Mişcarea, mai 1928 (Anul 22, nr. 99-123)

1928-05-03 / nr. 100

Elanul patriotismului Basarabean Impresii sleia serbarea naţională de la Chişinău Serbările pentru unirea Basarabiei au fost atât de bine organizate şi au decurs în atât de fericite împrejurări, încât au devenit laolaltă un mare act politic şi un prilej de frumoasă înălţare sufleteasă pentru toţi cei de faţă. A fost un mare act politic prin discur- ■­ surile pronunţate. In sala Sfatului Ţărei în care acum zece ani­­a votat unirea, A. S. R. Principele Nicolae în calitatea­­ Sa de Regent, d. Vintilă Brătianu ca prim­­ministru şi d. Ion Inculeţ ca fost preşe­dinte al Sfatului Ţărei şi ministru basa­rabean au arătat drepturile imprescriptibi­le ale Românilor la stărpirea Basarabiei, temeiurile solide de dreptate naţională care stau la baza actului unirei. „ Pământ şi drepturi, a spus dl. In­­culeţ, era strigătul nostru sub stăpâ­nirea streină, tot pământul pi­­toate drepturile le-am căpătat numai atunci când ne-am unit cu patria mumă. Și astfel am devenit aici la Nistru, care desparte nu numai două state, ci două lumi cu totul deosebite, zidul puternic al românismului, de care se va isbi și se va sfărâma oricine va cuteza să se atingă de integritatea naţională. Cuvinte mişcătoare, mai ales venind du­pă zece ani de la unire chiar de la acela care a prezidat marele act, cuvinte ce au fost primite cu ropote de aplauze de a­­sistenţa vădit emoţionată. Plină de înţeles a fost expunerea do­cumentată şi clară a A. S. R. Prinţul Ni­colae şi mult apreciată cumintea Sa de­claraţie : Avem toată speranţa că fi Rusia de care ne apropie o credinţă creştină co­mună şi cu care am dori să păstrăm­­ cele mai bune raporturi de vecinătate,­­ necontrazise de nici un interes, va sfâr­­şi prin a recunoaşte drepturile noas­tre indiscutabile asupra acestei părţi din vechea Moldovă cu un caracter şi o populaţie curat română*. Aşi fi voit, dacă ar fi posibil, să înce­tez o clipă de a mai fi liberal, şi să uit lu că aceste rânduri sunt destinate unui ziar liberal, pentru a fi mai la largul meu în preţuirea discursului ţinut de Primul Mi­nistru. L-am ascultat cu o mândrie adân­că, am simţit coborându-mi în suflet o linişte senină întru­cât am înţeles mai bi­ne ca oricând, înalta conştiinţă naţională care ţese firele prezentului şi urzeşte pe acele ale viitorului nostru. Cuvântarea d-lui V. Brătianu ar trebui să fie trimisă tuturor educatorilor tinerimei, răspândită în massele largi ale poporului, întrucât ea cuprinde o minunată înfăţişare a răspân­tiei prezentului cu drumul chinuit din trecut, cu calea luminoasă a viitorului. Legătura dintre trecut şi prezent este mi­nunat pusă în relief de d. V. Brătianu. Cu o intuiţie superioară d-sa descoperă făgaşurile pe cari trebue să calce popo­rul român, pentru a-şi îndeplini nu numai datoria faţă de strămoşi dar şi menirea lui specială în legănarea vremurilor ce vin. Sub vestmântul cumpătat al cuvintelor pli­ne de înţeles am simţit că se ascunde o­­­ personalitate granitică, o voinţă nestrămu­tată de a înfăptui viitorul, o conştiinţă , trează şi profund românească ce cuprin­­de în ea toate avânturile neamului nostru toate făgăduinţele de viitor. Dl. V. Brătianu ne aduce aminte că România mare nu este «un stat creat de bunăvoinţa sau interesele altor«, ci un stat născut din putinţă şi dorinţa de trai liber a unui neam plin de viaţă, cu însuşiri şi cu năzuinţe corespun­zătoare nevoilor civilizaţiei moderne. Pentru desăvârşirea operei începută în 1918 d. V. Brătianu face apel la toate forţele acestei naţiuni: Cu cât despărţirea de până ori între fraţi a fost mai adâncă cu atât azi trebue să-i spunem unirea şi înfrăţirea pe toate tărâmurile... să ştim azi, li­beri, să întindem tuturor cetăţenilor români, oricare ar fi neamul şi cre­dinţa lor, putinţa de a găsi, in ca­drul intereselor pi traiului firesc al Statului naţional­­român, propăpirea deopotrivă cu acea a massei covărpi­­toare a acelor cu cari convieţuesc. După mândria de a fi Român, după a­­­pelul la unire şi dreptate pentru orice ce­tăţean român, d. V. Brătianu cere o de­­­mocraţie sănătoasă, nu învrăjbind pe cei ce trebue să lucreze la­olaltă pentru a rodi, ci ca un popor cuminte şi cumpă­tat care nu poate fi nici moştenitorul tra­­­­diţiilor medievale care au dus imperii mari la distrugere, şi care nici nu vrea să facă încercările nesocotite cari au dus la ruina lor, încheind cu grija mare pe care suntem datori s’o avem pentru ţărănime d. V. Brătianu schiţează astfel un întreg pro­gram care nu este al unui partid politic, ci programul conştiinţei româneşti. Este de sigur, o binecuvântare cerească faptul că destinele ţărei noastre se află în mâini atât de sigure în dibăcia lor! Ce sigur este mersul corăbiei atunci când cârma­ciul ei vede bine peste crestele valurilor lumina îmbietoare a limanului palier! Cuvintelor înălţătoare grăite de condu­cătorii naţiunei a răspuns cu o însufleţire mişcătoare entuziasmul mulţimei de oră­şeni şi mai cu seamă de ţărani basara­­beni. Mişcătoare a fost defilarea a numero­şilor elevi şi eleve aparţinând şcolilor din Chişinău. Fiecare şcoală avea fanfara ei; elevii toţi în uniforme curate mergeau în ordine perfectă, fetele defilând în pas bărbătesc au stârnit uimirea­­celor pre­zenţi. Trecerea lor falnică era mărturia neîndoioasă a muncei depuse timp de zece ani pentru cultura basarabenilor, chezăşia viitorului plin de roade pentru acest colţ de ţară ţinut în întunerec de sclavia mos­covită. Ţăranii veniseră cu miile încadraţi pe co­mune sau districte purtând inscripţii pli­ne de patriotism. Au defilat în chiote de bucurie scoţând din piepturile lor mult timp înăbuşite, strigăte de patriotică în­flăcărare : Trăiască România Mare, Tră­iască Regele Mihai. In tribuna unde înalta Regenţă, mini­ştrii, înalţii demnitari salutau în picioare cetele nesfârşite de săteni, emoţiunea era atât de puternică în­cât lacrimele tremu­rau pe multe gene. Entuziasmul ţăranilor basarab­eni cari veniseră la această serbare ca la o sfântă cumetrie naţională prindea în ochii noştri o însemnătate deosebită. In adevăr în ajun dl. Lapedatu, minis­trul cultelor, ne arătase într’o conferinţă serios documentată greutăţile întâmpinate la congresul de pace p­entru recunoaşte­rea alipirei Basarabiei la patria mumă. Ar­gumentul de seamă al duşmanilor noştrii era că votul Sfatului Ţării fusese smuls prin violenţă şi că populaţia basarabeană nu doreşte noul regim. După zece ani de stăpânire românească ţărănimea basarabeană a dat duşmanilor ei şi ai noştrii răspunsul cel mai răspicat. După cum, tot ea, chiuind de bucurie a răspuns cum se cuvenea acelor cari se încăpăţinează a susţine că ţărănimea su­feră sub actuala guvernare că opera Uni­rei este compromisă că ţara e pe margi­nea prăpăstiei etc. etc. Celor cari trăesc încă în iluzia mişcă­rilor deşerte, celor cari îşi închipue că a­­legând drept loc de întrunire oraşele sfinţite de idealurile unui neam, vor trage meschine foloase personale ţăranii basa­­rabeni au răspuns anticipat prin catego­ricul imperativ al însufleţirei româneşti. • Nu pot termina acest articol fără a vorbi de acela care a cules Duminică roa­dele fericite ale străduinţei lui timp de zece ani—de dl. Ion Inculeţ. Emoţiunea noastră nu putea în nici un chip atinge satisfacţia vie a d-sale, că­ruia şi Basarabia şi ţara întreagă îi dato­­resc atât de mult. Minte cumpănită, putere uriaşe de mun­că metodică, suflet stăpânit de avântul creator, dl. Inculeţ poate fi mândru de el ca şi de opera gigantică ce a îndeplinit în aceşti zece ani. In ion Inculeţ Basarabia a aflat nu nu­mai o călăuză plină de dibăcie, dar a dat în acelaş timp ţărei un om politic de mare valoare. El aparţine istoriei glorioase a­­cestui neam care să trimită către el toată calda lui recunoştinţă. N. Şerban Prof. Universitar Semnificaţia alegerilor din Franţa Rezultatul alegerilor generale din Franţa este foarte semnifi­cativ, şi vopinia publică mondia­lă trage învăţămintele exacte şi utile. Triumful guvernului uniunii na­ţionale, triumful d-lui Poincaré, este în realitate cea mai vie do­vadă despre încrederea pe care o acordă Franţa conducătorilor săi şi cu deosebire politicei eco­nomice şi financiare a d-lui Poin­caré. Guvernul d-lui Poincaré a ie­şit victorios din aceste alegeri, pentru că poporul francez pătruns de înţeleaptă directivă a aces­tei politici, a manifestat pentru ea, pentru făuritorul şi realiza­torul ei, pentru d. Poincaré. Franţa a trecut prin grele mo­mente economice şi financiare. Conducătorii statului francez s-au schimbat foarte des, bărbaţii de stat străduindu-se să aducă so­­luţiunile practice necesare ope­rei de refacere şi consolidare, operei de însănătoşire econo­mică. De aici marele succes al gu­vernului d­lui Poincaré. Franţa dă astfel o indicaţie de care trebue să se folosiască toate popoarele luminate. Expoziţia Uniune! Came­relor de Comerţ 1 Buc.—La 12 Mai se deschide în Capitală expoziţia volantă a Uniu- * nei camerelor de comerţ. jj „MANIFESTUL“ LOR... Chinuit de atâta vreme şi filtrat pi prin mentalitatea d-lui Favlică Arite­­vanu, „manifestul“ d-lui Iuliu Maniu a apărut. După zece ani dela înfăptuirea uni­tăţii naţionale, după un deceniu de lupte politice duse într’un alt mediu, d. Maniu apare cu aceiaşi mentalitate pi ca aceiaşi educaţiune politică pe care le-a dobândit în mediul maghiar. Dl. Maniu se complace a fi un etern „martir“. De aceea în nu ştiu a câta „chemare“ adresată „poporului român“ d. Maniu spune că lupta d-sale pi a partidelor pe care le conduce „nu se mărgineşte la o simplă discuţie a problemelor politicei curente“ ci însamnă ceva mai mult, mult mai mult, enorm de mult, însamnă „continuarea stră­duinţelor seculare ale neamului ro­mânesc pentru desrobire şi unire“. Sforăitoare frază, care denotă... mar­tirajul pe care-l îndură d. Maniu, în donata de a cuceri puterea. Căci dacă raţiunea d lui Maniu este torturată de aceleaşi aspiraţiuni ca sub oprimaţiunea habsburgică, idealul său... naţional, e cucerirea acestei pu­teri. Şi cum d. Maniu continuă „stră­duinţa seculară“ pentru... „desrobire şi unire“ domni-sa nu caută nimic, pentru că nu găseşte nimic în aceasta ţară... „De opt ani nu există parlament“ deşi de opt ani d-sa şi amicii d-sale fac parte din Parlament, unde înca­sează diurne chiar când îl părăsesc ostentativ. „Libertatea e călcată în picioare“. Administaţia, magistraturi, armata, toate au „fost deviate“ şi transformate în „in­strumente de conrupţiune“, ş. a. m. d. In această atmosferă d. Maniu, des­­robitorul poporului, se asfixiază, che­mând poporul în jurul său. Acesta e tonul generalul „chemări“, un cântec strident, respingător, care ţipă însă mentalitatea politică și na­țională a eternului martir în care nici proprii partizani nu mai pun nici o bază. Manifestul tinde să devie ecoul par­­curgând toate formele ridicolului. Avântul national­­ al basarabenilor Impresii din Chişinău. Chişinăul este un oraş cu­­aspect pa­triarchal dar impunător. In dimineaţa zilei de Duminici 29 A­­prilie peronul gărei era ocupat de toate oficialităţile Crşioiului, membrii guvernu­lui, parlamentarii etc. etc. Se aştepta tre­nul Regenţa]. Grupul gazetarilor se mişca de colo până colo conturând discuţii fugare. — Reprezantul lui «Neue Freie Presse» să stea mai la stânga. Acolo se opreşte vagonul Regenţei. — Desigur că şi d-ta reprezinţi vre’o gazetă străină, de vreme ce vrei să ocu­pi acelaş lor, mi se adresă furios un ga­zetar bucureştean. Odată cu trenul parlamentar sosiră doi cercetaşi ai echipei de control, fotografi pasionaţi, înarmaţi cu aparate de cinema­­tografiat. Pe neaşteptate un murmur puternic cu­prinde peronul. Ordinea se stabileşte re­pede , vine trenul înaltei Regenţe. In sfârşit vagoanele s’au oprit în faţa pe­ronului. Primul scoboară d. Hlotio minis­trul palatului. Ia uralele nesfârşite ale a­­sistenţei se dau joi înalţii Regenţi: A. S. R. Principele Niculae, Sanctitatea Sa Pa­triarchal Miron Cristea şi d. Buzdugan. Peste tot domneşte un entuziasm de ne­­descris. In tot parcursul strizei Alexandru cel Bun, până la Catedrala­ Mitropolitani, zeci de mii de ţarani şi târgoveţi aşteaptă ne­răbdători trecerea convoiului cu înalţii oaspeţi. Timp admirabil şi cer senin. Uralele se apropie de Catedrală şi ves­tesc mulţimei apropierea solemnităţei. Gru­puri compacte se formează. De pe toate străzile oraşului înaintează curioşi. Cu toate acestea ordinea ce domneşte este perfectă. Un moşneag bătrân, priveşte cu ochi înlăcrămaţi: — Ei taică, frumoase timpuri am trăit acum zece ani frumoase ne mai este dat să vedem! » După impunătoarea solemnitate dela „Sfatul Ţărei" şi după inaugurarea statuei lui Ştefan cel Mare, urmează dafilarea. Doua ceasuri îacheiate s’au perindat re­gimentele frumos latiniste, cavaleria, şco­lile şi grapui­ strălucit al ţăranilor arcaşi din Hotin. Gospodarii în porturile lor chipeşe pă­reau turnaţi pe caii frumoşi şi păstrau o alieniere perfectă. Uralele nu mai conteneau. Entuziasmul devenise de nedescris. înalta Regenţă porni pe jos printre miile de curioşi. Gu­vernul, parlamentarii îi urmară. Sufletul curat şi iubitor al basarabenilor se des­făşură pe neaşteptate în faţa acestor maţi şi impunătoare evenimente. Soarele râdea şi pe chipurile tuturor se întipărise un zâmbet constant. Sufle­tele fraţilor erau aproape şi se înţelegeau mai mult ca niciodată. I. FR. B. ECOURI Doamna Aglae Pruteanu publică în noul şi prea bogatul şi interesantul număr al revistei «Cele trei Crişuri» un studiu a­­supra teatrului românesc la Moldova,­­ studiu asupra căruia vom reveni. «Cele Trei Crişuri» consacră acest nu­măr teatrului românesc din România Ma­re, pentru care sârguitorul director al re­vistei, d. colonel Bacalogiu, a concentrat toate penele competente în această ma­terie. Ne vom ocupa deasemeni şi de conţi­nutul acestui număr care constituie un preţios album literar, artistic şi ilustrat al teatrului românesc. Cunoscutul şi apreciatul sociolog şi scriitor Panait Moşoi, directorul «Revistei Ideei» publică o nouă lucrare valoroasă. Este vorba de opera scriitorului englez B. Liber: «Copilul şi căminul păritesc» care se poate comanda de la redacţia «Revistei Ideei» str. Fluerului 28, Bucu­reşti. * Cu o copertă ilustrată de pictorul Stan­­ciu și cu o prefață de Perpessicius, a a­­părut istoricul presei din Brăila de la 1839 pănă la 1926. Lucrarea este datorită d-lui S. Semiliar. IN SAGA Oferte zoologice.... IGrădina zoologică din Budapesta a ho­tărât să mărească numărul animalelor prin facerea de schimburi. Ideia a găsit răsu­net în rândurile humoriştilor maghiari şi direcţia grădinei zoologice a primit câte­va scrisori şi oferte în stilul celor de mai jos : «Onorată direcţie, dacă aveţi nevoe pentru grădina d voastră de un berbec, îmi permit să mă ofer eu însumi. Sunt răbdător fără limită şi mă las tuns ori at. Şi pielea mi se poate lua de pe mine. Cu toată stima : Cetăţean care plăteşte impozite».­­ A doua: «Onorate d-le director, i’aşi fi vecinic recunoscător dacă aţi binevoi să mă primiţi drept cangur. Singura mea dorinţă este de a face parte din acei cari au buzunare mari. Cu stimă, un funcţio­nar de stat concediat». O alta : «Stimate d-le director, vă ală­­turez fotografia soacrei mele. Aşi fi foarte bucuros n­’o schimb pentru un tigru, leo­pard sau altă fiară sălbatică. Cu tot res­pectul : Un ginere chinuit». PLOAIE DE SfiNGE SAU DE CENUŞA? — Un interesant istoric al feno­menelor atmosferice Fenomenele atmosferice petrecute zilele acestea îa nordul ţării au dat mult de vorbit fiind cu totul noi populaţiei româ­neşti din secolul acesta. E drept însă că nu s’a Înregistrat lucruri de felul acesta la noi, fie ci nu li s’au dat importanţi, fie că au fost prea rare. Iată insă ce însemnări s’au făcut în alte părţi de către diferiţi observatori relativ la aceste fenomene: Grigoire de Tours în 582 scrie: «o ploae de sânge căzu a­­supra Parisului». Istoria Constantinopolului aminteşte de o ploaie analoagă asupra acestui oraş în 652. la 754 cerul părea înflăcărat în Golfi, pe urmă o ploaie de sânge căzu îa sbon­­denţi. Ia 787, Fritsch semnalează în Ungaria o ploaie de sânge urmată de ciumă. Alte de felul acesta în 864 In Brixen şi In 929 în Bagdad. La 1117, fenomene extraordinare, ploaie cu roage, sgomote subterane, lucru ce a făcut mare groază în Lombardia în timpul luptei de desrobire a comunelor, provo­când astfel la Milan o reuniune de epis­cop­. Acelaş fenomen a fost observat în Brescia înaintea morţii papei Adrien al II-lea, la 1144 ploi de sânge în diferite punc­te ale Germaniei. La fel In 1181 în luna Martie în Franţa şi Germania cât şi în anii următori în alte localităţi ale Europei. In împrejurimile d’Eiden (Fi­se orien­tale) în 1571 căzu o ploaie cu sânge in aşa mare cantitate, încât chiar îmbrăcă­mintea pusă la aer devenea purpurie, întâlnim In 1623 la Strasbourg, în 1638 la Tournai şi 1640 la Bruxelles aceleaşi fenomene. Un document din istoria Academiei de ştiinţi arată că In 17 Martie 1669 câzu In mai multe părţi a oraşului Chatillon-sur- Seine un fel de ploaie roşieaică, deasă, vâscoasă şi rău mirositoare care părea ploae cu sânge. Trecând peste alte înregistrări şi ajun­gând la secolul trecut şi anume în 1813 Martie 14, o astfel de ploaie căzu îa cele 2 Calabrii. Savantul Sementini dă un raport Aca­demiei de Ştiinţi din Niapoli în felul ur­mător : «Un vânt de est sufla de 2 zile, când locuitorii din Gerace văzură un nor des avansând dinspre mare. La 2 ore după a­­miză, vântul încetă dar norii groşi aco­­periau deja munţii vecini. începu să se vadă şi lumina soarelui: culoarea sa, mai întăi palidă roş devine roşie ca focul. O­­raşul a fost apoi cufundat într’o întune­cime aşa de deasă în­cât la ora 4 după amiază a trebuit să se aprindă lumânările în casă. Populaţia, îngrozită de obscuri­tatea şi culoarea norului, alerga cu duiu­mul la catedrală să facă rugăciuni publice. întunecimea mergea din ce în ce cres­când şi tot cerul părea de culoarea feru­lui roş ; tunetul începu a bubui şi marea cu toate că era la o depărtare de 6 mile de oraş, creştea groaza prin mugetele sale. Apoi începu să cadă picături mari de ploaie roşcată, unele semănând cu pică­

Next