Mişcarea, iulie 1919 (Anul 13, nr. 136-153)
1919-07-22 / nr. 145
4 V ANUL XIII No. 145 „PE SOCOTEALA Mill" Nedreptăţirea României la Conferinţa de pace—pe care o anumită piesă de la noi nu o observă—a revoltat însăşi presa franceză. De cum s’a anunţat plecarea spre Paris a delegaţiunei bulgare, s’a şi înregistrat ştirea că banda Cadrilaterului urmează să fie restituită bulgarilor. Aceasta în timp ce însuşi primul ministru bulgar d. Theodroff, declară că Bulgaria nu urmăreşte astăzi decât cea mai reală prietenie cu România şi că ea nu cere nimic. D-l Theodoroff a declarat categoric : — „Avem între noi frontierele naturale, nu facem revendicări istorice şi nu dorim decât a vedea sfârşitul acestui războiu nenorocit, care ne-a adus, în răstimp de şase ani, toate dezamăgirile. Intindeţi-ne o mână prietenoasă şi fiţi convinşi că vom şti să apreciem o prietenie care trebue să fie baza drepturilor ce aceste popoare au de apărat în viitor“. Acestea le-a spus d. Theodoroff pentru presa românească,iar la Paris diplomaţii bulgari luptă pentru recucerirea Cadrilaterului, complotând în acest scop în Dobrogea prin tot soiul de acte şi uneltiri. Datorită acestor conspiraţiuni, acestei atitudini făţarnice şi acestei duplicităţi, s’a şi anunţat că Bulgaria primeşte de la Conferinţă restituirea Cadrilaterului. Consacrând un articol condiţiunelor de pace cu Bulgaria, „L’Action Francaise“ scrie următoarele : — Singura ideie generală care se degajează din indicaţiunile ce s’aud este că Bulgărea va fi menajată în Dobrogea pe socoteala României care este regulat vexată printr’un veritabil Parti-Pris“. Pacea cu Austria azi, pacea cu Bulgaria mâine, pacea cu Ungaria, —se vor face toate pe socoteala României ?. Iată nedumerireaa şi revolta unui ziar francez care nu relevă decât modul cum lucrează congresul de la Paris. Ar fi interesant a se cunoaşte în această privinţă car sunt părerile marelui european care a cedat B..nul, ale marelui general care şi-a afirmat diplomaţia la Buftea şi acele ale nobilului şi causticului şef al progresiştilor cari lepădându-se cu atâta uşurinţă de germanofilie, se mai presintă azi ca cel mai devotat şi real prieten al Aliaţilor combătând tustrei acţiunea naţională a guvernului. U ÍB^Í9ÍÍBBBLSSB!JUBÍBÍBSjs^S^SS^?BBi KÉÉ Mg MHgtij g|gj|§|| Jgfe HBriM r Alţonarnentc: Un an .............................SO de tel Şase fI«iair.. ..................40 tic hri Trei Imi A\ ................2» de lei Reducţi« şi Administraţia laţi. Piaţa Utotw Na 6. Orele de leiurtm: 8—Q ^a. ». şi 3-6 p. m. MI SBAR Ana neturi şi Reclame Se prfesesc te cothtttroai avawtejwse direct la Administraţia zrarirfwi, hsşi Piaţa Unirei 6. Deasemenea prin toate agenţiile de publicitate. MARŢI 22 IULIE 1919 de Redachie 25 Apare zilnic Sub Direcţiunea unui comitet Bani încă o nedreptate ! Nu ştim încă dacă o nouă durere se va adăuga la paharul prea plin al suferinţelor noastre. Nu ştim dacă delegaţia de pace a Bulgariei va trece, graţie hotărârei Conferinţei, ca învingătoare prin Bucureştiul ce l-au batjocorit altădată nedemnii soldaţi hunici. Ceea ce ştim este că nu ne vom pleca, nu ne putem pleca, înaintea unei astfel dehotărâri. . „ Durerea înăbuşită a unui popor biruitor ce se vede de posedat pe rând de roadele victoriilor sale,— nu numai ale acestui războiu, dar chiar a celor anterioare,—pe când fii săi luptă încă la hotare pentru cauza comună—durerea nemăsurată de a-şi vedea zădărnicite sacrificiile, nu mai poate fi reţinută. Ea a izbucnit în meetingurile uriaşe pentru Banat, ea a trecut în politica de rezistenţă aprobată de întreaga ţară, a pătruns în presa streină provocând protestări zilnice,—a produs retragerea delegaţilor noştri de la Versailles. Totuşi Conferinţa a ramas neînduplecată. Vexaţiunile continuă şi nu e chestiune care sâ se dezbată înaintea ei fără ca România să fie nedreptăţită. Ce fel de dreptate este la Versailles? Pentru ce se favorizează duşmanii în detrimentul Aliaţilor? Pentru ce drepturile noastre sunt nesocotite, sacrificiile uitate ? Ce determină consiliul de cinci să urmeze pilda celui de patru, nesocotind mai departe nu numai orice prevedere politică dar chiar opinia publică din Apus ? Aceste întrebări ni le punem noi; —mâine, când se vor vedea urmările politicei dezastruoase urmate în Centru Europei le vor pune popoarele Aliate acelora cari erau datori să hotărască conform cu aspiraţiile lor, născând tratatele duşmanilor cu sângele aliaţilor. Şi atunci se va vedea complecta necunoaştere a stării de lucruri din Orient care a făcut ca teritoriile să fie atribuite la întâmplare, sau după simpatii şi interese momentane. Se va vedea atunci cum au fost nedreptăţiţi cei mai credincioşi aliaţi ai Franţei. Pentru acest rezultat însă trebue să ne împotrivim cu ultima energie ca nici una din aceste hotărâri arbitrare să se înfăptuiască. Nu vom pleca capul sub loviturile ce ni se dau şi dacă pentru a pune cap suferinţelor noastre Conferinţa a hotărât să ne ia Ca drilaterul, după cum anunţă „Le Journal“,—această hotărâre va face să se pronunţe pentru rezistenţă, toţi acei cari încă se mai îndoiau.* * * Problema economică Colaborare, nu aservire D. Cambon în discursul ce l’a pronunţat în ziua de 14 Iulie la legaţiunea Franţei,—vorbind despre viitoarele relaţiuni economice între Franţa şi România a spus : „Cuvântul colaborare, exprimă mai bine decât oricare altul natura relaţiunilor ce trebuesc desvoltate între cele două ţări: colaborare de capitaluri, colaborare de muncă, colaborare de idei“. In adevăr cuvântul găsit de d. Cambon sintetizează pe deplin politica economică a guvernului şi voinţa tuturor românilor. El ne dovedeşte că pe când presa naţionaliştilor-conservatori se încăpăţinează pe deoparte să reproducă ofertele de aservire a ţarei făcute de d. Take lonescu, pe de alta să acuze de şovinism guvernul ce se opune acestei aserviri,—reprezentantul Franţei a priceput natura legăturilor ce trebuesc să ne unească de aliata noastră ca şi de întreaga înţelegere. El a arătat foloasele, acestui concurs de eforturi în care se păstrează liberă întreaga viaţă economică a ţarei,—foloase imense pentru ambele părţi, dându-ne putinţa unei repezi refaceri a avuţiilor noastre. D. Take Ionescu nu voeşte însă să înţeleagă. Naţionalismul săunu se poate ridica deasupra temenelelor ce le face finanţei străine. Nimic nu-l poate face să renunţe la făgăduelile dăunătoare ţarei. Eri dădea Torontalul, azi promite petrolul,—mâine de-ar avea putinţa ar urma politica nefastă a înstrăinării tuturor avuţiilor ţărei pentru a-şi atrage bunăvoinţa străinătăţei, prefăcându-ne într-o colonie a capitalismului ce atâta îl iubeşte. Aceasta nu o putem admite. Şi oricât de melodramatice ar fi declaraţiile d-lui Take Ionescu, noi vom urma politica de colaborare pe care însuşi Aliaţii ne-o indică. Astfel niciodată nu se va putea spune de România că a devenit o colonie a capitalismului occidental,cum scria ziazic italian „Gazetta del Populo“, despre Jugo-Slavia. Niciodată fabricile, exploatările de mine, pădurile şi căile noastre ferate nu vor trece în mâni străine ca în Jugo-Slavia—, oricât s’ar strădui marele european. -HCOURI Ca o complectare a celor ce scriem astăzi în altă parte despre d. T. T. Burada, relevăm următoarele călătorii făcute și descrise de etnograful ieșan: „O călătorie in Dobrogea“, „Cântece în Macedonia11, „O călătorie la muntele Athosu, «O călătorie în Istria», ♦O călătorie în gubernia Cherson'', ,,0 călătorie la românii din Bithinia ‘ (Asia Mică), „Cercetări despe românii din insula Veglia", „Rămăşiţi româneşti in Galiţia", „O călătorie in gubernia Kamenitz- Podolsk" şi , 0 călătorie în Craina, Croaţia şi Dalmaţia"Şi cu aceste n’am terminat încă toate călătoriile d-lui T. T. Burada. La Cluj s-au constituit primul barou al avocaţilor din Ardeal, pus sub presidentia dlui dr Amos Frâncu şi a dr. Parthenie Barbu, vice-preşedinte. Mâine Duminică începe la Cernăuţi seria reprezentaţiilor date de artiştii ieşeni sub conducerea d-lui St. Brabotescu. Sculptorul Mateescu a fost premiat la Bucureşti, la salonul de sculptură, pentru „Blocul de la Oituz“ şi pentru o admirabilă figurină reprezentând pe pictorul Octav Băncilă, majoritatea populaţiei nu mai poate privi cu simpatie asemenea pretenţiuni exagerate, cari au repercusiune asupra condiţiunilor de trai ale turturor. Cu chipul acesta muncitorii din asupriţi se transformă în asupritori, căci consecinţele pretenţiunilor lor exagerate se răsfrâng asupra tuturor celorlalte clase sociale. Aşa fiind, situaţia sfătuim încă odată muncitorimea de toate categoriile să-şi modereze pretenţiunile, căci altfel riscă să compromită şi mişcarea pornită pe o legitimă bază de dreptate socială şi îşi asumă greua răspundere a contribuiiei la scumpetea traiului. Ori, nu putem crede un singur moment că muncitorimea noastră este călăuzită de astfel de Mențiuni. Bulgaria și România Nici o ştire mai nouă nu confirmă, de la Paris, chestiunea cedărei Cadrilaterului către bulgari. O telegramă de astăzi anunţă că, în această privinţă, nu se va putea lua nici o hotărâre definitivă, până nu se va asculta din nou punctul de vedere românesc. Doleanţele României nu sunt decât revendicări legitime, bazate pe drepturi istorice şi asigurate de însuşi Aliaţi prin tratatul de alianţă din 1916. Declaraţiile primului ministru bulgar, d. Theodoroff despre care vorbim şi în altă parte, sunt categorice. „Bulgaria nu cere nimic de la România cu care tinde să trăiască în raporturi de amiciţie". Atunci cine a pus în discuţiune chestiunea Cadrilaterului? Prietenia romîno-bulgară despre care vorbeşte d. Theodoroff depinde numai de o politică cinstită şi reală din partea Bulgariei. Se va vedea, din cele ce vor urma la conferinţa păcei, întrucât răspunde realităţii cele exprimate de primul-ministru bulgar,şi se va constata apoi şi modalitatea pe care o consideră ca bună Marile Puteri de a putea rezolvi interesele în Balcani. GREVELE ŞI SCUMPETEA — Un sfat muncitorimei — Toată presa, fără nici o excepţie a primit cu simpatie mişcările muncitoreşti din ultimul timp, cari aveau ca motiv ameliorarea stărei materiale a muncitorilor în raport cu scumpetea traiului. Atâta timp cât aceste manifestaţiuni s’au produs în chipul cel mai demn, fără a tulbura ordinea şi fără a stingheri mersul triburilor publice, evident că ele au fost întimpinate cu toată bunăvoinţă cuvenită. Constatăm însă că unele categorii de muncitori, forţează nota revendicărilor şi ajung până la imposibil. Aşa se spune că unii lucrători brutali pretind salarii cari depăşesc pe acele ale înalţilor demnitari ai Statului. Ei bine, în caşul acesta marea SITUAŢIA Soluţia întârzie Opinia publică aşteaptă cu înfrigurare ultimile hotărâri ale statului de la Versailles. Aceste hotărâri însă întârzie, ţinând în loc mersul treburilor publice mondiale şi acea stare de nesiguranţă enervantă şi păgubitoare.rauzele sunt cunoscute . Mulţimea diverselor interese cari se ciocnesc şi de a căror deslegare echitabilă depinde asigurarea păcei generale. _ Diferendului italian i s’au găsit până acum câteva soluţiuni, pe cari însă Italia nu le poate accepta. In această privinţă se aşteaptă o nouă propunere, de care depinde soluţionarea diferendului. In ceia ce priveşte diferendul român, soluţia iarăşi întârzie şi ea nu va fi acceptată decât numai în cazul când revendicările noastre vor fi integral satisfăcute. In schimb consiliul suprem aliat s’a ocupat de redactarea definitivă a tratatului cu Austria, care până acum n’a fost terminată, deşi se fixase şi termenul la care trebuia remis împuternicitului Austriei. Cancelarul austriac aşteaptă şi până astăzi, ceia ce i s’a promis de mult. Este probabil însă că până la începutul săptămânei viitoare şi această formalitate va fi îndeplinită și atunci opinia publică românească va putea fi complect edificată asupra multor chestiuni ce o interesează în cel mai înalt grad. Reforma agrară in Bucovina Lucrările pentru reforma agrară in Bucovina continuă în mod mulţumitor. Până acum nu au sosit încă, la ministerul de interne datele statistice referitoare la pământurile disponibile şia numului sătenilor cari tebuesc în proprietariţi. Se prevede că în teritoriul Bucovinei nu se va ajunge pământul pentru împroprietărire, încât va trebui ca Moldova de sus să cedeze inacest scop din pământurile ei. Note Politice Dl. Take Ionescu a rezolvat chestiunea... externă, şi a trecut la cea internă. Domnia-sa vorbeşte de alegeri, de transformarea partidului său în partid „radical“, de petrol, de statutele Băncei Naţionale—de toate... — Afară, bineînţeles, de chestiunea Torontalului! * „Ce va şti Istoria“ despre politica naţională a d-lui Marghiloman, ne-o spune, procuristul special de la Iaşi, prin „Presa“. Anonimul procurist— care totuşi se resimte prin stilul seu... încovoiat —argumentează cu însuşi declaraţiile şefului seu, convins până ’n urechi că ne-a răspuns la cele ce am scris în articolul „Ce nu iartă Istoria!...“* Dacă d. Matei Cantacuzino va candida într’adevăr ca republican, atuncea d-sa va propune alegerea generalului care îl comandă, ca preşedinte al republicei. Ştirea nu suferă nici o schimbare. * Situaţia politicei noastre externe trebue să fi fost limpezită. Telegramele nu ne-au adus nici o ştire precisă, totuşi aşa trebue să fie întrucît aseară la clubul din casa Unicu d-l Take Ionescu a vorbit despre „politica externă“... BASARABIA SI COLGEAG intr’un interview acordat unui ziar din Ardeal de Pan Halippa a făcut următoarele declaraţiuni în chestiunea Basarabiei : — A fost o greşală a presei că, necontrolând ce este cu propunerea Antantei în chestia Basarabiei şi necontrolând nici răspunsul lui Colceag, a pus în circulaţie svonul că Antanta i-ar fi cerut lui Colceag numai recunoaşterea unirei părţilor româneşti ale Basarabiei cu România. Antanta de fapt a cerut lui Colceag să recunoască alipirea întregei Basarabii la România. Cît priveşte răspunsul lui Colceag, el a declarat că recunoaşte drepturile României asupra Basarabiei sub rezerva aprobărei constituantei ruseşti. Pe noi Basarabenii, acest răspuns ne lasă indiferenţi. Căci nu ne interesează punctul de vedere al Ruşilor. Orice nuanţe politice ar reprezenta ei, vor pretinde totdeauna Basarabia. Dar de o dominaţie rusească noi nu vrem să mai ştim. Pe noi nu ne interesează punctul de vedere al Antantei. Iar aceasta a cerut recunoaşterea drepturilor României asupra ÎNTREGEI Basarabii._________ Păreri şi fapte T. T.BURADA Ziariştii şi publiciştii ieşeni vor sărbători în astă’ seară pe unul din cei mai vechi şi veneratcoleg al lor, pe istoriograful’şi pasionatul cercetător al trecutului, d.’ T. T. Burada. Numele serbătoritului de astăzi este strâns legat de istoria culturală a Iaşului, prin activitatea pe care acest într’adevăr neobosit cercetător a desfăşurat-o în bogata sa carieră publicistică. Fără a fi un istoric de erudiţie, T. T. Burada are totuşi la activul său cercetări de domeniul istoric în care se oglindeşte trecutul nostru cultural. Veneratul scriitor ieşan a făcut şi cercetări etnografice. Nimeni, cu atâta pasiune ca el, n’a umblat atât, cum spune povestea : „peste nouă mări şi nouă ţări“, ca să descopere pe românii care locnesc împrăştiaţi prin diversele regiuni străine, ceia ce a inspirat epigramistului Giordano cunoscuta epigramă: «Români ca săgăsească Burda S’a dus peste hotară, Ii află mai degrab’ alunea Decât la noi în ţară»" Despre călătoriile sale Burada ne-a dat descrieri interesante cari institue— mai ales în zilele în care românimea se strânge laolaltă sub acelaş scut şi cu acelaşi ideal, — o materie istorică de actualitate. In aceste călătorii d. Burada, purtând cu dânsul vioara, a făcut să răsune pretutindeni „Doina“ şi cântecele populare româneşti trezând astfel, cu tot farmecul duioşiei, simţul naţional al românilor pe cariîi găsia prin ţări străine. T. T. Burada a păstrat cu sfinţenie vechea muzică românească, cu toate motivele şi ariile naţionale şi populare. Muzica ce s’a scris pentru teatrul, primitiv al lui Millo şi Alecsandri, muzica lui Flechtemmacher, Wiest, şi a tuturor compozitorilor noştri vechi cari au scris muzică naţională, alcătuesc o preţioasă colecţiune a valorosului scriitor ieşan, artist el însuşi şi fost profesor al Conservatorului din Iaşi. Ceea ce trebue de menţionat cu tot interesul este opera sa mai mare „Istoria Teatrului din Moldova“ din care a apărut numai volum prim. Toată mişcarea artistică din Iaşi şi din Moldova, de la primele începuturi din timpul lui Asachi pănă la Alecsandri şi de la acesta ,pănă în zilele noastre sunt narate, în ordine cronologică, pe baza unor minuţioase cercetări documentare. In această înşirare a faptelor, însoţite de acte şi documente autentice, străluceşte în toată măreţia trecutul minunatal Iaşului cultural şi artistic—şi dacă P