Mişcarea, iulie 1920 (Anul 14, nr. 138-163)
1920-07-01 / nr. 138
BIBLITEIUI UNIVERSITĂŢII IAŞI ---1. Cazul d-lui Tulii—din ’ pusei de vedere pole — Un act al d-lui Plater Gantacuzioo — Modul cum a fost primită demisiunea d-lui R. Tufli din demnitatea de ajutor de primar, pune în evidenţă armonia ce există între actualii membri ai adminîstraţiaî comunale—de ambele nuanţe. D. M. Negruţi, preşedintele comisiunei interimare, a obţinut darea în judecată de la ministerul de interne, care studiind dosarul a cerut Primăriei să intenteze acţiune. Toate stăruinţele depuse de d. D. Greceanu au rămas zadarnice. D. Tufli a fost sacrificat, iar în faţa procesului nu avea altă soluţiune decât demisiunea care i-a fost primită. * Este de remarcat faptul că d. Matei Cantacuzino,—actualmente membru al guvernului—s’a abţinut de la orice intervenţie în acest diferend. Cu toate aceste nu e mai puţin adevărat că d. Matei Cantacuzino a fost primarul care la 1912, a hotărât expropierea imobilului din str. Ştefan cel Mare. Sunt opt ani de rând imobilul acesta a fost expropiat. Era nevoia — atât de urgentă şi de mare ca Primăria să achite acea expropiere, câtă vreme imobilul se află şi astăzi în acelaş loc, fără ca Primăria să aibă macar perspectiva unei apropiate realizări a planului edilitar pe care-l urmăria ? Actul acesta—ca şi prelungirea concesiunei exploatării tramvaiului electric—ilustrează întreg primaristul d-lui Matei Cantacuzino. Consecinţele acestei administraţiuni se văd acum din situaţiunea ce a'a creat pe deoparte Comunei,—din punct de vedere edilitar şi financiar-şi d-hii R. Tufli din punct de vedere politic propriu zis. D. M. Negruţi îşi face o fală din a fi lovit direct in situaţiunea politică a d-lui R. Tufli intimai d-hii Greceanu—iar d. Tufli la rândul d-sale se consolează cu ideea că cele opt abţineri reprezintă în mare parte părerea membrilor din partidul poporului. Politică şi Edilitate ARUL XIV Ho. 138 MIȘCAREA 50 Bani Bani .............................tei S® teni...................... IW tea..........................283*ifdl ■ IlclNfi« și Administrația tej*. Prețs WbrkM Nx 6. lwi: #—12 s. ca. și 3-6 p. ». Ammeter! și Reclame Se primesc Im cee£ţfeari sunamisjîMse (Street te Adwi«tetraţte Etei&ri, teşi Piaţa Udrei 6. Eteaacwesrea prîwiof.ta agenţîi!e de publicitate. JOI 1 IULIE 1920 Apare zilnic ! Sub Direcfhunea unui comitet de Redacţie 50 Bani O telegramă de eri anunţă că muncitorii din Anglia adunaţi în congres au respins cu aproape trei milioane de glasuri propunerea de afiliare la internaţionala a treia, fiind pentru numai 25 de mii. O altă ştire venitădin Germania şi publicată în gazetele de acum căteva zile relatează declaraţiunile pe care le-a făcut Kautski cu privire la situaţiunea actuală a socialismului în Germania, insistând, în special, asupra necesităţei inexorabile de a se reface producţia, dezorganizată de război, în formele capitaliste, întrucăt „producţia socialistă nu se improvizează“ iar realizarea statului socialist în împrejurările de acum este o imposibilitate. Kautski este mai categoric când declară că „un comunism de nimicire a bogăţiilor nu face decât să stingherească şi mai mult producţia“. Aceste două fapte — votul muncitorimii engleze şi declaraţiile celui mai de seamă reprezentant al socialismului doctrinar din Germania, Kautski, produse aproape în acelaş timp, sânt de o importanţă covârşitoare în ceia ce priveşte evoluţia socialismului apusean, dar mai cu seamă sunt de o elocvenţă absolut edificatoare asupra înfăpşărei absurde a socialismului român — care se agită intre Internaţionala 3 a şi revoluţia imediată. * * * In Franţa socialiştii au respins cu o enormă majoritate, încă de acum căteva luni, aderarea la internaţionala 3-a, declarându-se gata să participe, alăturea de partidele politice „burgheze“, la guvernarea ţării. Socialismul revoluţionar — manifestat cu oarecare amploare în ultimile greve — deşi se sprijinea numai pe adesiunea unui număr de patru sute de mii lucrători din totalul de 4 milioane de muncitori pe care-i are Franţa — a trebuit să se tempereze şi în faţa disolvărei confederatei generale a muncei, a trebuit să îşi reducă exigenţele — iar socialismul ponderat, inspirat de realitatea raporturilor dintre clasele sociale, stăpâneşte cu o autoritate, din ce în ce mai accentuată, întreaga viaţă socială a muncitorime!. In Anglia — ţara eminamente industrială, cu un număr de peste 10 milioane de lucrători — deci cu un proletariat mai numeros decăt oriunde — socialismul revoluţionar nu e cunoscut şi nu poate fi nici măcar înţeles. Votul pomenit mai sus asupra afilierei la internaţionala a 3-a, arată, doar destul de luminos, senzul pe care-l are mişcarea socialistă în Anglia şi precizează calea pe care proletariatul englez e hotărât să meargă. Dar problema triumfului socialismului nicăieri nu poate fi pusă cu mai multă raţiune şi cu mai multă justificare, decât faţă de realităţile sociale din Anglia. Intr’adevăr, câmpul de observaţie a lui Marx, cercetările practice care l-au dus la închegarea doctrinei socialiste—nu le-a făcut în altă parte decât în Anglia. Evident, cu toată dreptatea—pentru că Anglia era cea dintăi ţară unde industrialismul se dezvoltase mai puternic decât oriunde aiurea. Şi negreşit că doctrina socialistă sprijinindu-se pe Industriaîism—numai marea industrie dă proletariatul—nu putea găsi un ircvor de inspirație, o realitate mai complexă de cât în Anglia. Astăzi, cu toată dezvoltarea industrială a Angliei — nicăeri capitalismul burghez n’a atins limitele celui din Anglia—cu tot proletariatul care majorează celelalte clase sociale—realizarea statului socialist se găsește mai departe decât oriunde aiurea, iar individualismul particularist al lucrătorului englez, atât de accentuat, exclude orice perspectivă de nivelare, pe care socialismul o dă ca sigură. Ar putea doctrinarii cei mai înnaintaţi de la noi ai socialismului marxist, revoluţionarii de toate categoriile, să ne explice pentru ce nu s’a experimentat comunismul în Anglia, unde condiţiile obiective, cerute de întregul ortodoxism doctrinar, sunt îndeplinite ? In Germania unde socialismul a fost creat ca doctrină, unde au existat cei mai numeroşi cugetători socialişti de mare valoare—se ştie că organizaţia formidabilă a celor cinci milioane de lucrători socialişti nu numai că n’a încercat să împiedice răsboiul în 1914, dar l’a întreţinut cu o energie şi o vigoare naţională unică în întreaga dezvoltare istorică a poporului german. Astăzi, când Germania este in căutarea acelui elixir care s’o întărească, s’o scape de grozăvia perderei răzbioului— în parlamentul ales în ultimul timp nu pătrund decât doi comunişti, iar cea mai pătrunzătoare cugetare socialistă a lui Kautschi proclamă ca imperioasă necesitate pentru stat „refacerea producţiei capitaliste“, singurul mijloc de echilibrare a vieţei materiale a poporului german şi singura preocupare a momentului actual. * Ar fi de prisos să mai discutăm ce însemnează, din punctul de vedere al doctrinei însăşi, aceste constatări, după cum ai de prisos să mai examinăm posibilităţile practice ale socialismului după faza actuală a evoluţiei politice sociale în care se găsesc diferitele state. Prin comparaţie, ne permitem numai să apropiem realităţile sociale din ţara noastră, de creace este în apus şi să lăsăm concluziile pe socoteala opiniei publice. România, fără industrie mare cu un proletariat de cel mult 150.000 (una sută cinci zeci mii) la o populare totală de peste 16,000.000 (şasesprezece milioane). România cu o populaţie agricolă de peste 12,000.000 (douăsprezece milioane) stăpână pe mijloacele de producţie, deci neproletară. România cu o clasă ţărănească nediferenţiată încă—la începutul evoluţiei sale economice culturale şi politice. România—cu această situaţiune economico-socială, prin lire Moscovici şi Dr. Ghelerter reprezintă socialismul reacţionar, partizan hotărât al internaţionalei de la Moscova—aşadar, o directivă care trece dincolo de ceia ce există şi de ceea ce se predică în ţările apusene, unde civilizaţia şi progresul social au desigur, reprezentanţi ceva mai serioşi decât protagonişti de la noi. Dar, în această situaţiune—întreaga mişcare socialistă din România, se înfăţişează şi în caracterul ei —absurdă, Incoherentă și periculoasă. Trille sedsin rail . .................. Natalitatea în Franţa Franţa e una din ţările Europei unde natalitatea mereu in descreştere, ceia ce dă mult de gândut conducătorilor. De altfel, reclamele cele mai întinse se făceau, până înainte de războiu, în întreaga presă franceză, contra natalităţii, încât ajunsese proverbiala vorba: „doi copii ca la Paris“. Descreşterea aceasta a naşterilor, a avut o enormă influenţa cu ocazia războiului, căci armata franceză, în raport cu populaţia faţă de acea a Germaniei, era în inferioritate. Astăzi, conducătorii Franţei se gândesc serios ca să pună capăt acestei descreşteri. In acest scop s’a început o întinsă propagandă. Zilnic ziarele franceze dau ca exemple de Imitat, familiile — foarte puţine la număr de altfel, — care au numeroşi copii, şi presa franceză citează căteva cazuri interesante de familii numeroase. Astfel, la Trouville (Calvados) e familia soţilor Lion Liboeuf, care a avut patrusprezece copii din care zece mai trăesc; cel mai tânăr e de doi ani. In Seine-Inftrieure, soţii Edouard Richer, au zece copii; cinci din ei au fost în războiu şi trei au murit pentru patrie. In Loint, la Trainon, se găsesc două familii cu deosebire interesante: Gunthier-Rldin are unsprezece copii, opt băeţi şi trei fete ; cel mai mare e soldat, iar cel mai mic n’are decăt două luni. Gauthier-Souche, fratele celui dintâi, are şi el nouă copii până acum. Exemple de acestea se numără foarte puţine in Franţa. Se speră, după măsurile luate, ca proverbialul sistem „doi copii ca la Paris“ nu va mai avea nici un răsunet şi în câţiva ani Franţa va deveni o ţară a cărei populaţiune va creşte simţitor. Dar oare la noi în ţară, mai ales în oraşe, n’ar trebui să a se ete măsurile identice, ce se iau astăzi în Franţa ? in sip ei — Reglementarea petrecerilor — IV Cu această dispoziţie se încurajează munca de înălţare sufletească, se pune un contra-pond îndemnului exagerat spre petrecere şi joc de hasard şi se plăteşte cu atăt la sută munca depusă pentru perfecţionare, care ca orice muncă trebue să renteze ceva. In aceste condiţiuni salarul iniţial al unui barbat ar fi totdeauna mai mare decât acel a unei femei,banii de armată. Cu această satisfacţie dată bărbaţilor, am scuti femeile de serviciile gratuite ce li se cer în diferite State, drept echivalenţă pentru serviciul ostăşesc al bărbaţilor. In schimb însă, pentru a da meternităţii, care este o corvoadă cu mult mai grea decât serviciul militar, toată importanţa ei socială, femeia măritată legal, ar fi scutită la întâiul copil de un sfert din muncă, deşi salarul i-ar rămânea acelaş, la al doilea de o treime, la al treilea de jumătate. Aşa fiind, o femeie care ridică cel puţin trei copii, are un salar dublu decât un barbat din acelaş cadru. Această scutire, care e în adevăr necesară, pentru orice femeie cu greutăţi de familie, ar fi recunoaşterea oficială a îndatoririlor de mama, ar fi o obligaţie socială de a şi le îndeplini cu sfinţenie, ar putea fi chiar un mijloc de sancţiune împotriva celor care nu sunt bune mame. Categoria ultimă, a funcţiunilor politice, ar fi plătită după alte norme, ca una ce nu are statornicie, nici muncă îngrădită cu anumite ore pe zi. Dar s’ar introduce însă sistemul urcărei salariilor prin gradaţi înaintărilor onorifice, atunci majoritatea funcţiunilor politice ar fi să rămân pur onorifice, ceea ce ar fi mare bine. Propunerea noastră, care prevede aceleaşi salarii în centrele mici ca şi în cele mari,, are ca ţintă să previe grămăditea la centru, unde viaţa e mai scumpă tocmai în proporţia densităţei populaţiei, şi să creieze în oraşele mici oarecare bună stare care să favorizeze ivirea unui mediu artistic şi intelectual mai ridicat de cum este astăzi. Pe lângă statornicirea unui criteriu pentru fixarea salariilor, această propunere mai are de scop să ridice prestigiul şcoalei şi să dea culturei toată însemnătatea care i se cuvine. (Urmează) Ana Conta-Kernbach ssk! Ecouri Pentru viitoarea stagiune a Teatrului Naţional din Iaşi, d-nii A. Maniu şi PăstorelTeodoreanu au presintat d-lui Al. Codreanu o feerie în versuri, scrisă cu mult avânt poetic. * Editura „Cartea Românească“ anunţă apropiata apariţie a „Sacontalei“ şi a „Divinei Comedii" ambele traduse de O. Coşbuc. In editura „ Vieţii Româneşti“ apare peste câteva zile: „Cyrano de Bergerac“ în versiune românească de M. Codreanu; „Note şi Impresii Literare“ de G. Ibrăileanu şi „Poveşti Moldoveneşti* nuvele istorice, de Radu Rosetti. «Intre flamanzi si Saloni Corespondentul lui „le Petit Journal“, trimite din Bruxelles, o scrisoare prin care se arată că libertatea întrunirei şi a cuvântului contra proectului de defrancizare a Universităţii din Gând, a suferit o importantă şi decizivă încercare zilele trecute. Ea a fost culcată în picioare la Bursă, unde o impozantă întrunire de rectori şi profesori ai celor patru Universităţi belgiene, apărători ai limbii şi culturi franceze, a fost împiedecată de tumultul şi violenţele şoviniştilor, cari făcură ca să curgă sângele mai degrabă decât să iese elita intelectuală a ţării să denunţe nenorocirea pe care flamandisarea Universităţii din Gand va face să înlăture unitatea naţională, de la coexistenţa chiar a Flandrei şi a Esloniei. Liga naţională pentru apararea limbei franceze, neintimidată de această agresiune, a convocat Sâmbăta trecută întrunirea care fusese împiedecată de şoviniştii flamanzi. Au luat cuvântul cei mai mari savanţi ai învăţământului superior de Belgia, între care se număra : Paul Errara, Bordet, Brochet, Comsomn etc. Autoritatea a luat măsuri extraordinare pentru ai proteja. Se speră că lucrurile se vor aplana, şoviniştii flamanzi fiind preveniţi ca nu vor putea niciodată să şi ajungă scopul lor, graţie măsurilor luate de cei în drept. In acest caz se vor auzi discursuri cari vor exercita o mare influenţă asupra urmării acestei neînţelegeri de limbi,—cea mai gravă din acelea cari, de la armistiţiu, tulbură liniştea regatului belgian. PARERI ŞI FAPTE LITERATURA NOUA Au dispărut find pe rînd scriitorii noştri mari, lăsând în urmă un gol imens în cîmpul, încă destul de arid, al literaturii noastre. Rînd pe rînd s’au stins luminătorii şi propovăduitorii frumosului, iar în timpul răsboiului am pierdut pe Delavrance, Coşbuc şi Vlăhuţă, cei trei scriitori de rasă câri mai reprezentau cu fală cea mai strălucită epocă literară. Familia literaţilor noştri s’a împuţinat şi mai mult în timpul răsboiului. Uni dintre tinerii literaţi au murit, iar cei rămaşi în viaţă se resimt zdruncinaţi de pe urma marelui cataclism. Avîntul şi însufleţirea atît de necesare în creaţiunele de artă, au dispărut şi ele. Scriitori remaşi în viaţă—atît de puţini!—se plîng de oboseală şi epuizare... iar secetea literară se accentuiază din ce în ce... Totuşi niciodată setea de a ceti n’a fost atît de mare ca astăzi. Publicul cetitor nu a scăzut, dimpotrivă, a crescut, iar editorii neavând ce edita nou, retipăresc ediţiile vechi şi au pus în circulaţie tot soiul de traduceri—bune sau rele—din literatura străină. Publicaţiunile literare, cele mai reputate, au reapărut şi pe lingă ele au apărut altele noui.... Toate însă, în lipsă de o literatură viguroasă,—cu exepţiunea unor dintre scrierile literare—fac ceea ce se numeşte „Cultură generală", adică: sociologie, ştiinţă, istorie şi chiar politică numai pentru a-şi umplea paginele. Se resimte, în toate acest publicaţiuni, lipsa nuvelei şi romanului, a poesiei, a literaturii dramatice şi în aceiaş măsură a criticei. Cu alte cuvinte arta propriu zisă lipseşte în toate direcţiunele. Totuşi se remarcă unele manifestări artistice cari prevestec începuturile unei literaturi noui,—a literaturei de după răsboi. Va fi acesta un punct însemnat pe care îl vor fixa criticii viitori. Criticii de astăzi—atît de reduşi—n’ar putea prevesti genul nouei literaturi. Sunt şi el în aşteptare—şi în repaos..... iar ceea ce s’ar putea constata cu mulţumire e faptul pe care l-au amintit în trecut şi pe care-l repetăm : cu toată stagnarea ce se resimte în manifestările noastre artistice, niciodată setea de a ceti— dorinţă de cultură,—nu a fost mai mare ca acum, în urma războiului... ARALD «SOCIALIŞTII» şi Ancheta Parlamentară — Ce a deterdinat „grevă generali“ ? — In şedinţa de ori a Camerei s’a dat citire raportului presentat de către comisiunea parlamentară cu privire la desbaterile ce au avut loc la Regia din Bucureşti. Totul se reduce la.... nimic! O simplă neînţelegere şi câteva vociferări a determinat pe cel mai autorizat parlamentar „Socialist“ d. Cristescu ca să strige în plină Cameră că s’a tras cu tunul sau cu mitraliera, că sunt sute de răniţi, femei cari au avortat, şi câte şi mai câte. Ziarele alarmate de cele comunicate in Cameră, s’au grăbit să semnaleze faptele —fără însă a trage consecinţele. înainte de a se cunoaşte realitatea faptului, şi împrejurările în care s’a produs acest incident, socialiştii au şi declarat grevă generală. Abia în urmă, cînd au văzut în ce proprii s’au exagerat lucrurile, parlamentarii socialişti s-au dus la întrunirea de la „Dacia“ unde ei singuri au împiedecat greva generală pe care au organizat-o tot ei şi care a durat jumătate de zi. Semnalăm faptul pentru a arata încă odată la ce arme cinstite recurge organizaţia revoluţionară pentru a semăna pretutindene seminţa anarhiei şi dezordinei şi a urei de clasă. Informaţii — Sesizăm pe d. M. Negruzi, preşedintele comisiunei interimare, asupra faptului că serviciul de provizionare a refuzat să dea zahărul cerut de cooperativele „Hărnicia şi „înfrăţirea“, „Elena Doamna“, „Furnica“, şi „Leul“. Ia schimb multă lumi a văzut ieri cum s’a ridicat un sac cu zahăr de la cooperativa sătească „Sf. Haralamb“ din Sărarie şi transportat la un membru al comisiunei interimare. Cerem d-lui Negruzzi să citii cuvenitele lămuriri. — Banca „ Uniunea Română“ şi-a mutat birourile şin strada Ştefan cel Mare No. 52 (viz-a-vizae Banca Naţională) în etaj.