Munca, septembrie 1959 (Anul 15, nr. 3678-3703)
1959-09-01 / nr. 3678
Pag. 2-a MUNCA — I III Ml ■ !■■■! I. I ii , .ii ii I I »i.i. n. I 11 .'nl'.'.'.i .) I» , . IB.!UMSlNBlCMflf HMMN0A5M După 1 septembrie 1944 în toate centrele muncitoreşti din ţară a avut loc un puternic avânt spre organizarea oamenilor muncii. Presa de atunci a reflectat pe larg această puternică mişcare spre crearea de noi şi noi sindicate. In 1945 am aparat sediul sindicatelor Reactiunea s-a izbit de unitatea noastră de granit Evenimentele s-au petrecut în ’45 într-o zi de noiembrie cu soare mult, de parcă n-ar fi fost toamnă. Atelierele C.F.R. Griviţa erau în plină reconstrucţie după război. Greutăţile erau mari, atelierele bombardate, parcul de maşini distrus. Dar orânduirea nouă ce se înfiripase dădea parcă aripi muncitorilor, şi reconstrucţia înainta cu paşi repezi. In cazangerie, ciocanele începuseră să bată de clteva ceasuri. Lucrul decurgea normal cînd pe la orele 11 ne sosi vestea că bande de huligani au atacat sediul Confederaţiei Generale a Muncii din str. Wilson. Vestea ne-a fulgerat pe toţi şi toţi ne-am oferit să mergem la apărarea sediului. Am mers numai cei care am încăput in cele ctteva maşini. .. . In cîteva locuri din Bucureşti era dezordine şi dezordinea creştea pe cît ne apropiam de Piaţa palatului, culminînd acolo cu o manifestaţie huliganică, antidemocratică. Bande înarmate, cu ciomege, răngi de fier, cuţite şi sticle cu benzină, cu piper şi sare pentru aruncat în ochii oamenilor paşnici, bande organizate de manişti şi lrbcienişti, invadaseră piaţa. Sub masca unei demonstraţii cu prilejul onomasticii regelui, foşti legionari, feciori de bani gata, huligani au încercat prin forţă să răstoarne democraţia instaurată la 6 Martie. Şi furia lor era îndreptată mai ales asupra muncitorilor. Unde era văzută o salopetă sau o şapcă de muncitor, săreau şi stîlceau omul în bătaie pînă era lăsat lac de sînge. Cînd nu reuşeau cu bătaia, apelau la armele de foc. Una din maşinile noastre a fost răsturnată şi incendiată. In sadismul lor, pierduseră orice urmă de omenie, omorau şi maltratau oamenii paşnici. Dar nu s-au oprit numai la atît. Au atacat după metode fasciste instituţii publice, ministere, sedii ale sindicatelor. Cînd au atacat sediul C.G.M., cei aflaţi înăuntru au baricadat intrările şi au rezistat pînă la venirea muncitorilor din mai toate fabricile bucureştene. Lupta a fost grea şi mult sînge muncitoresc a curs pe căldărimul din faţa sediului. Au căzut jertfe. Unitatea muncitorilor strinşi în sindicate, care îi supăra atît de mult pe domnii cu plastron, a fost mai puternică decit se aşteptau. Şi în toiul acelor lupte muncitorii s-au unit tot mai strîns. Sediul a fost salvat iar cuceririle democratice n-au fost ştirbite. încercarea duşmanilor noştri a dat greş. Unitatea muncitorilor s-a dovedit de neînvins. Oamenii muncii din Capitală şi din alte centre ale ţării, profund indignaţi de actele banditeşti săvîrşite au protestat prin numeroase mitinguri şi moţiuni, în care au confirmat din nou adeziunea lor la guvernul democratic şi au cerut pedepsirea vinovaţilor. La 12 noiembrie peste 750.000 de cetăţeni din Capitală şi-au exprimat hotărîrea fermă de a apăra regimul democrat-popular, de a urma politica P.C.R. şi au cerut dizolvarea partidelor reacţionare ale lui Maniu şi Brătianu, care au organizat atacurile banditeşti din 8 noiembrie. Cu pumnii strînşi, participanţii la uriaşa demonstraţie au rostit jurămîntul prin care s-au legat să lupte fără preget pentru lichidarea completă a resturilor fasciste din ţară şi pentru construirea unei Românii libere, puternice şi fericite. CONSTANTIN STROESCU cazangiu la Atelierele C.F.R. „.Griviţa Roşie“ Sindicatele au cuprins pe oamenii muncii de toate naţionalităţile Pe mijlocul lunii septembrie 1944 a început munca pentru organizarea în sindicate a muncitorilor din ramura construcţii şi materiale de construcţii. Un fapt pozitiv al acţiunii de organizare in sindicat a muncitorilor constructori din Timişoara a fost acela că au fost înfrînte toate maşinaţiunile elementelor şovine şi naţionaliste. Oamenii muncii romini, maghiari, germani, sîrbi şi de alte naţionalităţi manifestîndu-şi deplina solidaritate şi unitate in lupta contra patronilor, pentru înfăptuirea lozincilor Partidului Comunist Român s-au unit în sindicate comune. După ce s-a realizat organizarea în sindicat a muncitorilor constructori din Timişoara, ne-am ocupat pe larg şi de organizarea muncitorilor constructori din alte centre ca Reşiţa, Jimbolia, Cărpiniş, Lugoj şi altele, în momentul ţinerii primului congres general liber al sindicatelor muncitorii constructori din Timişoara şi împrejurimi erau de acum organizaţi. P. NEDELCU muncitor zidar Aspect din timpul desfășurării primului Congres General al Sindicatelor din România. Sindicatele In sprijinul actului naţionalizării Muncitorii de pe Valea Prahovei, in rîndul cărora fac parte şi operatoii şi distilatorii de la Rafinăria nr. 1 Moeşti (pe atunci Astra Romînă), au fost printre primii din ţară care au păşit pe calea constituirii noilor organizaţii. Invingînd uneltiiile prin care patronii societăţii „Astra Română“ şi elementele fasciste mutau să împiedice 3£ganizarea muncitorilor în sindicate, ■afinorii au trecut in ziua de 10 septembrie la constituirea sindicatului. Pînă în luna ianuarie 1945 s-au organizat 2700 muncitori din 2800 cîţi erau atunci la „Astra Romînă“. Ştirea că la 11 iunie 1948 s-au naţionalizat principalele nojloace de producţie industriale a fost primită cu vie bucurie de către întregul colectiv de muncă. La mitingul organizat de către sindicat cu acest prilej, rafinarii s-au angajat de a lupta pe toate căile pentru mărirea producţiei. In fruntea întreprinderii a fost numit un tovarăş dintre noi, un rafinor vechi, un bun gospodar, un tovarăş crescut şi educat de către partid. Au trecut anii. Astăzi, colectivul de muncă al rafinăriei deţine „Steagul Roşu al Consiliului Central al Sindicatelor“ şi titlul de întreprindere fruntaşă pe ţară. Pentru munca desfăşurată de colectivul de muncitori, mobilizaţi de organizaţia sindicală, Rafinăriei i s-a conferit anul trecut Ordinul „Apărarea Patriei“ clasa a 11-a, iar cu ocazia zilei de 23 August a.c. a primit „Ordinul Muncii" clasa l-a. › Prima «tecsstro acţiune › Reorganizarea sindicatului nostru, după 23 August 1944, a însemnat un ?› › eveniment de mare însemnătate. îmi va râmine veşnic In amintire prima ›› £ adunare generală pe care am ţinut-o imediat după eliberare. Noul comitet de întreprindere a propus muncitorilor adunaţi ca prima› , şi cea mai urgentă sarcină să fie considerată restabilirea circulaţiei pe calea rei ferată. Toată lumea a fost de acord, că fără circulaţie feroviară nu poate Y › exista viaţă in oraş, nu se poate organiza aprovizionarea centrelor in• ?› › dustriale şi a frontului antihitlerist. Dar atit timp cit clădirile staţiei zăceau ‚› ‚ in ruine, iar şinele erau distruse de la Cimpia Turzii pînă la Oradea, des- Y › pre reluarea circulaţiei nu putea fi vorba. Oamenii au analizat pe loc posi. )› › bilităţile de care dispun şi s-au angajat să lucreze în aşa fel ca in decurs ‹› , de două luni să poată începe circulaţia trenurilor. › A doua zi dis-de-dimineaţă peste 1.500 de muncitori ceferişti s-au adu- g ? nat în staţie. Refacerea liniilor s-a început in două direcţii. Harnicii munvicitori au construit kilometri de linii in locul celor distruse. Şi nu în două 1 luni, ci numai in şase săptămini. ›› Au fost deajuns doar 6 săptămini pentru ca prima garnitură de tren V › încărcată cu muniţii să poată porni din staţia Cimpia Turzii spre Cluj şi de X aici spre Apus. am Pas cu pas am obţinut apoi alte şi alte realizări ceea ce face ca amin vitirile să se transforme într-o bucurie emoţionantă. Pentru mine insă cea mai impresionantă amintire a rămas totuşi aceea cînd prima garnitură de lv tren a trecut prin stafia Cluj. V GHEORGHE TIMOFEI ‚›i activist sindical N. MATEESCU pensionar, fost muncitor şi activist sindical la Rafinăria nr. 1 Ploeşti Restabilirea unităţii — moment de mare însemnătate în viaţa sindicatelor noastre (Urmare din pag la) sindicale. In întreprinderi iau fiinţă comitete de fabrică, care participă cu toată hotărîrea la lupta pentru sprijinirea războiului antihitlerist, pentru apărarea intereselor Vitale ale oame-, nilor muncii. Din iniţiativa Partidului Comunist Român, pe baza principiilor Frontului Unic Muncitoresc, se constituie la 1 septembrie 1944, Comisia de organizare a sindicatelor unice revoluţionare din România, formată din reprezentanţi ai celor două partide muncitoreşti. În rezoluţia adoptată, Comisia a stabilit că mişcarea noastră sindicală se organizează ca o mişcare unitară, bazată pe unitatea de acţiune a clasei muncitoare, pe principiile luptei de clasă şi ale internaţionalismului proletar. Rezoluţia stabileşte, de asemenea, ca principiu călăuzitor constituirea într-o singură organizaţie sindicală a tuturor categoriilor de salariaţi dintr-o anumită întreprindere sau instituţie, urmînd ca toate organizaţiile sindicale din întreprinderile şi instituţiile aceleiaşi ramuri să se constituie într-un singur sindicat pe localitate. însemnătatea rezoluţiei constă în aceea că ea a pus bazele restabilirii unităţii sindicale şi în acelaşi timp a stabilit un program concret de acţiune a sindicatelor pînă la Congresul General din ianuarie 1945. Ca urmare a restabilirii unităţii sindicale, numărul muncitorilor şi funcţionarilor organizaţi în sindicate a crescut vertiginos. La cîteva zile după apariţia rezoluţiei numai în oraşul Bucureşti peste 120.000 de oameni ai muncii s-au organizat în sindicate. La trei săptămini după înfiinţarea comisiei de organizare existau în Bucureşti 14 sindicate puternice, printre care numai sindicatul metalo-chimic număra 35.000 de muncitori organizaţi. Pînă în luna ianuarie 1945 sindicatele înglobau 519.000 de muncitori şi funcţionari. In dezvoltarea lor, comitetele de fabrică s-au constituit în comitete sindicale pe ramuri, au luat fiinţă comisiile locale ale sindicatelor şi - au creat Uniunile pe ramuri de producţie. Organizarea sindicatelor unice în întreprinderi şi instituţii a întărit rolul conducător al clasei muncitoare în revoluţia democrat-populară şi a mărit capacitatea sa de luptă pentru democratizarea ţării. Clasa muncitoare, membrii de sindicat în frunte cu comuniştii, dînd dovadă de abnegaţie şi spirit de eroism, au depus eforturi uriaşe pentru traducerea în viaţă a chemării partidului . „Totul pentru front, totul pentru victorie“. Luptînd cu energie revoluţionară împotriva sabotajului şi dezorganizării provocată de reacţiune, masele muncitoare organizate în sindicate au depus mari eforturi în vederea creşterii producţiei. Dînd viaţă chemării partidului, ceferiştii de la Griviţa pornesc întrecerea patriotică — germene al întrecerii socialiste — care în scurt timp a fost îmbrăţişată de masele largi de oameni ai muncii din ţara noastră. In focul întrecerii patriotice muncitorii refac intr-un termen scurt atelierele, nodurile de cale ferată, podurile şi tunelele distruse de armatele hitleriste în retragere. Astfel, frontul antihitlerist a primit produsele petrolifere, armamentul şi echipamentul militar necesar şi au putut fi satisfăcute mai bine necesităţile interne. Restabilirea unităţii sindicale a fost consfinţită de primul congres liber al sindicatelor, care a avut loc în ianuarie 1945. Congresul a dat pentru prima oară mişcării sindicale o conducere unitară şi a elaborat statutul de organizare a sindicatelor, avînd la bază principiile organizatorice leniniste. După congres se desfăşoară cu şi mai mare amploare acţiunile întreprinse de sindicate, care participă activ la elaborarea şi aplicarea platformei F.N.D. Sub conducerea politică a partidului, sindicatele au mobilizat la luptă mase largi, care, prin demonstraţii, mitinguri, au jucat un rol hotărîtor în înlăturarea elementelor reacţionare antonesciene de la conducerea primăriilor, a prefecturilor şi înlocuirea lor cu oameni devotaţi intereselor celor ce muncesc, în alungarea guvernelor reacţionare şi trecerea puterii în mîinile guvernului democrat, în frunte cu dr. Petru Groza. In aceste condiţii, sindicatele au devenit participante active la opera de conducere democratică a ţării. Un făctor de o importanţă deosebită pentru victoria orînduirii democrat-populare a fost făurirea alianţei dintre clasa muncitoare şi ţărănimea muncitoare, sub conducerea clasei muncitoare, nn înfăptuirea pe cale revoluţionară areformei agrare. În această acţiune de lichidare a rămăşiţelor feudale la sate pentru desăvârşirea revoluţiei burghezo-democratice, sindicatele au adus o mare contribuţie. Mii de membri de sindicat au mers la sate pentru a sprijini comitetele ţărăneşti in lupta pentru pămint, punîndu-se în fruntea ţăranilor şi ajutîndu-i să confişte şi să împartă pămînturile moşiereşti. După victoria armată asupra Germaniei hitleriste se impunea trecerea industriei de la producţia de război la producţia de pace. Conferinţa naţională a P.C.R. din 1945 a adoptat un program complex de măsuri pentru refacerea şi dezvoltarea economiei naţionale, însufleţiţi de indicaţiile conferinţei naţionale a Partidului Comunist Român, muncitorii mobilizaţi de sindicate au depus eforturi eroice pentru refacerea ţării — distrusă de război şi jefuită de hitlerişti —, conştienţi că prin aceasta îşi aduc aportul la victoria orînduirii democrat-populare. Sindicatele au organizat controlul muncitoresc asupra producţiei, control ce a jucat un rol deosebit în lupta împotriva sabotajului patronilor, pentru folosirea integrală a capacităţii de producţie a întreprinderilor şi îmbunătăţirea condiţiilor de muncă şi de viaţă ale oamenilor muncii. Sindicatele au organizat controlul asupra economatelor înfiinţate pe lingă întreprinderi, impunînd patronilor finanţarea acestora şi aprovizionarea lor cu mărfurile de strictă necesitate. In această perioadă pe baza experienţei acumulate, sindicatele şi-au concentrat activitatea în direcţia mobilizării oamenilor muncii la mărirea producţiei, productivităţii muncii, întărirea disciplinei în muncă, stimulînd iniţiativa maselor în întrecerea patriotică. In acest scop au fost create în întreprinderi comisiile de producţie care acţionau sub conducerea organizaţiilor sindicale. Ele au avut ca principală sarcină elaborarea de propuneri menite să ducă la mai buna organizare a producţiei. In lupta pentru înfăptuirea măsurilor iniţiate de P.C.R., oamenii muncii s-au convins că succesele repurtate se datoresc în mare parte unităţii lor de acţiune. Ei au condamnat cu hotărîre încercările elementelor reformiste şi legionare de a slăbi unitatea de acţiune bazată pe Frontul Unic Muncitoresc şi, cu ocazia alegerilor sindicale din 1947 le-au înlăturat din conducerea sindicatelor. Aceste alegeri au consfinţit triumful ideilor marxism-leninismului în sindicate, ceea ce a contribuit la făurirea unităţii ideologice, politice şi organizatorice a clasei muncitoare prin crearea Partidului Muncitoresc Român — detaşament de avangardă al clasei muncitoare, forţa conducătoare a întregului nostru popor în opera de construire a socialismului. Prin participarea activă la refacerea economică a ţării, la înlăturarea de la putere a burgheziei şi moşierimii, la organizarea controlului muncitoresc în întreprinderi, sindicatele au constituit pentru cei ce muncesc — încă din prima etapă a revoluţiei populare — o adevărată şcoală revoluţionară şi de conducere a producţiei, în care s-au pregătit cadre de buni organizatori ai întreprinderilor devenite, prin naţionalizare, bunuri ale întregului popor. In desăvîrşirea revoluţiei burghezodemocratice, sindicatele au fost un ajutor de nădejde al partidului, ele au acumulat o bogată experienţă care le-a ajutat să pornească şi mai hotărît la înfăptuirea revoluţiei socialiste. III înlăturarea ultimilor reprezentanţi ai burgheziei din guvern, răsturnarea monarhiei şi proclamarea Republicii Populare Române au deschis noi perspective pentru activitatea sindicatelor noastre. Devenind stăpîn al ţării şi bogăţiilor ei, poporul nostru muncitor sub conducerea Partidului a trecut la făurirea unei noi orînduiri sociale, orînduirea socialistă. Plenara C.C. al P.M.R din decembrie 1948 în rezoluţia asupra problemei sindicale a arătat că în condiţiile trecerii la înfăptuirea revoluţiei socialiste, rolul şi sarcinile sindicatelor s-au schimbat fundamental. Ca principal ajutor al partidului, sindicatele duc o muncă perseverentă pentru atragerea celor ce muncesc la planificarea, organizarea şi conducerea producţiei, desfăşoară o largă activite cultural-educativă pentru creşterea conştiinţei de clasă a oamenilor muncii, se preocupă de ridicarea nivelului de viaţă al celor ce muncesc pe măsura dezvoltării economiei naţionale, înarmate cu învăţătura marxist-leninistă cu privire la construirea socialismului, traducind în viaţă prevederile rezoluţiei plenarei C. C. al P.M.R. din 1948, sindicatele au trecut la mobilizarea largă a maselor In munca de înfăptuire a planurilor anuale pe 1949-1950 şi a primului cincinal In anii primului cincinal, sindicatele au contribuit efectiv la transformarea întrecerii socialiste într-o largă mişcare de masa, într-un puternic factor al dezvoltării economiei naţionale. In întrecere s-au ridicat mii de cadre de muncitori talentaţi, de fruntaşi, buni organizatori ai producţiei, au luat naştere numeroase iniţiative prin extinderea cărora s-a obţinut o importantă creştere a productivităţii muncii, reducerea preţului de cost, îmbunătăţirea calităţii producţiei. Activitatea rodnică a sindicatelor a adus o contribuţie de seamă la realizarea, încă la 10 noiembrie 1955, a sarcinii planului, cincinal cu privire la volumul producţiei globale industriale. In anii primului cincinal sindicatele au acumulat o bogată experienţă în organizarea şi desfăşurarea întrecerii socialiste, a consfătuirilor de producţie, în sprijinirea mişcării inovatorilor şi raţionalizatorilor. Congresul al doilea al P.M.R. — eveniment de mare însemnătate in viaţa ţării noastre — a trasat un măreţ program de muncă şi luptă pentru făurirea economiei socialiste unitare în scopul creşterii nivelului de trai al oamenilor muncii, program care exprimă interesele vitale şi năzuinţele cele mai fierbinţi ale poporului muncitor. Transpunînd în viaţă indicaţiile celui de al doilea Congres al P.M.R., sindicatele s-au preocupat de îmbunătăţirea organizării întrecerii socialiste, punînd în centrul ei obiectivele cele mai importante ridicate de dezvoltarea continuă, în ritm rapid, a economiei naţionale: creşterea productivităţii muncii, reducerea preţului de cost, îmbunătăţirea calităţii produselor, realizarea de economii. Roade bogate au dat eforturile depuse de organele sindicale pentru ridicarea nivelului consfătuirilor de producţie, punînd în discuţia acestora problemele concrete ale locului de muncă, ale secţiei sau întreprinderii respective. In acest fel, consfătuirile de producţie au devenit tot mai mult forma principală de atragere a celor ce muncesc la organizarea şi conducerea producţiei. Traducînd în viaţă indicaţiile Congresului al doilea al P.M.R., de a muta centrul de greutate al activităţii sindicale în fabrici şi uzine, acolo unde se hotărăşte soarta planului de producţie, sindicatele şi-au îmbunătăţit continuu stilul şi metodele lor de muncă, şi-au întărit permanent legăturile cu masele largi ale celor ce muncesc. In acest scop măsurile organizatorice luate de plenara Consiliului Central al Sindicatelor din 13 august 1958 au dus la apropierea organelor de conducere de masa membrilor de sindicat, la cunoaşterea mai concretă a vieţii întreprinderilor şi a nevoilor oamenilor muncii, creîndu-le condiţii pentru rezolvarea mai operativă şi mai competentă a sarcinilor ce se pun în faţa mişcării sindicale. Ca urmare a eforturilor eroice depuse de clasa noastră muncitoare, de întregul popor muncitor, datorită sprijinului frăţesc primit din partea Uniunii Sovietice şi într-ajutorării şi colaborării cu celelalte ţări ale lagărului socialist, ţara noastră a obţinut, în aceşti ani, succese deosebit de importante pe drumul construirii socialismului, succese ce nu pot fi despărţite de activitatea multilaterală a sindicatelor. Caracteristic pentru dezvoltarea economiei naționale în anii puterii populare este linia ei mereu ascendentă, creșterea impetuoasă a forței. Organizarea în sindicate a dus la activizarea femeilor muncitoare Sini în viaţa noastră evenimente care nu se pot uita niciodată şi despre care oricînd ne aducem aminte cu emoţie. Era la începutul lunii septembrie 1944. In acest timp In fabrica lui Scherg era Herbere mare. Ne pregăteam pentru şedinţa de creare a sindicatului. In secţii, încă de dimineaţă apăruseră lozinci care aduceau la cunoştinţa tuturor muncitorilor marele eveniment, iar altele care ne îndemnau să alegem în primul sindicat liber pe cei mai buni dintre noi, pe muncitorii şi muncitoarele călite In lupta revoluţionară. La ora 5 după-amiază toti muncitorii erau la şedinţă. Veniseră si muncitori din alte întreprinderi din oraş. Cred că eram vreo 3000. E greu să descriu pe scurt acest moment impresionant la care am participat. Pot spune insă că toti eram veseli, strigam lozinci şi cintam. Printre cei aleşi în primul nostru comitet sindical de dună 23 August au fost muncitorii cunoscuţi în foaie fabrica ca fiind cei mai buni, foşti participanţi activi la grevele şi demonstraţiile organizate înainte de 23 August. Ca într-un film îmi trec prin minte realizările obţinute de la înfăptuirea unităţii sindicale. Noi, femeile, oropsite în trecut, avem la muncă egală salarii egale cu ale bărbaţilor, dreptul de a ne spune cuvîntul în orice problemă, de a fi alese în organizaţiile sindicale şi îu celelalte organizaţii. Pentru copiii noştri au fost înfiinţate o creşă şi un cămin de zi, iar pentru tinerele fete necăsătorite s-au făcut, din fondurile întreprinderii, dormitoare înzestrate cu tot confortul. In anii negrii, femeile însărcinate sau care aveau copii mici erau concediate din cauză că lucrau astfel cu un randament mai mic. Astăzi, ele au concedii de naştere iar cele care alăptează lucrează doar 6 ore şi jumătate pe zi. Să adăugăm la aceasta concediile plătite, tratament gratuit în spitale şi multe, multe altele şi atunci ne va apare in minte şi mai clar că tot ce s-a realizat în ţara noastră pînă acum şi tot ce se va face de acum înainte este pentru noi oamenii muncii. ELISABETA OLAH ţesătoare, întreprinderea „Partizanul Roşu“ Oraşul Stalin Aşa au fost începuturile „ Vieţii Sindicale“ De ziua de 1 septembrie 1944, ziua unirii într-un singur mănunchi a sindicatelor, este legată — în mare măsură — creşterea forţei mişcării sindicale. Ca urmare a Rezoluţiei Comisiei generale de organizare a sindicatelor, în decembrie 1944 a apărut „Viaţa Sindicală“ („Munca“ de astăzi), organul de presă al mişcării sindicale. Alături de „Scînteia“ şi de celelalte publicaţii ale mişcării revoluţionare muncitoreşti, paginile ei erau aripi de luptă şi victorii. Devenisem corespondent al ziarului, mă ocupam şi cu formarea de noi corespondenţi, iar după puţin timp am intrat în colectivul lui de redacţie. începuturile „Vieţii Sindicale" n-au fost uşoare. Cadre redacţionale puţine. Nu aveam, dorit cu cîteva excepţii, gazetari formaţi de presa muncitorească. Pomiserb acţiunea de pregătire a corespondenţilor muncitori. Oamenilor însă, neobişnuiţi cu munca de redactare, le venea greu să scrie. Mişcarea sindicală era împroşcată cu calomnii de către bandiţii partidelor istorice, în cîrdăşie cu legionarii. Trebuiau făcute inofensive vîrfurile săgeţilor veninoase ale presei reacţionare, în cap cu „Dreptatea“ şi „Viitorul“. Acolo se aciuaseră scribii burghezi versaţi în modul de înfăţişare a ziarelor, dar şi în arta perfidiei şi calomniei. Trebuia să le facem faţă cu mănunchiul de gazetari proaspeţi, bine intenţionaţi dar încă fără experienţă — strînşi toţi într-o singură cămăruţă. Ba, printre noi, folosindu-se de platforma Frontului Unic Muncitoresc, se strecuraseră cîteva elemente în slujba social-democraţilor de dreapta care ne puneau beţe în roate. Trebuia să păşim la formarea de corespondenţi voluntari de presă. La început lucrurile au mers greu, dar după câtva timp „Viaţa Sindicală“ doi ajutorul cursurilor de corespondenţă începe să aibă tot mai mulţi corespondenţi, în întreprinderi şi instituţii. Eram puţini şi trebuia să facem totuşi faţă la multe sarcini. Acelaşi redactor trebuia să scrie de multe ori şi articolul de fond şi reportajul şi note şi comentarii, să ajute la paginaţie sau la corectură. Nu puţine greutăţi au fost şi cu procurarea hîrtiei. Am izbutit însă să biruim greutăţile cu ajutorul intens al conducerii Confederaţiei Generale a Muncii. Ziarul mişcării sindicale, ca şi întreaga presă sindicală, îndrumat de partid, a mobilizat clasa muncitoare în lupta pentru buna organizare sindicală, a contribuit la îndrumarea muncii comitetelor de întreprindere, a însufleţit lupta aspră cu patronatul împotriva sabotajului şi speculei, pentru libertăţi şi economate, pentru organizarea controlului muncitoresc în întreprinderi, pentru pregătirea zilei cind avea să înceapă a fi înfăptuită revoluţia socialistă. Cînd la 1 septembrie 1947 (tot la 1 septembrie !), „Viaţa Sindicală“ a devenit zilnică străbătusem o etapă de multe încercări şi grele eforturi. Munca de organizare a ziarului, pe baze noi, pentru ca el să fie la înălţimea noilor sarcini, să merite cu adevărat titlul de ziar comunist, a început să cunoască o nouă etapă. NICULAE TIJA