Mişcarea, august 1916 (Anul 8, nr. 168-194)

1916-08-03 / nr. 169

i ? MERCURI 3 August 1916 ANUL VIII No. 169 ^ ^______^ IAŞI In trai-îS pe un an . . 20 lei In streinatate pe un an . 40 . Pentru preoţi şl învăţători rurali se face reducere de 50°/, ----------\ HEDftCTîR şl ADMINISTRATI UŞI, PIAŢA UNIREI, No. S. In localul clubului Naţional-Libaral. Un număr 5 BANI ZIAR NATIONAL* - LIBERAL. COTIDIAN ■■ ■ ■ - ....• - ------ ■ - ....... -—""".............*..............................IU . _^ * ANUNCIURI COMERCIALI Linia pe pagina 11 . , 1 leu Hîrtia pe pagina US . .50 b. Lima pe pagina IV . .4® b. ZIAR COTIDIAN sub direcțiunea umil comite instituit de clubul H&tien&Mifeere;! Un numir 5 BANI Five-o’clock-urile au reînceput Federaţia unionistă a reintrat în acţiune. După un relache de câteva săptămâni, şedinţele săptămânale au fost reluate la d. X sau la d. Y, în fiecare săptămână, comitetul federaţiei se întruneşte pentru ca din desbaterile ce urmează, să iasă acelaş comunicat sieriotip, viitoarea şedinţă se va ţine în ziua cutare la d. Z. De astă dată, comunicatul ultimei şedinţi a comitetului federalist, are o notă de variaţie: „examinând situaţiunea generală externă şi internă, s’a putut constata deplinul acord ce există între conducătorii Federaţiei asupra tuturor chestiunilor de la ordinea zilei“. Vra să zică, s’a putut constata un deplin acord, ceea ce ar însemna că altă dată nu s’a putut constata acest acord—căci altfel s’ar fi avut sens să se vorbească de acorduri, când nici odată comunicatele federaliste n’au vorbit de asemenea acorduri. Dar indiferent de crizele interne prin care a trecut sau va mai trece organizata federalistă, fapt e, că pentru opinia publică şedinţele şi comunicatele federaliste sunt manifestări lipsite de orice interes şi de orice ecou. La five-o’clock-urile federaliste se beau ceaiuri, se vântură cancanuri externe şi interne, se aratează agitaţii, se pun la cale guverne naţionale, se fac de toate, afară de un singur lucru: politică serioasă şi mai cu seamă politică naţională. De aceea aceste five-o’clockuri nu interesează şi nu impresionează pe nimeni. Ele sunt sau un simplu sport sau un laborator în care se prepară combinaţiile politicei interne, sub masca idealurilor naţionale. Opinia publică s’a convins de mult că isbânda intereselor naţionale nu va eşi din atmosfera fiveo’clock-urilor federaliste. O nouă „mzione“ ? Din Iaşi s’a lansat ideia unei tumei fusiuni politice. Ideia aparţine d-lui Al. Badaran care prin ziarul său din localitate, publică la intervale fonta scurte, ştiri cu privire la o nouă combinaţiune politică. După ştirile lăsate de „Opinia“ s’ar proecta o fusiune a tuturor elementelor politice care urmând in chestiunea externă aceiaşi direcţi*, ar putea fusiona într’un nou partid conservator care astfel s’ar putea opune Celuilalt partd conservator, di curăm fuzionat. Aceasta de cătră d. Bădărău dorită funiune, ar cuprinde şi pe dnii Carpei Maiorescu care s’ar împaca intre ei pentru ca astfel să se dea mai multă forţă partidului d-lui Marghiloman, care ar urmit se cedeze şefia. In scopul realizărei avedei combinaţiuni „Opina“ publică de cât va timp tot soiul de ştiri aratând că situcta politia, se presintă foarte încordată. Foarte încordată pentru d. Bădărău , întrucât singur d-Gaur măreşte realzarea aceastei nouă formaţiune pentru un motiv lesne de înţeles. Fostul conducător al taciliiştilor ieşeni are nevoie de o nouă formaţiune politia în care să poată fi cuprins. De aici interesul deosebit cel poartă d-sa prin „Opinia* pentru toată politica d-lui Marghiloman. Şi tot de aici atitudinea d-lui Bădărau faţă da d nii Carp şi Maiorescu pe care îi adulează —în acelaş scop. Despre această nouă funiune nu ne-a vorbit dicât „Opinia". Aceasta e suficient pentru ca să putem deduce faptul că d. Badarat* nu este astăzi de căt un naufragiat care caută sa se araţe de orice îi iesă în cale. întru aceasta este un lanţ lung făcut din mii şi mii de verigi*. O lume întreagă împreună cu d-ta am cunoscut şi cunoaştem biserica românească] şi pe slujitorii ei cei adevaraţi, atât din ţară cât şi de peste hotare sub o altă lumină,—şi în inima fiecărui român cunoscător şi cinstit se găseşte un sentiment de recunoştinţă faţă de această instituţie, care singură în decursul vremurilor a fost pavăză şi anghilă acestui învăluit neam. Dumneata care eşti un adânc cunoscător al trecutului nostru românesc şi care te ocupi în special cu desgroparea şi cercetarea sfintelor noastre religve şi mărgăritare naţionale, ai putea să ne spui: unde se găseşte nepreţuitul depozit al vieţei noastre româneşti ? Cine l’a păstrat cu cea mai sfântă evlavie şi cine l’a străjuit cu preţul vieţei ?—Au nu de sub streşina bisericei şi din pana şi stradania slujitorilor ei curg mărgăritale şi duhul vieţei noastre naţionale ? Ştiu că n’ai nevoie să-ţi spun înainte strălucitele şi neperitoarele figuri bisericeşti cu care se laudă neamul nostru ; eşti prea familiarizat cu dânsele şi sunt sigur că cu sufletul d-tale de cărturar te închini lor şi te slujeşti cu adâncă evlave. De asemenea eşti convins că sf. Mănăstiri şi biserici pe care credinţa românească le au preserat cu galantenie pe tot pământul ţării româneşti, au fost singurele focare de cultură şi viaţă românească, însăşi preoţimea de rând, aşa proastă cum a fost, în vitregia vremurilor, tot ea singură era cu patru ochi, ea a fost singurul dascal şi luminător al poporului, a aprins cele dintăi scântei de cultură naţională şi a plătit cele dintâi dăjdii pentru cele dintâi şcoli româneşti, căci a fost trup din trupul neamului şi suflet din sufletul lui, — s’a bucurat de bucuriile lui şi a plâns cu el în durerile lui. Ea singură i-a întărit credinţa şi nădejdea în Dumnezeu şi într’un viitor mai bun, ea a insuflat poporului simţimântul temerei de D-zeu şi a ruşinei de oameni, — simţimântul de cinste. Şi erau mai cinstiţi românii atunci decât astăzi, când mai au şi alţi dăscăli.. Şi preoţimea de astăzi cu nimic nu-i mai prejos, să răspundă îndestulător nevoilor poporului de şi fără surle, tobe şi ţimbale. Aduci ponoase preoţimei Ardelene, dar pare că uiţi, d-te Ghibănescu, genialul duh al nemuritorului Şaguna care stăpâneşte şi va stăpâni multă vreme biserica ardelenească şi că numai organizaţiei bisericeşti a acestui mare ierarh şi preoţimei sale se datoreşte puterea de rezistenţă a poporului român contra şovinismului unguresc cotropitor. Te desminte întru aceasta Ardealul întreg, d-le Ghibănescu, şi protestează energic ţărâna pe pe mormântul de la Răşinari !... Dar sărmanii preoţi basarabeni ? Sânt ei piedică culturei poporului?“ — Cât eşti de nedrept... Dar şi ei sânt produsul aceloraşi împrejurări nenorocite şi iitrige ; şi ei sânt victime ale aceloraşi valuri, cari au înecat floarea poporului basarabean. Şi cu toate acestea, tot ei singuri cu poporul de rând au rămas Moldoveni şi nădăjduim, că tot din licărirea sufletului lor, se va aprinde focul de pe altarul românismului de acolo. Vorbeşti despre arivismul din biserică ; se poate în mod excepţional să existe şi arivişti în biserică, ca produs al vremei şi al împrejurărilor ; — dar, te aş ruga să ne arăţi pe şleau, care sânt situaţiunile materiale, sociale şi politice la care a râvnit şi a ajuns preoţimea noastră pe căi nepermise, împedecând marea mulţime de isprăviţi şi neisprăviţi în calea parvenirei lor ? Cred că a fi un bun şi harnic gospodar, econom cumpătat şi chibzuit nu sânt însuşiri ariviste. Tot aşa dorul de propăşire pe căi cinstite gândesc că nu este arivism. Deci, de unde vezi atâta arivism în Biserică ? Ne aminteşti de crizele dureroase, prin care a trecut biserica noastră mai anii trecuţi, — dar noi ceşti bisericeşti am suferit incomparabil mai mult ca oricine. Oare biserica este vinovată de lipsurile unor individualităţi ? Oare instituţia poate fi făcută responsabilă că s’a strecurat un năimit, sau un lup în staul ? Ea dă alarma şi cere ajutor, iar pentru aceasta nu este vinovată. Mai trebue ştiut încă şi altăceva şi anume: Biserica noastră ortodoxă naţională, după constituţia sa din punct de vedere extern (jus circa sacra) stă în strânsă legătură cu statul, trăeşte şi se mişcă în constelaţiunea vieţii statului. Ea este liberă absolut numai în ceia ce priveşte alcătuirea şi constituţia sa internă ca : doctrina, organizaţia spirituală, cult etc. şi trebue să fie liberă ! — şi deci din acest punct de vedere este şi absolut responsabilă, —pe când din celălalt punct de vedere vinovăţia se împarte cu marele său epitrop. Deci vinovată e biserica dacă din punct de vedere extern şi material (în sensul larg) are lipsuri ? Iţi aduc înainte cu acest prilej un fapt foarte concludent în chestie, dar şi foarte îngrijitor pentru starea sf. noastre biserici. Mai anii trecuţi la o alegere episcopală, găsindu-mă faţă în faţă cu un personaj politic de marcă, îl întreb : „Bine, d-le... aţi avut ocazie să alegeţi un Episcop in ţara românească, pentru ce nu v’aţi pus ochii pe persoana cea mai vrednică şi mai merituoasă din clerul român, ca astfel să binemeritaţi recunoştinţa întregei biserici?* Răspunsul a fost: Ieşti naiv.. părinte ! Noi avem nevoie de partizani devotaţi, cari să ne slujască interesele de partid, nu de cei cari se laudă cu meritele lor şi ne întorc spatele"... Şi cine... aduce ponoase tot bisericei ?! Sărmană biserică rabdă ! Şi întemeetorul tău a răbdat ! Şi eşti clădită pe temelia răbdărei! Statul şi-a croit şi şi-a diriguit toate instituţiile după mentalitatea şi sufletul conducătorilor săi, după cum a voit. A voit să aibă o armată eminentă ? A creat-o şi o are. A voit să aibă magistratură la înălţimea misiunei sale ? Ş’a format-o şi o are. A voit administraţie ? O are precum ş’a format’o. A voit să aibă şcoală ? O are precum ş’a format-o, — şcoală care în adevăr luminează minţile, dac în mare parte lasă inimele răci şi pustii. Şi biserica din punct de vedere extern nu poate să fie de cât ceia ce a voit statul. Trebue să mărturisim cinstit că din vremea reorganizării statului nostru, toate instituţiile au fost ajutate cu galantonie şi au propăşit, dar biserica nu numai că n’a fost ajutată suficient, dar a fost chiar împedecată în dezvoltarea sa firească. Şi nu trebue să uităm că Mama biserică a pus la dispoziţia statului imensele mijloace materiale, pe care le-au păstrat cu sfinţenie în decursul vremurilor. Şi nu ştiu, dacă oamenii noştri de stat s’ar mai putea lăuda la toate ocaziile, cu extraordinarul progres, ce i’a făcut ţara numai în 50 -60 de ani, fără aceste imense mijloace. Abia de la 1894 s’a făcut şi pentru biserică un început de mai bine. Atunci cum stăm cu învinuirile aduse D-le Ghibănescu ?. Unde eşti şi mai adorabil D-le Ghibănescu, este acolo unde zici: „Iar vârf la toate (râlele) a pus biserica de peste munţi. Ceea ce au făcut Catolicii.... Calvinii, Luteranii au fost nimicuri, pe lângă ceia ce au făcut Ungurii astăzi (e vorba de alegerea părintelui Mangra ca Mitropolit la Sibiu) Iar coadă de topor sa găsit tot un servitor al bisericei, care în graba de a parveni repede şi sigur s’a pus In slujba duşmanului milenar şi a introdus lupii în staul“. Apoi bine Coane Ghiţă, treabă-i asta ? Ungurii au făcut cea mai mare ticăloşie, mai mare decât toate ticăloşiile catolicilor, calvinilor şi protestanţilor, şi ca concluzie învinovăţăţeşti biserica de peste munţi că a pus „vârf la toate (râlele)“? —Şi tot cam aşa fel de concluzie tragi şi pentru biserica de peste Dunăre, unde „elementul preoţesc recrutat naţionaliceşte nu există“. Domnule Ghibănescu ! Detestez şi eu ca orice român purtarea părintelui Mangra.—Chiar dacă s’ar găsi cineva să-i aplice proverbul, „că s’a închinat şi la dracu, până a trecut puntea“ ; sau dacă chiar, Sf-sa ar căuta să’şi aplice principiul iezuitic: „scopul scuză mijloacele“. Morala creştină ortodoxă nu admite nici pe unul nici pe altul, şi deci Sf-sa rămâne vrednic de aspră critică şi din punct de vedere naţional şi din punct de vedere creştin ortodox. Nu mă fac capul însă, pentru ce D-ta, D-le Ghibănescu, pentru ca să ajungi la fapta detestabilă a părintelui Mangra şi la ticăloşiile ungureşti, a trebuit să arunciatâta hulă şi ocară sfintei noastre biserici naţionale şi clerului ei intr’un articol cu un titlu atât de mascat şi sugestiv ?. De nu te-aş cunoaşte şi nu te-aş aprecia, nu m’aş minuna, nici m’aş turbura,—te-aş considera drept un oarecare autor al unei oarecare fiţuici de hală ca: „Ciuma religioasă“, „Jos popii‘ ! , Jos prostia“ !—Aş fi zis împreună cu Psalmistul: „De m’ar fi ocărât vrăjmaşul, aş fi rabdat, şi cel ce mă urăşte de ar fi grăit mari vorbe grele asupra mea, m’aş fi ascuns de dânsul.... Dar aşa ?.... Tu omule, cel întocmai la suflet, dregătorul meu şi cunoscutul meu, carele împreună cu mine te a îndulcit în mâncări In casa lui Dumnezeu şi am umblat cu un gând !... (Psl. 54 12—15). Pentru ce ai tăgăduit adevărul, pe care-l cunoşti atât de bine şi care este atât de evident ? Care ţ’a fost raţiunea şi motivul să huleşti ceia ce altădată ai lăudat ? Eşti prietenul preoţimei şi ea te iubeşte . Cum se explică eşirea D-tale atât de nejustificată contra ei ? Iubite dascale şi coleg ! Regret foarte mult că ai săvârşit prin afirmaţiunile D-te neîntemeiate şi nejustificate un greu păcat contra Duhului Sfânt, căci ţi ai tăgăduit propriile d-tale convingeri cum şi evidenţa neîndoioasă a faptelor .Dar ai mai săvârşit încă şi un groaznic pacat social şi naţional, căci desigur elevii d-tale normalişti şi învăţătorimea te cred pe cuvânt, precum se-şi cuvine, iar ei sorbindu-ţi şi hrănindu-se cu ideile D-tale defavorabile bisericei şi slujitorilor ei, ver face la fel, şi în loc să întăreşti sufletele şi să le conciliezi cu ale tovarăşilor Iel de lucru pe ogorul naţional, eu ale preoţilor,din contra, ai aruncat simânţa zizaniei şi scânteia urei reciproce; şi aşa, aceşti doi factori, de cultură şi educaţie naţională, în loc să zidească, vei slăbi edificiul naţional, cum din nennurocire se şi întâmplă în unile părţi. Iată, prietine, ceia-ce înjoseşte neamul — iar nu biserica! Iubite coleg! Noi ca dăscăli, denotata la şcoala Normală şi eu la Seminar, aven cea mai sfântă datorie nu numai creştioeescă dar şi naţională şi patriotică de a pe soi din toate puterile să sădim şi să înrădăcinăm în sufletele elevilor noştri cele mai frumoase simţiminte de dragoste şi respect reciproc şi numai aşa vom contribui la înălţarea neamului şi întărirea patriei. Şi acum încheind îţi fac o călduroasă rugăminte preoţească şi prietinească, şi anume : Părâseşte-te astfel de picate Dumneta să nu le mai săvârşeşti, chei unele ca acestea nu se iartă nici în viicul de acum, nici în cele ce va şi Selaţi, 1 August 1918 Econom I. Motcu BISERICA Nil ÎNJOSEŞTE NESUL Stimate prietene şi coleg, Domnuile Ghibănescu Cu o extraordinară surprindere şi mâhnire am cetit articolul dv. din ziarul „Evenimentul“ No. 140 din 29 iulie curent: „Biserica,... înjoseşte neamul". Surprinderea mi-a fost cu atât mai mare, cu cât titlul şi cuprinsul acestui articol nu cadrează nici cu personalitatea d-tale şi nici cu reputata şi tradiţia partidului conservator, fie şi fuzionat, din care faci parte , iar mâhnirea îmi este sfăşiitoare, pentru că ai aruncat cele mai grele învinuiri şi ponoase sfintei noastre biserici naţionale şi slujitorilor ei, aşa din senin şi fără nici un motiv; ai făcut afirmări dezastruoase, neexistente şi fără a dovedi nimic. Articolul d-tale apoi mai păcătueşte foarte grav contra dreptei judecăţi, căci asprele critici ce le aduci bisericei şi slujitorilor ei din toate părţile locuite de Români (afară de Bucovina, i-ai uitat se vede), nu pot sta în nici o legătură logică cu faptele reprobabile ale Canonicului Mangra Ş, cu nenorocita lui alegere ca Mitropolit al Sibiului, prin criminala siluire de conştiinţi înfăptuită de Unguri, la care ai voit să ajungi şi cu care ţi-ai încheiet faimosul articol. D-le Ghibănescu, te rog să primeşti aceste rânduri, nu cu scop de a polemiza cu d-ta, ci pentru a-ţi aminti adevăruri, de altfel prea bine cunoscute de d-ta, şi pentru liniştirea sufletească a cetitorilor cuminţi şi serioşi cum şi ai celor adânc jigniţi. Din capul locului faci o regretabilă confuzie a noţiunei „Biserică“—şi o confund cu împrejurările, mai mult sau mai puţin triste, prin care ea trece,—şi cu persoanele mai mult sau mai puţin nedemne, pe care Ie a avut după vremuri Biserica este instituţia sfântă de origină divină întemeiată şi condusă de Mântuitorul lisus Hristos, cu o doctrină infailibilă, şi peste care planează veşnic Duhul Adevărului. In adevăr, în biserică pe lângă membrii ei buni şi sfinţi, pot fi şi râi şi nedemni pe care lisus i-a asamanat cu neghina, cu nuntaşul fără haină de nuntă, etc. iar dacă cumva aceştia sânt clerici, i-a numit „lupi răpitori“, turi şi tâlhari“ cari n’au venit în staul pe poarta adevărului şi a dreptăţei, ci au sărit pe aiurea. Dar nu aceştia formează biserica lui Hristos şi nici nu-i dau reputaţia şi directiva,— ci ei îşi vor lua plata lor.... iar biserica adevărată în totdeauna s’a ridicat cu vigoare contra acestora. Existenţa acestora au provocat luptele din biserică în decursul Vremurilor,—şi acestea au fost boalele Bisericei. S’a petrecut acelaş proces, ce se petrece în orice organism viu, în care pătrund microbi străini şi duşmani vieţei organismului. Straşnic ai rătăcit dar d-le Ghibănescu, când sentenţios şi cu autoritate de dascal, afirmi în genere şi fără nici o rezervă „că biserica înjoseşte neamul, — şi că slujbaşii bisericei.... sânt lupi răpitori, cari au speculat cele sfinte, au schimbat în tărăbi situaţiile lor. .. şi INFORMAŢIUNI ” In urma atacului pe care ziarul „Epoca* Va îndreptat împotriva societăţei pentru educaţiunea cetăţenească,— societate pe care ziarul d lui N. Ilipescu a indicat-o ca „suspectă* —numita societate a dat un comunicat prin care desavuând atitudinea ziarului federalist, anunţă apariţia organului de luptă pentru combaterea piesei bolnăvicioase, căreia aparţine şi „Epoca*. O Moratoriul pentru streinitat a fost prelungit pe un nou termen de patru luni, cu începere de la 26 iunie. O La Slănicul Moldovei a izbucnit ori un enorm scandal între antreprenorii otelurilor, diii Litman şi Person şi personalul de serviciu al acestor oteluri. Incăerările au fost sângeroase şi ele n’au putut fi oprite decât în urma intervenţiei mulţimei din Slănic aflată tri.viligiatură. Parchetul de Bacău şi Ministerul de Interne a fost telegrafie înştiinţaţi. Poliţia din Slănic a început ancheta, s-au operat mai multe arestări. Cercetările continuă. „ Primăria comunei Iaşi a vândut direcţiunea generale a căilor ferata române o porţiune de teren aparţinând comunei Iaşi, situată la Iaşi, intre şoseaua Naţională şi Linia C. F. R. cam are o suprafaţă de 114.014,50 metri pătrat necesară sporirei staţiunei Iaşi. Preţul acestui teren este de 60 bani m. p. sau in total lei Sf.Olă bani St. O D. Gh. Iulianu licenţial în drept a fost numit magistrat stagiar la Mihailaţi jud. Buzeu. O D. Ifrim culiaspector al C. F. Ir. Iaşi a obţinut un concediu pe o lună de zile. „ Tabloul preţurilor stabilite de comisiunea regională, pentru jud. Iaşi, a apărut la „Monitorul Oficial“. „Sfatul Negustoresc“ înştiinţează pe toţi manufacturiştii detailişti din provincie ca să şi scoată certificatele de la autorităţile respective, pe bază căreia, vor putea cumpăra stofe de la angrosiştii ieşeti. Aceasta în urma dispoziţiei luata de Camera de Comerţ.