Munca, ianuarie 1958 (Anul 14, nr. 3166-3190)
1958-01-03 / nr. 3166
loan Vener n-a totul! loan Vener a terminat armata de curind. A stat cîteva zile acasă, s-a întîlnit cu toate rudele, a povestit despre viaţa de ostaş, iar acum iată-l la lucru. S-a angajat la atelierele C.F.R. din Arad. De meserie e lăcătuş. După ce a îndeplinit formalităţile cerute de serviciul personalului, nu s-a dus direct în secţie. Nu. Tot la un birou. In faţa lui un om cu o voce gravă începe să-i explice: protecţia muncii şi tehnica securităţii reprezintă... Instructajul a ţinut aproape o oră, după care i se completează o fişă de instructaj. Ioan Venero ia şi-i strînge respectuos mîna tovarăşului Dumitru Ardeleanu, responsabilul cabinetului de protecţia muncii. Cu fişa în mînă se îndreaptă spre secţia a IV-a, viitorul lui loc de muncă. Merge pe asfalt. Nici o groapă, nici o piedică în calea sa. El nu ştie că cu cîtva timp în urmă drumul pe care calcă el acum era numai gropi. Cîte n-au pătimit cei de la transporturi! De cîte ori nu li s-au răsturnat cărucioarele cu piese sau cu tablă ! Accidentele se ţineau lanţ. Dar Ioan Vener n-are de unde şti aceasta. Păşeşte înainte. Iată-l ajuns. Deschide o uşă, grea, de metal. Secţia nu se vede. Doar zgomotele se aud. Se află într-un fel de marchiză. Abia după ce deschide o altă uşă dă în secţie. Se uită nedumerit. De ce era nevoie de o marchiză ? Dacă ar fi intrat cu doi ani în urmă pe aceeaşi uşă, cu greu ar fi putut-o închide la loc, din pricina curentului. Dar Ioan Vener crede că aşa a fost de cînd s-a ridicat fabrica. Păşeşte printre şirurile de maşini, de bancuri. Lumina pătrunde în hală prin nişte ferestre uriaşe. In sfîrşit l-a găsit pe maistrul Vasile Apetri. Acesta îi ia fişa, se uită scrutător la băiat şi-l pofteşte la locul de muncă. Aici, o nouă prelucrare. Cum trebuie să muncească, cum să ţină sculele, ce se întîmplă dacă una se strică etc. etc. Care va să zică, instructaj la locul de muncă. Vener ascultă ,ca un elev. E de faţă şi tovarăşul Teodor Cristina, inspectorul obştesc cu protecţia muncii în comitetul de secţie. Cu toate că mai are încă de învăţat, noul angajat şi-a dat seama de un singur lucru : că trebuie să fie atent ca să nu se accidenteze. In prezent Vener lucrează liniştit. Cum s-ar spune, se obişnuieşte cu locul de muncă. Deocamdată prea mulţi prieteni nu şi -a făcut. Cu timpul o să aibă destui. Atunci aceştia îi vor arăta fiecare colţişor pentru a-i încredinţa că la toate locurile există o nemărginită grijă faţă deom. Turnătoria nu mai seamănă cu cea de acum cîţiva ani. S-a mărit. Oalele de turnare nu mai sunt cărate manual, pentru transportul lor s-a montat un pod rulant. Tot aici s-a introdus încălzire centrală, s-au construit o baie și un vestiar. Presele de la mecanică au apărători care înlătură pericolul accidentării. Hala de montaj a fost compartimentată pe grupe de meserii. Peste tot sunt ventilatoare. Nu-i loc de muncă unde să nu fie afişate reguli de protecţia muncii şi tehnica securităţii. Mai tîrziu, Ioan Vener va mai afla că la cinematograful sindical al Atelierelor rulează din cînd în cînd filme care arată muncitorilor cum trebuie să se ferească de accidente. Sau poate va deveni un frecventator obişnuit al sălii de protecţie pentru diafilme pe tema protecţiei muncii şi tehnicii securităţii. Multe lucruri nu ştie încă tînărul Vener. Deocamdată doar constată faptele ca atare. Şi se bucură pentru grija ce o manifestă faţă de el şi maistrul şi inspectorul cu protecţia muncii. Poate că se miră de unde ştiu aceştia atîtea despre protecţia muncii. Cum ar putea fi altfel cînd în fiecare an cu ei se ţin cursuri speciale? Anul trecut li s-au predat 12 lecţii. Iar dacă tînărului Vener i-ar cădea în mînă un raport al cabinetului de protecţia muncii, ar afla că în anul 1956 şi pe parcursul lui 1957 s-au cheltuit 261.234 lei în acest scop. Rezultatul ? Faţă de anul 1956, numărul accidenelor în 1957 s-a redus cu 45 la sută, iar faţă de 1955 cu aproape 100 la sută. Aceasta a atras după sine micşorarea cu mult a numărului de zile de incapacitate de muncă din cauza accidentelor. Totul pentru om ! Conducerea Atelierelor şi comitetul de întreprindere se străduiesc să contribuie în fiecare zi la uşurarea muncii şi ferirea de accidente a celor din întreprindere. Rodul acestei preocupări se vede. De el se bucură în prezent şi Ioan Vener, nou angajat al Atelierelor C.F.R. din Arad. I. CEZAR corespondent al ziarului „Munca“ pentru regiunea Timişoara ! De ce s-a depăşit fondul de asigurări sociale ! In momentul de faţă, întregul comitet de întreprindere de la uzina „Independenţa''-Sibiu caută răspuns la întrebarea: De ce oare pe anul trecut s-a depăşit fondul de asigurări sociale cu peste 200.000 lei. Răspunsul părea a fi de negăsit. Dar după lungi „frămintări“ s-au descoperit căile care trebuiau să ducă neapărat la identificarea lui. De îndată s-a trecut la treabă. Toţi preşedinţii comitetelor de secţie şi responsabilii cu asigurările sociale au primit sarcina să verifice, dacă s-au făcut vizite la domiciliul bolnavilor, dacă s-au luat măsuri de protecţia muncii — acolo unde era cazul, pentru a se evita accidentele sau îmbolnăvirile, — dacă certificatele de scutire medicală s-au eliberat în conformitate cu dispoziţiile legale, dacă şi cum s-au făcut pregătirile pentru iarnă, etc. In urma acestei verificări, lucrurile au început să se lămurească. Dacă la secţia turnătorie, de pildă, s-au luat măsuri de prevenire a îmbolnăvirilor, s-au controlat certificatele de scutire medicală, s-au făcut vizite la domiciliul bolnavilor, nu la fel se prezintă situaţia la secţia I mecanică grea. Aici s-a întîmplat ca Nicolae Milea şi Vasile Stoica, după ce au chefuit toată noaptea, au venit dimineaţa la serviciu cu dureri de cap şi de stomac. Prezentindu-se la medic, primul a fost scutit pe 4 zile, iar al doilea pe 3 zile(!). La secţia sculerie alt aspect. Pe considerentul că sunt bolnavi şi deci au primit scutire , Gh. Andrei, Elena Codrea şi alţii, rămineau acasă pentru a-şi rezolva anumite treburi personale. De asemenea, la secţia de lanţ Gali, nici pină acum nu s-a pus la punct instalaţia de încălzire. Datorită acestui fapt, certificatele medicale se eliberează — ca să zicem aşa — în serie. Aşa stînd lucrurile nu-i de mirare că s-a depăşit fondul de asigurări sociale. Şi dacă comitetul de întreprindere se întreabă de ce s-a întîmplat asta, la rîndul nostru, întrebăm de ce nu s-a făcut un control sever şi permanent asupra felului cum se eliberează certificatele medicale şi de ce abia acum s-a analizat această problemă ? Mihai Gheorghe corespondent voluntar Tehnica securităţii muncii în industria petroliferă Statul democrat-popular a alocat şi continuă să pună la dispoziţie importante sume de bani pentru tehnica securităţii în industria petroliferă. Aşa, de pildă, numai în anii 1955— 1956, au fost alocate peste 61 milioane lei. Cu aceşti bani s-au achiziţionat dispozitive de tehnica securităţii la gura sondei, întinzătoare pentru lanţuri, aparate electronice, acustice şi optice pentru prevenirea exploziilor, perdele de protecţie etc. De asemenea, s-au cumpărat şi distribuit muncitorilor costume de siguranță, alimente de protecție, peste 500.000 kg. lapte anual, etc. Stafie pilot destinată studierii compoziţiei minereurilor Recent, în cadrul Institutului de Cercetări Miniere s-a înfiinţat o staţie pilot destinată elaborării fluxurilor şi proceselor tehnologice noi asupra minereurilor de substanţe utile. După cum se ştie, minereurile brute dau la prelucrare o anumită cantitate de deşeuri şi materiale puţin folosibile. Prin intrarea în funcţiune a acestei staţii, se pot face cercetări şi studia în amănunt posibilităţile de valorificare a tuturor substanţelor ce intră în compoziţia minereurilor. Pe Ungă realizarea unor cantităţi sporite de produse folosite şi pînă acum, cercetările ce se vor efectua în cadrul noii staţii pilot, vor duce şi la lărgirea bazei de materii prime necesare industriei. (rep). INDUSTRIA PRODUSELOR FINITE DIN LEMN in anii puterii populare La începutul unui nou an de muncă e bine să vedem ce am realizat și care sunt perspectivele de viitor ale muncii noastre. încă de la 27 noiembrie 1957, colectivele de muncitori, tehnicieni şi ingineri din întreprinderile de produse finite din lemn au raportat cu mîndrie partidului şi guvernului că şi-au îndeplinit planul anual al producţiei globale dînd în plus cca. 1800 m. c. placaj, peste 2.200 garnituri de dormitoare şi camere combinate, cca. 1000 garnituri de bucătării, 60.000 scaune curbate şi peste 27 milioane cutii chibrituri. In cei zece ani care s-au scurs de la proclamarea Republicii Populare Romíne, sectorul produselor finite din lemn a făcut mari progrese. In timpul capitaliștilor nu exista o industrie propriu-zisă a produselor finite din lemn. Erau mai ales ateliere meşteşugăreşti izolate, utilate cu mijloace rudimentare. Imediat după naţionalizarea principalelor mijloace de producţie şi în special cînd s-a trecut la îndeplinirea primului nostru plan cincinal, s-a pornit şi în sectorul produselor finite din lemn la reorganizarea procesului de producţie, la comasarea atelierelor în unităţi mai mari, care să permită o creştere din ce în ce mai importantă a producţiei de mobilă, panele, placaje, chibrituri etc. Pe lingă aceasta,s-a introdus pe scară largă mecanizarea unor operaţiuni care înainte se executau manual (şlefuit, lustruit etc.), s-au mecanizat parţial muncile grele, transportul intern şi între secţii. Pe lîngă produsele care se executau şi înainte, au fost introduse în fabricaţie o serie de produse noi, ca rechizite de birou de precizie (rigle de calcul şi de reducţie), articole pentru industria textilă din lemn stratificat (săbii bătătoare), placaj special pentru construcţii navale şi aviaţie, Kg-IVANIER HABER director general al industriei produselor finite din lemn din Ministerul Construcţiilor şi Materialelor de Construcţie nemet (pentru roţi dinţate, lagăre etc.) şi multe altele. Creioanele, care înainte de naţionalizare se fabricau din mine importate, se fabrică azi cu mine produse în ţară, atît negre şi colorate, cît şi copiative. Un rol de frunte in dezvoltarea sectorului I au avut fabricile nou create în anii puterii populare. Astfel, fabricile de mobile „Simo Géza“ din Tg- Mureş şi „Libertatea“ din Cluj, înzestrate cu utilaj modern, in construirea cărora s-a ţinut seamă de regulile de protecţia muncii, şi în care sunt instalate pretutindeni exhaustoare, reprezintă astăzi unităţile de bază ale sectorului. Fabrica de placaje şi panel din Rm. Vîlcea, construită de asemenea în anii puterii populare, pe lingă maşinile moderne, pe lîngă condiţii optime de muncă, a pus la dispoziţia muncitorilor şi locuinţe, cantină model, iar pentru copiii lor creşă, cămin de zi etc. Nici alte întreprinderi n-au rămas mai prejos în această direcţie. La „Măgura Codlei“, unde grija pentru creşterea volumului producţiei, a productivităţii muncii, a mers mină în mînă cu grija pentru om, au fost realizate din resurse proprii o cantină şi alte aşezăminte cultural-sociale. Munca se desfăşoară astăzi in întreg sectorul in săli mari, luminoase, în majoritatea cazurilor avînd încălzire centrală, unele chiar aer condiţionat, iar praful a dispărut aproape cu desăvîrşire. Majoritatea întreprinderilor au cantine proprii unde iau masa cca. 50% din salariaţii sectorului. In 16 creşe şi cămine sunt îngrijiţi copiii muncitorilor, iar căminele de ucenici găzduiesc peste 1400 elevi, care se pregătesc în şcolile noastre profesionale, pentru a deveni muncitori calificaţi. In anii puterii populare s-au construit cu ajutorul statului 233 locuinţe individuale, 6 blocuri muncitoreşti cu 70 apartamente şi 6 cămine cu 380 de paturi. Preocuparea pentru ridicarea nivelului cultural al muncitorilor S-a concretizat în înfiinţarea celor 27 cluburi şi colţuri roşii, a celor 9 săli de spectacole, 3 cinematografe proprii, 14 terenuri sportive etc. Una din măsurile cele mai importante pentru dezvoltarea sectorului a fost înfiinţarea unui Institut de Cercetări pentru Industria Lemnului, care a contribuit la stabilirea unor procese tehnologice pe baze ştiinţifice, la studierea proprietăţii materialelor utilizate in vederea obţinerii unei calităţi îmbunătăţite şi a unui preţ de cost mai redus, iar prin secţia sa de proiectări şi prototipuri, el a contribuit la crearea unor mobile care să îmbine aspectul plăcut cu o construcţie sănătoasă şi o raţională utilizare a materiilor prime de care dispunem. Datorită creării acestor condiţii, precum şi succeselor obţinute an de an, industria produselor finite din lemn se poate prezenta acum cu o producţie globală care depăşeşte in prezent aproape de zece ori producţia dinainte de naţionalizare. Pentru a ilustra această creştere in sectorul de mobilă, putem arăta că întreprinderile naţionalizate au produs înainte de război anual aproximativ atîtea garnituri de mobilă, cite produce azi sectorul într-o lună. Azi fabricăm de şase ori mai mult placaj, de zece ori mai mult panel, de unsprezece ori mai mult furnir, de două ori mai multe chibrituri, de trei ori mai multe creioane decit înainte de naţionalizare. Introducerea tehnicii noi, avîntul mereu sporit al muncitorilor şi tehnicienilor au făcut ca productivitatea muncii să atingă procentul de 360V$ faţă de anul 1948. Oamenii s-au străduit să muncească azi mai bine ca ieri pentru a da produse cît mai multe, mai ieftine şi de calitate. Fruntaşi în producţie ca Ioan Ruiz de la LP.R O.F.I.L. „Simo Géza“, Szekeres I. de la „Măgura Codilei“, IDeheleanu de la LP.R.O.F.I.L.-Bucureşti, Eufrosina Mîndoc de la Fabrica de chibrituri din Bucureşti şi mulţi alţii au adus o contribuţie preţioasă la realizările obţinute în întreprinderile respective şi au servit drept exemplu celorlalţi muncitori în lupta pentru îndeplinirea sarcinilor de plan. In această perioadă s-au ivit mii de inovatori, muncitori şi tehnicieni înaintaţi, care au căutat să împingă mereu tehnica înainte, şi-au dat aportul pentru îmbunătăţirea permanentă a organizării muncii şi a procesului tehnologic. Ar fi greu să enumăr în spaţiul unui articol miile de inovaţii care s-au făcut în întreprinderi în cursul acestei perioade. Voi aminti doar cineva, care au adus un sprijin deosebit sectorului nostru, ca : tunelele pentru uscarea artificială a furnirelor la fabricile de placaje, presa pentru miezuri de plăci celulare la „Libertatea“Cluj, mașina de lustruit la „Tehnolemn“, sistemuloscilatoriu de uscare a lemnului la „Măgura Codlei“. Datorită grijii permanente pentru buna gospodărire a întreprinderilor, strădaniei de zi cu zi pentru economisirea materialelor, materiilor prime şi forţei de muncă, s-a reuşit ca preţul de cost al produselor să scadă în permanenţă. Faţă de anul 1949, in anul 1957 am produs cu peste 25°/o mai ieftin. Una din problemele asupra căreia s-a concentrat atenţia colectivelor întreprinderilor este calitatea produselor. Putem aprecia că în această privinţă s-au făcut eforturi şi s-au obţinut realizări. Dacă în primii ani după naţionalizare, calitatea produselor — în special a mobilei, creioanelor şi chibriturilor — a fost nesatisfăcătoare, azi putem spune că sîntem pe cale a lichida cea mai mare parte a lipsurilor. Ca urmare a realizărilor amintite, industria noastră de mobilă se afirmă din ce în ce mai mult şi pe piaţa externă. Dacă în timpul regimului burghezo-moşieresc s-a exportat numai material lemnos brut sau semi-prelucrat, exportul de mobilă limitindu-se la cazuri izolate, astăzi circa 25 la sută din producţia noastră de mobilă se trimite în străinătate şi beneficiarii apreciază mult calitatea produselor. Succesele obţinute în producţie s-au oglindit şi în creşterea cîştigului muncitorilor. Astfel, faţă de 1948, ciştigul mediu a atins un nivel de 27 la sută, adică aproape de trei ori mai mare decit cel realizat înainte de naţionalizarea principalelor mijloace de producţie. întreprinderile noastre fruntaşe în creşterea producţiei şi productivităţii muncii au obţinut realizări şi în îndeplinirea sarcinii de reducere a preţului de cost. Consfătuirile de producţie, organizate în fiecare întreprindere, cabinetele tehnice, schimburile de experienţă care s-au organizat permanent la aproape toate locurile de muncă, au făcut ca metodele înaintate să devină un bun al celor mai mulţi muncitori şi tehnicieni. In această direcţie, un rol important l-au avut organele sindicale, care au mobilizat masele la rezolvarea tuturor problemelor ce se puneau producţiei. Alături de aceste realizări au existat insă şi lipsuri. Gospodărirea unor întreprinderi lasă încă de dorit şi nu în toate părţile bunurile sunt păstrate cu suficientă grijă. Un asemenea exemplu negativ este fabrica de placaje din Turnu Severin, unde lipsa de preocupare pentru problemele organizatorice duce la frecvente stagnări în producţie. De asemenea, neîngrijirea şi deservirea defectuoasă a utilajelor şi în special a cazanelor, cauzează şi ele stagnări. Şi din punct de vedere al calităţii sunt încă multe de făcut unele fabrici de mobilă, ca „Reconstrucţia“ din Oraşul Stalin şi, accidental, şi altele, dau încă produse neglijent finisate; mai sunt lipsuri cauzate de neatenţie la fabricarea chibriturilor şi creioanelor, cazuri de încleiere necorespunzătoare a placajului, cum a fost în anul trecut la Rîmnicu Vîlcea şi Turnu Severin, ceea ce a dus la defectarea unei cantităţi de mobilă. Iată deficienţe a căror eliminare trebuie să fie şi de acum încolo în centrul preocupărilor sectorului. Cel de al II-lea Congres al P.M.R. şi plenara din 27—29 decembrie 1956 a C.C. al P.M.R. au pus în faţa muncitorilor, tehnicienilor, inginerilor şi funcţionarilor din industria lemnului sarcini deosebite, in primul rind, se accentuează asupra creşterii volumului producţiei bunurilor de contim cum ar fi : mobila, chibriturile etc. In vederea traducerii in viaţă a liniei trasate, sunt în curs de construcţie o fabrică de placaje de mare capacitate şi una de plăci aglomerate din aşchii de lemn, care vor forma o însemnată bază materială pentru fabricile de mobilă. încă în cursul acestui cincinal începe construirea unui mare combinat de industrializare a lemnului, care va produce placaj şi scaune curbate. Toate acestea necesită Insă importante eforturi din partea tuturor colectivelor întreprinderilor de produse finite din lemn. Este necesar să se acorde o atenţie deosebită in special Întreprinderilor, secţiilor, echipelor, muncitorilor rămaşi în urmă. Să utilizăm mai bine cadrele, să le ridicăm calificarea, astfel încât să poată face faţă cerinţelor tehnicii noi, în plină dezvoltare Să luptăm pentru ca fiecare muncitor şi tehnician să cunoască elementele preţului de cost şi cum poate influenţa asupra acestuia. Să creăm în jurul introducerii tehnicii noi o acţiune de masă, pentru ca in cel mai scurt timp să existe condiţiile necesare pentru o creştere substanţială a producţiei şi productivităţii muncii. Să combatem cu tărie tendinţa ce se mai manifestă in unele locuri de a se neglija calitatea produselor. In felul acesta, colectivele întreprinderilor din sectorul produselor finite din lemn vor putea contribui din plin la îndeplinirea sarcinii de a se da oamenilor muncii din ce în ce mai multe produse de larg consum, de cea mai bună calitate. Noile tipuri de mobiliere create de întreprinderea I.P.R.O.F.I.L. din Capitală cum sunt: camerele „Moldova", „Făgăraş", „Lainici” şi „Mioriţa" etc., sunt apreciate în întreaga ţară. In clişeu I Camera „Lainici". Foto AGERPRES DEZVOLTAREA REGIUNII CRAIOVA In anii puterii populare în regiunea Craiova care înglobează cunoscutul ţinut al Olteniei a început să pulseze un ritm nou şi să prindă conturul unei alte înfăţişări. Dintr-o regiune înapoiată economiceşte, categorisită ,eminamente agricolă“in care stăpîneau marii moşieri, Craiova cunoaşte acum o puternică dezvoltare sub variate aspecte. Pe teritoriul ei au luat fiinţă numeroase ramuri industriale, au fost descoperite importante resurse de petrol, zăcăminte carbonifere, gaz metan etc. Astfel, in 1956 extracţia de ţiţei a crescut de peste 40 de ori faţă de 1952, iar în primul semestru al anului 1957 cu 32,3 la sută faţă de aceeaşi perioadă a anului 1956 Ca urmare a crescut şi numărul muncitorilor petrolişti recrutaţi în proporţie de aproape 70 la sută din rîndul localnicilor. Astăzi regiunea Craiova are o înfloritoare industrie petroliferă. La Rovinari a fost dată in exploatare prima mină de suprafaţă de la noi din ţară, întreprinderea aceasta inzestrată cu utilaj sovietic, a dat în 1956 de aproape 41 de ori mai mult cărbune decit în 1950. De asemenea a fost reutilată mina de grafit din Baia de Fier. Toate acestea au făcut ca in regiunea Craiova producţia de cărbune — antracit, lignit şi grafit — să crească în primul semestru al anului 1957 cu 237,2 la sută faţă de aceeaşi perioadă a anului 1956. Prin construirea uzinelor „Electroputere“ s-a creat în regiune o puternică unitate a industriei electrotehnice care produce motoare electrice, transformatori, locomotive electrice de mină, tramvaie etc. Acestea au determinat ca producţia de utilaj electrotehnic fabricat în regiunea Craiova să crească în 1956 faţă de 1950 de aproape 18 ori. Un obiectiv industrial important din regiune este şi uzina de maşini şi unelte agricole „7 Noiembrie", care pune la dispoziţia agriculturii noastre tot felul de maşini şi unelte agricole. Alte unităţi industriale se dezvoltă la Turnu Severin , şantierul naval a fost mărit şi construieşte vase atît pentru uz intern cît şi pentru export, fabrica de zahăr „Livezi" dată recent în producţie, fabrica de uleiuri vegetale „Hărnicia" şi încă multe altele, rod al politicii de industrializare socialistă a ţării. însemnate succese s-au înregistrat şi în domeniul transformării socialiste a agriculturii pe baza unirii de bună voie a ţărănimii muncitoare în formele cooperatiste. In domeniul social-cultural sunt de asemenea de consemnat sumedenii de realizări. Dacă am cita doar faptul că in comparaţie cu 1950 numărul locuinţelor construite în mediul urban a crescut de aproape 3 ori şi jumătate; că funcţionează acum 120 case de naşteri faţă de una singură care exista acum 13 ani; că numărul spitalelor a crescut la 48; că în Craiova, Tg. Jiu şi la Tr. Severin au luat fiinţa teatre; că a fost construit un local special pentru Filarmonica de stat , Oltenia“, că în regiune existau în 1956 un număr de 1.237 cămine culturale şi case de citit, 1.748 biblioteci, 400 cluburi şi colţuri roşii, etc. am vedea marile transformări petrecute şi in această regiune a ţării. Grijă faţă de om La Depoul C.F.R. Galaţi, prin mecanizarea macaralei de ridicat piese grele de la remiză şi a scoborîtorului de osii de la Zincanal se înlătură aproape total efortul fizic, iar timpul de lucru se reduce cu 75 o/n. In prezent, pentru efectuarea operaţiilor respective se foloseşte doar un singur muncitor, în loc de patru cîţi erau necesari înainte. Aceeaşi atenţie se acordă şi condiţiilor de trai ale muncitorilor. Dormitorul personalului de serviciu a fost înzestrat cu echipament nou: paturi, cearşafuri, pături, covoare etc. Totodată, încălzirea cu sobe a fost înlocuită prin calorifere. Ionel Hîncu corespondent voluntar Am rezolvat o problemă cheie -transportul în subteran In ultimul timp IOSIF am reuşit să rezoleful exploat văm, cu participayarea întregului co- PFTRl lectiv, o problemă de mare importanpreşedintele ţă pentru mina noade intr stră — transportul subteran. Pînă la rezolvarea acesteia, rodul muncii minerilor rămînea nescos la suprafaţă de pe o zi pe alta, din lipsă de vagonete goale. Nu era consfătuire de producţie în cadrul căreia, vorbind despre piedicile care frînau realizarea angajamentelor luate, minerii noştri să nu pomenească în primul rind de lipsa „goalelor“. Ieşirea din impas o vedeam toţi doar prin completarea inventarului de material rulant. Minerii cereau vagonete goale, conducerea la rîndul ei cerea şi ea farurilor superioare noi vagonete, noi locomotive electrice. Niciodată insă nu primeam cantităţile solicitate, deoarece indicii de utilizare arătau că nici cele existente nu sînt pe deplin folosite. Situaţia aceasta a durat pînă acum cîteva luni, cînd, intr-o consfătuire de producţie, minerul Karácsonyi Rudolf a ridicat într-un mod foarte serios problema îmbunătăţirii transportului, criticind „tare“ pe ingineri şi tehnicieni. Au luat mulţi cuvintul atunci şi s-au purtat discuţii înflăcărate. Urmarea a fost că întregul colectiv s-a mobilizat pentru descoperirea deficienţelor şi sugestiile de îmbunătăţire a situaţiei au început să „curgă“, intii, mecanicul Petruţ Cornel a propus o inovaţie : confecţionarea unui dispozitiv de curăţat vagonete. (Se ştie că pe fundul vagonetelor rămîne întotdeauna o cantitate însemnată de cărbune lipit în noroi sau îngheţat, care apoi circulă mereu, micşorînd volumul util). Intr-o altă consfătuire, minerul Böyte Pavel a propus ca aprovizionarea cu lemn de mină să se facă doar intr-un singur schimb, anume în schimbul cel mai puţin aglomerat. Alţii au propus să fie umplute mai bine vagonetele, să se organizeze mai bine întreţinerea lor etc. Prin amenajarea liniei ferate între puţ şi curbatoare s-au eliminat caramboalele şi blocarea vagonetelor pe acest traseu. Cu acest prilej s-a observat că puţul stagnează din cînd in cînd şi din lipsă de vagoane C.F.R. S-a improvizat atunci un siloz de avarii. Rezolvîndu-se şi această problemă s-a constatat că extracţia pe puţ decurge prea lent. Cauza s-a dovedit a fi slaba calificare a semnaliştilor. In consecinţă, s-a hotărît deschiderea a fost dublată. Dezbătindu-se mereu in consfătuirile de producţie felul în care s-au tradus în viaţă propunerile, arătîndu-se totodată şi rezultatele obţinute, oamenii au început să înţeleagă esenţialul , anume, că pentru un transport bun este nevoie de linii ferate bine întreţinute. Astfel, una din măsurile luate în subteran a fost înlocuirea, pe măsura posibilităţilor, a traverselor de fag cu traverse de stejar, care sunt mai durabile. Iar pe margine, de-a lungul liniilor, am pus văndrugi, care nu lasă ca vagonetul deraiat să cadă în canal. S-a trecut apoi laîmpărţirea in mod raţional a locomotivelor şi vagonetelor pe sectoare şi orizonturi, fixîndu-se totodată şi traseele pentru locomotive şi trofeuri. Observînd că mecanicii care lucrează timp mai îndelungat pe acelaşi traseu şi se obişnuiesc cu profilul drumului dau un randament mai mare, am luat măsuri ca mecanicii să nu mai fie schimbaţi. Astfel s-a ajuns ca o locomotivă să transporte 400—500 de vagonete pe schimb. Am organizat şi consfătuiri pentru extinderea experienţei şi metodelor folosite de cei mai buni mecanici, ca : T. Gertner, I. Bogdan şi Nistor Olaru, care au reuşit să ridice productivitatea locomotivelor de la 3000 tone pe lună la 15.000—16.000 tone cărbune transportat lunar. După ce s-au creat toate condiţiile, s-a organizat întrecerea între mecanici, între echipele de intreţinere intre grupele din abataje. Unii se întrec să remorcheze cu mai multe trenuri, alţii să înlăture caramboalele şi cauzele lor sau să încarce fără întârziere trenurile sosite, într-un cuvint cu toţii se întrec pentru ca complexul de la suprafaţă să primească fără întirziere toată cantitatea de cărbune ce se extrage în mină. Aşa am reuşit noi, cu ajutorul consfătuirilor de producţie, în cadrul cărora am pus în discuţie o singură problemă-cheie, să rezolvăm definitiv o veche plagă a minei: lipsa de vagonete goale. Prin aceasta, ca şi prin aite măsuri pe care le-a luat mina Vulcan, a ajuns să ocupe un loc de frunte in întrecerea pe care colect^jr miniere din Valea Jiului o desfăş^pi cu vie însufleţire. 1 COTOŢ IOSIF COTOŢ şeful exploatării carbonifere Vulcan PETRU RIPA preşedintele comitetului de întreprindere unui curs pentru etnii carbonifere pe lingă Şcoala de can calificare. Rezulta RIPA tul a fost că în comitetului scurt timp euprindere fracţia pe puţ a Căminul navigatorilor Vorbeau intre ei doi marinari. La un moment dat, cel mai in vîrstă, întrebă: — Remorcherul va ajunge la Galați abia poimîine. De mîncat, vom mînca la cantină, dar maie dormim ? — Cum unde ?! La căminul nostru, al marinarilor — îi răspunse celălalt, un flăcău, cu șapca trasă ştrengăreşte pe o sprinceană. — Nu-l ştiu — făcu primul — că n-am mai fost pe aici cam de multişor. Am navigat numai de la Giurgiu în sus. E bine, e curat ? — Lux, nene Ştefane, zău aşa ! ■k Dialogul de mai sus, ascultat fără voie, mi-a sugerat ideea să vizitez „Căminul navigatorilor" din Galaţi. O clădire masivă, frumoasă, cu ziduri albe. Din curte, rotindu-ţi privirea, ,,valea" oraşului iţi oferă o privelişte admirabilă: Dunărea ale cărei valuri mici au sclipiri diamantine, mindrul palat al navigaţiei, uzina „Cristea Nicolae" şi Şantierul naval cu imensele lui hale recent construite, silozul, cele două gări — de pasageri şi mărfuri — şi Brateşul, ca o frîntură de cer limpede pe care nu pluteşte nici un nor Responsabilul, un om trecut de cumpăna vieţii, volubil şi ager, mă poartă prin toate încăperile, vorbindu-mi despre cămin cu dragoste şi mindrie. Avem 14 dormitoare, cu 42 de paturi, pleduri de lină, lenjerie Din carnetul corespondentului voluntar nouă, saltele umplute cu iarbă de mare şi perne de puf. Fiecare cameră are draperii, covoare, iar pereţii sunt împodobiţi cu tablouri înfăţişînd peisaje. Avem, de asemenea, două aparate de radio, difuzoare o bibliotecă cu 364 volume, jocuri de şah, domino şi table. * Ne aflăm in birou- Aceeaşi ordine şi curăţenie desăvirşită ca şi in dormitoare. Răsfoiesc un carnet de evidenţă a „pasagerilor". Citesc: Mihai Petram, ofiţer mecanic, venit in delegaţie de la Turnu Severin, Gh. Călin, cirmaci, venit de la Macin pentru materiale, Traian Tabac, marinar, prezentat din concediu, Ion Andrei, ofiţer fluvial, rămas in rezervă pentru citeva zile. Şi incă mulţi, foarte mulţi intr-o singură lună. Mai precis. In noiembrie au fost găzduiţi 304 tovarăşi. — Aceasta este, de altfel, cifra medie a „musafirilor" noştri — îmi spune tov. Aurel Weisemberg, responsabilul. înainte vreme, marinarii rămaşi din diferite motive pe uscat pentru o noapte, două, ori mai multe, îşi aflau adăpost ,cum da dumnezeu"De multe ori dormeau în cite o barcă, in sala de aşteptare a gării fluviale, ori impărteau patul îngust cu vreun alt marinar, aflat cu vaporul la chei. Astăzi, in fiecare port principal, navigatorii au cămine. Despre cel de la Galaţi, acum după ce l-am vizitat, vă încredinţez că marinarul cel tinăr nu exagerase de fel cinc afirmase : „Lux, pene Ştefane, zău aşa !". Cpt. fl. D. PASCU