Take Ionescu, sau vice-versa ? Este o naivitate patentă să se vorbească de o asemenea soluţie în actualele împrejurări, pentru rezolvirea crizei conservatoare. Iar cei ce se cramponează de comodele fotolii ministeriale ar putea să lanseze alte bombe pentru a mistifica opinia publică, căci aceia a ITM ci unei este răsuflată, prea răsuflată, proprie, politică liberal—naţională, fără l sprijinul... moral și sociologic al radacto- u rilor de la „Adevărul“. Dar ceia ce ne surprinde este faptul că dl. Cocea, care ar vrea ca toată lumea să remite entu- ‘ ziasmată de „interviewul“ d-lui Carp pre , cum a remas d-sa, se năpustește asupra presei conservator-damocrate, ’și în spe- cial asupra ziarului „La Roumane“ orga- nul francez al d-lui Take Ionescu. Respunzînd acestui ziar—e drept, cu litere mai puţin visibile decit obicinuitele articole cu compact şi cursiv, cu care se pune în evidenţă superioritatea partidului conservator-democrat — dl. Cocea care pare a susţine pe dl. Carp precum cutare redactor al «Adevărului» susţine pe fruntaşii conservatori-democraţi, tace în respunsul seu, formare acuzării şefului acestui partid, scăpînd chiar o atribuţie de gheşeftar pentru patronul organului francez. Dl. Cocea scrie textual, atuncea cind apară pe dl. Carp, acuzat astăzi a fi devenit un revoluţionar : — Dar ar trebui să admitem atunci că sufletul pacinicului izolat de la Ţibăneşti e tot aşa de setos de singe precum e altora de gheşefturi». Aceasta comparaţie e făcută de Cocea pentru a respunde sever şi tranşant ziarului «La Roumanie» şi partidului pe care-l represintă acest ziar. Relevăm faptul nu pentru a demonstra independenţa d-lui Cocea la „Adevărul" dar pentru a demonstra încă odată atitudinea acestui ziar, care prin pana fiecărui redactor al său profesează idei politice şi sociale cari se bat cap in cap, care se contrazic şi cari, aşa cum se perindă, ne arată... deosebitele sale mentalităţi de ordin politic, economic, cultural, etc. Oricum însă, dacă ieşirea violentă a d-lui Cocea împotriva conservatorilor democraţi nu-i va atrage sub nici o formă oarecare vre-un avertisment sau vre-o desavoare indirectă prin însăşi „Adevărul“—cu siguranţa că aceasta ieşire a provocat mari nemulţumiri in cabinetul redacţional-consultativ al «Adevărului», dacă nu chiar violente discuţii intre dl. Miile, redactorii sei mai vechi și junele conservator carpist dl. N. D. Cocea. Lucrările de edilitate Administraţia comunală a dispus repararea câtorva străzi, in limitele sumei împrumutate pentru lucrări de edilitate. Constatăm din capul locului că în materie de reparaţii, administraţia comunală păstrează aceiaşi normă ca , în faimosul stropit al străzilor, se îngrijește numai de centru. Marea majoritate a străzilor lăturalnice sunt cu desăvârşire impracticabile. Am văzut de sf. Gheorghe locatari cari nu se puteau muta din case, din cauză că colugarele nu puteau străbate prin gropile ce s’au format pe aceste străzi. Sunt apoi străzi pe cari într’un caz de incendiu pompierii n’ar putea pătrunde din aceleaşi motive. O administraţie comunală conştiincioasă credem că trebue să aibă aceiaşi solicitudine pentru toţi cetăţeii acestui oraş şi să îngrijească deopotrivă de interesele celor de la centru ca şi ale celor din părţile laterale. Dacă din punctul de vedere al obligaţiunilor fiscale, legea nu face diferenţă între unii şi alţii, ar trebui ca şi din punctul de vedere al edilităţei să nu se facă preferinţi dăunătoare. Apoi credem că a sosit timpul ca aceste lucrări pentru cari se fac însemnate sacrificii , materiale,să fie mai serios supraveghiate. Recepţia lor să se facă de o comisiune de specialişti şi persoane din acele cari să fie mai presus de orice bănuială. Cetiți în corpul ziarului ultimele știri telegrafice din streinătate. DIN ŞAGA BARBAT BUN Intr’un articol de polemică d. D- Angliei, poetul, găseşte prilejul să susţie că nevasta d-sale e tânără, frumoasă şi se găteşte bine. Soţ model ca Angliei Nu-i în lumea asta, In răscrucea străzii Şi-a expus nevasta; Şi, c’un gest de fală, Tuturor le-arată Tenu-i fraiche ca crinul, Talia bogată... Prea stimate Angliei, Dumneata ştii multe. Doamna Angliei n are Calităţi oculte ? Rinaldo Dl Cocea şi „Adevărul“ In numărul de Duminecă al „Adevărului“ cu data de 9 iunie, dl. N. D. Cocea publică un articol intitulat „Singe şi Noroi“ care dacă este resultatul uneiatitudini personale a sale, pune, prin conţinutul seu, în discuţie chestiunea atitudinei acestui ziar «independenţa Dl. Cocea care a scris declaraţiile pe care îi le-a dictat dl. Carp la Ţibăneşti se năpusteşte asupra ziarelor cari n’au putut primi opiniile fostului şef al conservatorilor, ca şi asupra ziarelor caii, surprinse de noua ipostasă a dlui Carp, au ironizat anarhismul pe care d-sa îl prevede intru soluţionarea marilor probleme sociale de la noi. Am fi înţeles ca dl. Cocea să se repeadă asupra noastră, cari nu sutem conservatori şi cari, mai mult, facem o politică PĂRERI ŞI FAPTE Suveranii Europei Jubileul Kiiserului Wilhelm al Germaniei a pus, intre altele, in discuţie şi chestiunea longitivităţii domniilor regale şi imperiale a monarhilor din Europa. O recentă statistică ne arata ca actualmente avem in Europa trei zeci si opt monarchi dintre cari numai şasă să aflau in tronul lor in ziua de 15 Iunie 1888 cind Kaiserul Germaniei şi-a pus coroana imperială. Domniau aluneca, ca și astăzi, Kaiserul Franz-Ioseph al II-lea, principele Ioan al II de Lichtenstein, Regele Nichita pe atuncea principele Muntenigrului, ducele George I1 de Saxa, Regele Ferdinand I, pe atuncea principele Bulgariei, şi Carol I Regele nostru. Cea mai arare domnie e a lui Franz-Joseph care poartă coroana imperială de 64 de ani. Ceilalţi monarhi vin ia ordinea următoare: Principele Johan II de Lichtenstein 54 ani, Regele Nikita 52 ani, Regele Carol al României 47 ani, Regele Ferdinand al Bulgariei 26 ani, Regele Otto I al Bavariei 27 ani. O epocă egală de domnie cu aceea a Kaiserului Germaniei are principele Albert I de Monaco, care in toamna viitoare Își serbează jubileul de 25 de ani. Apoi urmează : Principele Günther de Schwarzburg cu 23 aui de domnie ; regele Wilhelm I de Württemberg 22 ani; ducele Ernst Ludwig de Hessa, 21 aui; principele Ferdinand de Waldek 20 aui, Țarul Nicolae al Rusiei 19 aui, Regina Wilhelmina de Niederlanda 15 aui, regele Victor Emanuel III al Italiei și marele duce August de Oldenburg 13 ani. Ducele Friedrich Franz IV de Mecklenburg Schwerin şi Wilhelm Ernst de Saxa Weimar 12 ani. Regele Alphons XIII al Spaniei şi prinţul Heinrich al XXIV, cite 12 ani. Generaţia mai nouă a monarchilor cari însă de fapt nu sunt şi tot aici de tineri o represintă următoarea statistică: Regele Petru I al Serbiei 10 ani, regele Friederich August 111 de Saxa, marele duce Adolf Friedrich de Mecklenburg-Strelitz, ducele Friedrich II și principele Leopold IV cte nouă ani. Regele Haakon VII al Norvegiei, și ducele Gad Eduard de Gotha de opt ani. Regele Gustav IV al Suediei, regele Albert I al Belgiei, marele duce Friederich II de Baden, și duceie Herzog Ernst II de Altenburg este 5 ani. Sultanul Mohamed V al Turciei nare de cit patru ani de stăpînire, în care timp, sub MARTI 11 Iunie 1913 *.* ZIAR NAȚIONAL LIBERAL SUB DIRECȚIUNEA UNUI COMITET APARE ZILNIC Anunciuri comerciale Linia în pagina Il-a 1 leu. In pagina III-a 50 bani. In pagina IV-a 40 bani. . > - TELEFON HI - tinsul, Turcia a decăzut Intru atîta în cit se discută daci ea mai poate fi denumit impeiu european. Regele George III al Angliei are trei ani de domnie, principele Adolf de schaumburg-Lippe doi ani. Domnia cea mai tinără este represintat prin regele Cristian al Danemarcei, și unnca ducesă Adelaida de Luxemburg, cari au îumai un an. Regele Constantin al Greciei și principele Heinrich al XXVII n’au de citîte-va luni... Araid Mihail Kogâlniceanu Cuvântarea d-lui G.. Burghde rostită la Dorohoiu la dezvelirea bustului marelui patriot, în ziua de 2 iunie a. c. VI ...Iarna era grea, oşti multe, curături aiuite şi la foc depărtat. Cănim la Dunărea, boii degerau şi cădeau, alăturea cădea şi omul cu dînşii. Acasă copiiilăminzeau că cea ce nu lua ostaşul la nevoia sa, luau zapcii cei de ţară de sâ-i îmbogăţească". Reprezentanţii ţăranilor cereau drepul lor, nu prin silă ci de bună voe, liber desbătut de o adunare obşteasca unde şi ei să facă parte, căci ziceau ei : ..„Să fie obştească adunare unde să avem şi noi oamenii noştri, şi ceea ce o ţară găseşte ca suntem datori, cu sudorile noastre vom plăti“. Tot astfel grăiau In 1848 ţăranii din Ţara Rominească, cari fiind intrebaţi de proprietari cu ce o să-i despăgubească aşa săraci cum sunt. Deputaţii ţărani răicind braţele lor inegrite de arşiţa soarelui şi pline de rănile tmurcei silnice au râspuns : Cu aceste braţe robite noi am muncit veacuri şi am purtat toate cheltuelile stăpinilor de moşii; libere braţele noastre vor munci îndoit şi fiţi siguri că nu vă vom lăsa păgubaşi de ei dreptatea ţârei va hiptă, să plătim“. Cu aceste braţe înegrite dar libere am dobîndit independenţa. In aceste braţe înegrite ne punem toată speranţa cu momente de grea cumpănă. Cu aceste braţe liberate de marele Kogâlniceanu a crescut sută in sută bogăţia ţârei. Casa Rurală, Banca Populară au la bază tot aceste braţe înegrite. Spiritele erau alit de îndirjite, resistenţa proprietarilor era alit de mare, incit divanul Ad hoc a fost în neputinţă de a da o soluţiune. Kogâlniceanu vedea aice că dacă s’ar fi forţat nota, cauza uulrei era să fie compromisă. De aceea pentru moment, a preferat intregirea Statului, lăsind ca apoi ţara in linişte să rezolve această chestiune. După şapte ani de aşteptare, de asta data în calitate de prim Ministru al României libere, presinta proectul său de lege rurala în votarea Parlamentului. Acelaş Parlament, care la 1862 votase proectul lui Barbu Catargiu, acel ce transforma pe ţarani In arendaşii boerului nul numai că respinge legea, dar da vot de blam Ministerului. In aceste împrejurări critice,Jace era să facă un ministru ca Kogălniceanu . Sa se îmbine acestei hotăriri ? Aceasta ar fi fost nu numai o denegare a orice simţ de dreptate, dar nimeni nu era sigur de liniştea ţârei. Răscoala ar fi izbucnit cu toate consecinţele ei dezastruoase. Kogâlniceanu, omul energic, bărbatul încercat, acel care avea la indăurmă oriciod soluţiuni, nu jumătăţi de măsuri, n’a stat mult pe gmnduri. In soluţiunea ce a dat acestei arzătoare chestiuni, el a ales intre interesul ţârei şi interesul cîtorva. Soluţiunea dată de disul împacă şi interesul ţârei şi al proprietarilor. Dar pentru a ajunge să infăpluiască reforma sa nu a ezitat a călca Constituţia şi a impus împroprietărirea cu ascuţişul baioneţilor. Bine ori rău a făcut. Istoria îşi va da verdictul său şi nu mâ îndoiesc că va înscrie una din paginile cele mai glorioase. Kogâlniceanu, prin energia sa Învinge toate greutăţile, în cele din urmă chiar şi acelora cari la început ii asociase la reforma sa şi astfel readuce la viaţa pe cei mai urgisiţi fii ai ţarei, transformindu-i ca prin farmec in fiinţe libere. La 15 August 1864, Kogâlniceanu,